Rolul asistentului social în prevenirea și recuperarea persoanelor dependente

Abordându-și clienții ca experți în propriile lor contexte, asistenții sociali trebuie să își
redefinească rolurile astfel încât să se bazeze mai mult pe egalitate și consultanță (Cox și
Parsons, 1992). Din perspectiva egalității, asistentul social își asumă rolul de partener, iar din
perspectiva consultanței, asistentul social devine mai degrabă un mentor. Clienții de asistență
socială incluși în studiul lui Cohen(1998) nu aveau preferințe evidente între partener și mentor.
Unii preferau o abordare direcționată spre client, reflectată de un acord de parteneriat. Ceilalși
optau pentru o abordare centrată pe client, în care asistenții sociali își utilizează cunoștințele și
abilitățile profesionale pentru a sfătui și ghida clienții. În mod semnificativ, toți clienții din
studiul lui Cohen s-au declarat nemulțumiți de asistenții autoritari. Clienții își doreau în mod
evident să aibă controlul asupra a ceea ce se întâmplă în relație, chiar dacă asta însemna că
puteau să decidă să le ofere asistenților controlul.

Un element esențial pentru o abordare participativă este sentimentul de putere al clientului în

definirea relației. În acest scop, asistenții trebuie să-și monitorizeze mereu propriul
comportament, încercând să identifice comportamentele paternaliste, prin întrebări:

1. Cât de concentrat ascult și analizez mesajele explicite și implicite ale clienților sau ale
membrilor grupului cu care lucrez?
2. Oare, tacit, desconsider opiniile vreunui client, grup de clienți sau membru al grupului?
Dacă da, de ce? Ce pot face pentru a renunța la tăcere în favoarea dialogului cu persoana
sau grupul respectiv?
3. Când recomand o anumită sarcină unui client, sunt destul de atentă și solicit totodată și
propuneri alternative, înainte de a-i obține acordul pentru natura și succesiunea etapelor
de parcurs?
4. Am primit feedback de la client cum că aș fi distant, intimidant sau inaccesibil? Dacă da,
ce altceva pot afla despre motivele pentru care a avut impresia că sunt inaccesibil?
5. Folosesc în prezența clienților acronime, abrevieri, nume proprii și un limbaj specializat
care le sunt necunoscute acestora, fără a le explica?
6. Când circumstanțele mă obligă să presez un client sau un membru al grupului sau să-l fac
să aștepte, în ce fel mă revanșez?
7. Când obligațiile mele profesionale mă obligă să trec peste obțiunile clientului, îi explic
acțiunile și raționamentele respective cât mai deschis, direct și respectuos cu putință?
8. Când simt că sunt protector cu un client, evaluez situația cu atenția cuvenită pentru a mă
asigura că nu îmi subestimez clientul și nu exagerez în privința importanței și
capacităților mele?
9. Când mă gândesc în primul rând la problemele cu care se confruntă clientul, fac în mod
conștient eforturi ca în analiza mea, să acord mai multă atenție punctelor tari și
imaginației clientului? (Simon, 1994, pp. 188-189)
Participarea impune ca perspectivele sistemului-client să fie în centrul atenției în toate aspectele
practicii asistențiale. Asistenții sociali care utilizează colaborarea nu o plasează doar la inițiativa
relației, ci țin cont de ea în toate etapele procesului de schimbare.

Consumul de substanțe poate duce la adicție și ulterior la dependență ceea ce rezultă, în final că
este o maladie ce poate fi tratată. Scopul final al tratamentului este abstinența dar acesta
presupune atingerea obiectivelor pe termen scurt: reducerea consumului, îmbunătățirea
capacităților de funcționare normală și reducerea riscurilor medicale determinate de consumul de
substanțe (NIDA, 2002). Există diferite modalități de tratament in funcție de tipul de substanță,
de stadiul consumului și nu în ultimul rând de vârsta consumatorului.,

Conform legii (292 din 2011, art 36), orice persoană dependent are dreptul la servicii de îngrijire,
acordate în funcţie de nevoile individuale,

Intervenţia asistentului social în cazul abuzului de substanţe, spre deosebire de intervenţia în alte
cazuri, este unică, deoarece consumatorii de droguri provin din toate mediile sociale, indiferent
de rasă, religie, vârstă sau gen şi nu poate fi delimitată o anumită categorie care să fie considerată
predispusă riscurilor. Recuperarea persoanei dependente de droguri se realizează cu ajutorul
asistentului social în urma unei evaluări, urmând ca acesta să elaboreze un plan de recuperare şi
să creeze legături de colaborare cu alţi specialişti.

Sunt recomandate mai multe niveluri de tratament specifice fiecărei etape a adicției. Astfel în
primele două etape consumatorul poate fi identificat și îndrumat către tratament de către familie
și prieteni (nivel 1) sau prin intermediul persoanelor din instituțiile pe care consumatorul le
frecventează (școală, spital, instituții de asistență socială, cabinetul de consiliere școlară -nivel
2). Debutul tratamentului include diagnosticare și tratament ambulatoriu în instituții specializate
precum centre de prevenire a consumului de drog sau unități spitalicești (nivel 3). Nivelul patru
de intervenție presupune existența unor programe de recuperare specifice precum grupuri suport,
dezintoxicare în instituții specializate/centre de zi. Nivelul cinci de intervenție presupune
instituționalizarea cu modalități diferite de tratament. Dacă intervenția are succes individul
urmează următoarele nivele care presupun reabilitarea sa prin centre de reabilitare, programe de
monitorizare și reîntoarcerea în familie. Acest model este un continuum de tratament deoarece
oricând individul poate să revină la unul din stadii. Serviciile oferite trebuie să fie accesibile,
confidențiale și să nu stigmatizeze. Personalul, care lucrează în instituții de reabilitare a
consumatorilor de droguri, trebuie să fie flexibil, să arate înțelegere și să aibă cunoștințe și
abilități de lucrul cu persoane consumatoare. Intervenția trebuie să aibă în vedere eventualele
afecțiuni colaterale determinate de consumul de substanțe și tratamentul acestora. Analiza
nevoilor tinerilor este esențială în procesul de recuperare.

ASISTENȚA PENTRU CONSUMATORII DE DROGURI

Sistemul national de asistență pentru consumatorii de droguri este structurat ca un system de

servicii medicale, psihologice și sociale, integrate prin metoda managementului de caz .
Agenția Națională Antidrog(ANA) asigură coordonarea activității desfășurate de instituții,
organizațiile guvernamentale implicate în realizarea obiectivelor prevăzute în Strategia Națională
Antidrog.

Structura teritorială ANA cuprinde 47 de Centre de Prevenire, Evaluare și Consiliere

Antidrog(CPECA), fără personalitate juridical: 41 CPECA și 6 CPECA în municipiul București ,
câte unul pentru fiecare sector. În cadrul CPECA sunt furnizate servicii medicale, psihologice și
sociale pentru consumatorii de droguri.

FURNIZORII DE SERVICII PENTRU CONSUMATORII DE SUBSTANȚE

În funcție de tipul de servicii, furnizorii se clasifică astfel:

a) Furnizorii de servicii medicale;

b) Furnizorii de servicii psihologice;
c) Furnizorii de servicii sociale;
d) Furnizorii de servicii educaționale.

SERVICII PENTRU PERSOANELE DEPENDENTE DE SUBSTANȚE

1. Sercicii medicale
a) Servicii de asistență medicală primară – pentru a beneficia de acest serviciu persoanele
trebuie să fie înscrise pe fișa medicală a unui medic de familie.
b) Sercicii de asistență ambulatorie de specialitate – consultații în servicii de psihiatrie
pediatrică și servicii conexe furnizate în ambulatorii de specialitate și în centrele de
sănătate mintală.
c) Servicii spitalicești – internare pentru condiții/ afecțiuni cauzate de consumul de
substanțe, în secții și compartimente de psihiatrie pediatric, toxicology și dezintoxicare de
tip spitalicesc.
d)

În prima fază rolul asistentului social este de a indentifică persoanele dependente, acesta poate să
sensibilizeze populaţia şi să ofere informaţii în parteneriat cu alte organizaţii precum:

· DGASPC

· DAS

· ONG

· SPAS

· ANA

Serviciile sociale acordate persoanelor dependente în urma evaluări gradului de dependenta sunt:
- Servicii medicale

- Servicii de dezintoxicare

- Consiliere psihosociala

- Supraveghere

- Terapie de grup

- Servicii ambulatorii

- Programe de sport

- Kit de injectare

- Testarea rapidă hepatita B/C

Furnizori de servicii sociale sunt:

 Centre de zi: unităţi/instituţii care acordă servicii socio-medicale în scopul reducerii riscurilor
asociate consumului de droguri, în regim ambulatoriu, în cadrul unei locaţii amenajate, conform
unui program de lucru prestabilit şi a unui plan integrat de intervenţie

Procesul de furnizare a serviciilor de asistență pentru consumatorul de droguri, implicit pentru

adolescentul consumator de droguri, este implementat prin intermediul metodei managementului
de caz, care include următoarele etape specifice:

Identificarea şi referirea cazului

1. Evaluare

2. Tratament

3. Reinserţia socială

În procesul de reintegrarea socială a consumatorilor trebuie avută în vedere crearea motivației

pentru tratament. Atunci când cererea pentru tratament nu este voluntară iar tinerii sunt orientați
către tratament de familie, prieteni sau alți specialiști, implicarea lor nu este totală și acest fapt
influențează demersul terapeutic. Ca rezultat, tinerii, doar dau impresia implicării în tratament și
odată încheiat acest demers, de cele mai multe ori se reîntorc la consumul de drog. Este necesar
ca tinerii să participe active în procesul de reintegrare. Pentru a determina motivația pentru
schimbare trebuie avut în vedere mai mulți factori: rolul familiei, posibilitatea existenței unor
afecțiuni psihice, atitudini și practici empatice din partea specialiștilor.
 Pentru a facilita procesul de intervenție este necesară implicarea familiei (familia lărgită), a
grupului de prieteni și a comunității și sprijinirea acestora pentru a înțelege ce presupune
tratamentul și care este rolul lor în recuperarea tinerilor consumatori de substanțe. Odată început
procesul de tratament, terapeutul și persoanele de sprijin trebuie să parcurgă următoarle etape:
- Stabilirea programului zilnic (în cazul în care tinerii sunt asistați în centre specializate –fie cu
program de zi fie semi-permanent sau permanent) implicarea tânărului în activități școlare și
recreaționale care să îi permită să cunoască și alt stil de viață și să identifice modalități sănătoase
de petrecere a timpului.
- Monitorizarea de către grupuri de egali ce îi va permite tânărului să își schimbe perspectiva asupra
vieții, să identifice noi modalități de abordare a problemelor, să folosească presiunea grupului în acțiuni
positive
- Instruirea vocațională – presupune implicarea tânărului în activități care să îi permită să își
planifice cariera, formarea de abilități și competențe practice, să identifice un loc de muncă.
Lipsa acestor abilități poate orienta tânărul în căutarea altor mijloace de subzistență, de cele mai
multe ori ilegale.