Un sfant fara temei - Istoria nespusa a lui Constantin cel Mare (I)

Povestea lui Constantin incepe odata cu masurile imparatului Diocletian, in parte responsabile de
salvarea Imperiului Roman de la prabusire, dupa indelunga criza a secolului III.

El a instituit un nou sistem de guvernamant, tetrahia, prin care autoritatea imperiala era impartita in
mai multe colegii.
Se solutiona astfel problema uzurparilor militare ce destabilizasera statul roman in anii precedenti,
atacurile barbare erau mai bine contracarate si se raspundea si nevoii unei mai bune administrari a
teritoriilor vaste ale imperiului.

Guvernarea celor patru imparati

In acest fel, la scurt timp de la venirea la tron, Diocletian si-l alatura la domnie pe generalul Maximian,
mai intai in calitate de Caesar, titlu care desemna in sistemul tetrarhic un imparat inferior.
Insa, dupa doar un an, Diocletian il ridica si la rang de Augustus, adica de imparat cu atributii depline
si pe picior de egalitate cu el insusi.
Lucrurile stateau cu totul altfel, in fapt, Diocletian ramanea in aceeasi pozitie de putere ca inainte si
continua sa ramana figura autoritara si dominanta in cadrul sistemului de guvernamant.
Diocletian isi atribuie partea orientala a imperiului, in timp ce Maximian primeste in grija partea
occidentala a imperiului.
Statul roman este separat astfel in doua parti distincte, una apuseana si una rasariteana, dar chiar si
asa s-a constatat o necesitate de largire a bazei de putere imperiale.
Diocletian numeste pentru el si pentru Maximian cate un Caesar, care sa conduca alaturi de imparati
si sa le fie succesori.
In acest moment, prin eforturile depuse de Maximian, Constantius Chlorus, unul din cei mai de
incredere locotenenti ai sai, este ales Cezar. Maximian era printre altele si socrul lui Constantius, el
fiind casatorit cu fiica acestuia, Teodora.
Constantius renuntase la relatia sa cu Elena in favoarea unei casatorii care il propulsa pe scena
politica, iar Constantin, fiul nascut din legatura cu Elena, este trimis la curtea la Diocletian, in acest fel
asigurandu-se ca noul Caesar va fi sub ascultare. Cat pentru el insusi, Diocletian il alesese ca
Caesar pe Galerius.

Probleme de succesiune in tetrarhie

In clipa abdicarii simultane a lui Diocletian si a lui Maximian, cativa ani mai tarziu, sunt investiti cu
rang de August, Galerius si Constantius.
Desi se credea cu tarie ca Maxentius, fiul lui Maximian si Constantin, fiul lui Constantius Chlorus,
urmau sa fie numiti succesori, Galerius, intr-o incercare de a-si intari puterea, a reusit sa il convinga
pe Diocletian sa numeasca pe altii doi.
In acest fel, Galerius face ca Maximin Daia, fiul surorii sale, sa fie numit Cezar pentru el, iar pentru
Constantius Chlorus, Flavius Severus, un vechi camarad de arme al lui Galerius.
Constantin era decis sa fuga de la curtea lui Galerius, temandu-se pentru propria-i viata si chiar
Constantius Chlorus intervine pe langa Galerius pentru a consfinti eliberarea fiului sau.
Dupa o calatorie dificila de-a lungul imperiului, intalnirea dintre tata si fiu are loc in Britannia, in toiul
pregatirilor de razboi impotriva triburilor picte.

Uzurparea lui Constantin si consolidarea puterii sale in Occident

Insa, linistea a fost spulberata in cadrul tetrarhiei odata cu imbolnavirea lui Constantius Chlorus in
306 la York. Inainte de a muri, imparatul il numeste ca succesor la titlul sau de Augustus pe
Constantin, iar trupele comandate de el il sustin si il aclama.

1
Intr-o comunicare adresata lui Galerius, Constantin ii revendica sa il recunoasca ca Augustus in apus,
indrazneala ce il infurie pe imparatul rasaritean.
In urma uzurparii, Galerius decide sa evite o confruntare si se vede obligat sa-l includa si pe
Constantin in sistemul tetrarhic, dar nu ii acorda titlul de Augustus, ci numai cel de Caesar.
Constantin se vede acum subordonat lui Flavius Severus in Occident, cel care ii urma, conform
succesiunii de drept, lui Constantius.
Imediat dupa preluarea puterii, Britannia si Galia i se supun lui Constantin, dar va mai dura pana
cand Hispania va ingenunchea.
Inceputul domniei sale a fost caracterizata de o criza a autoritatii pe care a incercat sa o inabuse
sprijinindu-se pe reputatia tatalui sau, dar si pe cea a bunicului sau vitreg, Maximian.
In acest fel dorea si o mascare a ilegitimitatii sale, fiind nascut dintr-o relatie anterioara a imparatului
Constantius.
El a intarit granita imperiului pentru a stavili atacurile barbare, a continuat lucrarile de infrastructura
incepute de Constantius, dar s-a remarcat si prin propriile proiecte urbanistice.
In afara de acest lucru a demonstrat aceeasi ingaduinta si politica toleranta fata de crestini precum
tatal sau, ba mai mult in teritoriile controlate de el, le-a restituit proprietatile confiscate din timpul
persecutiilor.
In spatele imaginii de conducator benevolent s-a aflat dorinta sa de a-si atrage cat mai multi
sustinatori, vrand sa-si consolideze puterea inca firava, mai ales ca uzurparea sa nu a fost bine
primita de alti pretendenti.