ACTUL I

E ziua. In stanga, planul I, o scara veche de lemn, cu treptele acoperite cu o mocheta

decolorata, jerpelita. Scara duce direct in stanga sus, in culise, fara vreun palier. In planul II,
dreapta, e un divan desfundat, verde inchis, din care se vede iesind umplutura. In dreapta
divanlui e o lampa cu picior, cu abajur galben si o noptiera cu mai multe borcane si flacoane de
medicamente. Tot in dreapta, dar mai in fata, cu ecranul spre divan, se afla un televizor vechi,
mare si demodat. Se vede doar lumina albastruie, intermitenta, dar nu se aude nici un sunet. In
intuneric, lumina lampii si a televizorului cresc treptat. In spatele divanului, in fund, e o veranda
mare, cu dusumea de lemn, separata de camera printr-un glaswand. O usa-paravan in planul II
stanga, duce afara din veranda. Pe fundal se itnrezaresc siluetele intunecate ale unor ulmi.
Se ghiceste treptat silueta lui Dodge, care sta pe divan si se uita la televizor, lumina
albastruie iluminandu-i intermitent fata. Poarta un maiou decolorat, bretele, pantaloni de lucru
de culoare kaki si papuci maro. S-a acoperit cu o patura veche cafenie. Se uita nemiscat la
ecran. Lumina creste. Se aude ploaia, o ploaie marunta. Dodge isi ridica incet capul si ramane
cu ochii in tavan, ascultand un timp ploaia. Coboara din nou capul si priveste la televizor. Isi
intoarce incet capul spre stanga si priveste fix perna asezata langa cea pe care sta el. Isi scoate
mana stanga de sub patura, o vara sub perna si scoate o sticla de whisky. Priveste spre scara,
asculta, desurubeaza dopul, trage o dusca lunga si insurubeaza dopul la loc. Ascunde sticla
inapoi sub perna si ramane cu ochii tinta din nou la televizor. Incepe sa tuseasca incet. Tusea
creste. Isi duce o mana la gura si incearca s-o inabuse. Tusea creste, dar se opreste brusc cand
aude vocea sotiei sale in capul scarilor.

Vocea lui Halie: Dodge? ( Dodge se uită fix la TV. Pauză lungă. Își înăbușe tușitul.)

Vocea lui Halie: Dodge? Nu vrei o pastilă? ( Dodge nu răspunde. Scoate din nou sticla și mai
trage o dușcă. Pune sticla înapoi cu ochii la TV. Își trage pătura până sub bărbie. ) Știi care-i
cauza... ploaia! Vremea. Cum începe ploaia, cum începi și tu. ( Pauză) Dodge? ( El nu răspunde.
Scoate un pachet de țigări și-și aprinde una. Se uită la TV. Pauză.) Dacă-ai ști cum se vede de
aici de sus. Plouă. Toarnă-ntruna. Ca o perdea. Albastră. Jos cum e? Dodge? ( Dodge întoarce
capul spre stânga și se uită afară spre verandă. Se întoarce la TV.)
Dodge: ( ca pentru sine) O nenorocire.
Vocea lui Halie: Ce-ai spus Dodge?
Dodge: ( mai tare) Ploaie, cum să fie?!
Vocea lui Halie: Ploaie? Păi sigur că e ploaie! Te-ai tâmpit! Dodge? ( pauză ) Să știi că dacă nu-
mi răspunzi, cobor la tine imediat.
Dodge: Nu coborî.
Vocea lui Halie: Ce?
Dodge: ( mai tare ) Nu coborî. ( Alt acces de tuse. Se oprește.)
Vocea lui Halie: Nu înțeleg de ce nu vrei să iei pastila aia. Ar înceta odată pentru totdeauna. (El
scoate iar sticla. Altă dușcă. Vâră sticla la loc.) N-o fi creștinește dar face bine. Durerea e
durere. Pur și simplu. Suferința e cu totul și cu totul altceva. Dodge? ( Pauză) Dodge, te uiți la
base-ball?
Dodge: Nu.
Vocea lui Halie: Ce?
Dodge: ( mai tare) Nu!
Vocea lui Halie: La ce te uiți? Nu cumva te uiți la ceva care o să te tulbure? Nu cumva te uiți la
curse?
Dodge: Duminica nu sunt curse.
Vocea lui Halie: Ce?
Dodge: ( mai tare) Duminica nu sunt curse !
Vocea lui Halie: Și e foarte bine. Mă și mir că mai au atfel de principii. Chiar mă mir.
Dodge: Mda, e de mirare.
Vocea lui Halie: Ce?
Dodge: ( mai tare) E de mirare!
Vocea lui Halie: Chiar așa. Și nu m-ar mira dacă ar pune curse chiar și în ziua de Crăciun. Dacă
ar pune un pom de Crăciun mare și frumos împodobit chiar la finish.
Dodge: ( clatină din cap) Eu.
Vocea lui Halie: De anul nou erau curse! Mi-aduc bine aminte.
Dodge: Niciodată !
Vocea lui Halie: Ba uneori erau.
Dodge: Niciodată!
Vocea lui Halie: Erau, până nu ne-am căsătorit noi. ( Dodge scutură dezgustat din mână, in
direcția scării. Se întinde din nou și se uită la TV) Am fost eu odată. Cu un tip.
Dodge: ( Maimuțărind-o) Vai, un tip!
Vocea lui Halie: Ce?
Dodge: Nimic!
Vocea lui Halie: Un om minunat. Crescător.
Dodge: Ce-i aia?
Vocea lui Halie: Crescător! Crescător de cai! Pur sânge.
Dodge: Aha, pur sânge. Minunat.
Vocea lui Halie: Chiar așa. Stia de toate.
Dodge: Și nu te-a învățat și pe tine nimic? În grajd, prin fân, hai?
Vocea lui Halie: Știa absolut totul despre cai. Și am câștigat o grămadă de bani.
Dodge: Ce?
Vocea lui Halie: Am câștigat bani.
Dodge: O grămadă?
Vocea lui Halie: La fiecare cursă.
Dodge: O grămadă de bani?
Vocea lui Halie: Așa era pe atunci.
Dodge: De anul nou!
Vocea lui Halie: Cred ca era în Florida. Sau în California !
Dodge: Să aleg eu?
Vocea lui Halie: Cred că era în Florida.
Dodge: Aha.
Vocea lui Halie: Ce minunat era! Soarele strălucea. Flamingo. Orhidee. Palmieri.
Dodge: ( pentru sine, maimuțărind-o) Orhidee, palmieri.
Vocea lui Halie: Și totul trepida de viață! Veniseră oameni din toate colțurile lumii. Și toti erau
puși la punct. Nu ca azi. In ziua de azi nu mai umbla nimeni pus la punct.
Dodge: Și când zici că se petrecea acțiunea?
Vocea lui Halie: Cu foarte mult timp înainte de a te cunoaște pe tine.
Dodge: Cred și eu.
Vocea lui Halie: Cu foarte mult timp înainte. Și eram însoțită.
Dodge: Până în Florida?
Vocea lui Halie: Sau poate până în California. Nu mai știu bine.
Dodge: Si te-a însoțit tot drumul?
Vocea lui Halie: Da.
Dodge: Și nu s-a atins de tine, nu? ( pauză lungă) Halie?! ( Nici un răspuns. Pauză lungă.)
Vocea lui Halie: Astăzi ieși?
Dodge: ( cu un gest către ploaia de afară) Pe vremea asta?
Vocea lui Halie: Te-am întrebat.
Dodge: Eu de-abia dacă ies când e soare afară. Și pe vremea asta...
Vocea lui Halie: Te intreb, pentru că azi nu mă duc după cumpăraturi. Dacă ai nevoie de ceva,
cere-i lui Tilden.
Dodge: Tilden nu-i aici.
Vocea lui Halie: Tilden e-n bucătărie. ( Dodge privește către stânga, apoi înapoi la televizor.)
Dodge: Bine.
Vocea lui Halie: Ce?
Dodge: Bine !
Vocea lui Halie: Nu țipa, că iar începi să tușești.
Dodge: Bine.
Vocea lui Halie: Spune-i lui Tilden ce vrei și o să-ți dea el. Vine și Bradley mai târziu.
Dodge: Bradley?
Vocea lui Halie: Da, ca să te tundă.
Dodge: Să mă tundă? N-am nevoie!
Vocea lui Halie: Ce pierzi?
Dodge: N-am nevoie!
Vocea lui Halie: Au trecut mai mult de două săptămâni.
Dodge: N-am nevoie.
Vocea lui Halie: La prânz iau masa cu părintele Dewis.
Dodge: Spune-i lui Bradley că dacă-l prind pe aici cu foarfeca, îl omor!
Vocea lui Halie: Nu stau mult. Cel mult până la patru.
Dodge: Să faci bine și să-i spui! Ultima dată m-a lăsat aproape chel! Și nici măcar nu eram treaz!
Dormeam! Când m-am trezit plecase!
Vocea lui Halie: Și ce vină am eu?
Dodge: Tu l-ai pus!
Vocea lui Halie: Nici pomeneală!
Dodge: Ba chiar tu!
Vocea lui Halie: Mereu îți închipui cele mai urâte lucruri despre oameni.
Dodge: Și ăsta nu e cel mai urât lucru! E cel mai puțin urât dintre cele mai urâte.
Vocea lui Halie: Nu mai vreau să ascult! Toata ziua nu aud decât lucruri dintr-astea și nu vreau
să le mai aud.
Dodge: Mai bine spune-i lui!
Vocea lui Halie: De ce nu-i spui tu? De ce nu stai de vorbă cu fiul tău ?
Dodge: Cum să stau de vorbă când dorm? M-a tuns în timp ce dormeam!
Vocea lui Halie: Ei bine, n-o s-o mai facă altadată.
Dodge: Nu am nici un fel de garanție.
Vocea lui Halie: Promit că n-o s-o mai facă fără consimțământul tău.
Dodge: ( după o pauză) N-are nici un drept să mai dea pe aici.
Vocea lui Halie: Se simte răspunzător.
Dodge: Pentru părul meu?
Vocea lui Halie: Pentru felul în care arăți.
Dodge: Felul în care arăt? Ce-l privește pe el! De fapt nu mă privește nici pe mine! Nu mai arăt
nici cum! Am devenit invizibil!
Vocea lui Halie: Ai devenit ridicol!
Dodge: Să nu-l prind pe-aici! Atâta vreau să spun.
Vocea lui Halie: Tilden o să te păzească.
Dodge: Tilden n-o să mă păzească de Bradley.
Vocea lui Halie: Tilden e mai mare. Și o să te păzească.
Dodge: Nu e în stare să se păzească nici pe el însuși!
Vocea lui Halie: Mai încet! Dacă te aude? E în bucătărie.
Dodge: ( strigând spre stânga) Tilden!
Vocea lui Halie: Dodge, ce vrei să faci?
Dodge: ( strigând spre stânga) Tilden! Vino-ncoa!
Vocea lui Halie: De ce-ți place să stârnești lucrurile?
Dodge: Nu-mi place nimic!
Vocea lui Halie: Ăsta e un lucru îngrozitor.
Dodge: Tilden!
Vocea lui Halie: Afirmatiile de genul ăsta îi aduc pe oameni la disperare.
Dodge: Tilden!
Vocea lui Halie: Și nu e de mirare că oamenii se întorc cu fața de la Domnul!
Dodge: Tilden!
Vocea lui Halie: Nu e de mirare că oamenii care poartă cuvantul Domnului sunt luați cu ho, în
localuri publice!
Dodge: Tilden !!!
Dodge este zdruncinat de un acces violent spasmodic de tuse. Tilden intră prin stânga, cu
brațele pline de știuleți de porumb. Tilden e fiul cel mai mare al lui Dodge. Are peste 40 de ani și
e încălțat cu cizme negre, murdare de noroi. Poartă pantaloni verzi de salopetă și o cămașă
cadrilată. E tuns scurt și are părul ud de ploaie. Expresia generală este aceea de secătuire, a
unui trup pasiv peste care soarta a făcut ravagii. Se oprește în mijlocul scenei, cu știuleții în
brațe și se uită la Dodge, până ce acesta se oprește din tușit, Dodge ridică încet privirea către
el. Se uită fix la porumb. Pauză lungă, în timpul căreia se urmăresc reciproc din priviri.
Vocea lui Halie: Și dacă nu vrei să iei împuțita aia de pastilă, n-ai decât să tușești până crăpi.
Dodge: ( către Tilden) De unde l-ai luat?
Tilden: L-am cules.
Dodge: Pe tot? ( Tilden face semn că da) Aștepți pe cineva?
Tilden: Nu.
Dodge: De unde l-ai cules?
Tilden: Din spate.
Dodge: Din spate, de unde?
Tilden: Chiar din spate.
Dodge: Nu e nimic acolo!
Tilden: E porumb.
Dodge: N-am mai pus porumb acolo de prin 1935! Atunci am pus ultima oară!
Tilden: Acum crește porumb.
Dodge: ( țipănd în sus spre scară) Halie!
Vocea lui Halie: Da, dragă!
Dodge: Tilden a adus un braț de porumb! Nu avem porumb în spatele casei, nu?
Tilden: ( pentru sine ) Sunt tone de porumb.
Vocea lui Halie: Din câte știu eu, nu!
Dodge: Așa știu si eu.
Vocea lui Halie: N-am mai pus din 1935.
Dodge: Așa e. Din 1935.
Tilden: Acum crește porumb acolo.
Dodge: Du-te și du porumbul înapoi de unde l-ai luat.
Tilden: ( după o pauză, uitându-se fix la Dodge) E cules. L-am cules pe ploaie. Odată ce l-ai
cules nu-l mai poți pune la loc.
Dodge: N-am avut necazuri cu vecinii de când sunt aici, de 47 de ani. Nici măcar nu-i cunosc. Și
nici nu vreau să-i cunosc! Du-te și pune porumbul înapoi de unde l-ai luat! ( Tilden se uită lung
la Dodge și apoi se îndreaptă către el și-i deșarta știuleții în poală. Se trage înapoi. Dodge se
uită la porumb și apoi la Tilden. Pauză lungă. )
Dodge: Ai necazuri, Tilden? Ai vreun necaz?
Tilden: N-am nici un necaz.
Dodge: Mie poți să-mi spui. Sunt totuși tatăl tău.
Tilden: Știu că ești totuși tatăl meu.
Dodge: Știu că ai avut un mic necaz în New Mexico. Că de-asta te-ai întors.
Tilden: N-am avut niciodată nici un necaz.
Dodge: Tilden, mi-a spus mama tot.
Tilden: Ce ți-a spus? ( Tilden scoate niște foi de tutun din buzunarul jachetei și mușcă dintr-
una.)
Dodge: Nu e nevoie să-ți repet ce mi-a spus! Mi-a spus totul!
Tilden: Pot sa-mi aduc un scaun din bucatarie?
Dodge: Ce?
Tilden: Pot sa-mi aduc un scaun din bucătărie?
Dodge: Desigur. Adu-ți un scaun.
Tilden iese prin stânga. Dodge deșeartă știuleții pe podea. Aruncă pătura la o parte,
scoate sticla și mai trage o dușcă. Tilden reintră cu un scăunel de muls și cu o găleată. Dodge
ascunde repede sticla, ca să n-o vadă Tilden. Tilden așează scăunelul lângă divan, stă jos, pune
găleata în față și începe să desfacă pe rând știuleții. Aruncă pănușa și mătasea în mijlocul
scenei și lasă știuleții să cadă unul câte unul în găleată. Continuă operația în tot timpul
conversației.
Dodge: Frumos porumb!
Tilden: Cel mai bun.
Dodge: Hibrid?
Tilden: Ce?
Dodge: Hibrid din ăsta nou?
Tilden: Tu l-ai pus. Tu știi de care e.
Dodge: ( pauză) Uite ce e, Tilden! Nu poți să rămâi aici o veșnicie. Știi asta, nu?
Tilden: ( scuipă tutunul în scuipătoare) N-am de gând să rămân.
Dodge: Știu. Nu de asta mi-e grijă. Nu-i ăsta motivul pentru care am deschis discuția.
Tilden: Dar care e?
Dodge: Mă întreb ce-ai să faci.
Tilden: Doar nu ești îngrijorat pentru mine ?
Dodge: Nu sunt îngrijorat.
Tilden: N-ai fost ingrijorat pentru mine când am fost plecat departe, în New Mexico.
Dodge: Nu, nici atunci n-am fost îngrijorat.
Tilden: Ar fi trebuit să fii.
Dodge: Cum adică? N-ai făcut nimic acolo, nu?
Tilden: Nimic.
Dodge: Atunci de ce să fiu îngrijorat?
Tilden: Pentru că mă simțeam singur.
Dodge: Te simțeai singur?
Tilden: Mai singur decât fusesem vreodată până atunci.
Dodge: ( după pauză) De ce?
Tilden: Imi dai și mie o dușcă din whisky-ul tău?
Dodge: Care whisky? N-am nici un whisky.
Tilden: Ba ai, sub pernă.
Dodge: N-am nimic sub nici o pernă! Și nu-ți mai băga nasul unde nu-ți fierbe oala! Fir-ar să fie,
îmi vii pe cap, dracu știe de unde, după ce nu te-am văzut și n-am auzit de tine douăzeci de ani și
începi să mă acuzi.
Tilden: Nu te acuz de nimic.
Dodge: Mi-ai spus ca am whisky sub pernă.
Vocea lui Halie: Dodge!
Dodge: ( către Tilden) Acum a auzit și ea!
Tilden: N-a auzit.
Vocea lui Halie: Dodge, vorbești de unul singur?
Dodge: Vorbesc cu Tilden.
Vocea lui Halie: E Tilden acolo?
Dodge: E chiar aici.
Vocea lui Halie: Cum?
Dodge: ( mai tare) E chiar aici.
Vocea lui Halie: Și ce face?
Dodge: ( către Tilden) Nu-i răspunde.
Tilden: ( lui Dodge) Nu fac nimic rău.
Dodge: Știu.
Vocea lui Halie: Ce faci acolo?
Dodge: ( către Tilden) Nu răspunde.
Tilden: Nu-i răspund.
Vocea lui Halie: Dodge!!! ( Bărbații tac. Dodge își aprinde o țigară. Tilden continuă să curețe
porumb, scuipând din când în când tutun.) Dodge !!! Nu cumva bea? Fii atent să nu se apuce de
băutură! Să-l pazești! Nu mai e în stare să-și poarte de grijă, așa că trebuie s-o facem noi.
Altcineva n-are cine. Și nu putem să-l trimitem nicăieri. Dacă am avea bani l-am putea trimite
undeva. Da’ așa... Nici de noi n-are cine sa aibă grijă. In orice caz, nu Bradley. Am crezut
întotdeauna că Tilden o sa aibă grijă de Bradley, dupa ce și-a tăiat Bradley piciorul. Nu mi-aș fi
închipuit că Tilden o să ne dea atâtea de furcă. Cine ar fi crezut? El, care a jucat și în echipa
națională. Mijlocaș. Sau fundaș, nu mai știu ce anume.
Tilden: ( pentru sine) Mijlocaș. ( continuă să curețe știuleții )
Vocea lui Halie: Și când Tilden a început să ne dea de furcă, mi-am pus toate speranțele în
Ansel. Ansel nu era așa frumos, dar era deștept. Mai deștept decât Bradley. Pentru că el nu și-a
tăiat ca un prost piciorul cu fierăstrăul mecanic. Ansel era mai deștept decât Tilden. Mai ales
după ce Tilden a intrat în încurcătura aceea. Numai proștii intră în închisoare. Toată lumea știe
asta. ( Halie intră încet, apare în capul scărilor și continuă să vorbească, în timp ce coboară. La
început nu i se văd decât picioarele. Apoi apare toată îmbrăcată complet în negru, ca și când ar
fi în doliu. Geantă neagră, pălărie cu voaletă și mănuși negre, lungi până la cot. Are aproape 65
de ani și părul complet alb. E absorbită de cele ce spune și nu-i bagă în seamă pe cei doi bărbați
care rămân ca și mai înainte, fumând și curățând știuleți.) Ansel ar fi avut grijă să primim
compensațiile. Era un erou de-adevărat. Curajos. Puternic. Și foarte inteligent. Păcat că n-a murit
pe front. Nu se cuvine ca un om ca el să moară într-o cameră de motel. Am vorbit și cu părintele
Dewis să-i punem o placă. Părintele găsește că e o idee bună. Îl știa pe Ansel din echipa de
baschet. Ansel era jucătorul lui preferat. Chiar a recomandat Consiliului municipal să-i ridice o
statuie. O statuie în mărime naturală de bronz, cu o minge de baschet într-o mână și o pușcă în
cealaltă. Atât de mult l-a apreciat pe Ansel. Sigur că mai era și azi în viață dacă nu se însura cu o
catolică. Cu aia.. Cum de n-a deschis ochii la timp, nu pot să pricep. Lumea vedea care-i
adevărul. Până și Tilden. Tilden i-a spus: papistașele astea sunt întruchipări ale diavolului. Dar n-
a vrut să asculte. Era orbit de dragoste. Orbit. Cununia aducea mai degrabă a înmormântare. Toți
macaronarii... cu părul negru și unsuros... duhnind a colonie ieftină... Cred că și preotul lor avea
pistol. Am știut că e ca și mort. Când i-a pus verigheta pe deget. Dar, de fapt, luna de miere l-a
omorât. Am știut că n-o să se mai întoarcă din luna de miere. L-am sărutat și era alb ca varul. Cu
buze reci ca de gheață. Și nu era așa mai înainte. Niciodată. Femeia aia l-a blestemat. I-a furat
sufletul. I-am citit asta în ochi. Când mi-a zâmbit, cu rânjetul ăla al ei de papistașă. Ochii ei îmi
spuneau că o să-l omoare în pat. O să-mi omoare fiul. Și eu nu puteam să fac nimic. Nu puteam
eu să-i spun că-i o vrajitoare. Cum era să-i spun una ca asta? S-ar fi supărat pe mine. M-ar fi urât.
Și eu nu puteam suporta să mă urască și apoi să moară într-o cameră de motel. Să mă urască pe
mine și s-o iubească pe ea! Cum aș fi putut face așa ceva? A trebuit să-l las să plece. N-am avut
încotro. M-am uitat după el cum pleacă. M-am uitat cum împrăștie în jur gardenii și cum o ajută
să se urce în limuzină. M-am uitat cum îi dispare fața îndărătul geamului. ( Se oprește brusc și se
uită la pănușile de porumb. Se uită de jur – împrejur, ca și când s-ar trezi din somn. Se întoarce
și se uită urât la Tilden și la Dodge, care rămân calmi. Se uită din nou la pănuși.) Ce-i cu
porcăria asta în casa mea? Ce-i asta? Dodge, și tu îl încurajezi!
Dodge: Ieși pe ploaie?
Halie: Nu plouă. ( Tilden reia curățatul porumbului. )
Dodge: În Florida nu plouă.
Halie: Nu suntem în Florida!
Dodge: Pe hipodrom nu plouă.
Halie: Ai luat pastilele? Pastilele întotdeauna te fac să vorbești aiurea. Tilden, a luat vreo pastilă?
Tilden: N-a luat nimic.
Halie: ( către Dodge) Ce-ai luat?
Dodge: Nu plouă în California, nici în Florida, nici pe hipodrom. Numai în Illinois. E singurul
loc unde plouă. În tot restul lumii e soare și e senin. ( Halie se îndreaptă spre noptieră și
cercetează flaconul de medicamente. )
Halie: Ce-ai luat? Tilden, ce-a luat?
Tilden: N-a luat nimic.
Halie: Atunci de ce vorbește prostii?
Tilden: Am stat aici tot timpul.
Halie: Atunci ați luat amândoi ceva!
Tilden: Nu. N-am făcut decât să curaț porumbul.
Halie: Si porumbul ăsta de unde a mai apărut în casa mea? De ce s-a umplut deodată casa de
porumb?
Dodge: Recoltă record!
Halie: ( înaintând spre centru) N-am mai pus din treizeci si cinci.
Tilden: Tot lotul din spatele casei e plin de porumb. Cât vezi cu ochii.
Dodge: ( către Halie) Cât timp stai tu sus se întâmplă tot soiul de chestii. Nu se oprește lumea în
loc numai fiindcă stai tu acolo în pod. Porumbul crește, ploaia plouă...
Halie: Eu știu foarte bine ce se întamplă în jurul meu. Se întâmplă că de sus am o vedere foarte
bună. De la fereastra mea se vede bine toată curtea din spate. Și nu e nici un bob de porumb.
Dodge: Tilden nu minte. Daca zice că e porumb, înseamna că e porumb.
Halie: De unde a apărut porumbul ăsta, Tilden?
Tilden: Nu știu. E un mister și pentru mine. Eu eram în spate, în curte. Ploua. N-aveam chef sa
intru înapoi în casă. Nu-mi era frig și nu-mi păsa că mă udă. Așa că am pornit la plimbare. Era
cam noroi. Și deodată am ridicat privirile. Și am văzut lanul de porumb. De fapt, m-am trezit în
mijlocul lui. Uite așa, în mijlocul lui.
Halie: Tilden, nu e nici un bob de porumb acolo în spate. Probabil că l-ai furat, ori l-ai cumpărat.
Dodge: N-are bani.
Halie: ( către Tilden) Atunci l-ai furat!
Tilden: Nu l-am furat. N-am chef să-mi dea un șut afară din Illinois. Destul că mi-au tras un șut
în fund din New Mexico și n-am chef să mă mai dea afară și din Illinois.
Halie: Să vezi tu cum îți dau eu un șut în fund afară din casa asta, Tilden, dacă nu-mi spui
imediat de unde ai porumbul! ( Tilden începe să plângă încet, fără zgomot, dar continuă totuși să
dezghioace boabele de porumb.)
( Pauză )
Dodge: ( către Halie) De ce a trebuit să-i spui asta? Cui ii pasă de unde are el proumbul? Ce
nevoie ai avut să te apuci să-i vorbești așa?
Halie: ( către Dodge) Tu ești de vină! Ai crezut probabil că e nostim! Grozav banc! Să împrăștii
foi de porumb în toată casa! Mai bine ați face curat înainte să vadă Bradley mizeria asta.
Dodge: Bradley, nu pune piciorul în casa asta!
Halie: ( împingând cu piciorul grămezi de pănușă, se plimbă nervoasă încoace și încolo )
Bradley o să se supere când o să vadă toate astea. Nu-i place să vadă casa în dezordine. Știi cum
îl apucă.
Dodge: Bradley nici nu locuiește aici!
Halie: E casa lui așa cum e și casa noastra. Aici s-a născut!
Dodge: S-a născut într-o cocină de porci mistreți.
Halie: Nu-ți permit!
Dodge: Într-o cocină de porci mistreți! Acolo s-a născut și acolo îi e locul!
Halie: ( oprindu-se) Vai Dodge, cum te-ai înrăit. Și erai atât de bun înainte.
Dodge: Gata, nu mai sunt bun, m-am făcut rău.
Halie: Stai aici și te-mpuți zi și noapte. Hoitul tău împuțit umple casa de duhoare! Zaci în pat ca
un motan împuțit până noaptea târziu, și nu știi ce minciuni să mai născocești despre cel care e
carne din carnea ta și sânge din sângele tău.
Dodge: Nu e nici carnea mea, nici sângele meu! Ce e al meu e îngropat în curtea din spate!
( Încremenesc. Pauză lungă. Bărbații se uită fix la ea.)
Halie: ( liniștită) Gata! M-am săturat! Ajunge! Plec acum să iau masa cu părintele Dewis.
Trebuie să vorbesc cu el pentru un monument. O statuie sau măcar o placă. ( Se îndreaptă spre
ușa din dreapta. Se oprește.) Și dacă ai nevoie de ceva, spune-i lui Tilden. Am lăsat niște bani pe
masa din bucătărie.
Dodge: N-am nevoie de nimic.
Halie: Asa zic și eu. ( Deschide ușa și privește afară din verandă.) Plouă încă. Îmi place cum
miroase pământul după ploaie. Nu vin tarziu. ( Iese pe ușă și o închide în urma ei. Se vede încă
în verandă cum se îndreaptă spre glaswandul din partea stângă. Se oprește și-i vorbește lui
Dodge fără să se întoarcă spre el.)
Halie: Dodge, spune-i lui Tilden să nu se mai ducă în curtea din spate. Nu vreau să mai stea
acolo în ploaie.
Dodge: Spune-i tu. Uite-l aici. Stă.
Halie: Pe mine nu mă ascultă. Nici în trecut n-a ascultat niciodată pe nimeni.
Dodge: O să-i spun.
Halie: Trebuie să-l supraveghem. E încă un copil.
Dodge: O să-l supraveghez.
Halie: Bine.
 Ajunge la glaswand, ia o umbrelă din cui și iese. În urma ei se trântește ușa. Pauză
lungă. Tilden continuă să desfacă boabele de porumb privind fix la găleată. Dodge aprinde o
țigară, se uită la televizor.
Tilden: ( văzându-și de lucru) Nu era nevoie să-i spui asta.
Dodge: ( privind la televizor) Ce?
Tilden: Ce i-ai spus. Știi tu.
Dodge: Ce știi tu...
Tilden: Știu. Știu tot. Toți știm.
Dodge: Ce folos... toți știm, toți am uitat.
Tilden: Ea nu a uitat.
Dodge: Ar fi trebuit sa uite.
Tilden: Pentru o femeie e altceva. Nu a putut să uite. Cum să uite?
Dodge: Uite ce e, n-am chef să vorbim despre asta!
Tilden: Dar despre ce vrei să vorbim?
Dodge: N-am chef să vorbesc despre nimic! N-am chef să vorbesc despre necazurile noastre sau
despre ce s-a întamplat acum 50 de ani sau acum 30 de ani, sau despre curse, sau despre Florida,
sau despre ultima dată când am semănat porumbul! N-am chef să discut și punct!
Tilden: Dar să crăpi ai chef?
Dodge: Nu, nici să crăp n-am chef.
Tilden: Păi, ori stai de vorbă, ori crăpi.
Dodge: Cine ți-a spus asta?
Tilden: Știu eu. Am descoperit eu asta când eram plecat în New Mexico. Crezusem că am murit,
de fapt îmi pierdusem numai glasul.
Dodge: Mai erai cu cineva?
Tilden: Eram singur. Am crezut că am murit.
Dodge: Poate era mai bine. Și aici de ce te-ai întors?
Tilden: Nu știam unde să mă duc.
Dodge: Dar ești om în toată firea, Tilden. La vârsta ta n-ar trebui să mai ai nevoie de părinți. Nu
e firesc. Și oricum, n-avem cum să te ajutăm. N-ai putut să-ți găsești un rost acolo? Un rost, o
slujbă, ceva. Să te întreții... De ce ai venit aici? Ori ți-ai făcut socoteala că o să stai pe spinarea
noastră o viață întreagă?
Tilden: N-am știut unde să mă duc.
Dodge: Eu nu m-am întors niciodată să le cad pe cap părinților. Niciodată. N-am simțit nici
măcar nevoia, niciodată. Am fost independent. Întotdeauna am fost independent. M-am descurcat
singur.
Tilden: N-am știut ce să fac. Nu mi-a venit nimic în minte.
Dodge: Nici nu trebuie să-ți vină ceva în minte. Trebuie doar s-o ții înainte. Asta-i toată filozofia.
( Tilden se ridică)
Tilden: Nu știu.
Dodge: Unde te duci?
Tilden: Afară, în spate.
Dodge: N-ai voie acolo. Ai auzit ce a spus. Nu fă pe surdul cu mine!
Tilden: Îmi place acolo.
Dodge: În ploaie?
Tilden: Mai ales în ploaie. Îmi place atingerea ploii. E la fel ca întotdeauna.
Dodge: Tu trebuie să ai grijă de mine. Să-mi dai lucrurile de care am nevoie.
Tilden: De ce ai nevoie?
Dodge: N-am nevoie de nimic! Dar s-ar putea să am. S-ar putea să am nevoie de ceva în orice
moment. Nu pot fi lăsat singur nici un minut! ( începe să tușească )
Tilden: Sunt afară în spate. Poți să strigi.
Dodge: ( între accese de tuse ) Nu! E prea departe! Nu te duce acolo! Dacă nu mă auzi?
Tilden: ( îndreptându-se către măsuța cu pastile ) De ce nu iei o pastilă? Vrei o pastilă?
Dodge: Apă! Adu-mi apă!
Tilden iese în goană, Dodge întinde mâna după pastile, doborând câteva flacoane pe jos
si continuând să tușească spasmodic. Apucă, în sfârșit, o sticluță mică, scoate niște pastile și le
înghite. Tilden se întoarce cu un pahar cu apă. Dodge îl ia și bea, tusea i se potolește.
Tilden: Te simți mai bine? ( Dodge încuviințează din cap. Mai bea niște apă. Tilden se apropie.
Dodge pune paharul cu apă pe noptieră. Tusea i s-a potolit aproape de tot.) De ce nu stai puțin
întins? Odihnește-te!
Tilden îl ajută pe Dodge să se întindă pe canapea. Îl acoperă cu pătura.
Dodge: Nu pleci afară, nu?
Tilden: Nu.
Dodge: Sa nu mă trezesc și să nu te găsesc.
Tilden: O sa mă găsești.
 Tilden îl învelește bine pe Dodge cu pătura.
Dodge: Să stai aici lânga mine.
Tilden: O să stau pe scaunul ăsta.
Dodge: Ăsta nu e scaun. E scăunelul meu ăla vechi de muls.
Tilden: Știu.
Dodge: Daca Știi, atunci nu-i mai spune scaun.
Tilden: Bine, n-am să-i mai spun.
Tilden încearca să-i scoată șapca de baseball.
Dodge: Ce faci? Las-o! Nu mi-o lua! E șapca mea!
Tilden îi lasă șapca pe cap.
Tilden: Știu.
Dodge: Dacă n-am șapca vine Bradley și mă rade în cap. E șapca mea.
Tilden: Știu.
Dodge: Nu-mi lua șapca.
Tilden: Nu ți-o iau.
Dodge: Stai aici, aproape.
Tilden: Uite, stau.
Dodge: Să nu ieși afară. Nu-i nimic acolo.
Tilden: Bine, nu ies.
Dodge: Totul e aici. Tot ce-ți trebuie. Banii sunt pe masă. Televizorul. E aprins?
Tilden: Îhm.
Dodge: Stinge-l! Stinge drăcia aia! Cine a deschis-o?
Tilden: ( închide televizorul, lumina se stinge ) Tu l-ai lăsat aprins.
Dodge: Mă rog, închide-l!
Tilden: Ia uite, l-am închis.
Dodge: Lasă-l așa!
Tilden: Bine, îl las.
Dodge: După ce adorm, poți să-i dai drumul.
Tilden: Bine.
Dodge: Poți să te uiți la baseball. Red Sox. Ții cu Red Sox?
Tilden: Ihm.
Dodge: Poți să-i vezi cum joacă. Pe Red Sox. Pe Pee Wee Reese. Pee Wee Reese. Ți-aduci
aminte de Pee Wee Reese?
Tilden: Nu.
Dodge: Nu juca la Red Sox?
Tilden: Nu stiu.
Dodge: Pee Wee Reese. ( gata să ațipească ) Poți să te uiți și la Cardinal. Îți aduci aminte de
Stan Musial?
Tilden: Nu.
Dodge: Stan Musial. ( aproape adormit) Ăia băgaseră o strâmbă. Porci. Strâmbă rău. Pe nasoale.
Eu am țintit. Drept între ceas și reclama aia mare pentru ceas și cremă de ras Burma. Mamă, ce-
am mai luptat pentru mingea aia. N-am lăsat-o neam. Erau să ma jupoaie de viu. Dar n-am lăsat-
o.
Dodge cade într-un somn profund. Tilden rămâne privindu-l fix o bucatăde vreme. Se
apleacă încet asupra canapelei, încercând să vadă dacă Dodge a adormit bine. Vâră încet mâna
pe sub perne și scoate sticla de băutură. Dodge doarme dus. Tilden se ridică încet privindu-l pe
Dodge, deșurubează dopul și trage o dușcă. Pune dopul la loc și vâră sticla în buzunarul de la
spate. Se uită în jur la pănușile de porumb și apoi din nou la Dodge. Se duce în centrul scenei,
adună un braț de pănușă și se îndreaptă cu ele spre canapea. Fără să-și ia privirile de la Dodge
împrăștie pănușile peste corpul lui. Se dă un pas înapoi și-l priveștedin nou pe cel adormit.
Scoate sticla și mai trage o dușcă, o pune la loc în buzunar. Adună din nou pănușă și repetă
acțiunea până ce podeaua rămâne curată și Dodge e complet acoperit de pănușă. Numai capul îi
rămâne afară. Tilden mai bea o dată, îl privește pe Dodge cum doarme și apoi iese liniștit prin
stânga. Pauză lungă în care nu se aude decât sunetul ploii. Dodge doarme mai departe. Silueta
lui Bradley apare în stânga, dincolo de glaswand. Ține deasupra capului un ziar ud, cu care s-a
apărat de ploaie. Se luptă să deschidă ușa, alunecă să e cât pe ce să cadă. Dodge continuă să
doarmă netulburat.
Bradley: Mama măsii! Mămico! Mama mamelor măsii!
Bradley își recapată echilibrul și intră în verandă. Aruncă ziarul, își scutură apa din păr
și de pe umeri. E un bărbat voinic îmbrăcat într-un tricou cenușiu, bretele negre, pantaloni de
salopetă albaștri și cizme de cauciuc, are piciorul stâng de lemn, amputat deasupra
genunchiului. Șchiopătează exagerat, aproape mecanic. Ori de câte ori se mișcă, se aude un
scârțâit de piele și metal de la proteză. Brațele și umerii îi sunt foarte puternici și mușchiuloși. E
cam cu cinci ani mai tânăr decât Tilden. Înaintează cu greu până la ușa din dreapta și intră,
închizând-o cu grijă. La început nu-l observă pe Dodge. Se îndreaptă spre scară.
Bradley: ( strigând în sus pe scări ) Mamă!
 Se oprește și ascultă. Se întoarce și-l vede oe Dodge dormind. Se uită la pănușile de
porumb, apoi se duce la găleată și privește înăuntru. Se uită din nou la pănuși. Dodge continuă
să doarmă. Bradley vorbește singur.
Bradley: Ce dracu mai e și asta?
Se uită la fața lui Dodge care doarme și clatină din cap dezgustat. Scoate din buzunar o
mașină de tuns electrică, îi desfășoară șnurul și se apropie de lampă. Își lovește scurt piciorul de
lemn în spatele genunchiului ca să-l facă să se îndoaie la încheietură și îngenunchează cu greu
ca să bage ștecherul în priza aflată undeva aproape de podea. Se ridică în picioare cu greu,
sprijinindu-se de copac. Își lovește din nou piciorul cu proteza, ca să-și îndrepte piciorul. Se
apropie de căpătâiul lui Dodge, împrăștie cu violență câteva din foile de porumb, apoi îi smulge
șapca și o aruncă în mijlocul scenei. Sosge doarme mai departe. Bradley dă drumul la mașina de
tuns. Luminile încep să scadă. Bradley îl tunde pe Dodge în timp ce acesta doarme. Luminile se
sting în sunetul ploii și al mașinii de tuns.

ACTUL II

Același decor ca în actul I. E noapte. Se aude ploaia. Dodge doarme pe

canapea. Are părul tăiat foarte scurt și din loc în loc se vede pielea care sângerează. Șapca a
rămas în mijlocul camerei. Porumbul, pănușile, găleata și scăunelul de muls au dispărut.
Luminile se aprind pe râsul unei fete, undeva în stânga. Dodge continuă să doarmă. Shelly și
Vince apar în stânga prin glaswand pe verandă, ținând deasupra capetelor paltonul lui Vince.
Shelly are vreo 19 ani, e brunetă și foarte frumoasă. Poartă pantaloni strâmți, tocuri înalte, o
bluză sport violetă și o jachetă de blană de iepure. E foarte fardată și are părul frizat. Vince e
fiul lui Tilden, de vreo 22 de ani. E îmbrăcat într-o cămașă ecosez, blugi, ochelari fumurii, cizme
de cowboy. Poartă o cutie neagră de saxofon. Se scutură de ploaie când ajung pe verandă.
Shelly: ( râzând, arătând spre casă ) Asta e? Nu pot să cred că asta e!
Vince: Asta e.
Shelly: Asta e casa?
Vince: Asta-i casa.
Shelly: Nu-mi vine să cred!
Vince: Cum așa?
Shelly: E ca o copertă de Norman Rockwell.
Vince: Și ce-i cu asta? Tipic americană.
Shelly: Mai lipsesc lăptarul și cățelușul. Cum îl cheamă pe cățeluș? Numele cățelușului e Spot.
Spot și Jane. Dick și Jane și Spot.
Vince: Termină!
Shelly: Dick, și Jane, și Spot, și Mami și Tati, și frățiorul și surioara! ( Râde, bătându-se cu
palma pe genunchi. )
Vince: Încetează! E moștenirea mea. ( ea râde isteric, neputând să se stăpânească )
Shelly: Și Pufi, și Toto, și Kiki, și Bonzo, toți au plecat într-o bună zi la băcănia din colț să
cumpere o pungă maaaaare cu acadele pentru pisicuțele doamnei Marshall! ( Râde atât de tare
încât cade în genunchi , ținându-se cu mâinile de burtă. Vince rămâne în picioare privind-o. )
Vince: Shelly, te rog să te ridici. ( Ea râde mai departe, dar se ridică în picioare. Se învârtește în
cerc, ținându-se cu mâinile de burtă. )
Shelly: ( Își continuă povestea cu voce de copil ) Domnul Marshall era în vacanță. Habar n-avea
că cei patru băieței ai lui o simpatizează atât de tare pe pisicuța lui.
Vince: Încetează! Un pic de respect, ce dracu!
Shelly: ( cu un salut milităresc ) Am înțeles, să trăiți! Iar domnul Marshall...
Vince: Nu vreau să intru dacă te porți ca o tâmpită.
Shelly: Mulțumesc.
Vince: Asta e!
Shelly: Nu-ți fă probleme, n-o să te fac de rușine.
Vince: Nu-mi fac probleme.
Shelly: Ba bine că nu.
Vince: Shelly, uite ce e, nu vreau să intru cu tine strâmbandu-te de râs. O să creadă că nu ești
zdravănă la cap.
Shelly: Păi nu sunt.
Vince: Ba ești!
Shelly: Ceva nu e OK cu mine, asta-i sigur.
Vince: Nu e nimic!
Shelly: Și cu tine de altfel.
Vince: Nici cu mine nu-i nimic.
Shelly: Vrei să-ți spun ce nu e OK cu tine?
Vince: Ce?
Shelly râde, Vince se îndreaptă spre glaswandul din stânga.
Vince: Eu am plecat.
Shelly: ( se oprește din râs ) Stai! Așteaptă! ( Vince se oprește ) Nu e OK cu tine faptul că iei
lucrurile prea în serios.
Vince: Înțelege-mă, n-am nici un chef să creadă c-am picat din senin cine știe de unde, și țăcănit
pe deasupra.
Shelly: Dar ce-ai vrea să creadă?
Vince: ( pauză ) Nimic. Să intrăm?
Se îndreaptă spre ușa interioară din dreapta. Shelly vine după el. Ușa se
deschide încet. Vince bagă capul înăuntru, nu-l boservă pe Dodge care doarme. Strigă în sus pe
scară:
Vince: Mamaie!
În spatele lui Vince, Shelly pufnește, fără ca el să vadă,în râs. Vince își
retrage capul și închide ușa. Din nou le auzim vocile, fără să-i vedem.
Vocea lui Shelly: ( se oprește din râs) Iarta-mă Vince. Te rog să mă scuzi. Nu m-am putut
abține.
Vocea lui Vince: Nu văd care-i hazul.
Vocea lui Shelly: Știu, Știu. Scuză-mă!
Vocea lui Vince: Nu știu cum să-ți explic, pentru mine e un moment de mare incordare! Nu i-am
vazut de mai bine de șase ani. Nu știu la ce să mă aștept.
Vocea lui Shelly: Știu, nu mai fac.
Vocea lui Vince: Mușcă-ți limba asta, fă ceva.
Vocea lui Shelly: Atunci nu mai spune ,,mamaie”, e bine? ( chicotește, se oprește ) Nu știu cum
să-ți explic, dacă spui nu mă pot abține.
Vocea lui Vince: Măcar încearcă!
Vocea lui Shelly: Ok. Scuze!
Se deschide din nou ușa. Vince bagă capul, apoi intră cu totul. Shelly intră
după el. Vince se îndreaptă spre scară, lasă jos cutia saxofonului și paltonul, privește în sus.
Shelly observă șapca de baseball a lui Dodge. Se îndreaptă spre ea, o ridică și o pune pe cap.
Vince urcă scările și dispare. Shelly se uită după el, apoi se întoarce și-l vede pe Dodge. Își
scoate sapca.
Vocea lui Vince: Mamaie!
 Shelly se îndreaptă încet spre Dodge și se oprește lângă el. Întinde mâna
și atinge una din tăieturile din capul lui care sângerează. În momentul în care îl atinge, Dodge
sare în sus în capul oaselor, cu ochii deschiși. Shelly scoate o exclamație înăbușită. Dodge se
uită la ea și vede șapca. Își duce repede mâna la capul ras. Se uită furios la Shelly, apoi îi
slumge șapca din mână și și-o pune pe cap. Shelly se dă înapoi. Dodge o țintuiește cu privirea.
Dodge: Dă-mi șapca!
Shelly: Eu... sunt cu Vince. ( Dodge nu spune nimic, se uită doar aspru la ea ) E sus. ( Dodge
privește întâi la scara și apoi la Shelly ) V-i-i-i-ince!
Vocea lui Vince: O secundă!
Shelly: Coboară un pic, repede!
Vocea lui Vince: Un minut!
Shelly: Repede!
Vince: Mă uit la poze. ( Dodge continuă s-o privească pe Shelly )
Shelly: ( lui Dodge ) Abia am ajuns. Ne-a plouat zdravăn, așa că ne-am gândit să facem o oprire.
De fapt, vreau să spun că Vince vroia oricum să vă vadă. Zicea că nu v-a mai văzut de o groază
de vreme. Tocmai mergeam la New Mexico, la tatal lui. Înțeleg că tatal lui locuiește acolo așa că
ne-am gândit să ne oprim și să facem o vizită. Să prindem doi iepuri deodată, ințelegeți? ( Râde.
Dodge o privește, ea înceteaza să râdă ) Adică nu știu cum să vă explic, Vince are chestia asta
cu familia acuma. E o chestie nouă. Pe mine mă lasă rece. După atâta vreme. ( Pauză. Dodge o
privește în tăcere. Ea se îndreaptă spre scară și țipă către Vince )
Shelly: Vince! Te rog vino imediat jos! ( Vince coboară până la jumătatea scărilor )
Vince: Probabil că sunt toți plecați. ( Shelly arată către sofa. Vince se întoarce și-l vede pe
Dodge. Coboară și se îndreaptă către acesta. Shelly rămâne în dreptul scării, păstrând
distanța. )
Vince: Tataie! ( Dodge îl privește fără să-l recunoască )
Dodge: Mi-ai adus whisky-ul? ( Vince se uită la Shelly și apoi la Dodge )
Vince: Tataie, sunt Vince, băiatul lui Tilden. ( Dodge îl privește mut )
Dodge: Nu te-ai ținut de cuvânt. N-ai rămas aici cu mine.
Vince: Tataie, eu de abia am venit. Până acum n-am fost aici.
Dodge: Te-ai dus afară, deși ți-am spus să nu te duci. Te-ai dus în spate. În ploaie. ( Vince o
privește din nou pe Shelly. Ea se îndreaptă încet spre sofa )
Shelly: Care-i chestia?
Vince: Nu știu. ( Își scoate ochelarii ) Uite tataie, nu-ți amintești de mine? Vince. Nepotul
dumitale. ( Dodge se uită la el, apoi își scoate șapca )
Dodge: ( arată spre cap ) Vezi ce se întâmplă dacă mă lași singur? Vezi? Uite ce se întâmplă.
( Vince se uită la capul lui. Apoi întinde mâna să-l atingă. Dodge îi dă peste mână cu șapca și
apoi și-o pune pe cap. )
Vince: Ce se întâmplă aici, tataie? Halie unde e?
Dodge: Nu-ți face griji pentru ea. O să treacă câteva zile până se întoarce. Zice că se întoarce, dar
n-o să se întoarcă prea curând. ( Începe să râdă ) Încă n-a dat în primire baba mea !
Vince: Cum ți-ai făcut asta în cap?
Dodge: N-am făcut-o eu, ce, ești prost?
Vince: Dar atunci cine? ( Pauză. Dodge îl privește țintă pe Vince. )
Dodge: Tu cine crezi? Cine? ( Shelly se apropie de Vince )
Shelly: Vince, poate ar fi mai bine să plecăm. Nu-mi place chestia asta. Nu știu cum să-ți explic,
dar asta nu e exact ideea mea de distracție.
Vince: Uite tataie, abia am venit. Am lipsit șase ani. Nu știu ce s-a întâmplat între timp. ( Pauză.
Dodge îl privește fix. )
Dodge: Nu știi nimic?
Vince: Nu.
Dodge: Atunci e bine. E mult mai bine să nu știi nimic. Mult, mult mai bine.
Vince: Nu e nimeni aici cu dumneata? ( Dodge se întoarce încet și privește către stânga scenei )
Dodge: E Tilden.
Vince: Nu, tataie, Tilden e în New Mexico. Și noi mergem acolo ca să-l vizităm. ( Dodge se
întoarce încet către Vince )
Dodge: Tilden e aici. ( Vince se dă înapoi și se apropie de Shelly. Dodge îi privește pe
amândoi. )
Shelly: Vince, n-ar fi mai bine să ne ducem la un motel și să ne întoarcem dimineața? Să venim
la micul dejun. Poate o să fie altfel.
Vince: Nu-ți fie teamă. E doar bătrân.
Shelly: Nu mi-e teama.
Dodge: Voi doi nu sunteți chiar așa cum îmi închipuiam eu perechea ideală.
Shelly: ( după o pauză ) Chiar așa? De ce?
Vince: Nu-l enerva.
Dodge: E ceva în neregulă cu voi doi. Nu prea sunteți potriviți.
Vince: Tataie, Halie unde e? Poate că e mai bine să mergem să o căutăm.
Dodge: Ce tot vorbești acolo? Vorbești acolo ca să n-adormi! Ca să nu vă amorțească fălcile.
Vince: Încerc să înțeleg ce se întampla aici!
Dodge: Încerci să înțelegi?
Vince: Da. Mă așteptam ca totul să fie altfel.
Dodge: Cine ești tu ca să te aștepți la ceva? Cine te crezi?
Vince: Sunt Vince! Nepotul dumitale!
Dodge: Vince. Nepotul meu.
Vince: Băiatul lui Tilden.
Dodge: Băiatul lui Tilden, Vince.
Vince: Nu m-ai văzut de multa vreme.
Dodge: Când te-am văzut ultima oară?
Vince: Uite că nu-mi amintesc.
Dodge: Nu-ți amintești?
Vince: Nu.
Dodge: Dacă nu-ți amintești tu, cum să-mi amintesc eu?
Shelly: Hai, Vince. N-o să meargă.
Vince: ( către Shelly ) Ia-o-ncet.
Shelly: O iau eu încet, dar tu nu vezi că nici nu știe cine esti?
Vince: ( apropiindu-se de Dodge ) Uite, tataie...
Dodge: Nu te apropia! Stai acolo!
Shelly: Vince, simt că înnebunesc. Nu vezi, nu-i place că suntem aici. Îi suntem antipatici.
Dodge: E o fată frumoasă.
Vince: Mulțumesc.
Dodge: E o fată foarte frumoasă.
Shelly: Doamne sfinte.
Dodge: ( către Shelly ) Cum te cheamă ?
Shelly: Shelly.
Dodge: Shelly. Ăsta e un nume de bărbat, nu-i așa?
Shelly: Nu în cazul acesta.
Dodge: ( către Vince ) Șmecheră, hai?
Shelly: Vince! Mergem?
Dodge: Uite, vrea să plece. Nici n-a venit bine și vrea să plece.
Vince: Pentru ea e cam ciudat.
Dodge: O să se deprindă. ( către Shelly ) Din ce parte esti?
Shelly: De origine?
Dodge: Da. La origine. La început.
Shelly: Los Angeles.
Dodge: Los Angeles. Țara tâmpiților.
Shelly: Nu mai pot suporta, Vince! E de necrezut!
Dodge: Țara Tâmpiților Los Angeles! Ca și Florida! Ca și California! Toate ținuturile astea
însorite. Tâmpite toate. Știi de ce sunt tâmpite?
Shelly: Nu, vă rog să mă lămuriți și pe mine.
Dodge: Îți spun imediat. Pentru că sunt pline de șmecheri. De aia. ( Shelly îi întoarce spatele lui
Dodge, se duce spre scară și se așează pe ultima treaptă.)
Dodge: S-a jignit.
Vince: Dumneata n-ai fost prea politicos.
Dodge: S-a ofensat! Stă în casa mea și face pe ofensata! Stă acolo botoasa pentru că eu am
insultat-o!
Shelly: ( către Vince ) Nemaipomenit! De milioane. Și tu care te dădeai de ceasul morții cum să
fac eu o impresie mai buna.
Dodge: ( către Vince ) E o drăcoaică și jumătate, nu-i așa? Are pe dracu în ea. La vremea mea
am ciugulit și eu câteva bucățele dintr-astea. Chestii temporare. N-a durat niciodată mai mult de-
o săptămână.
Vince: Tataie...
Dodge: Să nu te prind că-mi mai spui tataie! Îți vine să verși. Ce e aia tataie? Eu nu sunt tataia
nimănui. ( Dodge bâjbâie pe sub pernă după sticla de whisky. Shelly se ridică. )
Shelly: Poate că nu e casa pe care o căutai. Te-ai gândit la asta? Poate că am nimerit greșit.
Vince: N-am nimerit greșit! Recunosc curtea.
Shelly: Bine, bine, dar pe oameni îi recunoști? Zice că nu e bunicul tău.
Dodge: ( scotocind după sticlă ) Unde-i sticla aia?
Vince: E bolnav, are ceva. Nu știu ce i s-a întâmplat.
Dodge: Unde-i sticla, mama ei de sticlă! ( Dodge se scoală și începe să smulgă pernele de pe
canapea și să le arunce prin cameră căutând sticla. )
Shelly: Nu putem să plecăm direct spre New Mexico? E oribil, Vince! Nu vreau să mai stau aici,
în casa asta. Eu am crezut c-o să fie doar mese de familie, plăcintă și chestii d-astea.
Vince: Îmi pare rău că te-am dezamăgit.
Shelly: Nu sunt dezamăgită. Ce mama măsii, sunt înspăimântată de-a binelea! Eu mă car!
( Dodge către stânga )
Dodge: Tilden! Tilden!
Vince: S-a țicnit, naiba știe ce l-a găsit. Trebuie să încerc să-l ajut.
Shelly: N-ai decât! Eu am întins-o! ( Shelly încearcă să plece. Vince o apucă de mână. Se luptă
în timp ce Dodge desfundă canapeaua și răcnește.)
Dodge: Tilden! Mișcă-ți fundul mai repede! Tilden!
Shelly: Dă-mi drumul!
Vince: Nu pleci nicăieri! Stai pe loc!
Shelly: Dă-mi drumul, neisprăvitule! Nu sunt proprietatea ta!
Tilden apare pe neașteptate, prin stânga, ca prima dată. De data aceasta are în brațe
morcovi. Dodge, Vince și Shelly se opresc brusc la vederea lui. Toți se uită la el, în timp ce el
pășește greoi, oprindu-se în centru cu morcovii în brațe. Dodge se așează epuizat pe canapea.)
Dodge: ( gâfâind către Tilden ) Unde dracu ai fost până acum?
Tilden: În spate.
Dodge: Unde-i sticla mea?
Tilden: S-a dus. ( Tilden și Vince se privesc în ochi. Shelly se trage înapoi. )
Dodge: ( către Tilden) Mi-ai furat sticla!
Vince: ( către Tilden ) Tată... ( Tilden îl privește fără să scoată un cuvânt. )
Dodge: Cu ce drept mi-ai furat sticla? N-aveai nici un drept!
Vince: ( către Vince ) Tată, eu sunt Vince. Vince. ( Tilden îl privește lung pe Vince, apoi pe
Dodge, apoi se întoarce spre Shelly. )
Tilden: ( după o pauză )Am scos morcovii ăștia. Daca vrea cineva morcovi, uite, i-am scos.
Shelly: (către Vince ) E tatăl tău?
Tilden îl privește mut pe Vince. Dodge se învelește din nou cu pătura.
Dodge: ( către Tilden ) Să faci bine să-mi faci rost de o altă sticlă! Să-mi faci rost de o altă sticlă
până nu se întoarce Halie! Sunt niște bani pe masă.
Tilden: ( clatină din cap ) Nu mă duc acolo. Nu mă duc în oraș.
Shelly se apropie de Tilden. Tilden se holbează la ea.
Shelly: ( către Tilden ) Sunteți tatăl lui Vince?
Tilden: ( către Shelly ) Vince?
Shelly: ( arătându-l pe Vince) Se presupune că acesta-i fiul dumneavoastră. Așa e? Îl
recunoașteti? Cred că faceți bășcălie de mine. Credeam că vă cunoașteti unii pe alții.
Tilden se uită la Vince. Dodge se înfășoară în pătură și zace pe canapea privind în
podea.
Tilden: Noi am avut odată un copil, dar l-am îngropat. ( Dodge îi aruncă o privire rapidă lui
Tilden. Shelly întoarce capul spre Vince. )
Dodge: Tacă-ți gura! Tu nu știi nimic despre asta!
Vince: Tată, ce faci aici? Credeam că ești în New Mexico. Noi mergeam într-acolo să te vizităm.
Tilden: New Mexico e un drum lung cu mașina.
Dodge: ( către Tilden ) Tu nu știi nimic despre asta! Asta s-a întâmplat înainte să te naști tu! Cu
mult înainte!
Vince: Ce s-a întâmplat, tată? Ce se petrece aici? Credeam că toate merg normal. Ce-i cu Halie?
Dodge: A plecat.
Shelly: ( către Tilden) Vreți să vă iau morcovii din brațe? ( Tilden se uită la ea neînțelegând. Ea
se apropie și întinde mâinile. Tilden se uită fascinat la brațele ei și, încet, trece morcovii din
brațele lui într-ale ei. Shelly rămâne cu ei în brațe.)
Tilden: ( către Shelly ) Îți plac morcovii?
Shelly: Cum să nu?! Îmi plac toate legumele.
Dodge: ( către Tilden) Să faci bine să-mi aduci o sticlă până nu se întoarce Halie. ( Bate cu
pumnii in canapea. Vince se apropie de el și încearcă să-l consoleze. Shelly și Tilden rămân față
în față. )
Tilden: ( către Shelly ) Locul din spatele casei e plin de morcovi. Și de porumb. Și de cartofi.
Shelly: Chiar sunteți tatăl lui Vince?
Tilden: Toate legumele. Îți plac legumele, nu?
Shelly: ( râde) Ador legumele.
Tilden: Am putea să pregătim morcovii ăștia. Tu ai putea să-i cureți și să-i gatim.
Shelly: OK.
Tilden: Să-ți aduc o găleată și un cuțit.
Shelly: OK.
Tilden: Mă întorc imediat. Nu pleci de aici nicăieri. ( Tilden iese prin stânga. Shelly stă în
mijocul scenei cu brațele pline de morcovi. Vince e lângă Dodge. Shelly îl privește pe Vince și se
uită apoi la morcovi. )
Dodge: ( către Vince ) Ai putea să-mi faci tu rost de o sticlă. Sunt niște bani pe masă.
Vince: Tataie, de ce nu te întinzi puțin?
Dodge: Nu vreau să mă întind. De câte ori mă întind se întâmplă ceva. ( Își smulge șapca de pe
cap și le arată țeasta.) Uite ce se întâmplă! Asta se întâmplă. ( Își pune din nou șapca pe cap. )
Te întinzi un piculeț și uite ce ți se întâmplă! Vouă v-ar plăcea? Îți fură sticla, te rad în cap, îți
omoară copiii... Asta se întâmplă.
Vince: Liniștește-te!
Dodge: Știi ce? Tu ai putea să-mi faci rost de o sticlă. Nimic nu te împiedică să-mi faci rost de o
sticlă.
Shelly: De ce nu-i faci rost de o sticlă, Vince? Poate că v-ar ajuta să vă recunoașteți între voi.
Dodge: ( arătând spre Shelly ) Vezi, vezi? Si ea e de parere ca trebuie sa-mi faci rost de o sticla.
( Vince se îndreaptă spre Shelly )
Vince: Ce faci cu morcovii ăia?
Shelly: Îl aștept pe tatăl tău.
Vince: Shelly, lasă dracului jos morcovii ăia! Trebuie să facem față situației! Pune jos morcovii!
( Vince încearcă să arunce jos morcovii. Ea se întoarce, apărându-i. )
Shelly: Pleacă de aici! Încetează! ( Vince se trage înapoi. Ea se întoarce spre el, fără să lase
morcovii din brațe. )
Vince: ( către Shelly) De ce faci asta? Îți bați joc de mine?
Shelly: Ce crezi că mie-mi convine să stau aici? Aș vrea să fiu la o mie de mile de locul ăsta. Să
fiu în oricare alta parte, numai nu aici. Tu vrei să stai. Așa că stau si eu. Stau și curăț morcovi.
Am să-i și gătesc. Și o să fac tot ce trebuie ca să supraviețuiesc. Să trec și de asta.
Vince: Lasă dracului morcovii ăia, Shelly!
Tilden intră din stânga cu o găleată, un cuțit și scăunelul de mult. Așează scăunelul și găleata în
centru pentru Shelly. Ea se uită la Vince, apoi se așează, pune morcovii jos și ia cuțitul de la
Tilden. Se uită din nou la Vince, apoi ia un morcov, îi taie capetele, îl rade și-i dă drumul în
găleată. Ia altul, Vince se uită curios la ea, ea zâmbește.
Dodge: Uite, ea ar putea să-mi facă rost de o sticlă. E genul de fata care ar putea să-mi facă rost
de o sticlă. Se duce acolo la aia, se fâțâie puțin până la tejghea și-i face să-i dea două sticle în loc
de una.
Shelly râde și continuă să curețe morcovii. Vince se apropie de Dodge și-l privește.
Tilden se uită la mâinile lui Shelly. Pauză lungă.
Vince: ( către Dodge ) Nu m-am schimbat chiar atât. Fizic vreau să spun. Fizic sunt cam același.
Aceeași înălțime. Aceeași greutate ca atunci când am plecat. Totul e neschimbat. ( Cât a vorbit
el, Dodge nu și-a luat ochii de la Shelly. )
Dodge: E o fată frumoasă. Excepțională. ( Vince se așează între Dodge și Shelly. Dodge își
îndinte gâtul într-o parte și în alta să o vadă în timp ce Vince îi arată diverse trucuri vechi. )
Vince: Uită-te la mine. Îți aduci aminte? Îmi indoiam degetul mare spre spate până atingeam cu
el brațul.
Vince își îndoaie spatele degetului mare și i-l arată lui Dodge. Dodge îi aruncă o privire
fugară, continuând să se uite la Shelly. Vince își schimbă poziția si-i arată altceva.
Vince: Ce zici de asta? Îți mai aduci aminte? ( Vince îi mai arată un truc )
Shelly: Uneori ma înnebuneste pur și simplu cu chestia asta.
Vince: ( către Dodge) Știu! Chestia asta o să ți-o reamintești precis, pe vremuri mă dădeai afară
din casă pentru asta. ( Vince îi mai arată un truc )
Shelly: Vince, termină, ești jalnic, ce naiba? ( Vince se oprește) Nu intră in joc. Nu-ți dai seama?
Shelly continuă să curețe morcovi. Vince se îndreaptă încet spre Tilden. Tilden se uitp la
Shelly. Dodge se uită la TV.
Vince: ( către Shelly ) Nu înțeleg. Zău că nu înțeleg. Poate că eu sunt de vina. Poate că am uitat
ceva.
Dodge: ( de pe canapea) Ai uitat să-mi aduci o sticlă. Asta ai uitat. Oricare din casa asta ar putea
să-mi aducă o sticlă. Oricare! Dar nimeni nu vrea! Nimeni nu înțelege că e vorba de o urgență! E
mai important să cureți morcovi sau să te bați cu degetele pe beregată! O să vă aduceți voi
aminte când o să îmbătrâniți. Când o să vă treziți că sunteți imobilizați. Dependenți de capriciile
altora. ( Vince se îndreaptă spre Dodge. Pauză, timp în care îl privește lung. )
Vince: Îți aduc eu o sticlă.
Dodge: Vrei?
Vince: Sigur. ( Shelly rămâne cu cuțitul și cu un morcov în mână. )
Shelly: Doar n-ai de gând să mă lași aici?
Vince: ( îndreptându-se spre ea ) Tu ai propus! Tu ai spus ,,de ce nu mă duc să-i fac rost de o
sticlă”. Așa că mă duc să-i fac rost de o sticlă.
Shelly: Dar nu pot să rămân aici.
Vince: Până adineaori erai gata să cureți toată noaptea morcovi!
Shelly: Numai dacă rămâneai și tu. Trebuie să fac ceva ca să nu înnebunesc. Nu vreau să stau
aici singură.
Dodge: N-o asculta! Este un spirit distructiv. Mi-am dat seama din prima clipă când a intrat aici.
Shelly: Parcă dormeați!
Dodge: Dormeam, dar mi-am dat seama.
Tilden: ( către Shelly ) Nu mai vrei să cureți morcovi?
Shelly: Ba da. Cum sa nu.
Shelly se așează din nou pe scăunel și continuă să taie morcovi. Pauză. Vince se învârte
prin cameră, trecându-și mâna prin păr, uitându-se când la Dodge, când la Tilden. Vince și
Shelly schimbă priviri. Dodge se uită la TV.
Vince: Fantastic! Formidabil! De-a dreptul mortal! ( continuă să se învârtă prin cameră ) Ce se
întâmplă? Am nimerit în mașina timpului? Am comis o crimă de neiertat? Adevărat, nu m-am
însurat. Dar nici n-am divorțat. Se știe din zvon public ca întrețin relații nepermise cu un
saxofon. Am fost văzut cu el în brațe la ore mici.
Shelly: Vince, de ce faci asta? Ei pur și simplu nu te recunosc.
Vince: Cum să nu mă recunoască! Cum dracu să nu mă recunoască, doar sunt fiul lor!
Dodge: ( cu ochii la TV ) Nu ești fiul meu. La vremea mea am avut copii dar tu nu ești unul din
ei.
Pauză lungă. Vince se uită la Dodge, apoi la Tilden. În sfârșit, se întoarce spre Shelly.
Vince: Shelly, trebuie să ies puțin. Cumpăr o sticlă și mă întorc.
Shelly: Nu știu dacă am să mă descurc.
Vince: Trebuie să încerc să pun toate lucrurile astea cap la cap.
Shelly: Nu putem pleca pur și simplu?
Vince: Nu! Trebuie să aflu ce se întâmplă.
Shelly: Uite ce e, tu zici că ești într-o situație grea, dar eu ce să mai zic. Nu numai că ei nu mă
recunosc, dar nici eu nu i-am văzut vreodată. Nu stiu cine sunt tipii ăștia. Ar putea fi oricine!
Vince: Nu sunt oricine!
Shelly: Asta o spui tu.
Vince: Sunt familia mea, pentru numele lui Dumnezeu. Dă-mi voie măcar să știu cine face parte
din familia mea! Acum dă-mi puțin răgaz. N-o să dureze mult. Ies puțin și mă întorc. N-o să se
întâmple nimic. Îți promit.( Shelly îl privește lung. Pauză. )
Shelly: Bine.
Vince: Mă duc să-ți cumpăr o sticlă, tataie, e OK?
Dodge: Te-ai răzgândit, hai? ( arătând spre stânga ) Banii sunt pe masă, în bucătărie. ( Vince se
îndreaptă spre Shelly.)
Vince: ( către Shelly ) Totul în regulă ?
Shelly: ( curățând morcovi ) Sigur. E în regulă. O să-mi fac de lucru până te întorci. ( Vince îl
privește pe Tilden care se uită fix la mâinile lui Shelly. )
Dodge: Perseverență. Asta trebuie. Perseverență. Perseverență, hotărâre și curaj. Astea sunt cele
trei virtuți. Dacă le ai pe astea nu poți să dai greș.
Vince: ( către Tilden ) Ai nevoie de ceva, tată?
Tilden: ( ridică privirea spre Vince ) Eu?
Vince: De la magazin. Ma duc să-i cumpăr tataiei o sticlă.
Tilden: N-are voie să bea. Halie o să se supere.
Vince: Vrea o sticlă.
Tilden: N-are voie să bea.
Dodge: ( către Vince ) Nu parlamenta cu el! Te fură de la obraz!
Vince: ( către Dodge ) Tilden zice că n-ai voie să bei.
Dodge: Lui Tilden îi filează o lampă! Uită-te la el! A luat-o razna. Uită-te la el. ( Vince se uită la
Tilden. Tilden se uită la mâinile lui Shelly în timp ce continuă să taie morcovi. ) Și acum uită-te
la mine. Uită-te aici la mine. Care din noi prezintă mai multă încredere? El sau eu? Poți să ai
încredere într-unul care tot cară morcovi dracu știe de unde? Uită-te la el. ( Vince se uită la
Tilden. )
Shelly: Du-te și adu sticla, Vince.
Vince: ( către Shelly ) Ești sigură că o să fie totul OK?
Shelly: Absolut. Acum mă simt ca acasă.
Vince: Serios?
Shelly: Mă simt foarte bine. Acum am morcovii ăștia, totul e OK.
Vince: Ma întorc imediat. ( Vince se îndreaptă spre stânga scenei )
Dodge: Unde te duci?
Vince: Mă duc după whisky.
Dodge: Unde zici că te duci?
Vince: La magazinul de băuturi.
Dodge: Să nu te duci în altă parte. Să vii direct acasă. Acum ai o răspundere! Și să nu ieși prin
spate! Ieși pe aici! Vreau să te văd când pleci! Să nu ieși prin spate.
Vocea lui Vince: ( din culise ) Nu, nu ! ( Dodge se întoarce și-i privește pe Tilden și pe Shelly)
Dodge: Nu-mi inspiră încredere. Dacă iese prin spate, o sa se înece probabil. O sa cadă într-o
groapă. Nu mai văd eu sticla aia.
Shelly: Nu vă faceți griji în ceea ce-l privește pe Vince. Știe să se descurce.
Dodge: E independent. ( Vince intră din nou din stânga cu doi dolari în mână. Trece pe lângă
Dodge ) Ai luat banii?
Vince: Da, doi parai ...
Dodge: Doi dolari. Doi dolari sunt doi dolari.
Vince: Ce marcă vrei?
Dodge: Nu stiu. Ce-oi gasi acolo. Vezi si tu.
Vince: O.K. ( Vince merge spre ușa din dreapta și o deschide. Se oprește auzindu-l pe Tilden)
Tilden: ( către Vince ) Și ați venit cu mașina tocmai din New Mexico? ( Vince se întoarce și se
uită la Tilden. Se privesc în ochi. Vince clatină din cap, traversează veranda și iese prin ușa de
sticlă. Tilden se uită în urma lui. Pauză )
Shelly: Chiar nu-l recunoașteți? Nici unul din voi? ( Tilden se întoarce și-i contemplă din nou
mâinile în timp ce ea continuă să taie morcovii. )
Dodge: ( privind la televizor) Pe cine să recunoaștem?
Shelly: Pe Vince.
Dodge: Ce să recunoștem? ( Aprinde o țigară, tușește și se uită la TV )
Shelly: Ar fi o cruzime din partea voastră dacă l-ați recunoaște și nu i-ați spune. ( Dodge se uită
la TV și fumează )
Tilden: Mi s-a părut ca-l recunosc. Mi s-a părut la el ceva cunoscut.
Shelly: Adevărat?
Tilden: Mi s-a părut că văd o față înăuntrul feței lui.
Shelly: Probabil că l-ați văzut așa cum arăta el mai înainte. Nu l-ați mai văzut de șase ani.
Tilden: Nu l-am văzut?
Shelly: El așa zice. ( Tilden se mută în așa fel încât să stea cu fața la ea, în timp ce continuă să
răzuie morcovi )
Tilden: Unde l-am văzut ultima oară?
Shelly: Nu știu. Nu-l cunosc decât de câteva luni. Mie nu-mi spune totul.
Tilden: Nu?
Shelly: Nu chestii d-astea.
Tilden: Dar ce-ți spune?
Shelly: Așa, în general?
Tilden: Îhî. ( Tilden trece în spatele ei )
Shelly: Stiu si eu... Tot soiul de lucruri.
Tilden: Ca de exemplu?
Shelly: Știu și eu... Nu știu cum să vă explic, nu pot așa deodată să vă spun ce simte el.
Tilden: De ce? ( Tilden începe să-i dea ocol încet )
Shelly: Pentru că sunt niște lucruri pe care mi le-a spus în particular.
Tilden: Și mie nu poți să mi le spui ?
Shelly: Nici nu vă cunosc!
Dodge: Tilden, du-te în bucătărie și fă-mi o cafea! Lasă fata în pace.
Shelly: ( către Dodge ) Nu mă deranjează. ( Tilden nu-i răspunde lui Dodge, continuă să se
învârtească în jurul lui Shelly. Se uită cu atenție la părul și la haina lui. Dodge se uită la TV )
Tilden: Adică mie nu-mi spui nimic?
Shelly: Ba da. Unele lucruri pot să vi le spun. Adică, putem să avem o conversație.
Tilden: Putem?
Shelly: Sigur! Chiar acum, de pildă, conversăm.
Tilden: Conversăm?
Shelly: Asta facem.
Tilden: Dar sunt unele lucruri pe care nu mi le poți spune, nu-i așa?
Shelly: Așa e.
Tilden: Da. Dar sunt unele lucruri pe care nici eu nu ți le pot spune, nu-i așa?
Shelly: Cum așa?
Tilden: Nu știu. Nimeni nu trebuie să le audă.
Shelly: Puteți să-mi spuneți tot ce vreți să-mi spuneți.
Tilden: Pot?
Shelly: Sigur?
Tilden: Poate că sunt unele lucruri pe care nu trebuie să le audă o domnișoară.
Shelly: N-are nimic. Nu sunt de la pension. ( așa delicată)
Tilden: Poate sunt unele lucruri îngrozitoare.
Shelly: Atunci de ce nu-mi spuneți ceva haios? ( Tilden se oprește în fața ei și se uită fix la haina
ei. Shelly îl privește și ea. Pauză lungă. )
Tilden: Auzi, pot să-ți ating haina?
Shelly: Ce?
Tilden: Pot să-ți ating haina?
Shelly: Haina mea? ( se uită la haină, apoi la Tilden )
Tilden: Da.
Shelly: Sigur.
Tilden: Nu te superi.
Shelly: Nu. Dă-i drumul.
Shelly întinde mâna ca Tilden să pipăie bine. Dodge e cu ochii țintă la televizor. Tilden
înaintează încet către Shelly, cu ochii țintă la brațul ei. Întinde mâna foarte încet și îl atinge,
pipăie delicat blana și-și retrage mâna. Shelly rămâne cu brațul întins. )
Shelly: E de iepure.
Tilden: Iepure? ( Întinde din nou brațul, atinge blana de pe brațul ei și-și retrage din nou mâna.
Shelly lasă brațul în jos. )
Shelly: Mi-a obosit brațul.
Tilden: Pot s-o țin puțin?
Shelly: ( după pauză ) Haina? Desigur. ( Își scoate haina și i-o dă lui Tilden. Tilden o ia încet,
pipăie blana și o pune pe el. Mângăie blana încet, în timp ce Shelly îl privește. Tilden îi
zâmbește. Ea se apucă din nou de curățat morcovi. ) Puteți s-o păstrați dacă doriți.
Tilden: Pot?
Shelly: Sigur, eu am un fâș în mașină. N-am nevoie de mai mult.
Tilden: Ai mașină?
Shelly: Are Vince. ( Tilden se plimbă prin încăpere, mângâind blana și zâmbind către haină.
Shelly îl urmărește pe furiș. Dodge se uită la TV, apoi se întinde pe canapea, înfășurat în pătură.
)
Tilden: Și eu am avut odată mașină! Era albă! Eu o conduceam. Mergea, peste tot. Și pe munte.
Odată am condus și pe zapadă.
Shelly: Trebuie să fi fost mișto.
Tilden: ( se plimbă și pipăie blana ) Uneori conduceam zile întregi. Prin deșert. Departe în
deșert. Treceam pe lânga orașe. Oriunde. Dincolo de palmieri. Tunete. Fulgere. Orice. Eu
continuam să conduc, apoi mă opream, mă uitam de jur împrejurul meu, apoi plecam mai
departe! Grozav îmi plăcea să conduc. Nimic nu era mai plăcut. Nici visurile nu erau mai plăcute
decât condusul mașinii.
Dodge: ( cu ochii la TV) Gura! ( Tilden se oprește și se uită la Shelly )
Shelly: Și acum mai conduceți?
Tilden: Acum? Acum nu mai conduc.
Shelly: Cum așa?
Tilden: M-am făcut mare. Am crescut.
Shelly: Ați crescut?
Tilden: Adică nu mai sunt puști.
Shelly: Dar ce, numai puștii conduc?
Tilden: Nu era vorba despre condus.
Shelly: Dar despre ce?
Tilden: Aventură. Mă duceam peste tot.
Shelly: Și acum ce vă împiedică?
Tilden: Acum nu mai pot.
Shelly: De ce nu?
Tilden: Daca ți-aș spune, n-ai înțelege.
Shelly: Ce să-mi spuneți?
Tilden: Ceva ce-i adevărat.
Shelly: Ca de pildă ce?
Tilden: Ca de pildă un copilaș. Un copilaș drăguț.
Shelly: Ca atunci când erați dumneavoastră mic?
Tilden: Dacă ți-aș spune mi-ai cere să-ți dau haina înapoi.
Shelly: Nu. Vă promit. Spuneți-mi.
Tilden: Nu pot. Nu mă lasă Dodge.
Shelly: E ok. Nu vă aude. ( Pauză. Tilden o privește fix și face un pas spre ea )
Tilden: Am avut un copilaș. ( arătând spre Dodge ) Adică Dodge a avut. Era mic. Puteai să-l
ridici cu o mână. Și să-l ții în cealaltă. Era atâtica. Dodge l-a omorât. ( Shelly sare în picioare)
Nu! Nu te ridica. ( Shelly se așează din nou. Dodge se ridică în capul oaselor și-i privește)
Dodge l-a înecat.
Shelly: Gata! E ok. Nu e nevoie să spuneți mai departe. ( Tilden se apropie de ea. Dodge pare
mai interesat )
Dodge: Tilden! Lasa fata în pace.
Tilden: ( fără să-l ia în seamă ) Nu i-a spus niciodată lui Halie. N-a spus niciodată nimanui. L-a
înecat pur și simplu.
Dodge: ( închide televizorul ) Tilden!
Tilden: Toată lumea l-a căutat. L-a căutat poliția. Vecinii. Nimeni nu l-a găsit. ( Dodge încearcă
să se ridice de pe canapea )
Dodge: Tilden, ce tot spui acolo! Tilden! ( Dodge reușește să se scoale în picioare )
Tilden: Până la urmă au renunțat toți. Nu l-au mai căutat. Fiecare avea versiunea lui. Că a fost
răpit, că a fost ucis, că a avut un accident. Un fel de accident. ( Dodge încearcă să se repeadă la
Tilden și cade. Tilden nu-i dă nici o atenție )
Dodge: Tilden! Nu mai vorbi despre asta! ( Dodge începe să tușească, culcat pe podea. Shelly îl
privește de pe scăunel )
Tilden: Un copilaș drăguț a dispărut. Nu era mare, era atât de mic, aproape invizibil. ( Shelly face
o mișcare ca și cum ar vrea să-l ajute pe Dodge. Tilden o împinge înapoi pe scaun. Dodge
continuă să tușească ) A zis că are motivele lui. Zice ca explicația se află în trecut. Dar care e, n-
a vrut sa spună nimanui.
Dodge: Tilden! Nu-i spune nimic! Nu-i spune!
Tilden: El e singurul care știe unde se află îngropat. Singurul. Ca o comoară într-un loc tainic.
Nu vrea să ne spună. Nici mie, nici mamei, nici lui Bradley. Bradley a încercat cu forța, dar n-a
vrut să spună. Nu ne-a spus nici de ce a făcut-o. A făcut-o pur și simplu, într-o noapte. El... el...
( Dodge se domolește. Shelly îl privește fascinată. Tilden dezbracă încet haina și i-o întinde.
Pauză lungă. Shelly nu se clintește, dar tremură ușor ) Acum vrei să-ți iei haina inapoi.
Shelly se uită la haină dar nu face nici o mișcare. Din stânga se aude sunetul protezei lui
Bradley. Cei din scenă rămân nemișcați. Bradley intră de afară prin stânga, îmbrăcat într-un
impermeabil galben. Traversează veranda și intră închizând ușa. Își scoate impermeabilul și-l
scutură. Îi vede pe ceilalți și se oprește. Tilden se întoarce către el. Bradley se uită la Shelly,
Dodge rămâne pe podea.
Bradley: Tilden, ce se întâmplă aici? ( arătând spre Shelly ) Cine e asta? ( Shelly se ridică în
picioare, încercând să se îndepărteze de Bradley care se oprește în fața lui Tilden. Vede haina în
mâinile lui și i-o smulge ) Cine mai e și asta?
Tilden: E în drum spre New Mexico cu mașina. ( Bradley o privește lung. Shelly încremenește.
Bradley vine șchiopătând către ea, cu haina în mână. Se oprește în fața ei. După o pauză, i se
adresează )
Bradley: In vacanta?( tremurând, Shelly clatină din cap ) Nu-l iei cu tine? ( Arătând spre Tilden.
Shelly clatină din nou din cap. Bradey se întoarce spre Tilden. ) Ar fi mai bine. Aici oricum stă
degeaba. Nu face nimic, nu mișcă un deget. Nu-i așa, Tilden? ( către Shelly) Sigur, pe vremuri a
fost in națională. Mijlocaș sau fundaș. Nu ți-a spus? ( Shelly clatină din cap ) Cum nu? Tipul a
fost mare. Umbla cu tricouri cu numele lui scris pe ele. Și toate medaliile atârnate de gât. Să se
mire proștii. Mare vedetă. Mare rahat. ( Râde ca pentru sine, apoi îl observă pe Dodge întins pe
jos. Se apropie de el, dar se oprește ) Ca și ăsta de altfel. Dacă te uiți la el n-ai zice. Oricum,
femeilor le place, nu?
Shelly: Ce?
Bradley: Importanța. Importanța la un bărbat.
Shelly: Nu știu.
Bradley: Nu știi. Nu mă lua pe mine cu d-astea. ( se apropie de Shelly ) Ești cu Tilden?
Shelly: Nu.
Bradley: ( întorcându-se spre Tilden ) Tilden! E cu tine? ( Tilden nu răspunde. Se uită în podea )
Tilden! ( Tilden sare în picioare și iese în fugă prin stânga. Bradley râde. Dodge își mișcă
buzele în tăcere, ca și cum ar vorbi cu cineva invizibil ) S-a speriat de moarte! Întotdeauna a fost
speriat! ( Bradley se oprește din râs și o privește pe Shelly ) Și tu te-ai speriat? ( râde din nou )
Nici măcar nu mă cunoști. N-ar trebui să fii speriată. ( Shelly îl privește pe Dodge întins pe podea
)
Shelly: Nu putem face ceva pentru el?
Bradley: ( privindu-l pe Dodge ) Putem să-l împușcăm. ( râde ) Putem să-l îngropăm. Tu ce
alegi? Ce-ar fi să-l înecăm?
Shelly: Taci! ( Bradley încetează. Se apropie de ea. Ea încremenește. Bradley vorbește rar și
apăsat )
Bradley: Ascultă, domnișoară, mie să nu-mi vorbești pe tonul ăsta. A fost o vreme când
înghițeam chestiile astea de la oricine. De la el de exemplu. De la el și de la cretinul care tocmai
a ieșit. Acum gata, nu-mi mai vorbesc ei așa. Totul s-a terminat. Totul s-a întors. Cercul s-a
închis. E un cerc complet. Nu că-i amuzant ?
Shelly: Îmi pare rău.
Bradley: Deschide gura.
Shelly: Ce?
Bradley: ( Îi face semn să deschidă gura ) Deschide gura mare. ( ea întredeschide gura ) Mai
mare. Stai așa. ( Shelly îl ascultă privindu-l fix. Cu mâna liberă îi bagă degetul în gură. Ea
încearcă să se tragă înapoi. Stai așa când îți spun!
Ea încremenește. După un timp, el își scoate degetele din gura ei, o privește
lung. Pauză. Ea închide gura cu ochii la el. Bradley zâmbește. Se uită la trupul lui Dodge de pe
podea și se îndreaptă spre el. Shelly îl urmărește îndeaproape. Bradley stă deasupra lui Dodge
și-i zâmbește lui Shelly. Ține haina cu amândouă mâinile deasupra lui Dodge, zâmbindu-i în
continuare lui Shelly. Se uită la Dodge de sus în jos, apoi lasă să-i cadă haina în așa fel încât
cade pe Dodge și-i acoperă capul. Bradley rămâne cu mâinile întinse în poziția în care ținuse
haina. Se uită la Shelly și zâmbește.

ACTUL III

Același decor. E dimineață. Zi însorită. Nu se aude nici un zgomot de ploaie.

S-a făcut ordine. Nici urmă de morcovi, găleată sau scăunel. Paltonul și cutia de saxofon ale lui
Vince sunt încă la picioarele scării. Bradley doarme pe canapea sub pătura lui Dodge. Stă cu
capul întors către partea din stânga a scenei. Proteza de lemn e așezată la căpătâi, cu pantof cu
tot. Dodge stă pe podea sprijinit de TV, cu fața întoarsă spre stânga scenei. Are pe cap șapca de
baseball. E învelit pe piept și pe umeri cu haina de blană de iepure a lui Shelly. Pare mai slab și
mai dezorientat. Lumina crește. Se aude ciripit de păsărele. Bradley doarme dus. Dodge nu se
mișcă. Shelly apare din stânga cu un zâmbet larg, apropiindu-se încet de Dodge cu o ceașcă de
supă așezată pe o farfurioară. Dodge o privește fără să se clintească.
Shelly: ( mergând ) Să vezi ce bine o să-ți facă, tataie. Nu te superi că-ți spun tataie, nu-i așa?
Dodge: A fugit cu banii mei. Să știi că te dau în judecată ca fiind complicea lui.
Shelly: Se întoarce el. Nu-ți fă probleme. ( se lasă în genunchi alături de Dodge și-i pune în
poală ceașca cu farfurioara )
Dodge: E dimineață. Nu numai că nu mi-a adus sticla, dar mi-a luat și doi dolari.
Shelly: Încearcă sa bei asta, ok. Vezi să n-o verși.
Dodge: Ce-i asta?
Shelly: Supa de vacă. O să te încălzească.
Dodge: Supă! Ia de aici spălătura asta de vase!
Shelly: Abia am făcut-o. Încerc să te ajut. O să-ți facă bine.
Dodge: Cară-te de aici! ( Shelly se ridică cu ceașca de supă în mână ) Și pe urmă, de unde știi tu
ce mi-ar face mie bine? ( fata îl privește pe Dodge, spoi îi întoarce spatele. Se duce în capul
scărilor, se așează pe ultima treaptă și bea supa. Dodge o urmărește în tăcere ) Știi ce mi-ar
face mie bine?
Shelly: Ce?
Dodge: Un masaj. Un contact.
Shelly: Nu, mulțumesc. Am stabilit destule contacte în ultima vreme. Mulțumesc oricum.
(Soarbe în continuare supa. Pauză, timp în care Dodge continuă s-o studieze )
Dodge: De ce nu? N-ai altceva mai bun de făcut. Tipul tău nu se mai întoarce. Doar nu-ți
închipui că o sa se întoarcă, nu?
Shelly: Cum să nu? Se întoarce. Și-a lăsat cornul aici.
Dodge: Cornul? Tu esti cornul lui?
Shelly: Ce banc tâmpit !
Dodge: A fugit cu banii mei. Nu se mai întoarce aici.
Shelly: Se întoarce.
Dodge: Șii că ești nostimă?
Shelly: Mulțumesc.
Dodge: Plină de credință. De speranță. Credință și speranță. Toți sunteți la fel, toți ăștia care nu
vă pierdeți speranța. Dacă nu în Dumnezeu, atunci într-un bărbat. Daca nu într-un bărbat, atunci
într-o femeie. Daca nu e o femeie, atunci e pământul sau viitorul... un viitor de un fel sau altul.
Shelly: ( uitându-se spre verandă ) Ce bine că a stat ploaia.
Dodge: ( se uită spre verandă, apoi înapoi la ea ) Vezi că am dreptate. Te bucuri că a stat ploaia.
Îți închipui că dacă a ieșit soarele acum toate vor fi altfel.
Shelly: Păi e altfel. Aseară eram speriată.
Dodge: Speriată de ce?
Shelly: Tâmpitul ăsta de Bradley.
Dodge: De Bradley. ( se uită spre Bradley) Face și el pe durul. Mai ales acum. Nu trebuie decât
să-i iei piciorul și să-l arunci afară. Atunci devine neputincios. Cu totul inofensiv. ( Shelly
întoarce capul și privește proteza lui Bradley, apoi își întoarce privirea către Dodge )
Shelly: Ai face așa ceva?
Dodge: Eu? De abea am putere să respir.
Shelly: Dar dacă ai putea, chiar ai face-o?
Dodge: Nu te șoca așa repede, fetițo. Să nu-i fie dat omului cât poate el să ducă. E destul să te
gândești la un lucru și gata, l-ai și făcut.
Shelly: Probabil că ai încercat.
Dodge: Stai aici în casa mea, îmi bei supa și mă judeci! Ai uitat a cui e casa!
Shelly: Am uitat.
Dodge: Ai uitat? Dar a cui crezi că e casa?
Shelly: A mea. ( Dodge se uită la ea, fără să înțeleagă. Pauză lungă. Shelly soarbe din supă)
Știu că nu e a mea, dar asta e senzația pe care am avut-o.
Dodge: Ce senzație?
Shelly: Senzația că nu locuiește nimeni aici în afară de mine. Vreau să spun, toți au plecat.
Dumneata ești aici, dar parcă nu aici ți-e locul. ( arătând spre Bradley ) Parcă nici locul lui nu e
aici. Nu știu ce e la mijloc. Casa, sau nu știu ce. Are un aer familiar. Ma simt ca acasă. Dumneata
ai avut vreodată senzația asta? Că ești acasă?
Dodge: Nu. Niciodată. ( Shelly se ridică. Se plimbă prin cameră cu ceașca în mână )
Shelly: Azi-noapte am dormit sus într-o cameră.
Dodge: Care cameră?
Shelly: Aia în care sunt portretele. Din hol, drept în fata.
Dodge: Camera lui Halie?
Shelly: Îhm. Deși nu știu cine e Halie.
Dodge: E nevasta mea.
Shelly: Deci îți aduci aminte de ea?
Dodge: Ce vrei să spui? Sigur că-mi amintesc de ea. Nu a plecat decât de o zi și jumătate. Sigur
că pare o veșnicie, dar oricum...
Shelly: Îți aduci aminte de ea când avea parul roșu? Când stătea în fața unui măr înflorit?
Dodge: Ce e interogatoriul ăsta aici? Ce, tu ești de la poliție că să-mi pui întrebari personale
despre soția mea?
Shelly: Nu te uiți niciodată la pozele de acolo?
Dodge: Ce poze?
Shelly: Toata viața voastră e acolo agățată pe pereți. E vorba de cineva care seamănă foarte bine
cu dumneata. Cineva care arată așa cum arătai dumneata pe vremuri.
Dodge: Nu sunt eu ăla. Eu sunt ăsta pe care-l vezi aici. Ăsta sunt eu. Ăsta așezat în fața ta.
Shelly: Deci trecutul nu a existat niciodată din punctul dumitale de vedere?
Dodge: Trecutul? Doamne Sfinte! Trecutul. Ce știi tu despre trecut?
Shelly: Nu prea multe. Știu că a existat o fermă. ( pauză )
Dodge: O fermă?
Shelly: Da, e o poză cu o fermă. Una mare. Un taur. Grâu. Porumb.
Dodge: Porumb.
Shelly: Toți copiii sunt fotografiați la soare, în lanul de porumb, fluturând niște pălării mari de
paie. Numai unul nu are pălărie.
Dodge: Care?
Shelly: Un copilaș. Un prunc in brațele unei femei. Aceeași femeie cu părul roșu. Are un aer
pierdut. De parcă n-ar ști cum a ajuns acolo.
Dodge: Cum să nu știe! I-am spus de o sută de mii de ori că aici nu e ca la oraș. Nu poate să
spună că n-am prevenit-o.
Shelly: Se uită la prunc de parcă ar fi al altcuiva. De parcă n-ar fi al ei.
Dodge: Gata! Ajunge! Ai niște idei! Niște idei! Total aiurea! Îți închipui că dacă oamenii
procreeaza trebuie să-și iubească progeniturile? N-ai văzut niciodată o cațea mâncându-și puii?
De unde ești?
Shelly: Los Angeles. Am mai discutat o dată asta.
Dodge: Exact! Los Angeles.
Shelly: Țara Tâmpiților.
Dodge: Chiar așa!
Shelly: Ce s-a ales de familia din poză?
Dodge: Ce-ți pasă? Ce, ești de la asigurările sociale, sau ceva?
Shelly: Sunt prietena lui Vince.
Dodge: Prietena lui Vince! Domnul Vince. Domnul pungaș mai degrabă! Numele lui nu-mi
spune absolut nimic. Nu face doi bani. Nu mă interesează nici cât negru sub unghie. Știi câți
copii am făcut eu? Ca să nu mai vorbesc de nepoți, stră-nepoți și stră-stră-nepoți?
Shelly: Și nu-ți aduci aminte de nici unul din ei?
Dodge: Ce să-mi aduc aminte? Halie e cea cu albumul de familie. Cu ea ar trebui să vorbești.
Poate să-ti facă tot arborele genealogic, dacă asta te interesează. L-a desenat pe tot, până la
mormant.
Shelly: Cum adică până la mormânt?
Dodge: Cum, cum adică? Până unde poți să mergi înapoi? Până când dai de un lung șir de
cadavre. În spatele meu nu e nici un suflet. Nici o făptura vie. Cine să mă țină minte? Cui îi pasă
de niște ciolane care zac în mormânt?
Shelly: Tilden a spus adevărul? ( Dodge se oprește brusc, o privește lung, clatină din cap și
privește spre partea stângă a scenei ) A spus adevărul?
Dodge: Tilden? ( se întoarce calm spre Shelly ) Unde e Tilden?
Shelly: Aseară. A spus adevărul în legătură cu copilașul?
Dodge: Unde e Tilden? De ce nu e aici?
Shelly: Bradley l-a dat afară.
Dodge: ( privindu-l pe Bradley care doarme ) Bradley? Ce caută acolo în patul meu? ( se
întoarce din nou spre Shelly ) Și eu am stat aici toată noaptea? Pe podea?
Shelly: N-a vrut să plece. Eu m-am ascuns afară până a adormit.
Dodge: Tilden e afară? N-are voie afară în ploaie. O să dea de belea. Nu mai cunoaște locurile pe
aici. Așa cum le cunoștea pe vremuri. A plecat în vest și a dat de belea. Beleaua dracului. Aici n-
avem nevoie de necazuri.
Shelly: Ce a pățit? ( pauză )
Dodge: ( o privește calm pe Shelly ) Tilden? A încurcat niște treburi, asta a pățit. Nu mai putem
să-l lăsăm singur. Cel puțin, nu acum. ( Din stânga se aude râsul lui Halie. Shelly se ridică,
privește în direcția de unde vine vocea, cu ceașca și cu farfurioara în mână, neștiind dacă să
rămână sau să fugă ) Stai jos, așează-te la loc. ( Shelly se așează. Se aude din nou râsul lui
Halie. Dodge i se adresează lui Shelly într-o șoaptă exagerată, acoperindu-se mai bine cu haina
ei) Nu mă părasi! Îmi promiți? Să nu pleci și să mă lași singur. Am nevoie să stea cineva cu
mine. Tilden a plecat și am nevoie de cineva. Nu mă părăsi! Promite-mi!
Shelly: ( așezându-se ) Îți promit.
Halie intră împreună cu părintele Dewis. Poartă o rochie galbenă și în brațe
are trandafiri tot galbeni. Părintele Dewis e îmbrăcat în obișnuitul costum negru cu guler
preoțesc alb. E un bărbat cărunt, cam de 60 de ani. Amândoi sunt băuți și bine dispuși. Când îi
aude intrând, Dodge își trage haina de iepure peste cap. Shelly se ridică din nou în picioare.
Dodge scoate capul și-i șoptește lui Shelly. Nici Halie nici părintele Dewis nu-și dau seama că e
cineva în casă.
Dodge: ( cu șoaptă exagerată ) Ai promis!
Shelly se așează din nou pe scară, Dodge își trage haina la loc peste cap.
Halie și părintele Dewis vorbesc pe verandă, în timp ce se îndreaptă spre ușa interioară din
partea dreaptă a scenei.
Halie: Vai, părinte! Dar e îngrozitor! Îngrozitor. Nu vă temeți de pedeapsă? ( chicotește )
Dewis: Nu din partea italienilor. Sunt prea ocupați pedepsindu-se unii pe ceilalți. ( amândoi
pufnesc în râs )
Halie: Dar Dumnezeu?
Dewis: Bunul Dumnezeu aude numai ce vrea sa audă. Asta rămâne între noi, bineînțeles.
Adevărul este că din nefericire, în străfundurile inimii, știm că suntem la fel de ticăloși ca și
catolicii. ( chicotesc din nou )
Halie: Nu v-am auzit niciodată predicând astfel duminica.
Dewis: Stimată doamnă, îmi păstrez glumele cele mai bune pentru un cerc mai intim. ( intră
râzând și se opresc văzând-o pe Shelly. Shelly se ridică. Halie închide ușa după părintele Dewis.
Dodge vorbește de sub haină, adresându-se lui Shelly )
Dodge: Stai jos, stai jos! Nu-i lăsa să te hingherească.
Halie: Ce-i asta? Ce-i asta? Sfinte Dumnezeule, ce-i asta?
Shelly se așează. Halie se uită la Dodge care zace pe podea, apoi la Bradley
care doarme și îi vede proteza. Scoate o exclamație de enervare și stânjeneala adresată
părintelui Dewis.
Halie: Iertați-mă părinte. ( Se îndreaptă spre Dodge, îi smulge haina de pe el și-i acoperă cu ea
proteza. Bradley nu se trezește ) Nu poți să ieși nici o secundă din casa asta fără să intre toți
dracii.
Dodge: Dă-mi haina. Dă-mi haina, mama ei de haină, până nu îngheț!
Halie: N-ai să îngheți deloc. Afară e soare, nu știu dacă ai avut timp să bagi de seamă.
Dodge: Dă-mi haina. Haina e pentru trupuri vii, nu pentru lemne moarte. ( Halie smulge pătura
de pe Bradley și i-o aruncă lui Dodge. Când i se smulge pătura Bradley se trezește brusc și se
așează în capul oaselor )
Halie: Na! Pune-ți asta pe tine! Oricum e a ta! Parcă nu poți să-ți porți singur de grijă!
Bradley: ( zbierând ) Dă-mi pătura! Dă-mi pătura înapoi. E pătura mea!
Halie se îndreaptă spre părintele Dewis, care a rămas pe loc, cu trandafirii
în brațe. Bradley se agită neputincios pe canapea, încercând să ajungă la pătură. Dodge se
ascunde și mai bine în pătură. Shelly îi privește pe toți de pe scară, ținând în mână ceașca de
supă și farfurioara ei.
Halie: Iertați-mă părinte, dar eu nu mă așteptam la așa ceva când v-am invitat.
Dewis: Nu e nevoie de scuze, stimată doamnă. Nu aș face cinste sutanei dacă nu aș fi în stare să
accept viața așa cum e. ( Râde cam stânjenit. Halie o remarcă pe Shelly și se îndreaptă spre ea.
Shelly nu se ridică. Halie se oprește și o privește lung )
Bradley: Vreau pătura! Dă-mi pătura!
Halie: Taci din gură, Bradley! ( Bradley se retrage, se întinde din nou pe canapea, îi întoarce
spatele lui Halie, scâncind încet. ) Și tu ce faci cu ceașca și farfuriuța mea?
Shelly: Am făcut supă pentru Dodge.
Halie: Pentru Dodge?
Shelly: Îhm.
Halie: Și a băut-o?
Shelly: Nu.
Halie: Ai băut-o tu?
Shelly: Da. ( Halie se uită lung la ea. Pauză lungă. Îi întoarce brusc spatele lui Shelly,
îndreptându-se către părintele Dewis )
Halie: Părinte, eu în casa mea găsesc o persoană străină. Ce ar fi creștineste să fac?
Dewis: ( stingherit ) Știu și eu...
Halie: Mai avem whisky? ( Dodge își trage încet pătura de pe cap și-l privește pe părintele
Dewis. Shelly rămâne în picioare )
Shelly: Cum să vă spun, eu nu beau...
Halie: Dar cine te-a întrebat pe tine? Tu stai jos! ( Shelly se așează din nou pe scară. Halie se
întoarce din nou spre părintele Dewis. Shelly rămâne în picioare ) Trebuie să mai avem o groază
de whisky! Nu-i așa, părinte?
Dewis: Sigur că da. Va trebui să-l căutați dumneavoastră. Am mâinile ocupate. ( Halie
chicotește. Îl caută pe Dewis prin buzunare, mirosind trandafirii din brațele lui. Dewis rămâne
țeapăn. Dodge o urmărește pe Halie îndeaproape, în timp ce ea caută sticla )
Halie: Trandafirii sunt ceva incredibil! Nu-i așa că sunt incredibili, părinte?
Dewis: Într-adevăr, sunt incredibili.
Halie: Aproape ca alungă duhoarea păcatului din această casă. O să punem câțiva la picioarele
statuii lui Ansel. ( Halie găsește un flacon de argint în buzunarul de la vestă al lui Dewis. Dodge
o privește pofticios. Halie îl scoate, se îndreaptă spre Dodge, îl deschide și trage o dușcă) Ansel
o să aibă o statuie, Dodge. Știai? Nu o placă, o statuie din bronz, toată. Din cap până-n picioare.
Cu o minge de baschet într-o mână și o pușcă în cealaltă.
Bradley: Ansel nu a jucat niciodată baschet!
Halie: Tu să nu vorbești despre Ansel! Ansel a jucat baschet în națională! Și nu-i frumos să furi
gloria altora. Ansel a fost un mare baschetbalist. Nu-i așa, părinte?
Dewis: Da. Îmi amintesc de Ansel.
Halie: Sigur că dumneavoastră vă amintiți. Sigur că astăzi se joacă altfel baschet. Mult, mult mai
violent. Nu-i așa drăguță?
Shelly: Nu știu. ( Halie se apropie de ea, continuând să soarbă din sticlă. Se oprește în fața lui
Shelly )
Halie: Mult, mult mai violent. Se bușesc unii pe alții, își scot dinții. Tot terenul colcăie de sânge
și de dinți. Niște sălbatici. Nici nu se mai antrenează calumea. Își fac de cap. Droguri, femei. Mai
cu seamă femei. Fetișcane dinastea jalnice și jegărite. Asta e o imagine a timpurilor noastre, nu
credeți părinte? Ne arată cum stăm, nu-i așa?
Dewis: Cred că da, desigur.
Halie: Da, da. E un soi de prevestire. Un soi de presimțire. Tineretul nostru devine monstruos.
Când vezi cum se duc toate de râpă, e o naivitate să te gândești la tineret.
Dewis: Nu, nu sunt de aceeași părere. Cred că e bine să credem în anumite lucruri.
Halie: Sigur că trebuie să credem în ceva. Pentru că altfel am înnebuni. Ca soțul meu. Se citește
în privirea lui. Vedeți ce nebun e. ( Dodge își acoperă din nou capul cu pătura. Halie ia un
trandafir din buchetul pe care îl ține Dewis și se îndreaptă încet spre Dodge ) Nu se poate să nu
credem în ceva. Nu putem înceta să mai credem în ceva pentru că murim dacă încetăm să mai
credem în ceva. Murim. ( Halie aruncă trandafirul pe pătura lui Dodge. Acesta cade în poala
lui. Pauză lungă, timp în care Halie privește pierdută trandafirul, iar Shelly se ridică brusc în
picioare. )
Shelly: Nu vreți să știți cine sunt? Nu vreți să știți ce caut aici? Eu n-am murit încă!
Halie: Ți-ai băut whisky-ul?
Shelly: Nu! Și nici n-am de gând!
Halie: Ei, iată o poziție fermă. E bine să ai o poziție fermă în viață.
Shelly: N-am nici o poziție. Încerc doar să înțeleg ceva. ( Halie râde și se întoarce spre Dewis)
Halie: Surpriză, surpriză! Vă veți fi așteptat să dăm peste așa ceva la mine acasă?
Shelly: Am venit aici cu nepotul dumneavoastră pentru o scurta vizită. O vizita inocentă.
Halie: Nepotul meu?
Shelly: Chiar așa! Cel de care nu-și aduce aminte nimeni.
Halie: ( către Dewis ) Încep sa se complice lucrurile.
Shelly: I-am spus că e o prostie să venim aici. Să încercăm să reluăm lucrurile de unde le-a lăsat
el.
Halie: Și unde le-a lăsat el?
Shelly: Unde se aflau când a plecat de aici. Acum șase ani! Acum zece ani! Când o fi plecat. I-
am spus că nimănui nu o să-i pese de chestia asta.
Halie: Și nu te-a ascultat?
Shelly: Nu! Nu m-a ascultat. Am oprit în fiecare târgușor prăpădit pe care și-l amintea din
copilărie. La fiecare gogoșerie împuțită unde se sărutase cu o fată. La fiecare cârciumă de la
marginea drumului. La fiecare teren de rugby unde și-a frânt vreodată vreun oscior.
Halie: ( brusc alarmată ) Dodge, unde e Tilden?
Shelly: Nu vă faceți că n-ați auzit!
Halie: Dodge! Unde s-a dus Tilden? ( Shelly înaintează amenințător către Halie )
Shelly: Cu dumneavoastră vorbesc! (Bradley se ridică de pe canapea. Shelly se dă înapoi )
Bradley: Să nu țipi la mama!
Halie: Dodge! Unde s-a dus Tilden?
Dodge: Dacă-mi dai o dușcă îți spun.
Dewis: Halie, poate că nu e momentul cel mai potrivit pentru o vizită.
Halie: ( către Dewis ) N-ar fi trebuit să plec. N-ar fi trebuit să plec deloc! Poate să fie oriunde!
Tilden nu e în toate mințile. Și ăsta bătrân știa. I-am spus să fie atent la Tilden. ( Bradley se
întinde, apucă pătura lui Dodge și i-o smulge de pe el. Se întinde pe canapea și își trage pătura
peste cap )
Dodge: Mi-a luat pătura! Mi-a luat pătura!
Halie: Bradley, da-i pătura tatălui tău.
Halie se îndreaptă spre Bradley. Deodată, Halie aruncă ceașca și farfuriuța spre ușa din
dreapta. Dewis abea apucă să se ferească. Halie se oprește, se întoarce spre Shelly. Toată lumea
încremenește. Bradley își scoate capul de sub pătură, se uită spre dreapta, spre ușa de care s-a
făcut praf ceașca, apoi apare Shelly. Shelly rămâne cu ochii la Halie. Dewis strânge trandafirii
la piept, făcându-se mic îndărătul lor. Shelly pornește încet către Halie. Pauză lungă. Shelly
vorbește încet.
Shelly: Nu-mi place să fiu ignorată. Nu-mi place să fiu tratată ca și cum n-aș fi de față. Nu-mi
plăcea nici cand eram mică și nu-mi place nici acum.
Bradley: ( ridicându-se pe canapea ) Nu suntem obligați să vorbim cu tine, fato. Nu suntem
obligați să răspundem în fața ta. Ce, tu ești de la poliție? Nu. Reprezinți guvernul? Nu. Nu ești
decât o curvă pe care a adus-o Tilden în casă.
Halie: Cum vorbești tu în casa mea?!
Shelly: ( către Bradley ) Tu ți-ai băgat mâna în gura mea și tot tu mă faci curvă?
Halie: Bradley! Ți-ai băgat mâna în gura domnișoarei? În locul tău mi-ar fi rușine. Un minut nu
pot să te las singur.
Bradley: N-am facut eu așa ceva. Minte!
Dewis: Stimată doamnă, cred că e timpul să plec. Să pun numai trandafirii la bucătărie. ( Dewis
se îndreaptă spre stânga scenei. Halie îl oprește )
Halie: Nu plecați, părinte! Mai stați puțin.
Bradley: Nu am făcut așa ceva mămico! Nici n-am atins-o. Ea mi-a făcut propuneri rușinoase! Și
eu am respins-o. Cu hotărâre! ( Cu o mișcare bruscă, Shelly îți smulge haina de pe proteza de
lemn și înșfăcând-o pe aceasta din urmă, o duce la capătul celălalt al încăperii, unde Bradley nu
poate să ajungă ) Mămico! Mi-a luat piciorul! Mi-a luat piciorul! Eu fără piciorul meu nu pot să
fac nimic. Mi-a furat piciorul!
Halie: Domnișoară, nu știu de unde ai venit sau ce cauți aici, dar e clar că în casa asta nu mai ești
binevenită.
Shelly: ( râde cu piciorul în brațe ) Nu mai sunt!
Bradley: Piciorul meu! Dă-mi piciorul! Fără el nu pot să fac nimic. ( Bradley continuă să
scâncească și să se întindă după proteză )
Halie: Dă-i înapoi piciorul fiului meu. ( Dodge începe să râdă încet, ca pentru el, printre accese
de tuse ) Părinte, faceți ceva! N-o să mă las terorizată în propria mea casă.
Bradley: Dă-mi înapoi piciorul!
Halie: Termină Bradley! Taci puțin din gură! N-ai nevoie acum de picior! Stai întins și taci din
gură! ( Bradley scâncește. Se întinde și se acoperă cu plapuma. Un braț îi rămâne afară, întins
către piciorul de lemn. Dewis se apropie prudent de Shelly, cu trandafirii în brațe. Shelly ține
strâns proteza, ca și când ar fi un copil răpit )
Dewis: ( către Shelly ) Acum, serios drăguță, n-ar fi mai bine să încercăm să rezolvăm lucrurile
stând de vorbă? Să încercăm să fim raționali.
Shelly: Aici nu există rațiune. Nimic nu are vreo rațiune!
Dewis: N-are de ce să-ți fie frică. Sunt niște oameni foarte buni. Buni creștini.
Shelly: Nu mi-e frică!
Dewis: Totuși, ești o străină în casa asta. Trebuie să te porți respectuos.
Shelly: Voi sunteți străini aici, nu eu.
Halie: Destul! Taci că te pocnesc!
Dewis: Halie, stimată doamnă, vă rog. Lăsați-mă pe mine.
Shelly: Să nu vă apropiați! Să nu îndrăznească unul să se apropie! N-am nevoie de vorbele
voastre. Eu nu ameninț pe nimeni. Nici eu nu știu ce caut aici. Toți spuneți că nu vă amintiți de
Vince. Foarte bine. Să zicem că Vince e nebun, că a inventat toată povestea cu familia. Nu-mi
mai pasă. Am venit cu Vince ca să-i țin de urât. Am crezut că e un gest frumos. Eram și curioasă
de altfel. Din descrierile lui mi-ați devenit cu toții familiari. Fiecare. Aveam o imagine pentru
fiecare nume. Ori de câte ori pomenea vreun nume, vedeam persoana. De fapt, îl aveam atât de
clar în minte pe fiecare din voi, încât mi se părea că așa sunteți cu adevărat. Când am intrat pe
ușă, eram convinsă că cei pe care-i voi întâlni aici vor fi exact așa cum mi i-am imaginat eu, dar
nu vă recunosc pe nici unul. Pe nici unul. Nu e nici cea mai vagă asemănare.
Dewis: Si ce vină au alții dacă nu corespund halucinațiilor dumneavoastră?
Shelly: N-am avut nici o halucinație! O presimțire mai degrabă. Credeți în presimțiri, nu?
Halie: Părinte, nu mai discutați cu ea. O să mă duc să chem poliția.
Bradley: Nu! Nu trebuie să chemi poliția. Aici nu avem nevoie de poliție. Ăsta e căminul nostru.
Shelly: Așa e. Bradley are dreptate. De obicei vă rezolvați afacerile în familie, nu? De obicei le
expediați afară în toiul nopții. Afară, în spate, nu?
Bradley: Auzi, ce te bagi tu? De ce te amesteci tu?
Shelly: N-am nimic de pierdut.
Bradley: Tu nu știi prin ce am trecut. Tu nu știi nimic.
Shelly: Știu. Știu că aveți un secret. Cu toții ascundeți un secret. De fapt nu e nici un secret. Toți
sunteți convinși că nu s-a întâmplat niciodată. ( Halie face un pas către Dewis )
Halie: Doamne Dumnezeule, părinte!
Dodge: ( râzând pentru sine ) Își închipuie că o să ne tragă de limbă. Își închipuie că o să
descopere ea adevărul. Ca un detectiv.
Bradley: Aici nu s-a întamplat nimic! Nu s-a întâmplat niciodată. Totul este așa cum trebuie să
fie! Totul e în regulă. Nu e nimic în neregulă. Suntem toți oameni cu frica lui Dumnezeu!
Dodge: Își închipuie că după atâția ani o să scoată ea totul la iveală.
Dewis: Domnișoară, nu vă dați seama că oamenii aceștia doresc să fie lăsați în pace? Nu vă e
milă de ei? Nu v-au făcut nimic.
Dodge: Vrea să ajungă la miezul lucrurilor. Nu e așa că asta vrei? Să ajungi până la sursă, până
în străfundul lucrurilor? Vrei să-ți spun eu ce s-a întamplat? S-ar putea să-ți spun.
Bradley: Nu! Nu-l asculta. Nu-și amintește nimic!
Dodge: Îmi aduc aminte de toate de la început și până la sfârșit. Mi-aduc aminte de ziua în care
s-a născut.
Halie: Dodge, dacă tu povestești despre asta... dacă povestești toate lucrurile astea, pentru mine
esti ca și mort. Un hoit.
Dodge: Asta și sunt. Uite, fata asta vrea să știe. Vrea să știe mai mult. Și am senzația că oricum
nu contează. Mai degrabă pot să i-o spun unui străin.
Bradley: Am făcut un pact! Am făcut un pact între noi! Nu poți să-l calci în picioare.
Dodge: Nu-mi aduc aminte de nici un pact.
Bradley: Vezi, nu-și amintește nimic. Eu sunt singurul dintre ei care-mi amintesc. Dar n-am să-ți
spun niciodată.
Shelly: Acum nu mai sunt chiar așa de sigură că aș vrea să aflu.
Dodge: ( râzând înfundat ) I-auzi! Te-ai speriat?
Shelly: Nu m-am speriat.
Dodge: Nu te-ai speriat? ( Dodge nu mai râde. Pauză lungă ) Foarte bine. A fost odată ca
niciodată în America o familie bine așezată. Oameni avuți, de vază. Băieții erau mari. Ferma
producea atâta lapte cât să umplii de două ori lacul Michigan. Eu și cu Halie ne îndreptam, ca să
zic așa, spre mijlocul vieții. Toate lucrurile erau bine așezate pe făgașul lor. Nu ne mai rămânea
decât s-o ținem tot așa. Când, deodată, Halie a rămas însărcinată, așa din senin, a rămas
însărcinată. Nu mai aveam nevoie de alți băieti. Aveam destui. Și de fapt eu și cu Halie nu mai
dormeam în același pat de vreo șase ani.
Halie: ( mergând spre scară ) Nu mai vreau să ascult. Nu mă poate obliga nimeni să te ascult!
Dodge: Și unde ai să te duci? Sus? Tot ai să asculți chiar și de sus. Dacă ieși afară, tot ai să
asculți de afară. Mai bine vino aici și ascultă-mă. ( Halie rămâne lângă scară )
Bradley: Dacă aveam piciorul la mine, te făceam eu să taci. Nu-ți mergea dacă aveam eu piciorul
la mine.
Dodge: Da, dar piciorul tău e la ea. Și piciorul e în stăpânirea ei. Și ea vrea să audă, nu-i așa?
Shelly: Nu știu.
Dodge: Ei bine, chiar dacă nu vrei, tot am să-ți spun. Așa că Halie a născut. Un băiețel. L-a
născut singură. Fără nici un ajutor. Pentru toți ceilalți băieți i-am adus pe cei mai buni doctori, pe
cele mai bune moașe, mă rog, tot ce trebuie. Pe ăsta am lăsat-o să-l facă singură. A durut-o al
dracului. Era cât pe ce să moară, dar până la urmă l-a născut. Și pruncul a trăit. N-a murit. Vroia
să crească în mijlocul nostru. Vroia să fie ca noi. Parte din noi. Vroia să pretindă că eu eram tatăl
lui. Și nevastă-mea vroia ca eu să cred asta. Deși toți din jur știau. Toți. Toți băieții. Și Tilden
știa.
Halie: Oprește-te! Oprește-l, Bradley!
Bradley: Nu pot.
Dodge: Tilden știa foarte bine, mai bine ca oricare dintre noi. Se plimba mile întregi cu pruncul
în brațe. Îl lua noaptea când ducea animalele la păscut. Îi vorbea, îi cânta. Îl auzeam cum îi cânta.
Inventa și povești. Îi spunea tot soiul de povești. I le spunea copilului. Deși știa că el nu-l poate
înțelege. Nu înțelegea o iotă din ce-i spunea. Și nu l-a înțeles niciodată. Lucrurile nu mai puteau
continua așa. Cum să îngăduim acelui corp străin să crească în mijlocul vieților noastre? Tot ceea
ce realizasem până atunci, nu mai avea nici o importanță. O singură greșeala a fost de ajuns să
strice totul. O singură slăbiciune.
Shelly: Așa că l-ai ucis?
Dodge: Da. L-am ucis. L-am înecat. Ca pe un purcel stropșit. Așa l-am înecat. ( Halie se apropie
de Bradley )
Halie: Ansel l-ar fi oprit! Ansel nu l-ar fi lăsat să spună toate minciunile astea. Ansel era un
bărbat adevărat! Doamne, ce ai făcut cu bărbații din familia mea?
Deodată, Vince dă buzna prin glaswandul de la verandă, trândindu-l brusc
de perete. Toți în afară de Dodge și Bradley se dau înapoi și se uită la Vince care s-a întins cât e
de lung pe verandă beat mort. Cântă cu voce tare și se ridică încet în picioare. Are o sacoșă
plină cu sticle goale de băutură. Le scoate una câte una și, fără să se oprească din cântat, le
sparge izbindu-le de ușa de lemn care dă spre interior. Shelly se îndreaptă spre partea dreaptă a
scenei, ținând strâns la piept proteza și uitându-se fix la Vince.
Vince: Din palatele lui Montezuma, și până la țărmul Tripoli, vom lupta cu vitejie, atât pe
pământ cât și pe mare. ( punctează cuvintele ,,Montezuma”, ,,Tripoli” și ,,mare” cu câte o sticlă
pe care o sparge. Se oprește o clipă, privește către partea dreaptă a verandei, făcându-și mâna
streașină la ochi, ca și când ar contempla un câmp de bătălie, apoi își face mâinile pâlnie și
răcnește ca și când s-ar adresa unei armate imaginare. Ceilalți așteaptă îngroziți. ) De ajuns.
Hei, voi de acolo! Mai vreți? Mai avem muniție. De ajuns ca să vă aruncăm pe toți în aer!
( Apucă altă sticlă, imită șuieratul unei bombe și o aruncă spre dreapta. Sunet de sticlă spartă
de zid. E necesar sunetul adevărat. Vince continuă să urle și să arunce sticle una după alta. La
un moment dat, se oprește să-și tragă răsuflarea. Tăcere lungă. Ceilalți se uită la el. Shelly face
câțiva pași în direcția lui )
Shelly: Vince! ( Vince se întoarce către ea. Se uită pe geam )
Vince: Cine? Ce? Care Vince? Cine e acolo?
Dodge: Unde e sticla mea?
Vince: ( uitându-se la Dodge ) Ce? Cine e ăsta?
Dodge: Eu. Bunicul tău. Nu mai fă glume stupide cu mine. Unde-s cei doi dolari ai mei?
Vince: Cei doi parai? ( Halie se îndepărtează de Dewis, se uită cu atenție la Vince, încercând să-
l recunoască
Halie: Vince? Tu ești, Vince?
Vince: Vince și mai cum? Cine mai e și ăsta?! Voi cine sunteți?
Shelly: ( către Halie ) Stați! Stați puțin! Un moment! Ce se întâmplă?
Halie: ( apropiindu-se de geamul de la verandă ) Doamne Dumnezeule, am crezut că ești un
ucigaș sau mai știu eu ce. Ce idee, să dai buzna pe ușă în halul ăsta!
Vince: Ucigaș? Vă rog să nu mă subapreciați! Sunt ucigașul de la miezul nopții! Halesc familii
întregi dintr-o îmbucătură! ( Înșfacă altă sticlă și o sparge de zidul verandei. Halie se trage
înapoi )
Shelly: ( către Halie ) Adică... știți cine este?
Halie: Sigur că știu cine este! Ceea ce nu știu, e cine ești tu.
Bradley: ( ridicându-se pe canapea ) Ieși afară, porcule! Ce cauți aici să spargi sticle? Și cu
străinii ăștia ce-i? De unde au apărut?
Vince: Poate ar fi mai bine să le sparg înăuntru.
Halie: ( înaintează spre verandă ) Să nu îndrăznești! Vincent, ce te-a apucat?
Vince: Poate că ar trebui să vă uzurp teritoiul! ( Halie se întoarce către Dewis și se apropie de
el )
Halie: Părinte, nu puteți face nimic? ( Dodge tușește spasmodic )
Dewis: Stimată doamnă, nu e parohia mea. ( Vince începe să arunce din nou cu sticle )
Bradley: Dac-aș avea eu piciorul meu, aș mătura strada cu tine, ți-aș face urechile praștie!
( Bradley sparge geamul cu pumnul și încearcă să-l apuce pe Vince, dar nu reușește )
Vince: A! S-a produs și o breșă în liniile noastre! Năvălesc animale cu tentacule! Făpturile
adâncurilor! ( Vince îl lovește pe Bradley peste mână cu o sticlă. Bradley își retrage mâna )
Shelly: Vince! Termină! Vreau să plec de aici. ( Vince își lipește fața de geam, se uită la Shelly )
Vince: Ce-i cu tine, dragă? O fetiță atât de drăgălașă... avea toată viața în fața ei. Înăbușită din
fașă.
Shelly: Vince! Am să ies afară și te rog să plecăm de aici imediat. Să plecăm oriunde. Numai să
plecăm. ( Shelly se îndreaptă spre locul unde sunt cutia saxofonului și paltonul lui Vince. Lasă
jos piciorul de lemn și ia paltonul și cutia. Vince o urmărește cu privirea din verandă )
Vince: Să facem un troc. Un fel de schimb de prizonieri. Câțiva dintre ai lor pentru unul dintre ai
noștri. După mine nu e un preț prea mare. ( Shelly treversează scena cu cutia și paltonul lui
Vince )
Shelly: Du-te și adu mașina. Ies și eu acum. Plecăm imediat.
Vince: Nu indrăzni să ieși! ( Shelly se oprește brusc în dreptul ușii ) Trecerea strict interzisă!
Verboten! Tabu! Nici o făptură omeneasca, fie parte bărbatească, fie parte femeiască, nu a trecut
acest hotar întorcându-se apoi vie să povestească ce a văzut!
Shelly: Sunt gata sa risc. ( Se duce la ușa din dreapta și o deschide. Vince scoate un cuțit de
vânătoare și-l deschide. Îl înfige în geam și face o gaură destul de mare prin care să se poată
strecura. Bradley se face mic într-un colț al canapelei )
Vince: Nu indrăzni sa ieși! Te avertizez! O să te dezintegrezi! ( Dewis o ia de braț pe Halie și o
împinge în sus pe scări )
Dewis: Halie, poate e mai bine să mergem sus până se termină toată povestea asta.
Halie: Nu înțeleg nimic. Pur și simplu nu înțeleg. Vince era un băiețaș atât de drăgălaș. Vince nu
avea pic de ticăloșie în el. Toată lumea îl iubea pe Vincent. Era un copilaș perfect.
Dewis: O să-i treacă. A băut un pahar în plus, asta e tot.
Halie: Cânta în somn. În toiul nopții, cu o voce dulce... de îngeraș. Stăteam trează și-l ascultam.
Și mă gândeam uneori că aș fi putut să și mor în momentul acela. Vincent era un înger. Un înger
păzitor. El ar fi avut grijă de noi. De noi toți. ( Dewis o conduce sus pe scări. Vince trece acum
din verandă pe canapea. Bradley cade de pe canapea, strâns înfășurat în pătură. Shelly e afară
în verandă. Vince ține cuțitul între dinți. Bradley se târăște spre piciorul de lemn, încercând să-l
apuce )
Dodge: ( către Vince ) Dă-i înainte! Ia casa cu asalt! Casa asta blestemată! Ia-o! E a ta. A fost o
adevarată pacoste de când a ipotecat-o prima oară. Pot să mor în orice moment. În orice secundă.
Nici n-o să băgați de seamă. Așa că mai bine-mi pun la punct afacerile odată pentru totdeauna.
( în timp ce Dodge își recită testamentul, Vince intră în cameră cu cuțitul în gură și se plimbă cu
pași mari, inspectând moștenirea. Îi aruncă o privire indiferentă lui Bradley care se târăște spre
proteza lui și luându-i-o înainte, o împinge cu piciorul, ca Bradley să nu ajungă la ea. Ridică de
jos trandafirii și-i ține în mână, mirosindu-i din când în când. Shelly e afară pe verandă,
uitându-se înmărmurită la Vince. Vince nu-i dă nici o atenție ) Las casa asta moștenire nepotului
meu Vincent. Cu tot mobilierul, obiectele și celelalte bunuri conținute în casă, inclusiv tot ceea
ce este arârnat pe pereți sau în alt mod acoperit de acoperiș. Uneltele mele, respectiv fierăstrăul,
bomfaierul, bormașina, fierăstrăul circular, strungul, ciocanul electric, toate acestea le las
moștenire fiului meu mai mare, Tilden. Dacă și-o face vreodată apariția. Șopronul și utilajele cu
motor pe benzină, respectiv tractorul, stropitoarea, plugul, precum și toate piesele și dispozitivele
pentru mecanismele de mai sus, respectiv grapa cu dinți reglabili, plugul pentru brazdă de
adâncime, discuitoarea, instalația automată de împrăștiat îngrășăminte, secerătoarea,
treierătoarea, semănătoarea, combina John Deere, găuritoarea, strungul... asta am mai spus. Da,
l-am menționat, plăcile cu Bennie Godman, harnașamentul, zăbalele, hamurile, rașpilul,
nicovala, aparatul de sudat, caielele, nivelele cu apă, scăunelul de muls, nu, nu scăunelul de
muls, ciocanele și dălțile, căpestrele, strunga de vite, sârma ghimpată, frânghiile din păr de cal și
toate materialele aferente urmează să fie făcute grămadă în mijlocul câmpului și să li se dea foc.
Când rugul, vâlvătaia va atinge punctul maxim, de preferință într-o noapte rece și fără vânt,
rămășițele mele pământești urmează să fie aruncate în mijlocul vâlvătăii și arse până nu mai
rămână decât cenușa. ( pauză. Vince scoate cuțitul din gură și miroase trandafirii. E cu fața la
public și să nu se întoarce deloc spre Shelly. Închide cuțitul și-l bagă în buzunar )
Shelly: ( din verandă ) Eu plec. Indiferent dacă vii sau nu, eu plec.
Vince: ( aspirând parfumul trandafirilor ) Înainte să pleci, dă-mi cornul înapoi. E al meu.
Shelly: Nu vii?
Vince: ( inaintând către gaura din geam) Tocmai am primit moștenire o casă.
Shelly: Vrei să rămâi aici?
Vince: ( împingând proteza lui Bradley în așa fel încât el să nu o poată ajunge ) Trebuie să
continui. Să duc lucrurile mai departe. ( Bradley se uită la el de pe podea și se târăște în
continuare după proteză. Vince o împinge mai încolo )
Shelly: Ce s-a întâmplat cu tine, Vince?
Vince: ( după o pauză lungă începe să vorbească ) Azi-noapte m-am gândit să fug. Să fug și să
tot fug. Am luat mașina și am plecat în neștire. Am mers toată noaptea. Până la hotarul cu statul
Iowa. Cei doi parai ai bătrânului ședeau pe scaun lângă mine. Ploaia nu a încetat o clipă. Nici o
clipă. Mă vedeam oglindit în parbriz. Îmi vedeam fața. Ochii. M-am studiat. Mi-am studiat fața.
Ca și cum mă uitam la altcineva. Ca și cum prin ea vedeam un neam întreg. O față după alta, fete
pe care nu le văzusem niciodată și totuși le recunoșteam. Recunoșteam oasele dindărătul
trăsăturilor. Ochii. Răsuflarea. Gura. Mi-am urmat strămoșii până în statul Iowa. Până la ultimul.
Până în țara porumbului și dincolo de ea. M-am dus după ei pănă unde au vrut ei. Pe urmă totul
s-a topit. Totul a dispărut. ( Shelly îl privește lung, apoi îi întinde cutia și paltonul și le lasă pe
canapea )
Shelly: La revedere, Vince. ( iese prin stânga. Vince se uită după ea. Bradley încearcă să-și
apuce proteza. Vince o ridică repede și o leagănă ca pe un morcov în fața nasului lui Bradley.
Bradley încearcă cu disperare s-o apuce. Dewis coboară pe scări și se oprește, privindu-i pe cei
doi. Vince îl vede pe Dewis și-i zâmbește. Se dă înapoi către planul, doi stânga, în timp ce
Bradley se târăște după el )
Vince: Vai, vă rog să mă iertați, părinte! Încercam să scap de dăunătorii din casă. E casa mea,
știați? Tot ce e aici e al meu. In afară de mașini și alte hodoroage. Oricum, am de gând să-mi
cumpăr lucruri noi. Pluguri noi, un tractor nou. Să fie toate noi-nouțe. ( Vince îl trage pe Bradley
în colțul din stânga scenei ) Încep chiar de la parter. ( aruncă afară proteza lui Bradley. Bradley
se duce după ea, ieșind din scenă, târându-se și scâncind. În urma lui, Vince îi smulge pătura și
și-o aruncă pe umăr. Se intreaptă spre Dewis, aspirând mirosul trandafirilor. Dewis coboară și
restul scărilor )
Dewis: Ar trebui să te duci la bunica ta.
Vince: ( privind în sus ) La bunica? Nu mai e nimeni în casa asta. În afară de dumneata. Și
dumneata pleci, nu-i așa? ( Dewis se îndreaptă spre ușa din dreapt. Se întoarce pentru ultima
dată către Vince )
Dewis: O sa aibă nevoie de un suflet lângă ea. Eu nu am cum s-o ajut. Nu știu ce să fac. Nu știu
exact care e poziția mea. Am fost invitat la cină. Habar n-am avut că e vreo problemă. N-am avut
nici o idee.
Vince îl privește fără să spună nimic. Dewis trece în verandă și iese prin stânga. Vince ascultă
până ce aude ușa închizându-se, miroase din nou trandafirii, privește spre capul scărilor și
miroase din nou transafirii. Se întoarce și se uită la Dodge. Se apropie de el. Dodge a murit.
Vince îi acoperă capul cu pătura. Se așează pe canapea, miroase trandafirii și se uită lung la
trupul lui Dodge. Pauză îndelungată. Vince pune trandafirii pe pieptul lui Dodge, apoi se întinde
pe canapea, cu brațele încrucișate la ceafă, uitându-se fix la tavan. Trupul lui e paralel cu al lui
Dodge. După un timp se aude de sus vocea lui Halie.
Vocea lui Halie: Dodge, ești acolo? Tilden a avut dreptate cu porumbul. N-am văzut în viața mea
asemenea porumb. Te-ai mai uitat la el? E deja înalt cât un stat de om. Și morcovii sunt frumoși.
Și cartofii. Și mazărea. E un adevărat paradis acolo, Dodge. Ar trebui să te duci și să te uiți. Un
adevărat miracol. N-am mai văzut niciodată așa ceva. Poate din cauza ploii. Cred că din cauza
ploii. ( Tilden apare din stânga, murdar de noroi până la genunchi. Brațele și mîinile îi sunt
acoperite cu noroi. Ține-n brațe cadavrul unui prunc și-l privește fix. Cadavrul constă mai ales
în niște oase înfășurate într-o pânză putredă și murdară. Se duce încet spre planul întâi către
scară, nedându-i nici o atenție lui Vince. Vince se uită în tavan ca și când Tilden nu ar fi de față.
Pe ultimele cuvinte ale lui Halie, Tilden începe să urce încet scările. ) Ploaie bună, mănoasă.
Pătrunde totul pănă la rădăcini. N-ai cum să faci lucrurile să crească dacă nu vor, n-ai cum să
intervii. Trebuie să aștepți să crească vlăstarul acela alb, mititel. Pufos, dar destul de puternic ca
să spargă pământul. E o adevarată minune, Dodge. N-am văzut o asemenea recoltă în viața mea.
Poate din cauza soarelui. S-ar putea ca asta să fie cauza. Poate din cauza soarelui.