DEZVOLTAREA GÂNDIRII ÎN PROCESUL

ACTIVITĂȚII DE ÎNVĂȚARE ȘI INSTRUIRE

 Activitatea umană în ansamblul său presupune implicarea unei
multitudini de aspecte ale psihicului uman. Gândirea, constituie
procesul central, de maximă complexitate, care coordonează aceste
activităţi. Este dificil să definim gândirea astfel încât să putem
surprinde imaginea de ansamblu a acesteia şi multitudinea aspectelor
implicate. Mai corect pare a fi să concepem gândirea ca o succesiune
de operaţii care ne permit cunoaşterea unor aspecte ale realităţii şi
rezolvarea unor situaţii problematice.

Ca proces psihic de mare complexitate, actul de gândire se poate

obiectiva într-o serie de forme specifice: concepte, noţiuni, judecăţi,
scheme, raţionamente sau poate interveni în actul înţelegerii sau al
rezolvării de probleme.
 Din punctul de vedere al activității de învățare este important
de știut cum decurge înțelegerea unui text. Se pot evidenția mai
multe etape :
-Etapa lecturii preliminare și a fragmentării textului
- etapa lecturii aprofundate
-Etapa organizării ideilor principale
-Etapa înțelegerii depline a materialului

Gândirea este caracterizată de două categorii mari de operații:

operații generale și operaţii specifice. Operaţiile generale sunt
prezente în toate actele de gândire, pe când operaţiile specifice
sunt întâlnite doar în cadrul unor activităţi foarte restrânse.
Operaţiile generale ale gândirii sunt: comparaţia, analiza, sinteza,
abstractizarea şi generalizarea.
Piaget a demonstrat faptul că operaţiile specifice ale gândirii provin
din interiorizarea treptată a unor acţiuni pe care copilul le realizează
mai întâi în mod real, în activitatea de zi cu zi şi apoi prin dezbaterea
mentală. Astfel, această dezvoltare a operaţiilor gândirii se realizează,
spune Piaget, de-a lungul unor stadii de evoluţie.

1. Stadiul senzoriomotor (0-2 ani)

2. Stadiul preoperațional (2-6 ani)
3. Stadiul operațiilor concrete (7-12 ani)
4. Stadiul operațiilor formale (abstracte)
 Interiorizarea acţiunilor concrete şi transformarea acestora în
operaţii specifice a fost
pusă în evidenţă de către psihologul rus Galperin, folosind ca
exemplu învăţarea operaţiei de adunare.

1. Demonstrarea
2. Familiarizarea cu acțiunea
3. Operații concrete
4. Interiorizarea operației
5. Interiorizarea deplină

Învăţarea devine astfel, în primul rând un proces intern, iar

cunoştinţele asimilate depind în bună măsură de capacitatea de
procesare a elevului, de efortul depus în timpul învăţării, de
adâncimea de procesare şi de modul de organizare şi de
structurare a cunoştinţelor
Aplicarea practică a gândirii în educație ne ajută:

• Să înțelegem rolul activ al elevului în învăţare prin

utilizarea strategiilor de gândire. Aceste strategii pot fi
simple, cum ar fi repetarea sau strategii complexe, de
elaborare şi organizare.

• Să avem în vedere că nu este suficientă intenția de a învăța

pentru a ajunge la performanțe în învățare. Profunzimea
procesării este mai importantă decât intenționalitatea.

• Să vedem importanţa autoreglării în învăţare. Gândirea

trebuie să facă obiectul unei învățări explicite. De exemplu,
protocolul gândirii cu voce tare, face ca elevul să gândească
cu voce tare toți pașii pe care i-a parcurs în rezolvarea unei
probleme..
•Să conștientizăm diferenţele individuale dintre elevi. O
eroare în rezolvarea unei sarcini se poate datora nu doar
lipsei anumitor structuri cognitive, ci unei varietăţi de
factori: neatenţie, lipsa unor strategii eficiente de
memorare, capacitatea redusă de reactualizare, de
monitorizare şi control al învăţării.

• Să ne dăm seama că este insuficient ca elevul să dispună

de cunoștințe anterioare necesare integrării celor noi, dacă
nu este capabil să le mobilizeze în momentul învățării.