PERIOADA ADOLESCENŢEI

Caracteristici generale ale evolutiei adolescentului

Powered By

Adolescenta este subiectul privilegiat si controversat al psihopedagogilor,

generator de opinii si discutii contradictorii. Unii o considera  "vârsta ingrata",
altii, dimpotriva, "vârsta de aur"; pentru unii ea este "vârsta crizelor,
anxietatii, nesigurantei, insatisfactiei", în timp ce pentru altii este "vârsta
marilor elanuri"; este "vârsta contestatiei, marginalitatii si subculturii", dar si
"vârsta integrarii sociale"; este "vârsta dramei, cu tot ce are ea ca stralucire,
dar si ca artificiu" - decreteaza unii, ba nu, riposteaza altii, este "vârsta
participarii la progresul social"; cei mai multi o considera ca fiind în totalitate
o "problema moral-psihologica", dar sunt si unii care cred ca este aproape în
exclusivitate o "problema sociala". Diversitatea opiniilor referitoare la
adolescenta deriva din complexitatea în sine a acestei etape din viata omului, cu o
dinamica exceptionala în timp, cu multideterminari si multiconditionari, dar si din
pozitia oarecum incerta pe care o ocupa adolescentul în sistemul perioadelor
evolutive ale vietii. Locul lui în sistemul relatiilor sociale este mai bine
conturat si precizat decât cel al puberului. Totusi adolescentul oscileaza din
punct de vedere al comportamentului între copilarie si maturitate, fiind însa
întors mai mult cu fata spre adult.

La iesirea din copilarie si începutul adolescentei, ca si în tot decursul acestei

perioade, avem în fata noastra dezvoltare 23123s1820x a impetuoasa a unei
personalitati cu trasaturi în plina formare.

Adolescenta este o perioada importanta a dezvoltarii umane, perioada de numeroase

si profunde schimbari biologice, fizice, psihice, morale, etc, perioada a
dezvoltarii, în care dispar trasaturile copilariei, cedând locul unor
particularitati complexe si foarte bogate, unor manifestari psihice individuale
specifice.

Pe planul dezvoltarii biologice, adolescentul tinde spre echilibru si spre

adoptarea unei conformatii apropiata de cea a adultului; în schimb, în plan
psihologic, transformarile sunt extrem de rapide, spectaculoase si de maxima
complexitate cu salturi la nivelul unor functii, cu evolutii mai lente la nivelul
altora. Diversitatea dezvoltarii psihice genereaza noi conduite si noi modalitati
de relationare cu cei din jur, forme originale de întelegere si adaptare.
Traversarea acestei perioade nu se face în mod lent, dimpotriva, tensionat,
adeseori cu existenta unor conflicte si trairi dramatice, cu framântari interne
pentru gasirea surselor de satisfacere a elanurilor, a aspiratiilor si cu tendinta
de a evita teama fata de piedicile ce se pot ivi în realizarea proiectelor sale de
viitor. Adolescentul este un nonconformist si un luptator activ pentru îndeplinirea
dorintelor sale, un original în adaptarea solutiilor urmarite, în modul de a privi
si de a se adapta la lumea înconjuratoare.

Adolescenta cuprinde doua faze:

una timpurie între 10-11/13-14 ani, perioada a transformarilor profunde fizice si

fiziologice, a unor conturari complicate a intereselor, aptitudinilor si conceptiei
morale a copilului; aceasta perioada se numeste preadolescenta sau pubertate.

a doua perioada 13-14/17-18 ani este cea a adolescentei propriu-zise ce se

caracterizeaza printr-o echilibrare puternica, intima a conceptiei despre lume si
viata, prin clarificarea si intensificarea elaborarii idealurilor omului, printr-o
mare dezvoltare a laturii cognitive, afective si volitionale a personalitatii.

Preadolescenta este etapa în care au loc profunde transformari. Aspectul exterior

se caracterizeaza prin lipsa de armonie, mâinile fiind mai lungi decât trunchiul,
nasul disproportionat în raport cu fata, întreaga conformatie lasând impresia unei
fiinte desirate.

Schimbari evidente se constata si la nivelul vietii psihice. Actele de autoritate

ale parintilor sunt cu greu suportate, fiind supuse unui acut discernamânt critic
daca nu sunt întemeiate si necesare. Se manifesta o schimbare si în comportamentul
copilului. Acesta venind în contact cu cunostinte variate si profunde si având o
gândire dezvoltata la capacitatea realului, observa insuficientele parintesti care
pâna acum treceau neobservate.

La aceasta vârsta se dezvolta constiinta de sine, preadolescentul fiind animat de

dorinta de a-si cunoaste propriile sale posibilitati, pentru a-si da seama în ce
masura poate fi util celor din jur.

Idealul preadolescentului este de a deveni un om util societatii, cu o înalta

constiinta a datoriei.

Adolescenta este o etapa mai linistita decât perioada anterioara, tânarul adoptând
o pozitie mai constienta fata de mediul social. Copilul se orienteaza mai mult
catre lumea externa, dar îsi îndreapta atentia si catre propria-i viata psihica.

Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt:

dezvoltarea constiintei de sine;

afirmarea propriei personalitati;

integrarea treptata în valorile vietii

Dezvoltarea constiintei de sine

Adolescenta se manifesta prin autoreflectare, prin constiinta ca existenta proprie

se deosebeste substantial de a celorlalti oameni, reprezentând o valoare care
trebuie pretuita si respectata.
Adolescentul încearca, cu înfrigurare, sa se cunoasca si sa se autoevalueze în
raport cu realizarile sale si ale altora. El se întreaba adeseori, 'cine sunt eu?',
iar raspunsurile ce si le da se bazeaza pe maturizarea intelectual-afectiva foarte
evidenta pentru unii adolescenti, chiar de la 16 ani, iar pentru altii la 18 ani.

Constiinta de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea
subiectului la sine însusi, la propriile trairi, iar pe de alta parte, confruntarea
acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul careia traieste. Cel mai înalt nivel
al constiintei de sine este atins de elev atunci când el se poate privi ca subiect
al activitatii sociale, ca membru al colectivului. Un factor de seama al
constiintei de sine îl constituie activitatea scolara si natura relatiilor cu
adultii, aprecierile acestora fata de calitatile si munca adolescentului.

O caracteristica a adolescentei este si proiectarea idealului în viitor; un aspect

al acestei preocupari este interesul pentru profesia pe care o va îmbratisa,
determinându-l la reflectie asupra vietii sale interioare. Capacitatea de a se
preocupa de propria persoana nu înseamna însa fuga de societate. Caracteristica
principala a adolescentului este un puternic impuls catre actiune. Acum dispar
dorintele vagi si apar telurile bine conturate, visarea ia forme constiente.

Afirmarea propriei personalitati

Descrierea, oricât de schematica, a "portretului" adolescentei nu poate ignora

problema originalitatii ca atribut predilect al indivizilor care o traverseaza.
Dorinta de originalitate reprezinta, din punct de vedere psihologic, o
caracteristica esentiala a adolescentei, numita tendinta afirmarii de sine,
tendinta de afirmare a propriei personalitati.

Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central în

jurul caruia trebuie sa se petreaca toate evenimentele. Fortele proprii sunt
considerate superioare fata de ale celorlalti oameni, opinie care decurge dintr-o
insuficienta cunoastere de sine. Acesta doreste ca toate actiunile sale sa fie
cunoscute si apreciate de adult.

Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescentii cautând

sa se evidentieze prin fizicul bine conformat, îmbracamintea care diferentiaza,
care scoate în relief propria persoana. Vizibila este si o alta expresie a
tentatiei originalitatii în adolescenta - limbajul "colorat", presarat cu expresii
"cautate", cu neologisme si arhaisme. Adolescentul îsi alege cu grija cuvintele,
utilizeaza din abundenta citate si expresii celebre, maxime si cugetari savante
despre care insinueaza ca i-ar apartine. În privinta limbajului, adolescentei îi
este proprie si tendinta de ermetizare a acestuia, de folosire a unei vorbiri
"cifrate", si anume, a unei vorbiri populate de expresii argotice. De obicei,
circulatia acestui fel de limbaj are loc în cadre restrânse, în grupuri spontan
constituite si combaterea acestui fenomen necesita eforturi educative prelungite.

În strânsa legatura cu limbajul, tentatia originalitatii se exprima si în

corespondenta adolescentilor, caracterizata prin aceeasi "ploaie" de citate,
prezenta în limbajul lor.

Dominanta pentru tentatia originalitatii la aceasta vârsta este prezenta spiritului

de contradictie. În special discutiile dintre adulti, la care iau parte si
adolescentii, ajung repede sa fie monopolizate de întrebarile iscoditoare ale
acestora din urma, de afirmarea spiritului lor de contradictie. Nu de putine ori,
adolescentul se contrapune în discutie chiar când e constient de faptul ca nu are
dreptate. El e mobilizat atunci de aceeasi statornica tentatie de a atrage atentia
asupra sa, de a se afirma, de a fi luat în seama.

Adolescentii manifesta tendinta de a se afirma nu numai individual ci si în grup:

vor sa activeze, sa se distreze împreuna. Ei sunt atrasi si de viata politica; în
politica adolescentul vede o înalta activitate sociala.

3.Integrarea sociala

Esenta integrarii sociale consta în atasamentul din ce în ce mai constient si mai

activ la grupul caruia îi apartine (clasa, scoala, marele organism social). Cu cât
înainteaza în vârsta, cu atât el este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile
efectuându-se în functie de criteriile sociale pe care si le-a însusit. Dorinta de
a cunoaste valorile sociale si culturale se manifesta riguros si tenace. Integrarea
adolescentilor în aceste valori ale colectivitatii contribuie la formarea
conceptiei despre lume si viata.

Datorita experientei de viata limitata si a lipsei unor criterii de autoapreciere

corecta, adolescentii au nevoie de consiliere si îndrumare discreta, fiind
sprijiniti sa-si formeze idealul de viata, sa-si perfectioneze judecatile morale si
sa-si ridice nivelul constiintei si al conduitei morale.

Dezvoltarea biologica

În aceasta etapa are loc procesul de trecere spre organismul adult. Unele
masuratori pun în evidenta faptul ca între 14 si 20 de ani creierul atinge
aproximativ greutatea maxima si se apropie de finalizare osificarea diferitelor
parti ale craniului. Procesul de osificare al scheletului se realizeaza însa
progresiv, încheindu-se între 20 si 25 de ani. Concomitent, se dezvolta volumul
muschilor si se mareste forta musculara. La începutul perioadei adolescentei se
înregistreaza o dezvoltare mai intensa la nivelul muschilor mari, iar apoi procesul
se extinde si la nivelul muschilor mici, ceea ce influenteaza perfectionarea si
coordonarea miscarilor fine. Pe la mijlocul perioadei, se constata si o stabilizare
relativa a cresterii adolescentilor în înaltime si greutate. Corpul câstiga în
înaltime între 20 - 30cm, iar în greutate câte 4 - 5kg anual. Cresterea în talie si
greutate da corpului proportia, vigoarea, gratia si frumusetea care îl
caracterizeaza pe adolescent. Maturizarea treptata a aparatului circulator asigura
o functionare normala a inimii. Ca urmare a cresterii suprafetei plamânilor,
volumul de aer introdus prin inspiratie este mai mare.

Dintre factorii care influenteaza procesele de crestere un rol deosebit îl au

glandele cu secretie interna. Astfel hipofiza secreta mai multi hormoni. Unii din
acestia influenteaza cresterea, altii stimuleaza si regleaza functia altor glande
endocrine. Glanda tiroida exercita, de asemenea, actiune asupra sistemului nervos
central, asupra functiilor organismului, precum si asupra dezvoltarii psihice.

Cercetarile efectuate au demonstrat existenta unor diferente, ce sunt specifice

sexului. Adolescentele capata o înfatisare generala feminina, concretizata în
proeminenta bustului si conformatia bazinului, dezvoltarea soldurilor etc.

Asadar, dezvoltarea biologica a întregului organism tinde la aceasta vârsta, spre

un anumit echilibru si stabilizare, în timp ce evolutia psihica se realizeaza prin
tensiuni si conflicte. Totusi, se constata un anumit paralelism între dezvoltarea
biologica (sexuala mai ales) si cea psihica, cu o evolutie pertinenta spre
maturizarea sociala, ce determina implicarea adolescentilor în rezolvarea
complicatelor probleme ale lumii contemporane.

Dezvoltarea psihica

Sensibilitatea

Activitatea senzoriala creste, ceea ce determina modificari ale pragurilor minimal,

maximal si diferential ale analizatorilor, facându-se posibila reflectarea mai fina
si mai analitica a obiectelor si fenomenelor realitatii.

Senzatiile vizuale. În perioada pubertatii acuitatea vizuala creste simtitor,

convergenta ochilor are o mare capacitate de acomodare. Se constata o crestere a
sensibilitatii si finetii cromatice. Se câstiga experienta denumirii tuturor
culorilor si a nuantelor acestora.

Senzatiile auditive. Se dezvolta în directia capacitatii de diferentiere si

reproducere a sunetelor muzicale, auzul tehnic, auzul fonematic - pe linia
întelegerii celor mai neînsemnate nuante si semnificatii din vorbire, ca si pe
linia identificarii obiectelor, fiintelor, dupa anumite însusiri perceptive si
auditive.
Senzatiile gustative si olfactive. Capacitatea de a diferentia, clasifica si denumi
substantele dupa miros creste foarte mult.

Datorita cresterii experientei generale de viata, ca si datorita maturizarii, în

adolescenta are loc procesul de erotizare a sensibilitatii.

Perceptiile si spiritul de observatie devin foarte vii, capata o mare adâncime.

Preadolescenta si adolescenta sunt perioade ale observatiei analitice. Perceptiile
sunt incluse într-o problematica mai larga, sunt supuse sarcinilor gândirii.
Preadolescentii si adolescentii observa pentru a verifica, pentru a întelege,
pentru a surprinde ceea ce-i intereseaza.

Atentia. În aceasta etapa se dezvolta atentia voluntara, iar cea involuntara si cea
postvoluntara devin mai eficiente. Functiile intensive ale atentiei sunt deplin
dezvoltate, creste capacitatea de concentrare. Dezvoltarea cunostintelor diverse
dezvolta spiritul de observatie si a diferitelor interese gnosice, organizeaza noi
particularitati ale atentiei: natura începe sa fie privita cu ochi de "naturalist",
cu ochi de "fizician"etc.

Memoria. Continutul memorial la adolescent reflecta în mare masura interesele lui.

Astfel el retine usor si cu placere acele date si fapte care se leaga de orientarea
sa generala îndreptata spre stiintele realiste sau cele umaniste, adesea aceasta
selectie facându-se în detrimentul celorlalte preocupari.

Memoria ajunge la performante foarte mari în aceasta perioada; ea este una din
laturile cele mai solicitate ale activitatii intelectuale. Daca în pubertate
memoria de scurta durata este foarte activa, în adolescenta memoria de lunga durata
se organizeaza prin acumulari si stocari de informatii cu ajutorul algoritmilor de
organizare ce contribuie la sistematizarea, codificarea si decodificarea factorilor
cu care se opereaza.

Angajarea adolescentilor în activitatea de învatare si în stocarea de informatii se

realizeaza în conformitate cu anumiti paterni personali specifici. "Personalitatea,
în întregime, îsi datoreaza liajul si consistenta sa formativa memoriei si
capitalurilor ei. Ea construieste tezaurul cognitiv".

Dezvoltarea memoriei, a capacitatilor intelectuale faciliteaza desfasurarea

activitatii scolare. Adolescentul descopera faptul ca învatarea este de câteva ori
mai eficienta decât pâna atunci. Totusi, el simte nevoia de a restructura
materialul de informatie pe care trebuie sa-l fixeze. Astfel, procesul învatarii si
al memorarii capata unele însusiri noi.

Conditiile fixarii, pastrarii si reproducerii devin de mare randament. Ele vadesc

nu numai cresterea capacitatilor de stocaj, dar si construirea, la adolescenti, a
clasificarilor spontane interne în cadrul stocurilor de cunostinte. Exista o
evidenta tensiune, un interes si extensiune a activitatii intelectuale.

Prelucrarea adânca a informatiei începe în însusi momentul mnemic  al fixarii

(învatarii). Adolescentul restructureaza materialul de memorat, ca sa-l faca mai
sistematic si mai inteligibil. Pastrarea se sistematizeaza mult în continuare, ceea
ce reprezinta o alta prelucrare a materialului. Recunoasterea reconstituie
materialul în aspecte analitice detaliate prin coordonatele lui logice.
Reproducerea cuprinde numeroase momente de originalitate, deoarece adolescentul
include în relatarile sale verbale numeroase elemente de explicatie, sublinieri,
asociatii, comparatii, ceea ce face ca în genere reproducerea sa fie evident
deosebita de materialul de memorat. De data aceasta, originalitatea se obtine prin
mijloace personale, nu prin imitare, cum se întâmpla de obicei la puberi.

Gândirea. În procesul dobândirii diverselor cunostinte are loc asimilarea bazelor

stiintei. Elevul trebuie sa învete sa sistematizeze, sa lege între ele diversele
cunostinte, sa-si însuseasca diverse procedee de activitate mintala. Aceasta
înseamna ca se creeaza conditiile de a proceda amplu, inductiv, apoi deductiv,
adica de a rationa logic. De aceea în procesul însusirii notiunilor se constituie
si se întaresc sisteme de a rationa într-un mod interogativ mai larg, se dezvolta
deci capacitati operative intelectuale generale, cu exigente fata de exactitatea si
succesiunea logica în expunere; se dezvolta, treptat, formele abstracte ale
gândirii, gândirea propozitionala.

Specific pentru aceasta perioada este procesul de constituire a unor moduri mai
complicate de a utiliza analogia, ca mijloc de comparatie între fenomene din
domenii relativ diferite, fapt ce atesta o simtitoare crestere a folosirii
criteriilor logice analitice în scheme de sinteza. Sub influenta solicitarii
scolare, are loc dezvoltarea criteriilor logice ale clasificarii. Dezvoltarea si
întarirea proceselor gândirii logice se exprima în favoarea deprinderilor de a
gândi cauzal, logic, dialectic.

Pentru adolescenti, o mare însemnatate capata ideile si discutia de idei. Gândirea

se straduieste sa desprinda adevarul, în conditiile unei puternice placeri pentru
discutii controversate si pentru sofisme. Rolul teoriei creste foarte mult.
Adolescenta se exprima ca o faza a câstigarii capacitatii de a filozofa, de a cauta
raspunsuri explicite la diferite probleme.

Astfel, în perioada adolescentei, structura generala a solicitarilor intelectuale

tot mai largi, mai complexe si multilaterale duce la modificari profunde ale
gândirii si la dezvoltarea gândirii diferentiate: gândire matematica, gândire
gramaticala, gândire fizica etc. Studiul diferitelor obiecte de învatamânt îl
apropie tot mai mult de însusirea unei conceptii proprii despre lume si viata,
întelege legaturile obiective ale dezvoltarii naturii si societatii, stabileste
relatia cauzala si de finalitate a producerii diferitelor fenomene.

În procesul însusirii cunostintelor se constituie deprinderi specifice de a gândi,

se întaresc sisteme de a observa, se dezvolta, deci, capacitati operative,
intelectuale. Se generalizeaza algoritmi în cadrul aceleiasi discipline, treptat
apar transferari de operatii între discipline. Pe aceasta baza se dezvolta formele
operationale abstracte ale gândirii, se dezvolta posibilitatile determinarii logice
a relatiilor dintre fenomene în cadrul unui sistem deductiv si inductiv, se
dezvolta posibilitatea urmaririi logice a trasaturilor si diferentieri între clase
si fenomene, se determina criteriile logice ale clasificarii. Se dezvolta spiritul
critic al gândirii- ca urmare a logicii si adâncirii acesteia , a dezvoltarii
posibilitatii de a analiza determinarea inclusa în fenomene, precizia gândirii.

Trecerea catre formele extensive, verbale ale gândirii logice face necesara
preluarea în termeni personali a cunostintelor. Stilul muncii intelectuale
constituie o aderare constienta, logica la cerintele sistematizarii, ca si ale
largirii intereselor teoretice si practice si este dictat de volumul si calitatea
cerintelor activitatii scolare.

Pe masura ce se dezvolta sistemul informativ de cunostinte, se petrece o

ierarhizare latenta a valorii celor cunoscute, dar se manifesta si preferinte,
urgente etc, ceea ce oglindeste aspectele caracteristice individuale ale felului
cum constiinta umana primeste ceea ce-i vine din afara. Reflectarea se petrece în
mod activ si selectiv.

Astfel, adolescenta este vârsta cresterii deosebite a posibilitatilor intelectuale

si a abstractiei, vârsta în care se învata arta gândirii si a discutiei,
dezvoltându-se strategiile euristice.

Limbajul se deosebeste la preadolescent si adolescent de perioadele anterioare prin

bogatia si varietatea lexicului, precum si prin surprinderea sensurilor variate ale
cuvintelor. Vorbirea devine aleasa, literara. Adolescentul poate sa sustina verbal
o idee timp îndelungat, facând asociatii noi fata de cele cuprinse în textul model
sau în tezele expuse de interlocutorul sau.

si în privinta debitului verbal scris exista o evolutie. Continutul celor scrise

este relativ relaxat, dat fiind faptul ca miscarile scrierii si stereotipul de
ansamblu al acestora s-au automatizat.

Începând cu adolescenta, creste grija pentru exprimarea corecta a ideilor, precum

si interesul pentru utilizarea figurilor de stil în limbajul scris: epitete,
comparatii, personificari, metafore. Datorita lecturii diversificate, ei reusesc
sa-si formeze un stil propriu de vorbire orala si scrisa, afirmându-se din ce în ce
mai pregnant ca individualitati distincte. Lexicul preadolescentului contine
numeroase cuvinte legate de factorul senzorial ,dar este sarac si imprecis în
analiza proceselor interioare. La sfârsitul adolescentei, datorita unei experiente
de viata mai ample si datorita îmbogatirii vocabularului, încep sa înteleaga si sa
redea mai adecvat si cu mai multa siguranta procese psihice complexe.

Acordând credit teoriei lui N. Chomsky, ce considera limbajul ca o structura

generativa, înnascuta, adolescentul are capacitatea de a folosi combinatii de
flexionari în nenumarate situatii a cuvintelor ce sunt învatate.

Referindu-se la varietatea formelor de învatare specifice adolescentilor, Gagné le

mentioneaza pe urmatoarele: învatarea prin ghidaj emotional, învatarea cu ajutorul
stimulilor relevanti, învatare de algoritmi aplicativi, învatarea cu algoritmi ce
contin paradigmele domeniului, învatarea de cunostinte, prin intermediul
potentialului verbal evocator de experienta, învatarea prin discriminare multipla,
învatarea sistemelor de rezolvare si a determinantelor incluse într-o astfel de
activitate.

Strategiile rafinate ale învatarii, întâlnite la adolescenti, presupun aspiratii si

interese variate, cu stimulari complexe ale potentialului intelectual facilitate de
întreaga dezvoltare psihica. Întregul proces este înlesnit de limbaj ca sistem
hipercomplex de autoreglare si autoperfectionare a întregii activitati psihice si
comportamentale.

Imaginatia. Concomitent cu capacitatile intelectuale, adolescentul se

caracterizeaza si prin dezvoltarea deosebita a imaginatiei. Mai evident este
progresul imaginatiei reproductive, a carei prezenta se simte puternic în întreaga
activitate a tânarului, acesta având importante însusiri originale. În afara de
imaginatia reproductiva care ajuta în însusirea sistemului de cunostinte transmise
în procesul instructiv, se dezvolta tot mai sensibil imaginatia creatoare, a carei
material ce o alimenteaza preadolescenta si adolescenta îl gaseste în realitatea în
care traieste, trecutul istoric, diverse amintiri în legatura cu propria persoana,
anumite actiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele profesiei, sentimentul de
dragoste care începe sa se manifeste. Prin creatiile lor, îsi exprima propriile
judecati si atitudini în legatura cu problemele ce-i framânta. În repertoriul
creatiei artistice se exprima exuberanta, bucuria, dragostea de viata, sentimentul
de iubire.

Imaginatia se intercoreleaza complex în perioada adolescentei cu gândirea, cu

afectivitatea, dar si cu alte planuri complexe ale personalitatii, în cadrul
conditiilor generale de armonizare a acesteia.

În perioada adolescentei cunoaste o mare dezvoltare reveria, visul, se dezvolta

fantezia, uneori chiar la paroxism. Procesul acesta, are la baza dezvoltarea
deosebita a aspiratiilor si dorinta impetuoasa de a proiecta în viitor aceste
manifestari debordante ale vietii interioare.

Afectivitatea. Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta

maturizare intelectuala si afectiva a copilului. Viata afectiva se complica si se
diversifica, preadolescentul si mai ales adolescentul admira, iubeste, simte,
aspira, stie sa doreasca, are idealuri afective, îi întelege pe cei din jur cu
intentiile, reactiile acestora. Intensitatea , amploarea si valoarea emotiilor sunt
dependente de însemnatatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene,
obiecte, persoane.

În dezvoltarea generala a vietii afective, trei directii apar mai importante. În

primul rând, dezvoltarea sensibilitatii ,i a conceptiei sale morale. În al doilea
rând, cresterea si afirmarea constiintei de sine, ca mobil al dorintei evidente de
a deveni independent. Situatia de tutela, de tipul aceleia din copilarie, este mai
greu suportata. În fine, a treia consta în erotizarea, în continuare, a vietii
afective. Se dezvolta sentimente superioare- morale, estetice, intelectuale - baza
lor reprezentând-o largirea cunoasterii.

Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se caracterizeze

adesea ca perioada a pasiunilor si a furtunilor afective, o perioada de romantism
în viata omului si de spontaneitate, de poezie. Totodata, ea este perioada
autonomizarii morale. E o etapa de mare sensibilitate morala, ce se caracterizeaza
prin încercarea si dorinta de a se ajunge la un sistem moral explicit.

Vointa. Este perioada în care se modifica, devenind deosebit de bogat, momentul

deliberativ al actului volitiv, când între motivele actiunilor s-a ajuns la o
ierarhizare care este în strânsa legatura cu experienta în domeniul în care urmeaza
sa se actioneze.

În luarea hotarârii, preadolescentul este prompt dar la adolescent, timpul este mai
îndelungat, deoarece el reflecta mai temeinic asupra mijloacelor realizarii
actiunii precum si a consecintelor ce decurg din aceasta.

În executia hotarârii preadolescentul nu trece totdeauna imediat la executia ei, ci

adesea amâna îndeplinirea celor propuse. Adolescentul da dovada de mai multa
perseverenta, scopurile actiunilor sale având o motivatie mai puternica. Pe aceasta
perseverenta se dezvolta calitatile vointei: initiativa, perseverenta,
principialitatea scopului etc.

Interesele. Sfera intereselor se largeste ca urmare a cresterii orizontului

cultural si a îmbogatirii experientei de viata. În primul rând interesul pentru
munca scolara trebuie sa atraga în mod deosebit atentia cadrelor didactice si a
parintilor. Uneori, interesul pentru munca scolara poate scadea. Acest fenomen este
provocat de cauze foarte diferite: dezvoltarea unei adevarate pasiuni pentru sport,
lectura etc., nedezvoltarea unui stil de munca intelectual, conflictele elevilor cu
profesorii, preocuparile extrascolare mai intense etc.

Interesele adolescentului nu graviteaza doar în jurul activitatii scolare, ci se

extind si la alte domenii ale stiintei, tehnicii, artei.

Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau spre care
se manifesta aptitudini evidente. Interesele devin mai constiente, ele fiind
urmarite cu tenacitate în vederea unui scop anumit; capata caracter selectiv si de
eficienta, iar sub aspectul continutului este de remarcat marea diversitate:
cognitive, pentru tehnica, pentru lectura, politico-sociale, pentru sport, pentru
munca etc.
Aceste interese sunt, mai ales la vârsta adolescentei, legate de idealul
profesional, generând motivele care-i determina pe adolescenti sa se orienteze si
sa-si aleaga o anumita profesiune: aptitudinile pentru profesia respectiva, sansele
de reusita în învatamântul superior, posibilitati de câstig, conditii de munca
avantajoase, posibilitati de afirmare, dorinta de a fi util societatii si a
raspunde unei comenzi sociale.

Dezvoltarea psihica, a intelectului îl maturizeaza în deosebi sub raport social si

cultural, îl face sa devina avid de cunoastere si de participare cu
responsabilitate, în deplina cunostinta de cauza, la activitati cu caracter social,
se antreneaza în elaborarea de lucrari originale în literatura, arta, stiinta,
tehnica.