Sari la conținutul principal

Psihologie şi Consiliere Psihologică

Psiholog, Consilier psihologic şi Psihoterapeut Rucsandra Duţu

CăutareMeniu principal
Despre mine
Servicii psihologice
Articole
Proiecte
Resurse
Contact
Navigare articole← PrecedentulUrmătorul →
Psihoterapia comportamentelor de risc la adolescenţi
Publicat pe mai 23, 2015

  Adolescenţa este cea mai dinamică perioadă a dezvoltării umane în care au loc
transformări pe toate nivelurile conceptului de Sine, atât la nivel fizic, psihic,
afectiv şi social. Adolescentul este supus unei multitudini de schimbări şi
transformări cărora trebuie să le facă faţă, adolescenţa fiind considerată una
dintre cele mai complexe şi mai importante etape din viaţa umană. În adolescenţă se
dezvoltă funcţia de adaptare la mediu, de integrare în viaţa socială prin învaţarea
unor deprinderi adecvate şi funcţia de depăşire, care îl centrează pe adolescent
asupra lui însuşi. La acestea, se adauga funcţia de definire a personalităţii, de
conturare şi structurare a acesteia cu ajutorul căreia adolescentul se va putea
adapta la mediu. Studiile ştiinţifice efectuate în sec. XX asupra problematicii
comportamentului adolescenţilor au avut ca scop identificarea cauzelor
comportamentale, stabilirea comportamentelor normale şi a celor ieşite din normal,
explicarea comportamentelor etichetate ca fiind “deviante”, şi găsirea unor soluţii
la aceasta problematică în vederea ameliorării unor astfel de comportamente.

     În perioada adolescenţei, există un decalaj între dezvoltarea psihică şi cea

emoţional – afectivă insuficientă şi în plină transformare a adolescentului
raportat la cerinţele, provocările şi schimbările care au loc în mediul său extern
şi la care trebuie să se adapteze într-un mod rapid. Astfel procesul schimbărilor
atât interne cât şi externe, îl pot destabiliza pe adolescent atât psihic cât şi
emoţional – afectiv, dacă acesta nu beneficiază de  un set de factori
stabilizatori, cum ar fi un tip de personalitate echilibrată emoţional şi
stabilitatea caminului familial şi a mediului din care face parte. (Sandovici,
2010)

    Studiile efectuate în domeniul psihopatologiei adolescenţei vin cu date care

arată faptul că trebuie făcută o diferenţă între experienţele ocazionale ale
adolescenţilor care ţin de sfera normalului şi patternurile de durată, care ţin de
sfera psihopatologică a comportamentului şi reprezintă probleme şi pericole
comportamentale pentru adolescenţi. De asemenea, multe studii arată că rata
experienţelor ocazionale, de obicei inofensive care nu sunt monitorizate,
controlate şi rezolvate (aici fiind importantă comunicarea adolescenţi – părinţi –
profesori – alţi factori educaţionali implicaţi) pot deveni, în timp, sursa
comportamentelor deviante sau delicvente. De exemplu, consumul ocazional de alcool
(la aniversări, cu prietenii, etc) se poate transforma într-un consum constant dacă
adolescenţii nu au înţeles sau nu au fost informaţi cu privire la consecinţele în
timp ale consumului de alcool şi dacă, adolescenţii, nu reuşesc să găsească
modalităţi adiacente de relaxare şi bună dispoziţie în viaţa de zi cu zi. În lipsa
acestor modalităţi alternative de relaxare, adolescenţii vor apela la consumul de
alcool în mod frecvent, pentru a obţine această stare. (Sandovici apud.
Farrington,1995) O altă modalitate de stabilire a comportamentelor normale versus
cele patologice este aceea de a distinge între problemele care îşi au originea în
personalitatea adolescentului, şi care îşi fac apariţia în perioada adolescenţei,
sau cele care îşi au originea în experienţele trecute ale adolescentului sau în
probleme legate de mediul social al acestuia.

   Pe de alta parte, multe dintre problemele care se manifestă la adolescenţă în

comportamentul adolescentului sunt strict legate de vârstă şi odată cu înaintarea
spre vârsta adultă, aceste comportamente se sting de la sine. Consumul de alcool şi
comportamentele delicvente în adolescenţă sunt probleme specifice adolescenţilor
care nu reusesc să se adapteze şi să se integreze mediului social, şi în acelaşi
timp nici nu beneficiază de un mediu echilibrat familial pe care să se poata baza
şi care să îi susţină în propria dezvoltare. Absenţa influenţei pozitive a unui
mediu educaţional, familial şi social în perioada adolescenţei creşte rata
comportamentelor deviante în rândul adolescenţilor.

    În perioada adolescenţei, un rol important îl au persoanele de aceeaşi vârstă

cu adolescenţii sau mai mari, care au şi un rol mult mai mare în influenţarea
acestora decat îl are mediul familial. Adolescenţii pun mare preţ pe atenţia,
simpatia, încrederea şi loialitatea prietenilor de aceeaşi vârstă. În cadrul
acestor relaţii, ei se simt apreciaţi, valorizaţi si recunoscuţi. Tot în aceasăa
perioadă se dezvoltă şi relaţiile intime cu persoane de sex opus, acestea
contribuind de asemenea la dezvoltarea adolescentului şi la sentimentul de
apartenenţă şi siguranţă a acestuia. (Sandovici, 2010) În acestă perioadă, sub
influenţa mediului social din care adolescentul face parte, pot apărea
comportamente denumite comportamente de risc precum: fumatul, consumul de alcool,
consumul de substanţe nocive, comportamente sexuale neprotejate, comportamente
agresive şi altele. Vom detalia în continuare câteva dintre acestea :

   Fumatul

   Programul de Studiu pentru Alcool şi Droguri (ESPAD) condus de Institutul pentru

Managementul Stării de Sănătate şi The County Departments for Healty Promotion and
Health Education, arată că, în rândul adolescenţilor, rata fumatului este
îngrijoratoare iar datele surprind faptul ca 32% dintre elevi au fumat prima ţigare
înainte de 14 ani, doar 13% consideră că fumatul este dăunator din când în când,
dar cred în proporţie de 75% ca fumatul este dăunător dacă fumatorul consumă 1 sau
2 pachete pe zi. (Sandovici, 2010)  România se situează pe locul patru ca număr de
fumători într-un clasament al ţărilor membre UE. Factorii care influenţează fumatul
la adolescenţi sunt legaţi de individ, influenţa familiei, a prietenilor şi a
grupurilor sociale cu care se identifică. Publicitatea are şi ea un cuvant de spus
în acest domeniu, folosind însă metode indirecte de a promova fumatul ca o
activitate a tinerilor, a modernităţii, etc.

  În urma unui studiu efectuat pe o populaţie de 100 de subiecţi din România

constând în adolescenţi cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani, se constată că 50%
dintre adolescenţi încep să fumeze din motive sociale, (anturaj, prieteni, etc). În
privinţa schimbărilor pozitive pe care adolescenţii le percep în urma consumului de
tutun, acestea sunt legate de schimbările în plan psihic – relaxarea, liniştirea;
schimbări pozitive minore în plan social şi schimbări pozitive în ceea ce priveşte
imaginea de sine (maturitate, independenţă, etc.) (Sandovici, 2010)

  Schimbarile negative se referă la: schimbări fizice (dantura îngalbenită, riduri,

etc), morale (cearta părinţilor, pedeapsa), psihologice (dependenţă, anxietate) şi
sociale (marginalizare, depreciere, excludere, etc)  Situaţiile în care subiecţii
doresc să îşi aprindă o ţigare au fost descrise ca fiind: influenţa grupului de
egali, pentru relaxare psihică şi probleme personale. (Sandovici, 2010) În
cercetarile efectuate în Franţa, tabagismul precoce, care este definit de consumul
a  zece sau peste zece tigări pe zi, reprezintă unul dintre criteriile de risc
pentru eventualele dificultăţi psihopatologice care intervin mai tarziu – cum ar fi
consumul de diverse alte produse nocive pentru sănătate, alcool sau droguri,
dificultăţi şcolare ulterioare şi fugi precoce, tulburări de comportament şi
conduite delicvente, precum şi altele. (Marcelli apud. Choquet si Ledoux, 1994)

    Consumul de alcool

  Consumul de alcool apare timpuriu în preadolescenţă şi adolescenţă instalându-se

iniţial ca o dependenţă psihică şi apoi una fizică care va duce în timp la
deteriorarea atât fizică, cât şi psihică a individului. Consumat în cantităţi
moderate sau mari, alcoolul produce în timp schimbări psihopatologice care vor avea
ca efect perturbarea funcţionării normale a organismului. Alcoolul are efecte
negative asupra sistemului nervos central, apărând modificari de caracter la
consumator, nervozitate şi tulburari de concentrare care conduc la un randament
scăzut al muncii, cât şi la un risc de accidente.  Adolescenţii şi tinerii apelează
la consumul de alcool frecvent pentru a depaşi mai uşor stări de depresie,
anxietate, timiditate şi stres, dar uneori acest lucru devine o obisnuinţă, şi se
ajunge deseori la dependenţă.  Studiile care au fost efectuate în diverse ţări ale
Uniunii Europene, evidenţiază urmatoarele date:

se observă o vârstă din ce în ce mai precoce la consumatorii de alcool: 7, 8, 9

ani;
un procentaj destul de mare de copii beau regulat;
manifestarile de beţie apar înca de la varste mici- 10 ani, cu recidive frecvente,
acest tip de alcoolizare fiind denumită “toxicomanie” şi fiind des întalnita în
rândul populaţiei de adolescenţi;
între 11-13 ani, 30% dintre baieţi şi 21% dintre fete consumă alcool ocazional;
majoritatea consumatorilor de alcool în adolescenţă sunt baieţi, dar şi fetele
înregistrează o rată mare de consum ;
în consumul de alcool, factorii de mediu par să aibă o preponderenţă, astfel copiii
se dezvolta într-un mediu încărcat atât de probleme familiale, cât şi de probleme
şcolare. (Marcelli, 2003);
vârsta de debut constituie un element principal în consumul abuziv ulterior al
adultului. Astfel, dacă consumul de alcool a început la o vârstă cuprinsă între 11-
12 ani, 13, 5% vor consuma abuziv şi 15,9 răspund la criterii de dependenţă de
alcool zece ani mai târziu. (Marcelli, 2003)
  Una dintre cauzele consumului de alcool în rândul adolescenţilor o reprezintă şi
existenţa angoaselor de separare ale primei copilării, care dacă sunt prost
gestionate, vor reaparea în adolescenţă. Astfel, dacă adolescentul găseşte indivizi
semnificativi destul de puternici, afectivi şi respectuoşi pe care să se poata baza
şi care să îl ajute să depaşească criza adolescenţei, atunci aceştia nu vor avea
probleme de adicţie. Dacă însă, adolescenţii nu beneficiază de această susţinere,
există un risc major ca raspunsul la angoasele sale de separare să fie adoptarea
unei conduite de adicţie. La polul opus, un adolescent care a beneficiat în
copilarie de o relaţie securizantă afectivă, va prezenta mai puţine riscuri de a
depinde de alcool sau de drog. (Clerget, 2008)

  Comportamente agresive

  În sfera tulburărilor de comportament la adolescenţi, un loc important îl ocupă

comportamentul antisocial. Profilul psihologic al acestora este caracterizat de:

 “- înclinaţie către agresivitate, fie latentă, fie manifestă, bazată pe un fond de
ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate; instabilitate emoţională,
generată de carenţe educaţionale, şi în ultimă instanţă de fragilitatea
eului; inadaptare socială, provenită din exacerbarea sentimentului de insecuritate,
pe care individul caută să îl suprime; duplicitatea conduitei, manifestată în
discordanţa dintre cele două planuri: unul, cel al comportamentului obişnuit şi
comportamentul de relaţionare cu societatea; dezechilibrul existenţial, exprimat
prin patimi, vicii, perversiuni, irosire a banilor, etc.” (Manea, 2012)  Un rol
important în manifestările de tip agresiv ale adolescenţilor îl au o serie de
factori psiho-sociogeni din mediul familial şi extra-familial. Disociaţia familială
este cauzata de absenţa mediului familial; situaţia socio-economică a familiei;
carenţele de ordin educativ; influenţele nefaste ale unor grupuri de tineri.
(Manea, 2012)

 Profilul psihologic al adolescentului agresiv este marcat de urmatoarele

caracteristici: o afectivitate precară, care include instabilitate/labilitate
emoţională, slabul control al impulsurilor (autocrontrol), lipsa de empatie,
intoleranţă la frustrare, hipersensibilitatea, excitabilitatea şi chiar indiferenţa
afectivă. Aceştia sunt consideraţi a fi factori de risc în agresivitatea la
adolescent. Numeroase cercetări au pus accentul pe mediul familial în care trăieşte
adolescentul şi pe relaţiile afective apropiate cu părinţii sau lipsa acestora.
Familia este o adevarată şcoală a sentimentelor, bazată pe afectivitatea maternă şi
autoritatea paternă. Frustrarea de dragoste prin carenţă afectivă duce la un gol
interior marcat de insatisfacţii, frustrări şi sentimente de devalorizare şi
opoziţie. Un astfel de subiect va avea o personalitate egocentrică, lipsită de
afectivitate, predominând sentimentele de devalorizare, instabilitate şi dorinţa de
satisfacţie imediată, lipsa sentimentelor de culpă sau de responsabilitate. Se
ajunge la conflicte interioare, cât şi exterioare reprezentate de manifestări
repulsive ale adolescentului, care dovedesc faptul că acestuia i-a lipsit un mediu
familial afectiv şi echilibrat în care să se poată dezvolta normal. La adolescenţii
cu manifestări comportamentale deviante, există o nepasare şi un sentiment de
ignorare a oricarui sentiment cu valoare socială.

   Psihoterapia în comportamentele de risc la adolescenţi

  Psihoterapiile, atât cele psihodinamice, cognitiv-comportamentale cât şi cele

umaniste, experienţiale pun accentul pe procesul de autocunaştere, esenţial
adolescentului, îi facilitează acestuia calea către sine într-o manieră provocativă
şi stimulantă, îi deschid noi căi de cunoaştere şi explorare a propriilor
experienţe prin prisma disciplinei personale, a valorilor umane generale, a
învăţării echilibrului personal, a limitelor personale, a stimulării motivaţiei, a
încurajării activitaţilor potrivite vârstei, a împărtăşirii experienţelor proprii
şi discutării lor în mod dechis şi onest. Astfel, adolescentul are posibilitatea de
a recupera şi de a învaţa un mod de viaţă sănătos, în care se pune accentul pe
învaţarea limitelor, a noilor strategii de a se confrunta cu problemele personale
bazându-se pe suportul realizat de terapeut în relaţia terapeutică şi pe discutarea
deschisă a problemelor specifice adolescentului, probleme legate de persoana sa,
probleme personale, în relaţii parteneriale şi de prietenie, relaţii sexuale,
angoasa de performanţă şcolară, conflictul cu parinţii, etc.

  În cadrul terapeutic, adolescentul se poate simţi acceptat şi susţinut, se poate

regăsi pe sine, redescoperi sau descoperi pentru prima dată într-un cadru emoţional
stabil, securizant, în care terapeutul joacă rolul unui adult responsabil care
îndrumă în mod profesionist adolescentul pe calea creşterii şi dezvoltarii
personale armonioase cu cât mai puţine costuri fizice, psihice, emoţionale şi
afective, responsabilizând şi implicând în acealşi timp familia, care joacă un rol
important în dezvoltarea adolescentului,  în demersul psihoterapeutic.

  Referinţe bibliografice:

  CLERGET, S. (2008) Criza adolescenţei. Căi de a o depăşi cu succes, Ed. Trei,

Bucureşti ;

MARCELLI, D. (2003) Tratat de psihopatologia copilului, Ed. Fundaţiei Generaţia,

Bucureşti ;

MARCELLI, D, BRACCONIER, A. (2006) Tratat de psihopatologia adolescenţei, Ed.

Fundaţiei Generaţia, Bucureşti ;
MANEA, I.M (2012) Comportamentul delicvent la adolescent şi cauzele acestuia,
Revista de Dezvoltare Personală Unificatoare, Ed. Universităţii Bucureşti ;

SANDOVICI, A. (2010) Adolescenţii şi percepţia asupra fumatului, Revista de

Psihologie, Revista ştiinţifico-practică, Bucureşti.

 foto: http://www.stuckvault.net

PARTAJEAZĂ ASTA:
TwitterFacebook
Încarc...
SIMILARE
Anxietatea la copii si adolescenti
iulie 15, 2019
În „Articole”
Program de consiliere psihologica pentru parinti de adolescenti
aprilie 11, 2017
În „Articole”
Anxietatea sociala la adolescent
iulie 11, 2017
În „Articole”
Această intrare a fost publicată în Terapia adolescentului și etichetată
comportamente de risc în adolescenţă, psihoterapia adolescentului de Psiholog
Rucsandra Duţu. Pune un semn de carte la legătura permanentă.
Lasă un răspuns

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

Urmărește