Socrate

Bunea Mario
-clasa a XII-a H-
 • Educatia:
Socrate, născut în Alopeke, o demă din Atena antică, în 470 î.Hr., la sfârșitul războaielor medice, a avut o educație
conformă cu standardele tinerilor atenieni din acea perioadă. Mama sa, Phainarete, era moașă, în timp ce tatăl său,
Viata lui Socrate Sophroniscos, se ocupa cu cioplirea în piatră sau sculptura.
În cadrul educației sale, Socrate a trebuit să învețe muzică, gimnastică și gramatică, aceasta din urmă reprezentând
studiul limbii bazat pe comentarii de texte. Printre maeștrii care au influențat gândirea sa, Maximus din Tyr
menționează două femei: Aspasia din Milet, o curtezană, și Diotima din Mantineea, o preoteasă. Despre Aspasia,
Platon și Xenofon au adus contribuții, iar Socrate pare să fi fost ironic atunci când este prezentată ca profesor de
elocință. Diotima este cunoscută în special pentru pasajul celebru din Banchetul, unde povestește despre nașterea
lui Eros.
Socrate a consolidat o învățătură marcantă prin afirmația: "Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic." A
formulat acest principiu într-un mod aspru pentru a critica pe cei care se considerau stăpâni absoluti ai cunoașterii,
refuzând să recunoască propriile lor lacune în momentele în care nu aveau cunoștințe.
 Viata familiala si
Viata politica
• Despre viața familială a lui Socrate, există câteva detalii care nu sunt
întotdeauna concordante; totuși, este cert că s-a căsătorit cu Xantipa.
Socrate a fost binecuvântat cu trei copii, primul născut fiind Lamprocles,
iar ceilalți doi fiind Sophroniscos și Menexenos.

• Socrate a avut o participare activă în trei campanii militare în calitate de

infanterist. În debutul războiului peloponesiac, el a fost implicat în
asediul Potideei în Chalcidica, între anii 432 î.Hr. și 429 î.Hr. În timpul
acestui asediu, Socrate a fost alături de Alcibiade, salvându-l pe acesta
din urmă în momentele în care era rănit și pe cale să cadă în mâinile
dușmanului.
În anul 424 î.Hr., cinci ani după epidemia de ciumă care a afectat Atena,
Socrate a luat parte la bătălia de la Delion, unde trupele ateniene au suferit
o înfrângere zdrobitoare în fața tebanilor. În această bătălie, Socrate a avut
un rol salvator, intervenind pentru a salva viața lui Xenofon, care rămăsese
prins sub calul căzut peste el.
În 422 î.Hr., Socrate s-a implicat în expediția pentru cucerirea orașului
Amfipolis.
 Contribuția spirituală
și „Demonul lui
Socrate”
Conform lui Aristotel în "Metafizica", Socrate a introdus în filosofie
"raționamentele inductive" și "definițiile generale". "Raționamentele
inductive" indicau că Socrate pornea de la fapte concrete din viața de zi
cu zi. "Definițiile generale" se referă la noțiunile-cheie, precum
cumpătarea și curajul, promovate de Socrate și transmise de Platon și
Xenofon. Socrate era caracterizat ca un "semănător de îndoială",
confruntându-se cu mulțimile și ascultând "demonul său" interior, în
scopul căutării adevărului și îndrumării atenienilor pe calea virtuții.

Condamnarea și moartea lui Socrate prin băut de cicoare în 399 î.Hr. au

provocat tristețe și mâhnire printre toți concetățenii săi. La Atena, într-
un gest de doliu național neobișnuit pentru acea epocă, teatrele și
palestrele au fost închise. Chiar și acuzatorii lui nu au scăpat de
consecințe - Meletos a fost condamnat la moarte, iar Lycon și Anytos au
fost exilați. Dispariția lui Socrate a reprezentat un moment tulburător în
istoria Greciei și a omenirii. Platon și Xenofon au avut meritul de a
transmite informații despre ultimele clipe ale vieții acestui om
considerat "cel mai liber, cel mai drept și mai înțelept," conform
proclamației oracolului lui Apollo de la Delfi. Socrate a căzut victimă
mentalității limitate și malefice a unei părți a populației Atenei,
manipulată de demagogi agresivi.
Contribuția spirituală și
„Demonul lui Socrate”
Socrate, un cetățean unic, a avut o profundă respectare pentru legi
și a excelat în distingerea clară dintre aparență și esență.
Îndemnul său constant către concetățenii săi de a recunoaște
diferența între "a fi" și "a părea" reprezintă cheia "cunoașterii de
sine," un principiu marcant în gândirea sa, cu implicații
semnificative în istoria gândirii și culturii universale.
Un exemplu elocvent al supraviețuirii acestui postulat socratic este
prezent în reproșurile lui Ovidiu în "Arta iubirii," unde femeilor li
se reproșează neobservarea acestui principiu fundamental: "Nu
vă cunoașteți pe voi înșivă."
O altă temă abordată de Socrate, dezvoltată de Platon și Xenofon,
este cea a "demonului" socratic (daimonion). Acest concept,
prezent în poezia lui Eminescu și în operele altor autori,
reprezintă o voce divină interioară, similară cu "datele ultime ale
conștiinței." Această "voce divină" îl împiedica sau îl îndemna pe
Socrate în diverse situații, și are o tradiție îndelungată în
gândirea umană, fiind echivalată cu o sursă divină de ghidare și
avertisment.
Mesajul lui Socrate
• Gândirea socratică se axează pe cunoașterea de sine - "Gnothi se
authon" (Cunoaște-te pe tine însuți). Pentru Socrate, esențială este
capacitatea omului de a intra în dialog, unde sufletul primează asupra
corpului. Cunoașterea de sine, conform lui Socrate, se realizează în
două moduri:
1.Mediat, prin intermediul oracolelor și al metodelor divinatorii, cum ar fi
intervenția daimonului.
2.Direct, prin introspecție și contemplare interioară, explorând profund
ființa umană.
• Socrate a fost primul gânditor care și-a dedicat meditațiile ființei
umane. Începând cu el, omul devine o problemă exclusivă pentru
propria sa conștiință. "Persoana ta este sufletul tău," a afirmat Socrate,
subliniind importanța interiorului și a cunoașterii de sine.
 Dupa 2500 de ani
• Informația prezentată nu este corectă. Socrate a
trăit în Antichitatea greacă, iar moartea sa prin
băut de cicoare s-a petrecut în anul 399 î.Hr. Nu a
existat niciun proces de rejudecare în 2012 sau în
alt moment, deoarece aceasta ar fi o situație
imposibilă în contextul istoric al vieții lui Socrate.
• Socrate a fost condamnat la moarte prin băut de
cicoare în Atena în urma unui proces desfășurat
în mod real în antichitate. Povestea sa, precum și
învățăturile sale, au fost transmise în principal
prin lucrările discipolilor săi, cum ar fi Platon și
Xenofon, și nu au fost supuse unei retrageri în
instanță sau a unui proces de rejudecare în epoci
ulterioare.
 Moartea lui
Socrate
• Este corect. Pictura "Moartea lui Socrate" realizată de
Jacques-Louis David în 1787 prezintă scena morții
filozofului grec Socrate, condamnat să bea o cupă cu
cucută. Socrate a fost condamnat la moarte în Antichitate
pentru exprimarea ideilor sale care erau considerate
contrare celor ale conducătorilor Atenei și pentru
presupusa corupere a minților tinerilor.
• Această capodoperă a fost comandată lui David de către
Charles-Michel Trudaine de la Sablière și este expusă în
prezent la Muzeul Metropolitan de Artă din New York.
Pictura surprinde dramaticul moment al execuției lui
Socrate, evidențiind puternicul impact al învățăturilor sale
și sacrificiul său în numele adevărului și integrității.
• "Pictura 'Moartea lui Socrate' de Jacques-Louis David
ilustrează momentul când Socrate a ales să moară prin
băut de cucută în loc să meargă în exil. Socrate, hotărât și
cu o atitudine neînfricată, primește pocalul de la un
temnicer. Mâna sa indică spre cer, iar pictura include și
prezența lui Platon și Criton, adăugând complexitate
emoțională la scenă."