PORNO

de András Visky

1
 PORNO
POVESTEA SOŢIEI MELE
(Document, spectacol în cincisprezece scene, fără pauză)

– În memoria revoluţiei.
– La care revoluţie te referi?
– Eu ştiu de o singură revoluţie. De cea când trupul meu s-a eliberat de sub greutatea timpului şi
s-a bucurat de sine independent de mine. Ţii minte?
– Ţin minte, da.

2
 OBSERVAŢII PRELIMINARE

[NU FURA!] Interpretarea obişnuită a poruncii pune în umbră faptul că interdicţia se referă în
mod accentuat şi la răpire, respectiv la lipsirea de libertate a celuilalt. În Talmud găsim
următoarele: „Maeştrii noştri ne-au învăţat: Nu fura. Scriptura vorbeşte aici despre răpire.”
(Talmud. Sanhedrin 86a) În timpul istoriei interpretării textuale de mai târziu, creştine, s-a
acordat multă atenţie acestei interpretări a poruncii, protejând-o neobosit de plagium şi de
plagiarius. (Plagium-ul înseamnă însuşirea calităţii de autor doar în accepţiunea sa modernă,
cuvântul grec latinizat a avut secole de-a rândul sensul de răpire.) În Tora, răpirea, comerţul cu
sclavi, limitarea cu forţa a libertăţii personale sunt condamnate aspru. Iată două exemple pentru
posibilul context al poruncii: „Cine va răpi un om şi-l va vinde sau îl va ţine în mâinile lui să fie
pedepsit cu moartea.” ( Exodul 21:16) „Dacă se va găsi cineva care să fi furat pe vreunul din
fraţii lui, pe vreunul din copiii lui Israel, şi să-l fi făcut rob sau să-l fi vândut, hoţul acela să fie
pedepsit cu moartea.” (Deuteronomul 24:7)

[ÎNTÂMPLARE] Spectacolul s-a născut din contopirea a două întâmplări reale, a fost inspirat de
evenimentele din vieţile unor persoane foarte apropiate de autor. Ambele evocă anii optzeci, prin
urmare acestea trec în ficţiune, nu datorită timpului devenit istorie, ci a virtualităţii cumplite a
ultimilor ani ai deceniului. Numele, dacă acestea există, nu corespund unor persoane reale,
analogiile întâmplătoare cu persoane reale sunt opere ale hazardului de neoprit.

[SCRIERE] Spectacolul nu este o monodramă, nicio monodramă nu este monodramă, însă în

acest text am inclus şi posibilitatea să fie jucat şi în varianta cu mai mulţi actori. Personajul
principal invocă din nou şi din nou celelalte personaje sau vocile acestora, creează situaţiile şi le
şi comentează, intră şi iese din scenă, ca un ecou îndepărtat al dramaturgiei lui Heiner Müller.

[SPAŢIU] În faţa noastră vedem un spaţiu scenic de mari dimensiuni, delimitat de un fundal
vinil de scenă gri sau de un ecran de proiecţie. În spaţiul scenic vedem o roată de metal – aceasta
se poate eventual rostogoli – iar pe ea multe costume de teatru, de multe feluri. Spectacolul oferă
şi posibilitatea ca aceste costume să amintească de o expoziţie, fiind astfel aproape-personale şi
fără conţinut, asemenea unor păpuşi. În spaţiu mai vedem şi un schelet de mici dimensiuni, fixat
pe o platformă cu roţi. Fundalul vinil de scenă oferă posibilitatea proiectării unor documentare,
fragmente de ştiri care se pot desfăşura în cadrul scenelor create cu ajutorul documentelor
securităţii de stat.

[FIGURA] Personajul nostru, Fata, despre care e vorba în povestea noastră, e deşteaptă,
puternică, fragilă, un pic sucită, este capabilă de sentimente extreme, o femeie imprevizibilă,
fermecătoare în fiecare gest al ei.

[DOCUFICŢIUNE] (Falsele) documente ale securităţii care apar în spectacol pot fi voci, pot fi
personaje care le interpretează. În cazul unui spectacol cu un singur personaj, care este cea mai
apropiată de intenţiile autorului, o parte este spusă de Fată, asemenea unei măşti, pe un ton
obiectiv, aproape lipsit de orice emoţie.

[SPECTACOLUL] Indicaţiile regizorale, precum şi observaţiile preliminare sunt viziuni ale

autorului, improvizaţii, încercări virtuale de punere în scenă. Semnalări ale faptului că un

3
spectacol sperat ştie mult mai multe lucruri despre text decât autorul. Fiecare dintre observaţiile
noastre poate fi liber evaluată, neglijată şi respinsă.

4
 1.
MITITELUL

În scenă intră Fata, cu două sacoşe pline în mână. Umblă de colo-colo, scapă sacoşele, se
împrăştie chifle, văzut de mai aproape conserve a căror natură nu poate fi identificată, obiecte
frumoase.
Îşi dă jos geaca, începe să caute, într-un ritm din ce în ce mai alert, printre hainele expuse.
Scena e bună dacă o percepem ca pe o repetiţie la teatru, o pregătire pentru interpretare, ceea
ce o face jucăuşă şi serioasă totodată, improvizată şi precisă.

Nu.
Nu.
Nu.
Asta nu,
nici asta,
nici asta...
Ia te uită,
ia...!
Ia să vedem...!

Shopping-show:
Clovnerie

Doamnelor şi domnilor!
Vi-l prezint pe Mititelul,
minischeletul
fixat pe o platformă cu roţi,
cunoscut şi sub numele de Shorty!

Scamatorie

Se-nvârte, umblă haihui,

face cu mâna, dă din cap,
îţi dă şi-un pupic...!

Ei, Mititelule,
să vedem ce ştii!
Scamatorie

Mititelul ştie totul, e în stare

de complexe exerciţii de acrobaţie!
Scamatorie

Singular!
Singur ar... Priviţi!
Doar să plângă nu ştie –

5
să nici vă aşteptaţi la una ca asta,
nu plânge,
pur şi simplu nu e în stare să plângă...

Ne poleieşte cu aur orele de singurătate...!

Un minischelet de cea mai înaltă calitate,

doamnelor şi domnilor,
optimizat de ingineri 3D
cu ajutorul unor harduri şi softuri
de mare capacitate.

206 oase, osişoare, oscioare,

ciocan-scăriţă-nicovală,
coaste false şi delicaţii omoplaţi
amintind de aripile grifonului...!

Şi osul cel mai cel,

ademenitorul os pubian...!

206 oase perfecte,

nici mai multe, nici mai puţine, exact atâtea
ca la omul de talie mare,
doar că acesta încape şi într-un spaţiu mai mic,
nu trebuie să renunţăm la el
nici în timpul obositoarelor noastre călătorii...!

Către un spectator

Dacă s-ar întâmpla ca Mititelul

cumpărat de dumneavoastră
să aibă cu un os mai puţin
decât cele 206, valabile de mii de ani,
vă vom înlocui neîntârziat Mititelul.

Craniul e detaşabil şi poate fi desfăcut

în trei părţi, astfel:
occipitalul,
baza craniului,
maxilarul.

Iar acum putem arunca o privire în interiorul craniului:

ce vedem?
Ei, ce vedem?

Spune-le, Mititelule,

6
spune-le în faţă ce văd,
asta aşteaptă cu toţii:

Imitându-l pe Mititel
fără un sunet, doar formând cuvintele

Nimicul!
Continuă triumfătoare,
folosindu-şi propria voce

Nimicul, doamnelor şi domnilor!

Puteţi vedea adevăratul Nimic, doar aici,
în frumoasa cavitate craniană...!

Nimicul perfect şi fascinant!

Şi chiar mai mult decât atât:

toată lumea îşi poate vedea Propriul Nimic
în cutia adâncă a creierului:
Eu Nimicul Eu,
tu Nimicul Tu
el, ea, Nimicul Său...

Se opreşte brusc,
scoate în grabă alte haine,
se uită la ele

Nu,
chiar nu...
Zău aşa,
niciuna,
nici-nici...

Tăcere care durează neverosimil de mult,

faţă în faţă cu spectatorii

Astăzi se hotărăşte soarta mea.1

1
Cehov: Livada de vişini, replica Liubei Andreevna la începutul actului trei.

7
 2.
LUMINĂ

Se concentrează, apoi începe, de parcă ar repeta de una singură

Pentru fericirea
de a fi actriţă
aş suporta antipatia
rudelor, mizeria, dezamăgirea,
aş locui într-o cameră la mansardă,
aş trăi doar cu pâine de secară,
aş suferi din pricina nemulţumirii faţă de mine,
a conştiinţei impefecţiunii mele,
dar mi-aş revendica totuşi faima,
adevărata,
gălăgioasa faimă...

Îşi îngroapă faţa în palme

Am amețit... Of!2

Iese din joc

Ar trebui să încerc altceva.

Linişte

Dacă joc,
orice,
orice,
creşte în mine dragostea.

Se face cât un nuc

şi la fel de puternică.

Dragostea mă leagă de scenă,

de scânduri, praf, ştăngi,
de trapa silenţioasă,
şi apoi luminile,
luminile, Dumnezeule mare!
Ca în zorii creaţiei,
când Marele Maestru Singuratic de Lumini,
Spune numele acelui maestru de lumini
care lucrează la spectacolul
aflat în desfăşurare
2
Cehov: Pescăruşul. Replica Ninei de la sfârşitul actului al doilea.

8
un adevărat Máyer Sanyi3,
doar că teribil de singuratic,
singuratic şi prost dispus,
ca un controlor pe tramvaiul 1
sau mai degrabă pe întunecatul autobuz 9...

Când Marele Maestru de Lumini Singuratic şi Fără Haz

întoarce soarele spre
lumea aridă şi pustie, apoi luna şi stelele...
Maestrul de Lumini urmează
instrucţiunile

Lumina urcă, mai, mai, mai, acum e bine

şi din reflectoare se revarsă lumina,
din spoturi de urmărire, din paruri

acum în luminile razante amestecăm

un pic de turcoaz pal,
e mult,
atât,
iar perdeaua de lumini să fie densă,
mai,
mai,
aşa...

Se duce în spatele perdelei de lumini

şi continuă să spună de acolo

Nu poţi vedea dincolo de lumină...

Nimic, nimic.
Nu-l poţi vedea pe cel ce locuieşte în lumină,
orbeşti, ba nu,
şi totuşi orbeşti.

Joc

Sunetul...?
Sunetul trece prin lumină, doar sunetul...

De ce?
Nu există un răspuns.

Se întoarce

Şi acum o lumină arctică, te rog...!

3
Legendarul maestru de lumini al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

9
În lumina arctică
aurora boreală,
da,
aş mai vrea
verde,
roşu
şi liliachiu,
aşa...

Atunci Marele Maestru de Lumini Singuratic şi Fără Haz

spune, văzând aurora boreală,
spune neîncrezător:
Asta-i bestială!
E super!
E tare!
E cu adevărat mortală!
Rupere!
Marfă a-ntâia, bătrâne!

Şi iată că îi dă şi o lacrimă,
pentru că nu ştie încă,
de unde ar putea să ştie,
o să afle bineînţeles,
târziu,
târziu,
că sentimentalismul,
căderea moale în desfătarea de sine
e cel mai neîndoielnic corupător
al fiinţelor terestre şi celeste,
al armatelor de oameni şi de îngeri...

Pauză

Dragostea, da,
ce cuvânt tâmpit mai e şi ăsta,
mă leagă de scenă,
în afara scenei
am păcătuit adesea şi mult
cu gândul, cu vorba,
cu fapta şi amânarea,
dar cel mai adesea îndelung chibzuit
şi precis, într-un mod demn de invidie...

Felul în care dispare actorul, Dumnezeule mare!

Felul în care dispare actorul...!

10
Şşt...!
Am ameţit...!

Felul în care nu mai rămâne nimic, dar nimic din el,

doar costumul,
volutele hainei,
pliul fără de suflet...

Nu există nimic mai inconsolabil,

nimic mai demn de plâns,
nimic mai hilar,
nimic mai lipsit de speranţă,
nimic mai necruţător
decât o expoziţie de costume de înaltă clasă...

Vin!

Linişte,
imaginile unei expoziţii,
trecerea timpului

11
 3.
UN OM

Stradă, crepuscul ameninţător, din cauza căruia cenuşiul nediferenţiat e din ce în ce mai
diferenţiat. Pare că nu doar vorbitul cu voce tare reverberează, dar chiar şi tăcerea

Unde sunteţi...?

Murdărei mici, băieţi, fetiţe

unde vă ascundeţi?

Iuhuu...!

Nimeni.

Îşi dă seama că e urmărită

Cine eşti?
Anti...?

Nu, nu e el.

Aici trebuie să fiţi, vrăbiuţelor...!

Lumina lumânării,
flacără vie,
muşcă din mine...!

Sunt urmărită?
Sunt urmărită.

Sunt urmărit în secret,

spuse Anti în secret...

De cine?

Păi de agenţii secreţi,

delegaţii,
profesioniştii,
de cei de la securitate,
informatorii,
reprezentanţii autorităţii,
executorii,
de cei în civil şi cei în uniformă
şi apoi de voluntari...

12
Atât de mulţi...?

Serviciul intern de informaţii –

nu pot să mă obişnuiesc,
nu şi nu.

Se referă la propriul corp

Serviciul intern de informaţii.

Aici şi aici şi aici.
Cât întuneric în corp...!
Cavităţi mari, tunele,
canale fără ecou.
Se rătăceşte sufletul în el.

Strigă

Pe mine să nu mă urmăriţi, clar?

Răspunsul e un ecou
nesigur

Umbre se furişează –
înspăimântător.

În spatele tău vine cineva,

cum-necum nu-i vezi niciodată faţa,
face în aşa fel încât să nu-l vezi,
e o umbră îndepărtată, vine cu tine,
nu te slăbeşte.

Se preface că nu există.

Şi Dumnezeu se preface că nu există.

Nu-mi place când Dumnezeu

are chef de joacă,
a spus dimineaţa taică-meu,
a spus la prânz,
a spus seara.
Amin, apoi s-a culcat.
S-a culcat cu mama mea.
Se declanşează un bliţ,
linişte

Ei poftim, o lumină arctică.

13
Şi iarăşi faţa asta morocănoasă...!
Aşteaptă, până când mi se aşterne pe faţă expresia morocănoasă.

Face feţe-feţe

M-au prins la fix.

Probabil că asta le place,
ăştia fac colecţie de morocănoşi.

Vino mai aproape, să văd cine eşti,

vino, oricine ai fi,
înger sau drac, nu te teme...!

A dispărut în eter.

Eterul e invenţia dracului.

N-a fost nimeni,

se poate, se poate,
cu toate astea am fost urmărit,
ce nebunie.

De ce mă urmăresc ăştia pe mine, Anti?

Pentru că n-ai permis.

Aşa este.
Nu am, pentru că n-am cerut.

Nici cei care cer nu au,

eu cel puţin n-am cerut,
de aia nu am.

Exact.

Pentru ce anume n-am permis?

Pentru ocuparea spaţiului public.

Nu eu îl ocup,
ci murdăreii ăştia mici...
De unde au putut răsări
atâţia copii vagabonzi...?!
Din crăpăturile pământului...
De parcă nici n-ar fi fost născuţi din mamă...!

14
Pietrele străzii,
luminile străzii,
copiii străzii.

Iar tu le ţii spectacole de teatru

în aer liber.

Da, da, în aer liber

şi încă cum,
acolo unde începe
spectacolul,
aerul e de îndată liber,
îmi place la nebunie.

Şi vin murdăreii ăştia mici,

văd spectacolul,
aplaudă, turbează,
apoi halim regeşte,
sărbătorim...

Ce anume?

Cum ce?

Ce sărbătoriţi?

Păi faptul că vin vrăbiuţele,

se uită la spectacol,
bat din palme, turbează,
halim regeşte,
sărbătorim...

Deci asta e,
de asta te urmăresc cei de la interne.
Nu ai permis.

Dacă solicit permis, nu o să mă mai urmărească?

Ba da, o să te urmărească şi atunci.

Imediat ce le ceri permis, eşti deja urmărit.

Iar dacă nu ceri, atunci de aia.

Bine, asta înţeleg.

Înţeleg că e de neînţeles, da.

15
Să trăieşti într-o lume inteligibilă:
până la urmă, asta e imposibil.
Clar, fain, mă bag.

Dictatura, a spus Anti,

nu e o stare excepţională,
e excepţional dacă nu este,
dacă nu e dictatură,
ci aer liber.

Nu pentru asta nu există explicaţie,

a spus Anti,
de ce este dictatură,
ci pentru aceea,
de ce nu este atunci
când nu este,
dacă tocmai nu este;
dar mă îndoiesc,
că n-ar fi,
atunci când nu este...

Bliţ

Ei, acum măcar există ceva,

mai puţin decât un zâmbet,
mai mult decât o expresie morocănoasă.
Facem progrese.

Bliţ

Hei, tu!
Cine e în spatele bliţului?

Nimeni,
asta-i ceva jucat.

Mă duc...
Sacoşa se rupe într-o parte,
se împrăştie
tot ce era în ea

Chiar m-am gândit,

pe legea mea...

Dacă se rupe, pentru că se rupe,

se împrăştie toate,

16
pentru că se împrăştie.
Îşi strânge lucrurile

Nu e un lucru excepţional că se rupe,

ci tocmai faptul că nu se rupe
nu are nicio explicaţie,
că nu se rupe.
Mă iertaţi...!
Pe legea mea!

De parcă ar auzi

Astăzi nu se rupe mai departe...–

cine a spus asta?

Se opreşte,
ca şi cum ar fi atins-o
cineva

O mână...!
Mâna mea e atinsă de o mână!
O mână, Dumnezeule!

Aplicarea atingerii...!

Cine eşti?

Ia te uită...!
E un om aici...!

Nu mă ajuta!
Ajută-mă...!

Tu ai folosit bliţul?
Nu?
Atunci e-n regulă.

Cum te cheamă?
Nu, nu, e mai bine să nu aflu.
Omul!
Un om.

Mâna...!
Ce ştie mâna, Doamne Dumnezeule...!

17
Mâna mea, mâna lui,
un om şi încă unul.
De ce doi oameni înseamnă mai mult
decât doi oameni?

Nu-mi da drumul, mână,

să nu cumva să-mi dai drumul.

Vrăbiuţelor...?!
Sunteţi aici?

Vino!

18
 4.
UN ÎNGER

E într-o stare vizibil plăpândă, se adună abia la sfârşitul scenei, cu chiu cu vai

Pe când eram copil venea un înger,

întotdeauna acelaşi,
unul real,
unul adevărat,
un înger
perfect,
serios.

Nu prea mare,
nu prea mic.

Un înger,
teribil.

Îi ziceam Mititelul.

Se oprea în faţa mea,

Mă privea cu ochi mari,
rotunzi
şi nu spunea nimic.

Nu scotea nici măcar un sunet.

Vorbeşte, îngere!
Dar nu, el tăcea,
ca cel ce şi-a uitat textul
exact în clipa
în care a păşit pe scenă.

Vorbeşte, îngere...!
Ei?
Nimic.

Un înger mut,
din ăsta a venit,
pe ăsta l-au trimis la mine.

Sau peste mine.

Nu-i totuna.

Un Mititel.

19
Nu există mesaj,
există aripi,
aripi mari şi grele,
doar aripi, nimic altceva.

Un înger gol,
un animal mut fără pene,
Angelus tacitus,
hei...!

Tacitus al meu
a uitat totul.

Ochi de înger cât cepele,

verzi şi frumoşi de altfel,
şi tăcere,
nu tăcere: muţenie...

Nu-şi aduce aminte de nimic.

E posibil să fie mort?

Să-mi apară un înger mort?

Trăieşti?
Vorbeşte!

Nu-i nimic, nu-i nimic.

Să mai vii la mine,

micuţule nenorocit,
poţi să şi rămâi aici
până-i lumea,
vino,
vino.

Se chirceşte
din cauza unei crampe
în zona inferioară a abdomenului

Nu-i las să mi-l ia...!

Nu.
Nu.
Nu.

Îl linişteşte.

20
Nu te teme, iubitul meu, nu te teme...

Semnale luminoase „de afară”.

Îşi adună forţele

Bine, bine, mă duc.

Mă duc.

Strânge pâinicile,
într-una dintre sacoşe îndeasă
şi un costum, apoi îşi pune geaca,
stă, faţă în faţă cu spectatorii,
nemişcată.
Schimbă tonul

21
 5.
DOSARUL CU NUME DE COD „PORNO”

pagina 17

389/001
7 octombrie 1989
STRICT CONFIDENŢIAL!

Sursa: nume de cod „Seminaristul”

A consemnat: maiorul G. Serghei
Locaţia: casa conspirativă „Monumentul”
Obiectul: spectacolul „Porno”

DECLARAŢIE

Vineri, în data de 6 octombrie 1989, la ora 19.00, Persoana Vizată a ţinut un spectacol în aer
liber pentru copiii străzii, printre ruinele casei Călăului. Au fost prezenţi 18 (adică optsprezece)
copii, în principal ţigani jegoşi. Trebuie menţionat că nu doar copiii de ţigani erau jegoşi, aşadar
nu-mi stă în putinţă să determin apartenenţa etnică a copiilor. Faţă de spectacolul de săptămâna
trecută, creşterea numărului spectatorilor depăşeşte 100%! A fost prezentă şi persoana numită
„Bătrânul Anti”, al cărui nume adevărat niciunul dintre cei prezenţi nu-l ştie sau nu vrea să-l ştie.
Potrivit presupunerii mele, „Anti” nu este forma de alint al numelui Antal, ci este o poreclă sau
nume de cod care provine din atitudinea fanatică antisistem a numitului. Potrivit observaţiilor
mele, toată lumea manifestă faţă de el o consideraţie demnă de un membru al clerului (în mod
nemeritat, pentru că nu e preot şi nici nu a fost), cu excepţia Vizatei, care îi vorbeşete ca şi cum
acesta i-ar fi tată. Este de notorietate publică faptul că nu el este tatăl Vizatei, ci regretatul Pop,
inginer hidraulic din strada Bisericii Greco-Române, însă este de notorietate publică faptul că
Vizata nu este în toate minţile. Este pur şi simplu nebună.

„Anti” sau „Bătrânul Anti” a luminat Vizata cu o lampă halogenă alimentată de acumulatorul
aparent nou al unei maşini Dacia. El a furnizat şi efectele sonore (vuiet de vânt, scârţâit de uşă,
freamăt de motor, şuierat de tren, plescăit, pocnit din degete, zgomot de frână bruscă etc.), uneori
cânta cu o voce spartă, nu reuşeam să desluşesc cuvintele. Uneori trăgea vânturi cu o intensitate
sonoră incredibilă, erau asemenea unor explozii mai mici, dar nu poate fi determinat dacă asta
făcea parte din producţie, cu toate acestea copiii au răsplătit cu aplauze entuziaste şi râsete
gălăgioase opera lui „Anti”, preţ de câteva momente, spectacolul a fost chiar întrerupt. Acest
spectacol de calitate foarte proastă avea fără îndoială scopul de a instiga, de a preamări perfidele
democraţii occidentale. În el era vorba despre viaţa de zi cu zi a unei anumite familii englezeşti
Smith, am reuşit să întregistrez următoarele replici:

„Uite că s-a făcut ora nouă. Am mâncat supă, peşte, cartofi cu slănină, salată englezească. Copiii
au băut apă englezească. În seara asta am mâncat bine. Şi asta fiindcă locuim la marginea
Londrei, iar numele nostru e Smith.”4 (Aplauze, râsete, fluierături, corul micilor spectatori

4
Ionesco: Cântăreaţa cheală, replica doamnei Smith

22
pretinde, scandând ritmic, apă englezească: „Apă englezească! Apă englezească! Apă
englezească!”)

„Mrs. Parker cunoaşte un băcan bulgar; îl cheamă Popoşev Rosenfeld şi a sosit de curând de la
Constantinopol. E mare specialist în iaurt. A absolvit şcoala de iaurgerie de la Adrianopol.”5

La sfârşitul spectacolului, Vizata a declarat că a fost „binecuvântată cu o sarcină” şi le-a arătat

copiilor burta. Nu s-a dezbrăcat de tot, aşa cum se spune că ar face-o de obicei. Copiii au fost
lăsaţi să-i atingă burta, unii dintre ei şi-au lipit urechea şi au ascultat. Copiii au jubilat multă
vreme.

La sfârşit, a împărţit împreună cu „Anti” pâine şi conserve cu pateu copiilor.

„Seminaristului”, olograf

Evaluare: Informatorul nostru cu nume de cod „Seminaristul” a furnizat informaţii de încredere,

valoroase din punct de vedere operativ, în legătură cu maşinaţiunile antisistem şi antipartid ale
persoanei cu nume de cod „Porno”.

Dispoziţie: Redactăm fără întârziere o notă informativă către organele superioare.

Sarcină: 1. „Seminaristul” să devină confidentul lui „Porno” şi al lui „Anti” cu scopul strângerii
mai multor informaţii. Să afle de la cine e copilul. 2. Despre următorul spectacol să se realizeze
documentaţie foto sau documentaţie video, dacă organele superioare dispun astfel.

Maior G. Serghei, olograf

5
Ionescu, idem.

23
 6.
TE-AM ÎNŞELAT

Se avântă, apoi şopteşte ca pentru sine

Haide, începe.
Începe odată.
Lumina e puţină, dar e suficientă.
Aer...?
Aer.

Se apucă, vorbeşte repede şi neclar,

ca una căreia îi e frică de text,
vrea mai degrabă să scape cât mai repede
O! gropişte! O! tu, culcuş al nunţii-mi, tu,
Lăcaş ce-mi fi-va veşnic sub pământ! Pornesc
Spre tine-acum, spre morţii mei…

Ce-am fost mai urgisită decât toţi; pornesc

Când încă nu-mi bătuse-al vieţii-mi greu soroc. 
Nădejdea doar, pornind spre voi, m-o legăna
Că ţie, tată-ţi fi-va drag şi-ţi va fi drag
Şi ţie, mamă, da! şi ţie frate drag,
Să fiu cu voi! cu mâna mea v-am fost lăiat,
Găteala morţii v-am făcut şi v-am stropit
Cu apă sfântă eu!... Şi-acum, Polynikes,
Că leşu-ţi îngropai, vezi ce răsplată-avui!
Cinstirea morţii eu ţi-am dat — cei buni o simt!...

Pauză

Ce zornic ei mă duc!6

Linişte

Cum a fost?

Pauză

Ce zornic ei mă duc!

6
Sofocle: Antigona. Monologul Antigonei de la sfârşitul tragediei

24
Nu îi las!
Nu!
Nu!

Nu pleca de lângă mine, auzi?

Linişte,
ascultă

Unde mă duc?
Să mă omoare?
Cine?
Linişte

Mă omoară chiar şi acum.

Nu pe mine mă doare, pe mine nu mă doare –
iar asta e de neîndurat.

Pe el îl doare,
nu pe mine.

De ce omoară?
Doar aşa.

Omoară în timp ce iau micul dejun,

omoară în timp ce iau prânzul,
omoară şi-n timp ce iau cina.

Cină cu lumânări,
cu multe-multe lumânări –
aşa e cel mai corect:
pomană, seară de seară.

Ei omoară în timp ce faci dragoste,

pe când zămisleşti, ei omoară.
Pauză

Ai fost zămislit?

Ai fost zămislit...!

Ei, ia să vedem, tinere,

eşti deja aici cu mine?

Îşi atinge pântecul

cu palma în mai multe locuri,
fătul pare să-l lovească cu piciorul

25
Aşa deci, am ştiut că eşti aici!

Face mişcări pripite

Cum era?
Cum?
Nu-mi aduc aminte, tocmai acum...
Da, am găsit, trebuie spus acum,
la primul semn hotărât,
acum, acum spun, imediat...

Schimbă tonul, îşi aruncă în grabă

pe cap o basma,
bâjbâie.
Joacă teatru

Măreşte sufletul meu pe Domnul

şi s-a bucurat duhul meu
de Dumnezeu, Mântuitorul meu,
Că a căutat spre smerenia
roabei Sale.
Că iată de acum
mă vor ferici toate neamurile…7
Se opreşte, nu continuă, chicoteşte

Se bucură duhul meu.

Şi: mă fericesc.
Pe mine.
Nu-i rău.

Strigă cu voce tare

Fericiţi-mă…!
Poftim…!
Toată lumea…!

Piaţa reverberează,
parcă s-ar amesteca şi voci îndepărtate de copii în ecou

Ai fost zămislit?
Îţi simt mirosul.

Nu pleca de la mine, auzi?

Pleci?
7
Cântarea Mariei (Magnificat), fragment. (Evanghelia după Luca 1, 46-48)

26
Pleci?
Pleci?
Pleci deja de la mine?
Mă laşi singură?

Nu pleca.
Promiţi?

Nu.
A spus că nu.

Ce anume nu?

Linişte

Nu promite nimic.

Atunci cine-i acum ucigaşul,

spune-mi?

Linişte

Imediat ce a fost zămislit,

am simţit parfum de migdale.
Sau de chiparos?

În orice caz un parfum meridional,

amestecat cu apropierea deşertului
şi cu ploaia târzie.

L-am şi întrebat pe Om.

Aşa-i spuneam, Omul.

Spune-mi pe nume, zicea,
pe numele meu cinstit.

Ce crede ăsta, că eu sunt dumnezeu?

Ei bine, nu sunt dumnezeu
ca să-i pot spune pur şi simplu pe nume…

Nu strică să fii conştient de asta.

De mine.

Nu eşti dumnezeu?

27
Ba bine că nu!

Spune-mi pe nume.

Ei, l-a apucat strechea…

Până la urmă s-ar putea să fie mai imbecil ca mine.

Nu-ţi spun.

De ce?

Pentru că e caraghios.

Când îţi spun numele,

îmi aduci aminte de un
ditamai bou înaripat.

Înaripat?

Înaripat.
Nu-i vina mea.

Într-adevăr.

Totuşi, nu e mai nebun ca mine,

deşi aşa credeam.

L-am întrebat pe Om:

nu e posibil să te fi înşelat?

Să mă fi înşelat?

Ei, doar aşa, dintr-o neatenţie de moment.

Nimic serios, stai liniştit…
N-ai observat nimic?

Nu.

Dar ai fost atent?

Nu prea am fost.

Ei, vezi.
Deşi mi-ai promis că o să fii atent.
Te-am rugat să fii cu ochii pe mine.
Dar tu…

28
Iar eu am rămas însărcinată.

Nu plânge, de ce plângi.
Ia te uită, ăsta deja e fericit…!
De unde ştii că e al tău?
Ei, poftim, plânge…

Ăsta e totuşi mai imbecil decât mine.

Îl ador.

E de neconceput.
Omul meu e de neconceput.

Cu cine?

Cu cine ce?

Cu cine m-ai înşelat?

A, da, da…
Ce ziceam?
Că te-am înşelat, da…
Totul a fost ca...
În poveşti.
Aşa zic şi eu.
Ştiam, nu mai continua.

Nu, nu, nu e o poveste, cum să fie.

Ca într-un film cu adevărat porno
în care cele două staruri porno,
când maestrul de lumini
îndreaptă lumina către
trupurile lor goale strălucind de ulei,
sunt cuprinse pe neaşteptate
de dragoste adevărată unul pentru celălalt…

Maestrul de lumini, Doamne Dumnezeule –

în mâinile lui se află toată puterea!

Când lumina le atinge trupurile

şi clacheta face clac…
Exact atunci sunt cuprinşi de o dragoste lacomă, fără fund…

Nu e fără fund.

Nu e fără fund?

29
De unde ştii?

Sunt goi, nu?

Aşa e, aşa e, nu e fără fund…

Cu fund?
Dragoste cu fund?
Ei, na…

Continuă.

Atunci o dragoste mare-mare, la care n-au sperat niciodată

se năpusteşte asupra lor din înălţimi.
Şi pur şi simplu nu mai poate fi continuată…
ă..., ă…, da-da, filmarea.
Scandal mare, izbituri, în capul producătorului
şi al regizorului sunt azvârlite penisuri tari de cauciuc
şi vagine de cauciuc,
iar ei, regizorul, producătorul, machiorul
şi asistentul tehnic fug care încotro,
vai-vai, vai-vai,
vine primejdia peste noi, vai…!
Ceva de genul ăsta.
E foarte amuzantă toată faza.

Cele două personaje principale…

Cine?

Păi, starurile porno, ştii.

Bărbatul şi femeia
îmbracă fără grabă propriile haine
şi pleacă ţinându-se de mână, frumos.
Ies din cadru.
Nu se mai întorc niciodată, niciodată, niciodată.

Acea scenă când se îmbracă la loc,

Doamne Dumnezeule,
pe care operatorul fâstâcit
o înregistrează din întâmplare:
a devenit o adevărată bizarerie a istoriei cinematografiei.
Iar ei doi trăiesc fericiţi până azi…

Pauză

Râzi?

30
Nu râzi?
Scurtă pauză
De parcă s-ar fi întâmplat în vis…

În vis?
Cu cine m-ai înşelat?

Ce crezi?

Nu ştiu.

Ar trebui să ştii.
Să-ţi spun?

Spune-mi, nu mă menaja.

Face semn cu capul

spre lumini

Cu el.

Cu el?

Cu el.

Pauză

A spus ceva?
Ce a spus?

Pauză

Nu te îngrijora şi nu te învinui pentru nimic în lume,

nici eu n-am observat nimic.

Nici nu l-aş suspecta, dacă mirosul ăsta…

Da, a devenit suspect din pricina mirosului pătrunzător.
Mirosul l-a dat de gol.
Pauză

Migdal sau chiparos?

În orice caz un miros mediteranean,
amestecat cu apropierea deşertului
şi cu ploaia târzie,
pe măsură ce trezeşte germenii şi seminţele
aţipite în nisip.

31
Nu.
Nu.
Poate că totuşi nu.

Mirosul ameţitor
al mării care inundă malul
şi al brizei de coastă ce se revarsă
de pe malul străin,
iar în ele se amestecă cel al migdalului, chiparosului
şi mirosul dement al hibiscusului
care arde zi şi noapte.

Linişte.
Către făt
Te-am omorât?
Eu?
Pauză

Cine-i ucigaşul?
Cine-i ucigaşul?

32
 7.
O URECHELNIŢĂ

În acea zi…

În care zi, în care zi?

Păi în aceea!

În acea zi,
când a fost zămislit…

Când ai fost zămislit.

În acea noapte ca văpaia,

noi am fost deja interceptaţi.

Vecinul Dihor a bătut la uşa noastră,

aşa îi zice toată lumea de pe scară,
Tovarăşul Dihor sau Domnul Dihor,
care cum,
doar Dihor nu se schimbă/ e sigur/ e cert…

Emană un miros pregnant,

care îi este caracteristic doar lui.

Bineînţeles că toată lumea e foarte invidioasă pe el,

pentru că oriunde s-ar duce, la medic,
la notar, la miliţie,
la coadă la pâine, carne, lapte sau unt,
e lăsat fără o vorbă în faţă
ca să fie servit cât mai repede
şi să plece odată, să plece, să plece.

Vecinul Dihor sună la mine alb ca moartea

şi, fără să mă salute, mă somează
să mergem în baie.

Nu am baie, vecine Dihor,

doar cabină de duş.

Nu contează,
să intrăm odată.

33
Încăpem?

Nu mai obiectaţi atât.

E musai.
Vreau să vă spun ceva
de importanţă crucială.

Intrăm în cabină,
ne băgăm amândoi în cabina de duş,
iar eu aştept să spună, poate
scapă de povară.

Ce aşteptaţi?
Deschideţi…

Ce anume?

Ce…!

Ajutaţi-mă.

Păi robinetul, nebuno!

De tot!
Repede!

Asta îmi cere cu vocea stingându-i-se,

ca unul care nu mai are mult de trăit.

N-ar fi mai bine să ieşim,

el ar putea să facă duş pe placul lui,
e apă caldă berechet
şi apoi am putea vorbi în tihnă.

Deschideţi odată robinetul ăla nenorocit!

Pe care?

Pe amândouă.

Nu e bine, am spus de tot.

Să clocotească.

Urlând

Aşa, acum clocoteşte.

34
Nu urlaţi.

Să mă dezbrac, asta vreţi?

Aţi înnebunit?

Cu tot cu haine?

Aţi înnebunit?

Asta mă întreabă toată lumea.

Îl imită pe vecin,
în timp ce şopteşte ceva
îngrozită,
formând cuvintele cu gura

Nu înţeleg.

Repetă cu aproximaţie
În camera dumneavoastră de mansardă a fost plasată o urechelniţă.
Aveţi grijă, totul este ascultat.

Ce anume?
Urechelniţă?

Da.

Doamne Dumnezeule!
O urechelniţă care ţi se vâră în urechi, una oarecare?

Nu.

Forficula auricularia?

Nu.

Urechiţă, cârcăiac, portulacă, scolopendră?

Ei, poftim, şi o urechelniţă grasă

pe lângă legiunile de libărci –
exact asta mai lipsea.
Domnul Dihor abia reuşeşte
să se stăpânească

Urechelniţa, mult stimată doamnă,

35
e un dispozitiv de ascultare,
o chestie electronică
pe care oamenii autorităţii o ascund
în locuinţa persoanei vizate
cu scopul strângerii de informaţii.
Acum înţelegeţi?
Dumneavoastră sunteţi o persoană vizată.

Păi asta-i cu totul altceva,

m-aţi speriat de moarte, domnule Dihor,
liniştiţi-vă acum,
nu s-a întâmplat nimic,
ce-i în guşă şi-n căpuşă,
nu există antidot pentru asta.

Domnul Dihor pleacă plângând,

trece, ud până la piele, lipăind prin casa scării.

Plâng toate de pe el.

În acea zi,
când în sfârşit ai fost zămislit,
i-am spus Omului:

Ştii ce,
hai să facem dragoste pentru ei.
Nu înţelege

Pentru ei…?
Entuziasmată

Pentru ei.
Nu înţelege

Totuşi, pentru cine?

Păi pentru urechelniţele astea,

hai odată.

Mai bine pentru noi, nu?

Haide odată, măi…

Ce aştepţi?

36
 8.
DOSARUL CU NUME DE COD „PORNO”

pagina 38

401/004
19 octombrie 1989
STRICT CONFIDENŢIAL!

Sursa: nume de cod „Seminaristul”

A consemnat: maiorul G. Serghei
Locaţia: casa conspirativă „Monumentul”
Obiectul: sarcina lui „Porno”

Ieri, miercuri, 18 octombrie 1989, la spectacolul Persoanei Vizate, am numărat 43 (adică

patruzeci şi trei) de copii ai străzii. Încep să vină şi adulţi, le aduc hrană şi haine copiilor. Sunt
unii care vin cu mâncare caldă de acasă, sarmale proaspete, mămăligă cu brânză, mai multe feluri
de zacuscă, dulceaţă de fructe. A fost prezent şi „Anti”. În timpul spectacolelor domină o
atmosferă de revoltă. Noroc că tocmai se transmitea un meci şi toată lumea stătea în casă, în faţa
televizorului. Şi mare noroc că au câştigat ai noştri, acest lucru linişteşte întotdeauna populaţia.

Acţionaţi în aşa fel încât să câştige întotdeauna ai noştri.

Până la urmă, spectacolul s-a desfăşurat fără ca ordinea publică să fie tulburată în mod deosebit,
nu s-a dezbrăcat nimeni.

Am aflat că perechea Persoanei Vizate, numită de către aceasta Omul, nu este nimeni altul decât
fiul onorabilului locotenent-colonelul M.R. Tânărul M.R. e o persoană labilă, ezitantă, unii spun
că n-ar fi în toate minţile. Nu e dispus să meargă la facultate, ba mai mult, s-a angajat ca ucenic
tâmplar în oraş. Se zvoneşte că s-ar fi căsătorit în secret cu persoana vizată, dar despre asta
părinţii, care interzic relaţia, nu ştiu nimic. Există unii potrivit cărora Monika, mama tânărului
M.R., ştie totul despre relaţia dintre fiul ei şi Persoana Vizată, dar în faţa soţului ei tăinuieşte
situaţia.

„Anti” tace, nu scoate un cuvânt. Poate că e mut, dar pare mai degrabă o manevră de inducere în
eroare.

„Seminaristul”, olograf

Evaluare: Informatorul nostru cu nume de cod „Seminaristul” a furnizat informaţii de încredere,

valoroase din punct de vedere operativ, în legătură cu maşinaţiunile antisistem şi antipartid ale
persoanei cu nume de cod „Porno”.

37
Dispoziţie: Redactăm fără întârziere o notă informativă către organele superioare. A se afla dacă
s-au căsătorit oficial. Prelucrarea fără întârziere a locotenent-colonelului M. R. Implicarea şefului
de stat-major din Bucureşti în acţiunea de şantajare.

Sarcină: 1. „Seminaristul” să intre în graţiile tânărului M.R. cu scopul obţinerii mai multor
informaţii. 2. Doamnei M.R. să i se atribuie un agent de urmărire. 3. Stare continuă de alertă,
fotografii, video, supravegherea continuă a persoanei vizate, purtând numele de cod „Porno”, şi a
anturajului acesteia, cu vehicul de filaj, dacă este nevoie.

Maior G. Serghei, olograf

38
 9.
DEGETE

Întuneric total, auzim fericitul act amoros de pe o înregistrare de calitate nu prea bună care
conţine şi muzică. Un spectacol acustic compus cu deosebită atenţie, banda se învârte uneori
mai repede, alteori mai încet. Spectatorii ascultă înregistrarea din punctul de vedere al
ofiţerului de securitate care evaluează înregistrarea, care uneori o derulează înapoi la părţile
mai bune, apoi din nou etc.
Teatru radiofonic burlesc.
Apoi linişte, timpul trece, încet-încet, lumina devine mai puternică. Muzică, eventual jocul de
umbre al degetelor.

Aşa cum degetele ei îmi ating degetele.

Aşa cum degetele mele îi ating degetele.

Deget peste deget,

deget peste deget.

Buricul degetului se holbează la buricul altui deget,

încep să danseze încet,
se împletesc,
se înclină unele spre altele.

Lumina palmei,
cu liniile şi adânciturile-i misterioase.

Strălucirea unghiilor
şi lumina palidă, abia răsărită din patul unghiilor.

Dacă dragostea n-ar fi

decât dansul mâinilor fierbinţi,
decât împreunarea mâinilor
şi nimic altceva,
chiar şi pentru atât ar merita
să trăieşti şi să mori,
să laşi să trăiască, să laşi să moară.

39
 10.
CADĂ

Omul nu vine.

Unde e?

Cutreier noaptea pe străzi,

cutreier ziua şi nu-l găsesc nicăieri.

Unde eşti, Omule?

Strigă
Omule...!
Aşteaptă, ascultă

Nu e.

Nu există ecou.
Nu există răspuns.

Atunci de ce a venit,
dacă nu e?

De ce a plecat
dacă a venit?

I-am trimis în recunoaştere pe micii mei murdărei,

să afle ce-i cu omul.

Au cutreierat şi cercetat fiecare colţişor,

au tras cu urechea peste tot pe unde s-a putut.

Nu e de găsit.

Omul nu este.

„Anti” nu ştie nimic.

Credeam că ştie totul,
dar nu este aşa.

Domnul Dihor sună la uşă,

acum mă cheamă la el în baie,
el are şi cadă.

40
Ne aşezăm pe margine căzii,
dă drumul la apă.

Când apa deja clocoteşte,

îl întreb dacă şi el are urechelniţă.

Toată lumea are.

Toată lumea?

Toată lumea.

Atunci de ce ne e frică?

Atâta timp cât ne e frică, suntem lăsaţi în pace, spune domnul Dihor.

Mie nu mi-e frică,

îi spun domnului Dihor
şi nici micilor murdărei nu le e frică.
Şi nici Omului nu-i este frică...

Păi asta e, spune domnul Dihor,

Din cauza asta se întâmplă toate.
E interzis să nu-ţi fie frică, ar fi trebuit să ştim.

N-aveam cum să ştim, pentru că nu ne e frică.

Tocmai de asta m-a chemat aici.

De ce m-aţi chemat?

Din cauza Omului?

Sare în picioare

Ştiţi ceva?
Spuneţi odată!

Nu, nu ştie nimic, să nu mă agit,

mi-ar fi mai bine dacă l-aş lăsa
şi dacă nu l-aş căuta întruna.
Să mă resemnez.

Cu ce să mă resemnez, pentru Dumnezeu?!

Nu ştie cu ce,
dar aş face bine
să mă resemnez.

41
Nu mă resemnez,
nici nu mă gândesc.
Nu vreau deloc să-mi fie mai bine,
e clar?

Şi să nu umblu pe străzi
punând în continuu întrebări ca o nebună,
că or să mă ducă la secţia de psihiatrie.
Îşi ia rămas bun

Toată ţara e o secţie de psihiatrie,

domnule Dihor.
Singură de-acum

Vino înapoi,
Omule,
măi, bou înaripat, alb ca zăpada!

Nu e.

Linişte

42
 11.
NU E ÎNARIPAT

O tăcere încordată, dură, aşteptare. „Vin copiii”

În sfârşit...!

Murdăreii mei,
micile mele vrăbiuţe murdare,
ce veşti îmi aduceţi?

Este Omul?

Este, da, am găsit Omul,

Vino!

Murdăreii l-au găsit

pe Om...

Îmbracă o rochie frumoasă,

neagră, cu trenă,
este asemenea unei prinţese

M-am dus la cimitir,

Grădina Iepurilor, aşa i se spune.

Grădina Iepurilor: îmi place foarte mult.

Omul era deja acolo, întins pe catafalc,

iar corul bisericesc al alcoolicilor
cânta cârâind ceva.

Nu am înţeles nimic.

La capul lui stă

un fel de preot rotunjor,
roz, cu pielea transparentă,
balon vorbitor, umflat cu aer.

Era acolo şi Anti,

vrăbiile îi dăduseră şi lui de veste.

Şi-au venit informatorii

şi turnătorii,

43
cei voluntari şi cei şantajaţi,
ofiţerii superiori şi subofiţerii toţi,
să nu cumva să se întâmple ceva.

Ce s-ar putea întâmpla?

Era acolo şi domnul Dihor

şi toţi murdăreii mici.
Şi adulţi necunoscuţi,
înarmaţi cu feţe de masă şi mâncăruri.

Autorităţile voiau să-l îngroape în mare secret,

dar la un secret atât de mare nu s-ar fi aşteptat.

Lângă coşciug stătea doar o femeie,

o doamnă frumoasă, în vârstă,
seamănă foarte mult cu Omul meu.

Ea e soacra mea.

Ridică privirea, se apropie de mine, îmi ia mâna

şi mă conduce fără o vorbă la coşciug.

Îi fac semn lui Anti

să vină şi el.

La acest semnal, ceata de copii se aliniază

în spatele nostru, lăsându-ne însă ceva spaţiu,
ca să putem fi singuri
şi totuşi să nu fim singuri
atunci când suntem singuri.

Îi spun bărbăţelului din pântecul meu

că ar trebui să suportăm toate astea,
să mă ajute.

Bun,
nu face pe deşteptul,
ajută-mă.

Unde este tatăl Omului?

Nu este.

Se ştie
ce se întâmplă.

44
În zadar.

Degeaba
se ştie.

L-au rugat pe colonel

să facă ceva,
să-l influenţeze pe fiu-său,
pe Omul meu.

Degeaba l-a influenţat,

n-a avut efect.

L-au retrogradat, i-au văduvit epoleţii

de o stea.
Iar el nu i-a mai dat drumul
Omului din casa scării.

L-a ţinut sub pază

cu soldaţi şi asistenţi îmbrăcaţi în civil

Nu avea cum să coboare,

aşa că a urcat.

La asta nimeni nu s-a gândit,

că ar putea să urce,
ori pur şi simplu l-au lăsat,
de urcat are voie, în privinţa asta nu au primit ordin,
să urce, lasă-l să urce.

A urcat, a urcat, a urcat până la zece

şi mai departe, pe acoperiş.

Şi apoi
în jos
jos
jos
jos
jos
jos
jos
jos
pe caldarâm.

Zece.

45
De neînţeles.
Omul este de neînţeles.

Cade, cade,
se prăbuşeşte pe caldarâm,
de neînţeles.

Bou înaripat, alb ca zăpada, măi,

dragul meu Om.

Nu e înaripat,
m-am înşelat.

Preotul rotunjor a turnat ceva minciuni

pline de laşitate despre retard,
despre neprevăzut şi despre judecata finală.

Apoi a făcut o declaraţie oficială

împotriva faptei grave a sinuciderii
în numele instituţiei sale şi în numele înaltului prelat în persoană,
apoi a asigurat
statul, partidul şi guvernul
în privinţa spijinului acordat de biserică
şi a adus cuvinte calde de laudă
relaţiilor bune dintre înaltul prelat şi organele statului.

Câţi ucigaşi are un sinucigaş, balonaş?

Mai bine am răspunde la asta...

Bărbăţelule care locuieşti în mine, iartă-l,

nu ştie ce vorbeşte.

Ştie, dar dacă tu mi-o ceri, îl iert.

Înainte să-l fi băgat în pământ,

m-am urcat pe grămada săpată şi am spus,
iar acum să-l ascultăm pe Anti,
să vorbească Anti.

Să nu vorbească,
în cimitir nimeni n-are voie să vorbească,
nici măcar Dumnezeu, doar eu –
a spus cu vocea subţiată de frică
balonaşul roz, băgaţi-l repede în pământ
şi să mergem cu Domnul!

46
Să vorbească Anti,
spune cu voce tare şi mama Omului
şi mă strânge de mână.

Să vorbească Anti,
şoptesc în cor micii murdărei.

Hei, micule uragan murdărel,

Furtună neîndurătoare de vânt,
fâlfâitul de aripi al armatelor de îngeri...!

Lăsaţi-l. Să vorbească,
făceau semne cu mâinile preoţeii speriaţi,
securiştii care între timp au crescut mari,
atâta timp cât îi vedeţi,,
nu vă fie frică.

Îi vede că stau la soare,

de asta îi e frică.

Securitate –
și într-un fel nu te simţi totuşi în siguranţă.
Către făt
Tu te simţi în siguranţă,
domnişorule?

Eu da.

Anti se urcă pe mormanul proaspăt de pământ,

lângă stâlpul de mormânt din lemn nelăcuit,
îşi ridică braţele către cer,
începe să vorbească într-o limbă necunoscută.

Nu vorbeşte,
strigă,
schiaună,
se ceartă,
cântă.

N-am înţeles niciun cuvânt.

L-am lăsat
să facă ce vrea,
aşteptam cu capul în pământ,
poate se opreşte,
îl cunosc, trebuie lăsat.

47
Uite, uită-te, mi-a zgâlţâit braţul
mama Omului. Uită-te la Anti!

Ridic privirea către Anti,

toată lumea ridicase deja privirea către el,
micii murdărei,
adulţii înarmaţi cu mâncare,
domnul Dihor,
turnătorii,
informatorii,
subofiţerii,
ofiţerii superiori
şi preoţelul rotunjor,
toată lumea,
chiar şi Omul e acolo,
e acolo şi omul.

Ne aşezăm cu toţii
pe braţele ridicate ale lui Anti,
asta vedem.

Multe păsări fericite,

cu ochi strălucitori...!
Îi stăm pe umerii, pe capul, pe braţele ce se întind în sus,
iar el turuie, turuie pe limba lui,
sau pe a nu ştiu cui.

Iar vântul îi suflă întruna părul lung

şi barba roşcată,
arată de parcă i-ar dansa flăcări pe cap.

Ne cuprind şi pe noi flăcările care-i dansează în barbă,

pe toţi, fără excepţie.

Spune, Anti, spune, spune,

nu te opri,
suntem într-un loc bun.

Dar Anti ăsta bineînţeles că se opreşte,

fir-ar să fie, ştiam.

Pământ.
Pământ.
Pământ.

48
Toba bulgărilor de pământ pe coşciugul Omului.

Tăcere.

Veniţi, voi, binecuvântaţii Domnului,

haideţi să sărbătorim,
spune Anti într-o limbă inteligibilă.

Ce să sărbătorim,
Anti?

Se ivesc feţele de masă,

mâncărurile, şi începe sărbătoarea.

Micii murdărei cântă.

Ce sărbătorim?

49
 12.
DOSARUL CU NUME DE COD „PORNO”

pagina 47
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
APARATUL CENTRAL
Bucureşti
secţia I./IV.

433/006
11 octombrie 1989
STRICT CONFIDENŢIAL!

PLAN DE ACŢIUNE
în cazul urmăririi confidenţiale a persoanei cu nume de cod „PORNO”

Organele noastre judeţene urmăresc fiecare pas al persoanei vizate cu nume de cod „PORNO”,
care practică o propagandă duşmănoasă în rândul copiilor şi al adulţilor, sub forma unor
spectacole publice de teatru. Spectacolele, precum şi textele lor declarat instigatoare, nu sunt
autorizate.

În ultimele zile, apariţiile scenice ale Persoanei Vizate au început să fie transmise de posturi de
radio din străinătate, se disting până şi glasurile copiiilor entuziasmaţi. Organele judeţene au
comis mai multe greşeli în legătură cu cazul, tratându-l cu lipsă de seriozitate, aşa cum o arată şi
numele de cod „PORNO”. Înmormântarea soţului Persoanei Vizate a escaladat într-o adevărată
demonstraţie antisistem, oamenii noştri infiltraţi au fost deconspiraţi unul după altul într-o
manieră amatoricească. Din declaraţia informatorului nostru cu nume de cod „Seminaristul”
reiese că toţi cei cărora li s-a ordonat să se prezinte în cimitir pentru asigurarea desfăşurării în
ordine a înmormântării, au luat parte la pomană, au băut, au mâncat şi s-au alăturat, de asemenea,
cântatului iniţiat în mod spontan. S-a dispus o procedură de cercetare în această privinţă.

Din materialul propagandistic al Radioului Europa Liberă, preluat imediat şi de către BBC,
reiese că, datorită influenţei greşelilor profesionale comise de organele noastre judeţene,
Persoana Vizată a dezvoltat o sarcină cu risc crescut, aceasta are din ce în ce mai frecvent
sângerări, lasă din ce în ce mai multe urme de sânge prin oraş, este urmată pretutindeni de câini
vagabonzi. În măsura în care nu va putea fi împiedicată pierderea sarcinii Persoanei Vizate, voi
iniţia tragerea imediată la răspundere, lucru care va atrage consecinţe personale grave pentru cei
implicaţi. Presa occidentală e plină de cazul lui „PORNO”, nu putem tolera ca pierderea fătului
să aibă ca efect un nou val de ştiri. Amnesty International şi Comisia de la Helksinki insistă
asupra demarării unei anchete internaţionale.

Locotenentul-colonel M. R. să fie repus cu efect imediat în rangul său anterior, să i se ceară

iertare, cazul să fie muşamalizat, iar după aceea să i se facă mutarea în alt judeţ, cât mai departe.

50
Comanda operativă a acţiunii va fi preluată de la sergentul G. Serghei de către locotenent-
colonelul de stat-major A. Máté.

Coriolan Albu general maior comandant de unitate, olograf

51
 13.
FLORILE-SOARELUI

La spital, legată

L-a înghiţit pământul.

Înainte de a fi coborât în pământ,

m-am dus la el,
aproape de tot,
dar nu am simţit niciun miros.

Doar chipul lui zdrobit lumina în coşciug.

Niciun fel de miros.

E adevărat că nici miros de mort.

Am trecut pe partea cealaltă,

pe unde bătea vântul.

Nu există miros,
cu toate că ar trebui să aibă.
Parfum de trandafiri, cred.
De trandafiri sau de crin,
nu-mi aduc aminte.
Unul dintre ele ar trebui să emane,
cu siguranţă, ca din trupul mut al sfinţilor.

Dar nimic.

Sigur e vreo neînţelegere.

Mă întorc zilnic la mormânt,

aştept semnul, un semn, nu ştiu.

Nu sângera, măi,
ăsta care locuieşti în mine,
ce-ţi închipui?

Încetează, când îţi spun.

Sângerează.

Eu sângerez sau el sângerează?

Veniţi, vrăbiuţelor,

52
continuăm spectacolele.

Ba nu, nu le continuăm, pentru că

am fost răpită în plină stradă,
mi-au strâns o batistă umedă peste faţă,
iar eu am adormit imediat,
ca-n filme.

M-am trezit la spital,

legată de pat.

Sângerarea s-a oprit,

nu mai sângerăm.

Înăuntru s-a făcut mare linişte.

E exact ca după înmormântare,
în Grădina Iepurilor.

În burta mea nicio mişcare.

Niciun semn.

Nu-mi place.

Patul a fost înconjurat

de oameni în uniforme albe şi de civili,
se uitau la mine,
florile soarelui, dezorientate.

Nu reuşesc să aud decât cuvântul

sepsie.

Ce vor?

Vor să mă salveze.

Asta-mi mai lipsea!

Ce l-au mai salvat şi pe Om,
acum s-o lase baltă, să nu mai încerce
alte experimente de salvare,
dacă nu merge, nu merge,
trebuie s-o recunoască,
nu-i de ei,
clar.

Sunt în pericol de moarte,

spun ei.

53
Păi de asta îmi dau şi eu seama,
e suficient să mă uit la voi, florile-soarelui.

Şi copilul meu?
Cu copilul meu ce e?

Sepsie.

Bărbăţelul care locuia în mine a plecat

după Om.

E în mine
şi totuşi a plecat,
nu e.

A fugit sufletul din el.

Din mine.

Atunci al cui suflet este acum?

Al cui sânge?
Al cui trup?

Nu!
Nu!
Nu!

De ce m-ai părăsit, tinere domn?

Scoate strigăte

Daţi-mi drumul de aici,

vreau să ies,
înţelegeţi, florile-soarelui?

Daţi-mi drumul...!

Mi-au spus
că trebuie să scoată din mine fătul mort.
Sunt în pragul şocului septic,
iar de acolo nu mai există cale de întoarcere.

De unde,
capete care se înclină?

54
Din moarte.

Ăştia-s complet tâmpiţi.

Cel mult încă două zile de gândire,

dar poate nici atât, spun ei, şi mă părăsesc.

Nu scoateţi din mine nimic!

Aţi înţeles, florile-soarelui?

Nimic.
Nimic.
Nimic.
Schimbă tonul

Înainte de a fi răpită,
a venit la mine mama Omului,
mi-a adus bani, haine
şi bijuterii,
o să mă descurc eu cumva
şi o să le dau şi vrăbiuţelor.

Şi lui Anti.

Unde e Anti?

Ne pregătim pentru noul spectacol,

el îmi scrie piesele,
dar nu spune nimănui asta,
e secret.

Transmiteţi-i lui Anti

să aibă grijă de mine şi de copil
şi să aibă grijă şi de el însuşi,
pentru că n-o să-l cruţe nici pe el.

Îi transmit.

Pleacă, a spus mama,

o să fie luaţi, n-au încotro, e ordin.

Unde?

Departe,
foarte departe.
Dar dacă se va naşte copilul,

55
dacă din mine va ieşi Bărbăţelul,
atunci să-i telegrafiez neapărat.

De îndată.

Unde?

Încă nu ştie,
e secret de stat,
dar îmi va da de ştire
imediat ce se vor instala în noul loc.

A plâns ca o copilă frumoasă şi bătrână,

şi eu am plâns.

I-am spus plângând să nu plângă,

pentru că o să plâng şi eu,
iar asta e atât de caraghios,
încât după câteva suspine
simt că voi izbucni în hohote răsunătoare
de râs.

Dar ea continua să plângă,

aşa că şi eu la fel,
ce era să fac.

Trei suspine, nu mai mult

şi apoi am izbucnit în râs,
râdeam amândouă,
râdeam,
râdeam,
ni s-au amestecat lacrimile,
era foarte amuzant,
serios.

Şi-n timp ce râdeam

am simţit din nou mirosul.

Miros pătrunzător de
Chiparos,
smochin,
curmal,
măslin,
nucşoară,
portocal.

56
Şi de hibiscus,
da-da,
de măceş dement.

Doamne Dumnezeule,
nu mă părăsi!

Tu simţi, femeie bună,

simţi mirosul?

Se uita la mine
uşor speriată.

Se temea
că mi-am pierdut cu totul minţile.

Ameţitor...!

Am adulmecat de jur împrejur mama speriată,

credeam că ea-l răspândeşte,
dar nu, nu.

Din mine venea,

din mine erupea,
din mine ţâşnea.

Eu,
vulcan mut al parfumurilor.

Atunci ai plecat,
tinere domn, nu-i aşa că atunci?

Atunci a sărit din mine

sufletul tău,
ca iepurii din Grădina Iepurilor.

57
 14.
DOSARUL CU NUME DE COD „PORNO”

pagina 51
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
APARATUL CENTRAL
Bucureşti
ÎN ATENŢIA
secţiei I./IV.

444/009
21 decembrie 1989
STRICT CONFIDENŢIAL!

RAPORTUL SECŢIEI DE GINECOLOGIE A SPITALULUI MILITAR ZONAL

Pe data de 13 decembrie 1989, organele de securitate au adus cu forţa la secţia noastră persoana
vizată cu nume de cod „Porno”, ale cărei nume şi alte date de identitate nu ne-au fost comunicate
de către nimeni. Examenul medical a dezvăluit moartea fătului. Consiliul medical a diagnosticat
progresul sepsiei. Avortul spontan nu s-a declanşat nici a doua zi, cu toate că în cazuri
asemănătoare acest lucru este de aşteptat. Dr. I. Maxim s-a arătat dispus să intervină exclusiv pe
baza dispoziţiei purtând semnătura personală a generalul maior C. Albu, referindu-se la
interdicţia strică privind avorturile. Pacienta n-a fost dispusă să fie supusă intervenţiei
chirurgicale.

Dispoziţia generalului maior a sosit în data de 14 decembrie (vezi anexa numărul 1.), însă
intervenţia chirurgicală programată pentru a doua zi a devenit imposibilă datorită îngrijirii
pacienţilor, civili şi soldaţi, care au fost răniţi în număr mare în urma luptelor de stradă.

În zorii zilei de 16 decembrie, fata a dispărut din cadrul secţiei noastre, de atunci nu am mai aflat
nimic despre ea. Generalul maior C. Albu nu poate fi contactat sub nicio formă. Potrivit anumitor
sesizări ale spitalului, în cursul nopţii trecute, C. Albu a apărut la secţia de traumatologie înarmat
până în dinţi, a ordonat să-i fie pus piciorul, altfel sănătos, în ghips, să-i fie bandajat capul care
nu prezenta urme de leziuni şi a dispus să fie transportat cu ambulanţa la casa lui de vacanţă, în
provincie.

În marea învălmăşeală, persoana vizată „Porno” a dispărut din secţia noastră. Declinăm orice
responsabilitate privind evoluţia ulterioară a sorţii acesteia.

Dr. N. Dumitrescu, olograf

Dr. I. Maxim, olograf

58
 15.
AM VENIT DUPĂ TINE

Stare euforică, de transă, plutire translucidă la hotarul îngust dintre viaţă şi moarte

Unde sunteţi, florile-soarelui?

Nimeni.
Nimeni nicăieri.
Nu-i rău.

S-au ascuns pe undeva florile astea ale soarelui,

trebuie să fi fugit.

Ia uitaţi,
fug panicate,
florile-soarelui au făcut pe ele...!
Câte sunt, Doamne Dumnezeule....!
Mai rămâne cineva în ţara asta?
Râsete, aplauze,
atmosferă de zile mari

Să ne luăm rămas-bun de la ele

vrăbiuţelor, să se ducă cu Domnul,
unde văd cu ochii.

Să aud corul de adio,

mai tare,
şi mai tare...!
Dintr-o dată se aude ciripit adevărat de vrăbii,
multe sute de vrăbii,
cu o intensitate sonoră uriaşă.

Ia te uită, Mititelule,
tu ce cauţi aici?

Spui ceva?

Nu,
nimic.

Ar fi trebuit să ştiu.

Ia să-l legitimăm pe Mititel,

pentru că e posibil să nici nu fie Mititelul,
ci altcineva,

59
care seamănă perfect cu Mititelul –
trăim vremuri tulburi,
nu strică să avem grijă,
chiar dacă nu foloseşte la nimic.

Poate că e o Floarea-Soarelui
deghizată..!

Ia să vedem!

El este...!
Mititelul...!

Să-l aplaudăm,
copii.

Furtună uriaşă de aplauze,

în care se amestecă din ce în ce mai mult
zgomotul luptelor de stradă

De ce ai venit, Mititelule drag?

Pe „vocea” Mititelului

Pentru că e decembrie,
asta e luna mea,
nu-i aşa că asta spui,
Mititelule?

Mititelul dă din cap,

doamnelor şi domnilor,
putem vedea cu ochii noştri!

Într-adevăr de asta a venit,

e decembrie, aşa este,
în perioada asta obişnuieşte el să aducă veştile.

Ei, şi ce veşti bune ai adus?

Nicio veste bună.

Nicio veste?

Niciuna.
Atunci de ce ai venit, Mititelule,
e totuşi revoltător, nu?

60
Nicio veste bună?
Se aude un pârţ uriaş,
aplauze, tărăboiul făcut de copii,
lătratul armelor

Nimic.

Ei, ia să văd eu Nimicul...!

Îi dă jos craniul

Doar propriul Nimic, doar pe al meu,

al nimănui altcuiva,
desigur,
desigur,
desigur.

Acolo e,
acolo e Nimicul,
l-am găsit.

Acesta este Nimicul Eu,

Voilà...!

Minunatule Mititel,
dar asta nu e nimic!
Aplauze etc.
Am venit după tine.

După mine?
Asta spui, Mititelule?

Asta spune...!
Aproape în civil,
scăldată în bucuria fină
a împăcării finale

Mă duc, Mititelule,
mă duc cu tine.

Mă duc.
Mă duc.
Mă duc.

Zgomotul luptelor de stradă

se îndepărtează încet

61
Lumină.
Mai multă lumină.

Aşa.

Hai, să mergem,
hai cu binişorul,
haide, Mititelule.
Îl urmează cu ochii închişi
La revedere!
La revedere!

Răsună un cor de copii acapella

cu sonoritate clară, din ce în ce mai tare,
apoi, la partea cea mai impetuoasă, se întrerupe brusc.
Linişte surdă

SFÂRŞIT

(2009)

62
63