1.

Dezvoltarea umană

Dezvoltarea umană este un proces continuu care începe în momentul

concepţiei şi se încheie cu moartea. Psihologia vârstelor (psihologia
dezvoltării sau dezvoltare umană) este o ramură a psihologiei care studiază
particularităţile psihice ale fiecărei etape de vârstă, în relaţie cu factorii
biologici şi sociali care le influenţează. Această dezvoltare a individului
poartă şi denumirea de ontogeneză. Cuvântul “ontogeneză” provine de la
cuvintele greceşti ontos = fiinţă şi genesis = dezvoltare. În ontogeneză
individul se dezvoltă din punct de vedere biologic, psihic şi social.
În procesul de dezvoltare, individul traversează cinci perioade
importante şi anume:
 Perioada prenatală şi perioada (0-3 ani)
 Perioada preşcolară (3-6/7 ani)
 Vârsta şcolară mică (6/7 – 11/12 ani)
 Perioada adolescenţei (14 / 15 – 18 / 19 ani)
 Perioada adultă
Întreaga perioadă prenatală are un rol adesea hotărâtor asupra
existenţei viitoare a individului. Totodată, primii trei ani de viaţa postnatală
transformă noul născut fragil şi aparent neajutorat într-o fiinţă integrată în
mediu, dotată cu remarcabile abilităţi fizice, cognitive şi sociale.
Vârsta preşcolară a fost multă vreme considerată o etapă neimportantă
din punctul de vedere al achiziţiilor psihologice, un interval de timp în care
copiii nu fac nimic altceva decât să se joace. De fapt, chiar acest joc are o
importanţă deosebită fiind într-un fel chiar echivalentul muncii pe care o

1
prestează adultul. Prin joc copiii îşi dezvoltă abilităţile cognitive şi învaţă
noi modalităţi de interacţiune socială. Aşa se face că etapa preşcolară este
una a schimbărilor semnificative, nu doar fizice, ci şi mentale şi emoţionale.
Şi vârsta şcolară mică sau copilăria de mijloc este o perioadă marcată
în primul rînd de modificarea statutului social, şi mai puţin de modificări
fundamentale de ordin cognitiv . Din foarte multe puncte de vedere
schimbarea de statut este dramatică, reprezentând un pas hotărâtor în viaţă.
Adolescenţa este perioada de tranziţie dintre pubertate şi perioada
adultă. Aceasta reprezintă o perioadă foarte importantă pentru dezvoltarea
individului, fiind o perioadă a îndoielilor şi controverselor cu cei din jur.
Perioada adultă ocupă cea mai mare parte din viaţa individului fiind la
rândul ei împărţită în perioada adultă tânără şi perioada adultă de mijloc.
În cadrul acestei etape individul îşi găseşte identitatea, îşi întemeiază o
familie şi începe să îşi asume responsabilităţi. Indivizii devin mult mai
stabili emoţional, devin mai receptivi la problemele celor din jur şi manifestă
mai multă atenţie in ce priveşte problemele sociale.

2
 2.Adolescenţa

Una dintre cele mai frumoase şi mai importante perioade din viaţa
unui individ o constituie adolescenţa.
Adolescenţa este etapa dintre pubertate şi tinereţe, adică începe la 14 /
15 ani şi durează până la 18 / 20 ani. Adolescenţa mai este văzută şi ca fiind
etapa care începe odată cu intrarea în pubertate şi se termină atunci când
persoana devine adult tânăr, adică începe în jurul vârstei de 11 / 12 ani şi
durează până la 20 / 25 ani.
Sfârşitul adolescenţei şi începutul etapei adulte este marcat:
 din punct de vedere biologic, de atingerea dimensiunilor corporale
caracteristice pentru vârsta adultă şi dezvoltarea completă a organelor
sexuale;
 din punct de vedere psihologic, de formarea personalităţii (la sfârşitul
adolescenţei însuşirile de personalitate devin mai stabile);
 din punct de vedere social, de ocuparea unui loc de muncă şi întemeierea
propriei familii.
Durata adolescenţei depinde, printre altele, şi de gradul de şcolarizare
al persoanei. Unii copii, după ce termină clasele obligatorii, nu continuă
şcoala. Ei rămân acasă sau se angajează şi mulţi dintre ei se căsătoresc mai
repede decât cei care continuă şcoala. Pentru ei adolescenţa se termină cu 4
– 5 ani mai repede decât pentru cei care urmează şcoala profesională sau
liceul şi eventual o facultate. Pentru aceştia din urmă adolescenţa, din punct
de vedere psihologic şi social se termină mai târziu, după 20 de ani, uneori
chiar la 25 de ani.

3
 Adolescenţa este văzută în special ca o perioadă de criză, cu
numeroase probleme pe plan afectiv şi cu un comportament oscilant. Astfel,
adolescentul devine mai retras şi mai agresiv, este intr-o continuă
experimentare şi încearcă să îşi descopere adevărata identitate. Si în relaţiile
cu cei din jur se schimbă, în special relaţiile cu părinţii. Dacă înainte copilul
vedea în părinţii săi un aliat şi un apărător, acum adolescentul îşi percepe
părinţii într-un mod diferit. El consideră că aceştia nu îl mai înţeleg şi nu îl
mai sprijină şi de aceea se izolează de adulţi şi încearcă tot mai mult să se
integreze in grupuri formate din persoane de aceeaşi vârstă cu el. De aici
rezultă şi tendinţa adolescenţilor de a-şi crea acele “găşti de prieteni”.
Astfel dacă înainte acordau mai multă atenţie părinţilor, acum
adolescenţii încep să acorde o importanţă mai mare prietenilor. Tot în
această perioadă adolescenţii descoperă şi că părinţii lor nu sunt perfecţi, că
au şi ei defecte şi caută să descopere şi alte modele decât părinţii.
Adolescentul prezintă atât trăsături infantile cât şi trăsături mature
care pot anticipa cum va fi viitorul adult. Comportamentul este oscilant:
uneori copilăros, alteori sfidător, opoziţionist, alteori matur. Această sumă
de trăsături contradictorii se datorează mai multori factori.Astfel, uneori
adulţii se comportă cu ei ca şi cum ar fi persoane mature şi le cer să
acţioneze independent şi cu responsabilitate. În alte situaţii, poate chiar
aceiaşi adulţi, le pretind să se subordoneze ca şi copiii;
Adolescenţii se maturizează mai repede biologic decât psihologic şi social.
Din punct de vedere biologic ei ar avea posibilitatea să-şi întemeieze familia
proprie, dar sunt dependenţi material de părinţii lor deoarece, şcoala nefiind
terminată, nu se pot întreţine singuri. Această situaţie produce frustrări,
conflicte, nemulţumiri.

4
 Şi din punctul de vedere al dezvoltării cognitive adolescenţa prezintă
un interes deosebit. Astfel, în adolescenţă memoria şi atenţia se află la
nivelul lor maxim de dezvoltare. Limbajul se dezvoltă în continuare
vocabularul fiind bogat, iar vorbirea fiind expresivă. Imaginaţia se manifestă
sub toate aspectele sale. Şi reveria este frecventă, temele predominante fiind
relaţiile cu sexul opus şi planificarea viitorului (alegerea profesiunii,
întemeierea familiei). La unii adolescenţi imaginaţia creatoare este foarte
dezvoltată. Ei realizează diverse invenţii sau opere artistice mai mult sau mai
puţin valoroase.
Şi gândirea atinge posibilităţile sale maxime din punctul de vedere al
capacităţii de a opera cu informaţiile, dar cantitatea de cunoştinţe şi
experienţa sunt încă limitate. Gândirea adolescentului nu mai este legată de
concret, adică de obiecte şi imagini vizuale. El devine capabil să opereze pe
plan mintal cu propoziţii, adică cu enunţuri verbale.
Şi în ceea ce priveşte afectivitatea au loc schimbări majore. În prima
parte a adolescenţei se menţine instabilitatea afectivă caracteristică etapei
pubertare. Cu timpul adolescentul îşi îmbogăţeşte experienţa afectivă, devine
mai independent şi în acelaşi timp devine mai stabil emoţional.
Sentimentele devin mai profunde şi mai stabile decât în etapa
precedentă. Sentimentele de prietenie şi dragoste au o importanţă deosebit de
mare, dar şi alte sentimente şi pasiuni pot deveni intense şi stabile: pasiunea
pentru sport, pentru un domeniu artistic sau ştiinţific. Uneori devin intense
sentimente sau pasiuni negative: gelozia, dorinţa de răzbunare, sentimentele
de superioritate sau inferioritate.
În această perioadă, adolescentul înţelege tot mai profund realitatea
înconjurătoare, atât prin asimilarea cunoştinţelor şcolare cât şi prin
îmbogăţirea experienţei de viaţă.

5
 Cei mai mulţi adolescenţi au tendinţa să se autoanalizeze. Ei încearcă
să îşi conştientizeze calităţile, defectele, motivaţiile, interesele, sentimentele,
atitudinile, sistemul de valori. Aceasta este perioada în care se formează
sentimentul identităţii .
Sentimentul identităţii are mai multe componente:
 concepţia despre sine care cuprinde părerile despre calităţile şi
defectele pe care le are sau crede că le are adolescentul
 stima de sine (modul în care ne autoapreciem). Dacă crede că are mai
multe calităţi decât defecte atunci se apreciază, şi astfel va avea mai
multă încredere în el şi mai multe şanse de reuşită. Dacă pune
accentul pe defecte, pe aspectele negative, va avea sentimente de
inferioritate, va aborda problemele cu mai multă anxietate şi şansele
de succes se vor reduce.
Formarea sentimentului identităţii este un proces îndelungat şi destul
de dificil. Cei mai mulţi adolescenţi trec printr-o perioadă de “criză de
identitate” în cursul căreia îşi pun foarte multe întrebări de tipul: cine sunt
eu, cum ar trebui să mă comport în anumite situaţii. Această criză are mai
multe cauze.
Una dintre ele este aceea că adolescentul trebuie să ia multe decizii
importante privind viitorul său. El vrea să găsească cele mai bune soluţii, dar
căutarea acestora este însoţită de nesiguranţă şi anxietate.
O altă cauză este legată de faptul că adolescentul se integrează în
grupuri sociale în care trebuie să interpreteze variate roluri (să se supună în
relaţiile cu părinţii sau profesorii, să colaboreze cu prietenii, să organizeze
activitatea sau să se impună, să domine în unele împrejurări). El poate să
devină nesigur privind modul în care trebuie să se comporte, poate să adopte
comportamente nepotrivite situaţiei.

6
 În timpul acestei “crize” ei experimentează diferite comportamente,
joacă diferite roluri, schimbând relativ frecvent preocupările, preferinţele,
prietenii. Aceste încercări au efecte pozitive pentru că îl ajută pe adolescent
să îşi îmbogăţească experienţa de viaţă şi să ia decizii potrivite. Deciziile
luate prea repede privind alegerea profesiunii sau a căsătoriei împiedică
realizarea acestor încercări care poate ar fi dus la o alegere mai bună.
Dacă în urma acestor experimentări adolescentul reuşeşte să
sintetizeze însuşirile chiar contradictorii solicitate de diferite roluri, dacă
reuşeşte să îşi perceapă aptitudinile, calităţile, defectele, atitudinile, valorile
ca pe un tot unitar, atunci el a reuşit să îşi formeze identitatea. Întărirea
identităţii este însoţită de intensificarea încrederii în sine, a autonomiei.
Unele persoane nu reuşesc nici la vârsta adultă să îşi formeze
sentimentul identităţii. Ei rămân în stadiul confuziei de roluri. Aceşti adulţi
nu au scopuri precise, îşi schimbă frecvent serviciul, partenerul, nu sunt
niciodată siguri de alegerile pe care le fac.
La vârsta adolescenţei în multe familii există tensiuni, conflicte.
Acestea sunt mai frecvente în prima parte a adolescenţei. În această perioadă
se menţine sau se accentuează atitudinea critică faţă de părinţi cât şi
ambivalenţa faţă de familie (ambivalenţă care a început din perioada
pubertăţii şi se exprimă prin dorinţa concomitentă de independenţă faţă de
părinţi şi dorinţa de a fi sprijinit, ajutat la nevoie).
Intensitatea şi durata conflictelor depind atât de adolescent cât şi de
atitudinea părinţilor. Atitudinea prea rigidă, cu interdicţii exagerate, menţine
starea tensională şi îngreunează însuşirea unor comportamente independente.
Dar nici atitudinea prea indulgentă, nepăsătoare nu este bună deoarece
adolescentul are nevoie de sprijinul, îndrumarea, afecţiunea părinţilor.

7
 În prima parte a adolescenţei relaţiile cu cei de aceeaşi vârstă au o
intensitate maximă. Cea mai mare parte a timpului liber este petrecut în
grup. Aici adolescentul se simte independent, eliberat de subordonarea faţă
de adulţi. În grup se poate afirma, îşi poate manifesta originalitatea.
Adolescentul doreşte să fie deosebit, nonconformist şi grupul îi oferă un
model de nonconformism în vestimentaţie, limbaj, comportament, prin care
se poate opune adulţilor. El se conformează acestui model şi este foarte
mulţumit de nonconformismul său. Adolescenţii care dintr-un motiv
oarecare nu se pot integra în grup (sunt împiedecaţi de părinţi, sunt prea
introvertiţi, sunt respinşi de cei de aceeaşi vârstă din cauza unor deficienţe
fizice sau din cauza mediului social din care provin) au sentimente de
inferioritate, stări depresive, dezvoltarea lor afectivă sau socială poate fi
perturbată.
După un timp influenţa grupului de prieteni scade. Se formează
grupuri mai mici alcătuite din câteva perechi.
Cei mai mulţi tineri după terminarea şcolii se căsătoresc, încep să
lucreze şi cu acestea începe etapa adultă cu toate responsabilităţile sale. Cu
trecerea la această etapă se încheie frumoasa, dar tumultuoasa perioadă a
adolescenţei.