Sunteți pe pagina 1din 12

COMPORTAMENTUL DEVIANT AL ADOLESCENŢILOR

Consumul de alcool şi droguri

Manuela Porfireanu

Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

Specializare Master: Securitate Comunitară şi Controlul Violenţei, Anul II

Profesor: Conf. Univ. Dr. Mihaela Rădoi


Abstract

Abstract
În cadrul articolului intitulat „Comportamentul deviant al adolescenţilor - Consumul de alcool
şi droguri” s-a avut în vedere conceptualizarea comportamentelor deviante, descoperirea, explicarea
şi evaluarea factorilor principali care îi conduc pe tinerii adolescenţi să consume aceste substanţe
nocive. De asemenea, în ceea ce priveşte documentarea teoretică asupra acestui subiect, s-a pus
accentul pe teoriile şi studiile autorilor specializaţi care arată faptul că fenomenul consumului de
alcool şi drogurilor a cunoscut o evoluţie ascendentă, şi că aceste comportamente sunt influenţate de
anumiţi factori care declanşează producerea lor. Pentru a evidenţia fenomenul comportamentelor
deviante, am analizate categoria de persoane cea mai vulnerabilă şi anume tinerii adolescenţii.
Devierile de comportament nu apar din nimic, ci rezultă în urma unui cumul de reacţii inadaptate şi
stabilizarea lor la nivelul comportamentului semnifică instalarea comportamentului deviant.

Cuvinte cheie: comportament deviant, droguri, alcool, consum, educaţie, adolescenţi,


factori, teorii

1. Introducere

Consumul de alcool şi droguri în rândul adolescenţilor reprezintă fără îndoială probleme


sociale importante pentru societatea în care trăim cu atât mai mult cu cât ele prezintă tendinţe
ascendente. Problematica consumului de alcool şi droguri a generat o serie de modele teoretice
care explică în ce contexte ajung tinerii să aibă consume aceste substanţe. Aşadar, am abordat
următoarele concepte care să explice termenii de: devianţă, comportament deviant, droguri,
alcool.
Conceptul de devianţă a fost propus de către Thorsten Stellin, care a activat mulţi ani
ca preşedinte al Societăţii Internaţionale de Criminologie în lucrarea sa „Conflictul cultural şi
crima”, publicată în anul 1938.
Din perspectiva sociologică conceptul de devianţa se referă la orice încălcare sau abatere
de la normele scrise sau nescrise ale unei colectivităţi (de la simpla negare a normei, simularea
sau ofensă adusă unor persoane până la furt, trădare, sinucidere, crimă, etc) (Durkheim,1980).
Comportamentul deviant

Definiţiile date devierilor de comportament de către diferiţi autori nu se deosebesc decât


în nuanţe, accente şi formulări, conţinutul noţiunii fiind acelaşi.
Astfel, prin comportament deviant vom înţelege orice abatere a comportamentului de la
normele generale de convieţuire, de la normele morale, culturale, juridice ale societăţii. În
ceea ce priveşte termenul de deviere de conduită, putem considera că acesta acoperă aceeaşi
realitate ca şi cel de deviere de comportament (Turliuc, 2007, p. 23).
Interpretarea devierilor de comportament ca fenomene sociale trebuie să ţină seama de un
factor important, acela al relativităţii normelor şi, în consecinţă, a criteriilor de apreciere a
comportamentelor, ceea ce atrage după sine o relativitate a noţiunii de devianţă.
Alcoolul
Dicţionarul de droguri, toxicomanii şi dependenţe descrie alcoolul ca fiind denumirea
populară a etanolului. Alcoolul se obţine prin fermentarea vegetalelor bogate în zaharuri
(struguri, mere, pere, sfeclă, trestie de zahăr, cereale precum orzul şi orezul, cartofi, lemn) sau
prin distilare) (Richard şi Senon, 2005).
Drogul
Henslin, J. (1990, p. 114) defineşte drogul ca fiind orice substanţă care produce sau
creează schimbări psiholgice şi/sau fiziologice în corp.
Dicţionarul de sociologie defineşte drogul ca fiind orice materie primă de origine
vegetală, animală sau mineralăcare serveşte la prepararea anumitor medicamente, dar şi ca
narcotic, stupefiant, substanţă care inhibă centrii nervoşi, provocând o stare de inerţie psihicăşi
fizică (Zamfir, Vlăsceanu, 1998, p. 187).

2. Teorii privind geneza comportamentului deviant

2.1 Teoria asocierilor distinctive

Acestă teorie argumentează că, în general, comportamentul deviant se formează în


grupurile primare, în special în cadrul grupurilor de aceeaşi vârstă. Se consideră că activităţile
delictuale sunt învăţate în aceeaşi manieră în care se învaţă şi cele care respectă legea. Această
teorie vine să contrazică teoriile biologice precum şi pe cele psihologice care pun pe seama
particularităţilor fizice sau psihice comportamentul deviant. Teoria aduce în atenţie faptul că
varietatea subculturilor existente într-o societate poate încuraja sau nu activităţile ilegale.
Indivizii devin delincvenţi prin asocierea cu persoane care dezvoltă şi susţin comportamente
deviante. Conduitele individuale depind de reacţiile celorlalţi dar şi de distanţa pe care un
individ o întreţine faţă de legile, normele pe care se bazează o anumită ordine socială (Albu,
2002, p.24)

2.2 Teoria subculturilor delincvente


Acestă teorie este invocată atunci când se vorbeşte de arii de delinvenţă sau de
delincvenţa de tip urban. Există trei tipuri majore de subcultură delincventă prezentă, mai ales,
în rândul adolescenţilor, din mediul urban. Primul tip se bazează pe valori de tip delincvent fiind
organizat în scopul obţinerii unor foloase materiale – modelul delincvent. Al doilea tip are ca
normă de bază violenţa, membrii grupului se manifestă prin utilizarea forţei sau prin ameninţare
– modelul conflictual. Al treilea model se referă în primul rând la subculturile toxicomane-
modelul evazionist sau de izolare (Albu, 2002, p. 26).

2.3 Teoria reacţiei (etichetării) sociale


Teoria este propusă de H. Becker, K. Erikson, şi susţine că devianţa, în general, şi
delincvenţa în special, nu există în sine, ci doar în măsura în care societatea sau anumite grupuri
sociale (conducătoare) o etichetează ca atare. Aşadar, teoria introduce în definirea delincvenţei
un grad substanţial de subiectivitate şi de relativitate. F. Tannenbaum afirmă că modalitatea cea
mai sigură de a produce delincvenţă şi delincvenţi este stigmatizarea sau dramatizarea răului.
Individul este constrâns să accepte şi să se conformeze etichetei ce i s-a pus şi care îl va dirija
spre o carieră delincventă.
Aceste teorii nu oferă un tablou complet al cauzelor devianţei comportamentale întrucât
fac abstracţie de particularităţile psihice ale individului, care favorizează configurarea şi
structurarea manifestărilor antisociale (Albu, 2002).

3. Consumul de alcool şi droguri în rândul adolescenţilor

3.1 Consumul de alcool


Problema toxicomaniei apare mai ales în adolescenţă când tinerii trec printr-o perioadă de
criză, în urma căruia trebuie să poată fi capabili să-şi formeze competenţe şi să-şi asume
responsabilităţi specifice adulţilor. Uneori, adolescenţii, văd viaţa adultă ca fiind plictisitoare,
rutinieră. Tot ce fac părinţii lor este stereotip, determinat de anumite reguli. Toate aceste cerinţe
pot părea ca fiind prea greu de îndeplinit. De aceea, pot să apeleze la consumul de alcool ce le
oferă posibilitatea de a experimenta ineditul. Însă, din păcate, acest drum nu le aduce decât
izolare de familie, de şcoală. În acest caz, dorinţa de a fi original şi curiozitatea nu aduc nimic
constructiv pentru maturizarea adolescentului.
Adolescentul, în relaţiile pe care le stabileşte cu ceilalţi implică dependenţa de dorinţele
celuilalt şi nu doar de propriile dorinţe. Însă relaţia cu alcoolul depinde doar de dorinţa sa. Când
este singur şi se plictiseşte îi este deci, foarte la îndemână să recurgă la alcool. Pe de altă parte,
relaţia cu semenii implică o imitare a celorlalţi, importantă pentru integrarea socială ulterioară.
De aici presiunea pe care prietenii o exercită asupra individului pentru a-l convinge să facă ce
vor ei şi consumul de alcool care este strâns legat de intensitatea relaţiilor cu semenii (Richard şi
Senon, 2005).

Factorii de risc pentru consumul de alcool la adolescenţi sunt :

 Factorii individuali. Trebuie consemnate aici suferinţele somatice sau psihice cum ar fi
tulburările somnului sau ale alimentaţiei sau depresia, tulburări de comportament precum
fuga sau furturile.
 Factorii familiali. Se regăsesc aici separarea familială, obiceiurile de consum ale
părinţilor, tensiunea existentă între părinţi şi copii sau decesul unuia dintre părinţi.
 Factorii de mediu. În afara emigrării, trebuie amintite şomajul şi mizeria socială sau
economică. Totuşi, toate fenomenele care conduc la excluderea şi marginalizarea
tânărului au un efect favorizant şi incitant asupra consumului adictiv de produse. Cea mai
importantă, de departe este excluderea şi ruptura de şcoală.
Aceşti factori pot acţiona individual sau cumulat, prezenţa mai multor factori de risc
constituie un risc suplimentar.
Alcoolul este considerat un drog de tranziţie. S-a constatat că mulţi tineri încep prin a
consuma alcool şi continuă prin consumarea drogurilor ilegale. Dependenţa de alcool este
întâlnită la un număr din ce în ce mai mare de adolescenţi. Este vârsta la care vor să
experimenteze, să-şi satisfacă curiozitatea, să dobândească admiraţia celor din anturajul lor.
La aceste cauze se adaugă conflictele cu părinţii şi exemplul idolilor; de asemenea
publicitatea producătorilor de alcool, ce exploatează dorinţa de independenţă şi rebeliune a
copiilor prin asocierea alcoolului cu libertatea. Presiunea grupului din care tânărul face parte nu
este de neglijat (Richard şi Senon, 2005).
Iniţierea comportamentului de a consuma alcool se realizează prin învăţare socială, copiii
şi adolescenţii învaţă privind la cei maturi, că a consuma alcool este ceva plăcut, oamenii care
beau sunt veseli, se simt bine. Alcoolul devine deci un risc major pentru că poate fi încurajat de
anturaj şi perceput ca o modalitate prin care pot să fie cosideraţi maturi. Consumul de alcool
devine deci un comportament format pe baza învăţării sociale.
Învăţarea socială a consumului de alcool presupune următoarele dimensiuni:
 Învăţarea acestui comportament se realizează prin observarea comportamentelor unor
persoane importante pentru copil sau adolescent, cum ar fi membrii familiei, prieteni,
celebrităţi;
 Învăţarea socială presupune şi formarea unor atitudini pozitive faţă de efectele
alcoolului; adolescenţii învaţă că a consuma alcool face parte dintr-un proces natural în
urma căruia devii mai „sociabil” şi mai „matur”; adolescenţii continuă să consume alcool
mai ales dator
 Influenţei grupului. În această etapă se consolidează comportamentul lor de consum de
alcool. Ca şi consecinţe ale acestora, adolescenţii tind să considere că relaţiile sociale
sunt facilitate şi favorizate de acest comportament prin faptul că alcoolul îi determină să
devină mai volubili şi mai lipsiţi de inhibiţii. Un alt mecanism al consumului de alcool
este utilizarea acestuia pentru rezolvarea situaţiilor de criză pentru care tânărul nu şi-a
dezvoltat abilităţile necesare (Băban, 2003).

3.2 Consumul de droguri


Drogurile constituie o problemă majoră cu care se confruntă tânăra generaţie. Părinţii şi
profesorii sunt total nepregătiţi pentru a face faţă acestei situaţii. De aceea, asaltul traficanţilor
de droguri asupra locurilor fecventate de tineri, asupra liceelor şi campusurilor universitare
devine foarte greu de controlat.
Cercetările ştiinţifice în domeniul prevenirii consumului de droguri centrate pe explicarea
relaţiei dintre consumul de droguri şi interacţiunea a diferiţi factori de risc de ordin personal,
familial şi social, evidenţiază faptul că dezvoltarea unor modele de consum nu este direct
proporţională cu forţa acestor factori. Factorii de risc sunt circumstanţele anterioare iniţierii
consumului, abuzului sau consumului problematic de droguri.

Factorii de risc pentru consumul de droguri la adolescenţi sunt:

 Factori de risc sociali/contextuali. Aici putem vorbi despre disponiblitatea şi


accesibilitatea crescută a drogurilor, despre cadrul legislativ şi norme permisive faţă de
consumul de droguri – când, de exemplu, legile, taxele şi practicile comunităţii sunt
favorabile/permisive faţă de consumul de droguri. De asemenea prezentarea în mass-
media a comportamentelor favorabile consumului de droguri, a comportamentelor
antisociale şi violenţei tinerilor.
 Factori de risc familiali. Aici sunt incluse problemele de comportament din familie,
problemele de management ale familiei cum ar fi: absenţa părinţilor, absenţa unor
legături afective în mediul familie dar şi comportamentele infracţionale care se petrec în
unele familii şi nu în ultimul rând problemele de abuz (emoţional, fizic, sexual).
 Factori de risc individuali. Aici regăsim comportamente antisociale timpurii şi
persistente – şcoala este unul dintre principalii factori de socializare, în mediul şcolar
poate fi iniţiat contactul cu egalii cu probleme de comportament. De asemeanea eşecul
şcolar – randamentul şcolar scăzut a fost identificat ca factor de risc privind frecvenţa şi
intensităţii consumului de droguri. Şi nu în ultimul rând, consum de droguri în grupul de
prieteni – consumul de droguri în grupul de egali este unul dintre factorii asociaţi riscului
iniţierii consumului individual (Georgescu, Moldovan, Cicu, 2007).

Metodele de prevenire a consumului de droguri includ conform, O.S.A.P. (Office for


Substance Abuse Prevention – USA), strategiile individuale, strategiile de grup, cele care vizeză
şcolile şi părinţii şi campaniile mass-media. Cele mai eficiente sunt metodele combinate
(Abraham şi colaboratorii, 2004).
 Strategiile individuale. Acestea constau în schimbarea atitudinii, comportamentului şi a
nivelului de cunoştinţe despre droguri. Asemenea strategii se adresează unei persoane în
individualitatea sa. În această categorie se încadrează următoarele metode:
 tactici de înfricoşare, care au scopul de îndepărtare a grupului ţintă de un anumit
comportament, bazându-se pe sentimente de anxietate;
 tehnici ce folosesc mesaje sensibilizante;
 tehnici de abordare afectivă şi interpersonală.Programele urmăresc îmbunătăţirea
imaginii personale, a deciziei, a aptitudinilor de comunicare;
 oferirea de activităţi alternative.Principalul scop este crearea unor situaţii
provocatoare care să îndepărteze plictiseala;
 îmbunătăţirea deprinderilor sociale.Aceste programe sunt direcţionate spre
îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, întărirea asertivităţii şi încurajarea
participanţilor să reziste la presiunea socială;
 Strategii de grup. Aceste strategii au în general o influenţă majoră, în special în cazul
adolescenţilor.
 Strategii care vizează şcolile. Aici presupune stabilirea unui centru de consiliere în care
şcolile şi organizaţiile din exterior lucrează împreună pentru a formula mesaje clare
împotriva consumului de droguri.
 Strategii care vizează părinţii. Informarea părinţilor cu privire la riscurile care care sunt
supuşi copiilor lor consumând acesete subtanţe nocive, pot diminua acest fenomen.
 Campaniile mass-media sunt foarte eficiente în combinaţie cu strategiile de prevenţie
individuale (Maximenco, 2009).

4. Concluzii

Din cele dezbătute până acum se desprinde o concluzie importantă: tinerii apelează la
aceste comportamente deviante şi anume: consumul alcool din dorinţa de a-şi afirma
independenţa, de a face parte dintr-un grup. În adolescenţă când tânărul se îndepărtează de
familie, grupul de prieteni şi valorile acestuia devin repere în formarea personalităţii sale. Dacă
membrii grupului consumă alcool, şi tânărul o va face, pentru că aşa va rămâne în continuare
printre similari. Grupul de prieteni îl va ghida în căutarea propriei identităţi, îi va da prilejuri de
afirmare, de valorificare, îi va oferi posibilitatea să-şi îmbogăţească cunoştinţele despre
modalităţile de comunicare şi de relaţionare cu ceilalţi.
Din dorinţa de a demonstra că este important adolescentul va apela la comportamente de
risc dintre care şi consumul de substanţe (alcool şi droguri). Consumul de alcool şi droguri îi
oferă iluzia controlului asupra propriei vieţi, îi oferă posibilitatea să se angajeze în
comportamente riscate prin care să-şi demonstreze că e valoros, prin care să-şi întărească stima
de sine.
Consecinţele consumului de substanţe sunt grave, uneori chiar letale. Numărul de
accidente în care sunt implicaţi tinerii sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor este în
continuă creştere, autoagresiunile şi heteroagresiunile sunt din ce în ce mai dese. Adăugăm aici
numărul tot mai mare al furnizorilor de droguri arestaţi, toţi recrutaţi dintre tineri.
În concluzie, e necesar accentul pus pe programe de prevenţie de la vârste cât mai mici,
înainte de experimentarea primului consum de alcool sau de droguri.
Bibliografie

1. Abraham P.l, Roncov A. L., Cărăuşu C. (2004). Drogurile: aspecte juridice şi


psihosociale, Timişoara: Editura Mirton.
2. Albu E. (2002). Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii
preadolescenţi, prevenire şi terapie, Bucureşti: Editura Aramis.
3. Băban A. (2003). Consiliere educaţională.Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi
consiliere, Cluj-Napoca: Psychological network.
4. Durkheim, E. (1980). Educaţie şi sociologie, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
5. Georgescu, D., Moldovan, A. M. & Cicu, G. (11 Aprilie 2009). Ghid de prevenire a
consumului de droguri în rândul adolescenţilori şi tinerilor. Diponibil online la
http://masterdroguri.ro/wpcontent/uploads/2015/03/ghid_de_prevenire_a_consumului_de
_droguri.pdf.
6. Maximenco, L. (2009). Recuperrea primară a devierilor comportamentale. Disponibil
online
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/2.Recuperarea%20primara%20a%20devie
rilor%20comportamentale.pdf.
7. Richard D., Senon J.-L. (2005). Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe,
Bucureşti: Editura Ştiinţelor Medicale.
8. Turliuc, M., N. (2007). Psihosociologia comportamentului deviant, Iaşi: Institutul
European.
9. Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (1998). Dicţionar de sociologie. Bucureşti: Editura Babei.