UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTE “GEORGE ENESCU” , IAȘI

FACULTATEA DE TEATRU
SPECIALIZAREA: MANAGEMENT CULTURAL

STUDII TEATRALE

MIRON ANDREEA GABRIELA – CĂS CERBU

AN II
 De la Happening la Living Theatre

Acest fenomen artistic este denumit happening. Provine de la

verbul to happen - a se întâmpla. A fost descris ca și anti-artă de către criticii teatrali. Însă,
happening-ul este o altă formă de specatcol care adoptă un alt stil de comunicare. Dacă
înainte, ca spectator, ne puteam identifica cu personajele de pe scenă, în happening participăm
activ la evenimentele prezentate.”Happening-ul s-a născut din necesitatea de a elimina
artificialul, granițele dintre arta înțeleasă ca iluzie a vieții și viața reală.” 1 Chiar și în picture au
fost integrate, prin diferite tehnici și metode. Obiectele care “ele însele să fie lăsate să
vorbească, să provoace și să scandalizeze publicul.” 2 Îmbinate cu elemente de dans, muzică
sau lucruri din viața obișnuită, se crează happening-ul. Fenomenul a fost influențat prin
adăugare de elemente inedite. Sculptorii au inițiat sculptura scinetică, punând la expoziție
obiectele în mișcare.”În acest happening spectatorii erau ținuți în întuneric, circa 15 min, fiind
obligați să privească pe rând doar printr-o mica deschizătură în camera în care avea loc
spectacolul.3”Și dansul contemporan a adoptat noi modalități de expresie artistică ieșind din
tiparele vechi, cunoscute, devenind astfel independenți față de muzică.
“Toate aceste transformări radicale din dansul contemporan sunt
adoptate de creatorii de happening-uri pentru caracterul lor novator, deschizând perspective
nelimitate utilizării eficiente a spațiului și mișcării în spectacolul teatral.”4
Din punct de vedere social, cultural artistic, s-ar părea că happening-ul are trăsături în comun
cu psihodrama, dar în același timp și deosebiri evidente cum ar fi acțiunea, limbajul,
personajele, decorul și montarea spectacolelor.
Happening-ul a fost clasificat în trei categorii: instituționalizat, semiinstituționalizat și condus.
Happening-ul instituționalizat menține structura dramatică a piesei, dar aceasta se
completează prin improvizația actorilor care “aduc un plus de autenticitate trăirilor și stărilor
efective înfățișate pe scenă.”5
Happening-ul semiinstituționalizat este principala formă utilizată și ascoiată cu acest fenomen
artistic. Acesta nu este structurat, însă este condițioant de un spațiu închis.
“Happening-ul autocontrolat nu reprezintă încă un fenomen artistic propriu-zis, ci se află la
granița dintre viață și artă.”6
În anul 1947 s-a înființat compania Living Theatre datorită unor
actori tineri : Julian Beck și Judith Malina, care erau și căsătoriți. Aceștia au urmat cursuri de
teatru, la New York în vremea războiului și au urmărit problemele înnoirii limbajului teatral,
dorința de a se orienta spre texte dramatice nonconformist pentru a stârni revolta teatrului
oficial. Cei doi au adoptat ideea de teatru viu, după cum chiar Judith Malina declară. “Orice
este foarte bun atâta vreme cât e interesant și are viață. De aceea am numit teatrul nostru
teatru viu.”Însă acest teatru a fost interzis, cei doi soți fiind închiși și trași la răspundere.
“Living Theatre desi inexistent astăzi în viața cultural artistică americană, s-a identificat atât
de mult cu munca artistică și cu spectacolul reprezentat pe scenă, încât pentru actori – așa cum
cerea Artaud – viața cotidiană devine reprezentație, iar spectacolul face parte din însăși
existența lor.”7
Ulterior, au fost studiate reacțiile tinerilor studenți la uurmărirea unui spectacol de teatru viu,
iar piesele Antigona, Paradise Now au avut success chiar și în exilul European. Cu toate

1
Cristea Mircea, Teatrul experimental contemporan curente, tendințe, orientări, 1996.p.37
2
Idem, p.38
3
Idem, p.39
4
Idem, p.41
5
Idem, p.50
6
Idem, p.52
7
Idem, p.74
acestea se considera că soții Becket urmăreau convertirea publicului și instigarea acestora la
iubire, libertate și anarhie. Au fost acuzați că “nu erau interesați de producții teatrale
coerente.”8 Julian Beck contrazice prin mai multe afirmații. Esențialul scos la iveală de către
el și anume “o societate care oblige spiritual să moară pentru a se apăra contra gândirii – o
asemenea societate trebuie transformată.”9 La fel ca și Grotowsky, cei doi soți au
experimentat prin diverse tehnici și metode pentru a ajunge la un nou limbaj teatral cu mare
success la public. Din punctul meu de vedere, ei căutau o modalitate original de a ajunge la
catharsis împreună cu spectatorii prin artă teatrală comună, neinspirată din texte. “Noi suntem
pe cale de a găsi metoda de creație teatrală comunitară.” 10 Au ajuns, așadar la a promova
teatrul erotic, în care nuditatea era utilizată pentru ca actorul să își dezvăluie propriile gânduri
și sentimente înlăturând orice bariere. Criticul teatral Martin Esslin a considerat că teatrul viu
influențează în mod negativ pe cei care promovează happening-ul, dar orice schimbare,
noutate aduce evoluție.
Living Theatre a promovat idei prin utilizarea happening-ului,
iar acest lucru se poate urmări prin descrierea unor spectacole reprezentative în concepția
soților Beck.
Many Loves (Multe iubiri) care scoate în evidență “dominant psihologică, concretizată într-o
anumită atitudine de dezamăgire, eșec în dragoste, pe care o putem interpreta ca imposibilitate
de a te împlini sufletește prin iubire.”11
The connection (Legătura sau Omul de legătură) “În acest spectacol se pot stabili două planuri
de semnificații pentru spectator, unul, prin actori, celălalt, prin muzicieni, care comunică
trăiri, afecte, stări psihice,”12
De asemenea, soții Beck au continuat și cu alte spectacole, unele dintre au șocat publicul prin
brutalitate și măsuri severe disciplinare, amintim aici Bricul, Mistere și piese mai mici prin
care aceștia își doreau să exploreze senzațiile fizice și psihice ale spectatorilor. Au urmat apoi
Frankestein, Atingona și Paradise Now care au adus semnificații politice și sociale și au
urmărit perfecționarea artei actorului.
Dacă happening-urile nu sunt decât niște evenimente teatrale, “Living Theatre a reprezentat în
deceniul al șaptelea, una dintre companiile teatrale pentru care inovația și experimental au
constituit problema fundamental a întregii sale existențe.”13

Bibliografie:

Conf. Univ.dr Mircea Cristea, Teatrul experimental contemporan curente, tendințe, orinetări, Cuvânt
înainte : Ileana Berlogea, editura Didactică și Pedagogică, R.A. – București, 1996.

8
Idem, p.74
9
Idem, p.75
10
Idem, p.78
11
Idem, p.80
12
Idem, p.81
13
Idem, p.89