Supervizarea

Termenul de supervizare este format din combinația a doi termeni latini, „ super” înseamnă
deasupra și „videre” înseamnă a vedea, fiind construit pentru a denumi activitatea de
supraveghere. Această actividate are rolul de a organiza în mod eficient a muncii, în special a
oamenilor mai puțin pregătiți, ca de exemplu voluntarii. (Cojocaru, 2005, p.110).

Activitatea de supraveghere se referă la procesul de reflecție monitorizat de un supervizor

asupra practicii unui supravegheat. Obiectivul supravegerii este de a avea acces la o
autonomie supravegheată mai mare asupra unei lucrări de înaltă calitate.

„Supervizarea este o întâlnire profesională, desfășurată întrrr-un cadru organizat și nnegociat

între părți, având ca scop imediat creșterea capacității supervizatului de a interveni cu clienții
în suferință, păstrându-și profesionalismul, iar ca obiectiv de durată, dezvoltarea profesională
a supervizatului în procesul supervizării ” (Muntean, 2007, p.78). În domeniul socio-uman,
poate fi un mod de a forma continuu profesioniști. Supervizatul este monitorizat și ghidat de
către supervizor într-un proces de conștientizarea a propriilor limite profesionale și a
propriilor reacții ce pot afecta calitatea intervenției pe care acesta o desfășoară. „Supervizatul
este sprijinit pentru a prelua controlul propriilor reacții și a se delimita de clientul cu care
intervine ” (Killen, Muntean, 2007, p.76). Specialistul supervizor are o responsabilitate triplă față
de calitatea serviciilor primate de clientul supervizatului, față de instituția în care este angajat
supervizatul ți față de supervizat. Supervizarea în asistența socială este esențială pentru a se
asigura oferirea de servicii de calitate. „Supervizarea ca metodă de lucru este folosită pentru
coordonarea, sprijinirea și formarea asistenților sociali și direcționează managementul de caz
precum și rezultatele acestuia” (Sălăjeanu, p.23).

Nivelul de competențe profesionale ale angajaților în serviciile sociale determină calitatea

serviciilor pe care acesta le prestează. Cu scopul de a îmbunătăți competențele, angajații trebuie să
beneficieze de un program ajustat de formare profesională continuă, de posibilitatea de a
promovaîn baza competențelor profesionale, dar și de supervizare profesională. Existe diferențe
între modalitățile de implementare a supervizării între serviciile neguvernamentale și cele
guvernamentale. În serviciile social-guvernamentale, în România, de cele mai multe ori se
confundă supervizarea cu managementul. De aceea în momentul de față, se consideră că
supervizarea poate fi realizată și de către șefii de servicii, doar dacă în fișele de post ale acestora
sunt cuprinse referiri la rolurile supervizării și au o pregătire și o expertiză în acest sens. Sunt
patru domenii de compentențe existențiale pentru supervizor:

1. Competențe de relaționare. Supervizorii trebuie să posede competențe de relaționale

pe care le manifestă în interacțiunea cu angajații pentru a putea fi eficienți în rolul lor.
2. Competențe de coordonare, printre acestea se numără: să acorzi atenție amănuntelor ,
să fii un om pe care ceialți se pot baza, de încredere și să te concentrezi pe rezultate.
3. Competențe de conducere, printre acestea se regăsesc: orientarea spre realizarea
sarcinii care se combină cu un stil directiv, un caracter hotărât, iar obiectivul este
inițierea acțiunii. Competențele de conducere asigură organizarea departamentului și a
personalului din cadrul organizației.
4. Competențe de dezvoltare, printre acestea se regăsesc: asumarea de riscuri,
creativitatea, spirit de colaborare, caracter novator și îndrăzneală politică. Folosirea
acestora în supervizare înseamnă orientarea spre nou în cadrul propriului departament
sau în cadrul organizației în care lucrezi.

Funcțiile supervizări:

-Facilitarea. Aceasta implică dezvoltarea și menținerea culturii muncii determinându-i pe

asistenții sociali să fie responsabili, creativi și sinceri în comunicarea cu ceilalți;

-Dezvoltarea profesională, monitorizează dezvoltarea abilităților pr4ofesionale și

transmiterea cunoștințelor;

-Socializarea personalului este un proces prin care supervizaților li se recunosc

standardele, valorile și comportamentele dezirabile pentru profesie și pentru organizație;

-Oferirea serviciilor monitorizează asigurarea calității serviciilor la nivelul standardelor

profesionale prin evaluarea continuă a serviciilor oferite și adaptarea acestora în funcție de
nevoile beneficiarilor (Cojocaru, 2005, pp. 112-113);

-Asigurarea feed-back-ului asupra performanței;

-Ghidare în practica performanței;

-Comunicarea părerilor și perspectivelor alternative cu privire la intervenții și la dinamică;

-Contribuția adusă dezvoltării identității profesionale ale supervizatului;

-Asigurarea unei baze sigure de la care să înceapă explorarea teoriei;

Forme ale supervizării:

a. Supervizarea din punctul de vedere al relației supervizorului cu organizația, putem

întâlni:
a.1. Supervizarea internă
a.2. Supervizarea externă
b. După forma de organizare a supervizării, există:
b.1. Supervizarea individuală;
b.2. Supervizarea de grup;
c. Din perspectiva de abordare a realității, întâlnim
