MINISTERUL EDUCAȚIEI,CULTURII ȘI CERCETĂRII DIN REPUBLICA MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI,SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ
SOCIALĂ
DEPARTAMENTUL SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Chișunău 2019
Planul proiectului

1. Introducere
2. Catolul 1. Istoria teatrului Greciei Antice
2.1. Teatrul în Grecia Antică
2.2. Părinții teatrului Grecesc
3. Capitolul 2. Arhitectura și piesele jucate
3.1. Arhitectura teatrului
3.2. Piesele scrise
4. Concluzii
5. Referinte bibliografice

2
Introducere
Teatrul a fost una din principalele manifestari ale vietii publice grecești. De la începuturile sale,
în secolul VI-lea î.Hr.și pînă epoca elenistică, teatrul a rămas o manifestare religioasă înainte de a
deveni o distracție profană.

La început, teatrul se compunea numai din „orkhestra”, piață circulară pe care stăteau corurile
în jurul altarului lui Dionisos. Spectatorii se așezau de jur-împrejur. Introducerea unui actor, în
sec. al VI-lea î.Hr. a făcut ca el să se afle în fața corului, cu fața spre spectatori și să aibă în spatele
său “ skene”, o platformă pe care actorii par să nu se fie urcat decît in epoca elenistică. Pentru a
cuprinde un număr mai mare de spectatori dincolo de cercul “orkhestra” au fost puse gradene în
semicerc, care au format “theatron” (locul de unde se privește).

În teatre erau jucate tragedii, comediile și drame satirice, dar și se dădeau aici și audiții lirice și
muzicale. Numai băieții și bărbații erau actori. Ei purtau măști pentru ca publicul să știe ce rol
joacă- de bărbat sau de femeie, de înțelept sau de nebun.

Manifestări religioase ,reprezentațiile teatrale din epoca elenistică aveau loc la Atena în cursul
marilor sărbătoriale lui Dionisos. Poeții care voiau să concureze se prezentau la arhonte
(conducător), care alegea operele ce vor fi reprezentate. Actorii erau aleși de către poeți, dar
începând din anul 449 î.Hr au fost organizate concursuri de actori.

Femeile erau admise la reprezentații, care începeau în zori și se terminau în cursul după-
amiezii. Prețul locurilor erade 2 oboli, dar teoriconul (bani de teatru) din care se preleva prețul de
intrare permitea săracilor să asiste la reprezentații.

Locuri de onoare erau rezervate pentru preoții și pentru preotesele lui Dionisos, pentru arhonți,
pentru proedri, pentru străini și pentru cetățenii care trebuiau onorați.

Erau distribuite 3 premii, coregilor(personaj care interpreta o arie improvizată în jurul

altarului),poeților și actorilor, aceștia din urmă primind și o sumă de bani alături de coroana de
iederă. Numele artistului învingător și a operei acestuia erau gravate pe stele din piatră sau din
marmură.
Astea ar fi premisele și ideile de baza legate de apariția teatrului in epoca antică, în continuare
fiind o descriere mai amplă a apariției și dezvoltării teatrului în Grecia Antică.

3
Capitolul 1. Istoria teatrului Greciei Antice

1.1.Teatrul în Grecia Antică

Grecia antică este locul de naștere al artei teatrale. A fost pentru prima dată când au fost construite
cladiri de teatru, au apărut primele genuri dramatice, a apărut forma clasică a piesei. Primii actori au apărut
în Grecia. Un rol important în succesul spectacolelor a fost jucat de costume și măști. Originea teatrului
este asociată cu cultul lui Dionysus, considerat inițial zeul forțelor productive ale naturii, și apoi a devenit
zeul vinului și vinificației. În această calitate, Dionysus era în mod deosebit dragostea inimilor vechilor
greci. Pe parcursul anilor, în Grecia, s-au dedicat mai multe festivaluri lui Dionysus. Un grup de bărbați îl
reprezentau pe zeu și pe însoțitorii săi, satirii, costumați cu blănuri și coarne de țap („tragos”), cântând și
dansând în jurul unui altar. Treptat, din grupul respectiv, numit cor, s-a desprins o persoană, apoi două,
maimulte - actorii - care schimbau replici cu corul. În timp s-au amenajat locuri speciale pentru
reprezentațiile teatrale (amfiteatre) și s-au scris texte speciale interpretate de actori și cor. Autorii greci au
scris tragedii și comedii. Cei mai de seamă autori de tragedii au fost Eschil, Sofocle și Euripide, iar cel mai
important autor de comedii a fost Aristofan. In Grecia Antica,numai baietii si barbatii erau actori. Ei purtau
masti pentru ca publicul sa stie ce rol joaca-de barbat sau de femeia,de intelept sau de nebun. Teatrele
grecesti erau imense,cu pana la 17.000 de locuri. Fetele actorilor erau greu de vazut din ultimele
randuri,dar mastile mari si colorate erau usor de recunoscut. Teatrele grecesti erau construite pe coastele
dealurilor. Datorita formei lor semicirculare,vocile actorilor se auzeau pane in ultimul rand,chiar daca
acestia vorbeau in soapta! Unele reprezentatii durau o zi intrega. Spectatorii isi aduceau perne si covorase
pe care le puneau pe scaunele tari de piatra ,iar cand li se facea foame sau sete isi cumparau gustari si vin.
Personalul teatrului era inarmat cu niste bete mari,ca sa nu aiba necazuri.Uneori, publicul numeros era atat
de impresionat de o piesa,incat incepea sa se revolte.Cateva lovituri viguroase linisteau indata spectatorii!

Dupa cum am spus,in Grecia se petreceau multe festivaluri in cinstea lui Dionysus, insa cel mai
strălucitor și mai luxos dintre ele a fost Marele Dionisie, care a fost sărbătorită pentru o săptămână
întreagă. La sfârșitul sărbătorii s-au desfășurat spectacole de teatru, organizate sub forma unor concursuri
dramatice între autorii tragediilor și comediilor. Trei poeți tragici au fost lăsați să concureze. Fiecare dintre
ele reprezentau cele trei tragedii care au constituit trilogia și o dramă satyr pentru publicul atenian
atrăgător. Concursul a durat trei zile, în fiecare dintre acestea au fost jucate lucrările unuia dintre autori.
Mai târziu, seara a avut loc o interpretare a unei comedii, care a fost prezentată și la concurs.Primul
cunoscut sub numele de poet și dramaturg Fespid însuși a fost singurul interpret de roluri în lucrările sale.
Tragediile lui Fespid au constat într-un partid de actor alternativ cu cântece corale. Marele creator al
tragediei clasice Aeschylus a prezentat al doilea actor, iar cel mai tânăr contemporan Sophocles - al treilea.
Astfel, numărul maxim de actori din scena antică grecească nu depășea trei. Dar din moment ce au existat
mult mai mulți actori în orice activitate dramatică, fiecare actor a trebuit să joace mai multe roluri. Doar

4
bărbații puteau să acționeze ca actori, de asemenea au jucat roluri femenine. Orice actor nu trebuie doar să
recite un text poetic, ci să aibă și abilități vocale și coregrafice.

1.2. Părinții teatrului Grecii Antice

Eschil a fost un dramaturg grec antic, considerat părintele tragediei clasice. Este supranumit
"părintele tragediei universale". Tragediile lui Eschil prezintă conflicte puternice, bazate pe
subiecte simple și concentrate, realizate într-un ton grav, iar eroii se află în luptă cu destinul,
manifestat prin intermediul zeilor. Eschil a considerat drama (tragedia) un instrument de
propagandă națională, o modalitate capabilă să trezească spectatorilor sentimente de care el însuși
era profund animat: dragostea de patrie, cultul virtuții, supunerea față de zei. Eschil a introdus al
doilea actor și a restrâns partea lirică în favoarea celei dramatice. A scris peste 90 de piese din
care s-au păstrat doar 7: trilogia “Orestia” care cuprinde “Agamemnon”, "Choeforele" (Choeforoi)
și "Eumenidele" (Eumenides), "Cei 7 contra Tebei" (Hepta epi Thebas), "Prometeu încătușat"
(Prometheus desmotes) și "Perșii" (Persai).
Sofocle (Greacă veche Σοφοκλῆς-Sofokles - n. cca. 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.) a fost un poet
tragic grec. Împreună cu Eschil și Euripide a pus bazele tragediei clasice grecești. Aduce
însemnate inovații în tehnica teatrală: renunțarea la conexiunea trilogiei prin crearea de piese
independente, mărirea numărului coreilor (picior de vers antic) de la 12 la 15, introducerea celui
de-al treilea actor, dezvoltarea dialogului, importanța acordată decorului și costumelor. Opera
marelui poet tragic, continuator al lui Eschil, cuprinde peste 120 de piese (după diverse păreri și
izvoare, numărul pieselor e de 123, 130, 133, ba chiar și de 140), dintre care ne-au mai rămas în
întregime numai șapte.
Euripide (în greacă Εὐριπίδης; n. 480 î.Hr. - d. 406 î.Hr.) a fost un poet tragic grec.
Aristotel l-a supranumit „poetul tragic prin excelență”. Alături de Eschil și Sofocle, Euripide face
parte din celebra triadă a poeților dramatici eleni, care au pus bazele tragediei clasice. Influențat
într-o oarecare măsură de Protagoras, Euripide a împărtășit unele concepții ale sofiștilor.Din vasta
operă a lui Euripide (circa 90 de piese) s-au păstrat 17 tragedii și o dramă satirică (între care „Ion,
Ifigenia în Aulis, Troienele, Rugătoarele, Fenicienele, Heraclizii, Oreste, Hecuba, Medeea”.) El a
fost primul autor dramatic preocupat de prezentarea psihologiei feminine în variate nuanțe și
ipostaze. Pornind de la legende cu caracter mitologic, Euripide a creat conflicte și caractere care
laicizează în măsură considerabilă dramaturgia elină, mutând accentul asupra omului și
problemelor sale sufletești. Personajele lui Euripide nu mai sunt victime oarbe ale fatalității, ci
purtători de pasiuni, adesea violente. Ele dezbat probleme filosofice și etice, enunță maxime. Din

5
acest motiv, Euripide a fost supranumit și „filosoful scenei”.Euripide a fost totodată un inovator al
teatrului antic grec: a restrâns în continuare rolul corului și a adus, alături de elementele tragice, și
elemente comice, prevestind astfel drama. A introdus în compoziția tragediei intriga, peripeția,
recunoașterea, prologul și așa-numitul „deus ex machina”, necesar pentru dezlegarea nodului
acțiunii.Euripide a inspirat mari scriitori ca Racine, Corneille, Voltaire, Lessing, Goethe ș.a. În
limba română, piese de Euripide au început să fie jucate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
în traducerile semnate de Panait Ioanide și Petre Dulfu.
Aristofan (cca 450 – cca 388 î.Hr.) – cel mai important reprezentant al comediei antice
greceşti şi cel ale cărui opere au fost în cea mai mare parte păstrate. Rămâne singurul exponent
cunoscut al Comediei vechi, perioadă a dramaturgiei comice în care corul, mima şi burlescul încă
mai jucau un rol considerabil şi care este caracterizată printr-o fantezie îndrăzneaţă, invective
pline de cruzime, satiră groasă, umor licenţios, lipsit de reţineri şi libertate pronunţată a criticii cu
caracter politic. Aristofan aparţine sfârşitului acestei faze. Ultima sa piesă păstrată, lipsită de
elemente corale, poate fi considerată unicul exemplu cunoscut al al etapei Comediei mijlocii.
Aceasta avea să fie înlocuită, înainte de sfârşitul secolului IV î.Hr., de satira socială mai blândă şi
mult mai realistă a Comediei noi.

6
Capitolul 2. Arhitectura teatrului și piesele scrise

2.1. Arhitectura teatrului

Spectacolele teatrale din Grecia Antică au servit inițial ca un spectacol de cult religios. Nu departe de
teatre erau adesea cimitirele, iar în centrul locului pentru spectacole era un altar. Mai târziu, teatrul a fost
folosit ca un loc pentru a acorda coroane de laur pentru cetățenii de onoare și apoi pentru spectacole civile.
Până în secolul al V-lea, grecii au folosit o scenă mobilă, care sa prăbușit deseori în timpul spectacolului.
După aceea, teatrele au devenit structuri arhitecturale solide. Prima experiență a construcției teatrului grec
a fost teatrul atenian al lui Dionysus. După cum se părea, era imposibil să se stabilească exact, deoarece
clădirea a fost reconstruită de mai multe ori, distrusă și reconstruită parțial. În Grecia, teatrele erau, de
obicei, construite pe versanții dealurilor. Acest lucru a redus foarte mult costul construcției lor. În fiecare
teatru a existat un spațiu pentru spectatori sub formă de bănci aranjate pe mai multe niveluri într-un
semicerc (amfiteatru), un loc în fața orchestrei (skene) și o platformă pentru actori. În teatrele antice
grecești erau perdele. Oamenii de știință sugerează că erau niște tije goale care se potriveau ușor unul în
altul. Tijele erau fixate într-un loc special în fața prosceniului și, dacă era necesar, avansau. Este posibil ca
perdelele de țesătură de pe tije să acopere scena numai de la audiența care stă pe rândurile din față.
Îmbunătățirea proprietăților acustice ale scenei în multe teatre (de exemplu, în Arles și Pompei) a avut loc
în formă de reflector concav. Ușile din spatele scenei au fost poziționate astfel încât vocea să fie mai goală.
În timpul spectacolului, actorii au apelat în mod repetat la ei pentru a îmbunătăți sunetul. Pentru a
îmbunătăți acustica, grecii au venit cu un alt "truc". De sub bănci (în acele teatre unde erau statice),
matricea a fost îndepărtată, iar în locul ei erau vase care serveau ca rezonatoare. În plus, astfel de vase au
fost prinse și au făcut mai tare doar sunetele principale din acompaniamentul muzical. Acest lucru se
datorează unui depozit special de muzică, în care notele de tetrachord (armonii de 4 note) sunt aranjate
armonios în ordinea valorii lor. Vasele acustice nu au fost folosite pretutindeni. Experții au descoperit că
cel mai adesea au găsit aplicații în Teatrul Aizani și Teatrul Sagunte.
Teatrele clasice grecești sunt considerate a fi:
- Teatrul din Epidaurus;
- Teatrul Heronei (locurile pentru cetățeni au fost sculptate în stâncă);
- Teatrul din Delphi (principala sa caracteristică este tribuna mobilă);
- Teatrul din Syracuse (deasupra băncilor din rândul de sus a fost o cascadă).
În plus, în Grecia, au existat și "Odeoane" interioare - mici teatre destinate producțiilor de cameră.

2.2. Piesele scrise

Piesele antice au pus bazele tragediei și comediei. Corul cânta povestea piesei, în timp ce
actorii își mimau rolurile. Publicul stătea în locuri mai înalte, iar acțiunea se desfășura pe un loc

7
plat, numit orchestră. Din 450 î.Hr. s-au construit teatre cu locuri pentru public ,pe bănci de
piatră, ca cel de la Epidarus.
Piesele care au fost scrise sunt:
Aiax
Aiax este o tragedie scrisă de Sofocle. Nu se cunoaște data apariției, însă cei mai specialiști sunt de părere
că tragedia a fost scrisă spre sfârșitul carierei lui Sofocle. În această operă literară este prezentat destinul eroului
Aiax (personaj ce apare și în Iliada) după terminarea Războiul Troian.

Viteazul ostaș Aiax, a cărui onoare de luptător a fost știrbită de compatrioți, a hotărât să se răzbune. Orbit de
această dorință, el se aruncă, într-un moment de nebunie, asupra unei turme de oi pe care le sfârtecă și le
risipește. Venindu-și în fire și cuprins de rușine pentru cele petrecute, el se aruncă în sabie, predându-se morții
de bună voie.

Antigona
Antigona este o tragedie scrisa de Sofocle înainte de 442 î.Hr. sau chiar în acest an.
Tragedia este expresia unui spirit aristocratic. Disparitia polisului grecesc si dezvoltarea asezarilor urbane
si rurale a dat nastere unui tip uman care nu se potriveste cu exigentele tragediei. Spiritul plebeu nu
are virtuti tragice. În tragedie nu exista remedii laice. E un lucru pe care nu-l putem sublinia îndeajuns.

Electra
Electra (piesă de teatru) este o tragedie antică greacă scrisă de Sofocle. Între 415-411 î.e.n.,Sofocle a
scris Electra, reluând vechea legendă tratată de Eschil în tragedia „Orestia”. Sofocle creează o nouă Electra,
dotată cu însușiri asemănătoare profilului Antigonei: curaj, hotărâre

Filoctet
Filoctet este o tragedie scrisă de Sofocle. Neoptolemos, fiul lui Ahile, la îndemnul lui Odiseu,
se hotărăște să fure arcul fermecat al lui Heracle, deținut de Filoctet. Prin vicleșug, Neoptolemos
reușește să câștige încrederea lui Filoctet și acesta, într-un moment de slăbiciune fizică, îi
încredințează arcul râvnit de Odiseu. Dar în tânărul Neoptolemos se produce o schimbare
neașteptată: neputând suporta în continuare acest joc necinstit, el înapoiază arcul și-i acordă lui
Filoctet ajutorul său.
Ifigenia în Taurida
Ifigenia în Taurida (în greaca veche Ἰφιγένεια ἐν Ταύροις / Iphigéneia en Taúrois) este o
tragedie greacă de Euripide compusă între 414 î.Hr. și 412 î.Hr.
Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

8
 Înlocuită printr-o căprioară în momentul sacrificiului la Aulis / Aulida, Ifigenia este depusă de
către Artemis în Taurida (actuala Crimeea). Acolo, a devenit preoteasă a zeiței și supusă a regelui
Thoas. Potrivit riturilor barbare ale locului, îi incumbă să ducă la moarte pe orice străin care se
aventurează în Taurida.
Însoțit de fidelul său tovarăș Pylade, Oreste, fratele Ifigeniei, acostează în Taurida. După
consultarea oracolului lui Apollo de la Delphi, el a venit să fure statuia sacră a zeiței Artemis.
Oracolul îi prezisese, într-adevăr, că zbuciumările sale – cauzate de uciderea mamei sale,
Clitemnestra – vor lua sfârșit aducând înapoi statuia la Atena.
În cursul acțiunii lor, Oreste și Pylade sunt capturați. Ifigenia se pregătește să poruncească
sacrificarea celor doi greci, când ea îl recunoaște într-unul din ei pe fratele său. Înșelând
supravegherea lui Thoas, ea a evadat cu ei.
Oedip la Colonos
Oedip la Colonos (greaca veche:Οἰδίπους ἐπὶ Κολωνῷ) este o tragedie din 406 î.Hr. scrisă de
Sofocle. Situată cronologic între Oedip rege și Antigona, aceasta a fost scrisă ultima, cu puțin timp
înainte de moartea autorului.
Oedip rege
Oedip rege (Greaca veche:Οἰδίπους Τύραννος, Oidipous Tyrannos) este o tragedie scrisă de
Sofocle. A fost jucată pentru prima dată pe la aproximativ 429 î.Hr.
Trahinienele
Trahinienele (Greacă:Τραχίνιαι) este o tragedie scrisă de Sofocle. Dorind să păstreze dragostea
soțului ei, Heracles, Deianira îi trimite o mantie muiata într-un lichid ce trebuia să-i trezească
pasiunea, fără să știe că în realitate îi trimitea otrava ce-l va omorî în chinuri groaznice. Aflând de
crima pe care o săvârșise ea se omoară. Actul său necugetat este însă pornit din cea mai curată
iubire, Deianira fiind bună, duioasă, umană, neurmărind altceva decât să recâștige dragostea
soțului ei.

9
Concluzii
Aparitia si dezvoltarea ulterioara a teatrelor este pe dreptate o realizare a Grecilor antici, care la
rindul lor, nu doar au fost influențați dar și inspirați din dragostea față de zeul Dionysus. Astfel,
suntem în prezența a unor fapte, interdependența cărora a dus la ceea ce avem noi astăzi. Acest
lucru se referă la locurile istorice și anume teatrele antice rămase și descoperite, la fel lucrurile și
obiectele folosite la spectacole, majoritatea cărora se află in muzeele lumii. Însa cele mai de preț
lucruri rămase din antichitate legate de teatru sunt operele de artă care sunt și acum prezentate
publicului larg la cele mai mari scene de teatru din lume. Aceasta e cea mai mare bogatie pe care
noi am moștenito de la Grecii antici. La fel, importanța actuala a creării teatrelor de către Grecii
antici este că fără ele nu ar exista cinematografia, deoarece ea reprezinta succesoarea a teatrului
datorită inovațiilor tehnice.

10
Referinte bibliografice
https://www.academia.edu/10214761/Teatrul_%C3%AEn_Grecia_Antic%C4%83

https://pastiladeistorie.wordpress.com/2017/01/05/teatrul-in-grecia-antica-piesele-erau-jucate-o-zi-
intreaga/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Teatrul_%C3%AEn_Grecia_antic%C4%83

https://www.slideshare.net/IstoriaAltfel/teatrul-n-grecia-antic

https://ru.scribd.com/document/46244165/Teatrul-in-Grecia-antic%C4%83

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/evanghelia-zilei/arheologie-biblica-teatrul-in-grecia-antica-
42961.html

11