Clovnii tragici in teatrul lui Matei Visniec

" Nu,Tatal nostru, Tu nu ne poti apara de cel rau, Tu nu ne poti da noua painea noastra cea de toate zilele,
Tu nu ne poti ierta, pentru ca noi nu-ti cerem iertare"
- chinuite de frustrari nationaliste, de ura si neincredere, de furia alimentata de amintiri de cosmar,
personajele lui Visniec isi asuma misiunea de a-i face pe ceilalti sa se intrebe, sa-si puna in discutie
pasivitatea, sa se revolte (Caii la fereastra, Despre sexul femeii- camp de lupta in razboiul din Bosnia,
Mansarda la Paris, cu vedere spre moarte...).
Despre textul "Angajare de clovn", dramaturgul francez de origine romana, Matei Visniec,marturiseste ca l-a
scris intr-o perioada in care se simtea "obosit", fiiind din ce in ce mai greu de suportat regimul comunist si
cenzura impusa de acesta, fapt care de altfel "exilul" sau la Paris.
"Angajare de clovn" - o piesa care vorbeste despre conditia umana si falsele ei strategii de suprevietuire, a
primit Premiul UNITER, pentru cea mai buna piesa romaneasca a anului 1991.
"Angajan clovn batran". Acest anunt ii face pe trei fosti prieteni sa se regaseasca in anticamera unui teatru.
Dupa bucuria primelor momente, urmeaza insa competitia.
Un singur claun va fi ales de necunoscutii care organizeaza auditia. In asteptarea lor, Nicollo, Filippo si
Peppino, devin trei gladiatori tragici ai epocii moderne, care lupta pe viata si pe moarte pentru un ultim gest
de recunoastere a valorii lor.
Cei trei clovni batrani, iesiti de mult de sub lumina reflectoarelor celebritatii, asteapta infrigurati auditia ca si
cum nu stiu sau nu vor sa accepte ca ar putea fi ultima halta, ca de aici incolo nu mai pot avea decat un
singur spectator: Dumnezeu.
"Cand ajungi bun de aruncat la gunoi, cel mai cinstit e sa te arunci la gunoi, de ce sa te arunce altii", "o
fantoma in piele de om, asta esti Peppino", "sunt singurul clovn batran bun" - sunt numai unele dintre
replicile ce diseca relatiile ombilicale dintre partenerii de scena.
Joc plastic, expresivitatea dusa pana la extrem, tocmai din motivul voit de a exagera si transmite astfel,
sentimentul inutilitatii- gesturi repetate in gol, comportari maniacale, disperarea de a fi cel mai bun, cruzimea
cu care isi ataca adversarul-prieten in punctele sale slabe, fie ca acestea sunt de natura fizica, psihica, sau
artistica Cei trei clovni fac ultimele tumbe dinaintea extinctiei, reluind inconstient istoria creatiei:inaltare-cadereagonie-extaz. Unde inaltarea si extazul tin de prietenie, de bucuria cu care fiecare isi ocroteste partenerii de
arena. Iar caderea si agonia tin de starea concurentiala in care fiecare vrea sa intre primul la acest (ultim)
casting, pentru a lua crema succesului si inevitabil a-si inlatura prietenii.
Dar, cu toata nostalgia dupa paradisul bufoneriilor, incasarea cruzimilor e la ordinea zilei, iar pattern-urile
comportamentale ale agresivitatii devin a doua lor natura.
Personajele traiesc totul cu o ambivalenta permanenta, caci ceeea ce se citeste limpede este starea
inconstienta in care cei trei practica, la diferenta se un minut, generozitatea, apoi rapacitatea, si din nou
ajutorul cald pe care si-l ofera unul altuia.
Cand joaca doi impotriva celui de-al treilea, cand fiecare impotriva celorlalti.
Cine poate sa reziste la aceasta gimnastica a afectivitatii decat artistul de circ, experimentand splendoarea
si cruzimea tot la doua minute, trist si sublim, obisnuit sa incaseze, pe propria cocoasa, toata rautatea lumii.
Aa arat cei trei clovni, pe deplin deprini cu regula jocului, ntr-un spectacol despre modelele
comportamentale i substana relaiilor ntre artiti. n lumea lor de circ, esenele pure ale artei s-au
amalgamat, Binele, Adevrul i Frumosul au devenit pasta groas din care se nasc tumbele, scamatoriile,
uturile n fund. i, n final, crima.