Știrbu Alexia

clasa a XI-a E

PLATON

Platon (pe numele său adevărat, Aristocle – de la grecescul

„aristos”, adică „om nobil”) a trăit la Atena, între 427 î.Hr. și 347
î.Hr.

Opera sa filosofică este cea mai importantă referință și sursă de

inspirație pentru toți filosofii europeni, dar și pentru întreaga
cultură și civilizație occidentale.

A fost cel mai de seamă discipol al lui Socrate, pe care l-a

omagiat în lucrările sale, numite Dialoguri. A fondat Academia
din Atena, prima instituție de învățământ superior din lumea
occidentală, și a fost maestrul unui alt mare filosof, Aristotel.

Biografie

S-a născut într-o familie nobilă din Atena, în perioada războiului peloponeziac, primind educația
specifică aristocrației ateniene. În tinerețe, a studiat filosofia presocratică, operele lui Hesiod și
Homer, și-a cultivat talentul artistic și a început pregătirea pentru o funcție publică.

L-a cunoscut pe Socrate când avea 20 de ani și a rămas alături de maestrul său până la sfârșitul
vieții acestuia, considerându-l un exemplu de înțelepciune și de eroism. După moartea lui
Socrate, Platon a părăsit Atena și a întreprins
câteva călătorii în Megara și Cirene, pentru a-i
cunoaște pe matematicienii Euclid și Teodor.
Ulterior, a vizitat sudul Italiei, pentru a cunoaște
tradiția pitagoreicilor și pentru a cerceta
posibilitatea concretizării la scară mare a
principiilor educației filosofice prin instituirea
unui stat orânduit după principiile filosofiei sale.
Demersul său nobil i-a atras animozitatea tiranului Dionysus din Siracuza, care l-a condamnat să
fie vândut ca sclav în insula Egina. A fost recunoscut la târgul de sclavi și răscumpărat de
filosofi.

1
Știrbu Alexia
clasa a XI-a E

Întors la Atena, Platon înființează o școală de filosofie numită „Academia”, care va funcționa
900 de ani, va reuni și va forma cei mai buni filosofi, influențând gândirea și viața spirituală a
lumii civilizate chiar și după ce a fost desființată.

Platon se va dedica muncii în Academie în următorii 20 de ani, până la sfârșitul vieții. Educația
promovată în această instituție s-a bazat pe formarea caracterului și a comportamentului prin
aplicarea în practică a ideilor și valorilor morale, prin identificarea și exprimarea a ceea ce este
profund și spiritual în ființa umană.

Opera

Platon și-a conceput lucrările filosofice sub formă de dialoguri, avându-l ca personaj principal pe
Socrate, prin glasul căruia autorul își exprimă convingerile.
Inspirat de tehnica maestrului său, utilizează dialogul drept cea
mai vie formă de exprimare, capabilă să trezească sufletul, să
mențină interesul, să atingă cele mai neașteptate perspective, să
stimuleze transformarea interioară.

Opera filosofică a lui Platon este foarte vastă și cuprinde noțiuni

esențiale despre legile vieții umane și universale, dar oferă și
metode concrete pentru a trăi corect, în acord cu legile și în
sensul evoluției conștiente.

Cele mai cunoscute lucrări sunt: Apărarea lui Socrate,

Republica, Phaidon, Banchetul, Legile, Timaios, Critias, Phaidros și o serie de Scrisori.

Prezentarea unei opere

În capitolul cu numărul VII al Republicii, este prezentat un mit cu care Platon este deseori
asociat, și anume Mitul peșterii. Acesta este o alegorie despre condiţia umană, despre cunoaștere,
despre adevărata lumină interioară, despre adevăr, fericire şi nefericire. Alegoria, în acest
context, este o povestire, o amplă metaforă care serveşte drept pretext pentru a transmite o idee,
o abstracţiune, printr-o succesiune de imagini concrete. Mitul peşterii este o pledoarie pentru
adevăratele valori umane, un îndemn, pentru fiecare om, de a porni în marea călătorie către sine
însuşi.

2
Știrbu Alexia
clasa a XI-a E

Să ne imaginăm că mai mulţi oameni sunt captivi într-un adăpost subteran, o peşteră, cu faţa
întoarsă către peretele opus locului unde se
află, în imposibilitatea de a vedea altceva decât
peretele respectiv. Acesta este luminat, pe la
mijloc, de reflecțiile unui foc care arde în afara
peşterii, în zona aceea putându-se observa şi un
drum mărginit de un zid de mică înălţime,
asemănător paravanului scamatorilor. De-a
lungul acestui perete, trec oameni care poartă
pe umeri tot felul de obiecte – statuete reprezentând oameni, animale, alte făpturi din piatră şi
lemn. Unii sunt tăcuţi, alţii scot nişte sunete ciudate, iar de văzut, toată viaţa lor, nu au văzut
decât umbrele de pe zidul din faţa lor, pentru că, încă din copilărie, au grumazurile şi picioarele
legate, nu pot să privească decât înainte. Realitatea, pentru ei, remarcă Platon, accentuând
metafora din Mitul peşterii, este suma acestor umbre şi ecoul vorbelor, nimic altceva. Adevărul
lor este echivalent cu umbrele lucrurilor.

Mitul peşterii continuă

cu o supoziţie: ce s-ar
întâmpla dacă vreunul
dintre aceşti oameni ar
fi eliberat, ar ieşi în
lumina adevărată? La
început, explică Platon, ar resimţi dureri de tot felul, strălucirea focului, a soarelui, l-ar împiedica
să vadă cu adevărat obiectele şi nu umbra lor şi ar încerca să îşi odihnească ochii tot în umbra
care nu îl rănea. Treptat, însă, ar începe să se obişnuiască şi să susţină în privire strălucirea
soarelui. Ar realiza abia atunci că ceea ce trăise înainte era doar un vis chinuitor. Ar avea
compasiune față de semenii săi, care nu ştiu acest lucru. S-ar duce la ei, continuă Platon, şi le-ar
descrie, cu dragoste, lumea luminoasă. Mulţi l-ar crede nebun şi, poate, chiar l-ar ameninţa cu
moartea, dacă ar insista. Dar dacă el ar fi obligat să se întoarcă la existenţa de dinainte, din
peşteră? Nu ar fi trist şi întunecat de suferinţă? Sau nu i s-ar spune că, dacă s-a întors, atunci nici
nu merită să încerci să te eliberezi?

3
Știrbu Alexia
clasa a XI-a E