De la Socrate a rămas citatul: „Singurul lucru pe care îl știu este că nu știu nimic”.

Socrate a fost atât

de dur în formularea acestui principiu, fiindcă îi critica pe cei care se credeau în materie de
cunoaștere „alfa și omega”, fără să recunoască atunci când nu știau ceva.

A luat parte la trei campanii militare în calitate de infanterist. La începutul războiului peloponesiac a
participat la asediul Potideei, în Chalcidica, între anii 432 î.Hr. și 429 î.Hr. L-a avut ca tovarăș de arme
pe Alcibiade, pe care-l salvează atunci când acesta, rănit, era cât pe ce să cadă în mâinile dușmanului.
În 424 î.Hr., cinci ani după ciuma abătută asupra Atenei, Socrate se regăsește în bătălia de la Delion,
unde trupele ateniene sunt zdrobite de către tebani. Acolo el îi salvează viața lui Xenofon, prins sub
calul care căzuse peste el. În 422 î.Hr., Socrate participă la expediția pentru cucerirea orașului
Amfipolis.

Condamnarea înțeleptului și moartea lui, bând cucuta (399 î.e.n.) a umplut de mâhnire pe toți
concetățenii care l-au cunoscut. La Atena, în semn de doliu național, teatrele și palestrele s-au închis,
măsuri cu totul excepționale pentru acele timpuri. Dar nici acuzatorii lui n-au avut o soartă mai bună -
Meletos a fost condamnat la moarte, Lycon și Anytos au cunoscut rigorile exilului. Dispariția lui
Socrate de pe scena lumii grecești a reprezentat unul din momentele tulburătoare din istoria Eladei și
a Umanității. Este meritul nepieritor al lui Platon și Xenofon de a ne fi transmis date despre ultimele
momente din viața bărbatului „cel mai liber, cel mai drept și mai înțelept" — așa cum l-a proclamat
oracolul lui Apollo de la Delfi, căzut pradă particularismului mentalității unei părți din populația
Atenei.

Socrate a fost condamnat la moarte de către juriul Atenei din motivul coruperii tineretului și
defăimării zeilor. Socrate a stat înlănțuit 30 de zile, dar în fiecare zi îl vizitau prietenii, care eventual au
și pregătit un plan de evadare pe care Socrate îl refuză. La data executării sentinței, Socrate acceptă
verdictul și e obligat să bea o fiertură otrăvitoare de cucută (engl: hemlock). El încheie cu vorba,
“toată filosofia e o antrenare pentru moarte.” (Platon, Phaidon, 61c–69e)