INAMICII de Dumitru Solomon

Întuneric. Două siluete se strecoară, venind una din stînga, cealaltă din dreapta scenei. Se apropie
una de alta, fără să se zărească, pînă se ciocnesc, cu un zgomot metalic. O voce: Stai! Altă voce: Stai!
O voce: Cine-i? Altă voce: Cine-i? Linişte. Ieşind dintre nori, o lună radioasă luminează doi soldaţi,
unul înalt, celălalt scund, îmbrăcaţi în uniforme diferite, strict imaginare. Ambii au puşti, baionete şi
cîte un sac de alimente.

SOLDATUL SCUND (feroce): Aha! Te-am prins! Eşti prizonierul meu!

SOLDATUL ÎNALT (sarcastic): Deştept mai eşti, n-am ce zice! Cum o să fiu eu prizonierul prizonierului
meu?

SOLDATUL SCUND (n-are chef de glumă): Gura! Te-am prins. Mergi cu mine la comandament.
SOLDATUL ÎNALT: Merg cu tine la comandament, numai că am să te mîn de la spate cu puşca. Jos
arma!

SOLDATUL SCUND: Cu mine să n-o faci pe prostul, auzi? Sus mîinile! /

SOLDATUL ÎNALT: Mă ghemotocule, vezi să nu iei una peste bot! Te-am prins, aşa că mișcă!.

SOLDATUL SCUND (înecîndu-se de furie): Bai deşiratule, nu te lega de defectele mele fizice, că-ţi bag
baioneta în splină! Eşti prizonierul meu...

SOLDATUL ÎNALT: Pînă să tragi, te fac sită.

SOLDATUL SCUND: Nu glumesc.

SOLDATUL ÎNALT: Grozav te mai crezi!

SOLDATUL SCUND: Va să zică, te iau prizonier,şi acuma nu vrei să recunoşti...

SOLDATUL ÎNALT: Cînd m-ai luat prizonier? După ce te luasem eu?

SOLDATUL SCUND: N-ai obraz, asta-i!

SOLDATUL ÎNALT: Mare măgar eşti, iartă-mă că ţi-o spun deschis. De altfel, nici nu mă miră. Toţi
sînteţi nişte măgari.

SOLDATUL SCUND: Fără insulte! Crezi că nu ştiu ce faceţi voi cu prizonierii? Că îi tăiaţi în bucăţi şi-i
băgaţi în tunuri, ca să aveţi carne de tun.

SOLDATUL ÎNALT (rîde): Tîmpit mai eşti! Unde ai văzut tunuri care să tragă cu carne de măgar? Voi, în
schimb îi mîncaţi de vii. Canibali!

SOLDATUL SCUND (rîde): Canibali, ai? Păi canibalii mănîncă oameni.

SOLDATUL ÎNALT: Sînteţi sau nu sînteţi canibali? Recunoaşte deschis. Te pomeneşti că ai chiar
acuma în burtă pe vreunul de-al nostru.

SOLDATUL SCUND: Lung, da prost! Cînd trageţi voi cu tunurile, miroase a carne arsă, ca la
crematoriu... Ştim tot, bestiilor!

SOLDATUL ÎNALT: Mă, de ce te-a adus aici direct de la grădiniţă? Frontul nu-i pentru copii, pe
cuvîntul meu.

1
SOLDATUL SCUND: Cu mutra asta de repetent, nici nu-i de mirare că mai crezi în povestea cu
canibalismul. Nu-i exclus să fii şi superstiţios.

SOLDATUL SCUND: Ce să zic, voi, ăştia care nu mai aveţi nimic sfînt! Aţi dat foc la biblioteci? Aţi dat.

SOLDATUL ÎNALT: Ştii că ai o cultură întinsă? De unde naiba ai auzit tu de biblioteci, cînd la voi nici
măcar nu apar cărţi?

SOLDATUL SCUND: Lasă, ai să mergi cu mine acuma şi am să-ţi dau să înghiţi cîte cărţi ai să poţi
mesteca.

SOLDATUL ÎNALT: Păi, dacă îţi arăt o sută de biblioteci — întregi, mă, nearse — după ce ai să le
recunoşti că-s biblioteci şi nu cîrciumi, dacă n-ai văzut în viaţa ta cum arată drăciile alea?

SOLDATUL SCUND: Că spiritual te-a mai conceput maică-ta! Apropo, de ce vă trebuie vouă cîte
cincişase neveste? Cînd mă uit la tine, parcă aş zice că şi una e prea mult.

SOLDATUL ÎNALT: Pe asta de unde ai mai scos-o, ghemotoc de minciuni ce eşti? Sau ţi s-o fi părînd
anormal ca omul să se însoare c-o femeie, că se zice că la voi bărbaţii se însoară ei între ei...

SOLDATUL SCUND: Mă, tu aiurezi de foame, zău aşa! Ţine de la mine o bucată de pîine. Vi s-a dus
vestea peste tot că aţi ajuns să mîncaţi cărămizile caselor. (Îi întinde bucata de pîine.) Ia, că-i pîine, nu
cărămidă.

SOLDATUL ÎNALT (respinge mîna celuilalt): Ţine-ţi pîinea,n-am nevoie, că ştiu din ce-o faceţi. Din
oasele ălora de i-aţi mîncat. Brrr! (Rîde.)

SOLDATUL SCUND: Cară-te de aici, că-mi faci greaţă?

SOLDATUL ÎNALT: Cară-te tu, că eu am venit primul! Îmi strici pofta de mîncare.

SOLDATUL SCUND: Poţi să trăncăneşti cît vrei. Eu am treabă. (Se aşază pe jos, cu spatele la celălalt, şi
începe să mănînce.)

SOLDATUL ÎNALT (se aşază şi el, cu spatele la scund; mănîncă): M-a apucat durerea de cap de
pălăvrăgealaăstuia...(Cîtevaclipe,ceidoimănîncăînlinişte, ignorîndu-se reciproc. BRUSC, ÎNCEPE
CANONADA DE ARTILERIE.)

SOLDATUL SCUND: Ăştia-s idioţii voştri, care nu te lasă nici să mesteci ca lumea... (A vorbit cu gura
plină.)

SOLDATUL ÎNALT (şi el cu gura plină): Ai noştri dorm. Ăştia-s precis somnambulii voştri, care ne strică
mereu somnul la miezul nopţii.

SOLDATUL SCUND: Nu se poate. Ai noştri trag întotdeauna în plin. Tu nu vezi că ăştia trag aiurea?

SOLDATUL ÎNALT (rîde): Dacă trag aiurea, sînt, bineînţeles, caraghioşii voştri.

SOLDATUL SCUND (rîde): Zău dacă vreunul de la noi a văzut măcar de la distanţă o explozie de obuz.
Toate cad la cîţiva kilometri în spate.

SOLDATUL ÎNALT: Noroc că n-are ce să vă strice. Toată ţara voastră e numai piatră.

SOLDATUL SCUND: Acuma ştiu: din cauza geografiei ai rămas repetent. Mai bine ai avea grijă de
nisipurile voastre, care nu se mai sfîrşesc.

2
SOLDATUL ÎNALT: Nisipuri? Vai de cultura ta generală! Dacă vrei să ştii, noi importăm nisip, că n-
avem nici de sămînţă...

SOLDATUL SCUND: Dacă găseşti tu vreo piatră la noi, îmi dai cu ea în cap. N-am văzut în viaţa mea
pietre. Numai pietre preţioase... da nu ştii tu ce-s alea. (O explozie apropiată.) Artileriştii tăi au
înnebunit de-a binelea! (Se bagă într-o groapă de obuz. Capul îi rămîne afară.)

SOLDATUL Neam de imbecili!

SOLDATUL SCUND: Sînteţi nişte tembeli!

SOLDATUL ÎNALT: Aha! Insulţi! Stai, că-ţi zbor eu acuma creierii pe care nu-i ai! (Soldatul înalt caută
să se adăpostească în groapă, dar e prea lung şi capul îi rămîne afară.)

SOLDATUL ÎNALT (calm): Eşti prizonierul meu. N-ai voie să tragi în mine, nu cunoşti regulamentul?

SOLDATUL SCUND: Tocmai fiindcă ştiu regulamentul pe dinafară, nu trag într-un prizonier. (Lasă
arma jos.)

SOLDATUL ÎNALT: Mă dezgustă conversaţia cu tine (Se întoarce cu spatele la scund.)

SOLDATUL SCUND: Uite cu cine-mi pierd eu vremea? (Se întoarce şi el cu spatele. Cîteva secunde se
aud numai exploziile proiectilelor. Apoi tunurile încetează să mai bată. Cei doi ies din gropi.)

SOLDATUL ÎNALT (aranjîndu-şi uniforma): Ei, acuma ai să mergi cu mine.

SOLDATUL SCUND(întimpce-şiîncheie centura): mai intai mergi întîi tu cu mine. Tu eşti prizonierul, iar
eu voi fi decoratul.

SOLDATUL ÎNALT: nu, nu, mergi cu mine, iau eu decoraţia, pe urmă merg eu cu tine şi iei tu
decoraţia.

SOLDATUL SCUND: De ce să iei tu primul decoraţia şi să n-o iau eu?

SOLDATUL ÎNALT: Ne certăm ca nişte dobitoci.

SOLDATUL SCUND: Ai dreptate. Ca nişte boi.

SOLDATUL ÎNALT: Tu de unde ştii de boi? Aveţi şi voi?

SOLDATUL SCUND: Oho! Nenumăraţi. N-ai vrea să spui că şi la voi există boi...

SOLDATUL ÎNALT: Mai întrebi? O mulţime... Da boii voştri au coarne?

SOLDATUL SCUND: Şi încă ce coarne!

SOLDATUL ÎNALT: Curios. Şi ai noştri au coarne.

SOLDATUL SCUND: Uite, ăsta e un lucru interesant! Va să zică, şi boii voştri au coarne... Te pomeneşti
că au şi patru picioare.

SOLDATUL ÎNALT: Bineînţeles. Ca toate patrupedele.

SOLDATUL SCUND: Stai... stai puţin, să mă lămuresc. Vrei să spui că şi în ţara voastră patrupedele au
patru picioare?

SOLDATUL ÎNALT: Evident. Toate patrupedele au patru picioare.

3
SOLDATUL SCUND: Poate n-ai să crezi, dar şi patrupedele noastre, dar absolut toate, au patru
picioare. Spre deosebire de oameni.

SOLDATUL ÎNALT: Ce-i cu oamenii?

SOLDATUL SCUND: Au două picioare.

SOLDATUL ÎNALT (uluit): Cum două?

SOLDATUL SCUND: Cum mă vezi şi cum te văd. Ia stai! (Îl priveşte cu atenţie.) Ce văd? Şi tu ai două
picioare!

SOLDATUL ÎNALT: Păi la noi toţi oamenii au două picioare. Ia stai niţel, tu eşti inamic sau nu?

SOLDATUL SCUND: Mai încape discuţie?! Din moment ce te-am şi luat prizonier...

SOLDATUL ÎNALT: Isprăveşte! Păi dacă eşti inamic, de ce ai două picioare?

SOLDATUL SCUND: Dar cîte ai vrea să am?

SOLDATUL ÎNALT: Ştiu eu? Trei, cinci, o sută... Că două avem noi.

SOLDATUL SCUND: Aveam altă impresie despre voi...

SOLDATUL ÎNALT: Mai bună?

SOLDATUL SCUND: De ce să te mint? Mai proastă. Nu susţin că ai fi din cale-afară de deştept, dar eşti
simpatic.

SOLDATUL ÎNALT: Nici mie nu-mi plac oamenii prea deştepţi, fiindcă sînt prefăcuţi. Îi prefer pe proşti,
cu condiţia să fie sinceri. Iar tu eşti sincer.

SOLDATUL SCUND: Mulţumesc.

SOLDATUL ÎNALT: De aia îmi şi placi.

SOLDATUL SCUND: Auzi... Ia zi-mi, la voi cu ce este egală suma pătratelor catetelor într-un triunghi
dreptunghi?

SOLDATUL ÎNALT (uşor nedumerit): Cu ce să fie? Cu pătratul ipotenuzei.

SOLDATUL SCUND (sincer uimit): Extraordinar! Şi la voi... (Cu admiraţie.) Teribil, Pitagora ăla! Peste
tot s-a băgat! (Bănuitor.) Te pomeneşti că ai idee... şi de... principiul lui Arhimede...

SOLDATUL ÎNALT: Floare la ureche! („Recită” cu ochii închişi.) Un corp scufundat într-un fluid este
supus acţiunii unei for...

SOLDATUL SCUND: Staaai! M-ai convins. E nemaipomenit!...

SOLDATUL ÎNALT: Nu cumva şi la voi corpurile scufundate în fluide păţesc acelaşi lucru?!

SOLDATUL SCUND (sumbru): Din nenorocire, da.

SOLDATUL ÎNALT: Uite că asta nu mi-a trecut prin cap! (Reflectează adînc.) Spune-mi, te rog, care
sînt, la voi, culorile spectrului solar? Aici să te văd!

SOLDATUL SCUND(capeapă):Roşu-portocaliu-galbenverde-albastru-indigo-violet.

4
SOLDATUL ÎNALT (făcînd ochii mari): Extraordinar! (Repetă pentru el.) Roşu-portocaliu-galben... Ce
mai... Asta e! (Suspicios.) Nu te mai întreb de... principiul vaselor comunicante...

SOLDATUL SCUND (rîde): Ce să mă mai întrebi, că-l ştiu. Şi legea Boyle-Mariotte o ştiu, şi tabloul lui
Mendeleev, şi tablourile lui Rembrandt, şi binomul lui Newton, şi teoria relativităţii, şi logica lui
Hegel, şi sonetele lui Shakespeare, şi...

SOLDATUL ÎNALT: Opreşte-te o dată, omule! Le ştii toate astea?

SOLDATUL SCUND (mîndru): Şi încă o sută cincizeci de mii de lucruri pe de-asupra. Nu vreau să te
reţin prea mult, că...

SOLDATUL ÎNALT: Ajunge!

SOLDATUL SCUND: Tu habar n-ai de toate astea, aşa-i?

SOLDATUL ÎNALT: Ba tocmai, le ştiu şi le răsştiu. Mă întreb, însă, de unde le ştii tu.

SOLDATUL ÎNALT (gînditor, îngrijorat): Se spune că din prea multă ştiinţă te poţi tîmpi...

SOLDATUL SCUND (îngrijorat şi el): Crezi că e cazul nostru?

SOLDATUL ÎNALT: Cine ştie?! Poate că oamenii se tîmpesc şi din alte motive...

SOLDATUL SCUND: Am şi eu impresia...

SOLDATUL ÎNALT (după un minut de gîndire): Aş vrea să-ţi spun ceva. Din punctul meu de vedere,
eşti liber. Nu te mai iau prizonier.

SOLDATUL SCUND: Eu renunţasem de mult. Ce naiba să fac cu tine, dacă ai tot două picioare şi
cunoşti şi teorema lui Pitagora?

SOLDATUL ÎNALT: Şi eu credeam că le duc alor mei un exemplar mai deosebit... Dar ca tine avem
destui!...

SOLDATUL SCUND: Eu, personal, mă întorc la ai noştri.

SOLDATUL ÎNALT: Şi eu. Te salut!

SOLDATUL SCUND: Salut! (Amîndoi privesc derutaţi în jur. Nici unul nu se mişcă.) Ce faci? Nu pleci?

SOLDATUL ÎNALT (încurcat): N-ai idee în ce direcţie sînt poziţiile noastre? Nu mai ţin minte din ce
direcţie am venit...

SOLDATUL SCUND (jenat): Şi eu, care aşteptam să pleci tu, ca să pot merge în direcţia opusă!... Mi se
pare că eu am venit din direcţia aia... (Arată spre dreapta.) Nu, nu... parcă din direcţia ailaltă... (Arată
spre stînga.) Ce facem?

SOLDATUL ÎNALT: Ce facem?