UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN

BUCURESTI

Facultatea de Științele Comunicării

Gândire critică

Mitul peșterii
Ianoș Nicușor-Alin
Anul I , Licență, IFR

1
Introducere

Mitul peșterii este o lucrare filozofică a lui Platon și reprezintă o alegorie despre firea
omenească, educație, adevărului și nevoia de cunoaștere.

Platon ( în greaca veche : Πλάτων), născut în anul 427 î.Hr. și decedat în anul 347 î.Hr., a fost
un filozof al Greciei antice și fondatorul Academiei din Atena.1 Este considerat cel care a
dezvoltat filozofia și inovat dialogul scris în filozofie.

Deși s-a născut într-o familie de aristocrați, acesta a căutat toată viața să lupte pentru valori
precum dreptate și adevăr. Aceste valori nu erau prețuite în societatea în care trăia și a aflat încă
din tinerețe faptul că guvernul actual, I hoi Triakonta (Guvernul celor 30 de tirani) a format o
societate coruptă, condusă de interese obscure și atrocități.

Lucrarea reprezintă capitolul VII din opera „Republica” și este realizată sub forma unui
dialog pe teme filozofice. Este o metaforă amplă care la sfârșit dorește transmiterea unui idei în
urma interpretării simbolismelor.

În utopia gândită de Platon, falsele valori cum ar fi minciuna, goana după avere sau coruperea
puterii sunt interzise iar „Republica” lui Platon a fost concepută pentru a critica timpul și
societatea în care trăia.

Ideea care stă la baza lucrării este practic o îndrumare, un sfat dat omenirii pentru a căuta
adevăratele valori umane, cum ar fi cunoașterea de sine, adevărul, dreptatea și fericirea și să nu
ne lăsăm influențați de ceilalți.

Mitul peșterii este formulat la modul general și sugerează ideea că oamenii, indiferent
de timp, trăiesc într-o iluzie, într-o lume dictată de către valori neadevărate și care ne sunt
prezentate prin diferite canale de comunicare ca fiind unicul adevăr. Faptul că suntem
prizonierii prejudecăților noastre ne împiedică să vedem adevărul.

1
Platon – Wikipedia ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Platon ).

2
Peștera ca o temniță

Platon propune să ne imaginăm mai mulți oameni captivi într-o peșteră, cu fața către un
perete, legati de mâini și gât astfel încât să fie obligați să vadă doar ceea ce au în față, fără a
vedea lumina zilei. Aceștia sunt obligați încă din copilărie să privească spre peretele opus
intrării in pesteră iar în spatele lor, într-un punct mai înalt, arde constant un foc.

Între foc şi oamenii

legaţi este zidit un mic perete
de-a lungul căruia se află un
drum pe unde trec mai mulți
oameni care poartă diferite
obiecte, iar umbra obiectelor
mișcate de aceștia se reflectă
asupra peretelui peșterii, cel
pe care il privesc oamenii
înlănțuiți.

Platon compară acest zid cu „paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra
căruia îşi arată ei scamatoriile.”.2

În opera lui Platon, oamenii fortați să privească aceste umbre sunt asemeni nouă. Niște oameni
care încă de la începutul vieții au cunoscut doar umbrele din peșteră iar asta este ceea ce
considerăm a fi real. Ba chiar mai mult, dacă cineva de după perete care ar căra statuia, ar scoate
un zgomot, oamenii ar considera că zgomotul acela este produs de umbră, nicidecum că ar mai
exista altceva în spatele ei.

Dezlegarea din lanțuri, în alegoria lui Platon, este una dureroasă. Dacă o persoană ar fi dezlegată
și obligată să privească în jur, în altă parte decât a peretelui pe care îl știa de când s-a născut ar
resimți diferite dureri. Datorită faptului că era liber și ar putea privi în jur, ar începe să caute
răspunsuri la întrebari precum ce sunt acele forme pe care el le-a văzut doar sub forma de umbră
și care este defapt natura lor.

2
Mitul Peșterii –Extras din “Republica” lui Platon - Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.

3
 Bineînțeles că ar fi mai ușor să fugă înapoi la locul său și să scape de durerile la care ar
fi supus dar cu ajutorul filozofului, ar începe să caute ieșirea din peșteră pentru a căuta și analiza
lucrurile cu adevărat importante: cerul, stelele, lumina soarelui și natura. Astfel, omul ar fi
cuprins de nevoia de cunoaștere iar conform lui Platon, acesta „ar cugeta în legătură cu soarele,
cum că acesta determină anotimpurile şi anii, că el cârmuieşte totul în lumea vizibilă, fiind într
un fel răspunzător şi pentru imaginile acelea văzute de ei în peşteră.”3

Datoria filozofului, după ce a văzut adevărul, cu riscul vieții sale, este aceea de a reintra
în peștera și de a educa pe ceilalti ca să poată ieși la lumină.

În viziunea lui Platon, filozoful este singura persoană care poate recunoaște adevărul și
poate vedea dincolo de aparențe iar prin urmare, este cel mai în măsură pentru a conduce o
societate.

3
Mitul Peșterii –Extras din “Republica” lui Platon - Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986.

4
Bibliografie

 Mitul Peșterii –Extras din “Republica” lui Platon - Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1986 (https://www.fundatia-
luceafarul.ro/sites/default/files/Mitul%20Pesterii%20-
%20extras%20din%20%27Republica%27%20lui%20Platon%20%2B%20manuscript
%20original_0.pdf - accesat 10.01.2020 )
 https://destepti.ro/mitul-pesterii-alegoria-lui-platon ( Accesat 14.01.2020 )
 https://lectiadepsihologie.wordpress.com/2013/11/29/mitul-pesterii-alegoria-lui-
platon/ ( Accesat 24.01.2020)
 Platon – Wikipedia ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Platon - accesat 25.01.2020 )
 Exerciţiu de interpretare (Martin Heidegger despre “mitul peşterii”)