Nastase Cosmin

Sofocle
1. Viața
Sofocle, mare dramaturg al Antichității, a trăit între 497– 406 î.Hr.,
în perioada de apogeu a Atenei, care devenise capitala lumii
elenistice.
Născut în localitatea Colono de lângă Atena, într-o familie
înstărită, Sofocle are parte de o bună educație literară și muzicală ,
dar și sportivă. Foarte talentat, la vârsta de 16 ani a condus corul
de tineri din cadrul spectacolului triumfal dedicat victoriei de la
Salamina împotriva perșilor. Și-a îndeplinit datoria de bun cetățean,
fiind ales de mai multe ori în funcții publice de mare
responsabilitate, de la helnotam (șef al vistieriei) la strateg
(comandant militar) și arhonte (magistrat din Consiliul de
conducere), dând dovadă de diplomație și deosebite calități
organizatorice.
În anul 468 i.Hr. s-a prezentat la un concurs la Atena și a obținut
pentru prima dată premiul I, cucerind auditoriul rafinat al cetății. În
cei 60 de ani de creație cetățenii i-au mai aplaudat de încă 23 de ori
victoria la întrecerile dramatice, fără a avea prilejul să-și manifeste
compasiunea pentru vreo înfrângere, al cărei gust amar Sofocle nu
l-a simțit niciodată.
Sofocle a înființat o asociație literară și era prieten apropiat cu
persoane proeminente precum Ion din Chios, Herodot, Archelaos.
Civilizat, manierat și spiritual, Sofocle era îndrăgit de contemporanii
săi, care vedeau în el întruchiparea echilibrului și seninătății.
Poreclindu-l „Albina”, pentru elocința lui „dulce”, aceștia îi făceau cel
mai măgulitor compliment la care putea aspira un poet sau
povestitor - îl asemuiau cu tragicul Homer.
Sofocle s-a stins din viață în anul 406 î.Hr., la numai câteva luni
după contemporanul său mai tânăr, Euripide. A fost înmormântat la
Colonos, în pământul său natal, căruia i-a adus laude și slavă în
ultima sa piesă: „Oedip la Colonos”. La doi ani după moartea sa,
Atena a fost înfrântă de Sparta, ceea ce a însemnat sfârșitul unei
perioade de aproximativ o sută de ani de supremație culturală
ateniană. Aflat în centrul vieții publice din Atena, Sofocle a fost
trezorier imperial și diplomat, fiind ales de doua ori general[7].
 Și după moarte, marele scriitor a continuat să domine scena
greacă, reprezentările pieselor sale bucurându-se de mare succes.
Din inițiativa lui Licurg, după 40 de ani de la moartea lui Sofocle, i s-
a ridicat o statuie de bronz, iar numele său a intrat în rândul eroilor,
alături de

2. Destinul Literar
În secolul al V-lea î.Hr., în timpul în care au trăit cei trei mari
tragici ai antichitații elene - Eschil, Sofocle și Euripide - Grecia
cunoaște o perioadă de dezvoltare și înflorire atât în agricultură, cât
și în atelierele meșteșugărești, navigație, comerț, etc.Înflorirea vieții
social-culturale a Atenei a făcut din aceasta unul dintre cele mai
importante centre economice, politice și culturale. Astfel, o parte a
cetățenilor, care aveau înclinații spre cugetare și artă, se puteau
dedica filosofiei, literelor, sculpturii, etc.
Spectacolele, care se țineau în aer liber, erau urmărite de zeci
de mii de spectatori, așezați pe treptele unui vast amfiteatru.
Periodic, cetatea organiza concursuri pentru premierea celor mai
bune piese dramatice, iar autorii învingători erau cinstiți cu mare
fast de populație, fiind sărbătoriți ca niște eroi. Cei trei mari tragici ai
secolului al V-lea î.Hr. au cunoscut în nenumărate rânduri bucuria
victoriei la aceste întreceri. Eschil a obținut de 13 ori premiul I,
Sofocle de peste 20 de ori, iar Euripide de 4 ori.
Cetățenii Atenei - care l-au onorat cu importante funcții politice și
militare, îl cinsteau pe Sofocle în mod deosebit pentru înaltul său
spirit cetățenesc. Amintirile tiraniei mai stăruiau în mintea
oamenilor, când Sofocle înfiera tirania personificată în figura lui
Creon din „Antigona”. Totodată, poetul îi prevenea pe concetățenii
săi să nu se lase târâți de demagogi în haosul anarhiei.

3. Operele
După Aristofan din Bizanț, Sofocle ar fi scris 130 de piese. Din
acest ansamblu extrem de bogat se păstrează integral doar șapte:
Aiax (467-446 î.Hr.), Trahinienele (465-444 î.Hr.), Antigona (442
î.Hr.), Oedip Rege (aprox. 429 î.Hr.), Electra (aprox. 413 î.Hr.),
Filoctet (409 î.Hr.), Oedip la Colono (401 î.Hr.). În operele de
început, Sofocle este influențat de Eschil, dar își consolidează
treptat un stil propriu, diferit, devenind creator al unui alt gen literar
numit dramă; drama se caracterizează prin personaje
individualizate și un dinamism al acțiunii care se desfășoară în
virtutea voinței puternice a protagoniștilor. Acțiunea nu atinge
culmile inexorabilului și ale fatalității din tragedie, dar permite
aprinderea unei scântei de speranță care asigură în final victoria
luminoasă a protagoniștilor.
Sofocle a continuat inovațiile în domeniul teatrului: a renunțat la
tetralogia legată, a introdus al treilea actor și decorurile pictate pe
scenă. Tetralogia legată presupunea piese cu o acțiune extrem de
simplă, legate între ele printr-o unică idee religioasă. Sofocle
complică, însă, acțiunea și trece în prim-planul pieselor sale omul
cu voință puternică și nobilă. Din bogata materie legendară avută la
dispoziție, Sofocle alege acele episoade care presupun nu o
intervenție a zeilor, ci o înfăptuire omenească.
Prin procedeul așa-numitei discuții dramatice cu interlocutori
umani sau divini și luând parte la întâmplări de factură morală,
personajele sunt nevoite să își valideze convingerile și principiile de
viață sau să le reconsidere. Suferințele îndurate nu întunecă
rațiunea, care rămâne trează și iese întărită din aceste confruntări.

scriu operle