Mitul Peșterii - Platon

Metoda de interpretare alegorică

Alegoria provine din termenul grecesc și latin, allegoria, ceea ce se traduce ca ”vorbind altfel”
sau ”limbă voalată” și presupune două semnificații: o semnificație literală și o semnificație
figurativă, adesea simbolică, cu scopul de a critica, satiriza, politiza sau instrui pe o chestiune
morală. Metafora este adesea utilizată în alegorie , aceasta reprezentând o inferență fără
termeniul mediu.
Metoda de interpretare alegorică reprezintă un procedeu prin intermediul căruia sunt evidențiate
sensurile abstracte ale unui text care în aparență ilustrează idei sub o formă cât se poate de
concretă. ”oricât de eterată ar fi o manieră de interpretare , aceasta presupune inevitabil anumite
dispoziții elementare ce țin de alcătuirea noastră trupească sau mentală și care ating, în ultimă
instanță, însăși reflexia de care omul este în stare. Or, se întâmplă ca această reflexie, în unele
situații, să ia o formă elaborată, conceptuală, sau chiar să capete o înfățișare nemijlocit
metafizică. […] Tind să cred că în acest timp pe care îl traim noi acum, hermeneutica anunță în
ceea ce privește nu atat metode, reguli și tehnici speciale de interpretare, cât mai curând intenții
asemănătoare celor metafizicii.”i
Dacă prin alegorie se înțelege un mod figurativ de reprezentare, care transmite un alt mesaj
decât cel literal, prin alegoric, putem înțelege un instrument hermeneutic cu care se vor rezolva
crizele de înțeles conceptual prin epifania sensului/sensurilor abstract/e. În felul acesta,
<<mesajul ascuns>>, poate fi dezvăluit cu ajutorul legii arbitralului semnului lingvistic,
deoarece semnificatul (mesajul) nu se suprapune cu semnificantul (codul). Astfel, este interesant
că la nivel de semnificație, meta-codul (suprapunerea limbajului retoric metaforico-alegoric cu
tehnica compozițională) înlocuiește atribuțiile semnificantului în textul alegoric.
În cadrul eseului prezent voi aplica metoda de interpretare alegorică asupra Mitului Peșterii lui
Platon. ”Atitudinea tradițională a filosofiei față de mit apare exprimată în contrastul mythos-
logos unde cel de-al doilea termen vrea să semnifice o abordare rațională, analitică și adevărată.
[…] Platon nu agreează hyponoia (credința că vechile mituri au un sens subiacent), doar în
literatura de mai târziu, în folosirea unei interpretări alegorice, morale, fizice ori cosmogonice
pentru dezvăluirea sensului ascuns.”ii Astfel, deducem că interpretarea alegorică reprezintă
evidențierea unor sensuri subadicente prin transpunerea ideilor abstracte în forme cât mai
concrete a unui text.
Mitul peşterii este o alegorie despre condiţia umană, despre cunoastere, despre adevărata
lumină interioară, despre liberate, despre adevăr, fericire şi nefericire, expusă de Platon în
capitolul VII, din opera “Republica” (realizată sub forma unor dialoguri pe teme filosofice).
Alegoria, în acest context, este o povestire, o amplă metaforă care serveşte drept pretext pentru a
transmite o idee, o abstracţiune, printr-o succesiune de imagini concrete. Mitul peşterii este o
pledoarie pentru adevăratele valori umane, un îndemn, pentru fiecare om, de a porni în marea
călătorie către sine însuşi.
Astfel avem semnificantul împărțit în secvențele unui proces. Procesul constă într-o serie de
analogii.
În cadrul inițial se află peștera în care niște oameni sunt legați în scaune cu fața la un perete pe
care se văd umbrele parțiale ale unor lucruri ce trec prin spatele oamenilor, lucruri aflate după un
zid, dar luminate de un foc, ce aruncă acele umbre pe perete .
Al doilea cadru reprezintă o posibilitate, un viitor a ceea ce s-ar putea întampla dacă oamenii ar
fi dezlegați. Omul dezlegat de lanțuri , se ridică de pe scaun și privește în jur, își îndreaptă
privirea asupra focului și asupra obiectelor care provocau umbrele de pe perete.
Al treilea cadru constă în drumul (calea) pe care trebuie sa îl facă omul dezlegat pentru a fi în
lumina soarelui. Omul are parte de suiș greu și pieptiș, iar la primul contact cu soarele , ochii
omului se umplu de lacrimi, lacrimi de durere datorate intensității luminii.
Al patrulea cadru este "ziua" (nu noaptea). Omul ajunge să vadă lumea lui veche, din exterior,
iar sentimentul pe care îl încearcă este mila față de oamenii care încă sunt legați, întărindu-i
dorința de a-i elibera.
Al cincilea cadru descrie întoarcerea omui liber în lumea celor legați. Omul se uită iar la umbre
cu ochii întunecați , povestindu-le oamenilor legați despre lumea exterioară, aceștia îl socotesc ca
fiind nebun și nu îl urmează.
În Mitul Peșterii se identifică alegoria care evidențiază înaintarea pe calea cunoașterii,
interpretare propusă de Platon, însă , propun o interpretare a mitului în conformitate cu conceptul
de libertate.
”Alegoric, Platon afirmă că omul eliberat din aceste lanțuri este filosoful, iar filosoful este
singura persoană capabilă să deslușească Forma Binelui și deci bunătatea absolută și adevărul.
La sfârșitul acestei alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peșteră.
Oamenii care au văzut lumea ideală, reprezentată de Soarele dinafara peșterii, care luminează
lumea dinafara ei, au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina
acelora din întuneric. De vreme ce filosoful este singurul capabil să recunoască ce este cu
adevărat bun și singurul care poate atinge absolutul, el este singurul potrivit să conducă o
societate, după spusele lui Platon.”iii
Din perspectiva platoniană peștera semnifică lumea sensibilă (a realității aparente), lumea
închisă, limitată, redusă la posibilități minime de cunoaștere; oamenii legați simbolizează
condiția limitată a existenței umane, redusă doar la iluzie/prejudecată, pentru că singura
modalitate cunoscută de ei este cea a umbrelor; întunericul peșterii semnifică ignoranța omului
incult, limitat; lanțurile semnifică simțurile care ne limitează; zidul, ca loc al proiecției
umbrelor, este cadrul existenței oamenilor legați prin faptul că este cadrul de semnificare a
realității lor; focul semnifică lumina cunoașterii , o cunoaștere limitată, imperfectă, degradată,
redusă la aparență (trimite la ceva care se ivește și se instituie într-o modalitate senzorială,
accesibilă simțurilor); umbrele de pe peretele peșterii semnifică imaginile corpurilor fizice
aparențele care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepțiilor și al imaginației),
ilustrează în sens simbolic cultura oamenilor, bazată pe aparențe, având deci, o valoare artificială
derutantă; corpurile purtate prin fața focului semnifică aparențele adevărate, realitatea fizică,
generează opiniile adevărate („orthe doxa”), suișul greu spre ieșirea din peșteră și ilustrează în
sens simbolic drumul inițiatic spre cunoașterea esențială, cunoașterea prin intelectul analitic;
contemplarea lumii din afara peșterii semnifică cunoașterea metafizică, prin intelectul pur
(episteme, cunoașterea adevărată prin intelect și rațiune) ; drumul de ieșire arată posibilitatea
depășirii stadiului limitat al existenței; iar soarele simbolizează Ideea Binelui (Perfecțiunea).

Însă, vizând faptul că interpretăm prin prisma conceptului de libertate, simbolurile platoniene
capătă alte sensuri. Peștera semnifică condiția limitativă a omului impusă de mediul în care
acesta se naște și trăiește; întunericul semnifică imposibilitatea de a concepe o altă formă de
libertate; lanțurile reprezintă atașamentul față de limitarea libertății; focul semnifică speranța
existenței adevăratei libertăți, umbrele reprezintă ilustrarea falsei libertăți eclipsată de libertatea
veritabilă; oamenii în lanțuri semnifică sclavii opiniei; contemplarea lumii din afara peșterii
semnifică intrarea în contact cu veritabila libertate; drumul de ieșire semnifică omul în căutarea
libertății , iar soarele simbolizează veritabila libertate.

În concepţia platoniană ascensiunea sub aspect ontologic este în acelaşi timp şi o ascensiune a
cunoaşterii. Denumind ascensiunea, în Mitul Peşterii, ca „urcuş al sufletului către locul
inteligibilului”, Platon concepe planul ontologic şi epistemic ( de cunoaştere) ca fiind
interdependente. Din acest punct de vedere fiecărui nivel ontologic îi corespunde un nivel
epistemic în sensul unui proces care are ca finalitate cunoaşterea Ideilor.
Pe de altă parte, în interpretarea de față, ascensiunea sub aspect ontologic este în acelaşi timp şi
o ascensiune a libertății, unde ascensiunea este văzută ca urcuș al sufletului către veritabila
libertate, în care Sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este simplu, nemuritor, cunoaște
lumea inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forță o constituie voința omului de a se
elibera de sclavia opiniilor și prejudecăților în scopul descoperii adevăratului Sine.
În interpretarea oferită de Platon, menirea sufletului este să pregătească omul pentru moarte
(eliberarea sufletului nemuritor și întoarcerea în lumea ideilor); condiția eliberării definitive a
sufletului este o viață virtuoasă; filosofia este pregătirea sufletului pentru recunoașterea
imortalității sale.
În schimb în această interpretare menirea sufletului este să pregătească omul pentru o libertate
mai presus decât cea cunoscută, o libertate pură, dar limitată. Condiția eliberării definitive a
sufletului semnifică atingerea apogeului de indiferență în conformitate cu prejudecățile oferite de
membrii unei societăți , iar filosofia reprezintă pregătirea sufletului pentru recunoașterea și
înțelegerea veritabilei libertăți în conformitate cu limita acesteia.

”Pentru a‐şi demonstra teoria, Heidegger nu apelează la întreaga operă a lui Platon, ci doar la
un text fundamental al acestuia şi anume: pasajul din cartea a VII‐a a Republicii cunoscut sub
numele de mitul peşterii. Heidegger are în lectura acestui text o intenție hermeneutică,
evidențiată de faptul că îşi propune să scoată la iveală „nerostitul” din gândirea lui Platon, lucru
ce rezultă chiar din conceptul de „doctrină” (Lehre).Nerostitul, în cazul lui Platon, în doctrina lui
despre adevăr este modificarea în determinarea esenței adevărului.„iv Din acest context putem
înțelege, în scopul interpretării de față, că această modificare în determinarea esenței adevărului
reprezintă întregul drum parcurs de om în căutarea veritabilei libertăți, a unui adevăr cuantic, a
unui adevăr ce dezleagă concepția umană de sclavia opiniilor și care îi oferă posibilitatea Sinelui
de a se elibera de mediocritatea unei societăți și mentalități limitate de iluzia falsei libertăți în
care omul se supune absurdului.
„Putem spune că, de altfel, Platon însuşi procedează la o hermeneutică a simbolurilor, deoarece,
în textul său, după prezentarea mitului, prezintă semnificațiile simbolurilor folosite. Astfel,
peştera sau locuința închisoare simbolizează „domeniul deschis al vederii”, lumina focului din
ea –„puterea soarelui”, urcuşul şi contemplarea lumii de sus reprezintă „urcuşul sufletului către
domeniul inteligibilului” v însă Platon nu oferă doar o alegorie și nu prezintă semnificațiile
propriilor simboluri fără motive, motivul fiind predispozișia unei multitudini de alegorii, lăsând
loc de interpretare.

În cazul textului lui Platon intenția alegorică este evidentă, deoarece, el ne sugerează, utilizând
imagini, anumite idei şi concepte, cum ar fi: paideia, drumul prin care se realizează filosofia,
structura lumii pornind de la teoria ideilor, etc. Însă, textul nu poate fi considerat o
simplă alegorie, deoarece el este înțesat de simboluri, care, prin pluralitatea de sensuri, trimit la
o varietate de interpretări. Gaston Bachelard consideră că mitul peşterii nu este o simplă alegorie
deoarece caverna presupune semnificații mai profunde. Explicația clasică, ce
încearcă să traducă mitul printr‐o simplă alegorie, nu ar putea justifica faptul că prizonierii
peşterii se lasă înşelați de nişte simple umbre .
Dacă textul este citit ca o simplă alegorie el nu poate fi înțeles în întregime, în profunzimea
semnificațiilor sale, ci doar în aspectele sale cele mai clare. Am putea spune că, prin forța de
simbolizare a imaginilor folosite, mitul peşterii transcende intenția autorului deschizând noi
orizonturi de interpretare. Datorită acestui fapt este foarte ușor să interpretezi acest mit prin
prisma diferitor concepte și să găsești diferite semnificații în fiecare interpretare.

BIBLIOGRAFIE
https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2012/02/13/mitul-pesterii-sugestii-interpretative/
https://lectiadepsihologie.wordpress.com/tag/interpretare-mitul-pesterii/
https://destepti.ro/mitul-pesterii-alegoria-lui-platon
Hermeneia, Nr. 4, 2003/2004, Metodă și interpretare, Editura Fundației Academice AXIS, pag. 11/12
Peters E. Francais, Termenii filosofiei grecești, Editura Humanitas București, 1993, pag. 17
Ion Mânzat, Istoria Psihologiei Universale, Editura Psyche București, 2003, pag. 61
Viorel Ghenea, Hermeneutica simbolurilor în doctorina lui Platon despre adevăr
Doctrina unui gânditor este nerostitul din rostirea sa, nerostitul căruia omul îi este expus pentru a i se dărui
întrutotul, Martin Heidegger, op.cit. p. 169

PROIECT REALIZAT DE: COVA INGRID-ANDREIA-IRIS

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE
DEPARTAMENT: FILOSOFIE
LICENȚĂ ANUL I

1
. Hermeneia, Nr. 4, 2003/2004, Metodă și interpretare, Editura Fundației Academice AXIS, pag. 11/12
2
. Peters E. Francais, Termenii filosofiei grecești, Editura Humanitas București, 1993, pag. 17
3
. Ion Mânzat, Istoria Psihologiei Universale, Editura Psyche București, 2003, pag. 61
4
.Viorel Ghenea, Hermeneutica simbolurilor în doctorina lui Platon despre adevăr
5
. „Doctrina unui gânditor este nerostitul din rostirea sa, nerostitul căruia omul îi este expus pentru a i se dărui
întrutotul”, Martin Heidegger, op.cit. p. 169. Heidegger distinge aici între omul de ştiință şi gânditor. Ştiința cere
obiectivitate, ceea ce înseamnă că îşi tratează conținutul ca obiect ce îi este expus subiectului cunoscător, acesta
putându‐l percepe, cunoaşte sau folosi. Deci, în timp ce omul de ştiință îşi expune ideile prin intermediul
propozițiilor făcându‐le astfel accesibile, în cazul gânditorului, trebuie să medităm asupra ce a rostit pentru a revela
nerostitul. Platon este un gânditor, şi încă unul profund, de aceea nu trebuie să‐l citim ca pe un om de ştiință.