Emigranții

de Sławomir Mrożek

Traducător Stan Velea

1
Personaje

AA
XX

XX: (Masându-și pulpele) Ai o țâgară? (Ia trei țigări) Am luat. (AA privind
mereu în carte, nu-și retrage mâna în care ținea pachetul. Pauză) Bine,
atunci mai iau încă una. (Întinde mâna spre pachet.)
AA: Pune-o înapoi. (XX scoate ascultător o țigară din buzunar și o pune înapoi în
pachet. Se întoarce și vrea să se depărteze. AA continuă să stea cu mâna
întinsă și să citească.) Hai, pune-o!
XX: Am pus-o.
AA: Ai luat trei. (XX scoate a doua țigară din buzunar și o introduce în pachet.
AA, citind în continuare, bagă pachetul sub pernă. XX își masează pulpele,
se descheie la gât și lărgește nodul de la cravată. Își scoate pantofii.
Ciorapii au găuri mari. Suflă praful nevăzut de pe pantofii lustruiți și îi
pune cu grijă lângă scaun. Cu mare ușurare, își întinde picioarele înainte,
mișcând din degete. Pauză.)
XX: Am fost la gară.
AX: (Citind înainte) Și?
XX: Nimic. Mișcare. (Pauză) Am băut o bere.
AA: (Neîncrezător) Tu?
XX: Da, eu. (Pauză) Două beri. (Pauză) La bar.
AA: A!...
XX: Oameni... telefoane…
AA: Și?
XX: Nimic. Vorbesc la telefon.
AA: Aha.

2
XX: Eu n-am vorbit.
AA: Firește. (Pauză)
XX: Chioșcuri cu ziare și cu reviste colorate.
AA: O!...
XX: Cu ziare și pixuri.
AA: Și?
XX: Nimic. Lumea cumpără ziare.
AA: Aha.
XX: Le citește. Dar eu n-am citit. Îmi spuneam, de ce să le mai citesc.
AA: Firește.
XX: Am stat lângă ziare. (Pauză) Case de bilete. (Pauză. AA nu reacționează)
Case de bilete, am spus.
AA: Ce?
XX: Case de bilete.
AA: De bilete?
XX: Oamenii cumpără bilete de la casă. (AA fluieră cu admirație) Eu n-am
cumpărat. Doar am stat puțin lângă casă.
AA: Ai dreptate.
XX: Pe urmă, mi-am zis, ia să mă duc eu pe peron.
AA: De ce?
XX: Păi nu costă nimic
AA: Aha. Ei și?
XX: Șine și trage.
AA: Cine trage?
XX: Curentul, bate vântul. M-am gândit să mă întorc. Era gata să plec, dar au
început să anunțe ceva. Să mai rămân, îmi zic. Și am rămas. Bătea vântul,
șine. Iar am vrut să plec, dar când mă uit, văd că vine.
AA: Trenul.
XX: De unde știi? (Pauză) Așa-i. Trenul. Merge fără zgomot. Pe la noi sunt

3
 zgomotoase și au întarzieri. Nici căldură nu au iarna.
AA: Mda..
XX: Internațional. Numai vagoane de dormit. Un tren bun. Dar eu nimic, m-am
mulțumit să-mi aprind o țigară.
AA: De la tine?
XX: Da, de la mine. O minune de tren. Dar stau liniștit și mă gândesc: la picior,
cățeluș! Tu nu mergi mai departe, pentru că aici e capătul tău. La picior! Și
atunci, el s-a apropiat, s-a apropiat și...
AA: S-a oprit.
XX: De unde știi? (Pauză) S-a oprit de tot. Vezi, îmi zic. Nu ți-am spus să nu
mergi mai departe?
AA: (Întorcând o pagină) Și el?
XX: Nimic. Stă.
AA: Asta-i tot?
XX: Nu.
AA: Firește.
XX: Stam pe peron și fumam din țâgară. Ce, n-aveam voie?
AA: Aveai.
XX: Dreptul meu. Îmi spun: să termin de fumat și mă duc. Toți coborâseră. Vreau
să-mi sting țâgara, când la fereastra din fața mea aud: „un hamal”
AA: Ai înțeles ce-a spus?
XX: Eu nu, dar hamalul a înțeles. A fugit numaidecât la ea. Doamne
Dumnezeule! Avea părul până aici, ce mai, era actriță. Atunci m-am gândit,
să mai aștept până coboară. Țâgara îmi frigea degetele; bătea și vântul. Dar
trebuie să coboare, mi-am zis.
AA: Și?
XX: (Triumfător) A coborât!
AA: Ai reușit. (O pauză care se prelungește) Mai e ceva?
XX: Mai e. (Chicotește)

4
AA: De ce râzi. (XX continuă să chicotească) Ce-i atât de amuzant?...
XX: Păi, i-am cam... (Pentru prima dată, AA își desprinde ochii de pe carte și se
uită Ia XX)
AA: Cuuum?
XX: Ei... (Chicotește)
AA: Încetează odată cu râsul ăsta!
XX: E adevărat, dacă-ți spun. Așa i-am...
AA: Unde?
XX: La toaleta de la clasa întâi.
AA: Da? Și ce-a mai urmat?
XX: Nimic.
AA: Cum nimic?
XX: Dacă-ți spun că n-am mai vrut eu. Ea mai voia, dar eu nu,
AA: Bine, și după aceea?
XX: După aceea? După aceea, am plecat.
AA: Și ea?
XX: A plecat și ea.
AA: Și nu i-ai cerut adresa?
XX: Nu. Ea a vrut să mi-o dea, dar m-am gândit că n-avea rost. Aș fi pierdut-o.
..
AA: Dar te-a rugat s-o iei.
XX: M-a rugat. (Pauză) A venit după ea un.... (îl descrie prin gesturi) Bărbatul
ei, desigur. Cu limuzina.
AA: Aha. (Scoate țigările de sub pernă, ia una în gură, caută chibriturile în
buzunarele halatului, se ridică și se apropie de scaunul pe care se află haina,
caută și în buzunarele hainei, dar nu le găsește) Vrei să-ți spun cum s-a
întâmplat?
XX: Ți-am spus deja.
AA: Nu, eu te întreb dacă vrei să știi cum s-a întâmplat cu adevărat.

5
XX: Dacă tu știi mai bine. ..
AA: Firește că știu mai bine. Să începem, așadar cu începutul. Mă rog, ai fost la
gară. Dar nu te-ai dus de la început acolo. Azi dimineață, când stăteai aici și
te bărbiereai, ca în fiecare săptămână, n-aveai deloc intenția să te duci
acolo. În timp ce te îmbrăcai și te încălțai în pantofii ăștia ascuțiți... M-am
întrebat nu o dată de ce îi porți dacă fac din tine un infirm. Ți se pare oare că, în
aceste vârfuri ascuțite, copitele tale sunt mai puțin animalice?
XX: (Jignit) Sunt niște pantofi foarte scumpi.
AA: Asta n-are importanță. Deci unde te-ai dus? Pe stradă. Oricine are dreptul să
iasă pe stradă. Plimbându-te pe lâ ngă cinematograf, te-ai gândit că ar merita
să intri și tu.
XX: Îmi place cinematograful.
AA: Fără îndoială. La cinema, nu se uită nimeni la tine, deoarece toți se uită la
ecran. Și tu faci la fel. Pe ecran, apare și strălucește ceva. Nu știi ce, și nu
înțelegi ce vorbesc. Dar toate acestea nu au nici o importanță. Acolo te simți în
siguranță. Cinematograful, însă, are un defect esential:
XX: Care?
AA: Costă.
XX: Eu nu mă duc niciodată la cinema.
AA: Tocmai. Dar nu-i totul pierdut. Mai rămâne gara.
XX: De Nord.
AA: Desigur. N-am bănuit nici o clipă că te-ai fi mulțumit cu nu știu ce haltă sau
stație periferică. Alegi, deci, gara principală, cea mai importantă. Iar acolo,
iată un avantaj! Nu mai ești un străin. Acolo, nimeni nu se mai simte străin,
întrucât gara este destinată tocmai străinilor, toți sunt din partea locului,
străinii chiar mai mult decât cei autohtoni. Acolo, înfățișarea ta neobișnuită
este la locul ei și pe urmă, la gară este lumină, cald. Sunt chioșcuri c u ziare,
case de bilete...
XX: (Visător) Magazine.

6
AA: Da, și magazine. Așa că ai stat câte puțin pe lângă chioșcul cu ziare, pe
lângă coșul de gunoi, pe lângă casele de bilete...
XX: Am băut bere.
AA: În această privință, am unele îndoieli. Berea costă. În schimb, nu mă
îndoiesc că ai fost la pisoar.
XX: Dar peronul? O să-mi spui, probabil, că peronul n-a existat?
AA: A fost, a fost, a fost și peronul, a venit trenul, tu ai stat în dreptul vagonului
de dormit, ai fumat o țigară, pasagerii au coborât, da, toate acestea au fost.
Este adevărat chiar și aceea că din vagonul de dormit a coborât o femeie
foarte frumoasă și elegantă. ..
XX: Păi vezi?
AA: Ai văzut toate acestea, iar după aceea, te-ai dus la pisoar. Nu, nu la o toaletă
curată, cu flori pe măsuța femeii de serviciu, cu faianță albă, unde miroase a
deodorant și unde costă intrarea. Te-ai dus la un pisoar obișnuit, unde
intrarea este gratuită pentru oricine, unde mucurile de „țâgări” astupă
scurgerea și plutesc pe urina spumoasă. Unde pute îngrozitor. Bărbații
scormonesc în pantaloni concentrați cu pioșenie, fiecare în ai lui, fiecare
separat, totuși cu toții laolaltă în aceeași promiscuitate. Dar pe tine nu te sperie
asta, din contră. Trec peste insensibilitatea ta olfactivă. Mai găsești oare un
alt loc, unde vecinul să se afle exact în aceeași situație, ca și tine? Unde mai
există o asemenea egalitate? Nicăieri. Prin urmare, ai stat destul de mult
acolo. Din nefericire însă, nu puteai sta o veșnicie. Rezultă această
minciună prostească și naivă despre aventura ta de dragoste cu dama din
tren.
XX: Da, dar i-am...
AA: Vorbe de doi bani. Ai stat lângă vagonul de dormit și ți-ai ars degetele cu
chiștocul tău de doi bani. „Țâgara” era singura ta independență. Afară de asta,
erai tot numai dorință, zavistie, admirație și umilință... Mă rog, ai visat-o mai
mult chiar decât numai ca femeie. De altfel, bănuiesc că nici nu știi ce

7
 înseamnă o femeie. Da, ai văzut în aceea femeie un simbol, lumea asta care
îți e absolut inacesibilă. Ai sărit în imaginația ta. Ai făcut, trebuie să
recunosc, un efort intelectual neobișnuit pentru tine. Lucru în care te-a
ajutat foarte mult pisoarul. Acolo, în condiții favorabile reflecțiilor de acest
fel...
XX: Gata!
AA: Oare nu așa s-au întâmplat lucrurile?
XX: Nu chiar așa.
AA: Nu trebuie să-ți faci griji. Peste o săptămână, o să te duci iarăși la gară. (XX ia
cuțitul de pe masă. Se ridică amândoi. Pauză) Bine, bine! Ai avut-o, ai
avut-o! Ți s-a dăruit, s-a aruncat la picioarele tale, ți-a sărutat mâinile și
picioarele, s-a târât înaintea ta, te-a divinizat, pe tine și pantofii tăi. Bărbatul
ei te-a salutat și au aprins focuri de artificii în cinstea ta, apoi ți-au cumpărat
înghețată. Pentru că ești frumos! Toți te admiră, ei, ești mulțumit? Acum, te simți
mai bine? Îți ajunge? (XX se așază, punând cuțitul pe masă. Pauză) Vrei un
ceai? (Împăciuitor) Aș vrea să-ți fac un ceai.
XX: Trebuie să strici tu totul.
AA: Te-ai supărat?
XX: De ce te iei de mine?
AA: Te-ai simțit jignit, fiindcă am spus adevărul.
XX: Mereu te iei de mine. Ce ți-am făcut?
AA: Ce să-ți fac, dragul meu? Eu doar te ajut să-ți dai seama în ce situație te afli.
De vreme ce singur nu ești în stare...
XX: Ce situație? Eu m-am dus la gară.
AA: Asta vorbește despre situația ta.
XX: Am vrut doar să mă simt bine.
AA: Tocmai, așa pățim întodeauna: înfrumuseșăm faptele, considerăm visurile
ireale drept realitatea, iar dorințele pioase… Prezentul falsificat naște
viitorul bolnav. Istoria se răzbună...

8
XX: Care istorie... Sunt lihnit.
AA: Mănâncă și lasă-mă în pace.
XX: Păi, dacă n-am ce.
AA: Avem conserve.
XX: Eu nu mai am.
AA: Iar ai ras totul?
XX: Tu nu mai ai vreo cutie?
AA: Am, dar nu-ți dau. Din motive didactice.
XX: Aha. (Pauză) Asta ce înseamnă?
AA: Înseamnă că mereu te înfrupți din conservele mele.
XX: Nu-i adevărat, mănânc și din ale mele.
AA: Din ale mele și din ale tale. Învață-te în sfârșit și tu cu disciplina, cu
ordinea, cu loialitatea. ..
XX: Foarte bine, dar mai întâi aș mânca ceva.
AA: Nu-ți dau nimic. (Pauză) Nu.
XX: (Pauză) Ziceai ceva de ceai.
AA: N-ai decât să ți-l faci singur.
XX: (Se ridică, își scoate haina. Pune apa la fiert. Revine și se așază din nou pe
scaun. Pauză) Ascultă, de ce nu sunt muște aici?
AA: (Întrerupt din gândurile lui) Ce?
XX: Întreb de ce nu sunt muște aici.
AA: Unde?
XX: Aici, în cameră.
AA: (Mereu dus pe gânduri) Nu știu.
XX: Nici pe coridor nu sunt. (Pauză) Nici... nicăieri... (Înviorat de propria
descoperire) Tu ai văzut pe aici muște?
AA: Cred că nu.
XX: Îți spun eu că nu există. Nici aici, nici altundeva. Aici, ei n-au muște. Ascultă,
de ce ei n -au muște pe aici?

9
AA: Nu știu. Poate că le-au exterminat. Igienă, ce vrei.
XX: Păcat.
AA: De ce îți trebuie ție muște?
XX: Ei, oricum e mai bine cu ele. Mai prinzi una... Te mai uiți la alta... Timpul
trece mai repede. La noi, erau muște. Vara (Pauză) da, erau... Și lipici
pentru muște... Îmi aduc aminte, atârnam fâșii cu lipici de lampă, parcă
unse cu miere, dar nu era miere. Se lipeau și bâzâiau. Dacă hârtia era mai de
mult, erau atâtea muște lipite că se auzea un zumzet continui, ca o muzică.
Unele bâzâiau gros, altele subțire, pentru că dacă nimerea vreo viespe sau
vreun tăun... Nu, tăunii se desprindeau, erau puternici. Sau năsturei mici,
negri, adică trântori. Se așezau pe farfurii. Trebuia să avem grijă să nu lingă
vreunul din copii. Țin minte...
AA: Țin minte, țin minte, țin minte! Eu nu mai țin minte nimic.
XX: (înviorat) Cum adică nu mai ții minte?
AA: (Zvâcnește de pe pat și se preumblă prin încăpere) Nu, nu-mi mai amintesc
nimic și nici nu vreau să-mi amintesc! Aud mereu: „Mai ții minte asta, mai
ții minte cealaltă"... Întotdeauna, veșnic, mereu, de atâția ani! Iar acum,
muștele astea ale tale, tu și muștele tale.
XX: Dacă erau, într-adevăr.
AA: Lasă-mă!
XX: Trebuie să spun că nu erau, dacă erau?
AA: Erau, erau și ce-i cu asta? Trebuie să-mi amintesc până la sfârșitul vieții de
niște m u ș teidioate? Am altceva de făcut.
XX: Acum, tu singur spui că erau.
AA: Păi eu spun că nu erau? Ascultă, nu este vorba că erau sau nu erau. Erau,
erau și zburau. Asta nu-i un motiv să ne întoarcem mereu în același punct.
Erau, dar acum nu mai sunt. Basta. Acum e altceva.
XX: Ce?
AA: Cum adică ce?

10
XX: Chiar așa, ce e, poate că-mi spui și mie...
AA: Totul, ei... lumea asta, problemele ei... Adică ideile, fenomenele,
războaiele, incendiile de vegetație, evenimentele...
XX: (Disprețuitor) Eee...
AA: Procesele sociale, economice, politice, curentele culturale, tot acest
galimatias în stadiul de tranziție al civilizației, încare se găsește umanitatea.
Problemele universal ale omului…
XX: Da, dar nu mai există muște.
AA: Din fericire. Pentru mine nu mai există muște, slavă Domnului.
XX: Dar pentru mine există.
AA: Unde, aici?
XX: (Triumfat) Nu, la noi. Nu-ți mai aduci aminte?
AA: Dumnezeule, o luăm de la capăt. (Se aude un șuierat)
XX: Fierbe apa.
AA: Poți să faci și pentru mine.
XX: Dar îmi dai zahăr?
AA: Păi, eu am cumpărat ceaiul..
XX: Da, dar nu mai avem zahăr. (AA scoate de sub patul lui o valiză, iar din
buzunar o cheie, deschide valiza cu cheia, scoate din valijoară un pachet
de zahăr. Închide valijoara cu cheia, ascunde cheia în buzunar și împinge
valijoara sub pat. Pune zahărul pe masă. Se așază la masă. Înclină
ceainicul peste cană. Ia sticla de pe masă) Nu mai e apă. (Se uită unde sunt
de obicei puse sticlele de apă ) Nici aici nu mai e.
AA: Nu ești în stare să faci nimic fără mine.
XX: Și e vina mea? (Pauză)
AA: Ai de gând să bei ceaiul? (XX încuviințează din cap.) Sigur?
XX: Singur.
AA: Credeam că de vreme ce nu vrei să-l bei... (XX își mai pune zahăr.) O să fie
prea dulce.

11
XX: Mie îmi place dulce. (Încearcă ceaiul cu o linguriță, mai pune zahăr,
amestecă)
AA: O să se răcească.
XX: Nu-mi place fierbinte.
AA: (Scoate o monedă din buzunar) Să dăm cu banul.
XX: Pentru ce?
AA: Să vedem cine va bea ceaiul.
XX: Păi, ce rost are?
AA: Pentru că nu e decât o cană de ceai, iar noi suntem doi.
XX: Ăsta-i ceaiul meu!
AA: Da, dar eu l-am plătit.
XX: Iar eu l-am dat în clocot.
AA: Deci avem drepturi egale să-l bem. Marca sau banul?
XX: Banul...(AA aruncă moneda în sus) ...Marca! (Moneda cade pe podea și se
rostogolește sub patul din dreapta. O caută amândoi sub pat. Indiferent
unde se învârte moneda în
realitate, actorii se poartă ca și când s-ar fi rostogolit sub pat.) Este?
(Întinde mâna sub pat)
AA: E întuneric...
XX: (Dându-l la o parte) Lasă-mă.
AA: Așteaptă. (Trage de sub pat o cutie de conserve) Ce-i asta?
XX: Asta? O cutie de conserve.
AA: E a ta? Ai spus că nu mai ai conserve. (XX nu reacționează) În acest caz, este
cutia nimănui. Așa că o iau eu.
XX: Nu! (Îi smulge cutia.)
AA: Ar trebui să-ți fie rușine să minți. (Se așază la masă, pe scaunul din dreapta.
Trage spre el cana cu ceai) Te temeai că vei fi obligat să-l împarți cu mine?
Zgârcenia ta este.... De parcă eu aș avea nevoie de conservele tale. (XX
ascunde iarășt cutia de conserve sub pat.) N-o mai ascunde. Ghiftuiește-te

12
 liniștit! Astâmpără-ți pofta sălbatică de animal. Nu, nu de animal, fiindcă
animalele mănâncă numai atât cât au nevoie. Pe când tu înfuleci întruna
peste măsură.
XX: Nu vrei și tu?
AA: Nu, eu nu mă lăcomesc la delicatesele tale. (Soarbe o inghițitură de ceai și
scuipă imediat) Ptiu... e prea dulce.
XX: Atunci, poate că voi mânca puțin...
AA: Bravo!
XX: Am să mănânc.
AA: Mănâncă, mănâncă și să-ți fie de bine. Spune-mi și mie de ce mănânci atât
de mult. (XX caută cheia să desfacă conserva) Să încercăm să ne gândim la
asta. Motivele hedonice nu intră în joc, mai mult ca sigur.

13
XX: Unde-a dispărut? (Iese din scenă)
AA: Probabil că aici este vorba despre actul înfulecării în sine. Înghițind hrana,
înghiți realitatea înconjurătoare. Înghiți lumea... (XX vine în scenă, aducând
o secure. Se așază la masă, în partea dreaptă, în fața lui AA și încearcă să
deschidă cutia de conserve) Ce-i asta?
XX: Carne tocată. Extra.
AA: De unde-ai cumpărat-o?
XX: De la magazin.
AA: De la ce fel de magazin.
XX: Unul obișnuit. Dă-mi cutia înapoi.
AA: (Își pune ochelarii) Asta-i mâncare pentru câini.
XX: Cum adică, pentru câini. ..
AA: (Citește eticheta.) „Non plus ultra". Hrană universală pentru animale
domestice. Gustoasă și sănătoasă, pregătită după o rețetă elaborată după
îndelungate cercetări de labora- tor și practică veterinară. O dietă perfect
echilibrată care conține mai multe vitamine, p r o t e i n e și săruri minerale.
Prezența substanțelor artificiale nocive pentru conserve este exclusă. Produs
natural, colorat natural. E 112, E 432, E 435.Bogat și igienic. Hrănitor, dar
fără u r m ă r i nedorite, precum îngrășarea, indi- gestia sau lipsa poftei de
mâncare. Un cadru ideal pentru prietenul tău. Încearcă și te vei convinge că
prietenul tău îți va fi credincios. Fă-i această plăcere și prietenul tău îți va fi
recunoscător. „Non plus ultra" este bucuria și fericirea prietenilor voștri
patrupezi.
XX: Tocmai.
AA: Ce „tocmai”?
XX: Tocmai asta scrie, că este foarte bună.
AA: Da, pentru câini.
XX: Acolo nu scrie nimic de câini, ci doar despre prieteni.
AA: „Prieteni patrupezi”. Asta înseamnă câini. Eventual, pisici.

20
XX: Nu se poate.
AA: De ce?
XX: Pentru că este carne. Carne pentru câini?
AA: Nu văd contradicția. Câinii sunt animale carnivore par excellence / por
excelencia.
XX: Cred că am greșit ceva.
AA: Uite, aici, la început scrie negru pe alb „...hrană pentru animale domestic”.
Iar mai departe, poftim, se mai vorbește și de practica veterinară. Nici asta
nu te convinge?
XX: Dă-mi cutia, să văd și eu. (Ia cutia în mână și o întoarce pe toate părțile.
AA își scoate ochelarii și-i bagă în buzunarul halatului) Nu, nu te cred.
AA: Cine știe și alte limbi străine, tu sau eu?
XX: O spui special, ca să-mi faci mie în ciudă.
AA: Atunci, uită-te și tu, vezi poza de pe etichetă? Un câine zâmbitor pe fundalul
soarelui ce apune. O adevărată imagine a bunăstării și multumirii.
XX: Și ce-i cu asta?
AA: Cum ce-i cu asta? Acest câine este mulțumit, fiindcă tocmai s-a săturat cu
mâncarea dincutie. Până și analfabeții înțeleg comunicarea prin imagini.
XX: Există o mulțime de poze. Și la noi acasă, era o poză cu un cerb care răgea
mulțumit p e fundul soarelui. Dar asta nu înseamnă că era sătul de iarbă.
Poza nu spune tot. Poza e ca să fie cutia lumioasă, așa, pentru podoabă-
design.
AA: Fie... Bănuiesc că ai cumpărat acest produs având în vedere prețul mic. Ai
ales cea m a i ieftină cutie de conserve din tot magazinul.
XX: Calitatea întâi.
AA: Pentru câini.
XX: Prima.
AA: Mă rog, câinii desigur sunt foarte mulțumiți.
XX: Păi vezi, așa că am să mănânc! (Pauză)

20
AA: Și cine te oprește?
XX: Să mănânc?
AA: De ce nu? Dacă nu ți-a făcut rău până acum. (Pauză) Ei, de ce nu mănânci?
... (XX aruncă furios cutia într-un colț. Stă poăpomorât. Pauză)
XX: Pentru că eu nu sunt câine. Nu!
AA: Cum ai ajuns la această concluzie? (Pauză. XX se ridică, ia cutia de pe
podea)
XX: Ai spus că poate fi și pentru pisici?
AA: Poate. Și pisicile pot fi prietenii patrupezi.
XX: Sigur?
AA: Sigur. Dar ce importanță mai are...
XX: Pentru că dacă e pentru pisici, aș putea mânca, dar dacă e pentru câini, nu. În
nici un caz! Doar nu sunt câine, să mănânc mâncare câinească!
AA: Ți-ai răspuns singur.
XX: Da, dar vreau s-o aud de la tine, spune-mi tu dacă sunt câine. Hai, sunt sau
nu sunt câine?!
AA: Nici vorbă, nu ești. Nici un om nu poate fi câine. Sau cel puțin n-ar trebui să
fie.
XX: Ei vezi! Asta înseamnă că dacă este pentru pisici, pot mânca și eu. Pisicile
sunt altceva. Pisicile nu sunt câini: Crezi că pot să mănânc, ce zici?
AA: Poți, eventual. ..
XX: Sigur pot?
AA: Poți, poți... (Strigă deodată) La urma urmei, mănâncă ce-ți place! Ce-mi
pasă mie!
XX: Așadar, pot. (Se apucă să deschidă cutia cu securea)
AA: Lasă-mă în pace!
XX: Păi n-ai spus tu că pot să mănânc? (AA își scoate valiza de sub pat. O
deschide cu cheia, scoate din valiză o cutie de conserve. Împinge valiza
înapoi sub pat, dar n-o mai închide cu cheița. Pune cutia pe masă în fata

20
 lui XX) Asta e pentru oameni?
AA: Da, pentru oameni.
XX: A, asta-i altceva. (Se apucă să deschidă cutia. Deasupra lor se aude tropăit
de oameni veseli mergând pe scară. Glasurile sonore ale bărbaților,
râsetele femeilor)
AA: Urcă la etaj. Cel mai bine e să locuiești sub ei. De aici se aude totul. Până și
cel mai slab ecou, oricât de intim. Auzim de aici când pleacă și când vin, când
se culcă și când se scoală. Îi aud când fac baie și se scurge apa. Când se
aerisesc, se golesc și se înmulțesc. Până acum, nu i-am auzit, însă, când mor.
XX: (Care între timp a deschis cutia și începe să mănânce. Sentențios) Sunt
sănătoși.
AA: Uneori, am impresia că locuim în burdihanul lor. Ca niște microbi.
XX: Da.
AA: Trăim aici ca două bacterii înăuntrul unui organism. Două corpuri străine.
Paraziți sau ceva mai rău. Pentru că s-ar putea să fim două bacterii care
provoacă bolile. Factori de descompunere într-un organism sănătos.
Acolo,la noi, eram un neuron nobil, superior acestei... Iar acum, un
gonococ. În intestinele nu știu cui. Un gonococ însoțit de o ameobă.
XX: (Bănuitor) La mine te referi?
AA: Iar pe deasupra, eu nu suport pivnițele! Nici un fel de subsol. Subsolurile
mă calcă pe nervi. Îmi influențează psihicul. Eu am nevoie de soare, aer și
spațiu. Aici n-avem nici măcar o fereastră.
XX: E mai bine așa. La fereastră, te trage curentul.
AA: Peste tot, ziduri și iar ziduri!
XX: În schimb, e cald, pentru că nu e curent.
AA: Aer stătut, de beci și umezeală.
XX: De asta încă n-a murit nimeni, dar din cauza aerului proaspăt poți să răcești.
Tata, Dumnezeu să-l ierte, a trăit la subsol și a avut viața lungă.
AA: Și de ce a murit?

20
XX: De aer proaspăt. S-a întors acasă beat și a înghețat afară.
AA: Tu poți rezista aici?
XX: De ce nu? E o locuință foarte bună. E cald, e ieftin. ..
AA: Aha, mai ales pentru că eu plătesc chiria. A propós, ieri am plătit din nou pe
două luni. Pe noiembrie și decembrie. Mai ai să-mi dai banii pe septembrie
și octombrie. În total, pe patru luni.
XX: Nu am.
AA: Bine, dar abia ai primit banii.
XX: Așa-i, dar n-am. (La etaj, sună la ușă, salutări, zgomote, titul ușii)
AA: Nu pricep ce faci tu cu banii. Ar trebui să câștigi cam tot atât cât câștigă în
medie un muncitor străin în această țară. Câștigi totuși o dată și jumătate mai
mult, deoarece muncești de două ori mai mult, așa că, mă rog, chiar dacă te
exploatează, tot îți mai rămâne ceva. În plus, mai iei și primă pentru muncă
grea și periculoasă. Locuiești, însă, în cea mai rea vizuină care poate exista,
iar locuind împreună cu mine, plătești numai jumătate dintr-o chirie și așa
foarte mică.
XX: Da, dar tu ai.
AA: Ce anume?
XX: Tu ai bani întotdeauna.
AA: (După o pauză. E frig) Îți dai seama ce-ai spus?
XX: Păi cum, nu-i așa?
AA: Îți dai seama că, în sfârșit, mi-aș putea pierde răbdarea?
XX: Dacă plătești, înseamnă că ai. (Nu mai mănâncă) Te îmbraci? (AA își scoate
halatul și se îmbracă cu haina) Unde te duci? ...
AA: Mă mut.
XX: (Cu ușurare) Cee, nu e pentru prima dată. (Începe iar să mănânce liniștit)
AA: (Legându-și fularul în jurul gâtului, în fața oglinzii) Până acum, mi-a fost milă
de tine, dar acum ai întrecut măsura. Mă mir că am putut rezista atâta vreme
cu tine. Cum ți-am putut suporta grosolăniile prostești, egoismul și căcaturile

20
 tale... Mă enervezi chiar și atunci când dormi. Horcăitul tău nu mă lasă să
dorm, iar bioxidul tău de carbon îmi dă dureri de cap. Mi-a fost milă de
tine, dar acum nici măcar mila nu mă mai reține, pentru că nu mai există nici
o milă. M-am săturat de tine, până peste cap. Ajunge! Plec.
XX: O să pun cheia sub preș.
AA: Ai spus ceva?
XX: Am spus că voi lăsa cheia sub preș. Dacă ai să vii târziu...
AA: Nu mai am dialog cu tine! (Se îmbracă într-o haină de ploaie. Se oprește
lângă XX și i se adresează direct, încheindu-și haina) Deci tu crezi că o să
mă mai întorc? (XX nu răspunde. AA merge spre ușă. Pune mâna pe clanță)
XX: Pantofii. Ai uitat să te încalți. Doar n-o să ieși pe stradă numai în ciorapi.
AA: N-am nevoie de sfaturile tale. (Se întorce de la ușă, se încalță, revine la ușă,
pune mâna pe clanță. Pauză.) Și pe ce te bazezi, mă rog, când crezi că am să
mă întorc... (XX îi arată obiectele din cameră) Și ce-i cu asta?
XX: Dacă te-ai muta cu adevărat, ți-ai fi împachetat lucrurile.
AA: Îți admir inteligența. Dar te înșeli. Nu iau nimic cu mine.
XX: Păi asta înseamnă că nu te muți.
AA: Da? Ei, bine, am să plec, dar n-am să iau nimic cu mine. Am să plec într-
adevăr și n-am să iau nimic cu mine. N-am să iau nimic, cu toate că am să
plec. Deși plec, nu iau nimic. Plec fără să iau nimic. E clar?
XX: Și hainele, așternutul, cărțile...
AA: ....cărțile, manuscrisele, fotografiile. Poți să le oprești pentru tine.
XX: Mi le lași mie?
AA: Știi prea bine că boarfele nu au nici o însemnătate pentru mine. Mă pot
descurca și fără ele. Eu fac parte din societatea de după cea de consum, în
vreme ce tu ești în etapa comerțului cu mărgele și pietricele șlefuite. Iar cât
privește hârtiile mele... Dar să lăsăm asta.
XX: Le lași aici? Îmi lași mie totul?!
AA: E, poate nu chiar totul. La drept vorbind, aș lua cu plăcere un lucru cât de

20
 mic, ca amintire... Nu, nu totul. O să iau un singur lucru, doar unul, ceva
fără valoare. (Prefăcându- se că se gândește). Numai decât, ce aș putea lua...
Aha, acum știu. (Se apropie de patul din dreapta, ia mascota-câinele Pluto.)
XX: Nu! (Se repede la el.)
AA: De ce? Pufoșenia asta nevinovată îmi va aminti de clipele de căcat
petrecute cu tine. Îmi va alina nostalgia. ..
XX: Dă-mi-l înapoi!
AA: Eu îți las tot ce am și vreau să păstrez în schimb doar această mică amintire,
iar tu..
XX: Dă-mi-l!
AA: Să mergem, cățelușule. El e urât și nu ne iubește.
XX: Mi-l dai sau nu?
AA: Să-l lăsăm pe individul.... Hai să mergem undeva departe, departe... (XX se
străduiește să-i smulgă mascota, dar AA îi scapă și fuge dincolo de masă.)
Ham- ham, ham-ham! Uite cum se înfurie! Ham-ham, ham-ham! (Imită
lătratul câinelui.) Nu-l lăsa să te prindă, nu-l lăsa! (Moment cu prinsul
cățelului. AA găsesște o sticlă cu apă) Apă! (XX își strânge cu putere la
piept mascota) În sfârșit! Acum, vom putea face un ceai ca lumea. (Ia
ibricul de pe masă, îl umple cu apă și se duce după paravan. XX nu-l scapă
din ochi. Stă mereu în genunchi strângându-l pe Pluto la piept, în poziție de
apărare. AA iese de după paravan) Ce tot faci aici... Te rogi sau ce... (Se
dezbracă de haină și o agață într-un cui) Hai, acum gata. Ridică-te odată!
XX: Nu te mai muți?
AA: Rămân pentru ceai. Unde poți să bei un ceai bun, dacă nu la tine acasă. Ah,
acasă, casă. (XX se ridică din genunchi și-l ascunde pe Pluto sub perna lui,
adică sub cea de pe patul din dreapta. Se așază pe pat. AA ia fularul de pe
jos și-l pune pe spătarul scaunului din stânga, ridică scaunul răsturnat din
dreapta)
XX: O să ți-i dau înapoi, când o să am.

20
AA: Tot la chirie te gândești?
XX: Ai cuvântul meu.
AA: Un fleac. Nu mai contează.
XX: Luna viitoare.
AA: Nu arde.
XX: Ei, atunci peste o săptămână.
AA: Te implor, nu-ți face griji.
XX: Sau poimâine.
AA: Oho!
XX: Vrei poimâine?... Sau mâine...Vrei mâine?
AA: Te asigur că n-are nici o importanță. Între niște prieteni...
XX: Acum, nu pot, pe cuvânt de onoare.
AA: Of, ce plăcut este să fii din nou în casa ta. (Pauză) Lumina asta mă
deranjează la ochi. Mă supără de mult, dar n-am îndrăznit să-ți spun. Becul
ăsta gol este oribil. Iartă-mă că îți discreditez în acest fel interiorul tău
preferat. N-ai putea să-i pui un fel de abajur? De hârtie sau de altceva...Eu
n-am fost niciodată prea îndemânatic.
XX: Se face.
AA: Perfect, ești neprețuit. Aici, lângă patul meu, sunt reviste ilustrate, poți să le
folosești. Dar dacă preferi cumva hârtie de ziar. (XX ia una din revistele
ilustrate care se află în jurul patului din stânga)
XX: Îmi dai și foarfeca?
AA: (XX ia foarfeca și se așază la masă. Deschide revista ilustrată și măsoară în
jurul becului. AA îl urmărește, apărându-și ochii cu mâna) Pe tine nu te
supără?
XX: Ce?
AA: Întreb dacă poți să te uiți la bec fără sentimentul neplăcut că o să orbești.
XX: La bec?
AA: Lumina asta... Nu te înțeapă la ochi?

20
XX: Nu.
AA: Nu-ți dau lacrimile?
XX: Nu.
AA: Nu simți că îți ard pleopele? Nu vezi pete negre, mișcătoare înaintea ochilor?
(Pauză)
XX: Nu.
AA: (Urcă pe masă. Ridică pleoapa lui XX, ca un oculist.) Acum, cealaltă. (Îi
privește în ochiul stâng) Uluitor. (AA coboară de pe masă. XX își face de
treabă în jurul becului. AA. se plimbă. Se oprește brusc) Ai fost vreodată
interogat?
XX: Cum?
AA: (Aspru, brutal) La poliție.
XX: Pentru ce?
AA: Nu contează pentru ce. Ai fost anchetat vreodată?
XX: Nu.
AA: (Revine la tonul normal) Ce talent irosit! Insensibilitatea ta te-ar fi făcut
deținutul perfect!
XX: Pot să tai asta?
AA: Ce anume?
XX: Asta colorată. (Căutând o reclamă colorată) Eu aș tăia-o numai pe asta.

20
AA: O, Doamne!
XX: O tai. (Coboară de pe masă și se așază pe scaunul din dreapta, cu fața spre
sală. Decupează reclama. De sus, se aude muzică)
AA: (Își ia capul în mâini, își astupă urechile) Asta mai lipsea! (Se uită la ceas)
E patru? Imposibil. (Duce ceasul la ureche) Așa-i, nu mai merge. Cât e
ceasul?
XX: Aproape zece.
AA: Înseamnă că abia încep. Avem cel puțin opt ore de distracție înaintea
noastră. Mă rog, distracția lor.
XX: Poate că vor înceta.
AA: Nu, astăzi nu vor înceta, vor sta până mâine dimineață. Azi este Anul Nou.
(XX se oprește din decupat, ridică privirea și încremenește cu ochii ațintiți
înainte) Avem apă. (Cufundă pliculețul cu ceai în cană. XX își lasă mâinile
să-i cadă în jos fără vlagă, într-una ține foarfeca, în cealaltă revista
ilustrată. Sus, muzica slăbește. AA scoate pliculețul din cană, pune zahăr,
amestecă, foarfeca și revista ilustrată cad din mâinile lui XX, acesta se
ridică încet și, ca un automat, se îndreaptă spre patul său, adică patul din
dreapta. Se întinde cu fața în sus și privește în tavan. AA încetează să mai
mestece ceaiul și începe să-l observe pe XX) Ce ai... Nu-ți este bine?
(Amestecă ceaiul, se oprește.) Ești bolnav? (XX nu reacționează. AA se
ridică și se apropie de el) Hei! ... Răspunde! (Îl smucește de umăr. XX se
întorce cu fata la perete, cu spatele la AA. AA se uită descumpănit în jur,
ridică foarfeca și revista ilustrată și se întoarce la XX) Ei, n-ai terminat.
Poftim, decupează, decupează, decupează, eu nu te opresc... Decupează
tot ce vrei, frigidere, automobile, locomotive, motociclete, aspiratoare,
tranzistoare, posterioare... telefoane, patefoane... E o prostie, dar eu nu
te opresc, decupează-le dacă-ți face plăcere. Nu te opresc deloc, auzi? ...
S-a supărat, sau ce-i cu el... (Se așază pe pat) Dacă vrei, ți le decupez eu.
.. Ți le decupez, vrei? (Sfârșește de decupat reclama colorată din revistă,

27
 lasă foarfeca jos.) Ei?.. E gata. Ia privește. Nu-i frumoasă? (Depărtează
tăietura la o lungime de braț și se uită la ea cu scârbă) E, hai, uită-te...
(Cu răutate) Măcar uită-te. De ce ți-am mai decupat-o! Nu zici nimic.
Ești neurastenic. (Cocoloșește tăietura într-o minge de hârtie și o aruncă
într-un colț. Șade o clipă încurcat) Ce s-a întâmplat? (AA se ridică, se uită
prin cameră, gândindu- se la ceva. Apoi se hotărăște. Strânge tot ce se află
pe masă, odată cu ziarele întinse pe ea. Duce totul lângă perete, jos.. Scoate
fața pernei lui, o întoarce pe partea celaltă și acoperă masa cu ea, ca și cu
o față de masă. Lângă sticlă, pune un pachet de țigări, cel care înainte se
găsea sub pernă. Clătește cana deasupra chiuvetei, o pune lângă sticlă. Se
îmbracă în haină. În acest timp, muzica încetează) Gata. Hai, trezește-te,
e gata!
XX: (Scoate capul de sub pernă) Ce este?
AA: (Solemn) Anul Nou. (XX își acoperă iarăși capul cu perna. AA smulge perna
de pe capul lui)
XX: Lasă-mă.
AA: Nici vorbă. N-o să beau singur.
XX: (Apărându-se) Nu vreau ceai.
AA: Cine vorbește de ceai? Avem ceva mai bun.
XX: (Observă sticla și se așază pe pat) De unde ai luat-o. ..
AA: Lasă asta, fac eu cinste, pune-ți haina.
XX: De ce?
AA: Pentru că astăzi este sărbătoare, sărbătoare, se pare că asta n-a ajuns încă la
tine. Solemnitate, fiesta, celebrare, șart, obicei, ritual! Despărțirea de Vechiul
An și întâmpinarea Anului Nou, o eră nouă, o viată nouă, totul este nou.
Aleluia! Doar n-o să stai în cămașă la o sărbătoare elegantă. Dă-i drumul!
Ridică-te, curăță-te, distrează-te!... (Îl silește pe XX să se ridice din pat. Îl
conduce la masă. Ia haina de pe scaunul din dreapta și i-o dă lui XX) Pune-
ți cravata! Încheie-te, piaptănă-te, doar nu vrei ca Noul An să vomite când te

27
 vede?
XX: Nici tu n-ai cravată.
AA: Eu? Într-adevăr.
XX: Deci?
AA: Cu mine-i altceva. Eu nu port niciodată cravată, nu e stilul meu. (XX își
scoate haina, i-o dă lui AA și se întoarce spre pat) Stai! Vrei să-mi pun și
eu…
XX: Dacă e sărbătoare, e sărbătoare. (AA se duce la patul său, pe drum, pune
haina lui XX pe scaunul din dreapta. Scoate de sub pat valiza și din ea o
cravată. Se oprește înfața oglinzii,
își înnoadă cravata. XX se uită la el, apoi se scoală din pat și se așază pe
scaunul din dreapta. Scoate din buzunar o batistă și își șterge pantofii)
AA: Bine, o să-mi pun și eu cravată. Dar cu o conditie.
XX: Care? ..
AA: Să-ți schimbi și tu ciorapii.
XX: (Privește mirat la picioarele în ciorapii găuriți) De ce, abia i-am încălțat...
AA: Ori... ori...
XX: Dacă-mi pun pantofii, nu se mai vede.
AA: Dar se simte.
XX: Bine, bine. (Scoate de sub patul lui o valiză de carton, din ea o pereche de
ciorapi. Se descalță de ciorapii uzați, îi bagă în valiză. Își pune alți ciorapi, la
fel de găuriți. Revine pe scaun și se încalță în pantofi. În acest timp, AA își
scoate haina și o pune pe scaunul din stânga. Oftează) Până la primăvară
merge.
AA: De ce?
XX: Fiindcă am auzit că la primăvară nici o femeie n-o să mai poarte chiloți.
AA: Iar începi?
XX: Acum lucrăm la săpături... la canalizare.
AA: Nu văd legătura.

27
XX: Dacă vreuna o să treacă pe sus, de jos se vede tot.
AA: Distracții de proletar.
XX: Acum, lucrăm într-un cartier bun. Când lucram la periferie, nu merita
osteneala. Mișcare puțină și numai femei urâte sau bătrâne. Acum, însă,
vedem și unele elegante, în blănuri...
Unul stă mereu de șase și cum vede că vine una, ne strigă. Cel mai bine este
când săpăm î n fața magazinelor din centru. Să vii odată să...
AA: Mulțumesc. Dispun de alte posibilități.
XX: Cel mai rău a fost când am lucrat unitatea militară. Două săptămâni, n-am
văzut decât coaie. Ascultă, la urma urmei, tu de ce ai fugit?
AA: (Trezit din gândurile lui) Ce?
XX: De ce ai fugit din țară? Ai dus-o rău acolo? Mi-a spus că ai fost căsătorit, la
fel ca mine, că ai avut un apartament în capitală... câștigai bine, trăiai în cea
mai bună societate... pe când aici?
AA: Nu fugi la ceva, ci de ceva.
XX: Chiar așa. Acolo, însă, îți era mai bine decât aici. Ești urmărit, nu-i așa?
AA: Probabil. (XX stă nehotărât) De ce nu stai jos?
XX: (Așezându-se) Ce prost am fost. (Se lovește cu pumnul în frunte) Deși de la
început mi s-a părut ceva curios. Nu face nimic, nu muncește nicăieri, zace
toată ziua în pat și citește.
AA: De unde știi că nu fac nimic? Tu ai impresia că numai săparea șanțurilor
înseamnă muncă?
XX: Păi ce poți să faci în pat?
AA: Mă gândesc.
XX: (Nerăbdător; cu dispreț) Da! Și la ce, mă rog?
AA: La tine, printre altele. Mă gândesc, de exemplu, că m-ai putea denunța.
Înseamnă să mă pârăști. Firește, nu acum și nu aici. Dar acolo, la noi.
XX: Acolo nu ne-am cunoscut.
AA: Crezi că poți să-ți denunți numai cunoscuții și prietenii

27
XX: (Zvâcnind în picioare) Ce vrei de la mine?
AA: Fii pe pace, nu-ți propun nimic. Așază-te și bea cu mine. Din partea mea, nu
te amenință nimic. (XX se așază, AA toarnă) Hai, în sănătatea bunului-simț,
dacă pot s p u n e așa. Și nu te teme de mine. Nu sunt vreun erou. Sunt un
simplu om care a plecat la fel ca tine! Un laș obișnuit. O zdreanță. Sunt un
porc. Hai bea, suntem numai între noi porcii. Suntel la fel. (XX pune cana
pe masă) De ce nu bei? (XX tace) Înțeleg. Acum crezi că sunt un provocator
sau un spion, nu-i așa?
XX: Ei, da' de unde.
AA: De ce să n-o spunem cu voce tare? Ce-i rău în asta? Oare nu se cuvine ca un
cetățean loial să bea cu un funcționar de stat în serviciul secret? (XX tace.
Pauză)
XX: Eu nu înțeleg nimic.
AA: N-are nici o importanță. Hai, bea cu mine, ca să-mi dovedești că ești de
partea puterii.... Se înțelege, în măsura în care sunt cu adevărat cineva
important în sistemul lor.
XX: Nu vreau să beau cu tine.
AA: Ei, atenție, eu acum (ca un joc de copii) reprezint statul și guvernul.
XX: Eu nu de asta nu...
AA: Atunci, de ce?
XX: Tu ai spus că ești un porc.
AA: Da, așa am spus.
XX: Păi, de asta...
AA: Și nu vrei să bei cu un porc?
XX: Pot să beau și cu un porc, de ce nu? Numai că tu ai spus că suntel la fel.
Asta înseamnă că și eu sunt un porc.
AA: Da. Și, tu nu ești porc?
XX: Nu.
AA: Deci te crezi mai bun ca mine.

27
XX: Nu. Dar de ce trebuie să fiu și eu un porc? Ce-am făcut, ca să merit asta? De
ce mă faci porc, hai, spune, de ce?... (AA tace)„Suntem la fel”, auzi ce-i
trece prin cap... (AA tace) Dacă nu știi, nu jigni omul. Nu trebuie să insulți pe
cineva fără motiv și fară să fie nevoie. (Pauză)
AA: Să zicem că am exagerat puțin. Nu sunt un porc chiar atât de mare. M-am
lăsat dus de val.
XX: (Cu ușurare) Atunci, să bem.
AA: Pentru împăcare.
XX: Pentru împăcare. (Ciocnesc cu cănile și beau) Mai e mult până la miezul
nopții?
AA: Nu știu. Ceasul nu mai are baterie.
XX: Poate ar trebui să întrebăm pe cineva.
AA: O să auzim dopurile de la șampanie când pocnesc la miezul nopții. N-ai
grijă.
XX: Pe mine mă așteaptă acasă ca în fiecare an. Copiii se tot uită să mă vadă, se
așteaptă să vin... Eu, însă, nu mă pot duce nici acum. Ei, soarta omului.
AA: Păi de ce nu te-ai dus să le faci o vizită? Tu ai voie, nu ești urmărit. Ai putea
să te duci acasă în concediu.
XX: Ce concediu, eu n-am dreptul la nici un concediu. Eu am venit aici pentru
concediu? Eu mă aflu aici ca să câștig un ban. O să-mi iau concediu, când o
să mă întorc. O săptămână întreagă. O să mă întind cu burta pe o pătură și o
să dorm. Mai deschid un ochi și mă uit dacă cerul se mai află deasupra mea
și... adorm iarăși. Iar femeia o să-mi aducă mâncare. O să mă îmbrac elegant.
Numai în lucruri străine.
AA: De ce?
XX: Cum de ce? Fiindcă o să fie ziua numelui meu.
AA: Ziua onomastică?
XX: Nu. O să fie ziua numelelui meu. Invit tot târgul. Mă rog, poate că nu pe tot.
Pe ăia care nu-mi plac, nu-i invit. Ca să le pară rău. Pe tine te invit. O să tăiem

27
 un berbec, un vițel sau o vacă... Cumpărăm votcă... Să ajungă pentru toți.
Da` să mai și rămână... Să fie îndestul, să se bucure, să știe că stăpânul a venit
din străinătate. Și toate lucrurile pe care le cumpăr aici, ca să le duc acolo,
vor fi înșirate așa, în tindă, să le admire oricine. Petrecem trei zile.
AA: A, de asta nu mă îndoiesc.
XX: Iar când se sfârșește petrecerea, știi ce-am să fac?
AA: Curățenie.
XX: Ducă-se dracului de curățenie. Să facă soacră-mea curățenie. O să încep să-
mi ridic o casă.
AA: Nu mai spune!
XX: O casă frumoasă, de cărămidă. Cu etaj și apă caldă.
AA: Lângă un râu?
XX: De unde știi! O să fie cea mai frumoasă casă din comună la marginea
râului. Cu banii mei… Iar când o s-o terminăm, o să ne mutăm de la socri și
v o m sta la noi, în casa noastră. Ce zici de asta?
AA: Proiectul este minunat. Numai apa să nu vină. (Se ridică, rostește un toast)
Să bem pentru casă.
XX: Pentru casă! (Ciocnesc cănile. Mâna în care XX ține cana începe să
tremure)
AA: Ai grijă că o verși... Ține-o bine, că-i păcat, nu risipi! ... Ce s-a întâmplat...
(Neputând ține cana, opune pe masă, se așază cu profilul către AA și fata
spre sală. AA pune și el cana pe masă, se apropie de el) Arată-mi mâinile.
(XX își bagă mâinile în buzunar) Arată-mi mâinile! (XX, zăbovind, își
scoate mâinile din buzunare) Întinde-le! (XX întinde mâinile înainte
încleștându-și pumnii) Nu așa, întinde mâinile! (Îi desface pumnii cu forța.
XX își întoarce capul într-o parte, ținându-și amândouă mâinile întinse
înainte. Palmele îi tremură, ca unui invalid. AA se depărtează într-o parte,
fără să se mai uite Ia XX. XX își ascunde iarăși mâinile în buzunar) De
mult ești așa?

27
XX: De vreun an.
AA: Ți se întâmplă des?
XX: Nu, doar câteodată.
AA: Din ce în ce mai des? (XX tace) Te întreb dacă din ce în ce mai des! (XX
tace. AA ia cana lui de pe masă, stă în spatele lui, îi pune cotul mâinii sale
stângi sub bărbie și-i dă brusc capul pe spate, ducându-i totodată cana la
gură. XX bea votca din cană. AA pune cana pe masă și o ia pe a lui, plină,
o bea dintr-o înghițitură. Pune cana pe masă) De ce nu înveți o limbă
străină? (XX se îneacă în continuare, dar artificial, ca să câștige timp)
Te întreb de ce nu înveți o limbă!
XX: Lasă-mă-n pace! (Scoate mâinile din buzunar, le privește) Uite că-mi trece.
(Bagă iarăși mâinile în buzunare)
AA: Știi ce se întâmplă aici cu oamenii care lucrează cu pichamer-ul?
XX: Da, îmbătrânesc.
AA: Nu numai.
XX: Ei, poate surzesc puțin. (Scoate o mână din buzunar, răsucește un deget în
ureche) De la o vreme, îmi țiuie și mie în ureche. Nu mai aud bine.
AA: Exact. Dar nu numai asta.
XX: (Scoate degetul din ureche și cealaltă mână din buzunar) Ascultă, mi-a
trecut.

27
AA: Țiuitul din ureche?
XX: Nu, mâinile nu mai tremură.
AA: De câtă vreme ești aici?
XX: (Contemplându-și mâinile întinse) Nu mai tremură deloc.
AA: Te întreb de câtă vreme lucrezi la firma asta?
XX: De vreo trei ani.
AA: Cu timpul ligamentele se degradează. Altfel spus, carnea începe să se
desprindă
XX: Hai să fie trei ani și jumătate.
AA: Ceea ce produce, firește, incapacitatea de muncă. Boală și invaliditate. Sunt
fapte stabilite de medicină. Se ocupă de ele institute de cercetare specializate
în igiena și protecția muncii. Boală profesională. (Pauză)
XX: Ei, cum se poate... Astea-s basme!
AA: (Îl apucă de reverele hainei) Tu ești om? Tu?! Ești un animal, nu om. Nu
un câine, nu un porc, ci un bou! Un tâmpit, un bou de muncă! Bun doar să
ari cu el până întinde copita și moare! Care se mai și bucură! Cere să i se
pună mai mult nutreț în iesle! Ești mulțumit, nu-i așa? Hai spune, ești
mulțumit?!
XX: Nu mă mai scutura. ..
AA: Ba o să te scutur până când o să te trezești din această stare animalică. Până
când o să te fac om. Fiindcă atâta vreme cât tu ești un bou, și eu sunt un porc.
Înțelegi? Sunt cel din urmă porc, dacă-ți permit să rămâi bou. Boule!
XX: (Amenințător) Nu mai trage de mine, ți-am spus o dată.
AA: Nu se poate ca numai unul dintre noi să fie om. Ori suntem amândoi, sau
nici unul din noi. (Vorbind cu înflăcărare vizionară și sub influenta
alcoolului, continuă să-l tină pe XX de reverele hainei)
XX: Ascultă, omidă albă, cur palid... Te... (Vrea să-l lovească. Lumina se stinge,
întuneric beznă. Sus, un strigăt în cor „Aaaa”, ca de obicei, când se stinge
lumina. Trompete și fluiere de carnaval. În același timp, bătăile măsurate

33
 ale ceasului — va fi două- și dangătele clopotelor îndepărtate)
AA: (În întuneric) E douăsprezece!
XX: De ce e întuneric...
AA: La miezul nopții, se stinge lumina, de Anul Nou. Așa-i obiceiul. (Pauză) Ai
un foc? (XX aprinde un chibrit) Ei... (XX își drege glasul încurcat) Poate
că...
XX: Dacă vrei, ne. ..
AA: Ehei...
XX: În acest caz...
AA: Fără îndoială...
XX: De ce nu. ..
AA: Hai să bem. (Toarnă și ridică mâna cu cana) Pentru acest minunat An Nou.
XX: (Înalță cana.) Pentru Anul Nou. (Ciocnesc cănile, beau. Sunt încă puțin
jenați, distanți, AA pe scaunul din stânga, XX pe cel din dreapta) Eu îți...
AA: Și eu la fel ție...
XX: Ce-a fost, a fost..
AA: Ce-a fost, nu mai e... (Îi întinde mâna lui XX)
XX: Să reușim . (Îi întinde mâna)
AA: În toate.
XX: În acest An Nou. (Își dau mâna peste masă. Își aprind țigările ca mai
înainte, adică procedând la fel cu deosebirea că XX nu mai repetă gesturile
cu cele două cutii de chibrituri. Se așază comod pe scaune. De acum, sunt
evident sub influenta alcoolului, mai ales XX.) Eeeh... Anul Nou... Cum se
mai învârte totul... Țin minte ca ieri, eram copil, pășteam vacile și mă
duceam desculț la școală. Numai toamna, pentru că primăvara munceam pe
câmp, iar iarna era prea frig. Apoi tata s-a mutat la oraș. Dar bunicii au
rămas. Ciudați mai sunt bătrânii ăștia, au preferat să rămână în sat. Se vede
că țineau la sărăcia lor.
AA: Nu sunt în măsură să-i judec.

33
XX: Nici mie nu-mi place. (Se lovește cu pumnul în piept) Să mă bați, dar nu-mi
place.
AA: Cui îi place.
XX: Nici tatălui meu nu-i plăcea. Nu-i plăcea deloc, așa că bea tot, apoi îi plăcea și
mai puțin. De aceea bea din nou. Eu, însă, nu beau.
AA: Bine faci.
XX: Pentru că nu-mi place. Mie-mi place să am. Dacă păstrez, am. Iar dacă las
din mână, îmi cade. Nu-i așa?
AA: Ai dreptate.
XX: Dacă muncesc, câștig. Iar dacă o să câștig, fac avere. Așa e sau nu?
AA: Logic.
XX: Numai că mă întreb câteodată la ce bun toate acestea. Că doar în pământ n-
o să iau nimic cu mine. În cer, nu mă primesc, iar în iad n-au loc pentru
toate astea. Atunci, ce rost are să mă chinuiesc așa?
AA: Așa vrei tu.
XX: Da, dar ce folos am eu? Îmi distrug sănătatea și nici o bucurie. Nici nu beau,
nici nu fumez... Afară de țâgările tale.
AA: (Împingând spre el pachetul cu țigări) Te rog.
XX: Mulțumesc. (Ia o țigară, dar o aruncă imediat pe masă) Ascultă, cui las
toate astea, pentru ce...
AA: Dar copiii? O să construiești o casă și o s-o lași copiilor... Pentru copii.
XX: Și ei cui s-o lase?
AA: Copiilor lor.
XX: Aha. (Pauză) Și cum se va sfârși totul? Dacă există început, ar trebui să existe
și un sfârșit. Altfel, nici cu începutul nu-i ceva în ordine... Sfârșitul nu
există, cu începutul nu e-n regulă, iar între timp eu muncesc și n-am nici o
plăcere. Nu tu cinema, nu tu femei... Tu crezi că e ușor?
AA: Nici nu mi-a trecut prin minte una ca asta. Și Schopenhaure avea asemenea
îndoieli.

33
XX: Cine?
AA: Schopenhauer.
XX: E evreu?
AA: Nu neapărat.
XX: Asta nu-mi place. Dar dacă-ai încerca să trăiești așa, ca mine... (Mișcat tot
mai mult de soarta lui) Tu știi cum trăiesc eu aici? Ca un câine!
AA: Ei nu, exagerezi.
XX: (Bătând cu pumnul în masă) Nu mă contrazice! Chiar așa, ca un câine. Mi-ai
spus-o și tu mai înainte!
AA: Dacă-mi amintesc bine, era vorba mai degrabă de. ..
XX: (Aplecându-se spre AA, confidențial) Vino mai aproape, vreau să-ți spun
ceva.
AA: Te ascult.
XX: Mai aproape. .. (Pune mâna pe umărul lui AA și-l trage spre el, până când
aproape că li se ating frunțile. Îi șoptește pătimaș, cu încredere.) ... Și ai avut
dreptate. (Revin amândoi în poziția dinainte)
AA (Cu ton de amabilitate exagerată) Da' de undee...
XX: (Își pune degetul pe buze) Sst... (Tipă) Ca un câine! Câinii au o viață mai
bună decât mine, pentru că cel puțin nu mai trebuie să trudească. Asta e viață?
Spune și tu dacă asta e viață?
AA: Din punct de vedere biologic...
XX: Este sau nu este?
AA: Depinde.
XX: (Dezlegând problema) Nu este. Toarnă!
AA: Poate că deocamdată ajunge.
XX: Nu ajunge! Eu beau pentru prima dată de când sunt aici. Cred că merit, nu?
AA: Fără îndoială. (Toarnă, ciocnesc, beau)
XX: (Nu mai râde, amenințător) Tu crezi că eu sunt un cerșetor?! Tatăl meu a fost
cerșetor și bunicul meu a fost, dar eu nu! Îți arăt numaidecât. .. (Se

33
 străjuiește să ridice, sprijinindu-se cu mâinile de masă)
AA: Lasă, nu-i nevoie. (Pune mâna pe umărul lui XX și-l obligă să se așeze din
nou)
XX: Eu sunt în stare! Chelner! (Un gest larg deasupra mesei. Eu plătesc)
AA: (Pauză, XX tace cu capul plecat. AA se uită la bec) Ce-i cu lumina asta...
(Pauză, XX se ridică și împleticindu-se)
XX: Fă lumină.
AA: E lumină.
XX: Aha... (Pauză. XX caută chiuveta în semiîntuneric) Ce luminează. ..
AA: Lumina.
XX: Pentru că s-a stins. (XX găsește în sfârșit ceea ce căuta) ... La urma urmei, e
curios că s-a stins. Ar trebui să fie aprinsă. Anul Nou, Anul Nou!
AA: Dar, dar parcă durează prea mult.
XX: Poate că becul... (AA urcă pe scau. Se uită la bec.)
AA: Nu, becul e bun. (Coboară de pe scaun, se duce la ușă, crapă ușa, se uită pe
coridor) Peste tot este întuneric. Vreun (Închide ușa, revine, pune sfeșnicul
pe masă) scurtcircuit... Dacă și asta mai e glumă. ..
XX: Nu-ți place?
AA: Nu.
XX: Poate că eu nu-ți plac?
AA: Nu.
XX: Atunci, de ce stai cu mine? (Pauză)
AA: O întrebare esențială.
XX: Eu nu te-am invitat.
AA: Într-adevăr.
XX: Te-ai invitat singur. (Pauză. XX șade pe un scaun, de astă dată, pe partea
stângă amesei.) Ascultă, de fapt, de ce stai tu aici cu mine...
AA: (Șezând pe scaunul din dreapta) La masă?
XX: Eu nu te întreb de masă, ci de ce stai cu mine în gunoiul ăsta.

33
AA: Dar...
XX: Ce faci tu aici?
AA: Ce faci și tu.
XX: Nu-i adevărat. Eu sunt nevoit. Sunt bou de muncă, fără școală, fără nimic.
Pe când tu, un om cu carte, care știe limbi străine... Tu nu ești silit.
AA: E drept.
XX: Tu te-ai descurca oriunde, ai putea să te aranjezi bine, habla-habla, parle.
De ce să stai aici cu mine? Ce interes ai?
AA: Nici unul.
XX: Tu vrei ceva de la mine. Uneori, îmi spun: nu-i sunt nici frate, nici
cunoscut. Îmi dă să mănânc, mă împrumută cu bani. Se plânge, dar mă
împrumută. Îi miros urât, dar nu pleacă. Ce vrei de la mine?
AA: Nimic.
XX: Nu mă crede prost. Oi fi eu de la țară, dar nu un prost. Poți să-mi spui orice,
de vreme ce bem împreună. Auzi, de ce bei cu mine? (AA râde) Am impresia
că-ți bați joc de mine... Eu sunt un vierme prea mic. Puterea nu se
interesează de mine. Aici sau acolo, eu sunt tot un nimic. Dacă erai din
sistem, nu locuiai aici cu mine. Te-ai fi dus în altă parte. La unii mai
importanți. La profesori sau politicieni, care gândesc.
AA: Dar tu nu gândești?
XX: Ce gândesc eu, n-are nici o importanță. Mă gândesc să câștig, mă gândesc la
copii, la nevastă... la femei... Lucruri normale, oricine se gândește la asta și
nu-i nimic interesant pentru putere.
AA: Nu te-ai gândit niciodată la libertate?
XX: Adică la ce?
AA: Ei, să fii liber.
XX: Cum adică?
AA: Să spui ce gândești fără să fii urmărit, spre exemplu.
XX: Am spus deja ce gândesc.

33
AA: Și nu ți-ai dorit niciodată să gândești mai mult?
XX: Să mă gândesc la gândire?
AA: S-ar putea spune și așa.
XX: Nu, chiar atât de prost nu sunt.
AA: Gândurile nu înseamnă prostie.
XX: Depinde care. La noi, la țară, era un nebun. Nu făcea nimic pentru că nu era
în stare nici vacile să le pască. N-avea casă, n-avea familie, trăia numai din
ce-i dădeau oamenii. Deci ce făcea el când nu făcea nimic? La ce se
gândea? Se gândea numai la gândire, numai la gânduri. Era cumva un
înțelept? Pe dracu! era un prostănac. Era nebun.
AA: Dar era liber.
XX: Libertatea? Ce-i libertatea asta a voastră? Eu cunosc o singură libertate:
aceea care mă obligă să mă duc la muncă. Eu sunt liber duminica. Fă să fie
șapte duminici într-o săptămână și îți pup mâna, ca la moaște. Șapte zile,
dar cu plată!
AA: Dar dacă ți-aș lua-o și pe singura pe care o ai?

33
XX: Tu? Ce poți să faci tu? Nu poți să faci nimic. Tu nu poți nici să-mi dai, nici să-
mi nimic. Tu poți doar să zaci pe canapea și să ții predici. Apostolul de pe
canapea. Sfântul Simeon canapistul.
AA: Eu nu pot, dar sistemul poate.
XX: Păi atunci trebuie să trăiești în pace cu el. Ție nu-ți place sistemul?
AA: Nu mă dau în vânt.
XX: D-aia nu te place nici el. Și știi de ce nu-ți place?
AA: Sunt curios să aflu.
XX: Fiindcă pentru sistem, tu nu ești mai bun decât mine. Tu cu școlile și cu cărțile
tale ești tot atât de prost ca și mine. Când au de-a face cu puterea, toți tremură
la fel, așa că toți sunt egali. Pentru putere toți sunt la fel.
AA: Ca la pisoar.
XX: Fix ca la pisoar.
AA: Bravo, vino să te îmbrățișez!
XX: Pentru ce?
AA: Pentru că nu m-ai dezamăgit. Am contat pe tine și nu m-am înșelat. Tocmai
de unul ca tine aveam nevoie. Ești sclavul ideal.
XX: Ești pentru putere?
AA: Câtuși de puțin. Cazul meu este cu totul particular. Eu n-am nevoie de un
sclav ideal în sensul utilitar. Tu îmi ești necesar ca model, ca tipar, ca
amintire... Mai ales aici.
XX: Iar umbi cu mișmașuri?
AA: Deloc. M-ai întrebat cine sunt cu adevărat și ce vreau să fac cu tine. Acum,
am să-ți spun, eu sunt cavalerul ultimei mele șanse. Știi care-i ultima mea
șansă? Tu.
XX: Ce sunt?
AA: Singura și ultima șansă, muza, inspirația mea...Ascultă, totul a început încă de
acolo, de la noi. Ai dreptate, în fața unui sistem corupt, și toate sunt așa, toți
suntem egali. Dar a durat multă vreme până când am ajuns la acest adevăr.

38
 Cât de ușor ai ajuns tu la această descoperire, cu câtă simplitate ai constatat
acest fapt fundamental... Te invidiez.
XX: Păi eu ți-am spus că nu sunt chiar atât de prost.
AA: E uluitor cum mai întâi, făceam gimnastică pentru un salariu mizer, eram ca
o maimuță într-o cușcă. Mă dam huța pe coadă, săream cu avânt de la stâlp la
perete și de la perete la stâlp. Făceam ce mi se spunea, dar când mi se
ofereau și alune, adică bonusuri, munceam mai mult pentru a intra în
grațiile lor. Stăteam în coajă ca să mă simt acolo stăpânul spațiului infinit. A
trecut multă vreme până când, până când, eliberându-mă de orice iluzii, am
ajuns la concluzia foarte simplă că sunt doar o maimuță într-o cușcă
manipulată.
XX: Maimuțele sunt caraghioase, le-am văzut la grădina zoologică.
AA: Ai dreptate. Maimuțele din cușcă pot fi caraghioase atunci când le vezi din
afara cuștii, dar ele sunt triste! Spectatorii și supraveghetorii erau atât de
veseli, că îmi aruncau tot mai multe alune și bomboane. Eram ca un robot care
muncea automat pentru satisfacția celorlalți. Așa că într-o zi mi s-a tăcut
greață de atâtea bomboane și nici în coajă nu mai încăpeam. Atunci, mi-am
dat seama că pentru o maimuță nu există altă cale decât, mai întâi, să
recunoască, în sfârșit, că este o maimuță...
XX: Da, sigur...
AA: Apoi să-și extragă din condiția ei de maimuță și sclavă, dacă nu mândria
necesară, cel puțin înțelepciunea și forța.
XX: Dintr-o maimuță?
AA: Da, dintr-o maimuță. Oare oamenii nu se trag din maimuțe?
XX: Nu.
AA: Asta-i părerea ta, dar știința afirmă altceva. M-am hotărât, așadar, să profit
de această șansă, adică eu, maimuța din cușcă, m-am decis să scriu o carte
despre om.
XX: Maimuța nu poate să scrie.

39
AA: Mai ales când se află în cușcă. Am hotărât să scriu o carte despre omul în
stare pură, adică despre sclav, adică despre mine, opera vieții mele, singura
de acest gen, prima din lume. Mi-am spus: n-avem nimic, dar avem sclavia.
Avem aceste pattern-uri. Comorile secolului nostru! Deci, ce știu cei de
aici despre sclavia absolută care se hrănește din ea însăși. Ce știu ei despre
bucuriile și tristețile sclavului, despre misterele, credințele și obiceiurile lui?
Nu știu nimic, pe când eu știu totul. Și tocmai despre toate acestea m-am
hotărât să scriu.
XX: Și ai scris?
AA: Încă nu.
XX: De ce?
AA: Pentru că mi-a fost frică. (Pauză)
XX: Și, acum scrii?
AA: Deocamdată nu.
XX: De ce?
AA: Pentru că nu mă mai tem.
XX: Pe tine e greu să te mulțumească omul.
AA: Fugind, am încetat să mai fiu sclav. M-am rarefiat, m-am dizolvat în
libertate. Mi-am pierdut tema și, ce-i mai rău, am pierdut și necesitatea ei...
Din fericire, însă, te-am întâlnit pe tine.
XX: Ce legătură am eu cu...
AA: Oho, tu ești așa cum eram eu înainte. Ești neschimbat, ești insensibil la ce se
petrece împrejur, oaspete de pe altă lume, mineral din altă planetă. Din
fericire, tu continui să fii sclav.
XX: Scutește-mă de o asemenea poreclă!
AA: Ești, ești, protestele tale nu-ți vor fi de nici un ajutor. Datorită ție, îmi voi scrie
în sfârșit marea operă. Acum știu de ce am nevoie de tine.
XX: Nu cred că d-asta.
AA: Aș mai locui aici de bunăvoie cu tine, în acest, cum ai zis și tu, gunoi, dacă

40
 nu m-ar obliga o idee atât de măreață, o astfel de misiune'?
XX: Eu îți spun că nu de asta.
AA: Atunci, de ce stau aici cu tine? După părerea ta. Ascult!
XX: Pentru că vrei să vorbești cu cineva.
AA: Cum adică?
XX: Ca de obicei, să stai de vorbă cu mine.
AA: Bine, dar despre ce am putea vorbi noi doi?
XX: Despre muște. Despre muște, despre capcanele de prins muște. Despre cum
mai e pe la noi... Cum a fost... să povestim, să ne aducem aminte, e un lucru
omenesc, nu? Cu cine să vorbești, dacă nu cu mine? Cu ei? (Arată spre
tavan)
AA: Nu!
XX: Sigur că nu. Ce știu ei? Pe când compatrioții se înțeleg unii pe alții. Ce rost
are să-mi împui capul cu nu știu ce sclavi? Tu vrei să discuți cu mine în
mod obișnuit, omenește. Despre vară, despre iarnă... Despre ce se mănâncă
pe la noi... Despre muște.
AA: Nu-i adevărat! Eu am o idee măreață, eu... opera. ..
XX: Operă, operă!!! Parcă eu nu văd cum te chinuiești când primesc vreo veste
de acasă? Umbli din colț în colț și citești cartea de-a-ndoaselea. De mi-e și
milă. Fiindcă tu nu primești nicio veste.
AA: Nu primesc, pentru că n-am nevoie.
XX: Sigur! Tu nu primești, fiindcă nu-ți scrie nimeni. Nici tu la alții, nici alții ție. D-
aia ai inventat că scrii o carte. N-o să scrii nimic, deși știi atâta carte. Poate
că-i chiar mai bine, fiindcă despre ce ar putea scrie un sărman ca tine.
AA: Despre tine.
XX: Nu-i așa, tu vrei să scrii nu știu ce aiureli, cine are nevoie de ele?
AA: Oamenii.
XX: Oamenilor le ajung propriile aiureli, nu le mai trebuie și ale tale.
AA: Ți-e frică să nu scriu rău despre tine?

41
XX: N-o să scrii nimic.
AA: De ce?
XX: Pentru că lenevești prea mult pe canapea.
AA: Deocamdată, îmi adun ideile, studiez...
XX: Chiar așa.
AA: Dar voi începe să scriu în curând. Poate chiar de mâine.
XX: Nici de mâine, nici de poimâine. Te cunosc eu.
AA: Ei, atunci peste un an, doi... Cel mai important este ca opera să se
împlinească. Atunci, se vor vedea și roadele.
XX: Nu vor mai avea când.
AA: Avem destul timp. Voi rămâne cu tine atâta cât va fi nevoie.
XX: Tu o să rămâi, dar eu nu.
AA: Doar nu vrei să te muți de aici. Cine va plăti chiria în locul tău?
XX: Nu mă mut deloc. O să mă întorc.
AA: Unde?
XX: Păi unde? Acasă. Eu am unde să mă întorc. Eu am să plec, iar tu o să rămâi
aici. Tu n-o să te mai întorci niciodată. (Pauză) Ei, vezi, numai ești chiar
atât de deștept? (Pauză)
AA: Și când pleci?
XX: Când o să am chef. Mai stau puțin, să câștig ceva bani, apoi am să plec. Eu pt
să mă întorc oricând.
AA: Nu, nici tu n-ai să te întorci.
XX: Eu? Și de ce, mă rog? Eu nu sunt urmărit.
AA: Deocamdată.
XX: Nu mă tem, eu sunt curat. Și de ce ar trebui să mă tem? Ție să-ți fie frică. Eu
n-am nimic cu sistemul.
AA: Zici că nu voi scrie cartea. Se poate. Dar aș putea scrie altceva.
XX: Ce anume?
AA: Un denunț. (Pauză)

42
XX: Eu n-am făcut nimic împotriva lor.
AA: Dar cine stă cu un trădător, cu un degenerat, cu un infractor? Nu cumva, din
întâmplare, tu? (XX semne/ privire de negare) Cum nu! Locuiești în aceeași
cameră cu mine.
XX: Nu există dovadă.
AA: O să existe, după ce te voi denunța. E destul să scriu câteva cuvinte, fie și
anonime…Știi bine că asta-i de-ajuns.
XX: N-o să-mi faci una ca asta.
AA: De ce nu?
XX: Am soție și copii.
AA: Da, ai soție și copii și tocmai de aceea n-o să te întorci la ei. De ce să-ți pui
familia în pericol? Ei, cum e, o să rămâi cu mine?
(Pauză) O să rămâi, o să rămâi, mai mult ca sigur. O să rămânem împreună.
O să le trimiți copiilor cadouri de Crăciun, știi că le plac. Cât despre soție...
Ești sigur că ea are chiar atâta nevoie de tine?
XX: Nu...
AA: Ei, vezi, toate se potrivesc de minune... (Se aude apropiindu-se sirena de
alarmă)
XX: Arde undeva.
AA: Sper că nu aici.
AA: Ce faci?
XX: (Care între timp își scoate cufărul de sub pat și învăluie perna în pătură)
Împachetez. Doar o să izbucnească incendiul, nu?
AA: Da, dar nu la noi. O să izbucnească la etaj, la oamenii liberi și fericiți. Aici,
jos, locuiesc bacteriile. Gonococul și ameoba, vă salută! Noi n-avem dreptul
la acest incendiu și nu trebuie să ne amestecăm în treaba altora. Cel mult, o
să stăm sub scară și o să privim de jos, așa cum se cuvine să facă niște
sclavi. Vederea de jos are și ea avantajul ei. Femeile fugind de incendiu, spre
exemplu... O să ai o priveliște minunată... Și pe urmă, ce ne interesează pe

43
 noi? Nici casa nu-i a ta, nici libertatea. Nu intra în panică și mai lasă
boarfele alea. (AA umple cana cu coniac, cu ea în mână trece în partea
stângă a scenei, se oprește în față la avanscenă, cu profilul spre XX. XX lasă
valiza, legătura cu lucruri și mascota Pluto lângă ușă și se întoarce către
AA. Înalță cana. Între timp, sirena atinge maximum de intensitate. O clipă,
întuneric de nepătruns. Deodată, se aprinde becul, lumină puternică,
orbitoare. Sus răsună în cor un „Aaaa”de bucurie, ca de obicei când un
grup de persoane adunate într-o încăpere întâmpină aprinderea luminii
după un răstimp de întuneric. AA și XX stau acum față înfață. AA cu mâna în
care ține cana ridicată, iar XX cu securea înălțată ca pentru lovitură.
Scenă încremenită câteva secunde. AA se apropie de XX și-i dă cana. XX
lasă securea și ia cana.) Au plecat.
XX: Nu arde.
AA: Nu-i musai să fi fost pompierii. Putea să fie și poliția.
XX: Ai spus că este incendiu.
AA: Era o ipoteză. Putea să fie și o grevă.
XX: De electricitate?
AA: De ce vor ei: elecricitate, gaze, apă... (Pauză) Ai vrut să mă omori? (XX
încuviințează din cap) Înțeleg. Ai crezut că va fi un incendiu. Focul avea să
șteargă urmele, cadavrul să ardă și... Nici o pistă. Nu bănuiam că ești atât de
viclean. (Umple cu coniac cealaltă cană de pe masă.) Tu ai crezut că eu aș
fi în stare să scriu un denunț?
XX: De ce nu? (Se așază pe scaunul din dreapta)
AA: Poate că ai dreptate. Dracu' știe de ce este capabil un om, nu bag mâna în
foc. Nu l-aș scrie. (XX tace) În nici un caz, n-ai să te întorci acasă, chiar
dacă m-ai ucide de frica denunțului, tot nu te-ai mai întoarce. Deci ce rost
are să te denunț? Fii liniștit, că n-am s-o fac.
XX: Nu?
AA: Nu. Dă-mi securea. (Se ridică și ia din mâna lui XX securea, o duce într-un

44
 colt) Mulțumește-i lui Dumnezeu că nu ți-ai împlinit gândul. Ce-ai fi făcut
fără mine, singur...
XX: Eu n-am să rămân aici.
AA: O să rămâi, o să rămâi, deși încă nu-ți dai seama de asta.
XX: Eu vreau să mă întorc.
AA: Normal că vrei. Te cred. Doar de asta te afli aici, ca să te întorci.
Întoarcerea este singura rațiune a vieții tale. Altminteri, n-ai fi rezistat nici o
clipă aici. Ți-ai fi pierdut mințile sau te- ai fi sinucis.
XX: Păi, cine-mi interzice? ...
AA: (Se întoarce spre dreapta, unde XX își lăsase bagajul și pe Pluto.) Pluto, la
picior! ... Of, ce corcitură de câine. (Se duce spre dreapta și ia mascota în
mână)

45
XX: (Se ridică de pe scaun) Lasă-l.
AA: Doar n-o să ți-l mănânc. Vezi, ștrengarule, stăpânul tău e gelos. Nu mă lasă
niciodată sămă joc cu tine. Atâta afecțiune față de un prăpădit de câine, nu-i
normală.
XX: Lasă-l!
AA: De ce? Nu-mi dai voie nici să-l mângâi? De ce ești atât de gelos pe el? E
suspect.
XX: Ba nu sunt deloc. (Se așază)
AA: Câtă grijă ai de el... Bietul cățel mai să plesnească de atâta mâncare, e prea
gras. Ce-i dai să mănânce?
XX: Nimic.
AA: O să ne convingem imediat. (Ia foarfeca depe podea și înainte ca XX să-l
poată împiedica, spintecă abdomenul mascotei și scoate dinăuntru bancnote
mototolite.) A, acum înțeleg.
XX: Sunt ale mele! Dă-mi-le înapoi! (Îi smulge bancnotele)
AA: Înțeleg totul. De aceea n-aveai bani niciodată.
XX: Dă-mi-le, hoțule!
AA: Ai grijă cum vorbești. Dacă aș fi vrut să le fur, aș fi făcut-o de mult. Tu crezi
că nu știam unde-ți ascunzi banii?
XX: M-ai spionat, nu?
AA: Îmi datorezi o grămadă de bani.
XX: Nu pentru mine-i...
AA: Știu, știu, pentru soție și copii. Dar ce-mi pasă mie pentru cine aduni banii la
ciorap? Important pentru mine e că ești un ticălos. Pentru mine, asta e
garanția că nu mă vei părăsi niciodată. Fiindcă tu nu poți să renunți la banii
tăi, nu-i așa?
XX: Crezi că am să ți-i las ție? Lua-te-ar..
AA: Nici nu mi-a trecut prin cap. Ai vrea să pleci cu ei în țară?
XX: Sunt ai mei, nu-i dau nimănui!

45
AA: Chair așa, „ai tăi”. Acolo, va trebui să cheltuiești în fine acești bani strânși cu
mare trudă. Acolo, nu poți nici să câștigi, nici să economisești...
XX: Clar. Tocmai de aceea îi pun de-o parte aici.
AA: Tocmai, aici. Aici, și nu acolo. Aici îți înmlțești banii în fiecare zi. În
fiecare zi te culci cu gândul că mâine vei avea mai mulți, poimâine și mai
mulți. Ai un scop în viață, cu cât mai îndepărtat, cu atât mai ademenitor. Ai
strâns cel puțin pentru o căsuță cu grădină? Păi atunci, de ce să nu strângi
pentru o casă mai mare cu o grădină pe măsură sau pentru un bloc întreg! E
atât de simplu, e destul să-ți amâni întoarcerea cu încă o lună, două... Apoi
pentru o casă și mai arătoasă, pentru o grădină și mai mare... Așa că îți vei
întârzia mereu plecarea, deoarece cu cât ai mai mult, cu atât vrei să ai și mai
mult. Vor trece anii, iar tu vei amâna întruna, vei munci și vei face
economii. Ei, de ce te-ai oprit... E atât de plăcut să privești cum îți numeri
banii. ..
XX: De ce-mi spui toate acestea?
AA: Ca să pricepi că nu eu te țin aici. Că nu trebuie să scriu nici un denunț, ca să
rămâi. Vei rămâne din propria voință. Așa că să nu-ți mai treacă prin cap vreo
nebunie cu securea.
XX: Și n-o să mă mai întorc în țară?
AA: Niciodată. Cu toate că întotdeauna ți se va părea că în curând, după câtva
timp vei pleca.
XX: Niciodată?
AA: De ce ești atât de îngrijorat? Vei avea aici o viață frumoasă, plină de speranțe,
de iluzii. Nu oricine are parte de așa ceva.
XX: Dar de ce niciodată?
AA: Ți-am explicat. Pentru că ești un sclav. Acolo ești sclavul statului iar aici al
propriei lăcomii feroce. Oricum ar fi, rămâi tot un sclav privat de libertate.
De tine va dispune întotdeauna altcineva sau altceva. Dacă nu oamenii,
atunci lucrurile.

45
XX: Care lucruri?
AA: Lucrurile pe care vrei să le ai. E o sclavie ideală, pentru că în acest caz, nu
mai există nici o forță exterioară, nici o constrângere. Tu ai un suflet de
sclav și numai din acest punct de vedere mă interesezi. Din perspectiva
operei mele.
XX: Știi ce cred eu despre opera ta. ..
AA: Mi-e indiferent ce crezi tu despre cercetările mele. Unui savant nu-i pasă ce
crede o insectă despre microscop. Estențial e că nu poți să nu mai fii sclav.
XX: Tu pe mine?
AA: Eu pe tine. Iar ce gândești tu, n-are nici o importanță. Esețial este că nu poți
să nu mai fii sclav, așa cum o insectă nu poate să nu mai fie insectă.
XX: Nu pot?
AA: Nu poți, așa cum nu poți să nu mai fii avar, cum nu poți să renunți la visurile
despre întoarcere, așa cum nu poți să te mai întorci. ..
XX: Eu mă voi întoarce.
AA: Nu te vei întoarce.
XX: Ba am să mă întorc! Am să mă întorc, am să mă întorc!...(Rupe bancnotele)
AA: Ce faci! Ășta sunt bani!
XX: Eu sunt un sclav... o insectă... (AA se străduiește să-l împiedice, dar XX îl
respinge. Rupe bancnotele în bucăți mici și le aruncă pe jos)
AA: Sunt banii tăi!
XX: Ai mei... ai mei...ai mei...(Rupe în continuare, AA încearcă să-l oprească,
dar XX îl îmbrâncește cu atâta forță, că AA se împleticește, se împiedică și
cade pe podea. XX își sfârșește treaba)
AA: Ai înnebunit. (Mergând în patru labe, adună de pe jos bucățile de
bancnote)... Poate că s-ar putea lipi..
XX: S-ar putea?
AA: Nu. (Aruncă bucățile de hârtie pe podea și se ridică)
XX: Și acum, ce-o să fac?!

45
AA: Fă ce vrei. Acum ești un om liber.
XX: Ce-am făcut, ce-am făcut!
AA: Te-ai eliberat din condiția ta de sclav, te-ai răzvrătit împotriva tiraniei
banului.
XX: Da, dar acum nu mai pot să mă întorc!
AA: Nici înainte nu puteai. Așa că nu-i nici o diferență.
XX: Din cauza ta.
AA: Te-am obligat eu să-i rupi? Eu m-am mulțumit să judec lucrurile teoretic,
dar tu ai vrut să faci pe Spartacus.
XX: N-am vrut nimic, am vrut doar să mă întorc acasă.
AA: Prea târziu. (Scoate din valiza lui câteva foi scrise de mână. Se așază la
masă, pe scaunul din stânga. Rupe foile metodic)
XX: Ce faci?
AA: Sunt planurile, schițele și însemnările pentru opera mea.
XX: De ce le rupi?
AA: Pentru că n-o s-o mai scriu. S-a arătat că sclavul ideal nu există. De vreme
ce chiar un condamnat la muncă silnică, așa cum ești tu, își are clipa lui de
libertate... Erai modelul, inspirația, teza și garanția mea. Toate acestea mi le-
ai dărâmat cât ai bate din palme. Mi-ai distrus rezultatele experiențelor și
meditațiilor mele.
XX: (Se ridică și își scoate haina. O pune pe spătarul scaunului. Urcă pe scaun și
de pe scaun pe masă) Dă-te mai încolo.
AA: Și ce sclav frumos erai... Ai stricat totul. Pentru că te gândești numai la tine.
(XX își scoate cravata și o leagă cu laț. Leagă cravata de capul în care se
înșurubează becul) Ai dori să te spânzuri?
XX: Și ce, n-am voie?
AA: Ba da, cum să nu? Sinuciderea este dreptul sfânt al omului liber, afirmarea
definitivă a libertății.
XX: Hai, mișcă-te. (Trage de cravată, verificându-i rezistența) Cred că va ține.

45
AA: Exagerare de prost gust...
XX: (Își pune lațul de gât) Dă-te mai încolo.
AA: De ce?
XX: Pentru că am să dau cu piciorul în masă. Ți-am spus să te dai la o parte.
AA: Obrazul gros.
XX: Te dai la o parte sau nu?
AA: Ții neapărat să fii vulgar?
XX: Bine, o să sar în partea asta.
AA: Așteaptă. Care-i ultimul tău cuvânt?
XX: La mulți...
AA: Pst, nu-ți termina vorba. Rămâi în amintirea mea ca un om măreț. Ce vrei să
spui familiei?
XX: Familiei?
AA: Ai uitat că ai familie? I se cuvin câteva cuvinte din partea ta. (Pauză)
XX: Ei nu o să mă audă.
AA: Atunci, scrie-le ceva.
XX: Acum?
AA: Chiar acum. Vrei să te spânzuri, așa că n-ai să mai ai ocazia.
XX: Sunt cu lațul de gât..
AA: Dictează-mi mie, o să scriu eu în locul tău. (Întoarce ultima foaie întreagă
cu fața nescrisă în sus. Scoate un pix din buzunar) Deci, cum începem?
XX: Draga mea soție și voi, dragii mei copii. ..
AA: (Scrie, repetând pe silabe.) Dra-ga mea so-ți-e...
XX: Din primele cuvinte ale scrisorii mele, aflați că sunt bine sănătos...
AA: Sănătos... Hm, fie. (Scrie) Și mai departe?
XX: Ceea ce vă doresc și vouă...
AA: Poate că totuși nu? Nu se prea cuvine...
XX: Adevărat. Poate mai bine nu.
AA: (Recitește) „Că sunt sănătos” Punct. Ce urmează?

45
XX: Și o duc bine.
AA: (Scrie) În cer. ..

45
XX: (Continuă mașinal) Ca și pe pământ... (Își dă seama) De ce în cer?
AA: Doar o să te duci în cer.
XX: Nu te amesteca. Șterge.
AA: Șterg. Mai departe?
XX: Nu știu.
AA: Vrei să scriu eu pentru tine?
XX: Scrie.
AA: (Scrie) Mă gân-desc mereu la ti-ne și la copii..
XX: E bine.
AA: Și de aceea, vreau să mă spânzur.
XX: Cum?
AA: Spânzur.
XX: Nu scrie asta.
AA: Păi, dacă-i adevărat.
XX: Eu n-o fac pentru asta.
AA: Bine. (Scrie)... Mă spânzur, fiindcă nu mă gândesc la voi deloc.
XX: Nu!
AA: Nici asta nu-i bine?
XX: Nu așa!
AA: Tu cum ai formula?
XX: Așa, ceva... mai scurt.
AA: Mă spânzur. Al vostru tată și soț iubitor. Semnează-te. (Îi dă lui XX hârtia și
pixul. XX își aruncă ochii peste text, după care mototolește hârtia și o aruncă
pe jos. Își scoate capul din laț și coboară de pe masă.) Asta vrea să însemne
că nu mai scriem? (XX se întoarce și merge la dreapta.) Pixul! (XX îi dă
pixul și se întinde pe patul său din dreapta, cu fața la
perete.) Cum dorești. (Urcă pe masă și dezleagă cravata de la bec. O
aruncă pe scaunul dindreapta.) Ai dreptate, încă nu-i totul pierdut. Nu mă
refer la mine, dar tu... Poți să începi totul de la capăt, muncă, gară,

47
bani, tren...(Sus se aude trântitul ușii, pașii musafirilor coborând pe scară.
Râsete și glasuri.) O să vezi cât o să se mai bucure soția. Iar copiii? Se
uită să te vadă venind, te așteaptă... Și soția te așteaptă, îi este dor. .. O să
fie o bucurie... O să-ți iasă cu toții în întâmpinare, tot orășelul. Poate
chiar cu orchestra... (Ultimul hohot de râs pe scări. Liniște.) Ei, ce părere
ai? (XX nu răspunde.) Cât despre cadouri? Să te gândești la cadouri.
Dumnezeule, ce lucruri frumoase. Fiecăruia o să-i duci un mic cadou.
Ție ăsta, ție ăsta... Tu știi mai bine ce să le cumperi. O să cumperi tot ce
vrei. Valize pline cu daruri. Ce-o să te mai invidieze'? (XX nu răspunde.)
Da, chiar așa. (Se duce în fundul camerei, spre dreapta, unde XX își lăsase
lucrurile, ia pătura și îl acoperă. Merge la stânga și se lungește pe pat, cu
fata în sus, punându-și mâinile sub cap.) Pe urmă, o să-ți construiești
casa. O casă frumoasă. Înaltă, de zid la marginea unui râu... Nu o
cocioabă. Și muștele o să zboare... (Pauză) O să-ți trimiți copiii la școală.
Să învețe să ajungă în rândul lumii. O să fie o școală bună, pentru că
toate vor fi bune. O să te întorci și niciodată nu vei mai fi sclav. Nici tu,
nici copiii tăi. (XX începe să sforăie puternic. AA se întorce cu fața la
perete. După o clipă, sforăitul se amestecă treptat cu alte sunete, un hohot
de plâns mai întâi încet, apoi din ce în ce mai tare, mai sfâșietor.)

CORTINA

47