Psihologia preadolescentului

Vîrsta preadolescentă este considerată vîrsta dintre copilărie și maturitate;ea

constituie o treaptă intermediară ce decurge diferit pentru diferiți indivizi, dar
avînd același rezultat, și anume – trecerea la maturitate. Este un pod peste care
trebuie să treacă fiecare om pînă va deveni responsabil și creativ. Limitele acestei
vîrste sînt stabilite de diferiți autori în mod diferit. Convențional, vîrsta
preadolescentă cuprinde perioada de la 10-11 pînă la 15-16 ani.

Particularitățile anatomo-fiziologice și legitățile dezvoltării fizice ale

preadolescentului

Schimbările în plan fiziologic.Vîrsta preadolescentă este una dintre principalele

perioade de creștere și formare a organismului. În această perioadă se termină
restructurarea activității tuturor organelor și sistemelor organismului. Au loc
schimbări esențiale în sistemul nervos și în sistemul endocrin. Un mare rol îi revine
activității apendicelui cerebral (hipofiza). În această perioadă are loc o creștere
intensă a tuturor organelor și țesuturilor , și dacă la vîrsta școlară mică creșterea se
datora hormonilor eliminați de hipofiză, la această etapă creșterea se datorează
eliminării hormonilor sexuali și hormonilor glandei tiroide. Funcțiile acestor
glande se reglează de hipofiză, numită și ,,dirijor al orchestrei glandelor cu secreție
internă’’.Dereglarea funcțiilor acestor glande poate influența procesul de formare a
oaselor, creșterea organismului în ansamblu, generînd dereglări, precum: reținere
în dezvoltare, piticism și gigantism. În perioada preadolescentă se dezvoltă intens
cutia toracică și mușchii respiratori, cresc plămînii, sporește volumul, suprafața și
capacitatea vitală a lor. Frecvența mișcărilor respiratorii se micșorează de 2 ori,
preadolescentul respiră mai rar, dar mai profund. Se formează tipul respirației:
pentru fete respirație pectorală (toracică), pentru băieți –abdominală. Foarte intens
crește volumul sistemului cardiac. Anual sporește aproximativ cu ¼. Vasele
sangvine cresc, ceea ce duce la creșterea tensiunii arteriale, sporește forța de
pompare a inimii, vasele sangvine fiind încă relativ înguste. Au loc schimbări și în
sistemul nervos. Pe parcursul anilor precedenți rolul de frunte îl deținea scoarța
emisferelor cerebrale, care avea înfluență de inhibiție asupra formațiunilor
subcorticale. În vîrsta preadolescentă se constată o intensificare a activității
subcorticale, dadorită căreia în comportamentul preadolescentului se manifestă o
nevroză excesivă, irascibilitate, se dezechilibrează reacțiile emotive. Continuă
dezvoltarea ancefalului, se dezvoltă nivelurile lui superioare (regiunile frontale ale
scoarței) sporind asemenea capacități ale preadolescentului, ca: percepția mai
conștientă, atenția mai voluntară. Între puterea excitantului și reacția de răspuns a
sistemului nervos, în condiții normale, există o anumită dependență care are
particularități de vîrstă și individuale.Reacșiile de răspuns nu corespund
excitanților care le-au provocat. Este posibil ca excitanții slabi să provoace reacții
puternice. Aceasta se întîmplă deoarece excitanții puternici inhibă sistemul nervos
și temporar, îl fac inapt pentru orice reacție de răspuns, iar excitanții slabi nu
provoacă inhibiție, astfel păstrîndu-se capacitatea sistemului nervos de a răspunde
la excitanți. Sistemul nervos se poate afla într-o astfel de stare atunci cînd
excitantul provoacă reacții neașteptate. Aceste reacții pot avea caracter
negativ.Preadolescentul se surmenează ușor: la început apare o agitație motoră
(deoarece centrii nervoși nu mai sunt în stare să inhibe mișcările nedorite), apoi
survine somnolența – o stare de motăială sau, dimpotrivă, poate surveni o excitație
puternică.

Aspectul fizic. Creșterea. Pînă la 9-10 ani dezvoltarea băieților și a fetelor este la
fel. În perioada acestei vîrste în sînge începe să vină în flux mare hormonul sexual
specific pentru sexul dat. Accelerarea creșterii și maturizării sexuale la fete începe
cu 1-2 ani mai devreme decît la băieți (fetele cresc cu 10-12 cm, băieții cu 8-10 cm
pe an). Fetele încep să crească repede de la 10 ani, iar după ce se termină procesul
maturizării sexuale, tempoul creșterii scade brusc. La 15-16 ani ele ating
maximumul și în continuare aproape că nu mai cresc. Băieții continuă să crescă la
12-14 ani, iar la 15-16 ani creșterea se accelerează cu 8-10 cm pe an. De obicei, ei
cresc pînă la 18-20 ani, deoarece maturizarea sexuală are loc la ei mai
tîrziu.Creșterea tutror parților corpului are loc neuniform. Mai întîi și mai intensiv
încep să crească membrele, palmele, tălpile, apoi crește bazinul și cutia toracică,
pieptul, umerii, trunchiul în general. Mai puțin crește capul, însă oasele feței cresc,
ceea ce duce la alungirea feței. Aceste schimbări sînt mai evidente la băieți.

Greutatea. La 11 ani fetele și băieții se deosebesc puțin în greutate. Pînă la 14

ani fetele întrec în greutate pe băieți, iar la 14-15 ani – invers, băieții întrec
fetele.Fetele adaugă la 14-15 ani cîte 4-8 kg pe an, iar băieții – 7-8 kg pe an. În
această perioadă la băieți se conturează mai bine musculatura spatelui și a
pieptului, se micșorează cantitatea stratului de grăsime de sub piele, crește
greutatea mușchilor, care se datorează dezvoltării intensive a mușchilor trunchiului
și a membrelor. La fel concomitent cu dezvoltarea sistemului muscular, se mărește
cantitatea stratului de grăsime de sub piele. Greutatea mușchilor la 14-15 ani
constituie 1/3 din masa corpului. La 15 ani la fete greutatea mușchilor este egală cu
greutatea musculară a unei femei adulte. La băieți, la 18 ani încă nu se observă
această egalitate. Deci, fetele încep să crească și să adauge în greutate mai devreme
și termină acest proces mai repede decît băieții.

Simptomele sexuale secundare. La vîrsta de 12- 13 ani la băieți apare

pilozitatea pe piept, la 14-15 ani – la subsuori și mustăți, la 16-17 ani se schimbă
timbrul vocii.

La fete la 9-10 ani încep să crească mameloanele, la 11-12 ani cresc glandele
lactare, la 13-14 ani apare pilozitate la subsuori, la 12-14 ani apare menstruația,
care este deseori însoțită de: neîncrederea în sine, scăderea interesului față de lecții,
scăderea activismului fizic, apariția tendinței spre singurătate, reacții nevrotice,
dereglări emoționale.

Particularitățile psihologice ale preadolescentului

Criza preadolescenței. Preadolescența este bogată nu numai în schimbări anatomo-

fiziologice, dar și psihologice. La exterior ea se manifestă prin comportament
demonstrativ, brutaliate, tendința de a acționa contrar așteptărilor adulților etc.
Criza preadolescenței se deosebește de celelalte crize prin faptul, că pe parcursul
etapelor precedente de dezvoltare obstacolul principal în satisfacerea trebuințelor
venea din exterior, iar la acastă vîrstă o mare importanță o au și factorii interni.
Dintre factorii externi, care contribuie la agravarea crizei, se avidențiază
dependența și tutela adulților, de care preadolescentul tinde să se elibereze. De
aceea este necesară schimbarea relațiilor și stilului de comunicare cu
preadolescentul.

Printre factorii interni se evidențiază:

1) Factorul maturizării sexuale, care provoacă excitabilitate emoțională sporită,

impulsivitate, dezichilibru și apariția trebuinței de atracție sexuală.
2) Tendința preadolescentului spre reflexie, care acționează ca un mecanism al
autoconștiinței și se manifestă prin faptul, că preadolescentul își studiază
procesele psihice (memoria, gîndirea etc.) și particularitățile de personalitate
pe care el le demonstrează în comportamentul său și comunicarea cu alți
oameni. El suferă mult de la propriile neajunsuri evidențiate și dacă la această
suferință se mai adaugă și observațiile critice ale adulților, făcute în prezența
colegilor, prietenilor, atunci conflictul este inevitabil.

Sfera cognitivă. Dezvoltarea gîndirii. În perioada preadolescentă continuă să se

dezvolte gîndirea teoretică – gîndire orientată spre descoperirea legilor, însușirilor
obiectelor. Operațiile de gîndire obținute la vîrsta școlară mică se transformă in
formal-logice. Preadolescentul poate ușor să facă abstracție de la materialul
concret, intuitiv și să gîndească în plan verbal. Poate deja să înainteze ipoteze, să le
verifice, ceea ce vorbește despre gîndirea logică – tip al procesului de gîndire în
care se utilizează construcții logice și noțiuni gata formate.Spre deosebire de elevii
de vîrsta școlară mică, preadolescenții pot opera cu ipoteze în soluționarea
sarcinilor intelectuale. Ciocnindu-se cu necesitatea de a soluționa o problemă nouă
pentru ei, în majoritatea cazurilor preadolescentului tinde să utilizeze diferite
procedee de soluționare, încercînd să-l găsească pe cel mai eficient.În procesul de
învățare preadolescentul însușește la nivel logic toate operațiile de gîndire. Fiindcă
nu întîmplător, J. Piaget a numit stadiul dezvoltării.

Intreaga noastra viata este un ciclu de etape in dezvoltarea noastra bio-psiho-

sociala. Ideal ar fi ca noi sa crestem pe masura ce inaintam in viata, sa ne
cunoastem tot mai bine, sa fim tot mai maturi si mai pregatiti de a ne stapani si
gestiona emotiile, gandurile, si mai apoi de a lua decizii bune. Problema este ca,
cel mai adesea, nu se intampla asa. Ba dimpotriva, cu cat inaintam in varsta parca
devenim tot mai distrati, superficiali si parca renuntam prea repede la idealurile
noastre din adolescenta. Nu suntem numai noi de vina, societatea are o influenta
negativa destul de mare. Una din nevoile principale ale omului este cea de
socializare, de comunitate. Prin interactiunea cu celalalt, invatam sa ne cunoastem
pe noi insine, pe ceilalti, sa facem fata si sa ne descurcam in diferite situatii dificile
pe care ni le ofera viata. Daca grupul sau grupurile sociale din care facem parte vor
inclina spre distractii superficiale si fara rost, ne vom vedea "siliti" (desi nu
suntem!) sa ne sacrificam unele nevoi, pareri, idealuri, pentru a ne adapta la
"cerintele" acestui grup. Aceasta este sau va fi si una din tentatiile
preadolescentului tau. Desi crestem in varsta, de cele mai multe ori, maturizarea
noastra emotionala se opreste undeva in jurul varstei de 15, 16 ani. Acest lucru se
intampla, cel mai adesea, pentru ca nu am trecut complet si "corect" prin fiecare
varsta. Pentru a-l ajuta pe copilul tau sa faca acest lucru, este nevoie sa intelegi tu
bine ce presupune si cum se manifesta preadolescenta din punct de vedere fizic,
psihic si afectiv, si mai ales cat si cum anume poti tu ca parinte sa il ajuti.
Preadolescenta este o faza timpurie a adolescentei, care se desfasoara intre 10-14
ani, perioada a transformarilor profunde fizice si fiziologice, a unor conturari a
intereselor, aptitudinilor si conceptiilor morale ale copilului. Iata care ar fi cateva
din schimbarile prin care trece preadolescentul si ce poti face tu in raport cu el.
 Strategii educative

Strategiile de consilere educațională a preadolescenților și a părinților reprezintă o

modalitate de abordare a ajutorului acordat familiei în scopul dezvoltării eficienței
membrilor acesteia; a identificării, remedierii, prevenirii și soluționării situațiilor
dificile, a problemelor cu care se confruntă familia în relaționarea și educația
copiilor. În demersul investigațional de stabilire și explorare a strategiilor de
consiliere a părinților și preadolescenților am aplicat metodele observației,
chestionării, conversației și a analizei inductive prin intermediul cărora am
identificat dificultățile percepute de preadolescenți și părinți ce pot crea stări
conflictuale și disfuncționale în cadrul familiei. Pornind de la constatarea acestor
dificultăți și raționând inductiv am realizat o analiză pertinentă dintr-o tripla
perspectivă: - de determiare a cauzelor și specificului situației reale și stabilire a
formelor și metodelor de consiliere; - de proiectare a traseului care va trebui
parcurs în cadrul consilierii educaționale; - de abordare sistemică a consilierii
părinților și preadolescenților. Așadar, la început am determinat și stabilit
dificultățile concrete prin intermediul experimentului prealabil, descris în
subcapitolul anterior. Apoi am analizat valențele și posibilitățile consilierii
educaționale pentru a contura formele și metodele de bază, luând în considerație
caracterul situațiilor reale cu care se ciocnesc preadolescenții și părinții. În acest
sens am realizat o trecere în revistă a modelelor, formelor, metodelor și tehnicilor
de consiliere educațională, care pot fi utile în lucrul cu părinții și preadolescenții
fiind aplicate în funcție de dificultățile cu care se confruntă aceștea, și, desigur că
pentru armonizarea și optimizarea procesului de comunicare și relaționare în cadrul
familiei. Scopul activităților de consiliere educațională ține de identificarea
elementelor problemei și elaborarea strategiilor specifice pentru gestionarea
eficientă a acestora, accentul fiind pus pe armonizarea comunicării și relaționării
familiale. Dat, fiind faptul că dificultățile cu care se confruntă beneficiarii
procesului de consiliere sunt variate, nici un model de structură a procesului și
traseului de consiliere nu poate reflecta toate situațiile posibile în cadrul activității
cu beneficiarii. Întrucât literatura de specialitate [2; 12; 21; 37; 53; 55; 59; 60; 74;
88; 110; 151; 164; 174; etc. ] oferă numeroase modele de consiliere a persoanei,
vom analiza succint și esențializat câteva, pentru a prelua și a aplica unele detalii.
 Ministerul Educației, Culturii și Cercetarii al Republicii
Moldova
Colegiul „ Mihai Eminescu ”, or. Soroca

Referat

La unitatea de curs: „Psihollogiei vârstelor în domeniul Educației Timpurii”

Tema: „Preadolescentul dificil”

Realizat de Pogor Olga

Profesor: Ghidirim Liliana

2021
1. Brainstorming – Drepturile copilului (5 minute)-Prezentaţi tema
discuţiei şi cereţi participanţilor să spună primele cuvinte sau expresii care
le vin în minte referitoare la drepturile copiilor. Notaţi ceea ce spun pe
tablă sau pe o coală mare de hârtie (pagină de flipchart).
Scopul activităţii este de a-i încuraja pe tineri să se implice în discuție, să
fie creativi şi să vină cu cât mai multe idei într-o perioadă scurtă de timp.

Recomandări:
Încurajaţi pe toată lumea să vorbească, accentuând că orice idee este
importantă.
Notaţi toate ideile pe tablă sau flipchart. Dacă nu au legătură cu drepturile
copiilor, cereţi participanţilor să facă o conexiune cu acestea.
Dacă nimeni nu vorbeşte, ajutaţi-i cu întrebări şi sugestii. Exemplu de
schemă pentru ideile rezultate în urma brainstorming-ului. La final, treceţi
în revistă toate ideile (sau majoritatea lor) şi concluzionați că toate sunt
direct sau indirect legate de drepturile copilului. Spuneţi tinerilor că, în
următoarele activităţi, discuţia va merge și mai departe.

2. Balanţa (10 minute) Participanţii vor fi împărţiţi în grupuri de câte 4 sau 5

şi vor primi cartonaşe cu drepturile copiilor (pe fiecare cartonaş fiind trecut
un drept). Dacă nu aveți la îndemână astfel de cartonașe, puteți folosi hârtii
cu adeziv (postit) sau lista cu drepturile enumerate la exercițiul anterior.
Adolescenții au la dispoziţie 5 minute pentru ordona drepturile în funcție
de importanţă. În continuare, întregul grup va vorbi despre importanţa
fiecărui drept, iar participanţii vor cădea de acord, prin vot, asupra unei
ierarhii a importanţei. Facilitatorul va scrie ordinea pe tablă sau flipchart.
Următorul pas este o discuţie liberă, bazată pe ierarhia drepturilor.
Facilitatorul va nota (vezi exemplul de mai jos) „cel mai puţin important
drept” şi „cel mai important drept”
 Întrebări:

De ce acest drept este cel mai important şi celălalt drept cel mai puţin
important?
Să luăm câteva exemple concrete şi să vedem cum arată balanţa: un
adolescent forțat să muncească, un adolescent obligat de către părinţi să
aleagă o materie de studiu pe care nu o agreează, un adolescent hărţuit de
către colegii de clasă.
Cum stabilim importanţa drepturilor? Ce poate influenţa balanța?

3. Discuţie liberă – Cum se reflectă drepturile copilului in legi? (15 minute)

Încurajaţi adolescenții să participe la o discuţie liberă pe următoarele
subiecte:
Beneficiaţi de toate aceste drepturi? Dar prietenii voştri?
Există situaţii în care acest drepturi sunt ignorate sau încălcate? Puteţi da
câteva exemple (pornind de la experienţa voastră sau a altora, ori de la ce
aţi auzit la ştiri)? Cum sau de ce se întâmplă acest lucru?
Ce faceţi când cineva nu vă respectă drepturile?
Pe ce vă puteți baza când vă apărați drepturile? Cine sau ce vă poate
proteja ori ajuta?
Ce este legea (ce vă vine în minte când auziți cuvântul „lege”)? Există o
lege specială pentru copii? Dacă da, acoperă toate drepturile copilului?
Care este „forţa” legilor? Cât de puternice sunt?
De ce diferă legile de la o ţară la alta? Ce anume le face să fie diferite?
4. Concluzie – Cum se reflectă drepturile copilului in legi? (10 minute)
Vorbiţi despre Declaraţia universală a drepturilor omului şi despre
Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, pornind de la cele
menționate deja de către participanţi. Vorbiţi despre Curtea Europeană a
Drepturilor Omului (care poate decide dacă există o neconcordanţă între
drepturile unei persoane şi legea pe care trebuie s-o respecte acea
persoană). Vorbiţi despre Comitetul pentru Drepturile Copilului (care
primeşte plângeri de la copiii din ţările care au ratificat cel de-al treilea
Protocol Opţional la Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului).
Puneţi accent pe următoarele: Convenţia stipulează drepturile la nivel
 internațional; Fiecare ţară are propriul set de legi care protejează drepturile
copiilor, în funcţie de cultura fiecărei ţări; legile nu sunt statice (se
schimbă, se dezvoltă, unele dispar și apar altele noi) şi nu sunt la fel în
toată Europa; Adolescenții trebuie să recunoască situațiile în care
drepturile le sunt încălcate şi să acţioneze – pentru asta au nevoie de
informaţii/cunoştinţe, sprijin şi abilităţi. Puteţi folosi graficul de la pagina
2 a acestui ghid:

5. Moment de evaluare (10 minute) Cereţi participanţilor să se gândească la

sesiune şi să scrie pe o foaie de hârtie:

A. ce le-a plăcut;

B. ce nu le-a plăcut;

C. sugestii şi recomandări pentru sesiunile următoare.

Informaţi participanţii că ideile şi comentariile lor vor fi citite de către toată

lumea şi solicitaţi-le să nu-şi semneze foile, pentru a rămâne anonimi. Adunaţi
foile într-o pălărie, o cană, un penar sau ceva asemănător. Cu ajutorul a 3 sau
4 participanţi citiţi foile în faţa întregului grup.

Alte activităţi:

* Diagrama drepturile copilului (10 minute) Participanţii vor fi împărţiţi în

grupuri de câte 4 sau 5 şi vor primi cartonaşe care conţin cele trei secţiuni din
Diagrama de la pagina 5: „Europa”, „Ţara voastră” şi ‘”Voi”. Au la dispoziţie
5 minute pentru a găsi conexiunea dintre cele trei secţiuni, urmând ca după
aceea să-şi prezinte ideile grupului. Pentru a concluziona, încurajați
adolescenții să discute liber, la nivelul grupului mare, despre: Ce elemente
sunt necesare pentru a putea să ne apărăm drepturile? Dacă vă uitați la acest
grafic, ce credeți că aveți voi personal (informații, abilități, suport)? Ce credeți
că vă lipseşte?

Cum puteți obţine ceea ce vă lipseşte, astfel încât să vă puteți apăra și mai
bine drepturile?
 * Bingo (20-30 minute) Această versiune a jocului de bingo adaptează
regulile jocului clasic, pentru a-i ajuta pe participanţi să se familiarizeze cu
articolele Convenţiei cu privire la drepturile copilului (CDC). Facilitatorul
este crainicul de bingo şi rolul lui este să anunțe un articol din CDC.
Participanţii primesc o listă cu articolele din CDC şi rolul lor este să identifice
numărul articolului anunţat de către crainic şi să-l taie de pe cartonaşul de
bingo. De exemplu, crainicul va anunţa “dreptul la viaţă” şi participanţii
trebuie să descopere în ce articol din Convenţia cu privire la drepturile
copilului se vorbeşte despre acest drept (în exemplul dat, este vorba de
articolul 6).

Participanţii care identifică numărul articolului şi îl au pe cartonașul lor de

bingo, îl vor bifa. Jocul e câştigat de către cel care bifează toate numerele de
pe cartonaşul de bingo.
 Retardul mental la copil

Ce este retardul mental?

Unele persoane cred ca retardul mental se diagnosticheaza doar pe baza
coeficientului de inteligenta scazut din cauza aceasta este prost inteleasa
diagnosticarea. Exista conceptia ca aceste persoane nu pot sa invete sau sa aiba
grija de ei insisi. Pentru a fi diagnosticat  cu retard mintal, copilul trebuie sa aiba
atat coeficient de inteligenta scazut semnificativ, cat si probleme de functionare in
viata de zi cu zi.
Sunt foarte multi copii cu retard mental ce invata destul de mult iar cand sunt adulti
se pot descurca minim la nivel partial independent, avand doar nivel redus de
retard. Retardul poate fi complicat de diferite probleme emotionale sau fizice
putand avea probleme de auz, vedere sau vorbire.

Cum trebuie ingrijit copilul cu retard mental?

Principalul lucru in zilele noastre este de a ajuta copilul cu retard mental sa ramana
in cadrul familiei si sa ia parte la toate activitatile din viata de zi cu zi, pe cand in
trecut de cele mai multe ori parintii erau sfatuiti sa institutionalizeze copilul cu
astfel de probleme. Sunt tari in care legislatia garanteaza educatia si alte servicii
pentru copiii cu retard mintal.
Pentru inceput trebuie facuta o evaluare copilului de catre mai multi specialisti
fiind necesare teste din domaniul medicinii generale precum si evaluari din partea
neurologului, psihologului, psihoterapeutului, psihiatrului, psihopedagogului,
invatatorului. Dintre testele cele importante sunt cele pentru auz, vedere si
motricitate.
Adesea testarea este coordonata de psihiatru sau pediatru. 
Medicul trimite copilul pentru testare si consult, aduna rezultatele si impreuna cu
familia si scoala pune la punct un plan educational si de tratament complex.

Care sunt simptomele in retardul mental?

Retardul mental poate fi asociat cu tulburari emotionale sau comportamentale, si
pot interfera cu progresul copilului. Cei mai multi copii cu retard mental recunosc
ca raman in urma fata de ceilalti copii de aceeasi varsta. Se intampla des ca unii sa
devina frustrati, retrasi sau anxiosi, iar altii sa actioneze rautacios pentru a primi
atentie. Adolescentii si adultii tineri cu retard mental pot deveni depresivi. Aceste
persoane pot sa nu aiba suficiente abilitati verbale pentru a vorbi despre
sentimentele lor, si depresia poate fi aratata in alte moduri, de exemplu prin
comportament, mancat sau dormit.
Cum sa tratam?
Cu cat este mai din timp pus diagnosticul cu atat duce la instituirea in timp util a
tratamentului. Medicatia poate fi utila ca parte a tratamentului global. 
Consultatiile periodice la psihiatru/ psihoterapeut pot ajuta familia sa stabileasca
expectante adecvate, limite si oportunitati de succes, si alte masuri care ajuta
copilul cu retard mental sa se adapteze stressului reprezentat de avansarea in
varsta.