UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE “GEORGE ENESCU” , IAȘI

FACULTATEA DE TEATRU
SPECIALIZAREA: MANAGEMENT CULTURAL

STUDII TEATRALE

MIRON ANDREEA GABRIELA – CĂS CERBU

AN I
 „Livada de vișini sau viața fără răspuns”1

Anton Pavlovici Cehov a trăit doar patruzeci și patru de ani, jumătate din
viaţă a fost bolnav de tuberculoză, boală care l-a măcinat și l-a omorât. A lăsat o moștenire
literară genială iar intre timp: a construit din banii lui patru școli, o clopotniţă, o staţie de
pompieri, un drum pentru ţăranii din satul Lopasnya. I-a pus lui Petru I un monument în orașul
său natal Taganrog, lucrarea a fost executată în Franţa și adusă în Rusia prin portul Marsiliei. A
fondat o bibliotecă publică, a donat peste doua mii de cărţi și timp de paisprezece ani a trimis cu
regularitate titluri noi. În timp ce locuia la Melihovo, an de an,medic fiind, primea peste două mii
de bolnavi în fiecare vară. Fiecărui bolnav îi asigura tratamentul gratuit. În calitate de medic, fără
asistenţi sau personal auxiliar, a deservit 25 de sate timp de mai mulţi ani. De bună voie s-a dus
pe insula Sahalin și singur a făcut recensământul populaţiei, a publicat cartea "Insula Sahalin" o
monografie a vieții oamenilor de pe insulă demonstrând cu argumente statistice dezastrul la care
erau condamnaţi locuitorii de către guvernarea ţaristă. A ajutat peste cinci mii de oameni cu bani.
Corespondența lui personală conţine scrisorile de mulţumire a acestor oameni. În satul devastat
de secetă, Melihovo, a sădit șapte sute de vișini, iar câmpurile abandonate le-a plantat cu brazi,
pini, și molizi. In Crimea, cea arsă de secetă, a sădit chiparoși, duzi, liliac și... vișini.
În opera sa, Livada de vișini, autorul mixează comedia și tragedia.
Analizând piesele lui Cehov, din perspectiva teatrului absurdului, pot fi descoperite teme
aparținând acestei zone a dramaturgiei contemporane: universul lumilor răsturnate, al spațiului
închis, incomunicabilitatea, alienarea, angoasa, lipsa de sens a existenței, așteptarea. 2 Goethe
afirma că “Nimic nu poate fi teatral, dacă nu e totodată și simbolic, dacă nu reprezintă o
activitate care să trimită la o alta mai însemnată decât ea însăși.” Aceste cuvinte se potrivesc
Livezii de vișini, căci ele pledează pentru echilibrul atins aici dintre deschiderea parabolică și
înrădăcinarea realistă.”3 . Piesa începe cu așteptarea trenului care are o întârziere de aproximativ
două ore. În acest timp, Duniașa, fata din casă, povestește cum contabilul Epihodov a cerut-o în
căsătorie. Tot atunci îl descoperim și pe negustorul, Lopahin Ermolai Alexeevici, care răsfoiește
o carte și afirmă că n-a înțeles nimic. “Citeam și am adormit”4 Din propria descriere „Pui de
mujic, taica-miu e-adevărat era mujic, dar eu uite, vestă albă, încălțări galbene. Rât porcesc, strai
boieresc ...Și sunt bogat, am bani...dar dacă scormonești puțin, dacă gândești tot mujicul
mujicilor”5, deduc o oarecare frustrare a sa, care îl ambiționează să devină chiar el proprietarul
întregii moșii. Am observat în prim plan o familie aristrocrată din Rusia care revine pe moșie
după o absență de cinci ani. Livada de vișini este scoasă la licitație în vederea recuperării unor
datorii. Însuși Lopahin le oferă soluții pentru a salva întinderea de care îi leagă atât de multe
amintiri.
Contrastul dintre tragicul subiectului și comicul discret al personajelor
stârnește o emoție. Aceasta se transmite și în rândul spectatorilor care vizionează piesa de teatru.
Ca spectator al piesei, pusă în scenă de către Cornel Todea, am simțit tensiunea dramatică pe
1
George Banu, Livada de vișini, teatrul nostru, editura Liternet, 2004, p. 17.
2
Articol Cehov – precursor al teatrului absurdului de către Tamara Constantinescu, link
https://reteaualiterara.ning.com/m/blogpost?id=1971741:BlogPost:959574&fbclid=IwAR2q-
e5ejZnkHK5Z2jgduG6jbBIZxAuAhtOVlCJ_TKtQURWNvHA0MoYnNWE.
3
George Banu, Livada de vișini, teatrul nostru, editura Liternet, 2004, p. 12.
4
A.P.Cehov, Livada de vișini, editura Liternet, 2004, p. 4.

5
A.P.Cehov, Livada de vișini, editura Liternet, 2004, p. 4.
măsură ce urmăream momentele în care Lopahin le propune să dea livada în arendă pentru a
câștiga bani. Acțiunea lipsește cu desăvârșire, Liubov Raneskaia şi fratele ei, Leonid Gaev, fiind
incapabili să întreprindă ceva pentru salvarea locului pe care îl îndrăgesc atât de mult. Ei se tem
să nu se vândă livada, dar nu fac nimic pentru a o salva, din contră îşi amână mereu obligaţiile
plictisitoare şi lasă rezolvarea problemelor în seama norocului. Se resimte, apoi, o energie a
personajelor cu trăiri ce exprimă emoție pură. Am zâmbit la replica lui Gaev care spune că livada
este citată până si de dicționarul enciclopedic. Ticul lui Lopahin de a se uita la ceas, amintește că
timpul se scurge. El ii agreseaza pe ceilalti, tocmai datorita relatiei sale cu timpul, prin refuzul
lentorii, al tihnei si al inconstientei acesteia. De aici se genereaza si conflictul interior. Daca
Lopahin se simte legat de timp, ceilalti se simt legati de spatiu. Desi este noul proprietar al
livezii, pentru el totul se masoara in zile si minute in timp ce pentru altii totul se masoara in
hectarele livezii. Intr-adevar toate personajele sunt constiente ca vremea trece, insa ritmurile lor
de abordare sunt complet diferite. Nepăsarea generală devine şi mai evidentă în serbarea
improvizată din actul trei, chiar în timp ce se hotărăşte soarta livezii. Toată lumea bea, valsează,
cochetează, ca să uite de groaznica vânzare. Casa primeşte lovitura de graţie, iar proprietarii
dansează pe cadavrul ei. Miracolul cehovian constă în amestecul de râs şi pudoare, de ironie şi
tristeţe. Când bătrânul valet Firs se trezeşte singur în casa abandonată, uitat de stăpânii lui, în
timp ce în depărtare răsună loviturile de topor ale tăietorilor de lemne veniţi să doboare vişinii,
publicul nu mai ştie nici pe cine să condamne, nici cui să-i plângă de milă. Pentru că autorul,
ironizându-i pe eroii săi slabi şi nehotărâţi, le-a înfăţişat totuşi cu multă dragoste defectele.
Părăsind livada, Ania exclamă: “Adio, casă! Adio, viaţă veche!”6 Şi Trofimov îi răspunde vesel:
“Salut, viață nouă!”7 Este strigătul de speranţă al generaţiei care se ridică. Dar ultima replică a
piesei îi aparţine lui Firs care şopteşte: “Viaţa mea a trecut de parcă nici n-am trăit-o.”8
Realizată cu o şi mai mare economie de mijloace decât celelalte piese ale
autorului, Livada de vişini farmecă prin atmosfera ei de umor familial. Ascultând replicile
aparent simple, ca spectator am impresia că trăiesc demult alături de aceşti oameni și că le
cunosc trecutul. Împărtășesc bucuria cu Ranevskaia, când sărută dulapul, acesta devenind chiar
un personaj simbolic. Fiecare obiect din casă are o valoare sentimentală și trezește amintiri, dar
livada de vișini, desi este o imagine nepusă în scenă, « Dintr-un soi de crispare antinaturalistă,
livada n-a mai fost arătată, ea devenind pur mentală”9, ci doar se vorbește despre întinderea ei,
reprezintă tema centrală a piesei. « Aici, chiar dacă ar exista un centru, el n-ar putea fi decât
livada”10 . Cel care a cumpărat moşia, negustorul Lopahin, om aspru, hotărât şi practic, va tăia
vişinii, va parcela terenul defrişat şi va construi vile pe care le va vinde apoi mai departe. “Eu am
cumpărat moşia unde tata şi bunicul meu au fost robi, unde nu-i lăsau nici la bucătărie.” 11
Distrugător al frumuseţii, al poeziei, prin spiritul lui practic, el este totuşi mai puţin de
condamnat decât celelalte personaje ale piesei, care, prin neglijenţa lor, au făcut inevitabilă
pierderea livezii. El simbolizează viitorul, munca şi raţiunea rece, prin contrast cu vechea Rusie
fermecătoare, fatalistă şi decadentă, reprezentată de foștii proprietari : “Toată Rusia este livada
noastră”12 Lopahin se compune ca fiind unul dintre personajele simbolice, impreuna cu Luibov
6
A.P.Cehov, Livada de vișini, editura Liternet, 2004, p.87.
7
A.P.Cehov, Livada de vișini, editura Liternet, 2004, p.87.
8
A.P.Cehov, Livada de vișini, editura Liternet, 2004, p.89.
9
George Banu, Livada de vișini, teatrul nostru, editura Liternet, 2004, p. 18.
10
George Banu, Livada de vișini, teatrul nostru, editura Liternet, 2004, p. 25.
11
A.P.Cehov, Livada de vișini, editura Liternet, 2004, p.70.

12
A.P.Cehov, Livada de vișini, editura Liternet, 2004, p.51.
Andreevna, cei doi trasând granitele lumilor in care se desfasoara “livada”, sau din contra cei doi
pot fi pilonii care sa lase portile deschise oricarei interpretari a spatiului cehovian.
Livada de vișini în regia lui Strehler debutează cu o atmosferă întunecată
care se luminează la venirea proprietarilor pe moșie. Ca într-un vis efemer, de parcă nici nu ar fi
existat, personajele sunt îmbrăcate in alb, de unde reiese puritatea naivă de care dau dovadă. În
contrast cu acestea se află negustorul Lopahin, reprezentat în negru. Deși ar exista tendința de
clasificare, alb -bine, negru-rău, eu aș vrea să subliniez aici ideea de ieșire în evidență, deoarece
Lopahin e singurul care a găsit o soluție pentru livada de vișini, semnifică chiar realitatea în care
el chiar face ceva pentru a rezolva problemele. În ceea ce mă priveste, poate că abordarea lui
Lopahin poate părea o alegere nu tocmai previzibilă, însă vitalitatea lui arzătoare, patima pentru
trăirea netăgăduită în intensitatea emoțiilor puternice cât și în cea a șocurilor existenței sale,
independența precum și curajul de care dă dovadă m-au facut să mă apropii de acest personaj.
George Banu, face o paralelă foaarte interesantă între livada de vișini și
teatrul nostru, tocmai din iubire pentru teatru și legătura strânsă pe care o are cu acesta. “A scrie
despre Livada de vișini, devine, în felul acesta, o interogație despre decizia de a continua să aperi
cartea, teatrul, de a-ți afirma atașamentul față de ele, fără ca acest lucru să însemne o apărare
reacționară, căci dacă amândouă devin minoritare, aceasta se produce doar din rațiuni
tehnologice”13. El prezintă și o intimitate a livezii cu vișini atunci când ne mărturișeste că mama
lui a trăit experiența aceasta și o descrie ca un “traumatism de tinerețe” 14. Așadar, opera lui
Cehov, este o “parabolă a crizei”.15 Aceasta este gândită cam în aceeași perioadă când teatrul de
divertisment este înlocuit cu teatrul de artă. “Acest lucru va duce la pierderea vechiului său statut
majoritar, căci, sub presiunea cinematografului, a cărui difuzare este enormă, el va suferi aceeași
schimbare ca livada de vișini, amenințată de apariția trenului și de democratizarea vacanțelor
estivale pe care acesta îl provoacă. Trenul și cinematograful – factori ai civilizației moderne, care
plasează, atât livada cât și teatrul sub semnul crizei.”16 Evident, că nu vorbim despre o vânzare a
teatrului, dar scena în care Liubov se despărțea de livadă și spunea din suflet “Viața mea,
fericirea mea, tinerețea mea, adio!...Adio!”17 ne duce cu gândul la întrebarea ce-ar fi viața noastră
fără teatru. “Pentru că nu putem găsi răspunsul, trebuie să continuăm să îl căutăm, în numele
acelei “livezi lăuntrice” care a devenit teatrul nostru.”18

Bibliografie:
Cehov A.P, Livada de vișini, editura Liternet, 2004.
Banu George , Livada de vișini, teatrul nostru, editura Liternet, 2004,
Articol Cehov – precursor al teatrului absurdului de către Tamara Constantinescu, link
https://reteaualiterara.ning.com/m/blogpost?id=1971741:BlogPost:959574&fbclid=IwAR2q-
e5ejZnkHK5Z2jgduG6jbBIZxAuAhtOVlCJ_TKtQURWNvHA0MoYnNWE.

13
George Banu, Livada de vișini, teatrul nostru, editura Liternet, 2004, p. 9.
14
George Banu, Livada de vișini, teatrul nostru, editura Liternet, 2004, p. 11.
15
George Banu, Livada de vișini, teatrul nostru, editura Liternet, 2004, p. 89
16
George Banu, Livada de vișini, teatrul nostru, editura Liternet, 2004, p. 89.
17
A.P.Cehov, Livada de vișini, editura Liternet, 2004, p. 87.
18
George Banu, Livada de vișini, teatrul nostru, editura Liternet, 2004, p. 94.