GET TREASURE/SHOOT/REPEAT

By Mark Ravenhill

FEMEILE DIN TROIA

Un cor de femei:

-Vrem să vă întrebăm un singur lucru: de ce ne bombardați?

- Da, da ce?

- Vedeți, noi suntem oamenii buni. Uitați-vă la noi! Uitați-vă bine la noi! Ce
vedeți? Îi vedeți pe oamenii buni! Nu înțeleg...de ce i-ați bombarda pe oamenii
buni? Pot să vă vorbesc puțin despre mine? Aș vrea să vă vorbesc puțin despre
mine.

În fiecare dimineață, după ce mă trezesc, iau cateva fructe și le pun în blender să

fac smoothies pentru mine și familia mea. Familia mea minunată. Soțul meu
minunat și copilul meu minunat. Thomas și Zachary. Și cu toate astea, voi...

- În fiecare dimineață iau micul dejun împreună cu mama mea. Mancăm ochiuri
cu bacon și clătite. O masă consistentă. Și cu toate astea, voi...

- În fiecare dimineață citesc ziarul. Citesc despre...e multă suferință pe lumea

asta. Nedreptate. Hrană puțină. În dimineața asta un soldat a fost omorat. M-a
marcat profund știrea asta. Îmi pasă. Cum i-ar păsa oricărui om bun. Și cu toate
astea, voi...

- Soțului meu îi place ca în fiecare dimineață să spele mașina. În fiecare

dimineață spală...ceea ce e...spală mașina în fiecare dimineață. Cateodată...totuși
e o mașină bună. Trăim într-un cartier foarte liniștit. Toți vecinii noștri sunt niște
oameni foarte buni.

- Mănanc doar mancare bună. Sănătoasă. Consider că trebuie să iei decizii bune
atunci cand mergi la cumpărături. Toate deciziile mele sunt decizii bune. Chiar
sunt. Un mic dejun consistent te pregătește pentru ziua ce va urma. Așa obișnuia
să spună tatăl meu. Neapărat să mănanci bine la micul dejun. Și el manca șuncă
și budincă și carnați și uneori și un burger...și asta în fiecare dimineață timp de
64 de ani, cat a trăit. A fost un om bun. Mi-e așa de dor de el.

- Muncesc pentru binele societății noastre. În fiecare zi ajut oameni fără adăpost,
drogați, nebuni, rătpăciți. Ei vin la mine și eu încerc să fac tot ce pot pentru ei.
Încerc să le repar aripile stricate. Folosesc arta să îi vindec. Teatru sau dans sau
pictură. Facem un mic spectacol și asta îi vindecă. Pe toți. Eu fac bine în timp ce
voi...Vedeți acum cine sunt? Vedeți? Vedeți ce om bun sunt?

- Ce oameni buni suntem. Cat de bună e de fapt libertatea și democrația. Așa că

vă rugăm să nu ne răniți. E greșit. E total greșit. De ce faceți asta? De ce? Noi
suntem, fără niciun fel de dubiu, oamenii buni. Și voi ne bombardați de parcă
am fi nimic. E înfricoșător. E îngrozitor. E oribil. Să ne bombardați așa. Prietena
mea de la universitate, prietena mea cea mai bună, ea..oh...

- Hei hei hei, nu e nevoie, nu e nevoie sa...

- Ea era un om așa bun. Era cu adevărat un om bun.

- Nu trebuie, calmează-te, nu trebuie!

- Dar vreau! Okay? Vreau să vorbesc! Okay? Okay? Okay?

- Okay.

- Pentru că trebuie să înțelegeți ce oameni buni distrugeți. Prietena mea de la

universitate era în autobuz în dimineața aia. Se ducea să predea la catedra de
științe politice. Și flăcările alea i-au trecut prin tot corpul și a fost proiectată prin
geam și a zăcut acolo pe șosea țipand. A fost un înger. Femeia aceea a fost toată
viața un înger și uite-o întinsă pe șosea țipand după ajutor: ajutor, ajutor, ajutor,
ajutooo!!!!

- Hai gata, nu trebuie...

- Dar vreau...

- Nu îți face bine asta...

- Dar ei trebuie să vadă, trebuie să-i vadă pe oamenii buni. Era un înger. Era o
stancă. Era...a murit o oră mai tarziu în spital din cauza rănilor. Și toată viața ei a
făcut numai bine.
- Felul nostru de a trăi este cel bun, cel corect. Singurul fel de a trăi. Libertate,
democrație, adevăr. Așa că de ce? De ce ne bombardați?

- Vă rugăm, vrem să înțelegem. Chiar vrem. Îmi amintesc că atunci cand am

auzit despre bombardamente, despre valul de distrugere, făceam smoothies.
Thomas era în duș, Zachary se uita la desene pe tabletă. Și brusc, flăcările ne
înghițeau lumea. Oameni ca mine ardeau și țipau și mureau în chinuri groaznice.
Le-am simțit durerea. A fost cumplit. Făceam smoothies și mă întrebam, sincer
mă întrebam, de ce-ai face asta oamenilor buni?

- L-am luat pe Alex de la școală cu mașina. Știrile despre bombardamente au

început să curgă la radio. Muzica s-a oprit și o voce gravă a început să ne spună
despre bombele care erau...peste tot. Alex a început să plangă. Și ce faci? În
momentul ăla ce faci? Are doar șapte ani. Am închis radioul dar a început să
țipe: mămi, mamiii, ce se întamplă? De ce fac asta? Nu suntem noi oamenii
buni? Și eu i-am spus: Bineînțeles că suntem puiule, suntem oameni foarte buni.

- Foarte bine i-ai spus.

- Foarte bine.

- Știm că

- Virgulă

- Cultura voastră e foarte diferită.

- Și e foarte bine că e așa.

- Acceptăm asta.

- Tolerăm, acceptăm, celebrăm!

- Exact, celebrăm diferențele dintre noi.

- Asta înseamnă să fii un om bun.

- E ceea ce ne face pe noi să fim oamenii buni.

- Vă rugăm, și voi sunteți buni. Bineînțeles că sunteți. Trebuie să fiți...Vă rugăm,

arătați-ne un semn de bunătate.

- Vreau să-mi imaginez cum faceți bine. Ajutați-mă să îmi imaginez asta.
- Vreau să-mi imaginez cum mergeți la cumpărături. Sunteți cu familia și vă
faceți cumpărăturile. Vreau să am imaginea asta. Să vă văd...normali.

- E trei dimineața, poate iubitului/iubitei îi este rău, așa că întindeți mana și

degetele voastre încep să-l/s-o mangaie. Te iubesc, îi spui. Și un alt te iubesc se
întoarce spre tine. Dar există un scurt moment de teamă înainte să vă cufundați
la loc în noapte. O spune cu adevărat? Chiar vreau să am imaginea asta...să văd
asta. Dar nu pot.

- Am mai avut inamici și i-am putut vedea mancand micul dejun, savurand o
cafea. Am putut să văd asta. Mi i-am imaginat. Facand dragoste. Crescand copii.
Dar voi...Nu văd nimic cand ma uit la voi. Văd întuneric.

- ATENTIE. E O MAȘINĂ PARCATĂ ÎN CURTEA SPITALULUI ȘI E

PLINĂ CU EXPLOZIBIL.

- Iar?

- Nu, nu, e prea mult!

- Iar și iar și iar și iar!

- UN SALON DIN SPITAL TOCMAI A FOST BOMBARDAT. UN BĂRBAT

CARE CĂRA UN RUCSAC A INTRAT ÎNTR-UN SALON DIN SPITAL ȘI
S-A DETONAT. 7 PACIENȚI ȘI ECHIPAJUL MEDICAL AU MURIT
INSTANTANEU ÎN EXPLOZIE. ALȚI 20 AU SUFERIT ARSURI SEVERE.
AUTORITĂȚILE AU ÎNCERCUIT O MARE PARTE DIN CENTRUL
ORAȘULUI.

- Doamne Dumnezeule...

- Cacat, cacat, cacat, cacat, cacat, cacat.

- De ce ne-ați bombardat? Ticăloșilor!

- De ce i-ați bombardat pe toți oamenii ăia buni?

- Erau oameni înauntru! Oameni cu cancer și atac cerebral și atac de cord...

- Și sida!

- Erau oameni cu sida înăuntru!

- Și voi i-ați bombardat pe oamenii ăștia buni.

- Asistente medicale. Există o persoană mai bună decat o asistentă medicală? Nu
cred. Cred că o asistentă medicală este cea mai bună! Asistentele medicale sunt
cele mai bune. Bune, bune, bune, bune, cele mai bune! Ele fac cel mai mult
bine. Fac bine în lumea asta, și voi le-ați bombardat! Le-ați dezintegrat! Le-ați
consumat corpul în flăcări! Jigodiilor! Lașilor! Pizdelor!! Daa, exact! Voi!

- Voi nu sunteți oameni! Sunteți bombe! Mă uit la voi și tot ce văd sunt bombe.
Vă aud cum ticăiți și simt frică și furie și dezgust. Asta simt. As vrea să vă iert.
E oare prea tarziu? I-ați bombardat pe toți oamenii ăstia. E oare prea tarziu să
iertăm? Înțelegeți ideea asta, cuvantul ăsta, a ierta? O asistentă medicală în
flăcări. O am acum aici. Dacă aș putea să...Aș vrea să...

- Putem să facem comerț cu voi. Avem resurse naturale. Vă dăm resursele

naturale, vă dăm toate resursele naturale, ce ziceți? Uitați-va la voi! Tic tac tic
tac tic tac tic tac tic tac tic tac tic tac. Asta sunteți. Un mostru care ticăie.

- Mai avem o grămadă de gadgeturi! Ăh, ce ziceți? Nu v-ar plăcea să aveți

ultimul iphone? Sunt sigur că v-ar plăcea. Și tablete, căști wireless, televizoare
curbate, ceasuri inteligente care ajung să te cunoscă mai bine ca prietenii. Nu v-
ar plăcea să aveți așa ceva? Ahhh, și democrație!

- Democrație, libertate! Și gadgeturi! Ce spuneți? Huh?

- Răilor, răilor, răilor, răilor!

- Și shopping! Putem să vă dăm, putem să vă aducem, sigur că puteți să aveți tot

ce vreți, vă promitem! Asistente medicale în flăcări. Puteți să aveți magazine!!
Shopping! Am călătorit în toată lumea asta și nu am găsit un om care să nu,
asistente asistente asistente, iubească să meargă la shopping.

- Democrație și libertate. Libertate și democrație. Vi le ofer! Vi le dăruiesc! Nu

vă speriați. Nu vă alarmați. Par cumva, asistente medicale în flăcări, niște
cuvinte grele? Să știți că nu sunt. Sunt doar...

- Instincte!

- Exact, sunt instincte umane bune. Și dacă ați dori, v-am putea elibera și abia
atunci veți putea înțelege. Veți îmbrățișa, veți trăi, vă veți bucura de libertate și
democrație. Gandiți-vă la asta! Veți avea libertate și democrație! Huraaah!

- Hurrrah!

- Hurrrah!
- Puteți fi oameni buni, ca noi...

- ATENȚIE. SUNTEȚI PE CALE SĂ MURIȚI. NE-AM INFILTRAT ÎN

CLĂDIREA ÎN CARE SUNTEȚI. UN SINUCIGAȘ CU BOMBĂ ESTE ÎN
CLĂDIRE ȘI SE VA DETONA ÎN SCURT TIMP.

- Nuu, nu, nuuu, sunt un om bun.

- Și eu. Și eu sunt un om bun. Buuun!

- Doamne apără-ne! Apără și păzește!

- Te iubesc Thomas. Te iubesc Zachary! Thomas, serile noastre cu pește și vin și

prieteni de la universitate au fost seri bune. Ești un om bun. Te iubesc

- Mamă, ești o mamă bună! Diminețile cand mancam împreună și vorbeam

despre vremurile bune ce aveau să vină, au fost cele mai bune. Te iubesc.

- Te rog să nu mănanci prea mult zahăr. Să ai grijă și cu cafeaua. Pe viitor. Și să

mai ieși și afară să te joci. Să nu stai numai în casă pe tabletă. Te iubesc.

- Hai, detonează-te! Apasă butonul! Suntem pregătite!

- Suntem pregătite să părăsim lumea asta!

- Pregătite și...cu pace în suflet. Pentru că suntem iubite.

- Tu ești?

- Pregătite și atat de sigure, de sigure, de sigure, de sigure că noi suntem oamenii

buni.

- Oamenii buni.

- Oamenii buni.

- Și Dumnezeu a făcut pămantul ăsta pentru noi. Pămantul cu toate resursele

naturale și cu toate...cafenelele și bombele și magazinele...sunt toate pentru noi.
Pentru noi, oamenii buni. Și le vom folosi.

- Suntem puternici împreună.

- Gata pentru moarte.

- Care din voi e sinucigașul cu bombă? Identifică-te!

- Ieși în față.

- Ieși în față!

- Poți să ne omori, să ne detonezi...să ne spulberi trupurile, să ne consumi în

flăcările tale și tot vom avea o moarte bună. O moarte bună pentru oameni buni.
Hallelujah!

- Hallelujah!

- Hallelujah!

- Pentru noi a venit sfarșitul, dar e doar începutul războiului. E o armată de

oameni buni pregătită și ei se vor ridica de acum din amorțeală și vor lupta cu
voi și războiul ăsta va dura la nesfarșit. Pentru totdeauna. Pentru bine.

- Pentru noi ăsta e sfarșitul, dar războiul e doar la început. Războiul începe.

- Acum!

- Aici!

INTOLERANȚĂ

HELEN: Acesta este un amestec de zmeură și afine și suc de mere. Obișnuiam

să beau cafea dimineața, dar aveam o grămadă de cafeină în gat și mă durea ca
dracu – De exemplu, dacă vorbeam cu cineva și încercam să-i spun că-i minunat
sau special, dintr-odata mă lua durerea. Și mă opream. Pur și simplu mă opream
din vorbit. Și am devenit foarte îngrijorată că durerea asta era ascunsă în mine
de mult timp. Așa că mi-am reevaluat viața și mi-am dat seama că nu am de ce
să mă tem. Totul e perfect. Viața mea este...Am o familie fericită. Curte și
topogan și grătare. La școală totul a fost minunat. Am avut doar note mari.

Am terminat și o facultate. Nimic special, dar nu e ca și cum aș fi...L-am

cunoscut pe Thomas. Într-un supermarket. Cumpăra aceleași chestii pe care le
cumpăram și eu, așa că în mai puțin de un an, ne făceam cumpărăturile
împreună. Casa asta e minunată. Cred că o singură dată m-am certat cu vecina,
dar ea e acum la dezalcoolizare, așa că e liniște. Cred că sunt mai multe afine
decat suc în dimineața asta, ceea ce e un lucru bun. Ești atat de sănătoasă. ( bea
smoothi-ul ) Mic dejun. Liniște. Nu mai citesc ziarul și nu mă mai uit la știri.
Peste tot războaie și bombe și...Îți fac numai rău astfel de chestii, și serios acum,
ce poți să faci? Dacă e să fiu aruncată în aer, asta e...Atata timp cat sunt în
mijlocul exploziei. Mic dejunul e momentul meu preferat din zi. Timpul meu.
Thomas e în duș. Zachary e în camera lui. Se joacă pe tabletă înainte să plece la
școală. Și eu sunt aici. Cu smoothi-ul meu. Îmi amintesc de ziua cand mi-am
descoperit intoleranța. M-am simțit foarte prost. Foarte prost. Cum să cred că
durerea mea are rădăcini mai adanci? Într-o singură ședință cu...cum o chema pe
femeia aia care m-a consultat?

O cheamă, o cheamă. Numele ei este...în fine, într-o zi facem hipnoză. Și mă

duce departe departe. Sunt cu îngerii. Sunt...nici nu am cuvinte să spun...Eu nici
măcar nu am făcut religie în școală, și nici familia mea nu era religioasă, și cu
toate astea, eu eram un înger. Bine, un înger căzut din rai, alături de Lucifer. Și
eu ar trebui să cad în iad cu toată armata rebelă. Dar nu fac asta. Dintr-un motiv
ciudat, toată armata, adică jumătate din Rai, este suptă în iad. Dar cumva, nu știu
de ce, căderea mea nu decurge așa cum ar trebui, așa că ajung singură în Eden.
Și mă dor foarte tare airipile. Dar peste tot sunt alune și afine. Dar sunt complet
singură. Niciun Dumnezeu, niciun Lucifer, nimeni! Încerc să spun povești.
Povești în Eden pentru mine. Pentru eternitate. E cam degeaba! Heei, e cineva?
E cineva?? Mi s-au stricat aripile. Degeaba!!! Zi după zi de perfecțiune și liniște
și eu de capul meu cu aripile care îmi atarnă de corp. Așa că într-o zi mă spanzur
de un copac. Ha. Heh. Heh. Ce prostesc sună acum. Dar în momentul ăla cand
ești sub hipnoză, Inga! Ăsta era! Inga! O cheamă Inga! Femeia asta descoperise
că am avut 15 vieți anterioare. Pe care le-am trăit simultan. Presupun că Inga era
o impostoare. Un an mai tarziu durerea a devenit și mai puternică.

Am încercat și cu acupunctură. Durerea dispărea pentru cateva zile. Dar am

dezvoltat o fobie pentru ace. Tot timpul ăsta, Thomas a fost așa de înțelegător.
Thomas e un om minunat. Obișnuia să anticipeze durerea. Citea pe fața mea că
urma să vină și-l trimitea urgent pe Zachary în camera lui să se joace pe tabletă.
Sunt foarte norocoasă că-l am pe Thomas. O să iasă în curand din duș. Predă
științele politice la universitate și călătorește în lumea întreagă pentru că are o
gandire foarte originală și acum e timpul potrivit pentru astfel de gandiri. Dacă
ai o idee originală, poți să te vinzi foarte scump. Asta le spune Thomas
studenților. Nu știu dacă îl ascultă cineva. Dar o să se prindă ei. Unii dintre ei,
după ani de la absolvire, se întorc la el și-i spun că au învățat să se vandă cum
trebuie.
Și noi seara, la cină, închinăm un pahar de vin alb în cinstea lor. Asta e pentru
încă o dovadă palpabilă că Thomas este un om înțelept. Acesta este un iaurt
probiotic. Esențial este să nu mă ating de cafeină. Și chestia asta joacă un rol
important în ținerea durerii la distanță. E logic. Cultura activă din stomac te
ajută să fii fericit. ( bea din iaurt ) Am încercat și cu presopunctură după ce am
dezvoltat fobia de ace, dar nu m-a ajutat cu mare lucru. Niciun efect. Și am
început să mă resemnez. I-am spus lui Thomas: pana la finalul vieții o să trăiesc
cu durerea asta. Îmi răspunde: nu, nu, nu, nu, nu. Dar în timpul cinelor pe care le
organizez pentru colegii lui Thomas de la universitate am dureri îngrozitoare.
Ore întregi. Și îi servesc cu pește. Nici nu prea mai apuc să-l văd pe Zachary.

Durere în stomac. Oh, asta n-ar trebui să se întample. Chiar n-ar trebui...nu m-
am mai atins de cafeină de, de...de atația ani...de trei ani. Ooo-uuughhhh-
ughhhhhh. ERRRRRRR! AAGHHHHHHH! Oh Doamne. Oh Doamne. Oh
Doamne...Cacat, la dracu! Asta chiar n-ar trebui să se întample. Ahh. ( pauză
lungă ) Mai bine acum. Am citit odată într-o revistă un articol despre intoleranța
la cafeină. Și am știut imediat. Asta sunt eu. Trebuie să-mi regandesc mic
dejunul. Și asta am făcut. Uitați-vă la mine acum.

Senină. Nu eu o spun. Cațiva prieteni și colegi spun asta despre mine. Ești acum
o persoană atat de senină. Cineva chiar a folosit cuvantul: renăscută. Deci
presupun...s-a oprit dușul. Thomas își va lua halatul. Liniște. Zachary nu se mai
joacă pe tabletă. Zachary se îmbracă. Thomas se îmbracă. Mic dejunul meu e
gata. E liniște acum. Nu e minunat? Stomacul meu...e așa de...calm. Uitați, o
scrisoare de la vecina mea care e la dezalcoolizare. Nu știam că au voie să
trimită scrisori. Spune că scrie persoanelor pe care le-a rănit și le cere scuze. Nu
are nevoie de binecuvantarea mea. Dar vrea ca noi să știm că ea face progrese și
e hotărată să devină un om mai bun. Cred că am să lipesc scrisorica asta de
frigider cu un magnet. Langă desenul făcut de Zachary cu un soldat fără cap.
Desigur, prefer cand oamenii au cap în desenele făcute de Zachary, dar nu au.
Așa îi vede el. Așa se exprimă el. Nu-l judec.

Nu trebuia să spună asta. Chiar nu era nevoie. Un om mai bun...ei bine, abia
aștept să văd asta. Va fi primită în casa noastră dacă își va vindeca dependența.
Se va putea juca cu Zachary pe tabletă. Thomas? Zachary? Tom? Zac? S-au dus.
Nici măcar nu m-au salutat. E tarziu. Oră de varf. O să spun o rugăciune pentru
ei: Doamne, păzește-i de atentate cu bombe și astăzi. Trebuie să-i reamintesc lui
Thomas că în seara asta mergem la teatru. O să îi scriu mai încolo. Mă duc să
îmi cumpăr o pereche nouă de pantofi. Asta am chef să fac. UGH.
STOMACUL. SUNT SCLAVA DURERII...ce mister împuțit. Chiar am sperat
că o să fiu fericită. Ce căcat poți să faci? Aș putea să beau un frapuccino futu-i
futu-i futu-i futuuu-i, poate chiar o să beau un frappapucininiofutu-i gataaa!
Cand le-ai încercat pe toate, Inga, ace, terapie, ce mai poți să faci? E război, nu?
A început? Așa spun la televizor, că războiul a început. I-am invadat. Acum
trebuie să iau zinc și calciu și fier. E ca un mic ritual, nu? Toate chestiile astea
joacă un rol în viața mea, fac parte din viața mea. O viață aproape perfectă. Cat
de aproape de perfecțiune poate fi o viață.

FEAR AND MISERY

Bucătărie. Harry și Olivia. Iau cina.

HARRY: Îți amintești noaptea cand Alex a fost conceput?

OLIVIA: Bineînțeles.

HARRY: Erai calmă? În noaptea aia?

OLIVIA: Calmă? Ce vrei să spui?

HARRY: Păi...uneori mă întreb dacă erai cu adevărat...e important pentru mine

ca băiețelul nostru să fi fost conceput în calm...așa cum am plănuit.

OLIVIA: Cum am plănuit? Serios? De ce întotdeauna...Nu contează. Chiar nu

contează. Alex a fost conceput.

HARRY: În calm. Spune-o. În...Spune-mi că a fost conceput în calm.

OLIVIA: Ascultă...nu contează...te iubesc.

HARRY: De ce nu poți s-o spui? Orice ar fi...ascultă, orice...

OLIVIA: Sunt ok...

HARRY: Serios...

OLIVIA: Deschid o sticlă de vin. Vrei niște vin?

HARRY: E important să știu că ai fost calmă.

OLIVIA: De fapt...de fapt...n-am fost.

HARRY: Oh...oh. Nu?

OLIVIA: Iartă-mă.

HARRY: Spune-mi.

OLIVIA: Nu pot.

HARRY: Spune-mi. SPUNE-MI! În morții mă-sii, suntem parteneri! Partenerii

își spun chestii. Asta e o...trebuie să-mi spui.

OLIVIA: Păi...( toarnă vin în pahare, după care un timp beau în tăcere )
Cateodată mă simt...Cateodată...cand ești în mine...facem dragoste. Facem
dragoste, dar se simte ca un...se simte de parcă ar fi un fel de...viol. Iartă-mă.
Viol. Iartă-mă. Viol. Iartă-mă. ( pauză lungă )

HARRY: Ai fost violată vreodată?

OLIVIA: Nu.

HARRY: Ai avut vreodată fantezii în care ești violată?

OLIVIA: Nu!

HARRY: Și-atunci de ce dracului, de ce dracului, de ce dracului...ai stricat

momentul în care copilul nostru a fost conceput? În lumea asta consumată de
frică, de ce să strici singurul moment...

OLIVIA: Uneori în privirea ta văd...e doar un moment...

HARRY: Sunt un om bun. Sunt un om bland.

OLIVIA: E un moment cand văd că de fapt n-ai vrea să facem dragoste...ai vrea
să...și văd ură...

HARRY: Ai fost vreodată abuzată de tatăl tău?

OLIVIA: Au fost momente în trecut cand pentru o secundă am simțit că sunt

violată...violată și imediat după aceea din nou iubită.

HARRY: Ți-e frică de mine acum?

OLIVIA: Nu.
HARRY: Ce simți acum?

OLIVIA: Îmi pare rău că am spus asta. Iartă-mă. Te iubesc. Te respect. Am

încredere în tine. Te iubesc din tot sufletul meu.

HARRY: Tu ești refugiul meu.

OLIVIA: Și tu ești...

HARRY: Vino să te iau în brațe. Lumea de afară e atat de...cumva, cat m-am
întors puțin cu spatele, cumva lumea a devenit atat de rea. Și cand mă întorc la
tine...

OLIVIA: Ne ții în siguranță aici. Știu asta. Apreciez asta iubirea mea.

HARRY: Cand a fost ultima oară cand am verificat bateriile de la alarma de

fum?

OLIVIA: Sistemul de alarmă al casei. Încuietori triple la usă. La camera

copilului. Cum te asiguri tu că nicio priză nu este desprinsă. Cum dezinfectezi
casa regulat. Știu că tot ce faci e pentru noi.

HARRY: E o nimica toată.

OLIVIA: Muncești din greu ca noi să fim în siguranță și îți mulțumesc pentru
asta.

HARRY: Mai am lucruri de îmbunătățit la casă.

OLIVIA: Înțeleg, dar totuși...

HARRY: O să trebuiască să schimb astea. Să fiu sigur. O să facem dragoste în

seara asta?

OLIVIA: Probabil că o să facem. Da. Cu siguranță o să facem dragoste.

HARRY: O să ai încredere deplină în mine? Poți să-mi promiți că n-o să-ți fie
frică deloc?

OLIVIA: ...Nu. Nu pot.

HARRY: Atunci probabil că n-o să facem dragoste.

OLIVIA: În regulă.
HARRY: Alți bărbați te-ar fute tare, te-ar fute tare, ți-ar băga-o adanc de tot și
brutal și atunci ai ști cu siguranță că ești violată, înțelegi asta? Daa? Așa crezi că
fac eu? Te violez?

OLIVIA: Nu cred asta...

HARRY: Atunci poți să fii sigură pe curul tău drăguț și păsărica ta că alți
bărbați te-ar viola. Nu eu! Alți bărbați!

OLIVIA: Shhh. Taci! Doarme Alex. L-am culcat acum un sfert de oră.

HARRY: Scuze scuze scuze.

OLIVIA: Alex nu trebuie să audă că ne certăm...

HARRY: Sigur că da. E bine? Părea bine înainte să adoarmă?

OLIVIA: Cred că da.

HARRY: Nu l-ai lăsat să vadă știrile, nu? Despre invazie.

OLIVIA: Bineînțeles că nu.

HARRY: E foarte important ca el să nu mai vadă nimic. De cand a văzut știrile

a început să aibă visele astea cu soldatul.

OLIVIA: Ascultă-l cum respiră. Respiră ok. Mie mi se pare că e bine.

HARRY: Da. E bine. Noi cum suntem? Noi suntem bine?

OLIVIA: Hai să ne facem muci!

HARRY: Dacă ne temem unul de celălalt...

OLIVIA: Nu mi-e frică de tine. Serios. Nu mi-e.

HARRY: De ce ți-e frică atunci?

OLIVIA: Am mers la supermarket și dintr-o dată o femeie se întinde pe jos și

începe să țipe că Dumnezeu a alungat-o din rai și că și-a stricat aripile. Și strigă
la mine: ajută-mă, ajută-mă, ajută-mă sau o să mă spanzur de un copac. Cum se
poate una ca asta? Am făcut o baie cu spumă și uleiuri, am aprins lumanări, și
degeaba. Femeia asta nu-mi dă pace.

HARRY: Alex era cu tine? În supermarket, Alex era cu tine?

OLIVIA: Alex era la locul de joacă din supermarket.

HARRY: Trebuie să avem grijă, atat. Alex trebuie ferit de toate lucrurile astea
îngrozitoare, înțelegi? N-aș suporta să știu că Alex e expus la asemenea...

OLIVIA: N-a fost, n-a fost! Nu era acolo, era...se juca... Doamne, a fost
îngrozitor...

HARRY: Dar ai trecut peste...

OLIVIA: Cred că da.

HARRY: Vrei să ieșim în curte și să stăm pe băncuță la aer?

OLIVIA: Monitorul nu merge în curte...

HARRY: Asta e atunci...

OLIVIA: Ție ți-e frică vreodată de mine?

HARRY: Hah! Tu nu m-ai violat niciodată!

HARRY: Da, lasă...dar pe tine...Pe tine ce te sperie la mine?

HARRY: Că n-o să-ți speli vaginul. Că o să te fuți cu un negru. Că o să-ți scoți

un san.

OLIVIA: ...Doamne.

HARRY: Sunt sincer.

OLIVIA: Okay.

HARRY: Poate nu trebuia să fiu...

OLIVIA: Eu niciodată...

HARRY: M-ai făcut un violator împuțit pentru numele lui Dumnezeu. Mi-ai
spus că fiul meu a fost născut datorită unui act de viol!

OLIVIA: Nu am spus asta! Nu am spus asta! N-ai vrea s-o lași baltă? Gata!
Las-o!! Las-o!!! Las-o!!!!...copilul nostru a fost născut din dragoste și își va trăi
viața în pace. Voi face tot ce-mi stă în putere ca fiul nostru să nu ajungă
niciodată să cunoască frica.

HARRY: Amandoi vom face asta!

OLIVIA: Amandoi. Vom lucra împreună. Să-l ținem departe de dependenți. De
femei nebune. De atentate.O să le ținem departe de Alex.

HARRY: Da. Ascultă...

OLIVIA: ...doarme așa de liniștit.

HARRY: Da. ( se îmbrățișează )

OLIVIA: Vrea ca Alex să fie inteligent. Dar nu atat de inteligent incat ceilalți
copii să nu-l placă. Vreau să se îndrăgostească.

HARRY: De o fată...

OLIVIA: Sau de un...mă rog. Vreau să fie împlinit. Dar mai presus de toate,
vreau să fie...

HARRY: În siguranță.

OLIVIA: În siguranță. E cel mai important lucru din viața asta.

HARRY: Vreau să fiu cu tine pentru totdeauna.

OLIVIA: Și eu.

HARRY: Chiar vrei asta? Vrei cu adevărat asta?

OLIVIA: Idiotule, îmi spăl zilnic vaginul. Nu m-am futut niciodată cu un negru.
Și sanii mei nu pleacă nicăieri.

HARRY: În sfarșit se mută țiganii. Ieri a fost un scandal monstru, poliția a

intervenit și se pare că se vor muta.

OLIVIA: Asta e o veste bună.

HARRY: O grijă în minus.

OLIVIA: Mi s-a făcut somn.

HARRY: Mă gandeam că putem face dragoste în noaptea asta.

OLIVIA: Hai să vedem cum ne simțim, ok?

HARRY: Sigur. Dacă n-ai chef...

OLIVIA: Alex trebuie să se trezească devreme. Începe școala la șapte.

HARRY: Desigur. Du-te dacă vrei să te culci. Eu trebuie să rezolv cu alarmele
de fum.

OLIVIA: Bine.

HARRY: Cred că au trecut trei luni de cand le-am verificat ultima oară. Ar
putea să ia foc casa oricand. Uite, asta e o frică adevărată. Că putem să luăm foc.
Uneori nici nu pot să adorm din cauza asta.

OLIVIA: Nu mi-ai spus asta niciodată.

HARRY: Păi...

OLIVIA: Trebuia să-mi spui.

HARRY: Nu vreau să-ți fie frică.

OLIVIA: Totuși. Să-mi spui de-acum. Uite, intru în duș și o să frec mai tare
acolo jos.

HARRY: Îmi pare rău că am spus asta.

OLIVIA: E corpul meu atat de inspăimantătot? Ți-e frică de astea? De vaginul

meu? De sanii mei? Frică frică frică!

HARRY: Iar începem. Iar începem. Iar începem. Violator! Violator! Violator!

OLIVIA: Taci din gură! Taci din gură! Taci din gură! Taci în pula mea! ( se aud
sunetele de copil care se trezeste din monitor ) Oh Doamne, l-am trezit?

HARRY: Mă duc să văd. ( harry iese. Olivia citește un ziar de pe masă )

Doarme. Totul e ok.

OLIVIA: Ce bine.

HARRY: A fost o razie azi noapte în casa unde stau drogații. Polițiștii au spart
ușa și i-au prins pe toți. Presupun că urmează un proces și, doamne-ajută,
inchisoare.

OLIVIA: Asta chiar e o veste bună.

HARRY: E, nu? Iartă-mă dacă am...

OLIVIA: Nu mai contează.

HARRY: Chiar te iubesc.

OLIVIA: Știu.

HARRY: Chiar te iubesc și vreau ca și tu să mă iubești. Mergem în pat? Țiganii

se mută. Drogații la închisoare. O să crească prețurile la case în zonă.

OLIVIA: Crezi?

HARRY: Evident. Doar stai să vezi. O să sară prețurile în aer.

OLIVIA: Să cumpărăm repede o casă prin preajmă?

HARRY: Ar fi o investiție bună. Dar nu sunt sigur că exact în cartierul ăsta...

OLIVIA: Dar e o comunitate cu vechime...

HARRY: Știu, așa am sperat și eu. Și uite ce amuzant a fost pentru noi. Ce
colorat...tot felul de sărmani, grupuri etnice,

OLIVIA: Drogați.

HARRY: Exact. Exact. Exact. Exact. Țiganii drogați. Nu sunt sigur că pentru
siguranța lui Alex...

OLIVIA: Ce e asta?

HARRY: Un pliant cu un nou cartier care s-a construit. L-am găsit la intrare.
Un cartier nou care are și porți.

OLIVIA: Un nou cartier?

HARRY: Cred că ar trebui să ne gandim serios la asta.

OLIVIA: Nu vreau să ne mutăm într-un cartier nou. Știi exact ce vreau și tu

insiști cu treaba asta.

HARRY: Eram doar curios despre posibilitatea de a...

OLIVIA: Fără să te consulți cu mine, te apuci să...

HARRY: Uită-te în jur! În pizda mă-sii, uită-te în jur!! Uită-te! Se vinde

heroină peste tot, sunt găști în toate stațiile de autobuz, au cuțite, se bat pe străzi,
și acum sunt și atentate. Cum poți să fii așa de...Cum să rămai de bunăvoie aici?
E înfricoșător, în morții mă-sii mi-e atat de...

OLIVIA: Știu, știu...

HARRY: Și cum mă interesez, cum mă gandesc la o altă posibilitate, tu pur și
simplu...

OLIVIA: Mă duc în pat.

HARRY: Merg pe stradă și scanez cu privirea. Scanez. Scanez. Așteptand

explozia. Sau un picior un stomac sau un glonte în cap. Știind că e inevitabil. O
să ne atace, o să ne jefuiască, o să ne hărțuiască, o să ne umilească. O s-o facă!
Vreau ca noi, tu, cu mine și cu Alex să construim un zid împotriva...Cumva
lumea de afară s-a contaminat cu ură. E numai ură afară. Agresiune. Străzile au
devenite infestate de drogați care sunt gata să te jefuiască sau să te omoare ca să
facă rost de droguri. Lumea ne atacă! Teroarea ne mănanca de vii și tu...Avem
nevoie de ziduri. Trebuie să...să...Să ridicăm ziduri înalte. Securitate. Securitate.
Securitate. Nu pot lupta războiul ăsta în fiecare zi. Războiul cu gunoaiele
societății. Cu gunoaiele drogate cu tulburări psihice. Vreau pace. Liniște. Eu
sunt normal.Alex o să fie un băiat talentat și nu putem să umblăm cu arme la noi
în fiecare zi. Nu putem. Avem nevoie de un loc liniștit în care el să crească. Ne-
am caștigat dreptul ăsta. Noi muncim. Suntem niște părinți iubitori. Și vreau
liniște pentru noi. Vreau zidurile astea. Vreau să mă simt în siguranță în spatele
zidurilor. E singura modalitate în care mă voi simți în siguranță. În spatele
zidurilor. Așa că scutește-mă cu căcaturile tale despre comunitatea asta veche. E
o minciună. Nu există nicio comunitate. ( Alex începe să țipe )

OLIVIA: Nesimțitule, l-ai trezit. Mă duc la el. ( iese. Se aude din monitor vocea
Oliviei ) Gata puiule, gata...mami e aici. Mami e aici și te ține în brațe. Iar ai
visat soldatul? Da iubitule, e război, dar nu e războiul nostru. Sunt și soldați de-
ai noștri, dar războiul nu e aici. N-are de ce să-ți fie frică. Sigur că nu vrem să
fie război puiule...e așa departe războiul...e departe, departe, departeeeee..Okay?
Okay? Hai, faci nani la loc pentru mami? Faci asta pentru mami? Așa puiule,
shhh, shhh...shhh...( se întoarce. Se uită la pliant ) Mă rog...hai să ne mai
gandim.

HARRY: Da?

OLIVIA: E o posibilitate. O să mă uit pe astea în pat.

HARRY: Bine.

OLIVIA: Nu știu...poate ai drepate. Poate Alex are nevoie de un mediu mai

stabil.
HARRY: Crezi?

OLIVIA: Poate într-un loc mai sigur, poate...n-ar mai avea visele astea
îngrozitoare. Zidurile cred că ar ajuta mult.

HARRY: Și eu cred la fel. Și dacă încep să te violez?

OLIVIA: Termină.

HARRY: Seara în care Alex a fost conceput?

OLIVIA: Alex a fost conceput din dragoste.

HARRY: Asta e important.

OLIVIA: Putem să mergem în pat?

YESTERDAY AN INCIDENT OCCURRED

Un studio de televiziune. Ultimele pregătiri înainte de intrarea în
direct. Realizatorul este pudrat. Invitatilor li se pun lavalierele. Se
audo o voce din off ( 10 secunde pana la intrarea in direct ).
Realizatorul îi face vant fetei de la machiaj, o cheama nervos înapoi să
îi șteargă ochelarii, după care o dă la o parte ca pe o carpă. Vocea din
off începe să numere: 5, 4, 3, 2, 1...
REAL: Am stat înainte de a intra în direct, în liniște deplină, și m-am gandit la
diferențele dintre noi. La alegerile pe care le facem, la opțiunile noastre politice,
religioase, chiar și la orientările noastre sexuale. Și am realizat că nu vom
supraviețui ca nație dacă ne vom gandi mereu la ce ne desparte. Trebuie să ne
gandim la ce ne unește. Și m-am întrebat atunci...ce ne unește? Ne unește setea
noastă de dreptate, de adevăr, de a ne informa, și de foarte multe ori setea
noastră de a schimba lucrurile. Probabil că acesta a fost unul din motivele pentru
care în ultimii ani de zile, televiziunea noastră a devenit un fenomen. Și în seara
asta mă gandeam ce-aș putea să vă spun în introducere, înaintea unei emisiuni pe
care o consider foarte importantă, poate una dintre cele mai importante emisiuni
din ce se pot realiza în acest moment. În seara această avem și o premieră.
Emisiunea noastră se poate urmări pe tot globul. Pentru că la fel cum libertatea
și democrația se răspandesc în lume aducand pace și prosperitate, așa și
emisunea noastră unește culturi și valori diferite. Niciun grup, oricat de
minoritar ar fi, nu va fi exclus aici. Alături de mine, ca de fiecare dată, sunt
invitații mei permanenți care gandesc la fel ca mine și care sunt de acord cu
orice aș spune. Bună seara!

UNU: Bună seara!

DOI: Bună seara!

TREI: Bună seara!

REAL: Trăiesc în acest oraș de foarte mulți ani. Consider că este un oraș
minunat. Și asta nu datorită mallurilor care sunt cu adevărat superbe. Nu.
Datorită vieții culturale pe care o are orașul acesta. O viață culturală
efervescentă de care sunt mandru. Orașul nostru este un oraș cultural. Există o
paletă vastă de genuri culturale, un tip de cultură pentru fiecare gust, pentru
fiecare gen. Cu siguranță după emisiune mă voi duce să mă delectez cu ceva
cultură. În fiecare piață importantă primăria a instalat cate o scenă, unde seara se
desfășoară activități culturale. Poate am noroc și o să prind și un foc de
artificii...Autoritățile s-au ocupat ca în fiecare seară, cerul să fie brăzdat de mici
explozii. Și televiziunea noastră susține autoritățile! Nu pentru că am avea ceva
de caștigat, ci pentru că lumina și libertatea trebuie să fie pentru toată lumea.
( toți invitații se ridică în picioare și încep să aplaude ) Bun, vă invit să luăm loc
și să începem. În această seară, alături de mine și de invitații mei permanenți, se
mai află și un reprezentant al poporului, pe care îl salut. Bună seara.

INVITAT: Cred în libertate și democrație!

REAL: Și purtați și o splendidă cravată galbenă. Iată, stimați telespectatori, încă

o dată, cat de diferiți suntem. Iar acum, să trecem la ce e cu adevărat important.
Doamnelor și domnilor, avem un anunț important de făcut.

UNU: Un anunț despre civilizație și barbarie.

DOI: Un anunț. Despre inocență și vină.

TREI: Un anunț despre normalitate.

REAL: Despre cetățeanul obișnuit și despre rolul pe care dumneavoastră, cei

care ne urmăriți de acasă, îl aveți în protejarea societății noastre în fața forțelor
barbare și a terorii care ne amenință securitatea.
TREI: Voi, cei care abia v-ați încălzit mancarea la microunde, care vă altoiți
discret copilul, care faceți curat în casă, trebuie să fiți alături de noi în aceste
vremuri de criză, cand teroarea ne amenință societatea.

UNU: Sunteți cu noi?

DOI: Sunteți cu noi?

INVITAT: Da, sigur. Sunt cu dumneavoastră.

REAL: Cine e ăsta? Ahh, domnul cu cravata galbenă. Sunteți cu noi?

INVITAT: Absolut.

REAL: Asta e foarte bine.

TREI: E foarte bine, pentru că vedeți dumneavoastră, ieri s-a petrecut un

incident.

UNU: Un incident extrem de violent.

REAL: Imagini din timpul incidentului sunt disponibile acum pentru

dumneavoastră, cei care ne urmăriți de acasă. Puteți să le descărcați chiar acum.
Dați click pe linkul cu ATAC BRUTAL pentru a descărca clipul. Faceți asta?
Vă rog să faceți asta acum. Dați click!

DOI: Între timp, arătăm și noi imagini din timpul atacului de ieri. Sunt imagini
îngrozitoare. Oamenii de aici sunt complet...cum vă simțiți cand vedeți aceste
imagini? Domnul cu cravata galbenă!

INVITAT: Sunt extrem de furios. Și revoltat!

DOI: Furios și revoltat din cauza imaginilor?

INVITAT: Furios și revoltat din cauza imaginilor, da. Așa cum ar trebui să fie
și cei care ne urmăresc de acasă.

DOI: Dacă descarcă clipul acum!

REAL: Pentru cei de acasă care din motive independente de noi, nu pot
descărca clipul și nu pot vedea imaginile acestea îngrozitoare, vă putem povesti
noi ce se întamplă în clip. Dacă e cineva drăguț să descrie...

TREI: Dar vă avertizăm, ceea ce veți auzi vă poate afecta emoțional. Cine e
drăguț să...
INVITAT: Eu!

TREI: Din nou, domnul cu cravată galbenă. Foarte bine. Vă rugăm, povestiți
telespectatorilor ce vedeți în imagini.

INVITAT: Incidentul se petrece într-un mall. Într-un mall obișnuit unde orice
om normal se duce să facă ceea face orice om normal: cumpărături. E o zi cu
soare. Vedem un bărbat...

REAL: Pe bărbat îl cheamă Alan și este împreună cu soția lui pe care o cheamă
Marion. Se iubesc foarte mult. Sunt căsătoriți de 30 de ani și tot se iubesc.
Putem vedea asta foarte clar din imaginile pe care conducerea mall-ului le-a
făcut publice. Alan se întoarce spre Marion și-i spune, haideți să dăm sunetul
puțin mai tare să auzim ca lumea vă rog, îi spune:

ALAN: Te iubesc.

REAL: Te iubesc. Îi spune te iubesc. Vă rog frumos să reținem acest aspect.

Alan se uite după un pulover mov pentru Marion.

UNU: El și Marion au discutat despre asta toată săptămana și au decis că e

momentul pentru un pulover mov.

DOI: Alan dă drumul mainii devotate a lui Marion pentru a intra în magazinul
care vinde pulovere mov. Schimbăm camera. Îi vedem acum înauntrul
magazinului cu pulovere mov.

TREI: Cred că e singurul moment decent din acest clip cu totul tulburător.

REAL: Și acum, iată, în momentul în care Alan ia un pulover mov să se uite la

el, un om se năpustește asupra lui...

DOI: Un străin, practic...

UNU: Neprovocat.

REAL: Pur și simplu se aruncă asupra lui Alan și îl doboară la pămant. Vedem
cum străinul îl lovește cu brutalitate pe Alan. Marion încearcă să-l dea la o parte.

MARION: Nuu, lasă-l!!! Ajutorrr!!!

REAL: Acum și atacatorul pare că începe să strige ceva. Să încercăm să

ascultăm cu atenție să vedem dacă putem auzi ceva...
ATACATORUL: ( imperceptibil ) Te urăsc! Urăsc tot ce înseamnă lumea ta. O
urăsc!

REAL: Întradevăr, aproape imposibil de distins cuvintele...Dar cu ajutorul unor

specialiști în citirea pe buze și a unor ingineri de sunet, am reușit să reconstruim
textul atacatorului. Și iată ce credem noi că spunea atacatorul în momentul în
care s-a năpustit

DOI: Total neprovocat...

REAL: Așa...asupra lui Alan. Domnul cu cravata galbenă, dacă sunteți drăguț să
citiți...

INVITAT: Te urăsc! Urăsc tot ce înseamnă lumea ta. O urăsc!

REAL: Te urăsc! Urăsc tot ce înseamnă lumea ta. O urăsc! Cuvinte care îți fac
pielea de găină. Un atac oribil. Ce simțiți dragi telespactori? Cum vă modifică
acest incident îngrozitor care s-a petrecut ieri?

TREI: V-au afectat în vreun fel imaginile pe care le-ați văzut? Sunați acum la
numărul afișat pe ecran și spuneți-ne ce simțiti. Sau dați-ne un email la adresa
emisiunii. Vrem să știm cum vă simțiți. Cu toții avem sentimente. În democrație,
sentimentele înseamnă totul. Cum vă simțiți? Da, domnul cu cravata galbenă, vă
rog.

INVITAT: Sunt dezgustat și extrem de furios!

REAL: Furios?

INVITAT: Da, furios și foarte foarte trist. Acești atacatori sunt cancerul
societății. Asta vreau să spun! Și nu ar trebui să tolerăm astfel de ieșiri bolnave.
Noi, oamenii normali, nu trebuie să suportăm aceste...atacuri la întamplare.
Aceste atentate îngrozitoare asupra oamenilor normali. Războiul nu e departe! E
aici! Langă casele noastre. Nimeni nu e în siguranță. Dacă oricine poate sări să
atace, fără să fie provocat, un alt om...asta e ceva oribil.

REAL: Da, vă mulțumim. Haideți să...

INVITAT: Chestiile astea nu se întamplau cand eram mic. Oamenii nu atacau

alți oameni la întamplare. Nu mi-aduc aminte să se fi întamplat așa ceva. Vreau
doar să spun că...vreau doar să spun...majoritatea oamenilor sunt oameni
obișnuiți. Să nu uităm asta. Să nu uităm să sărbătorim oamenii obișnuiți.
Coloana vertebrală a societății. Asta ar trebui să facem! Să-i amintim mereu pe
oamenii care se trezesc de dimineață, își beau cafeaua, iau micul dejun, și apoi
își fac treaba. Care generează venituri pentru familiie obișnuite care formează
această societate. Și în seara asta, aceste familii vor sta la masă și vor manca o
cină grozavă după încă o zi normală care tocmai s-a încheiat. Asta ar trebui să
arătăm. Nu acești teroriști! ( aplauze )

REAL: Iată avem legătura cu reportul nostru care se află în acest moment la
spital. Cum se simte Alan după teribilul atac de ieri care ne-a făcut pe toți să ne
simțim extrem de furioși și triști?

REPORTER: Starea lui Alan este extrem de gravă. Are un politraumatism

cranian sever iar doctorii sunt destul de rezervați cu privință la șansele lui de
supraviețuire. Va putea Alan să-și revină după teribilul atac de ieri care ne-a
făcut pe toți să ne simțim extrem de furioși și triști? Iată întrebarea la care toată
lumea așteaptă răspunsul cu sufletul la gură. Iată o avem în direct și pe Marion,
soția lui Alan. Marion, va putea Alan să-și revină?

MARION: Tot ce putem acum să facem este să ne rugăm și să nu ne pierdem

speranța. Alan e un om civilizat, decent...el e stanca mea. Și nenorocitul care a
făcut asta...îi doresc o moarte în chinuri...( semnalul se întrerupe )

REAL: Din păcate s-a întrerupt. O să încercăm să refacem legătura.

DOI: Să sperăm doar că Alan va trece peste această teribilă încercare. E un om

normal, un om decent și civilizat.

REAL: Doamnelor și domnilor, avem o informație de ultimă oră, se pare că a

fost prins. Da, într-adevăr, atacatorul a fost prins! Dacă veți da click pe linkul pe
care tocmai l-am pus la dispoziție, veți putea vedea cum arată acest atacator.
Descărcați acum pozele din link pentru a vedea cum arată acest individ, această
față a răului. Dumneavoastră de acasă, ce credeți că ar trebui să pățească acest
atacator?

UNU: Sunați-ne acum!

TREI: Sau apăsați butonul roșu de pe telecomandă.

REAL: Lasă telecomanda! Să nu îndrăznești să te atingi de nenorocita aia de

telecomandă. Un pahar de apă pentru colegul meu, se îneacă!

TREI: Mă simt mult mai bine. Mulțumesc! Domnul cu cravată galbenă, ce

credeți că ar trebui să se întample cu acest atacator?
REAL: Care tocmai a fost prins!

INVITAT: Ar trebui să fie omorat!

DOI: Să fie omorat? Serios? Omorat?

INVITAT: Da, serios! SĂ FIE OMORAT!

REAL: Și vocea poporului s-a făcut auzită. Democrația a vorbit! Iată ce au

hotărat și marea majoritate a oamenilor care ne-au sunat.

VOCI: Să fie omorat! Omorati-l! Moartee! Omoara-l pe nenorocit! Moarte! Sa

fie omorat!

UNU: Stimați telespectatori, și noi ne-am dori ca această scursură a societății să

fie omorata, doar că...există justiția. Există procese, procurori, anchete, liberali,
înțelegeți dumneavoastră...

DOI: Am putea să îl omoram doar dacă am ști fără nicun fel de dubiu că
atacatorul este cel din imagine. Dacă vă uitați pe imaginea surprinsă de camerele
de filmat, uitați...puteți observa destul de bine că imaginea este neconcludentă.

REAL: Ce vrea să spună colegul meu, stimați telespectatori, este că avem

nevoie de un martor!

DOI: Într-adevăr, este nevoie de un martor!

TREI: Ieri s-a petrecut un incident extrem de violent și avem nevoie de un

martor!

UNU: Avem mare nevoie de un martor!

REAL: Suntem aici să vă anunțăm că avem nevoie de un martor! Ieri s-a

petrecut un incident extrem de violent. Atacatorul a fost prins. Și vrem să fie
omorat. Voi, stimați telespectatori, vreți să fie omorat. Dar pentru asta, avem
nevoie de un martor.

DOI: Cumva acest martor ești tu? Tu, cel sau cea din public care ne-a urmărit în
seara asta? Cumva în timpul incidentului de ieri ai fost acolo? Dacă da, trebuie
să faci un pas în față!

TREI: Haideți! Cineva sigur a văzut atacul!

REAL: Sau l-ai văzut chiar tu, care ne urmărești de acasă. Sau tu, care te uiți la
noi de pe calculator, sau tu, cel care ne asculti la radio? Ai vazut incidentul
violent de ieri? Dacă da, trebuie să faci un pas în față. Trebuie să recunoști.

UNU: Sună acum autoritățile și spune-le: eu sunt martorul! Atat trebuie să spui.
Și să te predai. Și vei avea parte de un proces corect.

DOI: Da, vei avea parte de un proces. Pentru că într-o democrație, ține minte
asta, nu ai numai parte de drepturi, ci ai parte și de responsabilități. Fă un pas în
față!

TREI: Recunoaște!

REAL: Fă un pas în față acum! ( scurtă pauză ) Nimeni?

TREI: Ascultați, nu vrem să jignim pe nimeni, dar este...iertați-mă, chiar vă rog

să mă iertați, este o rușine. O rușine să fii martorul unui incident extrem de
violent și să nu faci un pas în față să recunoști! Să nu te predai imediat
autorităților! FĂ UN PAS ÎN FAȚĂ!

DOI: Fă un pas în față sau vei fi pedepsit. Vă rog să rețineți stimați telespectaori
că este o infracțiune extrem de gravă să fii martorul unui incident violent și să
nu faci un pas în față să recunoști. ( scurtă pauză )

REAL: Bun, să încercăm să nu ne pierdem calmul. Bun. Doamnelor și

domnilor, ați fost avertizați. Cineva dintre dumneavoastră este martorul
incidentului de ieri. Știm asta. Deznodămantul acestei emisiuni este inevitabil
pentru că știm fără nicun fel de dubiu că cineva dintre dumneavoastră a vazut
incidentul violent de ieri și refuză să recunoască. Pentru asta pedeapsa va fi
cumplită. Iată care va fi pasul următor: o echipă de specialiști va evalua în timp
real nivelul de vină al fiecărui spectator din platou. Dar și nivelul de vină al
dumneavoastră care ne urmăriți de acasă. Avem o cantitate incredibilă de
informații. Avem imagini preluate din camerele de filmat instalate în blocurile
voastre, avem imagini preluate din camera laptopului, al telefonului, al tabletei.

UNU: Da, șoc! Putem să facem asta!

REAL: Avem de asemenea istoricul dumneavoastră de pe google.

DOI: Dublu șoc! Îl avem!

REAL: Avem toate tranzacțiile făcute de dumneavoastră cu cardul.

TREI: Habar n-am la ce ne ajută chestia asta, dar da...șoc șoc șoc, le avem!

REAL: Folosim toate aceste informații pentru a stabili pe o scară de 1 la 10

nivelul dumneavoastră de vină. De la cel mai inocent la cel mai putred, de la cel
mai curat la cel mai murdar, la cel mai sănătos la cel mai bolnav membru al
societății noastre. Informațiile sunt stocate în calculatoarele specialiștilor noștri.
În scurt timp, calculatoarele noastre performante vor începe, cu o viteză
uluitoare, să stabilească cine este acest martor. Rulați programele vă rog! Shift
alt delete, nu știu care sunt comenzile, dar vă rog rulați programele de
identificare acum!

INVITAT: Gata! Vă rog! Opriți! Vă rog! Stop, stop! Gata! Eu sunt...eu sunt
martorul! Eu sunt martorul incidentului violent de ieri.

REAL: Dumneavoastră, domnule cu cravată galbenă...

INVITAT: Da...eu sunt martorul. Eu sunt cancerul societății. Ieri s-a petrecut un
incident extrem de violent și eu l-am văzut. Am văzut incidentul. Ieri. L-am
văzut și pe urmă mi-am văzut de treaba mea. Eu am fost. De ce nu am spus
nimic? De ce nu am recunoscut? De ce am plecat pur și simplu după ce am văzut
acel incident? Nu știu...nu pot să-mi explic...Parcă nu eram eu...parcă se
întampla în alt loc, într-un alt oraș, unui alt om...parcă nu eram eu. Eram
acolo...dar în același timp...parcă nu eram.

UNU: Deci...sunteți vinovat?

INVITAT: Dacă sunt vinovat? Tocmai v-am explicat că am fost martorul

incidentului violent de ieri și următoarea dumneavoastră întrebare e dacă sunt
vinovat?

UNU: Da. Sunteți vinovat?

INVITAT: Da, în pula mea!

REAL: Eu aș vrea să știu doar ce ar trebui să facem cu scursuri ca tine....care

sunt de față cand un incident extrem de violent se întamplă și care nu spun nimic
pe urmă. Stimați telespectatori, așteptăm mesajele dumneavostră. Ce ar trebui să
facem cu acest individ mizerabil?

INVITAT: Stimați telespectarori, ce pedeapsă merit?

REAL: Avem deja primele răspunsuri de la telespectatorii noștri fideli. Vin în

număr foarte mare, ceea ce denotă o preocupare crescută pentru acest caz. Vă
mulțumim stimați telespectatori că ne-ați scris în număr așa mare. Așadar, la
întrebarea pusă de noi telespectatorilor cu ce ar trebui să facem cu scursuri ca
dumneavoastră care sunt martori unui incident extrem de violent și care
păstrează tăcerea...sunt foarte multe mesaje să știți...răspunsul este: omorați
scursura care a tăcut! Domnul cu cravată galbenă, ce aveți de spus despre asta?

INVITAT: Mi se pare corect! Da! Spanzurați-mă vă rog!

TREI: Sigur că da! Oricum ceva trebuie să se întample cu dumneavoastră.

Incidentul de ieri a fost doar unul dintr-un șir lung de incidente extem de grave
care s-au întamplat în orașul nostru.

DOI: Incidente neprovocate...

UNU: Asupra oamenilor normali, civilați și decenți.

REAL: Și de cand au început aceste atacuri era de asteptat că aveam nevoie de

legi noi. Vremuri noi, atacuri noi, legi noi. E firesc. Teroarea spulberă iertarea și
cere o pedeapsă pe măsură.

TREI: Avem nevoie de legi noi, extrem de dure, pentru că trăim vremuri
tulburătoare.

INVITAT: Vă rog! Pedepsiți-mă! Omorați-mă! Vă implor, omorați-mă!

REAL: Iată, am primit un mesaj din partea producătorilor! Aha, interesant...un

comitet s-a întrunit de urgență pentru a stabili pedepsele necesare pentru aceste
vremuri de teroare. Sunt vești fantastice! Putem să intrăm în direct cu comitetul?
Iată, avem și legătura directă cu comitetul!

COMITETUL: Am adoptat printr-o ordonață de urgență o nouă lege care îi va

pedepsi pe acei care sunt martorii unu incident extrem de violent și care
păstrează tăcerea. După consultări îndelungate, am decis că însemnarea cu un
fier roșu este pedeapsa potrivită pentru astfel de specimene. Un fier va fi încălzit
la o temperatură de aproximativ 270 de grade celsius și apoi va fi aplicat
martorului care a păstrat tăcerea. Dacă urmăriți ecranele, veți putea vedea cum
va decurge o însemnare. ( țipete puternice de om însemnat cu un fier aprins la
270 de grade celsius ). Această pedeapsă este necesară dacă ne dorim să trăim
într-o societate civilizată. O societate în care drepturile sunt dublate de
responsabilități pe măsură. Sunt încrezător că toți cetățenii vor fi alături de noi și
vor sprijini această pedeapsă pentru toți cei care vor păstra tăcerea.
REPORTER: O întrebare! Însemnarea va lăsa o cicatrice?

COMITETUL: Sigur că da! Chiar deasupra umărului drept! O cicatrice vizibilă

va rămane deasupra umărului drept atata timp cat subiectul va trăi!

REAL: Însemnare cu un fier încălzit la aproximativ 270 de grade celsius,

doamnelor și domnilor. Asta este pedeapsa adoptată de reprezentanții poporului.
Ce părere aveți despre noua lege adoptată, domnule cu cravata galbenă?

INVITAT: Mi se pare genială!

REAL: Se pare că am restabilit legătura cu Marion. Marion se află în continuare

la spital, alături de soțul ei. Marion, ne auzi? Ai vreun mesaj pentru pentru
domnul cu cravata galbenă?

MARION: Da, am! Vă rog să-l pedepsiți pe omul ăsta care a păstrat tăcerea!
Sunt împreună cu soțul meu de peste 20 de ani și vreau să vă spun că a fost
mereu alături de mine. A fost stanca mea! Soțul meu...a făcut numai bine în
lumea asta. Soțul meu iubește viața și respectă valorile democratice ale societății
noastre. Înainte să intre în sala de operații, soțul meu m-a strans tare de mana, s-
a uitat în ochii mei și mi-a spus: nu te teme...te iubesc! Asta e singura mea
speranță...că în lumea asta înconjurată de atata rău, iubirea va reuși să
supraviețuiască. Îl vreau pe acest individ însemnat! Îi vreau însemnați pe toți cei
care tac! O spun în emisiunea dumneavoastră, o spun și pe pagina mea de
internet, pe blogul meu, o spun lumii întregi și sper să mă audă: însemnați-i pe
toți cei care tac! Pe toți cei care sunt martorii acestor acte de teroare și care tac.

REAL: Mulțumim Marion...pentru aceste cuvinte cutremurătoare...Doamnelor

și domnilor, trebuie să începem imediat însemnarea tuturor oamenilor care tac.
În fața acestor circumstanțe cu totul extraordinare, este singura opțiune posibilă.
Însemnarea trebuie să înceapă acum! Altfel democrația va muri. Stimați
telespectatori, soarta democrației este în mainile voastre! Sprijiniți această nouă
lege. Urgentați adoptarea ei. Opoziția, nu blocați această lege cu amendamente
stupide. Lăsați majoritatea aleasă de popor să legifereze pentru salvarea
democrației! Iubiți democrația? Sau o urați? Care e din astea pana la urmă?
Însemnați-i! Însemnați-i! Însemnați-i! ( toți invitații strigă în cor )

REPORTER: Sunt în direct? Mă aude cineva? Legea a trecut! Repet! Legea a

trecut!
REAL: Excelent! Și însemnarea se va efectua în public? O v-om putea
transmite live, în prime time?

REPORTER: Nu am aceste informații momentan, dar, într-adevăr, există voci

care doresc această pedeapsă să se aplice în prime time. Dacă oamenii vor putea
plăti pentru a fi în public cand însemnarea va avea loc, vom vedea. Ministerul
Culturii spune că există această posibilitate. Dacă va exista un suport medical
pentru cei care vor fi însemnați, de asemenea, rămane de văzut. Ceea ce este
sigur, e că democrația își face treaba.

REAL: Democrația își face treaba, doamnelor și domnilor își face treaba...Și
cine știe, poate pană la finalul emisiunii noua lege va fi publicată în Monitorul
Oficial și vom putea să facem dreptate pentru Marion.

INVITAT: Și eu sper că voi putea fi însemnat în prime time.

UNU: Și cine o să-l însemneze cu fierul? Mie mi se face rău și cand mi se ia

puțin sange...

DOI: Și mie...

TREI: Și mie...

INVITAT: Dar trebuie să mă înemnați! Trebuie! Aici...puțin mai sus de umărul

drept...E ceea ce trebuie să se întample ca să dispărem de pe fața pămantului.
Noi...toți cei care suntem martori. Să fim însemnați. Să ne știți...să vă feriți. Să
dispărem. Să fim uitați. Vă jur că nu știu de ce n-am spus nimic...poate
frica...poate...poate mi-ar dorit să fiu eu acel atacator. Poate asta a însemnat
tăcerea mea. Poate tăcerea mea a însemnat că eu de fapt urăsc viața...

REAL: Vești îngrozitoare doamnelor și domnilor. Îngrozitoare...Suntem în

direct cu Marion și cu un prieten apropiat de-al lui Alan. Ne auziți?

PRIETEN: Da...bună seara. Ăăăă, din păcate, Alan tocmai ne-a

părăsit...Doctorii n-au mai putut face nimic...Alan a murit. Oh Doamne,
Marion...Nu ți-am spus niciodată, dar...poate nu e momentul dar trebuie să-mi
scot asta de pe suflet...eu și cu Alan am avut o aventură. Vara trecută...ne-am
iubit. Am mers împreună la cabana aia de malul lacului. Am făcut dragoste la
lumina lunii. Am pescuit. Am citit împreună Shakespeare. Romeo și Julieta. O
piesă superbă. Oh Doamne Marion, iartă-ne...dar ne-am iubit. Și acum Alan nu
mai e...Ce mă fac? Presupunc că va trebui să iau foarte multe pastile și să fac
terapie, nu?
REAL: Domnul cu cravata galbenă, ce spuneți acum în lumina noilor
informații? Un om a murit din cauza dumneavoastră...

INVITAT: Sunt profund indurerat...

MARION: Vreau să muriți toți!!!! Nu aveți niciun drept să existați! Vreau să

ardeți toți! SĂ MURIȚI ÎN CHINURI GROAZNICE!!!

REAL: Marion, iartă-ne că te-am întrerupt, avem vești nemaipomenite

doamnelor și domnilor! Legea a fost publicată în Monitorul Ofical! Gata! A
trecut! Din acest moment, putem să-l însemnăm, perfect legal, pe domnul cu
cravata galbenă. Democrația a învins!

UNU DOI TREI: Și acum noi trebuie să-l însemnăm?

INVITAT: Sigur că da. Vă rog nu vă temeți. E un moment important pentru

societatea noastră și îmi accept pedeapsa! Însemnați-mă! Sunt pregătit!

UNU: O faci tu?

DOI: Eu? De ce eu? S-o facă el!

TREI: Eu? Nu pot. Chiar nu pot...

INVITAT: În pizda mă-sii! Dați-mi căcatul ăla de fier. O să mă insemnez

singur! Eu sunt oul stricat al societății. Știu asta acum. Îmi voi face acest semn
ca să mă puteți identifica. De acum veți ști precis cine sunt. Niciodată nu voi
mai putea să mă ascund de voi sau de mine. Voi ști mereu cine sunt.
Mereu...Stimați telespectatori, democrația a învins! ( urale în platou )