Philipp LÖHLE

CORSARII
Traducerea din limba germană
de Ciprian MARINESCU

1
 All rights whatsoever in this party are strictly reserved.
Application for performance etc. must be made before rehearsals begin to:
Verlag Autorenagentur GmbH
Neue Schönhauser Straße 20
10178 Berlin
Tel: 004 030/284 976-0
Fax: 004 030/284976-76
info@verlag-autorenagentur.de
No performance may be given unless a licence has been obtained

This translation was sponsored by Goethe-Institut

2
© Editura Autorenagentur GmbH, 2008

Toate drepturile rezervate.

Toate drepturile privind prezentarea publică (inclusiv dreptul de montare, expunerea în
conferințe, dreptul de înstrăinare și de radiodifuziune) pot fi achiziționate exclusiv de la Editura
Autorenagentur și necesită în prealabil acordul expres, în scris, al acesteia.

Textul versiunii scenice va fi pus la dispoziția teatrelor / organizatorilor (în formă de manuscris
sau pdf) exclusiv în scopul punerii în scenă conform prevederilor stipulate în contractul de
reprezentare scenică. Orice altă formă de exploatare a textului în spectacol necesită
consimțământul expres al Editurii Autorenagentur. Acest lucru se aplică în special la
reproducerea, distribuirea, prelucrarea electronică, transmiterea către terți și stocarea piesei
peste durata stabilită în contractul de reprezentare scenică. Rândurile de mai sus sunt valabile și
în cazul în care textul este pus la dispoziția teatrelor / organizatorilor fără încheierea prealabilă a
unui contract de reprezentare scenică. Alte amănunte vor fi reglementate în funcție de
acordurile stabilite între teatre / organizatori și Editura Autoreagentur.

Textul de spectacol este considerat neprezentat public până la data premierei absolute / a
premierei absolute în spațiul de expresie germană / a prime reprezentări scenice a noii traduceri,
conform Legii drepturilor de autor. Înainte de această dată, este interzisă comunicarea publică a
textului de spectacol, în totalitate sau parțial, a conținutului său, precum și prezentarea sa în
dezbateri.

Exploatarea piesei fără permisiunea Editurii Autorenagentur încalcă drepturile de autor și poate
conduce la sancțiuni contravenționale și penale.

În cazul în care se decide nereprezentarea scenică a piesei, vă rugăm să înapoiați manuscrisul la

adresa:

Verlag Autorenagentur GmbH

Neue Schönhauser Straße 20
10178 Berlin

Tel: 004 030/284 976-0

Fax: 004 030/284976-76

info@verlag-autorenagentur.de

3
 Corsarii

O piesă de Philipp Löhle

Text comisionat de theatertreffent Stückemarkt Berlin 2007

Proiect finanțat de Bundeszentrale für politische Bildung
Premiera absolută: Schauspielhaus Viena, 20.03.2008

4
 nothing ever went quite exactly as we planned.

„missed the boat“ - modest mouse

Timpul acțiunii:
Cel mai fierbinte, uscat dar până la urmă cel mai ploios aprilie de la începuturile prognozei meteo
încoace

Persoane:
Mörchen
Biene
Arne
Nele
Domnul Hosenbein
Doctorul Lachmann
Olli
Dirk
Jana
Un recenzor

5
1.1.
Ceva
Plutea în aer.
Ca o energie.
O sferă.
Ca Dumnezeu.
Sau ideea de Dumnezeu.
N-avea cum să treacă neobservată.
Schimbarea.
Pentru forța cu care a venit.
Venise țintă.
Cum vine mereu de fapt.
Cum vine la toți.
Dar altfel.
Și totuși...
la fel?
Întâi a fost doar o privire.
O privire sumbră.
Acea privire sumbră...

6
1.2.
În grădină, la râu. În spatele lor, casa. Acoperiș plat. Fără ferestre.

Mörchen: Ia tăceți un pic. Șșșt. Auziți? Râul. Așa sună râul. Apa. Vorbește. Ne vorbește. Ca în
cartea aia cu Buddha. Totuși, cred că dacă stai aici, chiar înțelegi despre ce e vorba.
Totul e să simți. Eu simt apa. Sigur, e doar un murmur. Când se urnește ceva din loc.
Dar are ceva foarte blând. Și amenințător în același timp. E ca și cum. Când tragi o
eșarfă de mătase peste un fotoliu de piele. Așa sună. Apa e o eșarfă de mătase. Și
fundul râului un fotoliu de piele. Nu, sigur că nu e așa. Dar vreau să spun: ce blândă
e apa și totuși ce puternică. Înțelegeți ce vreau să spun?
Arne: Și ferestrele când îți vin?
Mörchen: Luni. Luni vin ferestrele.
Biene: În sfârșit o să ne mutăm. A durat destul deja. Abia aștept. Afară din apartamentul
ăla mic și neaerisit. Acolo n-am loc destul. Am nevoie de mai mult loc. De mai mult
spațiu.
Arne: Vezi! Te-ai măritat cu cine trebuie, nu?
Nele: Chiar, ce frumos a fost.
Arne: Da. Superbă petrecere!
Nele: Și ce speech-uri frumoase.
Arne: Da.
Nele: Câtă... emoție.
Biene: Frumos că spuneți asta.
Mörchen: Ia ascultă ce zice sticla ta de bere.
Arne: Ce?
Mörchen: Trage cu urechea, îți zic, ascultă ce zice sticla ta de bere.
Arne: De ce? Ce șmecherie mai e și asta?
Mörchen: Nu e nici o șmecherie. Ascultă ce zice berea.
Biene: Haide. Lasă-l.
Arne: Ei, nu. E ok. Așa, și?
Mörchen: Deci?
Arne: Deci!
Mörchen: Vezi?
Arne: Nu.
Nele: Asta ce mai e?
Mörchen: Și?
Biene: Și?
Nele: Pot să ascult și eu?
Mörchen: Ce auzi?
Arne: ... Fâsâie.
Mörchen: Exact.
Nele: Dă-o încoa’ Arne.

7
Arne: Uite.
Biene: Și?
Mörchen: Apa.
Nele: Păi ce. Fâsâie. Te calmează.
Biene: Dioxidul de carbon.
Mörchen: Apa are suflet. E puternică. E constantă cu ea însăși. Are caracter. Singura dintre noi
care are caracter. Noi nu avem caracter. Comparabil cu al apei. Desparte-o. Bag-o
cu forța-n canistre. Car-o prin țară. Încălzește-o. Răcește-o. Trece-o prin conducte
de plastic, prin tuburi, pune-o în flacoane etc. etc. Lovește-o. Calc-o în picioare.
Amestec-o cu ce vrei tu sau fă cum fac oceanele: toarn-o în unități mai mici, în
sticluțe și varsă-le apoi…
Biene: Mörchen.
Mörchen: Și rămâne la fel. Rămâne ea însăși. Noi nu putem îmblânzi apa. E o prostie să crezi
că poți. O greșeală fatală. Apa e cea care ne îmblânzește pe noi.
Biene: Gata acum, Mörchen.
Mörchen: Eu am înțeles asta. Mă folosesc de apă, dar o respect. Mă comport cu ea așa cum
se cuvine. Casele noastre trebuie să se orienteze după apă și nu invers.
Biene: Haide. Așază-te.
Mörchen: Este acolo. Curge. Sub nasul nostru. Apa condiționează totul. Suntem 80% apă.
Florile conțin și mai mult. De asta suntem atât de dependenți de apă. E cel mai
mare drog. Mai degrabă murim de sete decât de foame. Azi avem monitoare plate,
dar fără apă nu rezistăm nici trei zile. Nu s-a schimbat nimic față de cum era
înainte.
Nele: Asta ai înțeles tu?
Mörchen: Exact. Eu.

Arată spre casă.

Arne: Tu ești de la țară.

Nele: Ce spui tu știe și-un copil.
Mörchen: Da. Așa e. Însă eu am înțeles. Apa începe să se întoarcă împotriva noastră. Ne arată
puterea ei. Ne demonstrează că nu suntem decât niște bile de muci în nările vremii.
Biene: Uneori mai spune lucruri din astea trăznite. Ce drăguț e.
Mörchen: Nu, Biene, nu e drăguț. Așa-i caracterul lui.
Nele: Cred că am înțeles ce vrei să spui.
Mörchen: N-ați înțeles nimic. Un căcat ați înțeles. Fâsâie. Țț. Atât ați înțeles.
Arne: Da’ mai potolește-te!
Mörchen: Fâsâie. Ca și cum ai spune că un urs panda are blana moale. Nu-i asta ideea, Nele.
Nele: Pe asta de unde ai mai scos-o?
Arne: Da’ revino odată cu picioarele pe pământ.
Nele: Ce vrei să spui?

8
Arne: Nele.
Mörchen: Ideea-i alta.
Arne: Dumnezeule! Mörchen! Nele!

Tăcere.

Arne: Deci săptămâna viitoare vă mutați în ea.

Biene: Da. Și o să vrem să venim și aici. În grădină. Poate punem legume. Castraveți, sau
așa ceva. Ierburi de supă. Ce emoții am.
Arne: Da. Îmi imaginez.
Nele: Că doar e loc destul. Pentru o grădină.
Biene: Da. E imens. De fapt, teoretic nu ne-am putea permite așa ceva.
Mörchen: Nici nu ne putem permite.
Biene: Am vrut să ne luăm și animale.
Mörchen: Tu ai vrut.
Biene: La cât loc e.
Mörchen: Dacă chiar e necesar.
Nele: Ce-or să se bucure. Vreți să vă ajutăm la mutat?
Biene: Mulțumesc. Dar plătește firma.
Nele: Vroiam să spun că tu nu o să poți să cari nimic.
Biene: Pentru numele lui dumnezeu. Le spun doar unde să pună lucrurile. Râde.

Tăcere.

Arne: E atât de frumos aici.

Și așa de liniștit. Minunat.
Și arbuștii ăștia.
Și pomul fructifer, ăla bătrân.
Râul.
Minunat. Un locșor minunat.
Idilic.
Mörchen: Locul în care-i amplasată o să faciliteze vânzarea. Terenurile virane de pe malul
râurilor s-au ieftinit între timp, pentru că mereu se inundă totul. Nu-ți încheie
nimeni asigurare. Și tocmai asta e șmecheria. Cu sistemul hidraulic al casei ăsteia ne
întoarcem la apă. În locurile în care s-au născut marile orașe. Metropolele. Ne
întoarcem la râuri și trăim și luxos, și ecologic. Asta e baza viitorului. Când lumea o
să priceapă asta, o să se umple de case din astea. Casa mea. Peste tot casa mea. În
cele mai bune locații. Fantastic.
Nele: Și toate or să fie roz? Ce orașe faine or să mai iasă.
Mörchen: Așa. Și de ce n-ar fi roz?

9
Nele: Glumești, nu? Doar nu lași culoarea asta. Mă gândesc că e provizorie. E horror. Cine
și-ar dori o casă roz.

Tăcere.

Nele: E groaznic de urâtă.

Mörchen: Hai să-ți zic: culoarea roz are cele mai bune proprietăți fizice pentru o hidroizolare
de genul ăsta. Capacitatea de preluare și eliminarea a apei e optimă în cazul rozului.
Deci e absolut logic că alegi culoarea asta, dacă ești un om care gândește cât de cât
și dacă vrei să construiești o casă la cel mai modern nivel ecologic.
Nele: Serios? Și nu e la fel de logic, dacă ești un om care gândește cât de cât normal, să
nu zugrăvești o casă pe care o scoți la vânzare în cea mai urătă culoare posibilă?
Mörchen: De aia e important să te hotărăști ce vrei. Casa viitorului sau o cocioabă care să
arate bine până la prima inundație, că după aceea oricum n-o să mai existe?
Nele: Deci ți se pare și ție urâtă?
Mörchen: Nu. Mi se pare adecvată scopului. Casa mea e adaptată viitorului.
Biene: Ei, hai, vă rog. Haideți să bem ceva.
Nele: Casa viitorului. Ce tâmpenie.
Arne: Da. Haideți să bem.
Mörchen: Rozul potențează funcția hidroizolației în așa fel încât nu mai ai nevoie nici măcar
de încălzire în casă, ceea ce este o revoluție ecologică.
Nele: O revoluție la care nu te poți uita.
Mörchen: Nu poți sau nu vrei să înțelegi?
Biene: Potoliți-vă odată. Vă rog.
Nele: Revoluția roz.
Mörchen: Eu sunt pașnic.
Arne: Noroc.
Biene: Noroc.

Beau.

Arne: Tu vorbești serios, n-are încălzire?

Mörchen: Acum începi și tu.
Arne: Nu. Sunt doar curios. Spuneai că nu-i trebuie încălzire pentru că e roz?
Mörchen: Ai văzut vreun calorifer?
Arne: Nu.
Mörchen: Păi vezi.
Arne: E o nebunie, uimitor! Fără încălzire.
Mörchen: Căldura e conținută.
Arne: Aha. Căldura rămâne în pereți.

10
Mörchen: Nu. E ca o piele. Respiră. De asta nu se pot deschide ferestrele. S-ar distruge tot
organismul.

Un scurt moment de pauză.

Arne: Și la budă?
Mörchen: Totul etanș.
Arne: La baie?
Mörchen: Etanș.
Nele: Deci imaginează-ți. Gândește-te.
Arne: Nele.
Nele: Fasole cu ceapă. Râde. Și o cutie de bere.
Arne: Nele.
Nele: A doua zi. Râde. Un supliciu pentru orice formă de mediu sau mediu înconjurător. Și
tu... Râde.
Arne: Hai. Gata acum.
Nele: Și te caci încontinuu în casa ta și nu poți să deschizi nici un geam, cât de mic. Râde
în hohote. Fantastic. Și pe deasupra mai e și roz.

Nele râde cu zgomot.

Mörchen: Ajunge. Zi-i să plece. Biene, spune-i să plece.

Biene: Mörchen.
Mörchen: Să plece din casa mea. Imediat.
Biene: Hai măi că nu vorbește serios.
Mörchen: Nu invit pe cineva la mine în casă ca să își bată joc de ea. Zi-i să plece.
Nele. Te rog pleacă.
Arne: Nele. E cazul să încetezi.
Mörchen: Cară-te!
Arne: Îmi pare rău, Mörchen. Nele!
Mörchen: Arne. Scoate-o afară.
Arne: Un moment. O să înceteze. Nele!

Arne și Mörchen trag de Nele. Biene trage de Mörchen și Arne. Nele râde.

Mörchen: Io-i fut una.

Biene: Mörchen! Ai înnebunit?
Mörchen: Îi mut falca din loc.
Arne: Nele!

Nele se oprește din râs. Toată lumea se liniștește. Se așază cu toții din nou. Tăcere.

11
Arne: Deci. Pereții.
Mörchen: Da. Casa respiră. De fapt, orice material se strânge grămadă la frig și se lărgește la
cald. Iar noi beneficiem. Porii din pereți se închid când e frig și se deschid când e
cald.
Arne: Deci casa ta se face mai mică la frig?

Nele chicotește.

Arne: Nele.
Mörchen: Chiar se strânge grămadă, dar evident că doar hidroizolația, nu toată casa.

Se uită cu toții la casă.

Arne: E chiar cool. Casa chiar există. Și tu ai inventat-o.

Nele: Roz.
Arne: Nele.
Biene: Și cât spațiu are.
Nele: Are ceva... unic. Cumva parcă se vede cu ochiul liber...
Arne: Încetează.
Nele: Cumva e așa de evident că unuia i-a cășunat o idee. O casă. Fără încălzire.
Arne: Nele.
Nele: În care nu poți să deschizi ferestrele.
Arne: Casa respiră prin pereți.
Nele: Arne, lasă-mă să termin ce vreau să spun.
Arne: Haideți să bem ceva.
Nele: Viitorul! Vreau să spun că aici, în acest moment, stăm în fața viitorului.
Mörchen: Tacă-ți fleanca odată.
Nele: Dar vorbesc serios. E un moment special. Ăsta e viitorul.
Biene: Da. Copilul nostru o să se bucure.

Pauză.

Mörchen: E singura noastră șansă.

12
1.3.
Arne: De ce ești atât de rea cu el.
Nele: Apa e mătase și noi toți suntem stropi de ploaie. Când aud din astea îmi vine să
vomit. Căcaturi ezoterice, prostii.
Arne: Nu știu ce să spun. Așa e el uneori.
Nele: Și casa aia. Arne. E o glumă. Acum pe bune. Nici măcar beciul nu-l poți folosi.
Arne: Dar tocmai asta e. Că nu poți folosi beciul.
Nele: O să se ducă pe apa sâmbetei cât ai zice pește. Își dă cu firma în cap.
Arne: Dar și tu spuneai. E viitorul.
Nele: Imaginează-ți că ar trebui să ne mutăm acolo. În hidoșenia aia de casă. Frumos
viitor, nu?
Arne: Mda. Chiar frumos n-ar fi. Dar cum ar fi fost să fie ecologică și să arate și bine.
Biene: Cam asta ar fi! Soțul meu!
Mörchen: Da. Soția mea.
E acolo, există.
Biene: Da. La naiba. Mörchen. Există.
Mörchen: Mi se pare incredibil.
Biene: Sunt atât de mândră de tine.
Mörchen: Și eu sunt mândru. De amândoi sunt mândru. Mulțumesc, Biene.
Biene: Pentru ce?
Nele: Pentru atât? Asta vrea el să vândă?!
Arne: Faptul că nu se pot deschide ferestrele mi se pare și mie, într-adevăr. Ar putea să
aibă și hidroizolația și să se deschidă și ferestrele.
Nele: E o glumă. Arne. O glumă. O glumă proastă.
Arne: Mai ții minte cum ne-a povestit prima oară de idee? Îți mai aduci aminte? Ne-a
desenat-o. Pe un șervețel. Așa, din senin. Zici c-avea o viziune.
Nele: Și ne-a întrebat dacă nu vrem și noi să investim. De parcă noi am fi sponsori.
Arne: Și acum chiar se mută în casa aia? Putem să jur că n-o să ia legătura nici măcar cu
inginerul.
Nele: Cum era să fi băgat și noi bani în asta.
Arne: Da. Cum era!
Biene: Ce-ar fi să facem grădina de legume acolo?
Mörchen: Nu știu. Poate mai bine acolo, sub pom. Ca să aibă din când în când și umbră.
Biene: Cred c-ar trebui să punem animalele la umbră.
Mörchen: Lor le facem un acoperiș. Și atunci putem să le și încuiem.
Biene: De ce să le încuiem? Facem acoperișul pentru legume.
Mörchen: Sau așa.
Biene: E splendid. Locul ăsta.
Nele: E singurul lucru bun.
Arne: Râul. E chiar frumos.
Nele: Hai să ne mutăm și noi, Arne.

13
Arne: Nu știu dacă-i de nasul nostru. Chiar lângă râu.
Nele: Dar a zis că e ieftin.
Arne: Da, dar și periculos.
Nele: Există apartamente foarte frumoase și sus pe munte.
Arne: Pe munte?
Nele: Da. Sunt la fel de sigure la inundații și poți să folosești și beciul.
Arne: Dar nu sunt ieftine.
Nele: Avem ceva bani puși deoparte. Și până la urmă e mai scump să stai în chirie.
Arne: Clar.
Nele: Ce ai?
Arne: Nimic. Nu. O să mă duc la un moment dat la bancă să văd. Măcar să întreb.
Nele: Nu zic că trebuie neapărat. Dar am mai schimba un pic aerul. Hai c-ar fi grozav.
Arne: Da. Poate.
Biene: Te uiți ciudat.
Mörchen: Doar că.
Biene: Copilul?
Mörchen: Da. Copilul. Și el. Și casa. Și faptul că stăm aici. Toate lucrurile care ne-au stat
împotrivă. Toată lupta asta numai și numai pentru o viziune. Și acum e gata. Acum e
în sfârșit gata. Nimeni n-o să se mai îndoiască că ăsta e viitorul. Chiar și oamenii ca
Nele or să-și dea seama.
Nele: Și toate astea doar pentru căcatul pe care l-a pățit mă-sa.
Arne: Nu vorbi așa de ea.
Nele: Tot ce face se reduce la asta.
Biene: Sunt sigură că ar fi fost mândră de tine.
Mörchen: Poate.

14
1.4.
Hosenbein: Înainte de toate țin să vă felicit. În primul rând pentru casă. Tot ce ne-ați arătat e
fantastic. Prezentarea a ieșit foarte bine. Băncile și domnul Knöber păreau extrem
de entuzisamați. E adevărat că nu au semnat încă nimic, dar se pare că a meritat
investiția din ultimii doi ani.
Mörchen: Mă bucur să aud asta. Dar a fost deja...
Hosenbein: Locația e desigur splendidă. Râul. Asta mai dă un plus de interes afacerii, dacă
înțelegeți ce vreau să spun.
Mörchen: Doar lângă râu casa poate arăta tot ce știe. O să demonstrăm că nu ne temem de
apă, ci că o tratăm cu respect.
Hosenbein: Absolut.
Mörchen: O să aducem și ceva animale. Într-un colț în grădină. O capră, porcușori, pui.
Ecologie, viață.
Hosenbein: Da dar. Animale. Domnul Knöber nu e prea convins că vrea asta. Ideea nu e să
facem din casa asta o gospodărică.
Mörchen: Oricum, era doar o idee de-a soției mele.
Hosenbein: Apropo. Am aici o sticlă de șampanie pentru dvs.
Mörchen: Dar nu era nevoie. Abia ce mi-ați...
Hosenbein: Aia a fost pentru casă. Strict legat de afacere. Asta e pentru proaspătul tătic.
Mörchen: Oo. Mulțumesc frumos. Ce amabil din partea dvs.
Hosenbein: Consoarata dvs. e bine?
Mörchen: Da, e foarte bine. Vrea să facă o mică grădiniță de legume. Castraveți și ierburi de
supă. În colțul din est. La umbră.
Hosenbein: Știți, când soția mea l-a născut pe fiul nostru. Am fost de față și eu. Dumneavoastră
ați fost? Doamne, ce scârbos! A venit cu două luni mai devreme. În seara aia
mâncaserăm foarte bine și foarte mult și toate astea au stat sub presiune la
operație. Două kile de copil și trei kile de căcat. N-ai fi vrut să vezi. Eu nu cred că un
tată trebuie să fie de față la naștere.
Mörchen: Hm.
Hosenbein: La dumneavoastră n-a fost la fel… roșu cu maro și prin toate găurile?
Mörchen: Așa e natura.
Hosenbein: Da. Natura. Nu știu ce să zic. Acum are șapte ani. De curând a mers prima oară fără
scaun cu rotile. Soției mele aproape că i-a venit să plângă. Nu-i doresc nimănui așa
ceva.
Mörchen: Să-i transmiteți salutări din partea mea.
Hosenbein: Fără soția mea nu ar supraviețui nici jumătate de zi. Poftim, natura. Nici jumătate
de zi. Reușiți să rezolvați cu încălzirea?
Mörchen: Da. Trebuia doar reglată. Încă e prea tare. Și-așa mai trebuie să lucrez la
hidroizolație.
Hosenbein: Mă rog. Roz!

15
Mörchen: Da, roz. În felul ăsta o să poată fi adaptată mai ușor. La celelalte case n-o să mai
trebuiască să adaptăm. Preluăm așa cum e.
Hosenbein: În orice caz, terminăm broșura săptămâna asta, iar la târg iau macheta cu mine.
Încet-încet le arătăm că suntem pe piață.
Mörchen: Important e că am reușit să facem primul pas, că avem ce arăta. Că în sfârșit se
poate intra în ea. Vremurile în care-l duci pe om cu vorba fără să-i arăți despre ce
vorbești au trecut. Pentru mine asta e ceea ce se cheamă o victorie de etapă.
Hosenbein: Ce mai e profesie și asta: să locuiești. râde
Mörchen: Și treaba cu sistemul hidraulic. Vreau neapărat să mai fac câteva teste. Am senzația
că în raport cu calculele mele, stâlpii...
Hosenbein: Mörchen. Toată stima pentru calculele astea de la stânga la dreapta, dar trebuie să
le arătăm totuși ceva concret. Sigur, sună cum nu se poate mai bine: să salvezi
lumea fără să-ți schimbi modul de viață și să te mai și umpli de bani din asta.
Mörchen: Dar așa și e. Alții separă încă gunoiul, noi uite ce activ implicați suntem!
Hosenbein: Da. Sună bine. Implicare activă, bla, bla, bla. Dar nimeni nu investește într-o casă
eco câtă vreme eco vine de la ecologic și nu de la economic.
Mörchen: Casa există sau nu?
Hosenbein: Da. Casa există. Și? Asta nu schimbă nimic. Ce vreți să demonstrați cu asta? Puteați
să fi făcut în locul ei o colibă de azbest. Pe nimeni nu interesează.
Mörchen: Și simulare nu mai facem?
Hosenbein: Nici o simulare. Avem nevoie de un caz concret, Mörchen. Nu de un sistem
cartezian pe hârtie, ci de apă în toată regula. Pot să mă duc și la o sută de târguri,
dacă nu pot să le arăt cum funcționează. Abia atunci or să vadă în ea un munte de
aur, abia atunci o să se întâmple ceva. Abia atunci locul ăsta o să devină un fel de
Silicon Valley al schimbării climatice.
Mörchen: Pentru asta mai îmi trebuie timp.
Hosenbein: Știu că e greu. Dar acum e momentul să mai plusați ceva. Îi avem în palmă.
Închidem palma, sunt ai noștri! Atunci am câștigat lozul cel mare. Atunci o să plouă
cu aur. În ultimii ani ați tras din greu, ca o curvă. V-ați pus curul la bătaie și încet-
încet e timpul să-i puneți dop. Vă trebuie ceva semnat. E timpul să vă permiteți
ceva și pentru familia dvs. Pentru soția dvs. Pentru copilul dvs. Oferiți-i copilului
dvs. șansa unei vieți fericite. Soția mea v-ar fi recunoscătoare pentru asta.
Mörchen: Pentru asta am nevoie de o inundație. De unde s-o scot?
Hosenbein: Nu știu, habar n-am. Nu sunt eu inventatorul. Eu vă duc casa la târg, dar vă spun că
ne învârtim în cerc. Oamenii zic A! și O! după care vor să vadă cum funcționează.
Vor să vadă că într-adevăr funcționează. Pentru o biată capră în curte nu semnează
nimeni, iar noi o să ne tăiem venele. Zic să mai plusați!

16
2.1.

Era acolo.
Sosise.
Nu venise doar să arunce o privire.
Se împrăștiase
Ca
holera

un grup de oameni tușind

sau mai exact:

ca radioactivitatea.
Nu vezi nimic
Nu auzi nimic.
Nu simți nimic.
Impalpabil.
Amenințător.
Dar era acolo.
Cu toată forța

era acolo.

17
2.2.
Mörchen fotografiază nori.

Biene: Ce faci?
Mörchen: Faza e că. Norii.
Biene: De ce? Vezi ceva? Aia... chiar e o...?
Mörchen: Nu. Sunt prea albi.
Biene: Da. E o nebunie vremea acum. Incredibil.
Mörchen: Tocmai. Ce rahat.
Biene: Am scos copilul în grădină. Îi e prea cald în casă. Și oricum îi place foarte mult să se
uite la copac. Sigur crede că-i un carusel.

Pauză.

Biene: Ce ai?
Mörchen: Nimic.
Biene: Ești obosit? Ochii tăi. Ești negru la ochi.
Mörchen: Am făcut o casă împotriva inundațiilor și e cea mai frumoasă vreme de când există
creier de om.
Biene: Credeam că Hosenbein a fost încântat.
Mörchen: Da. Doar că ăia n-au semnat nimic. O consideră o făcătură. Dacă nu produce bani,
nu-i interesează.
Biene: Și-acum ce-o să faci?
Mörchen: Habar n-am. Ce-ar trebui să fac?
Biene: Nu putem face un dig pe râu? Din crengi de copac. Râde.
Mörchen: Iar lui Knöber nu-i plac animalele.
Biene: Exclus! Mörchen. Nu. Nu faci asta. Dacă faci asta.
Mörchen: Dar nu le fac nimic. Doar că. Le punem altundeva. Într-unul din depozite.
Biene: În depozit?! Dar ce sunt ele, unelte? Și mai ales când avem o curte mare ca asta. Și
ele au dreptul să fie în grădină.
Mörchen: Dacă lui Knöber nu-i plac.
Biene: Dar sunt și ele ființe, nu sunt aici ca să facă reclamă casei.
Mörchen: Eu n-am vrut niciodată animale.
Biene: Ce vrei să spui cu asta?
Mörchen: E casa mea, dar animalele sunt ale tale. Dacă se duce dracu’ tot din cauza
dobitoacelor, s-a zis. Nu putem să riscăm asta.
Biene: Ce-ți pierzi încrederea așa ușor?! Ești foarte aproape să reușești. Vreau să zic, uită-
te și tu, casa ta e acolo, există. Se poate intra în ea. Noi locuim în ea. Copilul nostru
locuiește în ea.
Mörchen: Foarte aproape să reușesc. Super aproape. Un căcat. Evident că sunt foarte
aproape. Întotdeauna sunt foarte aproape. Foarte aproape să găsesc un investitor,

18
 foarte aproape să găsesc materialul potrivit... O să înnebunesc. N-ajunge faptul în
sine că inventez o casă ca asta, mai trebuie să și demonstrez fiecăruia în parte că
funcționează.
Biene: Eu apreciez faptul c-ai inventat-o.
Mörchen: Ție ți se rupe și de vremea de afară. Și ce dracu’ ai făcut de arăți așa?
Biene: Din grădină. De la legume.

Un scurt moment de pauză.

Biene: Nu-mi spune că.

Mörchen: Nu. Unde e?
Biene: Acolo. Sub pom.
Mörchen: Sub pom. Bun.

Biene vrea să plece. Mörchen face din nou poze. Biene se uită la el.

Biene: Mai e ceva ce nu îmi spui.

Mörchen: Nu.
Biene: Dar e ceva cu tine.
Mörchen: Nu.
Biene: Ceva e.
Mörchen: Ce să fie?
Biene: Stai aici și te holbezi la nori.
Mörchen: Da.
Biene: Și?
Mörchen: Și ce?
Biene: Asta e tot?
Mörchen: Da, tot. Fac poze.
Biene: Poze! Doar poze?
Mörchen: Poze.
Biene: Și?
Mörchen: Și norii...
Biene: Și?

Un scurt moment de pauză.

Mörchen: E doar un gând care mi-a trecut prin minte.

Biene: Eram sigură. De la bun început am fost sigură. De când te-am văzut, am știut. Am
simțit. Cumva mi-am dat seama că e ceva cu aura ta. Imediat mi-am... Nu te las
până nu zici. Te cunosc eu. Așa că spune, ce e?
Mörchen: Ei, nu...

19
Biene: Zi acum.
Mörchen: Sună aiurea. Poate că-i prea aiurea.
Biene: Spune.
Mörchen: Nu.
Biene: Sunt sigură că nu sună aiurea.
Mörchen: E doar un gând care mi-a trecut prin cap.
Biene: Un gând. Deci?
Mörchen: Cu norii. Mă uitam la nori și apoi.
Biene: Ce e cu norii.
Mörchen: Eu cred că.
Biene: Da?
Mörchen: Știi, mă gândeam la felul în care trec norii.
Biene: Cum trec?
Mörchen: Felul în care trec.
Biene: Așa!?
Mörchen: Și stau și mă întreb. Deci. E chiar o prostie.
Biene: Hai, spune. Doar sunt soția ta.
Mörchen: Daaa. E...

Tăcere. Biene așteaptă.

Mörchen: Mă gândeam că poate nu viața noastră e cea care se află în mișcare, ci viețile celor
din jur. Ca atunci când stai în tren. În gară. Poate că nu e trenul nostru cel care
pornește, ci trenul de pe peronul vecin. Avem senzația că ne-am pus în mișcare, dar
de fapt noi stăm pe loc și doar lucrurile din jurul nostru se mișcă. În super mare
viteză. Doar că noi nu ne dăm seama. E iluzia perfectă. Credem că ne mișcăm. După
care vine la un moment dat ziua, ora, secunda în care brusc ne dăm seama că stăm
pe loc. Că nu ne mișcăm deloc. Stăm. În același loc. Dintotdeauna. Ca soarele. Doar
că nu stăm în centru, ci la margine. La periferie. Și lumina pe care o răspândim nu e
lumină vie, ci lumină mată. Foarte mată. Palidă.
Biene: Aha.
Mörchen: Cum ziceam. Era doar un gând.
Biene: Tu ai băut ceva?
Mörchen: Nu. Dar vreau să spun. Suntem atât de neînsemnați.
Biene: Noi?
Mörchen: Oamenii.
Biene: Aha! Oamenii. Ce profund. Poate n-ar mai trebui să faci poze norilor, dacă ajungi la
concluzii din astea. Râde.
Mörchen: Da. Te fac să te simți mic. Cum spuneam. O prostie.
Biene: Ești nebun. Mă duc să arunc un ochi ce face copilul. Vii și tu?

20
Biene o ia din loc. După care vrea totuși să mai zică ceva. Dar nu mai spune nimic, pleacă.
2.3.
Mörchen: Când v-ați hotărât?
Arne: Când am stat prima oară la voi în grădină. Vrem și noi o casă. Poate una din
locuințele de pe munte.
Mörchen: V-am spus, construim o casă pentru mai multe familii și vă mutați cu noi.
Arne: Da.
Mörchen: V-am arătat locul în care o construim.
Arne: Da.
Mörchen: V-am arătat planurile.
Arne: Știu.
Mörchen: Râul. Sistemul hidraulic.
Arne: Da.
Mörchen: Costurile.
Arne: Da.
Mörchen: Și ați zis nu.
Arne: Nu. Da. Mă rog, ea zicea... De asta te-am și ajutat...
Mörchen: N-am nici un contract, nici o semnătură. Eu însumi sunt îngropat în datorii. Nimic
din ce-i aici nu e al meu.
Arne: Îmi imaginez.
Mörchen: Atunci spune-i.
Arne: N-am cum. O să se enerveze.
Mörchen: De ce?
Arne: Nu. Crede că... Zilele trecute... Casa i se pare de căcat.
Mörchen: Ei. Nu vorbește serios.
Arne: Nu. Chiar i se pare de căcat.
Mörchen: Hai să-ți zic. Casa i se pare superbă. A înțeles că reprezintă viitorul. Și cred că până
și culoarea i se pare super. Singurul lucru care nu i se pare super e faptul că nu v-ați
mutat și voi în ea, odată cu noi. Din cauza asta, acum i se pare de căcat.
Arne: Zice că e prea roz.
Mörchen: Nu te cred.
Arne: Și că nu se poate folosi beciul.
Mörchen: Undeva trebuie să fie și sistemul hidraulic.
Arne: Mereu or să fie oameni cărora n-or să le placă casa.
Mörchen: Au existat destui cărora nu le-a plăcut și ea tot există.
Arne: Mörchen. Știu că nu e frumos ce fac. Ești prietenul meu. Mie casa mi se pare
minunată în continuare. Dar. Dă-mi-i. Dă-mi banii înapoi. Te rog.
Mörchen: Și cum te-ai gândit să fac rost de ei?
Arne: Nu. Cum te-ai gândit tu să faci rost de ei. Cum să ne mutăm, dacă banii noștri sunt
la tine?
Mörchen: Dar nu-i am.

21
Arne: Știi ce-o să se întâmple dacă o să afle? Ce-o să-i zic?
Mörchen: Poate c-o să fie mândră de tine. Nici nu puteai să-i investești într-o afacere mai
bună.
Arne: Da. Fiindcă o să primesc de două sau de trei ori mai mult înapoi. Clar. Dar când?
Mörchen: De îndată ce-o să plutească. Atunci o să fim bogați. Atunci o să se facă case din
astea peste tot. E un sistem căruia poți să-i dai orice formă vrei. Poți să faci din el
supermarketuri, săli de concerte, blocuri, biserici, spitale. Orice. Iar pe brevet o să
fie semnătura mea.
Arne: M-a pus să-i promit că n-o să-ți dau bani. Fiindcă zicea că dacă ți-i dau e ca și cum i-
aș arunca pe fereastră. Și până acum a cam avut dreptate. La dracu’. Pur și simplu
nu trebuia să ți-i dau.
Mörchen: Vrei să vorbesc eu cu ea?
Arne: Auzi, tu ai înnebunit de tot?
Mörchen: Vrei să vorbească Biene cu ea?
Arne: Dar ce, i-ai povestit și lui Biene? Ai promis că n-o să spui la nimeni.
Mörchen: N-am zis. Dar vreau să spun. O să-i explic lui Biene, Biene o să-i explice lui Nele.
Toată lumea o să fie fericită.
Arne: Nu. Nu. Asta chiar nu se poate. E vorba și de conștiința mea.
Mörchen: Aha, înțeleg.
Arne: Doamne. Mörchen. Nu poți să mă lași baltă acum. E dreptul meu să-i primesc. Ți-i i-
am dat cu împrumut. E-u ți-i i-am dat împrumut ț-i-e. Și vreau să mi-i dai înapoi.
Acum. Acum. Acum. Voi v-ați mutat și acum vrem să ne mutăm și noi. De ce voi să
aveți voie și noi nu. Propriii noștri patru pereți. Și chestii din astea. Chiar tu ai spus-
o. Și dacă ar fi știut că ți-am dat banii, tot i-aș fi vrut înapoi acum. Așa să știi.
Mörchen: Asta nu e bine, Arne. Ăsta nu-i un lucru simplu.
Arne: La tine niciodată nu e simplu. Până acum te-am tot ajutat. Dar acum nu se mai
poate. Îmi pare rău.

Tăcere.

Mörchen: Păi na. Dacă nu, mai am asigurarea de viață.

22
2.4.

Iar apoi:
Mörchen acasă
Acasă în beci
Acasă în beci la sistemul hidraulic
Afară: vreme frumoasă
nici măcar nori
Râul
Iar în râu
doi tineri îndrăgostiți într-o barcă
Porcușorul de mare
Capra
În colțul din est al grădinii
La umbră
Răsadurile de castraveți
În stare de veghe
Gata să se smulgă
E ca un semn prevestitor

Biene: Ce faci acolo? Mörchen?

Mörchen: Leg un cablu de siguranță...
Biene: Ce înseamnă asta?
Mörchen: Ce înseamnă ce? Așa repede te-ai întors?
Biene: Coboară de acolo imediat.
Mörchen: N-am cum.
Biene: Te rog!

Și Mörchen
Se împiedică și cade în cap
Într-o fundătură
se întreabă, ce o fi auzit
Mai aude odată:

Biene: Ce faci acolo? Mörchen?

Mörchen: Biene!
Biene: Ce-ai de gând?
Mörchen: Ai venit deja?
Biene: Încetează imediat cu asta.
Mörchen: Cu ce anume. Dă-mi drumul.

23
Biene: Dacă faci asta. Copilul!
Mörchen: Copilul? E sănătos bine-mersi. Papă, gângurește și digeră. Nu văd, care e problema?

Iar afară
Lăstarii
Râd unii la alții
Ca și copiii

24
2.5.
Arne: Ce a încercat? Of, la dracu’.
Nele: În pivniță. Biene mi-a spus. Tipul ăsta e dus.
Arne: Nuu. Are asigurare de viață. Dar care își pierde valabilitatea dacă se sinucide. Cum
a...?
Nele: Păi, în pivniță.
Arne: De ce, Mörchen?
Nele: De ce nu? Biene venise acasă pe nepusă masă. Teoretic, nici nu trebuia să fie de
față.
Arne: Stai un pic. Asta nu dovedește nimic.
Nele: Era la înot cu bebelușul. E convinsă că Mörchen n-ar fi coborât altfel în beci.
Vremea era prea frumoasă. Nimeni nu se duce în beci pe o vreme atât de frumoasă.
Arne: Da, exact. Vremea cea frumoasă. Dar până la urmă casa aia e un prototip. Adică, el
acolo lucrează. E visul lui.
Nele: Ce anume, pivnița? Nu poți să vorbești cu el? O s-o ia de tot pe ulei.
Arne: Trebuie să vorbesc cu el. Da. Clar. Nu, nu pot să vorbesc cu el. Trebuie să stau să
termin asta. Luni trebuie s-o predau.
Nele: Arne, e urgent. Biene e înnebunită.
Arne: Și ce să-i spun?
Nele: Nimic. Ascultă-l. Lasă-l pe el să-ți povestească.
Arne: Mult de lucru?
Mörchen: Hosenbein prezintă casa la un târg, iar eu îmi petrec cam toată ziua în pivniță. Vrei
ceva de băut?
Arne: Da, mersi. E nemaipomenit. Asta cu târgul. Bucură-te.
Mörchen: Dar mă bucur.
Arne: Destul de cald aici.
Mörchen: A, da. De la hidroizolație. Dar nici afară nu e mai bine.
Arne: Nu. Pe soarele ăsta. E bine pentru celulele tale solare.
Mörchen: Lor le ajunge lumina obișnuită.
Arne: Rău pentru rezervorul de apă.
Mörchen: O să vină și ploaia. Iar până atunci sistemul hidraulic trebuie să funcționeze ca
lumea. Vorbesc serios când spun că merge prea încet.
Arne: Păi o fi asta.
Mörchen: E uleiul. Viscozitatea. Care-i tot timpul un factor nesigur. Nu puteam să încerc toate
modelele, drept pentru care acum am un sistem hidraulic oarecare, însă problema
e cu totul alta.
Arne: Mörchen. Uite ce e. În legătură cu banii. Asigurarea de viață...
Mörchen: Problema e că stă tot timpul pe uscat, dar se presupune că funcționează în apă, sub
apă, asta înseamnă că situația teoretică față de situația reală sunt două situații
complet diferite și acum încearcă să găsești tu uleiul potrivit pentru asta.
Arne: Încearcă cu ulei de măsline. Râde. Mörchen în schimb, nu.

25
Mörchen: Dar cred că am găsit. Și o să funcționeze. Apa o să vină. Casa o să se ridice, după
care apa o să se retragă, iar casa o să se așeze din nou la sol, uscată ca un pârț
uscat. Totul automat.
Arne: Dar tu ai nevoie de o inundație.
Mörchen: Gheața de la Poli se retrage cu 600 m în fiecare an. Acolo se topește o cantitate de
apă de 2.000 de ori mai mare decât apa din lacul Bodensee. Și acolo unde e multă
apă se și evaporă multă apă, asta înseamnă mai multă ploaie. Iar mai multă ploaie
înseamnă ploaie torențială. Asta înseamnă că pișă ca dracu’, iar pământul uscat n-o
să poată să absoarbă totul și atunci apare inundația mea. Așteaptă și-o să vezi. O să
se întâmple mai repede decât crezi.
Arne: Da. Că altfel casa e degeaba.
Mörchen: Tocmai.
Arne: „După ploaie vine soare“, așa că după soare vine: ploaie.
Mörchen: Omenirea are o singură șansă, Arne. Să reacționeze. Dintotdeauna a fost așa.
Înainte. Atunci. Leii erau mai rapizi și mai mari decât oamenii, așa că oamenii și-au
luat bâte lungi și s-au apărat. Și a funcționat, chiar dacă oamenii erau mai slabi. Așa
au reușit să supraviețuiască. Prin reacție.
Arne: Și inteligență. Pentru că aveau creier.
Mörchen: Pe care în ziua de azi nu par să-l mai folosească.

Tăcere.

Arne: Ăsta-i motivul pentru care nu ți-e bine?

Mörchen: De ce să nu-mi fie bine?
Arne: Și copilul?
Mörchen: E bine și el.
Arne: Și Biene?
Mörchen: E bine și Biene, sunt bine și legumele, și dobitoacele... De ce mă întrebi toate astea?
Arne: Doar așa. Vroiam să știu cum îți merge ție, vouă.
Mörchen: Biene e un pic cam isterică în ultima vreme, dar își revine ea. Hormonii sunt de vină.

Tăcere.

Arne: Uite, nu vreau să te rețin prea mult. Am vrut doar să spun, în legătură cu banii. Pe
bune. Cu asigurarea de viață. Aia. Cred că mai am... Mai e timp...
Mörchen: Ai vorbit cu Nele?
Arne: Nu, dar aș putea. Aș putea să vorbesc cu ea și să-i spun că i-am investit.
Mörchen: Asta ai și făcut.
Arne: Da. Într-un fel. Așa e.
Mörchen: Ok. Ești sigur?
Arne: Normal că sunt sigur.

26
Tăcere.

Arne: Mulțumesc Arne.

Mörchen: Mulțumesc Arne! Oricum n-aș fi avut banii.
Arne: Mă gândeam că. Asigurarea de viață.
Mörchen: Tu crezi că îmi fac o casă ca asta, și mai îmi fac și o asigurare de viață? Asta e
asigurarea mea de viață. Asigurarea noastră de viață, a tuturor.
Arne: Înseamnă că n-ai... Ai vrut să mă duci cu vorba.
Mörchen: Dacă vrei s-o iei așa. Da.
Arne: Ce porc.

Tăcere.

Arne: Păi mă duc. Trebuie să mai fac un site.

Mörchen: Să programezi?
Arne: Exact.
Mörchen: Cum vrei.
Arne: Mersi de șampanie. Ce poze sunt astea? Ăștia-s nori?
Mörchen: Da. Nori de vreme frumoasă. Conform statisticilor, ar trebui să se rărească, dar se
înmulțesc. Am observat eu. Dar cine mai înțelege și norii.
Arne: Aha.
Mörchen: Fiindcă sunt compuși din apă.
Arne: Mda. Apă.
Mörchen: Apa are o densitate mai mare decât aerul și totuși atârnă pe cer sub formă de nori.
Se uită la noi de acolo de sus și ne scuipă în cap când are chef. Ca și cum ar vrea să
ne spună: ok, viermilor, n-aveți decât să-ncercați să trăiți în spațiul îngust dintre
mare și nori, fiindcă restul îmi aparține și la momentul potrivit o să vă rad de pe
fața pământului ca muștele de pe parbriz.
Arne: Vrei să spui, când o să plouă.
Mörchen: Vreau să spun că în casa asta o să fim respectați. Și știu cu cine mă pun. Când o să
funcționeze căcatul ăsta de sistem hidraulic.

Tăcere.

Arne: Deci site-ul ăla. Pe care trebuie să-l fac. Te loghezi, fiindcă primești un Mp3Player
pe gratis și acolo unde scrie mic, unde nu citește nimeni, acolo unde scrie cu
caractere de cinci, gri spălăcit, scrie că te obligi, în cazul în care nu primești
Mp3Player-ul în cel târziu trei săptămâni de când te-ai logat, că le trimiți tu un
Mp3Player. Și tipii ăia doi, care se ocupă de site, adună toate playere-le și le vând
peste tot sau percep taxe de întârziere. Atât de simplu e. Și e absolut legal. Râde.

27
Mörchen: O căutare pe Google consumă tot atât curent cât un bec economic într-o oră.
Arne: Zici tu ceva. Și la câte lămpi sunt...

Tăcere.

Arne: Ce ai? Ai ceva.

Mörchen: Ah nimic. Capra.
Arne: N-a vrut.
Mörchen: Cu dobitoacele e o nimica toată. Am vrut să le mut. Dar animalul dracu’ știe unde să
dea ca să doară.
Arne: Ia și tu o bâtă lungă.
Mörchen: Ha ha.
Arne: Ești sigur că ești bine?
Mörchen: Da. Dumnezeule! De ce mă-ntrebi tot timpul?
Arne: Așa. Deci totu-i ok cu tine.
Mörchen: Da. Totu-i ok. Pe bune. Nu chelesc, n-am diaree, n-am ciupercă la picior. Ce mă-
ntrebi toate astea?
Arne: Să știi că n-are nimic.
Nele: Cum adică n-are nimic?
Arne: Are mult de lucru și i-a tras capra o copită. Atât.
Nele: Vrei să spui că totu-i doar în capul lui Biene?
Arne: Momentan e un pic sub presiune. I-au zis că vor să vadă cum plutește casa.
Nele: Asta aș vrea s-o văd și eu.
Arne: Ziceai să încerc să aflu ce e și am aflat.
Nele: Auzi, tu ai băut ceva?
Arne: Avea din întâmplare o șampanie acolo. Un pahar.
Biene: Poate m-am înșelat eu.
Nele: Da. Poate.
Biene: Dar cum să mă înșel? Știu ce-am văzut.
Nele: Arne a vorbit cu el. Pur și simplu are multe pe cap.
Biene: A vorbit! Au băut ca porcii. În miezul zilei. Înainte nu făcea din astea.
Nele: Ei, un pahar de șampanie, acolo.
Biene: Știi cum devine când bea.
Nele: Insuportabil.
Biene: S-a închis atât de mult în el.
Nele: Interpretezi exagerat.
Biene: Acum câteva zile făcea poze la nori.
Nele: La nori?
Biene: Da. Tot face statistici, fiindcă nu plouă și mi-a zis că are senzația că stă într-un tren
care nu pleacă de pe loc.
Nele: Are un blocaj.

28
Biene: Da. Poate.
Nele: Sună un pic ca. Poate chiar ar trebui să vorbești cu el.
Biene: Nu pot. Nu pot să vorbesc cu el despre asta. De unde să încep? Parcă aș sta de
vorbă cu un străin. Parcă aș vorbi cu o mască. Devine cu totul alt om în beciul ăla.
Se schimbă dintr-un moment în altul.
Nele: The Darkside of Mörchen. Buhu.
Biene: Chiar nu-i amuzant!
Nele: Ziceam doar. Posibil să te fi înșelat.
Biene: Nu, nu m-am înșelat. La dracu’. Știu cum arată un ștreang legat. Și ce privire avea.
Era mai ales privirea aia tulbure. Ca și cum i-aș fi privit în suflet. Până în podea.
Nele: Dar așa face tot timpul. Trăncăne întruna despre apă și încearcă să dea impresia că-
i un marinar bătrân.
Biene: Ți se pare că așa se uită tot timpul? Și de ce nu mi-ai spus nimic?
Nele: Nu, mi se pare doar că deși e tânăr, încearcă să dea senzația că-i bătrân.
Biene: Da. Arată tânăr pentru vârsta lui.
Nele: Dar Mörchen nu-i bătrân.
Biene: Nu, dar arată mult mai tânăr decât este.
Nele: Acum nici chiar așa tânăr nu e.
Biene: Oricum, ce contează.
Nele: Și ce-o să faci?
Biene: Are nevoie de ajutor de specialitate.
Nele: Crezi?
Biene: Nele, a fost un strigăt de ajutor. Strigătul mut de ajutor. E o psihologie pe care o
știu și copiii.
Nele: Poate că are legătură cu maică-sa.
Biene: Crezi?
Nele: Da. Vorbește cu el.
Biene: Dar. Dacă e ceva ce. Ceva ce, dac-a făcut-o din cauza mea? Dacă sunt eu trenul ăla
de care vorbește. Dumnezeule. N-am fost destul de atentă când a povestit. Poate s-
a referit la mine. Trebuia să-l ascult. Mă gândeam că vorbește prostii.
Nele: Dacă vrei poți să dormi în noaptea asta aici.
Biene: Drăguț din partea ta, dar mă duc să stau cu el și cu copilul.

29
2.6.

Și Biene
În casă
la intrare
Pe dulăpior
chiar lângă treptele
de la pivniță
vede frânghia
cu un nod de laț
o atinge încet
apoi își trage speriată
mâna
de parcă s-ar fi curentat
și vede apoi
mirată
că-i un cablu
nu o frânghie
dar parcă totuși
are nod de laț?

30
2.7.
Biene: Mörchen... mă asculți?

Mörchen e ocupat cu una din activitățile lui secundare, poate chiar cu statisticile sale meteo, sau
așa ceva.

Biene: Zilele trecute... în pivniță... Deci... ce-am văzut... aș vrea să vorbim un pic despre
asta... Eu... aș vrea să te ajut. Dacă nu ți-e bine... Dacă treci printr-o criză sau dacă
ai vreo problemă. Cu casa sau cu animalele... sau cu mine... eu sunt soția ta. Și ăsta
e rolul meu, să te susțin. În situații dificile. Să te ajut. Să te protejez. Să te sprijin. Nu
înțeleg de ce nu ai venit să vorbești cu mine. Ce te-a oprit să vii. De ce nu îmi ceri
ajutorul...
Mörchen: Te pricepi la uleiul de pompă hidraulică?
Biene: Nu. Normal că nu.
Mörchen: Vezi.
Biene: Dar... vreau să spun, poate te suprasoliciți. Faci din țânțar armăsar.
Mörchen: Ba din contră. Încet-încet încep să cred că sunt singurul care nu face din țânțar
armăsar. Ploaia o să vină, și sistemul hidraulic o să funcționeze. Și-atunci o să mă
înțeleagă dintr-odată toți. Atunci or să se dea pe burtă toți. Uite, media de
precipitații la noi a crescut anul ăsta cu 657 mm pe metru pătrat...
Biene: Mörchen...
Mörchen: ...la asta se adaugă cei 2.087 mm din munți. Rezultă 2.744 mm de apă pe metru
pătrat, într-un an, în toate stările de agregare posibile.
Biene: Mörchen...
Mörchen: Și toată apa asta o să ajungă aici. Din cauza căldurii. M-am uitat. Toată apa se
strânge în cer. Nivelul râului a scăzut în ultimele cinci zile de la 172 cm la 132 cm.
Totu-i acolo sus. Înțelegi ce vreau să zic? E rău de tot. Când o să vină apa, o să fie
prăpăd.
Biene: Eu cred că alta-i problema. De când locuim aici. De când locuim în casa asta. Cu
copilul. De atunci. Nu cumva e altceva? Ai început să bei în mijlocul zilei.
Mörchen: Aiurea. Un pahar de șampanie, acolo.
Biene: Dar nu mi se pare... Nu mi se pare. E normal? Am senzația că de când ne-am mutat
aici parcă nu mai reușești să te deconectezi. Nu mai faci nici o diferență între tine și
munca ta. Te mănâncă de viu. Sau poate are de-a face cu mine. Și n-aș vrea să dau
vina pe altcineva sau pe altceva. Poate că... ți se pare că te stresez? Sau e vorba de
animale? De legume? Dacă vrei... Dacă e vorba de animale, atunci le dăm. Putem.
Am putea.
Mörchen: Asta ce mai e acum?
Biene: Ok. Bine. A fost o încercare. Nu e vorba de animale? De mine?
Mörchen: Nu.
Biene: E din cauza lui maică-ta?

31
Mörchen: Ce dracu’ are maică-mea de-a face cu asta?
Biene: Sau poate te simți așa pentru că aștepți să vină furtuna.
Mörchen: Ce prostie. Nu e ca și cum aș sta să aștept, pur și simplu știu c-o să vină. De asta am
făcut și statisticile.
Biene: Tocmai. Și pe ea a luat-o prin surprindere.
Mörchen: Ce căcat mai e și ăsta. Biene. Am casa asta aici. Lângă râu.
Biene: Din cauza lui maică-ta.
Mörchen: Nu. Nu din cauza lui maică-mea, ci din cauza nenorocitului de sistem hidraulic. Știu
c-o să funcționeze. Trebuie doar s-o demonstrez.
Biene: Dar e normal. E o mică criză. E presiunea performanței. Dar asta nu trebuie să
conducă la... O reacție ca asta. Arne i-a povestit lui Nele că tot ce te interesează e
să reacționezi? Deja e o reacție exagerată. În beci... În pivniță! E dezgustător. Ce-o
să-i spun într-o bună zi copilului nostru când o să fie suficient de mare? Nici măcar
nu pot s-o spun în cuvinte. Nu reușesc s-o scot pe gură. O să-i desenez? Îi fac un
desen cu ce am văzut cu ochii mei într-o zi însorită de aprilie la noi în pivniță?
Mörchen: Desenează ce vrei, dar ce-ai văzut tu a fost viitorul.
Biene: Viitorul.
Mörchen: Pentru copilul nostru, o casă ca asta o să fie ceva absolut normal. Mai puțin faptul
că taică-su a inventat-o.
Biene: Știu că nu te-am ascultat atentă atunci. Când vorbeai de gară și de tren și că ești în
mișcare și ceilalți sunt... Dar, chiar atât de disperat să fii? Totul numai pentru o
idee? Din cauza apei? Doar nu ești singur pe lume. Nu poți să vorbești cu mine, în
loc să... Dar ce tot faci acolo?
Mörchen: Capra mi-a tras o copită în șold.

Tăcere. Copilul urlă. De fapt, urlă de mai multă vreme, dar abia acum îl aud. Biene dispare.
Copilul se liniștește. Biene revine. Tăcere.

Biene: Sunt eu trenul de care vorbeai, Mörchen?

Mörchen: De unde-ți veni că vreau să-mi fac ceva rău?
Biene: Cum adică de unde-mi veni? Crezi că-s tâmpită? Aveai un ștreang la gât.
Mörchen: Era siguranța de la sistemul hidraulic.
Biene: Nici măcar nu recunoști. Vorbesc cu pereții, sau ce? Poate că Nele are dreptate. Te
gândești doar la tine.
Mörchen: Așa mă poate pupa undeva Nele.
Biene: Vezi. Eu nu te știu așa. Atât de acru. Și cu privirea aia. Ăsta nu e Mörchen al meu.
Mörchen: Și ce vrei să fac?
Biene: Sunt alături de tine. Te ajut cu tot ce pot. Doar știi.
Mörchen: Biene. Liniștește-te. Eu.. O să am mai multă grijă de tine. O să încerc, ok?
Biene: Mai bine ai avea grijă de tine. Acceptă să fii ajutat. Mörchen. Dacă nu de mine,
măcar de altcineva, dar acceptă să fii ajutat.

32
Mörchen: Biene, la dracu’. N-am nevoie de nici un ajutor. Am nevoie de-o inundație.
Biene: Nu poți să fugi de tine însuți, Mörchen. Nimeni nu poate.
Mörchen: Pe asta... Ai scos-o dintr-o revistă de femei? Biene!
Biene: Și ar trebui să-l vizitezi pe taică-tu. Nu se simte bine.
Mörchen: Acum n-am timp.
Biene: Sună-l măcar. Vrea să vorbească cu tine.

Biene pleacă.

33
2.8.

De exemplu
un bec
atârnă unde
afară
și e aprins
luminează
strălucește
și apoi
deja s-a stins
suflă un aer fin
un aer fin de tot
se strecoară de-a lungul fațadei
și mângâie becul
iar fiorul rece al aerului
și căldura becului
produc un pocnet
puternic dar neauzit
și pe bec
apare o fisură
o fisură extrem de mică
subțire ca un fir de păr
exact ca
dragostea dintre
Mörchen und Biene
suficient
încât să nu mai funcționeze

34
2.9.
Hosenbein: E deja a treia sticlă de șampanie. Sper că n-o să deveniți alcoolic din cauza mea.
Râde. Vă spun sigur, târgul ăsta a fost o nouă piatră la temelia succesului nostru.
Mörchen: Sună bine.
Hosenbein: Dar și dvs. Tot timpul așa modest. „Sună bine, sună bine“. Spuneți și dvs. o dată
„Yeees!“
Mörchen: Yes?
Hosenbein: Data viitoare chiar c-o să vă iau și pe dvs. cu mine. Toți au vrut să-l cunoască pe
inventator.
Mörchen: A semnat cineva?
Hosenbein: Nu. Nu, dar: era unul acolo de la ministerul mediului, și evident că vrea să-i arate
casa și doamnei ministru. Asta o să ne aducă ceva presă. Și zicea că dacă o să-i placă
ministrei, ar putea să construiască eventual un sediu de partid. Un sediu simbolic.
Poate. După care o să ajungă cancelară. Ministra. Erau foarte încântați. Ei cred că
următoarele alegeri vor decide politica de mediu și pentru asta casa ar putea să fie
exact ce trebuie.
Mörchen: Cum adică ar putea?
Hosenbein: Avem o problemă: casa sigur că e interesantă din punct de vedere ecologic, dar
alegerile se fac întotdeauna pe criterii emoționale. E ca și atunci când îți iei animale.
Mörchen: Credeam că lui Knöber nu-i plac animalele.
Hosenbein: Lui Knöber nu. Dar minstrei da. În unele situații trebuie să iei lucrurile prin învăluire.
Ați mai avansat cu treaba?
Mörchen: Da, eu... în pivniță... vremea...
Hosenbein: Vremea? E superbă.
Mörchen: Tocmai, e...
Hosenbein: Microliliecii. Știți? Animalele preferate ale ministrei.
Mörchen: N-am auzit în viața mea.
Hosenbein: Sunt ca liliecii, dar altfel. Le-am spus că o casă cu sistem hidraulic poate fi folosită și
ca habitat pentru animalele pe cale de dispariție. În caz că nu vine nici o inundație.
Ridici un pic casa și o folosești pe post de cuib de ceva. Haideți, că se poate. Dacă
nu ne iese cu clima. Au luat-o de bună. Mai ales că era vorba de microlilieci. Vreți
niște cipsuri?
Mörchen: Ce prostie mai e și asta. Doar n-am făcut casa pentru cine știe ce orătănii. Casa asta
salvează omenirea. Vă bateți joc de mine?
Hosenbein: Ia mai încetați odată. Din partea mea, puteați s-o fi construit ca să țineți berea la
rece în ea. Dacă asta o făcea să se vândă. În cazuri din astea trebuie să te adaptezi
pieței. De aia și am vopsit macheta clasic, în bej. Oricum e mai bine decât rozul ăla.
Ați putea să le spuneți și asta celor care vin s-o viziteze, că sunt posibile și alte
culori.

35
2.10.
Mörchen: Sunt posibile și alte culori. Însă capacitatea de preluare și eliminarea a apei e
optimă în cazul rozului.
Lachmann: Fără încălzire, ziceți?
Mörchen: Da. Asta e partea cea mai bună. Ferestrele nu se deschid. Hidroizolația e o inovație
a fizicii caselor. Aveți aici un termostat și de la el reglați în toată casa. Pereții sunt
dintr-un material care la căldură își deschide porii, iar la frig îi închide. Știm asta de
la dobitoace. Consum de energie externă: zero. Se încălzește de la căldura corpului.
Lachmann: Dar acum e destul de cald.
Mörchen: Temperatura, când doriți să fie cald, o reglați dvs. desigur.
Lachmann: Îmi închipui că sunteți stresat.
Mörchen: Oamenii mă susțin. Casa e bine primită. De exemplu, frigiderul funcționează cu
temperatura de afară. Asta înseamnă că iarna își trage frig de afară și-l stochează.
Întotdeauna bere rece. Deci și din punctul de vedere al berii, casa este...
Lachmann: Dvs. beți?
Mörchen: Nu.
Lachmann: Ați fost pus vreodată în situația de a vă concedia colegii și din cauza asta să
trebuiască să munciți dvs. mai mult?
Mörchen: Oricum tot ce vedeți am construit singur. La început chiar și fără să am banii
necesari. Dar am crezut în casa asta.

Lachmann își lipește urechea de inima lui Mörchens, să-i verifice bătăile.

Mörchen: Mă bucur că vă place.

Lachmann: Lucrați și în week-end?
Mörchen: Mai ales.
Lachmann: Simțiți cumva că nu vă liniștiți niciodată?
Mörchen: V-ați mira câtă relaxare aduce o casă ca asta. Are o acustică absolut proprie. O
liniște proprie. Ar trebui să ascultați aici un concert de muzică clasică. Și apoi
grădina. Nu vreți să vedeți grădina?
Lachmann: Ca să vă pot da un diagnostic sigur, trebuie să vă măsor tensiunea și nivelul de
cortizol. Ați avut în ultima perioadă atacuri de panică, bătăi neregulate ale inimii
sau fibrilații?
Mörchen: M-a lovit capra.
Lachmann: Sau că vă dispare brusc auzul?
Mörchen: În șold.
Lachmann: Vă e frică c-o să rămâneți fără serviciu?
Mörchen: Nu, asta chiar că nu.
Lachmann: Această frică care s-a mărit cu peste 50% în ultimii patru ani. La fel ca și frica de o
pensie prea mică sau de sărăcie. Știți despre ce vorbesc?

36
Mörchen: Am dreptul să locuiesc toată viața în acest prototip. E un semn din partea mea și a
firmei Hosenbein, că această casă funcționează cu adevărat. Faptul că noi credem
în ea. Poate vreți să luați o broșură cu dvs. E posibil ca statul să sprijine în curând
construcția acestui tip de case. Am putea urca într-o zi la etajul de sus. Există un loc
în care vizitatorii pot observa tehnica celulelor solare. Sau mai degrabă sistemul
hidraulic din pivniță?
Lachmann: Mulțumesc. Haideți să stăm locului deocamdată.

Lachmann îl privește.

Mörchen: Ce vă uitați așa la mine?

Lachmann: Categoria de vârstă între 30 și 35 de ani, care dă din coate să facă carieră, e cea mai
afectată.
Mörchen: Vă simțiți bine? Vreți un pahar de apă? Sau șampanie?
Lachmann: Frica, în combinație cu depresia, e a patra cea mai răspândită cauză a morții în
țările industriale din vest. Sinuciderea. Fricile sunt alimentate cel mai adesea din
copilărie. Sunt în gene. Vine succesul, cariera, totul e perfect. Dar la un moment dat
apare o situație de stres neprevăzută. Asta duce la pierderea controlului, care
generează sentimentul neputinței, care duce la nesiguranță, iar nesiguranța la frică.
Simplu. Important e să te confrunți cu frica, să descoperi ce anume o cauzează. În
felul acesta poți să-ți dezvolți o strategie de a o combate. Asta se numește terapie
cognitivă de comportament. Oamenii cărora le e frică de trepte rulante merg pe
trepte rulante. Oamenii cărora le e frică să zboare zboară și așa mai departe.
Înțelegeți?
Mörchen: Dvs. chiar nu vreți să vedeți casa. Sunteți bolnav.

37
2.11.
Nele: Miezul nopții. Și ea se trezește și patul de lângă ea e gol. Răvășit. Nici cald nu mai e.
A spus: liniștea asta. Liniștea asta te scoate din minți. Apoi s-a dus să vadă de copil.
Care dormea, dormea adânc. Și s-a dus să vadă jos. Își făcea griji. L-a căutat. Se
gândea că poate acum o s-o facă. Pentru că atunci când au vorbit ea n-a... Nu
reușea să-și dea seama ce e în sufletul lui. Iar el era în grădină. În mijlocul nopții. În
grădină la animale și în mână ținea un bici, iar în cealaltă un obiect mai mic. Se
gândea că o fi un burete, fiindcă picura ceva din el. Animelele mele, se gândea ea.
Și l-a întrebat, ce face acolo.
Mörchen: Tu auzi asta, Biene?
Nele: Iar ea i-a spus, nu, nu aud nimic.
Mörchen: Tocmai.
Nele: De-a dreptul înfiorător. Luna asta și norii ăștia rari. Hai înapoi în pat, i-a spus. Și
atunci el s-a întors spre ea.
Mörchen: Știi ce înseamnă asta, să nu auzi nimic?
Nele: Și desigur că ea nu știa ce înseamnă. Pentru că ea nu poate să gândească cum
gândește Mörchen. Dar o înspăimânta. Cum stătea acolo. Cu măciuca în mână și
privirea aia. Ca un nebun. Ca un zombie.
Mörchen: E mult prea liniștit totul. Liniștea asta. Animalele. Uită-te la ele. Ele știu c-o să se
întâmple ceva. Și pe lângă asta. Aerul ăsta uscat. Probabil că e aerul ăsta uscat.
Până și eu simt asta.
Nele: Și de-abia atunci a văzut Biene, că acolo unde stătea Mörchen se mișca totul. Că se
cutremură ceva fără zgomot. De parcă ar fi fost valuri. De parcă ar săpa cineva
pământul în timp ce el stătea pe loc. Dar nu era pământul cel care se mișca. Erau
șobolanii. Peste tot era plin de șobolani. Iar el stătea în mijlocul lor și-i măcelărea. Îi
strivea cu măciuca și arunca vietățile amorțite pe un morman.
Mörchen: De la râu. Simt că se-apropie ceva și caută să se ascundă în case. Vor să se strecoare
în pivnițe. Dar în pivnița mea n-or să intre. Nu în pivnița mea.
Nele: După care ea a fugit de acolo. Simțea doar frică. S-a încuiat în camera copilului și a
dormit acolo. A doua zi dimineața. Cât vezi cu ochii nici un șobolan. Și nu știa dacă a
visat sau s-a întâmplat cu adevărat.
Arne: Pentru asta l-am admirat întotdeauna. Pentru că duce lucrurile la capăt cu orice
preț. Eu l-aș vedea în stare să vâneze o noapte întreagă șobolani, ca să-și apere
sistemul hidraulic. El își vede în continuare de-ale lui. Întotdeauna a făcut așa. Mai
știi când a stat o zi întreagă proptit într-un singur picior, pentru că zicea că omului
nu-i folosește al doilea picior decât ca să se împingă înainte, altfel nu-i decât un
balastru care-l încurcă. Avea dreptate.
Mörchen: Privesc natura. Atât.

38
2.12.
Arne: Exact. Adică, uită-te și tu ce vreme. E o vreme minunată, bărci și nave mici se
plimbă pe râu. Peste tot în grădini vezi șezlonguri, oamenii sunt destul de bronzați
pentru luna aprilie, de parcă ar fi august. Știu ce vrei să spui. Știu de ce construiești
casa. Și tocmai asta mă impresionează. Că e o întreprindere. Toți cred că dioxidul
de carbon se trage de la vacile care râgâie și își continuă viața ca și până acum, dar
tu construiești o casă. Tu chiar vrei să schimbi ceva.
Mörchen: Vreau să fiu în stare să reacționez. Să fiu pregătit. Semnele prevestitoare se
înmulțesc.
Arne: Îmi pare rău. Pentru treaba cu banii. Doar sunt prietenul tău. N-ar trebui să fiu așa.
Mörchen: Din partea mea.
Arne: Și eu mi-am făcut un plan.
Mörchen: Vrei să-ți construiești o casă ca asta. Statul le finanțează.
Arne: Da. Nu. Nu! Am făcut prea multe site-uri proaste de Internet. Un site, pe care
fiecare poate să scrie felul în care definește el un lucru, indiferent despre ce lucru e
vorba și dacă e real. Un site pe care fiecare poate să scrie ce anume face în acel
moment. „Tocmai mi-am deschis un cont la bancă. Tocmai m-am bărbierit.“
Mörchen: Vrei să faci un site pentru casa mea?
Arne: Da. Nu. Așa. Nu. Ce vreau să spun, există și gunoi virtual. S-a gândit cineva la asta
până acum? Adrese moarte de E-mail, bannere publicitare goale, pagini pline cu
poze din concediu pe care nu le poți vedea decât dacă te loghezi cu parolă, dar
oamenii din poze și-au uitat demult parolele. Lucruri din astea se întâmplă tot
timpul. Toți vor să intre în rețele, să-și creeze profiluri, să posteze pe bloguri, să
urce documente, să salveze. Pe Wiki Liberal fiecare poate să-și facă o programă de
partid iar pe youporn amateurs poți să te uiți la oricine cum face sex. Ăsta e
sfârșitul. Buba asta imensă trebuie să se spargă.
Mörchen: Și?
Arne: Păi tu m-ai făcut să gândesc așa. Că trebuie să reacționăm.
Mörchen: Măcar unul care mă înțelege.
Arne: Exact. Mama ta a murit lovită de fulger, de asta lucrezi la casa ta ecologică.
Mörchen: Ce căcat vorbești acolo?
Arne: Păi, doar a fost lovită de fulger, nu?
Mörchen: Și? Am inventat un paratrăsnet sau ce?
Arne: Nu, dar ai inventat o casă împotriva furtunii.
Mörchen: O casă împotriva furtunii? Tu ești idiot sau te faci?
Arne: Acum ce-ai?
Mörchen: Tu chiar nu pricepi. Arne. Asta e ultima noastră șansă. Nu e o jucărie modernă, sau
mai știu eu ce căcat. E singura noastră scăpare. Am statistici.
Arne: Da. Exact asta vreau să și spun. Tocmai că am înțeles. Din ce spuneai. Cu nevoia de
a reacționa și așa mai departe. Tocmai de asta nu am mai acceptat nici un job nou,
ci m-am ocupat să dezvolt site-ul ăsta, care e cel mai important. Mi-am dat atât de

39
 multă silință ca niciodată și e cea mai bună lucrare de-a mea de până acum. Tu ești
cel care m-a făcut să gândesc așa. Să reacționez. M-ai făcut să vreau să reacționez.
Adică, ce vreau să spun, reușești să determini ceva în om. Eu cred în tine. În noi. E
nevoie de tine. Mörchen. Hei. Ce zici?
Mörchen: Ești un cretin.
Arne: Kill the net dot com. Singura pagină de Internet împotriva Internetului. Sistemul
ăsta global, democrația asta perversă, darwinismul ăsta digital trebuie omorât din
interior. Internetul produce dependență, e plin de minciuni, e o junglă în care se
plimbă criminali, violatori, pedofili și sinucigași – of! – îmi pare rău.
Mörchen: Ce îți pare rău?
Arne: Nimic. Doar că. Scuze. N-am zis nimic. Uită, pur și simplu. Și nu căuta site-ul pe
Internet, că ar fi împotriva ideii.
Mörchen: Ce îți pare rău?
Arne: Știi, am trimis o cerere ministerului de Interne, dacă nu vor să-mi finanțeze site-ul.
Mörchen: Arne!
Arne: Mă îndoiesc c-o să le placă numele site-ului. Kill the Internet. Ca să nu mai vorbim
de teroriști. Râde.
Mörchen: Arne, lucram la sistemul hidraulic. Ce ți-a povestit Biene?
Arne: Ah. Biene. Habar n-am.
Mörchen: Ea te-a trimis?
Arne: Nu. Era vorba de site-ul ăsta. Vroiam să îți povestesc.
Mörchen: Te-a pus să mă descoși?
Arne: Prostii. Dar ce faci cu cuțitul ăla?
Mörchen: Îmi tai venele.
Arne: Of, scuze. Mi-a ieșit pur și simplu pe gură. Hai să bem ceva.
Nele: Și cum a reacționat?
Mörchen: O să curgă sânge la greu. Uite.
Arne: Foarte iritat, extrem de iritat. Avea un cuțit imens lângă el.
Nele: Nu era o funie.
Arne: Mă gândeam că se sinucide.
Nele: Din nou?
Arne: Sau mă omoară.
Nele: O, Doamne.
Mörchen: Dacă sistemul hidraulic e în pivniță, ce să fac?!
Nele: Biene are dreptate.
Arne: Da. Ce ochi avea.
Nele: Toată treaba asta îl suprasolicită.
Arne: Ce-a spus medicul?
Mörchen: Cablul de siguranță trebuie legat în spate sus.
Nele: Nici nu i-a acordat atenție. Pur și simplu l-a ignorat.
Mörchen: Deci iau un scaun, ca să ajung. Cam așa.

40
Nele: Crede că în faza asta a vieții lui e sociofob.
Mörchen: Nu pot și să înșurubez, și să țin cablul.
Arne: L-a lovit capra.
Nele: Pe Biene n-a băgat-o în seamă.
Mörchen: Deci îmi pun cablul în jurul gâtului.
Arne: Animalele simt lucrurile astea.
Mörchen: Stau cocoțat pe scaun, am un cablu în jurul gâtului, umblu cu șurubelnița la
siguranța de la sistemul hidraulic și, brusc, intră ea.
Arne: Cum a reacționat? Doamne!
Mörchen: Asta a fost tot!

41
3.1.

Și fiindcă s-a învârtit o dată

s-a învârtit apoi
în continuare
și-n continuare
ca un
Perpetuum Mobile
se acționa de la sine
tot mai repede și mai repede
iar castraveții
se țineau de
burțile lor mici și
rotunde
și făceau febră musculară
și riduri de râs.

42
3.2.
Biene: Stătea acolo sus și urla. Ca un nebun. Și dădea așa din mâini. Am sărit imediat de pe
bicicletă și am alergat la el.
Arne: Dar ce putem să facem. Pe mine m-a amenințat cu cuțitul.
Biene: Eram atât de agitată, că abia am reușit să bag cheia în broască. Mâna îmi tremura
atât de tare! Și mă gândeam că până ajung la el, o să fie dus deja.
Nele: Ce dumnezeu se petrece cu el.
Biene: La fereastra care dă spre acoperiș era proptită o scară. Am crezut c-o să fac pe mine
până ajung sus. Mă tot gândeam, ce fac dacă nu-l mai găsesc.
Nele: Cred că e foarte disperat.
Biene: Și apoi am văzut că stă acolo. În față, foarte aproape de margine. Casa e pentru o
singură familie, e adevărat, dar e suficient de înaltă.
Arne: Suficient de înaltă, da.
Nele: Pentru o casă în care stă o singură familie.
Mörchen: Poți să vezi biserica. De aici. Știai? Că poți să vezi biserica. E destul de urâtă dacă
stai să te uiți bine.
Biene: Hai să coborâm de aici.
Mörchen: În curând o să avem nevoie și de biserică. De două ori, aș zice.
Biene: Dă-te jos de acolo. Mörchen. Hai să coborâm de aici.
Mörchen: Tata chiar nu se simte bine. L-au internat în clinică. Acum îl consultă. Colaps. Dintr-
o dată. Fleoșc. Capu’ în Tiramisu.
Biene: Mörchen, e îngrozitor ce aud, dar hai să vorbim despre asta jos.
Mörchen: Și a doua oară pentru botez. I-am face o mare bucurie tatei dacă am boteza copilul.
Biene: Sigur că da. O facem.
Mörchen: Poate facem în aceași zi și înmormântarea și botezul. Așa primim discount.
Biene: Hai, dă-mi mâna.
Mörchen: Stai. Oprește-te. Dacă calci pe celulele solare se duc dracului.
Biene: Ok. Stau. Vino tu încoa’.
Mörchen: Nu-i așa că-i amuzant? Pe de-o parte, aducem pe lume un copil, pe de altă parte,
tata se cară. Cum se înnoiește omenirea! Demografic.
Biene: Iar eu stăteam pur și simplu acolo. În fața nenorocitelor de celule solare. În care se
reflecta soarele. Îmi bătea direct în față. Aproape că nu-l puteam vedea. Avea așa,
ca o lumină în jurul lui. Iar apoi. Eram sigură c-o să sară. Dar n-a făcut decât să se
așeze. Chiar pe marginea acoperișului. Am rămas înțepenită. Nu puteam să mă
mișc. Ce faci aici sus?
Mörchen: Știai că cangurii, atunci când sunt fugăriți, își aruncă puii din marsupiu, ca vânătorii
să se împiedice de ei. Își sacrifică pur și simplu propriii pui ca să se salveze pe ei. Și
când se află din nou la loc sigur, fac alții. Mai importanți decât cei tineri sunt cei în
vârstă. Experiența.
Biene: Tatăl tău o să-și revină. Hai acum te rog la mine.
Mörchen: Cred c-o să moară.

43
Biene: Iar apoi s-a ridicat din nou și s-a uitat către mine, dar abia puteam să disting ceva
din cauza soarelui. Doar o siluetă. Credeam c-o să stăm așa o veșnicie. După care a
spus că mai termină repede ce-a început. Vocea sa era atât de pierdută. Parcă era
un copil mic. Stătea acolo pe acoperiș, un copil mic rătăcit. Și eu mă gândeam, dacă
nu fac acum ceva o să sară. Așa c-am pornit către el. Încet de tot. Peste celulele
solare. Auzeam cum trosnesc sub picioare. Și el a urlat „stai pe loc“ și s-a năpustit
asupra mea și m-a aruncat la podea în fața ferestrei. Unde nu erau celule solare.
Mörchen: La naiba. Ți-am zis să stai locului. Ce dracu’ te-a apucat. Acoperișul e foarte subțire
în unele locuri. Dacă se sparge sub tine cazi în silozul cu apă de ploaie. Ai înnebunit?
Și-ți spun clar să rămâi locului! Asta e chiar de căcat. Dumnezeule. Biene.
Biene: După care îmi trage una.
Nele: Porc nenorocit.
Mörchen: Lucrez la celulele solare. Ți-am făcut semn cu mâna când alergai acolo jos și ți-am
spus că o să cobor imediat, dar nu, a trebuit tu să urci pe acoperiș să calci totul în
picioare, așa că n-am decât să mai stau o zi aici. Parcă n-aș avea nimic de făcut. La
dracu’! Biene. Revino-ți!
Biene: Să dea în mine, nu mi-a venit să cred. Așa că am plecat pur și simplu. M-am dus la
biserica aia care se vede de pe acoperiș. Au refugiu pentru femei.
Nele: Până aici! A întrecut măsura. Nu se poate să te bată. N-are voie să facă asta. Cu
mine o să aibă de-a face. Ar fi cazul să primească o lecție. Dar ce, suntem în evul
mediu?!

44
3.3.
Mörchen: Nele?
Nele: Bună Mörchen.
Mörchen: Biene nu-i acasă.
Nele: Știu.
Mörchen: Ai văzut-o cumva?
Nele: La tine veneam.
Mörchen: Știi cumva unde e? Îmi fac griji. Acum câteva nopți s-a închis în camera copilului, iar
azi noapte n-a venit acasă deloc.
Nele: Porc împuțit ce ești.
Mörchen: Copilu-i la ea?
Nele: Căcat ignorant, misogin și egoist ce ești.
Mörchen: Ți-a zis Arne ceva de bani?
Nele: Ai idee ce nociv ești pentru mediu?
Mörchen: Nimic nu-i mai important pentru mine decât mediul în care trăiesc. Stai cu
picioarele pe cea mai bună dovadă a acestui lucru.
Nele: Biene și copilul tău sunt mediul în care trăiești.
Mörchen: Și unde sunt?
Nele: Numai din cauză că căcatul ăsta de casă nu funcționează. O casă de căcat.
Mörchen: Dar funcționează.
Nele: Și-atunci ce-ți zici, eu acum ce să fac, hai să mă spânzur în pivniță. Că doar mă
doare-n cur.
Mörchen: Dar n-am făcut așa ceva.
Nele: Sau hai să m-arunc de pe acoperiș. Ca să te scoți. Că te strânge cureaua.
Răspunderea-i prea mare. Că doar ai copil. Spânzură-te din partea mea. Eu chiar că
mă pot lipsi de tine.
Mörchen: Nele. Dacă e vorba de bani.
Nele: Și dacă ar fi doar asta. Noaptea umbli prin grădină ca un zombie și ziua îți ameninți
prietenii cu cuțitul. După care. După care îți bați nevasta. Îți bați nevasta pe
acoperiș până nu mai poate. Îmi stă mintea în loc. E soția ta. Mamă tânără. S-o bați
până nu mai poate. N-ai nici un pic de caracter. Nici un scrupul. Ești ultimul om.
Căcat încrezut și violent ce ești.
Mörchen: Nele. Încetează.
Nele: Cred că ne-am simți mai în siguranță dacă te-ai spânzura.
Mörchen: Dar nu e adevărat. Biene s-a înșelat.
Nele: Așa deci. S-a înșelat. I s-a părut doar că-i caftită. Că i s-a înroșit fața. Și că și-a pișat
ochii la noi acasă din cauza asta. Totul a fost numai în mintea ei, nu? Porc împuțit
ce ești.
Mörchen: Nu. Asta nu.
Nele: Deci recunoști. Mă cac pe casa ta. Și pe tehnica ta de căcat și pe căcatele alea de
celule solare și pe căcatul ăla de sistem hidraulic.

45
Mörchen: O spui doar așa. De fapt îți place.
Nele: Mă cac pe terapia asta ocupațională de băiatu’-lu’-mama-tulburat-psihic.
Mörchen: N-are nici o legătură cu mama. Nu înțeleg de ce face toată lumea caz din chestia
asta.
Nele: Pentru că a fost lovită de trăsnet și din cauza asta vrei să salvezi acum lumea. Ce
idee cretină.
Mörchen: Dacă tu așa crezi, atunci poate ar trebui să le lovească pe mai multe mame
trăsnetul.
Nele: Și abureala aia de filosofie indiană despre apă. Că apa e un fel de mătase și căcat
din ăsta.
Mörchen: Vroiam doar să zic că trebuie să fim conștienți de felul în care ne raportăm la ea.
Nele: Dar te-ai gândit vreodată că, de fapt, o beșină ca tine nu-i în stare de nimic? De
epoca de piatră ai auzit? De milioane de ani clima crește și scade constant, dar nu,
căcatul nostru de Mörchen, aici de față, cu căcaturile lui de statistici, ridică o casă
pe niște căcaturi de propte și brusc totul e un mare căcat.
Mörchen: Clima nu mai poate fi schimbată. O să fie tot mai cald și mai uscat, iar ploile or să se
înmulțească. Nu mai avem ce face decât să reacționăm.
Nele: Poți să te caci pe ea. Și mă cac pe mormântul tău. Da. Hai, spânzură-te. Fă-o odată.
Trăim noi și fără maimuțe ca tine, care se cacă pe ele. Alți bărbații la vârsta ta se
luptă cu teroriștii în deșert și tu te sinucizi. Îți bați joc de oamenii ăia dacă faci asta.
Cea mai mare prostie pe care-am auzit-o-n viața mea.

Nele îl dovedește cumva fizic pe Mörchen. Poate că îl lovește cu ceva, poate că-i dă numai un șut.
Sau amândouă. Mörchen rămâne o vreme nemișcat. În cele din urmă se ridică chinuit de durere.

46
3.4.
Apoi apar Olli, Dirk und Jana.

Olli: Doar am fost vecini. Am crecut în același cartier. Casa lui Dirk era chiar lângă a
noastră. Niciodată nu s-a întâmplat să nu mă joc cu Dirk, deși eu sunt mai mare
decât el cu câteva luni. Și părinții noștri se înțelegeau bine. Tatăl meu era avocat,
iar tatăl lui arhitect, așa că au avut multe în comun. Vara, pe strada noastră se
întâmpla tot timpul câte ceva. Odată am văzut că unii și-au scos friteuza în stradă și
și-au făcut cartofi prăjiți. Nu era ceva ieșit din comun. Era mai degrabă normal.
Mereu ne jucam împreună, în vreme ce adulții făceau chestii de adulți. Ca de
exemplu își făceau cartofi prăjiți pe stradă. Sau grătar. Și făceau la grătar... Și la
grădiniță eram nedespărțiți. Totuși acolo era un pic altfel, fiindcă eu eram bun la
fotbal, iar Dirk nu. El stătea mai mult pe tușă. Sau se dădea pe leagăn cu fetele. Pe
mine toți mă vroiau în echipa lor. Cred că atunci a început. Concurența dintre noi.
În școala primară. E adevărat că el știa să picteze mai bine ca mine, dar nu
deosebea verdele de roșu. Pe mine, care normal că stăteam cu el în bancă, fiindcă
încă mai eram prieteni, mă tot întreba ce culori au creioanele și când mi-am dat
seama că primea tot timpul note mai bune ca mine, i-am zis culoarea greșită și
notele lui au început să semene cu ale mele. La desen vreau să spun. La celelalte
materii era mai bun.
Dirk: Și cu toate astea am fost nedespărțiți și la gimnaziu. Un fel de internat cu program
prelungit. Oricine era admis dacă avea destui bani. La fix pentru Olli. Aș fi putut să
merg și la un gimnaziu normal, dar vroiam să mai stăm împreună. După-amiaza ne
jucam tot ca înainte. Doar că acum normal că făceam și altfel de lucruri. Înainte, ne
jucam că suntem la vamă și trecem granița, cu două mașini de plastic între două
tomberoane de gunoi, acum fumam pe ascuns și ne uitam pe geam în vestiarul
fetelor. Erau și ceva babe pe acolo, dar ni se rupea.
Olli: Atunci a apărut Jana. Eram într-a noua. Jana era din Polonia și nu știa o boabă
germană. De asta a și ajuns la noi în clasă, cu toate că era mult mai mare decât noi:
o femeie în toată regula. Avea țâțe uite așa de mari. Țâțe domne’, ce mai. Și toate
fetele din clasa noastră ziceau că Jana e proastă, fiindcă ele n-aveau țâțe ca ea. Mie
și lui Dirk nu ni se părea deloc proastă. Era mult mai ok decât celelalte fete și cineva
trebuia să o ia sub protecție. Așa că am preluat-o noi. Profesorii erau de părere că e
foarte drăguț din partea noastră. Probabil nu știau de ce o facem. Întotdeauna la
prânz ne lăsa să punem mâna. Pe țâțe. Jesus. Era de o mie de ori mai mișto decât cu
mașina de plastic la vama de tomberon, chiar și decât în spate la vestiare. Eu cred
că și Janei îi plăcea. Cine știe, poate că în Polonia băieții n-o găseau așa faină ca noi.
Sau acolo toate aveau țâțe așa mari. De multe ori ne imaginam, eu și Dirk, că toate
fetele din Polonia arată exact ca Jana. În orice caz, nici atunci n-am scăpat de
chestia asta. De concurență. De fiecare dată, stăteam unul în stânga ei, altul în
dreapta ei, și jocu’ începea. Doar unul singur din noi avea voie să pună mâna.

47
Dirk: Într-o bună zi a început să știe binișor germană și nu sunt sigur, dacă are ceva de-a
face cu limba, dar de atunci nu ne-a mai dat voie să punem mâna. Și la scurt timp a
început dezastrul. Mai întâi s-a cuplat Olli cu ea și m-am supărat eu. Apoi m-am
cuplat eu cu Jana și s-a supărat Olli, după care Jana s-a cuplat cu un tip de la poștă
și ne-am supărat amândoi, după care a venit din nou și ne-a zis ceva de genul dacă
nu vrem să fim împreună toți trei. Din punctul ei de vedere era ok. Nu se putea
hotărî nicicum.
Jana: După care au început să se ia la întrecere. Cine pierdea trebuia să renunțe la mine.
Chestie care oricum era o glumă, fiindcă unul îi dădea celuilalt câte-o sarcină dar
venea și el, să se asigure că o execută corect. În continuare erau împreună tot
timpul. Așa că Olii s-a pișat într-un cabrio, iar Dirk de pe turn de supraveghere.
După care Olli trebuia să alerge mascat printr-o bancă și să strige „atac“, iar Dirk să
sune la ALDI să spună că marmelada de căpșuni e otrăvită. Din astea. După care
Dirk i-a zis lui Olli să ucidă pe cineva. Dacă mă vroia cu adevărat, trebuia să omoare
pe cineva. La noi pe stradă. Până la urmă s-au înțeles totuși să meargă în casa aia de
jos de la râu.
Olli: Și era total absurd, pentru că noi ne gândeam c-o să intrăm în casă forțând
fereastra, dar cumva ferestrele nu se puteau deschide. Nici să le spargi nu puteai.
Nici măcar geamul de la pivniță, parcă erau prost făcute. Așa că am sunat în față, la
sonerie. Și tipul deschide, iar Dirk îl împinge înăuntru și urlă banii sau viața iar eu
mă uit la Dirk și îi spun hei, trișezi, alta era sarcina, și tipul nici măcar nu se-agită,
stă liniștit și ne întreabă dacă vrem să bem ceva. Sau să vedem casa. Era cam dus cu
pluta. Așa că i-am explicat foarte clar ce vrem și că nu-i o glumă. Și Dirk l-a forțat să
stea în genunchi și i-a zis, o să-ți zbor creierii, vezi arma asta? O fac pentru Jana și-o
să pară un accident.
Dirk: La care nu știu de ce, tipul începe să râdă ca idiotul. Poate s-a prins că n-am tras un
glonț în viața mea. Nu se putea opri. Până la urmă tot am băut ceva, pentru că în
casă era sufocant de cald. Am uitat și de crimă. Și în momentul în care tipul începe
să ne explice care e treaba cu căldura, pun pistolul deoparte, și se declanșează.
Glonțul sparge o vază cu apă stătută și nimerește fix în umărul tipului. Am luat-o la
fugă de-am mâncat pământul. Ce prost a ieșit. De recunoscut nu ne-a recunoscut,
că aveam ciorapi pe fețe, dar Olli e împreună cu Jana și-n ziua de azi. Iar eu m-am
băgat la Forțele Armate. Daltonist cum sunt.

48
3.5.
Hosenbein: Suntem la mustață să obținem ce vrem, și dvs. stricați totul. Dați cu mucii-n fasole.
Ce porcărie!
Mörchen: Trebuie să mă credeți. Casa e sigură. De intrat au intrat pe ușă. Pe ușa din față. Au
sunat pur și simplu, iar eu le-am deschis. Asta nu spune nimic despre casă.
Hosenbein: Deci chiar ați dat-o în bară.
Mörchen: Au intrat pe ușă. Absolut normal. Casa e securizată.
Hosenbein: Nici măcar nu mai contează pe unde au intrat. Dvs. încercați să vindeți o casă în
care cineva a fost împușcat.
Mörchen: N-au tras în mine.
Hosenbein: Dar în cine?!
Mörchen: Da. Normal că au tras în mine. Dar a fost un accident. N-are nimic de-a face cu casa.
Hosenbein: E și mai rău dacă se interpretează așa.
Mörchen: Se putea întâmpla oriunde. Despre mediu e vorba, nu despre mine.
Hosenbein: Aici aveți dreptate. E vorba mai ales despre Firma Hosenbein, despre cofinanțatori,
despre o tonă de credite și un proiect cu miză enormă, finațat de stat. Dvs. nu
sunteți decât țăcănitul care a venit cu ideea. După care dați cu oiștea-n gard și lăsați
jefuitorii în casă. Cât de idiot puteți fi?! Ce căcat!
Mörchen: Da. Normal. E aiurea. Dar. Putem. Zicem că a fost un test de siguranță și acum l-am
îmbunătățit.
Hosenbein: Prostii.
Mörchen: Dar. Casa asta e ca și copilul meu.
Hosenbein: Exact. Gândiți-vă la copilul dvs. Mulți oameni au investit prea mulți bani în casa
asta. Și acum se duce dracu’ totul.
Mörchen: Nu vreau să renunț. Trebuie s-o îmbunătățesc.
Hosenbein: Dvs. dispăreți cât mai repede și lăsați restul în grija noastră, altfel o s-o-ncurcați.
Mörchen: Nu.
Hosenbein: Până trimitem comunicatul de presă v-ați cărat. Trebuie să trimitem și poze. După
care vă internăm undeva la boli mintale. Ca să creadă că ne pasă.
Mörchen: Poftim?! Căcat cu ochi ce sunteți. Asta e casa mea. Proiectul meu. E numele meu pe
brevet. Tot ce-i aici e al meu, pe dracu’ mă duceți la nebuni.
Hosenbein: Normal. Iarăși dă pe dinafară sentimentul. De fapt, nimic din ce-i aici nu vă
aparține. Și dacă nu vreți să stricați totul, vă sfătuiesc să vă faceți bagajele și să vă
mișcați curu’ de inventator din casa asta. Și nu azi – ieri!
Mörchen: Cât timp eu mai sunt în viață voi nu mă scoateți din casa asta. Fără mine nu
funcționează. Fără mine nu câștigați nici un cent.
Hosenbein: Tot respectul pentru încrederea asta în dvs., dar făceți-vă boarfele și cărați-vă. Văd
eu cum mă scot din căcat. E un dezastru ce se întâmplă.

49
3.6.
Mörchen se baricadează în casă.

Mörchen: Să-mi ia mie casa. Să-mi ia casa. O să mai auziți voi de mine. Ce credeați, că-i pentru
voi? Pentru mine am construit-o. Pentru mine, doar pentru mine. Și pentru Biene și
copil. Nu ca să fie depozit de bere sau cuib de lilieci. Auzi ce prostie. Pentru mine și
pentru apă. Eu sunt singurul care știe cum s-o folosească. De asta și mai sunt aici. La
dracu’. Pentru că am caracter. Pentru că sunt constant cu mine însumi. Degeaba
încercați voi să mă puneți la pământ. Nimic nu pricepeți. Vi se pare amuzant. O
joacă de copii. Țăcănitul care-a inventat-o. Ce-ar fi să-l închidem la nebuni? O să
avem liniște după aia. Ce tâmpenie. Vă zic eu, ploaia o să vină. Da. Și-o să plouă
mult. Da-da! Și-atunci? V-ați gândit ce-o să faceți atunci? Conferințe despre climă?
O să vă smiorcăiți, asta o să faceți, și-o să spuneți că am avut dreptate tot timpul,
asta o să spuneți. Mörchen, vino înapoi, asta o să spuneți. New Orleans. Elba. Haiti.
Tsunami. Și voi tot sunteți convinși că puteți stăpâni apa. N-o să reușiți. Trebuie să
vă pregătiți. Așa ca mine. Nu mă scoateți voi de-aici. E o luptă pentru supraviețuire.
Supraviețuirea mea și a voastră. Dacă nu încearcă cineva, nu încearcă nimeni. Nimic
nu pricepeți. Nimic nu credeți. Idioți ce sunteți. Turmă de idioți. Nu mă scoateți voi
de-aici.

50
3.7.
E zi și totuși întuneric. Mörchen e baricadat în casă, stă în fotoliu. A ațipit. În poală are ceva ce
pare o armă. Aude un zgomot și sare speriat în picioare. Apare Biene.

Mörchen: Stai! Stai pe loc. Culcat!

Biene: Mörchen. Eu sunt.
Mörchen: Biene?
Biene: Liniștește-te. Eu sunt. Ce dumnezeu faci acolo?
Mörchen: Cum ai intrat? E încuiat.
Biene: Am cheie.
Mörchen: Căcat.
Biene: Am citit că ai încercat să te omori. Ce se întâmplă cu tine?
Mörchen: N-am încercat să mă omor.
Biene: Dar scrie în ziar. Lui Hosenbein nu-i vine să creadă.
Mörchen: Hosenbein e un gunoi. Vrea să-mi ia casa. Dar nu mă scoate el de aici.
Biene: Ce ai de-ți faci mereu câte ceva?
Mörchen: Dumnezeule. Erau doi tipi care arătau ca mumiile. Niște puști. Habar n-am.
Biene: Și-acum stai aici pe întuneric.
Mörchen: Îmi apăr casa. Casa asta e singurul loc sigur. O să înceapă ploaia. Ia copilul și vino
încoace.
Biene: Cât de sigură e dacă ai fost atacat în ea.
Mörchen: Asta-i și ideea, că-i făcută împotriva inundațiilor, nu împotriva atacurilor.
Biene: Ce vrei să spui, că e posibil să se întâmple din nou?
Mörchen: Nu. Se putea întâmpla în orice altă casă. Eu le-am deschis ălora ușa.
Biene: De ce?
Mörchen: Pentru c-au sunat. De unde era să știu c-or să m-atace. Credeam că vor să vadă
casa.
Biene: Ascultă-mă, Mörchen. Vino cu mine.
Mörchen: Nu. Nu. Nu. Veniți voi încoa’.
Biene: Cât ai de gând să stai aici pe întuneric.
Mörchen: Atât cât trebuie. Ia copilul și veniți aici.
Biene: Mi-ai lăsat animalele să moară de foame.
Mörchen: Eu îmi apăr casa, nu dobitoacele tale proaste.
Biene: Urmă de omenie nu mai ai în tine.
Mörchen: Ba da. Sunt singurul care mai are.
Biene: Vrei să te sinucizi. Pe mine mă bați. Animalele le lași să moară. Ai luat-o razna.
Mörchen: Pentru voi o fac.
Biene: Ce, să mă bați?
Mörchen: Nu te-am bătut. Doar că n-am vrut să spargi acoperișul.
Biene: Nu, nu m-ai bătut. Și nici să te spânzuri nu vroiai.
Mörchen: Nu vroiam să mă spânzur.

51
Biene: Îhm. Normal că nu.

Pauză scurtă.

Biene: Măcar du-te să-l vezi pe taică-tău.

Mörchen: Acum n-am cum să plec.
Biene: Se simte rău. Du-te să-l vezi înainte să fie prea târziu.
Mörchen: N-am cum.
Biene: În ce te-ai transformat?
Mörchen: Du-te adu copilul, sau lasă cheile aici.

Biene lasă cheile și pleacă. Mörchen strigă în urma ei.

Mörchen: Aha. Înțeleg. Hosenbein te-a trimis? Așa-i? El te-a pus să-mi zici asta cu taică-meu?
Nu încerca să mă faci cu căcaturi din astea. De aici nu mă scoate nimeni. Niciodată.

52
4.1.

Castraveții
mari și copți
zăceau în iarbă
unul lângă altul
falici
verzi
un pic păliți
dar
foarte gustoși
că așa sunt legumele de casă
asta e
ce să-i faci
și vântul s-a pornit
și ele râdeau în continuare
gata de cules
și peste ele au căzut
primii stropi de ploaie
În sfârșit.

53
4.2.
Mörchen e singur. Să stai baricadat e destul de plictisitor. Zdrăngăne la chitară un song despre
mediul înconjurător, pe care îl știe mai demult.

Mörchen: Vulpoiul și Iepurilă un ochi n-au închis

Petrecerea e încă în toi
Uite că iar ne-am scos
Totu-i plin de CO2

Ne e indiferent?
Ne e indiferent?

Florile se sinucid în masă

Centralele nucleare, din păcate, nu
Broaștele migrează hotărâte
Mașinile, din păcate, nu

Ne e indiferent?
Ne e indiferent?

China se transformă în deșert

Anglia se scufundă în mare
Noi ne facem că nu știm nimic
și scoatem peștele din mare

Ne e indiferent?
Ne e indiferent?

Mie nu!

Se aude din nou ceva zgomot. Mörchen ia poziție. Apare Arne. Mörchen îl doboară.

Mörchen: Taci din gură. Gura. Stai pe loc. Nu mișca.

Arne: Dumnezeule. Eu sunt.
Mörchen: Arne?
Arne: Da. Normal.
Mörchen: Dar cum ai intrat. E totu-ncuiat.
Arne: Conducta pentru căcat.
Mörchen: La dracu’.
Arne: Păi am sunat dar n-ai deschis.

54
Mörchen: Am dezactivat soneria. Cine te-a trimis?
Arne: Nimeni.
Mörchen: Hosenbein? Biene?
Arne: Nu.
Mörchen: De ce-ai venit?
Arne: A început să burnițeze.
Mörchen: Să burnițeze? Am știut eu. Tot timpul am știut. Ce vrei?
Arne: Nele și cu mine vrem să ne mutăm în Sud. În Italia poate. Sau în Spania.
Mörchen: Vrei să-ți iei rămas-bun. Bine. N-aveți decât să plecați.
Arne: Acolo li se rupe de protecția mediului.
Mörchen: Dar ce treabă are protecția mediului. E vorba de supraviețuire. Construiți o casă din
asta acolo.
Arne: Nele vrea să locuim într-o casă din aia din teracotă albă. Undeva prin Toscana sau la
mare. Cu aer condiționat și tot dichisul și nu cu pereți care respiră singuri, în care ți-
e cald tot timpul.
Mörchen: Ăsta-i doar un prototip. Și-n plus, acum mai e și totu-ncuiat.
Arne: Sau poate în Grecia.
Mörchen: Grecia arde în momentul de față.
Arne: Da. Dar la un moment dat o să se oprească incendiul. Te mai doare tare?
Mörchen: Merge. Glonțul e încă înăuntru.
Arne: Hai ieși din casă să te vadă un doctor.
Mörchen: Nici nu mă gândesc. Aici rămân. O să vedeți voi că funcționează. Casa mea.
Arne: Să știi că pentru mine tu ești un erou. Cum te lupți tu pentru cauza ta.

Tăcere.

Arne: Cântai la chitară?

Mörchen: Încercam... Da, am cântat la chitară.
Arne: Asta e bine.
Mörchen: Nu. Înainte era bine, acum nu mai e la fel.

Tăcere.

Arne: Mi-am vândut domeniul. Un milion două sute.

Mörchen: kill-the-net-punkt-de-e?
Arne: punct com. E punct com.
Mörchen: Da, corect.

Stau și ascultă ploaia.

Mörchen: De ce ai venit?

55
Arne: Am fost pe la taică-tău. Are cancer. N-o s-o ducă mai mult de-o lună.
Mörchen: Acum nu pot să plec.
Arne: A zis să-ți transmit ceva.
Mörchen: Ok. Ce?
Arne: Am fost să-l văd. Avea un aparat în nas care-l ajuta să respire. La început mi s-a
părut că aud un radio care n-are semnal, dar apoi... Era respirația lui. M-am simțit
ca într-un film cu Mafia.
Mörchen: Și ce-a spus?
Arne: A spus să-l ascult cu atenție și să-ți transmit totul exact cum îmi spune. E vorba de
mama ta și de fulger.
Mörchen: Ce-i cu fulgerul?
Arne: N-a fost în stare să vorbească niciodată despre asta. Pur și simplu n-a putut.
Mörchen: Ce?
Arne: Zicea că. A venit acasă și a găsit-o spânzurată. De hotă. Cu o curea de la rochia pe
care el i-o cumpărase.
Mörchen: Ce mai e și căcatul ăsta?
Arne: Vrea să știi adevărul. Du-te să-l vezi.
Mörchen: Auzi, mă crezi tâmpit? Crezi că-nghit gogoașa asta?
Arne: Știu că ai inventat casa asta pentru că te gândeai că a murit lovită de fulger.
Mörchen: Arne. Ești un idiot.
Arne: Știu că ți-e greu.
Mörchen: Ticălos nenorocit ce ești.
Arne: Poate e o chestie moștenită.
Mörchen: Ce?
Arne: Asta cu spânzuratul.
Mörchen: Dispari!
Arne: Du-te la el.
Mörchen: Ieși!
Arne: Vorbește cu el.
Mörchen: Nu vă las eu să vă bateți joc de mine. Cum ies, cum îmi luați casa.
Arne: Dar trebuie. Trebuie să mergi la el.
Mörchen: Nu. Trebuie să rămân aici. Asta trebuie.

Stau și ascultă ploaia.

Arne: Afară e rupere de nori.

Mörchen: Tocmai.

Arne pleacă. Mörchen e singur. Nu mai vrea nici să cânte la chitară.

56
4.3.

Și ploaia cădea
și a plouat mult
iar râul
ca o eșarfă de mătase mai devreme...

În fața lui Mörchen apare brusc recenzorul.

Mörchen: Stați un pic. Cum ați intrat?

Recenzorul: Aveți cumva un prosop?
Mörchen: N-am prosoape curate, dar luați-l pe ăsta.

Mörchen îi întinde recenzorului un prosop de bucătărie.

Recenzorul: Mulțumesc.
Mörchen: Cum ați intrat aici?
Recenzorul: Ce vreme de căcat.

Recenzorul scoate niște formulare.

Mörchen: Hosenbein v-a trimis? Nu negociez nimic.

Recenzorul: Fiți atent. Ultimul recensământ a avut loc în 1987. În Germania. Și atunci s-a putut
observa cât de mare e marja de eroare în calculele Bundesamt-ului. În Roth era de
peste 19%, echivalentul a 4.423 de cetățeni. Enorm de mult. Și acum gândiți-vă că
de la reunificare încoace nu s-a mai făcut nici un recensământ. În toată Europa nu s-
a făcut. Dvs. ce credeți, noi câți locuitori avem?!
Mörchen: Habar n-am. 700 de milioane.
Recenzorul: Dar ar putea să fie doar 680.
Mörchen: Ce vreți de fapt?
Recenzorul: De la infrastructură, bani de investiții pentru țări până la medici și supermarketuri
pe cap de locuitor, totul e determinat de exactitatea cu care se face un
recensământ. Chiar și forțele de muncă.
Mörchen: Așa și?
Recenzorul: Acum puteți să vă dați seama, câtă influență are un simplu om. Nu sunteți un
simplu pai în carul cu fân. Chiar puteți să schimbați ceva. Prin simpla dvs. prezență
produceți deja o schimbare.
Mörchen: Eu oricum produc schimbare.
Recenzorul: Nu-i așa că-i impresionant? Imaginați-vă: o țară, cu cât are mai mulți locuitori, cu
atât primește mai multe drepturi în Parlamentul Europei. Să presupunem că țara

57
 noastră ar avea 49.999 de locuitori, după care ați veni dvs. și brusc numărul de
locuitori ar crește la 50.000 și am primi două locuri mai mult. La fel și invers. Deci în
cazul în care ați pleca.
Mörchen: Și ce-mi spuneți mie toate astea? Cărați-vă din casa mea.
Recenzorul: Recensământul după numărul de persoane înregistrate la primărie nu-i la fel de
exact ca atunci când te duci personal să numeri. Prin urmare, dacă vă rog să-mi
semnați aici că ați fost numărat.
Mörchen: Afară! Ieșiți imediat afară. Acum dispăreți. Să semnez... Sunteți nebun? Credeți că
mă prostiți atât de simplu? Mă credeți tâmpit? Afară din casa mea. Acum.

Mörchen îl gonește pe recenzor. După care iar stă singur.

58
4.4.
Își dreg vocea în același timp.
Și a început să plouă
și a plouat mult
iar râul
ca o eșarfă de mătase mai devreme
urca și urca
se cățăra cu revoltă pe mal în sus
și apa urca repede
de parcă-și vărsa toată frustrarea
pe țărm
de parcă apa râului vroia
să se apropie tot mai tare
și mai tare
de apa norilor
și să închidă
spațiul dintre ele
iar râul
a luat în primire grădina
și străzile
și pivnița
iar în curând era mai mult râu
decât țărm
iar Mörchen
stătea la etajul doi
în camera copilului
la una din ferestrele
care nu se pot deschide
în care a bătut scânduri
și a prins lacăte
s-a uitat
prin crăpătura dintre scânduri
și și-a dat seama
că în sfârșit
casa lui se află în fața
testului de eficiență
și că momentul se-apropie
tot mai tare și mai tare
și și-a mai dat seama
că sistemul hidraulic era
dezactivat

59
 fiindcă din ziua aceea
aia de-atunci
a evitat pivnița
și Mörchen a început să alerge de la etajul doi
în concurență cu râul
din camera copilului
în pivniță
își făcea drum
prin apa care îi ajungea
până la genunchi
și a încercat să activeze
sistemul hidraulic
să-l pornească
astfel încât casa
să-și demonstreze
calitățile de arcă
și era o competiție
o cursă tensionată
între Mörchen
și râu
Între om și natură
o luptă pe viață și pe moarte
pe care-a câștigat-o râul
fiindă Mörchen a tras ușa după el
și s-a înecat din prostie
când a activat sistemul.

Casa plutește!

Și undeva
în grădină
sub apă
zăceau castraveții
beți
de-atâta apă.

60
5.
Biene, Nele și Arne la mormântul deschis. În grădină. În spatele lor se vede casa. Ca la început,
fără ferestre.

Biene: Ce mormânt frumos. E frumos mormântul, nu?

Nele: Da. E frumos.
Arne: E bine că se odihnesc împreună acolo jos.
Biene: Da. Sunt sigură că s-ar bucura să știe. În continuare are glonțul în umăr.
Nele: Ascultă, Biene. N-aveai cum s-o împiedici ce s-a întâmplat.
Biene: Trebuia să-l fi scos de acolo.
Arne: Nimeni nu putea să-mpiedice ce s-a întâmplat.
Biene: Da, dar până la urmă noi chiar am știut. De la început.
Arne: Mda.
Biene: Și tot am fost neputincioși.

Tăcere.

Nele: Biene. Tu. Noi. Am făcut tot. Tot ce se putea.

Arne: Eu cred că nu vroia să fie ajutat.
Biene: Poate că n-am făcut chiar tot ce se putea. Poate trebuia să mă întorc la el cu
copilul.

Tăcere.

Biene: Hosenbein vrea să numească casa după el. Acum, că a văzut că funcționează.
Arne: Ce bine. Chiar a meritat.
Nele: Ar fi tare mândru dacă ar ști.
Biene: Se vând una după alta. E o nebunie.

Tăcere.

Nele: Și noile ferestre când vin?

Biene: Marți. Marți vin ferestrele.
Arne: Bine. Atunci lăsăm totul pe miercuri.
Nele: Da. Venim miercuri.
Biene: O să fie foarte frumos, sunt convinsă.
Arne: Da. Și eu sunt sigur.
Biene: Mă bucur că sunteți alături de mine. Singură aș fi fost...
Nele: Ei, normal. Toscana nu pleacă din loc.

Tăcere lungă.

61
Biene: Ce-o să-i spun copilului?
Arne: Păi uite. Îi povestești despre teologul Ioan Nepomuk din Praga. Întotdeauna a fost
omul poporului, iar asta i-a atras dizgrația regelui. Și când regina l-a ales să-i fie
duhovnic, regele i-a poruncit să rupă taina spovedaniei și să-i spună tot. Dar
Nepomuk a refuzat. Așa că regele a cerut să fie torturat, iar în 20 martie 1393
trupul i-a fost aruncat în râul Vltava, unde s-a înecat. Corpul său a fost găsit printr-o
minune și adus la Praga, ca să fie îngropat. De atunci e venerat ca martir și ca
patron al corăbierilor și plutașilor.
Asta să-i spui. Până la urmă ai toată viața la dispoziție. Să spui adevărul.

-sfârșit-

62