Sunteți pe pagina 1din 15

Personalitate plus –

Cum să-i înțelegi pe ceilalți, înțelegându-te pe tine însuți


Florence Littauer

-Recenzie-

Sincer am ales această carte deoarece mi-a fost recomandată de o prietenă, pe langă acest
lucru m-a atras denumirea cărții și nu în ultimul rând curiozitatea de a-mi afla profilul de
personalitate. Personalitate Plus – Cum să-i înțelegi pe ceilalți înțelegându-te pe tine însuți de
Florence Littauer este prima carte de psihologie care mi-a picat în mână și pe care am
devorat-o în câteva ore. Aveam să prind gustul încă de la acea lectură pentru psihologie,
pentru înțelegerea oamenilor în general. Am deschis-o pentru a afla mai multe despre mine
însumi, dar nu știam că o să aflu lucruri care o să mă ajute atât de mult în relația mea cu
ceilalți.

Florence Littauer este autoarea a 27 de cărți, traduse în peste 20 de țări. Dintre acestea,
Personalitate Plus a fost vândută în peste un milion de exemplare numai în Statele Uniteale
Americii.
Este expertă recunoscută în studiul influenței temperamentului înnăscut asupra personatității.
Începând din 1966 a analizat aspectele teoretice și a acumulat multă experiență din practică,
oferind consultanță matrimonială, împreună cu soțul ei, Fred.
În calitate de președinte a societății CLASS Speakers Inc., Florence Littauer călătorește peste
tot în lume și predă despre sănătatea emoțională în cadrul unor seminare și cursuri de
instruire. De asemenea oferă consultanță și ține conferințe pe probleme motivaționale în școli,
mari companii și organizații guvernamentale.
Cuprinsul cărții este următorul:
Multumiri speciale 7
Ce te face să fii atât de deosebit? 9
PARTEA I: Profilul de personalitate: O metodă rapidă de autoexaminare 10
1. Tu ești unic 11
2. Profilul tău de personalitate 17
PARTEA II: Potențialul personalității: O privire către calitățile noastre individuale 22
3. Să ne distrăm împreună cu sagvinicul popular 29
4. Să ne organizăm cu melancolicul perfect 47
5. Să aruncăm o privire emoțiilor noastre 65
6. Să ne mobilizăm împreună cu colericul puternic 69
7. Să ne relaxăm împreună cu flegmaticul liniștit 83
PARTEA III: Planul Personalității: O cale de depășire a slăbiciunilor personale 98
Introducere: Pozitivul dus la extrem devine negativ 101
8. Să organizăm sangvinicul popular 119
9. Sa înveselim melancolicul perfect 119
10. Să potolim colericul puternic 133
11. Să motivăm flegmaticul liniștit 151
PARTEA IV: Principiile Personalității: O modalitate de a ne îmbunătății relațiile cu
ceilalți 162
12. Fiecare persoană este o combinație unică 163
13. Nu ne place să fim îngrădiți 171
14. Contrariile se atrag 181
15. Ce ne deosebește de ceilalți 191
16. Cum să ne înțelegem cu ceilalți 199
PARTEA V: Puterea Personalității: O sursă de energie pentru potențialul nostru 218
17. Personalitate plus putere produce persoane pozitive 219

Partea întâi: Profilul de personalitate. O metodă rapidă de autoexaminare.


Capitolul 1 . Tu ești unic.
Orice persoană își dorește să fie mai bună- referindu-ne la personalitate. Mergem încrezători
la cursuri despre personalitate în care credem că acestea ne vor transforma în spirite
„stălucitoare". Pornim spre acele cursuri sperând la miracole, însă acasă ne întoarcem
dezamăgiți, deoarece avem tendințe, abilități și personalități diferite ceea ce ne conduc către
faptul că nu putem fi tratați la fel, ieșind la suprafață acest lucru - fiecare persoană este unică.

Nu sunt doi la fel.


Deși oamenii au multe lucruri, obiceiuri, păreri în comun aceștia sunt total diferiți. Fiecare
dintre noi avem atât puncte forte cât și puncte slabe. Cel mai important este să ne cunoaștem
caracterul, astfel vom înțelege cum o grupă de oameni sau clasă de elevi pot asculta același
vorbitor atingând grade diferite de succes.
Personalitate Plus este de părere că noi reprezentăm o combinație individuală a celor patru
temperamente încurajându-ne să facem cunoștiință cu adevăratul „eu".

Contează ceea ce se află în interior.


Fiecare ființă, lucru, obiect este unică/unic. De exemplu: doi gemeni sunt asemănători, însă
niciodată nu vor fi identici.
Fiecare din noi este unic.
Florence Littauer consideră că fiecare dintre noi ne-am născut cu propriile trăsături de
temperament, cu propria materie primă. Personalitatea nu se schimbă, însă ea poate fi
modificată.
Temperamentul nostru este adevăratul „eu"; personalitatea este veșmântul pe care îl pun
deasupra. Pot lua eul real și il pot găti, dar nu am schimbat pentru totdeauna ceea ce este
dedesubt. De exemplu: ne machem, dar niciodata nu putem ascunde ceea ce se află sub acel
machiaj.
Personalitate plus ne arată cum să ne autoevaluam, cum să ne accentuăm punctele forte și cum
să le eliminăm pe cele slabe, fără a încerca să imităm pe cineva, chiar dacă o vom face nu va
fi eficient, deoarece fiecare om este unic.
De asemenea, in acest capitol ne este prezentată viața de familie a autoarei împreună cu soțul
acesteia, Fred și modul în care cei doi au descoperit că există o speranță de a-și înțelege
temperamentale care erau total diferite . Acest lucru s-a întâmplat după cei doi au citit cartea
Spirit Controlled Temperament (Tyndale House) de Tim LaHaye. Astfel, Florence Littauer a
descoperit că este un sagvinic popular, care iubește agitația și distracția, iar Fred un
melancolic perfect care își dorește o viață ordonată și serioasă.
Personalitate Plus reprezintă suma a douăzeci și cinci de ani de susținere de seminarii,
consiliere în domeniul personalității și a observării de zi cu zi a temperamentelor oamenilor.

Capitolul 2. Profilul tău de personalitate.


În capitolul doi ne sunt prezentate instrucțiunile unui test, pe baza căruia ne putem descoperii
punctele slabe, dar și cele forte. Așadar, după ce vom parcurge testul și vom descoperii
rezultatul este necesar să fiți atenți la următoarele informații prezentate pentru a învăța cum să
folosiți punctele forte în favoarea dumneavoastră, iar slăbiciunile cum să le compensați din
timpul dominant, dar și cum să înțelegeți punctele forte și slabe ale altor tipuri.

Partea a doua: Potențialul personalității. O privire către calitățile noastre


individuale. Florence Littauer a rezumat unele puncte forte ale fiecărui tip.
Capitolul 3: Să ne distrăm împreună cu sangvinicul popular.
„O, ce mare nevoie are lumea de sangvinicii pupulari”
Bucuria în vremuri cu supărări.
Atingerea inocenței într-o perioadă istovitoare.
Cuvântul înțelepciunii când greutăți ne apasă.
Umorul când avem inima încărcată.
Raza speranței care ne alungă norii negri.
Entuziasmul și energia de a o lua mereu d ela capăt.
Creativitatea și farmecul de a colora o zi plictisitoare.
Simplitatea unui copil în situații complexe.
Sangvinicii populari sunt emoționale, optimiști, expansivi, transformă munca în joc sau
distracție, le place să fie în preajma oamenilor. Aceștia sunt orientați spre exterior,
asteptându-se întotdeauna la ce este mai bun.

Copilul sangvinic popular.


Temperamentul acestuia se manifestă foarte timpuriu în viață. Bebelușii se joacă cu orice pot
găsi, râd, gânguresc, prezența oamenilor îi încântă.

Personalitate atrăgătoare.
Copiii sunt admirați de alții, deoarece ei se află acolo unde se petrece acțiunea. Fica lui
Flocence și a lui Fred, Merita, tot timpul făcea ceva diferit de ceilalți. În timp ce copiii se
jucau cu diverse jucării, ea construia un orășel pe coasta dealului. Prima ei clădire a fost o
bancă finanțată cu bani de la Monopoly. Astfel, crescând, sangvinicii populari continuă să
atragă mulțimea.

Vorbăreț, povestitor.
Putem identifica cu ușurință un sagvinic popular fiind atenţi la grup și observându-i pe cei mai
agitați,gălăgioși, vorbăreți. De obicei aceștia spun povești. Au o memorie scurtă, au dificultăți
în a-și localiza lucrurile plasate, de exemplu: cum ar fi mașina într-o parcare.

Sufletul petrecerii.
Prin faptul că își doresc să fie în centrul atenției, alături de poveștile lor pline de entuziasm și
culoare, îi fac să fie sufletul petrecerii.

Memorie pentru culoare.


Acest tip de oameni au o abilitate să descrie detaliile din viață, dar se pot agăța și de diverse
idei, de exemplu: ocupația unei persoane. Florence nu putea ține minte toate numele
prietenilor fiicei ei, Laurent asa ca le-a asociat cu slujba pe care o are fiecare.

Nevoia de a-l atinge pe ascultător.


Aceștia adoră să se îmbrățișeze. De cele mai multe ori îi ating pe oamenii cu care au o
conversație pentru a fi în contact direct cu respectiva persoană.

Bun pe șcenă.
Au un simț de a dramatiza și sunt atrași spre centrul șcenei. Au nevoie de un public si vor
creea un șcenariu.

Cu ochii larg deschiși și inocenți.


Au o personalitate inocentă, sunt naivi și au o simplitate de copil la vârste înaintate.

Entuziast și expresiv.
Dacă se întâmplă să nu fie atent la subiectul despre care se discută, acesta devine foarte
agitat, se mișcă, sare, dă din picioare. Un loc de muncă potrivit pentru ei ar fi coaforul. Piggy
prin afirmația „prea mult nu este niciodată suficint" arată că este , de asemenea, un sangvinic
popular.

Curios.
Sunt curioși trecând repede de la o conversație la alta pentru a nu pierde ceva. Vor să
cerceteze ceea ce nu știu încă.

Întotdeauna un copil.
Nu vor să piardă postura de „centru al atenției", evitând trecerea spre maturizare, spre o viață
ordonată.

Se oferă voluntar.
Doresc să fie de ajutor, se oferă voluntari fără să se gândească la consecințe. De exemplu: te
oferi să faci cafeaua de dimineață , însă descoperi că ai uitat până și aparatul să-l bagi în priză.
Creator și plin de culoare.
Mintea sangvinicului popular concepe întotdeauna idei noi, activități creatoare, dar ei au
nevoie de prieteni pentru ai ajuta să ducă misiunea spre o finalitate productivă.

Însuflețește și farmecă pe ceilalți.


Sunt inteligenți, pot determina oameni să muncească fără vreo plată în schimb. Ron, fratele lui
Florence, a fost trimis în armată, însă acesta avea darul de a evita pe cât posibil munca,
sarcinile lui fiind realizate de ceilalți. În timpul care i-a rămas liber Ron avea un scop, acela
de a descoperii talentele bărbaților.

Își face prieteni cu ușurință.


Inițiază cu oricine o conversație. De exemplu: când stau la coadă la magazin încep să
vorbească fără a cunoaște pe cineva. Sangvinicii populari consideră că a fi prietenos este o
calitate.

Pare interesant.
Fac tot ceea ce simt, adăugând ceva special la realitate. Deși au puține experiențe, informații
într-un anumit domeniu nu ezită a poveștii despre o situație, ceea ce îi fac să pară interesanți,
fiind invidiați de ceilalți.

Capitolul 4. Să ne organizăm împreună cu melancolicul perfect.


„O, ce mare nevoie are lumea de melancolici perfecți”
Profunzimea de a vedea viața așa cum este.
Firea artistică de a aprecia frumusețea lumii.
Talentul de a crea o operă de artă acolo unde nu exista nimic înainte.
Capacitatea de a analiza și de a ajunge la soluția potrivită.
Ochiul pentru detaliu când alții fac ceva de slabă calitate.
Scopul: să termine ceea ce ai început.
Promisiunea: „Dacă ceva merită să fie făcut, atunci merită să fie făcut bine”.
Dorința de a „face toate lucrurile cu decență și în ordine”.

Profund, gânditor, analitic.


Melancolicul perfect este intovertit, profund, tăcut, gânditor, născut cu o fire pesimistă.
Acesta planifică, creează și inventează. Copilul melancolic preferă să stea ore în șir pentru a
cerceta cu privire la ce îl interesează, perfecționându-se. Preferă jocurile care trebuie
analizate, studiate. Fred avea un talent apreciat de cei de la Stouffer, și anume abilitatea de a
analiza problemele și de a le rezolva repede.

Serios și orientat spre scop.


Sunt persoane sobre, urmărind un singur obiectiv. Preferă răspunsurile simple, fără prea multe
detalii.

Geniu-intelect.
În special oamenii de geniu au un temperament melancolic. Michelangelo a fost unul dintre
ei. Înainte de a cioplit clasicilor sale statui Moise, David și Pieta, el a studiat intens corpul
omenesc.

Talentat și creator.
Sunt talentați și creatori. Aceștia pot devenii artiști, muzicieni, filozofi, poeți. Fred a vrut să
vadă într-un timp de cinsprezece minute câți iubitori de muzică există într-un grup, însă
melancolicilor perfecți le-a luat acest timp doar să definească muzica..
Utilizează liste, grafice și gândesc într-o manieră ordonată. Vivian este de părere că listele,
graficelor și simbolurile le-ar aprecia toată lumea dacă le-ar înțelege. Organizarea pentru un
melancolic perfect este esențialul în viață.

Conștiința detaliului.
Nu scapă din ochi detaliile. Sunt buni însoțitori de călătorie, deoarece nu pierd biletele,
bagajele, nu uit ora de plecare.

Ordonat și organizat.
Este în căutarea ordinii, trebuie să aibă în permanență lucrurile organizate, deoarece nu se
poate concentra la ceea ce are de făcut. Aceștia adoră șifonierele organizate, ordonate așa cum
o face și Fred. Cei care nu au un asemenea temperament ar trebui să își dea seama cât de mult
iar ajuta să se îndrepte spre această direcție.
Îngrijit și curat.
De obicei, sunt bine îmbrăcaţi şi au grijă de imaginea lor. Bărbatul are un aspect îngrijit, iar
femeia are fiecare fir de păr la locul lui. Doresc ca mediul lor înconjurător să fie îngrijit și
curat si se tot învârt adunând după alții.

Perfecționist-standarde înalte.
Nu contează cât de repede realizează ceva, deoarece ei pun accentul pe calitate și nu pe
cantitate.

Econom.
Nu pot fii risipitori și se asigură că primesc tot ce li se cuvin. De exemplu: pun în frigider
alimentele în ordinea valabilității pentru a le consuma și nu arunca ceva.

Profundă preocupare și compasiune.


Melancolicul perfect este preocupat de alte persoane și are o sinceră compasiune pentru
acestea. Sunt buni sfătuitori. Fred, fiind un melancolic perfect este impresionat de veteranii
care trec pe lângă el când merge la paradă, deoarece își amintește de bărbații care au murit
pentru țară lor.

Caută partenerul ideal.


Preferă să aibă puțini prieteni devotați, nu o mulțime de cunoștințe. Este idealist, organizat și
consecvent.

Capitolul 5. Să aruncăm o privire emoțiilor noastre.


Sangvinicul popular și melancolicul perfect, ambele temperamente, deși sunt opuse, au în
comun o trăsătură majoră. Ambii sunt emoționali și condiționați de împrejurimi. Așa cum și
colericul puternic și flegmaticul liniștit pot să fie complementari atunci când încep să își
înțeleagă și accepte temperamentul unul celuilalt.

Capitolul 6. Să ne mobilizăm împreună cu colericul puternic.


„O, ce mare nevoie are lumea de colerici puternici”
Controlează ferm situația atunci când alții se pierd.
Poate lua decizii în situații confuze.
Conducătorul iscusit care ne îndreaptă spre bine.
Dorința de a-și asuma riscul într-o situație incertă.
Încrederea de a susține adevărul în fața ridicolului.
Independența și poziția categorică.
Ne îndrumă pe „harta vieții” când am pornit pe un drum greșit.
Impulsul de „a ridica armele împotriva tuturor obstacolelor, de a lupta și de a le doborî”.
Functe forte: născut să conducă –în perioada de criză, colericul puternic preia controlul;
nevoia impulsivă de schimbare –schimbă tot ce consideră că nu se află la locul potrivit;
voință puternică și decis – rezolvă probleme și economisește timp; poate să coordoneze orice
– indiferent dacă știe ceva despre acel lucru; orientat spre scop – face întotdeauna treabă mai
bine dacă îi țin pe ceilalți la distanță; bun organizator – în orice situație, organizarea este o
necesitate pentru a-și realiza obiectivele; nu are prea mare nevoie de prieteni; de obicei are
dreptate –se pronunță doar când este sigur pe el; Excelează în împrejurări critice – adoră
împrejurările critice, deoarece se pot ridica la înălțimea situațiilor neașteptate.
Colericul puternic reprezintă acea persoană dinamică ce visează la ceva imposibil. Este un
temperament ușor de înțeles, atâta timp cât faci ceea ce spune el. Acesta controlează situațiile,
ia decizii în situații confuze, este un conducător iscusit, susține adevărul în feta ridicolului,
îndrumă oamenii când pornesc pe un drum greșit.
Colericul puternic poate comunica deschis cu oamenii având încredere că totul se va rezolva
cu bine. Majoritatea liderilor politici sunt colericul puternici. Florence ne aduce în prim plan
două exemple excelente , un bărbat și o femeie: secretarul de state Alexander Haig și prim-
ministrul britanic Margaret Thatcher.
Cuvintele specifice acestei categorii de temperament sunt: rapiditate, control, ordin, siguranță
de sine, voință, dominare, delegare, reorganizare, instrucțiune, putere, îndeplinire.

Capitolul 7. Să ne relaxăm împreună cu flegmaticul liniştit.


„O, ce mare nevoie are lumea de flegmatici liniștiți”
Statornicia: să mergi mai departe
Răbdarea: să reziști provocărilor.
Talentul de a-i asculta pe ceilalți, orice au de spus.
Darul medierii: să poți uni forțele opuse.
Scopul: susținerea păcii, cu orice preț.
Compasiunea: să-i alini pe cei ce suferă.
Hotărîrea de a-ți păstra capul pe umeri când ceilalți și-l pierd.
Voința de a trăi astfel încât nici măcar dușmanii să nu poată găsi ceva rău de spus.
Este tipul de temperament cu care te înţelegi cel mai uşor. Copiii sunt încântătoti, tot timpul
fericiţi şi accept un program flexibil. Randy, ginerele Florenceţei, era un copil care oriunde
mergea lua câteva cărţi cu el. Datorită interesului pentru cunoaştere el a fost recunoscut ca
specialist în moneda de aur şi i s-a oferit preşedinţia Asociaţiei Regional de Nimismatică.
Flegmaticul liniştit este o persoană echilibrată, nu jigneşte, nu atrage atenţia asupra lui şi face
ceea ce i se cere fără să ceară recompense. Sunt întotdeauna calmi, părinţi excelenţi, şefi
grozavi, arbitrari ideali. Deşi îşi asumă conducerea, uneori va părăsii poziţia înainte de a fi
observant. Nu are nevoie de laude şi nu vrea să pară ridicol. Îi place să acţioneze des şi în
etape. Este retras, deoarece nu vrea să creeye probleme. Are abilităţi de a rămâne calm într-o
situaţie tensionată. Flegmaticul liniştit nu se grăbeşte niciodată şi nu este deranjat de situaţiile
care i-ar îngrijora pe alţii. (poveste). Nu tinde către ideal, neavând aşteptări mari. Este un
lucrător competent, statornic care se înţelege bine cu toată lumea, având abilităţi
administrative. O statistică arată ca 80% din muncitori sunt daţi afară din cauză că nu se pot
integra într-un colectiv deja format. Are mulţi prieteni, este agreabil, relaxat, stăpânit,
răbdător, consecvenit, inofensiv, plăcut. De exemplu un sangvinic popular are nevoie de un
prieten flegmatic liniştit, deoarece se completează reciproc.

Partea a treia. Planul personalităţii. O cale de depăşire a slăbiciunilor personale.


Capitolul 8. Să organizăm sangvinicul popular.
Pe sangvinicii polulari îi împiedică două probleme să facă îmbunătăţiri necesare: pe de o
parte, nu respect planul, deşi au intenţii relative bune, cu greu respect ceea ce au de făcut, iar
pe de altă parte sunt personae fără niciun effect, nu se i-au în serios pe ei înşişi. Florence a
lucrat la câteva sugestii pentru ea şi ceilalţi sangvinici populari:
Problema. Sangvinicii populari vorbesc prea mult .
Soluţia 1. Vorbesc pe jumătate din cât vorbeai înainte.
Soluţia 2. Urmăreşte semnele plictiselii.
Soluţia 3. Controleazăţi comentariile.
Soluţia 4. Încetează cu exagerările, deoarece vei ajunge la minciună.
Problema. Sangvinicul popular este egocentric.
Soluţia 1. Fii sensibil la interesele altor oameni, pentru a învăţa să fii sensibil, începe prin a
asculta şi privi.
Soluţia 2. Învaţă să asculţi, aceştia nu ascultă, deoarec le pasă de ei înşişi.
Problema. Sangvinicul popular are o memorie nefolosită.
Soluţia 1. Acordă atenţie numelor. În primul rând, începi să asculţi numele oamenilor, iar în al
doilea rând acordăle atenţie, arătă-le că îţi pasă de ei.
Soluţia 2. Notează-ţi unele lucruri.
Soluţia 3. Nu uita copiii în diferite locuri.
Problema. Sangvinicul popular este un prieten nestatornic şi uituc .
Soluţia 1. Înţelege factorul prieteniei.
Soluţia 2. Pune în prim-plan nevoile celorlalţi.
Problema. Sangvinicul popular întrerupe şi răspunde în numele altora.
Soluţia. Nu te gândi că trebui să completezi toate golurile create de către ceilalţi.
Problema. Sangvinicul popular este deorganizat şi imatur.
Soluţia 1. Organizează-ţi viaţa.
Soluţia 2. Maturizează-te.

Capitolul 9. Să înveselim melancolicul perfect.


Melancolicul perfect este o fiinţă a contrastelor, unică şi complex, îi place să studieze
temperamentele. La seminariile organizate de Florence şi Fred au un avantaj: le arată că nu
sunt neobişnuiţi, gândesc şi acţionează ca alţii.
Problema. Melancolicul perfect este în mod natural deprimat.
Soluţia 1. Înţelegeţi că nimănui nu îi place oamenii posomorâţi. Ei devin cu greu din trişti
fericiţi, de aceea o mare parte din viaţa lor este serioasă.
Soluţia 2. Nu te aştepta tot timpul numai la necazuri. Melencolicul perfect este foarte sensibil
şi tot timpul aşteaptă să se întâmple ceva rău, uneori transform o situaţie pozitivă într-una
negativă. Fred, melancholic perfect nu îl fascinează decât incidentele cu aspect negative.
Soluţia 3. Nu te supăra uşor. De Crăciun, Joshua, a făcut un inventor jucăriilor primate şi
astfel a descoperit că verişoara sa, Laura a primit mai multe aşa că el a ajuns la concluzia ca
Moş Crăciun o iubeşte mai mult pe Laura.
Soluţia 4. Caută aspectele positive. Melancolicul perfect crede că dacă se vorbeşte despre el,
este de rău. Trebui accentuat ce este pozitiv şi eliminate ce este negative.
Problema. Melancolicul perfect are o proastă imagine se sine.
Soluţia 1. Caută sursa nesiguranţei. Imaginea de sine are drept cause criticile aduse de părinţi
sau educatori.
Soluţia 2. Ascultă mărturia “falsei modestii” . Ei scot în evidenţă imaginea lor şi îi constrâng
pe ceilalţi să le facă un compliment pe care să-l respingă. Au cel mai mare potenţial pentru
success.
Problema. Melancolicul perfect tergiversează lucrurile.
Soluţia 1. Fă rost de “lucrurile positive” înainte de a începe. Deoarece sunt perfecţionişti, omit
să se implice în proiecte că se tem că nu le vor finalize cum li-se cer.
Soluţia 2. Numai pierde atâta timp cu planificarea.
Problema. Melancolicul perfect are pretenţii nerealiste de la ceilalţi.
Soluţia 1. Coboară-ţi standardele.
Soluţia 2. Acceptă că trebui să îţi înţelegi propriul temperament. Odată ce înţelegi de ce se
comportă şi reacţionează diferit ceilalţi, începi să lucrezi într-o manieră pozitivă relaţiile pe
care le au cu familia şi părinţii. În viaţă nu poate fi totul perfect.
Capitolul 10. Să potolim colericul puternic.
Colericul puternic refuză să creadă că are trăsături de caracter neplăcute.
Problema. Colericul puternic este dependent de muncă.
Soluţia 1. Învaţă să te relaxezi. Colericul puternic nu va fii niciodată leneşi, dar trebui să îşi
reserve timp şi pentru odihnă.
Soluţia 2. Nu te simţi vinovat când te relaxezi.
Soluţia 3. Nu îi mai pres ape alţii. Aceştia trebui să înţeleagă ca exagerarea de a muncii
creează o tensiune pentru cei din jur.
Soluţia 4. Planifică-ţi activităţi pentru timpul liber. Relaxează-te şi şi nu te simţi vinovat.
Problema. Colericul puternic trebui să controleze.
Soluţia 1. Acceptă conducerea altuia. Se simt bine numai atunci când deţin controlul.
Soluţia 2. Nu te uita de sus la “marionete”. Atitudinea de superioritate îi poate afecta
psihologic pe cei asupra cărora colericul puternic îşi exercită influenţa.O slăbiciune a acestora
este că nu se simt în stare să accepte slăbiciunile altora.
Soluţia 3. Încetează să mai manipulezi. Colericul puternic are o modalitate de a te face să
crezi că tu însuţi ai conceput idea.
Problema. Colericul puternic nu ştie să se poarte cu oamenii.
Soluţia 1. Exersează-ţi răbdarea. Colericii puternici vor să fie totul cum spun ei şi când spun
ei, agitându-se pentru orice nu este pozitiv.
Soluţia 2. Păstrează-ţi sfatul pentru atunci când este cerut.
Soluţia 3. Abordează problema cu răbdare. Aceştia adoră să sublinieze unele cuvinte pentru a
accentrua araătând ca vorbesc serios.
Soluţia 4. Încetează cu controversele şi certurile. Nimeni nu agreează o persoană
nerăbdătoare, despotică şi certăreaţă.
Problema. Colericul puternic are dreptate, dar nu este agreat.
Soluţia 1. Lasă-l pe celălalt să aibă dreptate.
Soluţia 2. Învaţă să-ţi ceri scuze. Colericul puternic consideră ca a-ţi cere scuze este un semn
de slabiciune. Dau întotdeauna vina pe ceilalţi demonstrând că ei nu au greşit.
Soluţia 3. Acceptă că ai unele defecte. Colericul puternic consider ca pe el îl caracterizează
cuvântul forţă, iar pe ceilalţi cuvântul slăbiciune. Deoarece nu accept o posibilă greşeală ei nu
pot atinge performanţe maxime.

Capitolul 11. Să motivăm flegmaticul liniștit.


Flegmaticii liniștiți sunt extrem de tăcuți și blânzi. Un punct forte al lor este lipsa slăbiciunilor
evidente.
Problemă. Flegmaticul liniștit nu se entuziasmează.
Soluția 1. Încearcă să te entuziasmezi. Flegmaticul liniștit are nevoie de un partener de viață
coleric puternic , deoarece aceștia sunt liniștiți, calmi, detașați.
Problemă. Flegmaticul liniștit se opune schimbării.
Soluția. Încearcă ceva nou. Ei nu simt nevoia de distracție, considerând că nici altcineva nu
are.
Problemă. Flegmaticul liniștit pare să fie leneș.
Soluția 1. Învață să-ți asumi responsabilitatea pentru viață ta. La seminarii când Florence
împarte colectivul în grupuri mici flegmaticii nu știu niciodată unde trebui să meargă și cu
cine.
Soluția 2. Nu lăsa pe mâine ce poți face azi.
Soluția 3. Motivează-te. Aceștia pot face treabă însă refuză categoric. Deși au nevoie de
motivare din partea altora se simt ofensați dacă o primesc. Această problemă contradictorie
determină un conflict.
Problemă. Flegmaticul liniștit are o încăpățânare mută.
Soluția. Învață să-ți comunici sentimentele. Odată ce ia o decizie, nu îi poți schimba părerea.
Nu aduce subiectul în discuție, ci doar dă niște semnale despre ceea ce gândește și pleacă.
Problemă. Flegmaticul liniștit pare hotărât.
Soluția 1. Exersează luarea deciziilor. Refuză a lua decizii, deoarece nu sunt responsabili
pentru rezultate.
Soluția 2. Învăță să spui nu.

Partea a patra. Principiile personalității. O modalitatea de a ne îmbunătăți


relațiile cu ceilalți.
Capitolul 12. Fiecare persoană este o combinație unică.
În urma rezultatelor obținute la scorul Profilului de personalitate, fiecare persoană este unică.

Combinații naturale.
Prima combinație naturală este între sangvinicul popular și colericul puternic. Sangvinicul
popular vorbește din plăcere, iar colericul perfect din interes, astfel amândoi comunică. Cine
formează o astfel de combinație are un potențial ridicat de conducere. Ambii sunt expansivi,
optimiști și sinceri. Cealaltă combinație naturală este între melancolicul perfect și flegmaticul
liniștit. Ei privesc în profunzime situațiile și nu le place să fie în centrul atenției. Sunt serioși,
pesimiști și vorbesc cu blândețe.
Combinații complementare.
Prima combinație complementară este între colericul perfect și melancolicul perfect, deoarece
sunt buni la afaceri, au abilități de conducere , energie și înțelegere analitică. Cealaltă
combinație este între sangvinicul popular și flegmaticul liniștit, aceștia nu iau lucrurile în
serios și sunt orientați spre distracție.

Opoziții.
Prima se petrece între coleric puternic și flegmatic liniștit,iar cea de a doua între sangvinic
popular și melancolic perfect care este și cea mai emoțională combinație dintre cele două.

Capitolul 13. Nu ne place să fim îngrădiți.


Conceptul de temperament nu ne îngrădește, dar ne ajută să aflăm în ce fel de cutie ne aflăm
și cum să ieșim din ea. Încă de la naștere suntem plasați în diverse cutii, de exemplu: pătuțul.
Când ajungem să ne căsătorim și ne mutăm împreună cu partenerii descoperim că fiecare
trăiește în propria cutie. Prin înțelegerea propriului temperament de bază, prin a ne accepta
slăbiciunile, a ne face un plan personal , a ne evalua atât punctele forte cât și slabe, a cere
părerea celorlalți, a ne planifică pașii pentru dezvoltarea personală, a solicita ajutorul familiei
și a încuraja opiniile sincere putem ieșii din propriile cutii. Schimbarea este dură, dar fără ea
nu putem devenii mai buni.

Capitolul 14. Contrariile se atrag.


Fred și Florence este un exemplu perfect pentru această afirmație, deoarece Florence ,
sangvinic popular, ridică moralul melancolicului perfect Fred.
Din relația sangvinic popular și melancolic perfect, cei doi au învățat că o transformare
automată nu prea poate avea loc. Cei doi au fost atrași de trăsăturile opuse din celălalt, dar în
final ambii au învățat că doar pentru faptul că celălalt e diferit, asta nu înseamnă că greșește,
de aceea orice suferință are nevoie de o companie. Pentru a se înțelege tot mai bine
sangvinicul popular trebui să încerce să facă ce este corect, iar melancolicul perfect să învețe
să treacă cu vederea greșelile. Ceilalți devin mai buni atunci cândle înțelegem personalitățile
și nu să-i facem să devină ca noi. Înțelegerea personalităților poate ajuta la rezolvarea
situațiilor înainte de a le scăpa de sub control.
Din relația coleric puternic și flegmatic liniștit, Florence a învățat că trebui să se organizeze,
iar Fred să se distreze, astfel cei doi vor avea o căsnicie salvată.

Capitolul 15. Ce ne deosebește de ceilalți.


Despre sangvinicii populari putem știi că sunt cei mai buni în: a trata oamenii cu entuziasm,
exprimă gândurile într-un mod captivant, pozițiile care îi aduc în centru atenției.
Melancolicii perfecți sunt cei mai buni în: în planificare și gândire profundă, întocmirea
listelor, graficelor, tabelelor, analizarea problemelor dificile pentru alții. Melancolicul perfect
de obicei răspunde astfel: nu mi-a plăcut niciodată cum arată părul meu, chiar nu sunt deloc
bun la asta. Fiind pesimist acesta se subestimează și tinde să spună: niciodată nu știu ce spun,
mai bine stăteam acasă, nu sper prea mult de acest proiect.
Colericul puternici sunt cei mai buni în: slujbe care cer decizii rapide, locuri care necesită
acțiune și realizări imediate, domenii care solicită control puternic și autoritar. Colericul
puternic poate fi auzit spunând lucruri cum ar fi: țe-am spus eu, evident, ce se întâmplă cu
tine?, fii atent.
Flegmaticii liniștiți sunt cei mai buni în: poziții de mediere ce duc la consens, situații care
necesită calm, activități de rutină ce pot părea plictisitoare pentru ceilalți.

Capitolul 16. Cum să ne înțelegem cu ceilalți.


Înțelegând temperamentele, se pot înlătura tensiune dintre oameni, putem privii la ceea ce îi
fac pe ceilalți diferiți într-un mod pozitiv.
Pentru aaccepta personalitatea sangvinicului popular trebui să înțelegem unele lucruri, cum ar
fi: dificultatea lui de a finaliza acțiunile începute, faptul că vorbesc fără să gândească, le place
varietatea și flexibilitatea, trebuie ajutați să-și anume responsabilitățile, uită de întâlniri sau să
ajungă la timp, trebuie lăsați pentru tot ceea ce realizează, preferă cadourile, se distrează în
situații care ar fi rușinoase pentru alții, sunt bine intenționați de fiecare dată.
Personalitatea melancolicului perfect: sunt sensibili șiușor de rănit, predispuși la o atitudine
pesimistă, le place să tacă, le place liniștea, privesc ordinea ca pe o necesitate. Pentru
melancolicii perfecți dispuși la depresie, Florence sugerează să citim cartea ei intitulată „Blow
Away the Blak Clouds, capitolul „Cum să trăim cu o persoană depresivă". Putem identifica o
persoană depresivă după următoarele indicii: recunoașteți semnele depresiei –insomnie sau
somnolență, autoizolare, discuții despre suicid, pierderea interesului pentru viață; au nevoie de
ajutor; nu suportă veselia; trebui încurajați să își exprime sentimentele.
Personalitatea colericului puternic: sunt născuți pentru a fi lideri, insistă pe comunicarea
bidirecțională, nu intenționează să rănească, arată compasiune, au întotdeauna dreptate.
Personalitatea flegmaticului liniștit: au nevoie de o motivație directă, deoarece amânarea este
forma lor de control, își stabilesc obiective când Primesc premii, trebuie încurajați să accepte
responsabilități.

Partea a cincea. Puterea personalității. O sursă de energie pentru potențialul


nostru.
Capitolul 17. Personalitate Plus putere produce persoane pozitive
Combinația coleric puternic și melancolic perfect reușește să stabilească un scop. Sangvinicul
popular este uimit că își poate face viață mai interesantă.
Când Fred și Florence a început să studieze Biblia și personalitățile în același timp au fost
surprinși cât de bine se completează cele două. Dumnezeu ne-a făcut pe toți diferiți pentru a
îndeplinii misiunile. Ne-a făcut pe unii să realizăm, să ne mișcăm cum face colericul puternic.
Ne-a făcut pe unii să gândim în profunzime, să scriem cum face melancolicul perfect. Ne-a
făcut pe unii să servim, să adunăm cum face flegmaticul liniștit. El ne-a făcut pe unii să
vorbim, să-i învățăm pe alții ca sangvinicul popular. Avem nevoie de fiecare temperament
pentru ca întregul organism să funcționeze așa cum avem nevoie de Hristos în viețile noastre
pentru ca părțile trupului nostru să funcționeze., fără Hristos în mintea noastră nimic nu
merge.
Mi-a făcut plăcere să citesc această carte, in primul rând pentru că am început să înțeleg felul
meu de a fi, mi-a făcut plăcere să fac acel test de personalitate mai multor colegi de munca,
cunostinte si prieteni, m-am bucurat că și ei mi-au răspuns pozitiv la acest test, au fost foarte
încăntați, limbajul a fost accesibil, cartea a avut și definirea termenilor din testul pentru
determinarea profilului de personalitate, pentru o înțelegere mai bună dar si descriere si
exemplificarea fiecărui tip de personalitate. Mulți dintre prieteni mi-au spus că vor și ei
această carte, m-am bucurat să aud asta și o recomand tuturor persoanelor pentru a se înțelege
pe ei dar si pentru a ințelege și oamenii din jurul lor.
În concluzie, această carte oferă răspunsuri și idei diferite pentru oamenii care o citesc. Ajută
oamenii să se descopere și să învețe mai multe despre ceea ce se află înăuntrul lor, să se
accepte așa cum sunt pentru că fiecare tip de personalitate are punctele sale forte, nu există
învingători și învinși. Când omul află ce fel de personalitate are începe să-și dea seama ce
personalitate au prietenii săi și începe să știe cum să le facă față în zilele mai puțin bune, cum
să-i abordeze, cum să-i înveselească, cum să se înțeleagă mai bine cu ei în general.

S-ar putea să vă placă și