XAVIER DURRINGER

NOAPTEA PE DOS / O NOAPTE AIUREA

Traducerea: Eugenia Anca Rotescu

Într-o cameră simplă, un pat, un scaun, un paravan mic care maschează o chiuvetă.
Totul arată destul de trist şi de prost gust, mai puţin faptul că prin fereastră se filtrează
lumina dulce şi albăstruie a înserării. Intră o femeie blondă, înaltă urmată de un bărbat
care ţine o geantă mică de sport în mână... Pune geanta lângă paravan şi se uită în jurul
lui... Nu face mişcările cu un aer foarte sigur pe el.

EA (dulce): Pune banii pe noptieră.

EL: Da.
EA: E bine aşa?
EL: Da.
EA: Dezbracă-te...

Tăcere... ea ia banii.

Acolo, în colţ e o chiuvetă mică, săpun lichid şi şerveţele de hărtie.

EL: Da, mersi.

Tăcere lungă, în timpul căreia el rămâne aşezat pe pat şi nu se mişcă.

EA (dulce): Ce aştepţi, mergi să te speli.

EL: Da.
EA: Preferi să te spăl eu, iepuraşul meu?
EL: Pot să fumez o ţigară înainte?

1
EA: Dacă vrei, dar repede.
EL: O să încerc... Dar nu-mi place când ţigara se încălzeşte. Nu e bună.
EA: Cum te cheamă?
EL: Numele sau prenumele.
EA (zâmbitoare): Puţin îmi pasă de numele tău, nu suntem la poliţie aici.
EL: Jean.
EA: E drăguţ, e simplu.
EL: Nu l-am ales eu.
EA: Mă îndoiesc.
EL: Şi dumneavoastră?
EA: Poţi să mă tutuieşti, comoara mea.
EL: Da... deci cum te... şi tu?
EA: E mai bine, nu? Ei, ai terminat?
EL: Da.

Stinge ţigara.

EA: Atunci dezbracă-te, dragule, te aştept.

EL: Deci, cum vă numiţi?
EA: Lola.
EL: Sunteţi prima Lola pe care o întâlnesc în viaţa mea.
EA: Nu e decât o Lola aici. N-ai nevoie să cunoşti două.
EL: În trei, ar fi cam strâmt aici.
EA: Bine, vino, avem o groază de lucruri bune de făcut împreună.
EL: Da.
EA: Vino.
EL: Cât durează?
EA: Ce?
EL: Păi, chestia.
EA: Care chestie?
EL: Dacă facem dragoste împreună.

2
EA: Să facem dragoste.

Râde.

EL: Mă rog, să fiu acolo, cu dumneavoastră în pat.

EA: Da, şi?
EL: Cât durează?
EA: Depinde.
EL: Depinde?
EA: De tine, şi de mine puţin. Dar, mai ales de tine. Sunt unii care explodează cât ai bate
din palme şi alţii care prind rădăcini, de trebuie să-i reanimi, dacă înţelegi ce vreau să
spun.
EL: Nu. Ah, ba da.... Pardon.
EA: Nu te scuza.
EL: Nu... nu...
EA: Deci, vii?
EL: Pot să mai aştept puţin?
EA: Ce să aştepţi?
EL: Să mă relaxez.
EA: Să te relaxezi.
EL: Da, doamnă.
EA: Închide ochii şi respiră adânc. Fă-te comod...
EL: Încerc.

Închide strâns ochii şi nu se mai mişcă nici cu un centimetru, rămânând aşezat pe

marginea patului.

EA: Ca tip, eşti nostim.

El deschide doar un ochi.

3
EL: Trebuie că aveţi de toate culorile?
EA: Aha, de toate culorile.
EL: Nu, e doar o expresie... Trebuie că vă trec pe sub ochi bărbaţi ciudaţi.
EA: Asta-i meseria mea.
EL: Dacă mai aştept puţin, nu vă deranjează?
EA: Nu mă deranjează. Chiar deloc. Asta e sigur, dar grăbeşte-te.
EL: Deci, cât timp durează?
EA: Ţi-am mai spus, depinde.
EL: Depinde.
EA: De client.
EL: Aha, da, de client. Când o să-mi cereţi să ies, mă rog, să plec?
EA: Nu peste multă vreme, dacă nu faceţi nimic.
EL: Voi fi silit să vă părăsesc?
EA: Da.
EL: Chiar dacă n-am făcut nimic?
EA: Nu e vina mea, trebuie să te mişti, dragule.
EL: Dar un client lent cât timp rămâne? Pot să rămân cât un client lent?
EA (pentru sine): Încă un nebun.
EL: Pardon?
EA: Nimic.
EL: Ba da, aţi spus ceva.
EA: Nimic.
EL: E pentru prima dată când fac asta, deci....
EA: Pune-ţi o dorinţă!
EL: Ah, da.
EA: Păi, da, trebuie să-ţi pui o dorinţă, haide.
EL: Ca la primii fragi din an.
EA: Asta e! Ca la primii fragi....
EL: Asta e!
EA: Ce?
EL: Mi-am spus dorinţa.

4
EA: Bine... Deci, asta e, e prima dată?
EL: Înainte n-aveam... cum să spun... nevoie.
EA: Şi acum ai nevoie... Atunci, hai, repede.
EL: Nu e chiar aşa, nu ştiu cum trebuie făcut.
EA: Nu-i nevoie să ştii. E treaba mea asta, lasă-mă pe mine... Întinde-te, aşa...
EL: Am o piatră-n stomac.
EA: Răbdare, o să vezi, trece.

Îi mîngâie, dar el n-o lasă, stânjenit.

EL: Nu, mersi. Mă simt caraghios aşa.

EA: Normal.
EL: Nu.
EA: Întotdeauna e aşa.
EL: Nu, trebuie să fie de la cafeaua şi tartina pe care le-am mâncat înainte.
EA: La nouă seara.
EL: Nu există oră fixă să-ţi încălzeşti sufletul. Dar acum, nu trece. Poate untul, nu ştiu...
Nu reuşesc să diger.
EA: Oricum, poate să facă rău.
EL: Nu, nu e asta, e că, e că...
EA: O mică spaimă.
EL: Da.
EA: O spaimă mică e ca o foame mică.
EL: Da. Exact!
EA: Ei bine, gata cu tine, drăguţule.
EL: Deja?
EA: Da.
EL: E sigur?
EA: Sigur!
EL: Fără doar şi poate.
EA: Nimic mai sigur ca asta. Vei reveni să mă vezi?

5
EL: N-aş mai putea să rămân puţin, vă rog?
EA: Ba da, cât să te îmbraci.
EL: Mersi... De fapt, n-am cine ştie ce chef să mă întorc acolo, afară.
EA: E frumos afară.
EL: E mai frumos aici. Asta e sigur, e mai frumos. Dacă un lucru e sigur, ăsta e.

Are aerul unui copil.

EA: Grăbeşte-te un pic.

EL: Nu-mi găsesc pantoful!
EA: Sub pat.
EL: Întotdeauna pierd un pantof sau o şosetă.
EA: Asta e!
EL: Totuşi sunt puţin cu capul în nori!
EA: Aici, în spate.

Se apleacă să-i ridice pantoful.

EL: Mulumesc mult.

EA: N-ai pentru ce.
EL: Ba da, sunteţi drăguţă. E adevărat, zău!
EA: Aşa e.
EL: De ce nu pot să mai rămân puţin?
EA: Uite ce e, ascultă, nu-mi fă probleme, am destule şi aşa.
EL: Scuze.
EA: Nu sunt singură, dacă nu eşti prost, vei înţelege.
EL: Mă-ndoiam eu.
EA: Ok, te-ai prins.
EL: Fetiţele... se pare că ele nu sunt niciodată singure.
EA: Asta e, Jean.
EL: Se pare chiar că ei sunt duri şi eu... ştiţi... încasatul... Chiar n-am ştiut niciodată asta.

6
EA: Nici o problemă.
EL: Trebuie că merge... „casa” asta.
EA: Cu cât merge mai bine, cu atât mai mult trebuie să meargă.
EL: Da, da, am înţeles. (detaşat) La ce oră terminaţi?
EA: La ce oră termin?
EL: Da.
EA: De ce?
EL: De ce? Aşa, mă întrebam şi eu.
EA: Vrei să-mi dai întâlnire?

Ea râde.

EL: La ce oră terminaţi?

EA: Nu-i cu oră fixă. Hai, Jean, întoarce-te la tine acasă. Sigur e cineva care te aşteaptă.
EA: Da, aşa e, cineva care mă aşteaptă.

Ea îl conduce.

EL: Şi asta?

Scoate nişte bani.

EA: Sunt bani.

EL: Ei?
EA: Ei... Stai.
EL (mulţumit de sine): Asta schimbă totul, aşa, dintr-o dată, sunt un client nou, cu altă
tranşă orară. Aşa poate merge liniştit mai departe.
EA: Asta nu schimbă nimic, întoarce-te acasă.
EL: Nu, am bani. Vreau să rămân cu dumneavoastră.
EA: Poate că eu nu vreau. Du-te să te vezi cu altă fată. E plină strada de ele. Uite, du-te
să te vezi cu amica mea spaniolă. Bruneta care era cu mine la poartă.

7
EL: Nu-mi plac brunetele şi are sânii ca nişte obuze. Vreau să rămân aici, în plus îmi
place... mobilierul. E simplu. Cu cât e mai simplu, cu atât e mai frumos.
EA: Ai gust.
EL: Sigur.
EA: Dacă era după mine, aş mai fi împrospătat pe aici.

Ea râde făcând o mişcare circulară cu braţele.

EL: Deci pot să rămân?

EA: Ai mălaiul?
EL: Acelaşi lucru, îi pun pe masă.
EA: Nu, dă-i.
EL: Nu există reducere la tarif?
EA: Nu.
EL: Glumeam. Mi se rupe de bani.
EA: Bine.
EL: Partea bună e c-am făcut economie la săpunul lichid!
EA: Suntem mai siguri pe noi?
EL: Da.
EA: Va fi bine, comoara mea.
EL: Ce?
EA: Chestia, cum spui tu
EL: Nu e foarte important. Puţin îmi pasă.
EA: Ce vrei, de fapt?
EL: Să fiu aici.
EA: Să fii aici...
EL: Să fiu aici, e plăcut. E un fel de electrcitate în aer, care se plimbă...
EA: ... e dragostea şi teama care se amestecă.
EL: Aha, bine.

El priveşte în jurul lui.

8
EA: ... Dacă te uiţi fix la luminiţa roşie, fix în ochi... O să simţi un suflu... care vine, îţi
urcă prin tot corpul, până în vârful capului...
EL: E o şmecherie asta.
EA: Mare.
EL: Mare şmecherie.
EA: Foarte...
EL: Foarte.
EA: Îţi place asta.
EL: Aşteptaţi.
EA: Ce să aştept?
EL: Nu ştiu.
EA: N-ai chef?
EL: ... Nu, pentru moment.
EA: Nu-ţi plac?
EL: Ba da, mult.
EA: Şi atunci?
EL: Nu-i aşa simplu.
EA: Haide, omule, lasă-te dus...
EL: Omul dumneavoastră ar fi trebuit să vă vorbească, de fapt... nu e un om bun.
EA: Atunci, nu mai spune nimic.
EL: ...însă, e prea târziu acum, am vorbit prea mult. Cum s-ar spune, m-am afecţionat de
dumneavoastră.
EA: Nu te-ncurci.
EL: Ah, afectul nu e o chestiune de viteză, ci de privire, iar a dumneavoastră...
EA: Uit-o, întinde-te şi închide ochii... Lasă-te dus.
EL: Mă gâdil... Opriţi-vă. (Izbucneşte în râs.) Scuzaţi-mă, e pe fond nervos.
EA: Bine, nu-i nimic.
EL: Gâdiliturile... teribil.
EA: Te las, stai liniştit.
EL: Zău, scuze... Nu merge prea bine. Scuzaţi-mă!

9
EA: Acele ceasului merg, dragule.
EL: N-aveţi nimic de băut?
EA: Apă, la chiuvetă.
EL: Nu, ceva tare, care stimulează.

Ea îl serveşte cu un pahar de alcool.

EA: Ţine.... Dar nu te lansa!

EL: Mersi... N-am nici o intenţie... Şi nici nu-mi plac florile de pe cuvertură.
EA: Nu-s frumoase margaretele mele?
EL: Ba da... Mă rog, nu-s florile mele preferate.

Tăcere.

EA: Dar care-ţi plac?

EL: Trandafirii.
EA: Nu-mi vorbi de astea.
EL: Trandafirii... Nici nu pot să vă spun, sunt...
EA: Va trebui să ne spunem la revedere.
EL: Ah, scuzaţi-mă...
EA: Nu că m-ai deranja.
EL: Oh, pardon, îmi dau seama că vă plictisesc cu povestioarele mele. Scuzaţi-mă.
EA: Nu te mai scuza tot timpul.
EL: Scuzaţi-mă.

El tuşeşte.

EA: Vrei să te fac repede înainte să pleci. Ai dat mulţi bani pentru nimic.
EL: Nimic... Numai să fiu aici şi e bine. V-am mai spus asta. Savurez timpul pe care-l
mai am în prezenţa dumneavoastră.
EA: Numai să fii aici.

10
EL: Şi să nu ştiu ce se va întâmpla!
EA: Eu, una, ştiu ce se va întâmpla!
EL (neliniştit): Nu, nu, nu ştiţi. Niciodată nu putem să ştim ce se va întâmpla. Niciodată.
EA: O să pleci!
EL: Poate că da, poate că nu.
EA: Ce vrea să-nsemne asta?
EL: Nimic. Absolut nimic..
EA: Haide, gata!
EL: Mă simt bine aici.
EA: Ieşi!
EL: O să strigaţi?
EA: Nu e nevoie.
EL: Deci?

El râde puternic.

EA: Deci... Poate că am să strig.

EL: Din momentul în care nu mai merge ca de obicei, intraţi în panică, plecarea de la
lucru, nimicurile, nani, sunteţi ca o debutantă micuţă, nu rezistaţi. Mai degrabă strigaţi în
loc să încercaţi să înţelegeţi. Haideţi, strigaţi!
EA: Bun, ascultă Jean... Sigur e ceva la tine ce nu prea merge, nu-i nimic! O să se
rezolve, întoarce-te acasă.
EL: Vă jucaţi de-a sora de caritate pentru sărmani?
EA: Nu sunt soră de nici o caritate, dar tu începi să mă calci pe nervi, pleacă odată!
EL: Bine.
EA: Ştii drumul?
EL: O să plec, dar înainte aş vrea să te întreb ceva?
EA: Dă-i drumul!
EL: Da, doamnă.
EA: Deci.
EL: Aici lucraţi?

11
EA (dur): Adesea... Deci?
EL: Nimic... Nimic... Doar că locuiţi pe strada Enghien, nu?
EA (surprinsă): Şi ce-i cu asta?
EL: Şi aveţi o fiică de vreo opt ani, care se numeşte Margot, nu?

Tăcere.

EA: Ce vreţi, de fapt?

EL: Îmi vorbiţi la a doua plural acum?
EA: Ce vreţi, de fapt?
EL: Să mai rămân un pic aici, cu dumneavoastră. Se poate?

El reuşeşte să ia cheia şi să o bage în buzunar, ea e lividă.

EA: Nu prea înţeleg ce joc faceţi.

EL: Nu e mare lucru de înţeles. Vreau să rămân aici, asta-i tot. Mai vreţi bani?
EA: Asta-i acum, ţineţi-i.
EL: Mersi mult, dar nu prea-mi miroase a bine.
EA: Deci?
EL: Nimic.
EA: Cum de ştiţi...
EL: Nu puneţi întrebări... Şi totul se va petrece fără probleme.
EA: Fără probleme.
EL: Nici una.
EA: Ce vreţi, de fapt?
EL: Vă deranjează dacă rămân aici?
EA: Da.
EL: De-adevăratelea?
EA: De-adevăratelea, nu mai ştiu. Nu mai ştiu dacă e mai bine că sunteţi aici sau în altă
parte.
EL: De ce?

12
EA: De ce?
EL: Vă depăşeşte.
EA: Puţin.
EL: Vă depăşeşte faptul că am chef să vorbim.
EA: Dacă e să bârfim, te-ai simţi mai bine cu ceilalţi la bar.
EL: Cu ceilalţi? Nu-i aşa de simplu! Micuţa mea doamnă.
EA: Nu sunt micuţa ta doamnă.
EL: Aşa e, bine, bine.
EA: Deci, o să vă debitaţi căcatul?
EL: Evident că o să vă spun nişte lucruri. Vedeţi, deci... Doar să fiu aici, un acoperiş
deasupra, cineva cu mine, aici unde e cald, chiar dacă florile de pe cuvertură sunt urâte,
dar nu-i nimic, un pat, e important şi lumina... Ah, lumina, şi ceva de băut şi de mâncat...
N-aveţi cumva ceva de mâncare?
EA: Nu.
EL: Nici măcar ceva de ronţăit?
EA: Nu te laşi niciodată?
EL: Ospitalitate.
EA: Du-te-n mă-ta.
EL: Ce noroc. Am cumpărat o ciocolată venind încoace... Nu vreţi?
EA: Nu.
EL: Bine, bine, ştiu. Nu e o marcă bună. Aveţi dreptate. Nu e foarte bună... Vă pricepeţi
la ciocolată? Se pare că e lipsa de afecţiune... Aşa se spune, la radio, că ciocolata, mai
ales, amăruie e de la lipsa de afecţiune. Deci, nu vreţi să gustaţi un pătrăţel de ciocolată
amăruie?
EA: Bagă-ţi în cur pătrăţelul tău!
EL: În gură, delicios... Nu ţineţi vreun regim?
EA: Încetaţi!
EL: Ah, aţi băgat de seamă imediat că nu e o marcă bună, cu peisajele de pe ambalaj. Pe
mine, peisajele astea mă fac să visez. E unul pe care-l am tot timpul cu mine. E un lac în
Italia, magnific... Lacurile italieneşti pierdute în mici depresiuni montane. Doriţi să
vedeţi?

13
EA: Nu.
EL: Nu-i nimic, vă arăt totuşi... Deci aici, în dreapta, voi construi o casă, liniştită, din
lemn toată, cu o verandă mică... Şi-mi voi pune un fotoliu mare din pânză, ca să-mi fac
siesta şi să citesc ziarul. Aici, un ponton micuţ, cu o bărcuţă. Îmi place la nebunie să merg
la pescuit, dimineaţa, pe răcoare.
EA: Ştiţi ce, mă doare-n cur de pescuit şi de pontonul dumneavoastră mititel.
EL: E o prostie, v-aş fi invitat să veniţi în vacanţe şi să vă bronzaţi pe pontonul meu
mititel. V-ar fi făcut bine. Nu aveţi o mină foarte bună, sunteţi cam albă. V-aş fi dat chiar
şi o bicicletă să veniţi la plimbare cu mine. Bicicleta, deşi nu dezmorţeşte limbile, măcar
dezmorţeşte picioarele.
EA: O să mă lăsaţi dracului în pace până la urmă?
EL: La urmă, da, la urmă de tot.
EA (sec): De ce, de ce vă uitaţi la ceas. Aşteptaţi pe cineva?
EL: Nu, nu, pe nimeni.
EA: Dacă vă grăbiţi, puteţi să plecaţi.
EL: Am tot timpul din lume.
EA: Nu pare.
EL: Ah, bine.
EA: Ceea ce aşteptaţi pare să fie important.
EL: Destul, da!
EA: Şi ce anume?
EL: Răbdare, nu mai e mult!
EA: Aha, da.
EL: Da, oră după oră, uşurel, fără zgomot, până mâine... Mâine.
EA: Ce mâine?
EL: Mâine o să fie caraghios... N-aveţi cum să înţelegeţi. O zi micuţă care se va naşte, cu
motoare, primele autobuze. Tot circul, dintr-odată, nici un cântec de păsări la malul apei,
nu, nu... Ding... zîng... brîîîîr...tîîîîîr... Uimitoare, aceste zgomote. Toţi cu capul ca un cur,
automate, care se vor îndrepta direct spre cafea şi duş. Iar eu, eu mă voi întoarce, să
găsesc un loc unde să dorm lângă o persoană... Şi e mai bine câteodată să fii lângă o

14
persoană, mai bine decât lângă cineva pe care nu-l iubeşti, sau mai mult... Nu-i aşa că e
mai bine să dormi singur?
EA: Adesea.
EL: Aha... Asta îmi face plăcere.
EA: Ce?
EL: Că suntem de acord. Măcar o dată suntem de aceeaşi părere. Am reuşit să găsim un
tărâm de înţelegere.
EA: Şi vă faceţi socoteala să vă petreceţi noapte pe tărâmul meu de înţelegere?
EL: Poate... Şi fiica dumneavoastră, ea e în pat la ora asta?
EA: Dacă mai vorbeşti despre fiica mea, te omor!
EL: Calmează-te, draga mea... Calmează-te.
EA: Gura. Şi sunt orice, numai draga ta nu.
EL: Să ne calmăm... E caraghios, pentru că azi dimineaţă, chiar nu mă gândeam deloc să
vă văd, vreau să zic, să stau faţă în faţă cu dumneavoastră.
EA: Chiar e caraghios.

Ea îşi toarnă de băut.

EL: Tocmai ieşisem să iau aer, nişte zahăr şi o salată, da, salată, aveam nişte invitaţi. Dar
ştiţi cum e cu invitaţii, nu poţi conta pe ei. Îţi faci o plăcere din nimic şi după aceea, în
ultimul moment, renunţă... Salata, vinul şi brânza sunt primordiale, condiţie sine qua non,
dar eu, eu am noroc, am un arab la colţ.
EA: Mi se fâlfâie mie de salatele tale.
EL: N-ar trebui! Din cauza asta sunt aici, cu dumneavoastră. Sunt nişte lucruri care se
petrec în interior, fără să poţi schimba nimic, un soi de mici fatalităţi care se înlănţuie
unele după altele, invitaţii, arabul, neprevăzutul, adio invitaţi... Şi iată-mă, ca pe şine,
împins de destinul meu, zburând, alunecând, rostogolindu-mă până la dumneavoastră...
Staţia Strasbourg-Saint-Denis... Trebuie să pui ceva în locul neprevăzutului... ca să umpli
golul. Iată-mă, deci, în camera dumneavoastră, în faţa dumneavoastră, după ce am urcat
patru etaje.
EA: Nouăzeci şi şase de scări.

15
EL: Parc-ar fi un vis.
EA: Aşa se pare.
EL: Avem vreme să ne imaginăm.
EA: Să te laşi dus uşor.
EL: Nu trebuie să gândeşti prea mult, altfel se prăbuşeşte totul după aceste nouăzeci şi
şase de scări urcate de plăcere, pentru numele lui Dumnezeu.
EA: Face bine la gambe.
EL: Ah, da, Isuse, de-asta aveţi picioare frumoase.
EA: Uită-te bine! Nu vezi aşa ceva în fiecare zi.
EL: Ah, nu! Ceea ce mi se pare mie incredibil e că puteţi să staţi toată ziua în picioare, să
aşteptaţi într-un picior... Eu, eu n-aş putea.
EA: Ah, nu?
EL: Ah, nu, sigur. Sunt ferm. De aceea bicicleta v-ar face bine... La picioare...
Dumneavoastră, care rămâneţi înfiptă, în picioare toată sfânta ziulică.
EA (ironică): De-asta e o uşurare să te-ntinzi. M-aş fi simţit bine întinsă cu tine. M-ar fi
odihnit... Şi în loc de asta, la ora asta, tu-mi scoţi peri albi.
EL: Dar sunteţi albă toată... Trebuie că sunteţi fermecătoare fără machiaj, sunt sigur.

Se aude muzică spaniolă, vag retro, care pare să vină dintr-o cameră apropiată.

EA: Nouăzeci şi şase.

EL: Ce nouăzeci şi şase?
EA: Nouăzeci şi şase şi gata! Auziţi muzica, e Conception, amica mea spaniolă cu obuze
mari, a urcat nenorocita!
EL: Sunt cărora le place aşa?!
EA: Aşa ce?
EL: Aerul ăsta de sărbătoare într-un moment de aşa mare uşurare.
EA: Uşurare! Dar ai şi tu nişte cuvinte!
EL: Mă rog, când faci dragoste.
EA: E specialitatea ei, cursă lungă, îmi place muzica asta!
EL: Şi tocmai la Conception vroiaţi să mă trimiteţi?

16
EA: Da.
EL: Ca o vacă la taur.
EA: Dar ai fi fost tu în locul văcuţei.
EL: Formidabil, până-ţi dai sufletul, urechile şi puţa pentru Conception, şi o ploaie de
flori şi de batiste căzând din cer, zburând roşii şi albe în strigătele de bravo si ole. Ole...
EA: Terminaţi odată cu tâmpeniile astea! O să-mi spuneţi ce vreţi de fapt? Vreţi banii
mei, vi-i dau. Sunteţi poliţai? Ce vreţi de fapt? Să mi-o trageţi? Haideţi... Căcat!
EL: Dă-ţi drumul.
EA: Îmi dau drumul.
EL: O voce dulce pe care o iubesc. Atât, doar atât şi plutesc.
EA: Vrei să mă faci să cânt, din partea cui vii? Ce vrei?
EL: Să vă fac să cântaţi, de ce nu... Sunt sigur că nu cântaţi rău deloc. Îmi cântaţi un
cântec? Dar nu ca prietena dumneavoastră. Ceva mai...
EA: Dar eşti complet dus ca bărbat!
EL: Nu vreţi?
EA: Cară-te.
EL: Atunci am să cânt eu. Dar vă previn că nu ştiu. Cânt complet fals... Nu mă priviţi,
mă simt stingherit, e impresionat să cânţi în faţa cuiva pe care-l cunoşti un pic...

Începe să cânte, un cântec demodat în italiană... ea îl opreşte strigând.

EA: Lăsaţi, vă rog... Nu vă place ce cânt?

EA: Mai închide gura aia!
EL: Da... Da, dacă nu vă place ce cânt, pot să cânt altceva, doamnă? Ce-aţi vrea? Ştiu
multe cântece din repertoriul italian şi câteva şansonete franţuzeşti care se dau la radio.
EA: O să taci dracului din gura aia de cur, cu picioarele alea rotunde de tâmpit... Taci!!!
Sau îţi iau gâtul.
EL: Să ne calmăm.

Înaintează spre el violent şi se bat, el reuşeşte să o domine şi să o ţină de mâini, ea îl

scuipă în faţă.

17
EL (şetrgându-se): Nu trebuie să faci asta... Nu trebuie asta...

Brusc, ca şi cum ar fi fost rănit în mod ciudat, el se aşează pe marginea patului, ea,
uimită, şi-a pierdut peruca blondă în bătaie, se observă acum că este brunetă, se lasă să
alunece de-a lungul peretelui şi se aşează pieptănându-şi mecanic peruca sintetică... Se
aude în continuare muzica... Prin fereastră se filtrează o lumină albăstrie care
desenează litere pe jos... Tăcere.

Nu e bine să scuipi oamenii în moacă. De ce nu strigaţi... Hei, de ce? Ar fi aşa de uşor.

E păcat că nu vă place pescuitul. V-aş fi învăţat cum să prindeţi un peşte. Se zbate, sare.
Ah! Chiar e de văzut asta! Sunt unii care fac salturi de un metru deasupra apei, care se
zbat ore întregi, ah! Se frământă. Destinzi firul şi apoi se supun toţi evidenţei... Sau
aproape. Se zbat şi îi aduci ca pe torpile argintate, fine care alunecă lin. Tragi uşurel firul
şi îi aduci pe uscat. Gurile lor micuţe, strâmbe, deschise, asfixiindu-se pe nisip, sar, se
cabrează, clachează şi apoi, dintr-o dată, mor definitiv, cu sânge în gură.
EA: Nu-mi mai vorbiţi despre peşti.
EL: De ce?
EA: Tata era pescar.
EL: Ah! Acum înţeleg.
EA: Sigur.
EL: Nu avem aceleaşi pasiuni, păcat.
EA: Păcat!
EL: Asta mă întristează puţin, credeam că iubiţi aceleaşi lucruri ca şi mine.
EA: Sunteţi bolnav.
EL: Pentru că îmi place pescuitul, muntele şi bicicleta.

El îşi priveşte din nou ceasul.

EL: De fapt, arătaţi la fel de bine brunetă ca şi blondă. Eu, mie... căruia nu-mi plac
brunetele de obicei.

18
Tăcere.

EA: Ce aşteptaţi de la mine până la urmă?

EL: Treceţi de la tu la dumneavoastră aşa de uşor, e drept că să scuipi oamenii în moacă,
nu e cel mai bun mijloc să afli ce gândesc.
EA: Cum de ştiţi că...

El îşi fixază în mod ciudat ceasul cu privirea.

EL: N-a mai rămas foarte mult.

EA: Mult ce?
EL: De aşteptat.
EA: Nu ştiu ce să cred despre dumneavoastră.
EL: Nu se spun lucrurile astea, nu mă deranjează dacă nu credeţi nimic despre mine.
EA (ca petru sine): Bolnav, tâmpit sau naiv.
EL: Nici asta nu se spune.
EA: ...Asta e, tâmpit sau naiv.
EL: Spuneţi asta pentru că vă e frică.
EA: De dumneavoastră?
EL: De ceea ce ar putea să se întâmple. În orice caz, e un amestec bun să nu prea
categoriseşti omul de tâmpit sau naiv.
EA: Poate... Poate că aveţi dreptate. Poate că e bine să fii tâmpit.
EL: Şi naiv.
EA: Scuzaţi-mă şi... naiv.
EL: Mersi... „în lumea largă, doar două feluri de oameni trăiesc fără griji, cei care cunosc
toate secretele lumii şi cei care le ignoră în totalitate”. E frumos şi nu-i de la mine, vă daţi
seama.

Îşi priveşte ceasul... Se ridică şi stinge lumina astfel încât nu mai rămâne decât o
luminiţă albăstruie... Îşi ia micul sac de voiaj şi îl pune în spatele paravanului.

19
E momenetul.

EA: Să ce?
EL: E mâine, e trecut de miezul nopţii!
EA: Ei şi?

El dispare rapid în spatele micului paravan... Când se întoarce ţine în mâini un tort
aniversar cu patru lumânări mari aprinse.

Ce-i asta?
EL (cântând): ... La mulţi ani, cele mai sincere urări...
EA: Ce-i asta?
EL: Ce-i asta? Nu e ziua dumneavoastră astăzi, de câteva minute?
EA (gravă): ...Ba da
EL (uşurat): Aha, bine.
EA (cu duritate): ...Şi cum de ştiţi ata?
EL: Sper că vă place tortul cu iaurt. E singurul pe care ştiu să-l fac.
EA: ...
EL: O să-mi spuneţi dacă e bun... Dar mai înainte trebuie să suflaţi... Haideţi, trebuie să
suflaţi...

Ea suflă fără prea multă convingere.

EL: Bravo... Formidabil... Numai bine vă doresc!!!

El aplaudă, îndepărtaeză lumânările, scoate un briceag şi taie toruleţul în patru, închide

cuţitul şi îl lasă pe masă.

Haideţi, mâncaţi! Nu e otrăvit, uitaţi-vă, eu mănânc...

20
Ea mănâncă fixându-l pe Jean din priviri.

EL: Deci, e bun tortul meu cu iaurt?

EA (rece): Foarte bun.
EL: Ah! Îmi face plăcere. Mă temeam că l-am ratat.
EA: ...
EL: Ah! Să vezi, mă apucase una din fricile alea că-l ratez de am stat tot timpul de
coacere lângă cuptor.
EA: De ce faceţi asta?
EL: Pentru că e aniversarea dumneavoastră.
EA (dură): Nu serbezi aniversarea cuiva pe care nu-l cunoşti.
EL: Şi ce schimbă asta, nimic! E doar un tort cu patru lumânări deasupra şi... şi... şi...
şampanie!!!

Merge să caute în geanta lui, revenind Lola e acolo, cu briceagul în mână, imobilă.

Ah... bine.
EA: Petrecerea s-a terminat
EL: Nici măcar n-am dansat şi n-am băut şampania.
EA: Cine sunteţi?
EL: ... Calm... o să vă explic.
EA: Acum!
EL: M-am temut.
EA: De ce te-ai temut?
EL: C-o s-o dau în bară. Vroiam doar să vă fac o surpriză şi vroiam atât de mult să-mi
iasă.
EA: Ce?
EL: Aniversarea dumneavoastră.
EA: Cine eşti?
EL: Eu?
EA: Cu cine crezi că vorbesc? De unde ştii toate astea despre mine?

21
EL (gânditor): Rareori mi-a fost aşa de teamă să n-o dau în bară... când te gândeşti prea
mult la nişte lucruri, le distrugi.
EA: E adevărat că o zbârceşti când gândeşti prea mult!
EL: Şi acum vroiam să-mi iasă. Era ca un pariu, dacă înţelegeţi ce vreau să spun?
EA: Nu, deloc.
EL: Nu mai contează acum.
EA: Un pariu cu cine?
EL: Cu nimeni.
EA: Îţi baţi joc de mine?
EL: Nu, nu... cu viaţa... doar un pariu cu viaţa... mi-am spus... Jean, dragule, dacă
reuşeşti să-i urezi la mulţi ani înseamnă că viaţa merită trăită.
EA: Bun, nu înţeleg nimic din tot ce povesteşti tu.
EL: Nu e nimic de înţeles... e treaba mea.
EA: Scuipă-mi şi mie treaba asta a ta!
EL: Da, da, cine ştie să aştepte primeşte. Înţelegeţi foarte bine că dacă dispar, dacă crăp,
prea puţină lume îşi va da seama de asta într-o bună zi, sau că va dura o vreme, ei, bine,
îmi vine deseori să dispar din circulaţie, să merg într-un paradis ca cel de pe ambalajul
tabletelor de ciocolată.
EA: Casa şi pontonul micuţ.
EL: Hîm... da, asta e, sau aş merge la pescuit.
EA: Mă iei drept o imbecilă.
EL: O imbecilă! Nu. Nu.
EA: Atunci, ne simţim prinşi, peştişor! Am să-ţi arăt că am învăţat bine lecţia. Tu ai
cârligul în gât, iepuraş.

Ea îl prinde de păr.

EL: Ai! Nu de păr. Omorâţi-mă dar nu mă trageâi de păr.

EA: O să-i dai drumul cu tâmpeniile tale!
EL: Da, cred că da.
EA: O să-mi spui...

22
EL: ...Nu vroiam să vă fac nici un rău. Nu vreţi să-mi daţi drumul la păr. Îmi vine să
plâng şi nu mai pot să vă explic.

Ea îi dă drumul dar continuă să-l ameninţe cu briceagul.

Nu vreţi să vă potoliţi, să lăsaţi cuţitul? La început, ţi se face puţin frică, dar după aceea
devine ridicol... Dacă vreţi să mă tăiaţi cu cuţitul, să-mi luaţi gâtul, să mă faceţi să
sângerez ca un iepuraş, atunci aici trebuie să tăiaţi. Haideţi! Haideţi, aici! Trebuie tranşat!
Haideţi, omorâţi-mă dacă asta vreţi.

Ea se calmează puţin, dar continuă să fie ameninţătoare.

Pot să deschid sticla pe loc?

EA: Fă dopul să pocnească.

EL: O să bem. Bule mititele, şi aşa o să ştergem toate astea.

Ea se aşează pe pat... el deschide sticla.

Trebuie să ştii s-o ţii, altfel sare peste tot.

EA: Nu ţi-o lua în cap că te fac să te pişi pe nas.

Tăcere, timp în care el serveşte şampania.

EL: Păreţi obosită?

EA: Hei! Tu ţi-ai văzut vreodată moaca aia stupidă în oglindă! Doar o singură dată.
EL: Dormiţi de obicei la ora asta?
EA: Încep dimineaţa devreme, pe răcoare, cum spui tu, pescuitul de biftons.
EL: Ştiu, vă privesc adeseori, dar dumneavoastră, dumneavoastră nu mă vedeţi niciodată!
De parc-aş fi transparent. Nimeni, niciodată nu mă priveşte în ochi! Niciodată! Niciodată.

23
Râde.

EA: În seara asta, eraţi ultimul client. Ce mai client. Şi când te gândeşti că mi-am spus:
hai, fii bună, cu moaca lui nefericită, hai, trebuie că nu are prea multă muniţie.
EL: Ultimul client, cum spuneam nu trebuie să te juri pentru nimic. E bună şampania
asta?
EA: Ca tortul. S-ar spune o noapte care începe pe dos (o noapte aiurea). Toate aiurelile
astea, unele după altele, ca lovituri de cuţit pe care mi le înfigeţi în ţeastă. Sunt golită. Aş
vrea să adun totul grămadă, dar nu mai pot. Mi-e milă de tine.
EL: E din cauza luminii. Ştiu, e penibil. Miroase ca liliacul.
EA: Ţi se pare?
EL: Da.
EA: Nu mi se pare.
EL: Pentru că v-aţi obişnuit.
EA: Nu mi se pare că miroase a liliac.
EL: Ca liliacul, am spus ca liliacul
EA: Da, bine şi nu.
EL: Poate că dumneavoastră sau părul dumneavoastră sau săpunul dumneavoastră care
miroase aşa.
EA: Cu tot ce-i pe aici pe post de putori, ţie ţi se pare că miroase a liliac.
EL: Puţin îmi pasă de ce s-a întâmplat înainte. Mi se pare că adineaori ceva degaja ceva
care miroasea bine.

Tăcere destul de lungă, se aude din nou muzică spaniolă.

EA: E ora mentolatei mele.

EL: A cui?
EA: A mentolatei mele.
EL: Nu minţiţi?
EA: ... Nu e distractiv.
EL: Nu.

24
EA: Ce cap caraghios ai!
EL: Nu.
EA: Ah, ba da, te asigur, foarte, foarte caraghios.
EL: Aşa vi se pare?
EA: Sigur.
EL: Ca bunicile.
EA: Ţi se par caraghioase.
EL: Nu, infuzia dumneavoastră, ea e ca la bunica.
EA: Nu e nici o infuzie, e ţigara mea.
EL: O mentolată.
EA: Da... când mi-e somn, mă culc după ce fumez o mentolată. Ziua, am oroare de aşa
ceva, dar înainte de culcare, nu ştiu de ce, dar fumez o mentolată. Menta, prospeţimea...
mă calemază, şi adorm uşor, fără griji, după una sau două pilule.
EL: Da.
EA: Dar acum, nu pot.
EL: De ce?
EA: De ce, de ce, te-ai plantat aici. Eşti aici cu mutra ta idioată şi buna ta dispoziţie! Om
de nimic, faci lumea să urle.
EL: Dar sunteţi singură cu mine.
EA: Pentru mine, faci cât zece!
EL: Şi asta vă împiedică să vă luaţi pilulele?
EA: Gardenal, teralene, valium, calmante în general, imediat ce ultimul bărbat pleacă.
EL: Suna frumos ca un poem.
EA: Lista locurilor unde se găseşte vânzătorul de iluzii. Dar nu ştiu de ce vă povestesc
toate astea. Sunt chestii personale.
EL: Oricum, nu-i uşor.
EA: Ce anume?
EL: Să vorbeşti unui străin... unuia care pleacă.
EA: Tu nu pleci, tu te-ai plantat aici, cu puţa şi cuţitul tău fără să întrebi pe nimeni nimic.
EL: Cât despre cuţit...
EA: ...

25
EL: Nu mă deranjează dacă vreţi să dormiţi. Chiar îmi va face bine să vă văd dormind.
EA: Ştii ce mi-ar face mie bine să văd, că mă laşi odată, că o iei pe scări în jos şi te
întorci în cotineaţa ta.
EL: Nu, chiar nu, nu pot. Cel puţin, nu imediat.... trebuie să diger toate astea.
EA: Tortul.
EL: Da, tortul... toate astea... noroc că era aici tortul, m-aţi făcut să sar peste cină.
EA: Nu pari să fii sărit peste nimic.
EL: Ah, nu, nu e vina dumneavoastră! Dar, din cauza dumneavoastră, am ratat cina. Pot
chiar să spun datorită dumneavoastră.
EA: O să vă facă bine.
EL (nelinişnit): ... sunt gras.
EA: Face bine să mai sari câte o masă.
EL: Nu, dar chiar sunt gras?
EA: ...

Ea îl priveşte scurt de sus, de sus până jos.

EL: E penibil să te umfli când eşti singur. Ei bine, eu, eu merg într-un bar unde sunt
cunoscut. Mi se spune: deci, domnule Jean, cum vă mai merge astăzi? Şi înanite să
răspund, mi se dă meniul. Îl privesc îndelung, făcându-mă că mă uit. Dar îl ştiu pe de
rost, iau adesea acelaşi lucru. Azi, de exemplu, aş fi mâncat pui cu roşii... ştiţi, micile
obişnuinţe, nu se pierd uşor. E şi metoda dumneavoastră dinainte de a adormi.
EA: Da.
EL: Sunt gras?
EA: Nu.
EL: Mi-ar plăcea să vă văd fumând o mentolată.
EA: N-ai altceva să-mi propui.
EL: Ah, să vă văd dormind!
EA: Dorm ca toată lumea.
EL: Ah, nu, trebuie că nu dormiţi ca toată lumea. Nu vă cred. Nu dumneavoastră!
EA: Pe o parte, demachiată, cu picioarele desfăcute, visându-te.

26
Ea merge în spatele paravanului.

EL: Dormiţi goală?

EA: Dumneavoastră cum dorminţi?
EL: Profund.
EA: Profund în pijama?
EL: Gol vara, în pijama iarna, cu un strop de apă de colonie, îmi pun puţin în păr şi pe
piept, la subsori, aşa, ca să se simtă o prezenţă, în întuneric, ca o femeie care tocmai a
plecat să-şi ia un pahar cu apă.

Lola revine demachiată.

EA: Ca Marlyn, gol tot, cu parfum.

EL: Nu ştiu... poate ca ea, aveţi dreptate.
EA: Şi aşteptaţi ca ea să se întoarcă din bucătărie, cu paharul ei de apă.
EL: Da, o aştept în toate nopţile să revină... când nu reuşesc să dorm. Nu iau pilule dar
iau ziarul şi citesc toate micile anunţuri şi adorm aşa printre micile anunţuri. Femeie
seducătoare caută bărbat ca mine, ca mine, ca mine şi adorm... (râde)... fiecare cu
trucurile lui?
EA: Da, fiecare cu micile lui manii.
EL: În orice caz, asta nu deranjează pe nimeni. Sunteţi superbă fără pictura aceea de
războinic pe faţă. Eu unul ador mirosul pudrei.
EA: Trebuie să fii o puicuţă plină de culoare, îndopată cu vitamine, mină bună. Naturalul,
asta nu face coadă.
EL: Vedeţi, eu am o viaţă plată ca o limonadă. Nu mă cunoaşteţi, asta e greu, să mă
prezint, să vă povestesc puţin viaţa mea şi o să plecaţi în fugă.
EA: M-aş mira. Cheia e la dumneavoastră.
EL: Ah, da, aşa e, uitasem.
EA: Eu nu.

27
EL: ... Nu că viaţa mea ar fi oribilă, dar nu se întâmplă niciodată nimic. În timp ce la
dumneavoastră, la dumneavoastră e ceva agitaţie.
EA: Dar nu se întâmplă mare lucru.
EL: Mi-ar plăcea să fiu de partea cealaltă, doar o dată de partea cealaltă, să văd cum e să
fii fericit cu cineva fără nici cea mai mică nelinişte.
EA: Nu eşti singur.
EL: Neliniştea mi-a distrus viaţa.
EA: Da.
EL: Deci semănăm puţin.
EA: Nu mi-ar plăcea să vă seamăn.
EL (după o tăcere): ... De fapt, aveţi dreptate. De-asta fac pariuri cu viaţa... ca să-mi dea
puţină forţă, un motiv cât de mic pentru a trăi. Nici mie nu mi-ar plăcea să-mi semăn.
Deci, merg pe stradă, cu un pas normal şi ochii închişi, şi număr încet până la o sută, la o
sută îi deschid din nou... intru într-altă lume, o tranziţie, nu ştii cu cine te-ai intersectat, ai
trecut pe lângă o groază de oameni, ai impresia că ai ratat o droaie de lucruri importante,
hazardul sau poate dragostea... şi ajungi într-un loc unde totul este nou şi te uiţi la oameni
într-un alt timp, într-altă dimensiune, e o senzaţie bizară, de fapt...
EA: Ca o călătorie.
EL: Da, asta e ca un mic voiaj... un mic voiaj, în care nu şti ce ţi se întâmplă... mă lovesc
de oameni, sar ca un titirez micuţ, de la unul la altul, mă agit. Ei strigă, mârâie, mă insultă
iar eu, eu nu spun nimic. Merg nicăieri şi număr 70, 71, 72 şi redeschid ochii. Continuui
să merg spre oameni. Urc în fugă şi deseori când redeschid ochii, plâng. Nu ştiu de ce,
dar plâng, ca un copil, dar nu fac zgomot şi nu ştiu exact dacă îmi face bine sau rău.
EA: Cam ştiu cum e asta. Aici se simte cum începe să mişte apoi începe să strângă ca şi
cum ai primi o lovitură de pumnal.
EL: Şi fie că eşti trist sau fericit, e ca o sfâşiere, ceva ce se deschide în tine.
EA: Nu e uşor să trăieşti.
EL: Nu. Nu-mi găsesc niciodată locul. Pe stradă, am impresia că iubirea se află cu
cincizeci de paşi mai în faţă. Şi atunci alerg de-mi scuip plămânii, ca un imbecil, şi
iubirea nu e niciodată în faţa mea. Şi atunci, cred că e în spatele meu, într-o rochie
albastră, frumoasă, mă opresc şi nu văd iubirea trecând.

28
EA: Eu, eu o văd defilând.
EL: Nu e iubire. Ştii bine asta. Ştii chiar şi ce-ar putea fi.
EA: Atunci, ce e?
EL: Altceva, recuperare. Mici bucăţele de amor murdare şi rele, rrrrele. Dacă nu avem
cât de puţin, nu putem, nu, nu, nu se poate. Trebuie să-ţi alegi tabăra, între a te bate
mereu cu o dorinţă plină de ură şi iubirea cea mai profundă, care se lipeşte de tine ca un
frate geamăn. Dar să fii între ele cu un strop de iubire şi puţină ură, e groaznic. Dorinţa de
a se fereca, asta e aici înăuntru.
EA: Poate că ai dreptate! Poate că între ele două, între iubire şi ură, fix între ele două,
acolo e greu să respiri. Dar ceea ce se întâmplă între picioarele mele, ei, bine, numai eu
pot să simt dacă e iubire sau nu, măi! Şi asta o simt ca toate femeile, chiar dacă sunt
curvă.
EL: Acolo se întâmplă.

Arată locul cu degetul.

EA: Nu trebuie să arăţi niciodată cu degetul.

EL: Acolo...

Îşi trece mâna peste pieptul Lolei.

EA: Da.. da, exact... Există fire invizibile între oameni, cordoane care leagă o inimă de
alta, un trup de altul, un sex de altul, niciodată, niciodaă nu poţi să tai cordoanele astea.
Adeseori îţi dai seama la mult timp după că eşti legat de cineva fără s-o ştii.
EL: Da, fără s-o ştii.
EA: Şi nu e o istorie de cur, sau de tehnică sau de bani... poate un fel de miros, de microb
care-ţi intră în nări. E fatalitatea, un tip vede o gagică, îl vede şi ea, punct final şi nu mai
pot face altceva decât să se iubească. Chiar aşa e. Iubirea, nu poţi lupta împotriva ei. E o
boală care se spală cu timpul, câteodată... restul e însăilătură, dar nu iubirea... înţelegi,
însăilătură, poate să te facă să crăpi porcăria asta... încet. Eu, aici, am tipi pe lista de

29
aşteptare sau reprogramaţi sau tipi la coada listei, care vor să se golească de toată acreala
pe care o au în suflet şi la urmă, scot puţină iubire, cu ochii încişi. Să juisezi, asta orbeşte.
EL: Şi fără forţă.
EA: Nu mai mişti.
EL: Doborât, ca o moarte dulce.
EA: Şi când redeschizi ochii, toată lumea a dispărut.
EL: Da, dispărut. Exact atunci când strigi aşa, aaah. Chiar nu mă gândeam că puteţi să-
mi spuneţi aşa ceva!
EA: Nu mai e decât vânt, trăncăneală, să vorbeşti e ca vaselina pe care o dai ca să treacă
bucata mare.
EL: Nu e nimic concret de vorbit.
EA: Da, asta e, nimic concret (gânditoare, dintr-odată) ... vrei să-ţi arăt ceva?
EL (fericit): Da, bineînţeles.

Ea merge să caute în spatele comodei, un acvariu micuţ, rotund, înăutrul căruia înoată
un peştişor roşu.

EA: ... Caşalot.

Ţine acvariul şi îl strânge la piept ca şi cum ar fi însărcinată.

EL: Ce-i asta?

EA: Peştişorul meu roşu. Se vede, nu?
EL: Am gafat, adineaori.
EA: Prezentările: Caşalot, Jean. Jenică, balena, asta-i.
EL (înveselit): Încântat... mai ales pentru companie, murdăreşte mai puţin decât o pisică.
EA: El, cel puţin, nu enervează pe nimeni.
EL: Îl aduceţi întotdeauna cu dumneavoastră?
EA: Rămâne aici.
EL: Face parte din decor.
EA: Un adevărat companion.

30
EL: Apără bine.
EA: De singurătate... da. E drăguţ grăsuţul ăsta.
EL: De unde ştiţi că e un mascul?
EA: Nu ştiu, simt. E un băiat, punct, asta-i tot. Încă de la început, am ştiut că e un
mascul.
EL: După cum se mişcă, eu, unul, cred că-i fată.
EA: Nu-l asculta, Caşalot. Spune asta ca să te enerveze.
EL: E fată, dacă vă spun.
EA: Opreşte-te, ai să-mi faci peştişorul să sară.
EL: Mă-ndoiesc, sunt susceptibile chestiile astea micuţe. Dar după cum freamătă, vă jur
că e fată.
EA: Trebuie să adopt o peştoaică... dacă nu, o să-mi facă mutre.
EL: Nu există strada Saint Denis pentru peşti.
EA: Şi dumneavoastră pescuiţi făpturile astea. Chiar trebuie să fii idiot să faci aşa ceva.
Oricum el, el e prea micuţ ca să fie mâncat.
EL: Bestiuţele astea mici sunt bune pentru supă.
EA: Ce-mi place e că plăcerea-i doar pentru ochi. Îndopi o viaţă mititică în apa clară doar
ca să-l vezi înotând, dar nu poţi să-l atingi... şi asta e bine.
EL: E puţin ca la televizor, dai peste o fată frumoasă cum ţi-ar plăcea, dar nu poţi s-o
atingi.
EA: Da, televizorul şi ultimele programe de noapte pentru tine. Până la urmă, o să-mi
spui ce joc faci?
EL: ... la urmă, aveţi dreptate, la urmă. O să se facă ziuă curând. Am să vă dau o cheie,
nu asta, alta.
EA: Dă-i drumul.
EL: Nu aşa de repede, Lola. Aşa vă numiţi, Lola, nu?
EA: Da.
EL: Bun, într-o dimineaţă, mă întorcem acasă şi am văzut o fată, acolo, în faţa mea, cu
cincizeci de paşi înaintea mea... m-am luat după ea şi am urmărit-o fără ca ea să-şi dea
seama. Mi-am spus că poate era iubirea la cincizeci de paşi înainte. Atunci, am început să
galopez cu paşi iuţi şi mărunţi, gata să-mi dau tot aerul afară din plămâni, să mă golesc şi

31
când am ajuns lângă ea, am accelerat şi i-am luat geanta, într-o nebunie. După aceea, am
fugit până la mine. Eram nerăbdător să-mi cunosc prada, comoara mea... şi da, era prima
dată când devalizam iubirea, în fine, femeia, pe care poate că aş fi putut să o iubesc, sau
ea să mă iubească, cine ştie? Am deschis geanta, era un ruj de buze, un permis de
conducere cu fotografii de familie sub învelitoarea de plastic, o fotografie a ei cu un
bebeluş în braţe, o batistă, un portmoneu de skai negru, fără prea mulţi bani înăuntru, o
brichetă aurită, o cutie cu medicamente şi un pachet de...
EA: Mentolate.
EL: Mda, asta e. Dar i-am înapoiat totul fetei.
EA: Mai puţin fotografiile.
EL: Şi am pus numele şi prenumele fetei şi totul, data ei de naştere, mă rog, totul pe
spatele fotografiei... şi am lipit-o pe frigiderul meu lângă imaginea de la ciocolată, cu
lacurile italieneşti, magnificele lacuri italieneşti.
EA: Deci asta era.
EL: Nu-i mare lucru.
EA: Nu-i mare lucru.
EL: Eu, eu n-am uitat niciodată. Vroiam să vă urez la mulţi ani, asta e totul şi nu ştiam
cum s-o fac.
EA: Şi uite c-ai făcut-o.
EL: Păi, da, eu, unul, trăiesc de multă vreme cu imaginea dumneavoastră, aşa cum îmi
imaginez eu că sunteţi. Nu prea ştiam cum să fac, ca să vă abordez. Atâta am pregătit ce
vroiam să vă spun că acum, ei, bine, nu-mi mai amintesc... e o nebunie, adineaori, acasă,
ştiam pe de rost şi aici, nimic, nici un cuvintel nu iese cum ar trebui, cum prevăzusem. Ca
la şcoală. E o prostie. Pentru că aveam multe lucruri să vă spun. Deci vorbeaţi despre o
declaraţie.
EA: Nu-i nimic, tu mi-ai spus să vorbesc, nu e bine.
EL: Dar ajută... Auziţi, Conception revine pe câmpul de bătălie!
EA: Da.

Ea cântă.

32
EL: Nouăzeci şi opt.
EA: Stt... (dulce, ca un murmur)... O fumăm împreună?
EL: Ca ţigara condamnaţilor...

El râde.

EA: E uşoară şi proaspătă.

EL: Mentă, nu-mi place de obicei. Dar acum, o să încerc. E incompatibilă cu
homeopatia, spun ei.
EA: Nu eşti obligat.

El fumează, dar evident nu este un fumător.

Pufăi.

EL: Scuzaţi-mă, nu fumez de obicei. Adineaori, era pentru prezenţă. Ajută să faci orice,
oricum. Să-ţi ocupi mâinile. De obicei nu fumez.
EA: Atunci, nu fuma!
EL: Ba da, e ca şi cum aş avea puţin buzele dumneavoastră peste ale mele dacă fumez cu
dumneavoastră.
EA: Asta nu se spune.
EL: De ce?
EA: Pentru că...
EL: Mi-a ieşit aşa, dintr-odată. Devine prea fierbinte.

Ea stinge ţigara.

EA: Da.
EL: Pot să păstrez chiştocul?
EA: Dacă vrei.
EL: Nu e doar un chiştoc, e un mic cadou de la dumneavoastră. O amintire.

33
EA: Priveşte-mă şi stinge lumina.

Tăcere, timp în care el va stinge lumina.

Am numai imaginea ta în faţa ochilor. Nimic de făcut să scap.

EL: Şi eu. Vă văd ca pe o apariţie. Închid tare ochii şi continuaţi să sclipiţi în faţa ochilor
mei.
EA: Poţi să-ţi imaginezi orice în loc, ca o amintire care sa duce-n mă-sa.
EL: O imagine a Fecioarei pe care o priviţi îndelung, asta ar fi cam acelaşi lucru.Am
făcut asta la catehism. Ca să am o apariţie. Aveţi impresia că ea e în cameră, Sfânta
Fecioară.
EA: Nu vorbeam despre asta.
EL: Ca şi cum celălalt ar muri încetul cu încetul?
EA: Mda, asta e.
EL: Eu vreau să mor brusc.
EA: Nu-i aşa rău să mori, dacă ştii că ai trăit cu adevărat, o noapte sau o oră de ceva ce
trebuia făcut. Un minuţel poate distruge o viaţă şi după aceea totul se opreşte.
EL: E uşor de spus.
EA: De simţit, nu de spus, de simţit!
EL: Să fii sigur că nu te păcăleşti.
EA: O viaţă futută, o lovitură în gol. O să-mi spui că mă ştiu la loviturile în gol.
EL: Să te pişi în apă şi să te uiţi cum o faci. De ce sunteţi aşa de drăguţă cu mine?
EA: Pentru că tu nu eşti rău.
EL: De unde ştiţi?
EA: Nu ştiu nimic, de fapt, şi mi se rupe. Dar şi eu, am şi eu ceva să-ţi spun.
EL: Ah, da.
EA: Aproape întotdeauna e dezgustător dar şi frumos în acelaşi timp să ţii pe cineva cu
inima la gât, aşa cum ai crezut tu că faci cu mine. Cu micuţul tău şantaj, vorbind despre
fetiţa mea...
EL: Scuzaţi-mă că am fost obligat să vorbesc despre fiica dumneavoastră... vă promit...

34
Brusc furioasă ca şi cum ea ar vorbi cu altcineva.

EA: Să nu-mi promiţi nimic. Promisiunile-s nişte căcaturi, auzi, căcaturi. Era doar ca să-
ţi spun că aş fi putut să strig.
EL: Da.
EA: Tipii ca tine, ei sunt cei mai răi. Aţi pierdut totul, mândria şi pofta de viaţa şi de-asta
sunteţi periculoşi.
EL: N-o luaţi aşa rău. Era doar ca să fiu aici cu dumneavoastră.
EA: Doar ca să fii cu mine.
EL: Da.
EA: Dar ce căcat am eu de-a face cu tine, poţi să-mi spui?
EL: Nimic, nimic, ştiu.
EA: Nimic, loser-ilor de genul tău ar trebui să le putem rupe picioarele.
EL: Nu trebuie să spuneţi asta.
EA: Spun ce vreau! Poţi să ţi le bagi în cur aşa, fac ce vreau.
EL: E numai un pariu cu viaţa pe care-l făcusem. Numai atât.
EA: Numai atât şi vorbeşti de fiica mea doar ca să-mi fie frică, hei, doar de-asta?
EL: Scuzaţi-mă că am vorbit despre...
EA: Nu, niciodată. N-am să te iert niciodată niciodată. Niciodată!
EL: Am să plec acum.
EA: Nu, ai să rămâi aici.
EL: Îmi pare rău pentru fiica dumneavoastră.
EA: E moartă, fiica mea e moartă de cinci ani. Moartă. Moartă. Îţi intră asta în capul ăla
mic sau trebuie să ţi-o îndes în ţeastă. Moartă. Era tot ce aveam pe lume ca iubire. Asta-i,
eşti dezolat, ai, eşti dezolat?

Tăcere.

EL: ... La... revedere... doamnă.

EA: Chiar nu mă mai deranjezi, dacă vrei să rămâi, poţi.

35
Tăcere, timp în care el pare să se descompună.

EL: ... Aveţi drepate... un minuţel poate să distrugă o viaţă întreagă şi după aceea totul se
opreşte. Vă datorez ceva ce credeam că va fi un cadou frumos.

Scoate fotografia ei pe care a găsit-o în geantă.

EA (murmurând): ... E un cadou frumos...

Tăcere.

EL: Adio, doamnă... (ca pentru el) Păcat că nu vă place pescuitul, v-aş fi învăţat cum să
prindeţi peşte. Se zbate, sare, e de văzut aşa ceva! Sunt unii care fac salturi de peste un
metru deasupra apei, care se zbat ore întregi. Ah, da, se agită. Dai drumul la fir şi după
aceea, se supun evidenţei... toţi sau aproape. Se dezbat şi îi aduci ca pe nişte torpile fine,
argintii care alunecă lin. Tragi uşor de fir şi îi aduci pe pământ... gurile lor micuţe
deschise, strâmbe, asfixiindu-se pe nisip, sar, se cabrează şi apoi, dintr-odată, mor brusc,
puţin sânge în colţul gurii.
Aş fi vrut doar să fiu...

El scoate un pumn de bancnote pe care le pune pe noptieră, ea îl priveşte, scoate o

mentolată, o fumează, el iese repede. Se aude de la etajul de dedesupt muzica spanioală
care reîncepe... ea ia fotografia... heblu.

SFÂRŞIT

36