PALIATIV

PERSOANELE:
MARIUS
MIHAI
ALEX
IULIA
MAGDA
MIRELA
CRISTI

Notă: poeziile citate în text sunt din volumul ”Moarte de om – o poveste de

viață” de Ion Zubașcu, Editura Limes, 2010. Nu există nici o relație între
personajele din text și poetul citat, legăturile menționate fiind pură ficțiune.

0
 Scena 1: Labirintul

Scenă goală.
MARIUS, cu un buchet de flori de câmp în mână.

MARIUS
Suntem într-un labirint. Labirintul memoriei mele. Locurile întâmplărilor pe care le-am trăit
sau pe care mi le-am imaginat. Nu știu foarte bine ce fac aici, pe cine caut. Dar știu sigur că
nu regret nimic din tot ce a fost. Din tot ce ar fi putut să fie şi nu s-a întâmplat.
(se uită confuz la florile din mâna lui, apoi în jur)
Toate aceste spații... SPITALUL.
Acolo, sala de raport. Încăperea cea de toate diminețile. Dimineți confuze, obosite, cu gust de
cafea și cu precipitarea dinaintea operațiilor.
Dincoace, în stânga – scena principală. Sala de operații. Ustensile, aparatură, tuburi, neoane.
Fetele de la sală. Tinere sau consumate, fericite sau mai necăjite. Ore și zile întregi, în
picioare. Amestec de experiență și mâncătorie, inocență sau totală dezinhibare, altruism și
meschinărie, admirație și sacrificiu.
Aaaa! Toaleta minusculă de aici, cu zăvorul stricat, este vestită. Circulă tot felul de legende...
Ca aia în care tot personalul de la Medicală a urmărit de pe aripa cealaltă a clădirii partida de
sex a șefului de la ortopedie cu asistenta de sală, într-o pauză din timpul operației. Direct pe
pervaz. Mă rog - dacă mă întrebați pe mine toate poveștile astea despre viața sexuală ilicită
din spital sunt supraevaluate. Din plictiseală sau din lipsă de alte subiecte. Dar poate că doar
sunt eu prea naiv și așa e viața.
De exemplu – camera de gardă. Unii spun că ce se întâmplă noaptea pe acolo... Doamne –
Doamne. Alții au alte “puncte fierbinți”. Poți întocmi adevărate hărți după traseele astea,
conform cu experiențele și fantezia individuală. Vorbim de o viață întreagă trăită, respirată
aici, pe baricadele vieții și ale morții... O viață plină de pericole, aventuri și momente de
triumf.
Terapia intensivă. Aici e capătul. Purgatoriul. Același aer; aceiași oameni, aceleași povești.
Mai puțină sexualitate, mai multă dramă. Punctul final.
Și apoi tot acest spațiu vast se umple. Vin peste noi culoarele, cu vopseaua lor cojită, pline de
clienții stabilimentului. Nu există scaune de așteptare. Pe scări stau de-a valma, oamenii cei
mai diverși, cu suferințele la vedere sau ascunse demn.
Și în sfârșit ieșim în curte, la aer! Mașini. Tot mai noi și tot mai mari. Băncile din parc, pe
care se petrec cele mai diverse scene: vizite rudelor, întâlniri de amor ale studenților, mese de
prânz pe genunchi, biroul de lucru ad-hoc al reprezentanților medicali, nelipsiții vânzători de
CD-uri și DVD-uri piratate.
Cam ăsta e SPITALUL.
Același soare și aceleași ploi ca în tot orașul. Uneori mai triste, alteori nobile. Da, chiar cred
asta, cred în noblețea tăcută a unora dintre oamenii care își petrec viața în acel infern meschin.
Cred că se salvează vieți și se fac sacrificii și acte de generozitate. Uneori.

1
 MARIUS găsește într-un colț o garderobă și își pune o bluză de halat alb. În spațiul în care
își va trece timpul cât nu va fi implicat în scenele pe care le prezintă se găsește un legatoscop.
Aici există și un mic birou, un scaun, iar pe birou un set gros de radiografii pe care în finalul
acestui monolog MARIUS le studiază și le pune în ordine.

MARIUS
Iar dincolo de Spital sunt multe camere. Apartamente meschine de bloc sau vile luxoase; sau
camerele mizere de cămin ale rezidenților. Fiecare cu istoria sa, cu bucuriile și dramele lor.
Mai central sau mai la periferie, în minunata, magnifica noastră metropolă. Despre o parte din
aceste povești tăcute va fi vorba în seara asta. Despre ambiție și ură, despre singurătate și
boală și incapacitatea noastră, a tuturor, de a exprima ceea ce simțim, când simțim în coșul
pieptului un gol sau o lipsă... Dar ce contează?
Afară Oraşul este tăcut, ploios, obositor şi rece. Trece pe lângă tine în zgomotul şuierat al
limuzinelor pe asfaltul îmbibat de apă. Da. Aici trăim noi, cu toţii. Personajele acestui
spectacol trist.

Scena 2: Un meci de fotbal

MARIUS
(anunță sec)
Vestiarul de la sala de operații. De fapt, un hol. Oricând poți da acolo peste vreun medic
primar, șef de echipă, în chiloți sau trăgându-și stângaci, pantalonii de sală pe cracii păroși.
Știți, ca atunci când te grăbești să tragi pe tine un pantalon și te dezechilibrezi. Graba e
explicabilă; nu de puține ori s-a întâmplat să dea peste ei chiar pacientul care urmează să fie
operat, condus de către o asistentă.

MARIUS
(ia o radiografie din teanc și o pune pe legatoscop)
Craniul Doctorului Alex Bălan.

În timp ce MARIUS vorbește luminile se aprind peste spațiul respectiv în care Alex şi Mihai
se găsesc într-un stop cadru în mijlocul acțiunii, ca niște păpuși de ceară. Își schimbă
costumele de sală cu cele de secţie. Au fişetele deschise, rufele pe banca din mijloc. Sunt
amândoi exact în poziția precară despre care vorbește MARIUS.
Atunci când MARIUS pocnește din degete și iese, acțiunea începe brusc.

ALEX
Băi, mulțumesc. Pentru astăzi la sală.

MIHAI
Îhm... Rămâi dator.

2
 ALEX
Sigur.
(pauză)
Ia uite, ai un neg cam nașpa. Aici, pe spate.

MIHAI
Da, știu. Lasă-l în morţii lui.

ALEX
Băi, nu te juca. Pot să vorbesc cu nevastă-mea să ţi-l scoată, dacă vrei.

MIHAI
Mersi, dar nu.

ALEX
Cum vrei. Dar e naşpa.

MIHAI
Bine, hai... dacă vreau mi-l scot singur.

ALEX
Da... Marele chirurg, rade tot ce prinde!

MIHAI
Exact.

ALEX
(după o pauză)
Ştii, vreau să-i spun familiei lu’ Pavelescu că nu mai are nici o şansă.

MIHAI
Da’ de ce nu încerci, totuşi?

ALEX
Paliativă? Ce rost are? Ştii că nu mă bag la d-astea... De ce nu o faci tu? O să fie cum îţi place
ţie – (imită galopul din filmele cu cavalerie şi încheie cu un nechezat de cal)

MIHAI
Nu fii bou.
Tot ce fac, fac din datorie. Nu am vreo ambiţie să demonstrez ceva.

ALEX
Nu...

3
 MIHAI
De ce ne-am mai făcut chirurgi atunci? Nu ca să vindecăm oameni?

ALEX
Mă cac în ea de meserie. Noi din ce trăim?

MIHAI
Ce, sunt așa amărâţi?

ALEX
Niente. Nada. Nein. Da’ dacă te bagi – poţi s-o fuţi pe fii-sa în schimb.

MIHAI
Ce?

ALEX
(râde)
Ai auzit foarte bine. Am văzut-o ieri. O puştoaică. Cam ciudăţică... na – adolescentă! Da’
sexoasă rău.

MIHAI
(râde)

ALEX
(continuă)
La prima vedere pare așa... pasivă. De – sărăcia te face umil. (chicotind) Da` pun pariu că e
fierbinte rău... Și că are pizdica nerasă.

MIHAI
Eşti nebun.

ALEX
Nu, doar obsedat.
(râde larg; îl priveşte atent)
Aha, aha! Te-ai excitat!

MIHAI
Pleacă, băi, de aici cu prostiile tale...

Alex sare pe el şi îl ciufuleşte prieteneşte.

MIHAI
(se luptă) Termină, în pula mea.

4
 (îl respinge) Elefantule.

ALEX
(gâfâind)
Ai cam face-o, recunoaşte!

MIHAI
Băi, dacă nu vrei să miroşi, nu te băga în rahat – ăsta e mottoul meu. Operază-l tu, fute-o tu
dacă îţi place așa tare... Eu nu iau decât bani.

ALEX
Ştii că numai cu tine are o şansă.

MIHAI
Da, bine.

ALEX
Ăsta e adevărul. Dacă vrei pot să-i spun chiar eu.

MIHAI
Ce? Lu’ Pavelescu?

ALEX
Lu’ fii-sa.

MIHAI
(îl priveşte fix)

ALEX
Cred că pentru tat-su ar face-o, am aşa o bănuială.

MIHAI
(părăseşte camera) Hai, salut.

ALEX
Stai aşa! Vii la fotbal mâine diseară?

MIHAI
Unde?

ALEX
În Tineretului. M-am găsit cu câțiva băieți din Facultă şi m-au chemat. Te bagi? Nevastă-mea
e de gardă şi m-am gândit... Mai dăm şi noi jos burta...

5
 MIHAI
Lasă că știu eu cum se dă jos burta la fotbalul ăsta. Alergăm juma` de oră, scoatem limba de-
un cot rapid, renunțăm… Și după aia băgăm vreo patru-cinci beri așa, ca să ne răcorim.

ALEX
Cel puțin patru.
Hai mă, că o să fie caterincă.

MIHAI
Bine. La cât?

ALEX
La nouă.

MIHAI
Nu ştiu... Vedem. Te sun. Baftă.

ALEX
Ci vediamo, bătrâne.
(singur)
Du-te-n gura mătii de căcănar... Sunt sigur că n-ai să vii...
(termină cu îmbrăcatul, își strânge cureaua peste burtă şi icneşte)
Operează tu, operează... Că tot eu ajung şef de secţie.

Scena 3: Agațament

MARIUS
Parcul spitalului. O bancă mai retrasă.
În scena asta sunt și eu. Dați-mi voie să mă pregătesc.
(își scoate halatul)
Ah, era să uit.
(pune o radiografie pe legatoscop)
Călcâiul lui Cristi Posea. Căcâiul lui Ahile aș putea spune. Deși la fel de bine aș fi putut să îi
pun burdihanul lui de manelist. Doar că mațele nu sunt foarte spectaculoase la radiografie.

Pe bancă este CRISTI, cu cămașă business roz și pantaloni cam mulați, deși eleganți.
Vorbește jovial la mobil, picior peste picior.

CRISTI
(la telefon) Băi, soră-mea, şi i-am spus: fată, nu te mai sparge atâta în figuri... Crezi că dacă îl
abureşti pe moşul ăla al tău, o să-ţi dea şi mandea bani pentru orice? Mă lua de fraier,

6
 gărgăriţa... Băi, ai capul plin de băşini, fată – aşa i-am spus - da, mă, normal, i-am
spus-o în faţă... Doar mă ştii... Că acuma se crede cine ştie ce miez, vine la mine în bar
şi face pe deşteapta... Păi mie mi-a spus o grămadă de lume – că ce umblu cu ea, că
puteam să-mi găsesc alta, de o mie de ori mai faină... I-am spus să lase figurile astea şi
a plecat ofuscată. Mă piş! Aseară m-a sunat de o mie de ori, că cică să ne vedem. I-am
spus că la mine nu merge cu figuri din astea...

Intră MARIUS. Este îmbrăcat corect pentru un reprezentant medical, cu un costum destul de
purtat, fără cravată. Are un diplomat greu în mână.
Se așează lângă CRISTI pe bancă.
Dau mâna și CRISTI se pregătește să termine convorbirea.

CRISTI
...Hai că nu mai pot să vorbesc acum, te mai sun eu, te pup, pa, pa.
(închide)
Ia zii, frățioare, ce-ai făcut?

MARIUS
Nu mare lucru. Nu a vrut să vorbească cu mine...

CRISTI
Băi, băi, păi ce facem...

MARIUS
Nu, că am insistat... Până la urmă m-a lăsat vreo două minute să pălvrăgesc, dar nu cred că l-
am impresionat prea tare.

CRISTI
Lasă, mă Mariuse, că știe și Bălan ăsta medicină cât tine și mine! Ba nu, cât mine, că tu știi
destule... Un pilos, dă-l în căcat, că dacă nu era taică-su prof nu opera el nici la Cuca Măcăii...
Și proful?

MARIUS
Astăzi nu avea timp, am vorbit cu secretara. Mâine mă duc și vorbesc sigur.

CRISTI
Auzi, nici cu ăsta să nu te stresezi prea tare... Fă-ți meseria, că știi ce să spui, am văzut...
Dom’ profesor are atâtea băşini în cap, ce nu poți să-ți imaginezi... Și ăsta altă
panaramă, un papagal pus acolo de comunişti, un turnător ordinar, făcut profesor pe
linie de partid! Un şpăgar nenorocit... Băi, şi când îl vezi câtă greaţă are în el şi cum se
uită la tine ca la ultimul rahat... Da, lasă, că te descurci tu, ești băiat mare!

CRISTI scoate din diplomat o pungă mare de hârtie maro.

7
 CRISTI
Hai să halim ceva.

MARIUS
Mulţam, tocmai am mâncat o merdenea.

CRISTI
(insistă, cu punga deschisă spre celălalt)
Hai, mă, nu mă refuza!

MARIUS
Mulţam. Chiar n-am mâncat cine ştie ce astăzi...

CRISTI
Aşa, mă, Mariuse... Ce dracu’, mă băiatule... Îi facem noi până la urmă pe toți... cum vrem, o
să vezi... dacă nu îți iei tu primă dublă de la șefu’ trimestrul ăsta, să-mi zici mie cuțu...

MARIUS
(mestecând)
Îhm, foarte bun, de unde l-ai luat?

CRISTI
Aaa, nu sunt cumpărate, astea sunt de la mama. Stau de două zile în portbagaj cu ele.

MARIUS
Foarte bune. Felicitări.

CRISTI
Băi, acum fii atent la mine care-i planul cu Chirurgia: Ionescu ăsta, Profesorul Ionescu, şeful
de la Chirurgie e mare cutră... face nişte mânării... E mână în mână cu directorul
economic, Coroi: ştii cum papă bugetul? În trei zile... Şi după aceea nu mai au bani de
spirt şi comprese...
(bate brusc dintr-un picior în asfalt, cu violenţă)

MARIUS
Ce-i?

CRISTI
Nimic, un păianjen...

MARIUS
Aaa, m-ai speriat.
(drăguţ, de complezenţă) Nu pot să suport păianjenii...

8
 CRISTI
(râde şmechereşte)
Asta e, mânca-ţi-aş pana ta, trebuie să te obişnuieşti şi cu păianjenii, cu balaurii, cu toate
lighioanele, că dai toată ziua nas în nas cu ele... Şi dacă nu ajungi să le cunoşti foarte
bine, să ai anumite relaţii, eşti măncat, tăticu’. Uite, noi până acum vreo doi – trei ani
ne-am înţeles cu Coroi, am făcut ceva bănuţi împreună... E băiat valabil... Da’ după aia
s-a lăcomit prea tare... Şi ăsta, mare nemernic... La spital vine cu o Dacie veche şi
acasă, la vilă, are SLK în curte... Da’ lasă, că tot îi fac eu pe amândoi... Pe pulică ăsta
de Ionescu, ştii cum ţi-l fac? E suficient să îi dau cinşpe la sută... Ştii cum vin după
aia? Te caută ei, ei te sună...
(râde, şi îl bate pe ceafă pe MARIUS, care are o privire senină)
Ce crezi tu, mă, Mariuse...
(CRISTI îl bate pe spate prieteneşte, MARIUS ridică din umeri resemnat)
Mă, băiatule... aşa se fac afacerile... Totul se reduce la (aici îşi umple gura, care acum nu mai
e plină de mâncare, aproape senzual, şi expulzează în plin cuvântul) BANUL...
Ascultă-mă pe mine...

MARIUS
Normal.

Mănâncă amândoi cu poftă.

Intră MIRELA. Prezență foarte plăcută.

MIRELA
(cu o ezitare în glas)
Bună ziua... Mă scuzaţi...

CRISTI
Zii, păpușe.

MARIUS
(se străduieşte să înghită / termine șnițelul şi mai că nu sare în sus de pe bancă, grăbit să îi
răspundă)

MIRELA
Mă scuzaţi... Puteţi cumva să îmi spuneţi în ce parte este Clinica de Chirurgie?

CRISTI
Sigur, păpușe... Uite...
(o ia pe după umeri, cu pretextul de a o îndruma)
Uite o iei pe aleea asta... toooot înainte! Și în capăt... Mamă! Cu ce parfum ți-ai dat?

MIRELA
Nimic... Doar săpun și... un antiperspirant din ăla...

9
 CRISTI
Zici că ăsta e mirosul tău natural?
Minunat! Minunat!

MIRELA
Îmi spuneți...

CRISTI
Zi-mi Cristi, păpușe dragă!

MIRELA
Cristi... Îmi spui cum ajung la chirurgie?

CRISTI
Da, da, sigur!
(o ia iar pe după umeri, mai strâns. Ea nu se opune.)
În capăt o iei la dreapta și prima clădire, una mai dărăpănată, așa, cu tencuiala mai căzută...
unde vezi că tocmai au pus termopane la geamuri la parter... Și sunt și niște schele prin
spate...

MIRELA
Am înțeles.
(se desprinde) Mulțumesc frumos.

CRISTI
Cu plăcere. Sper că nu te duci acolo cu probleme personale.

MIRELA
Ba din păcate... Tata.

CRISTI
Îmi pare rău. Știu cum e. Multă sănătate!

MIRELA
Mulțumesc.

CRISTI
Și! Și! O fată frumoasă ca tine trebuie să se mai și distreze, nu? Mai ales dacă e necăjită... Îmi
permiți să îmi lași numărul tău de telefon? Poate că într-o seară... fierbinte de vară...

MIRELA
Sigur.

10
 Scena 4: Cazul Pavelescu

MARIUS
(anunță)
Sala de raport.
(ia o radiografie din teanc și o pune pe legatoscop)
Cavitatatea orbitală a domnișoarei Mirela Pavelescu.

Pe un fotoliu stă timidă MIRELA.

MAGDA iese în timp ce MIHAI intră.

MAGDA
Fata de acolo vrea să vorbească cu tine. E fata lui Pavelescu de la unșpe. Ne știm un pic, pe
vremuri am făcut școala de asistente cu soră-sa mai mare, suntem și vecine de cartier.

MIHAI
Aha.

MAGDA
Vrea să o ajuți tu.

MIHAI
E pacientul lui Alex.

MAGDA
Da, știu, dar se pare că ei vor... Mă gândeam că, în funcție de rezultatul de la biopsie...

MIHAI
A venit rezultatul de la biopsie.

MAGDA
Și?

MIHAI
E carcinom. Și după ecografie, se pare că... Mă rog...
(se lasă o mică pauză)

MIRELA
Bună ziua.

MAGDA
Ei, atunci vă las.

11
 MAGDA iese.

MIRELA
Bună ziua. Eu sunt Mirela Pavelescu, fata lui Neculai Pavelescu...

MIHAI
Mihai Nasta. Îmi pare rău că ne cunoaștem în împrejurări nu tocmai fericite.

MIRELA
Magda a fost atât de drăguță... A spus că ne puteți ajuta.

MIHAI
Nu știu ce să zic...

MIRELA
Dacă e o problemă de bani...

MIHAI
Nu e o problemă de bani, domnișoară.
Tatăl dumneavoastră are cancer gastric.

MIRELA
Oh, Doamne!
Da.
Adică... Da, bănuiam. Și Magda mi-a spus...
Și... dar mă gândeam... poate se poate face ceva... o operație palativă.

MIHAI
Ce tot vorbiți acolo?
Măcar știți ce înseamnă?

MIRELA
Știu că o să-i facă bine...

MIHAI
Ce v-a băgat în cap Magda?
Se cheamă paliativă, nu ”palativă”. Măcar știți ce înseamnă? /

MIRELA
Știu că o să-i facă bine. /

MIHAI
...Știți la ce riscuri vreți să îl expuneți pe tatăl dumneavoastră?

12
 Pauză.

MIHAI
Stadiul bolii, analizele... nu ne dau prea multe speranțe...

MIRELA
Dar putem face o ”paliativă”.

MIHAI
Paliativ este ceva care nu rezolvă problema, ci doar amână sfârșitul.

MIRELA
Dar va trăi mai bine.

MIHAI
Văd că v-a instruit bine Magda.

MIRELA
Nu sunt proastă. Pot să îmi dau seamna și singură.

MIHAI
Riscurile sunt prea mari.

MIRELA
E vorba de bani, nu-i așa? Că noi nu avem bani...

MIHAI
Ei...

MIRELA
Nu, nu, așa e... Știu...

MIHAI
Nu e vorba de bani!

MIRELA
Ba da. Suntem săraci.

MIHAI
Domnișoară Mirela... Nu e vorba de bani.

MIRELA
(îl strânge de mână pe Mihai cu disperare, aproape să-i pupe mâna)
Dom’ doctor... Să știți că eu fac orice pentru tata... Orice...

13
 MIHAI
Vă rog!
(apoi cu un ton cald)
Mihai. Poți să-mi spui Mihai.

MIRELA
(contrariată, printre lacrimi)
Bine – Mihai.
Îl operezi?

MIHAI
Îți dai seama că dacă îl operez există șanse foarte mici să se facă bine? Și sunt șanse foarte
mari să moară în operație sau la puțin timp după?

MIRELA
Dar dacă chirurgul care îl operează e bun, foarte bun... Șansele sunt mai mari, nu? Să trăiască
mai mult? Și mai bine?

MIHAI
Nu... nu ești proastă.

MIRELA
Nu sunt.
Deci?

MIHAI
Mda, atunci...

MIRELA
Îl operezi?

MIHAI
Poate ar fi bine să ieșim o dată în oraș ca să discutăm despre toate problemele astea mai pe
larg. Ce zici?

MIRELA
Sigur. În seara asta?

MIHAI
Hm. Te grăbești.

MIRELA
Nu pentru mine.

14
 MIHAI
Așa e.
Nu, în seara asta nu pot. Ce zici de mâine seară?

MIRELA
Mâine seară e bine.
Uite, ăsta e numărul meu de telefon...
Bine?

MIHAI
Foarte bine.

Intră MAGDA. MIRELA iese zâmbind, sigură pe sine.

MIRELA
Mulțumesc, Măgduțo! Pa!

MAGDA se așează să scrie în fișele pe care le are cu ea. Pauză.

MIHAI
Ce i-ai spus?

MAGDA
Adică.

MIHAI
I-ai împuiat capul cu tot felul de povești despre operații paliative și salvări miraculoase.

MAGDA
Nu-i adevărat.

MIHAI
Da? Atunci ce i-ai spus? Că părea foarte bine informată.

MAGDA
I-am spus adevărul.

MIHAI
Care adevăr?

MAGDA
Că ești cel mai bun.

15
 MIHAI
Te joci cu focul.

MAGDA
Serios?
Eu sau tu?

MIHAI
Ce vrei să spui?
(tăcere)
Știi că dom’ profesor n-o să fie de acord.

MAGDA
Lasă, că îl convingi tu.

MIHAI
Sau tu.

MAGDA
Asta n-a fost corect.

MIHAI
Nici ce ai făcut tu n-a fost corect.

MAGDA
Suntem prietene. Mă rog – cunoștințe. Și e în interesul pacientului.

MIHAI
Rahat – interesul pacientului!

MAGDA
Sau al doctorului... Cine știe.

MIHAI
Adică.

MAGDA
Am văzut cum te uitai la ea.

MIHAI
Ce să zic. E o fată frumoasă ca oricare alta.

MAGDA
Nu ”ca oricare alta”. E o fată foarte frumoasă.

16
 MIHAI
Bine. Hai, scrie acolo, că intrăm la colonul ăla și tu nu ai terminat consulturile, și mai ai și
operația lui Alex de dimineață.

MAGDA
Operația lui Alex făcută de tine.

MIHAI
Nu începe iar. Taci și scrie.

MAGDA
Asta e sclavie.

MIHAI
Se poate. Dar dacă îți place se cheamă masochism.
Mă duc la profu’.

MAGDA
Multe ”succesuri”.

Scena 5: Păianjenul

MARIUS
În stânga: Strada Rușchița numărul 24... Apartamentul lui Mihai.
În dreapta: camera de gardă a spitalului.
Seară.
(ia o radiografie din teanc și o pune pe legatoscop)
Coloana vertebrală a Doctorului Mihai Nasta.
(mai ia o radiografie din teanc și o pune pe legatoscop)
Și coloana vertebrală a Doctorului Alexandru Bălan.

În stânga, pe un fotoliu, Iulia fumează în întuneric. Nu o vedem foarte bine, dar este
îmbrăcată într-un neglije provocator.
Intră Mihai cu o geantă pe umăr. Aprinde o lumină în camera de alături. Scapă de bagaj şi
de o parte din haine chiar din hol. Trece prin cameră, dezbrăcându-se cu mişcări obosite, dar
rapide. Dă să intre în baie.

IULIA
Bună, iubitule.

17
 MIHAI
(tresare puternic)
Iulia? M-ai speriat!

IULIA
(ridică unul din picioare pe marginea fotoliului, desfăcându-le astfel larg şi repetă)
Bună, iubitule.

MIHAI
M-ai speriat.

IULIA
OK. Să trecem peste asta.

MIHAI
OK.

Mihai o priveşte o clipă în tăcere; ea mai trage un fum şi îl aşteaptă în aceaşi poziţie.
El intră în baie fără alte comentarii.
În dreapta intră ALEX îmbrăcat cu costum alb de spital. Pare obosit. Se trântește pe pat cu
un oftat greu. În minutele următoare se va întoarce de pe o parte pe alta, se va foi, nereușind
să adoarmă.

IULIA
(vine în uşa băii)
Să înţeleg că eşti obosit.

MIHAI
Da, sunt.
(se aude apa curgând)

IULIA
Şi eu sunt. Dar te-am aşteptat...

MIHAI
Bine. Foarte frumos. Mulțumesc.

IULIA
Mulțumesc?

MIHAI
Da. Adică...
(pauză)
Iulia, am stat cinci ore cu mâinile în maţe!

18
 IULIA
Mihăiţă... Tu ai futut vreo asistentă? –

MIHAI
Ce? – Băi...

IULIA
Ce, crezi că pe mine nu m-au înnebunit amărâţii mei? Ştiu şi eu cum e să vezi toată ziua
numa’ belituri şi nenorociri ajunse în ultimul hal, pentru că stau ca tâmpiţii cu ele, sau le
tratează cu cozi de şobolan murate! Şi totuşi am venit la tine... M-am îmbrăcat cu...

MIHAI
Am văzut.

IULIA
Şi?

MIHAI
E OK. Adică – frumos.

IULIA
E OK?!

MIHAI
Am spus că e frumos.

IULIA
Bine, lasă...

Revine în cameră.
În dreapta ALEX se ridică în capul oaselor și deschide televizorul mic agățat sus pe perete.
Schimbă rapid canalele și se oprește pe canalul porno. În următoarele minute va urmări
ecranul și va începe să se masurbeze.

MIHAI
(pauză în care se aude numai duşul)
Şi mai erau şi pline de căcat!

IULIA
Ce?

MIHAI
Maţele...

19
 IULIA
Aha, da...
(începe să se îmbrace: îşi trage o pereche de blugi pe sub neglije etc.)

MIHAI
Iulia!

IULIA
Îhm!?

MIHAI
Iubito, îmi pare rău.

IULIA
Şi mie.

În dreapta intră MAGDA. Și ea este îmbrăcată complet în alb – costum de sală: fustă, bluză
apretate. Pare obosită. ALEX schimbă repede canalul pe știri și își ia o poziție indiferentă,
sprijinit într-un cot.
MAGDA nu îi spune nimic, se întinde pe celălalt pat.
ALEX închide televizorul.

MAGDA
Poți să îl lași.

ALEX
Naaaa... Sunt numai prostii.

ALEX se întoarce cu fața la perete.

În dreapta se face întuneric și liniște.

MIHAI
(din baie, ţipat)
Ştii ce?

IULIA
Îhm?

MIHAI
Mi-e foame!

IULIA
(tare) Aha!

20
 (pentru ea) Căcat şi mâncare...

MIHAI
Hai să ieşim undeva!

IULIA
(se repede în uşa băii)
Băi, tu ai futut vreo nenorocită de asistentă azi! –

MIHAI
Ieşim? – Nu, de ce? –

IULIA
Pentru că ziceai că eşti obosit! – Nu, nu merg! –

MIHAI
Sunt. - Ţi-e frică?

IULIA
Nu. – Atunci vreo pacientă.

MIHAI
Ce?

IULIA
Am spus că probabil ai f...

MIHAI
(iese din baie cu un prosop pe şolduri)
Ce măsa vrei, Iulia?

Femeia îi face loc să treacă, apoi se deplasează spre alt colţ al camerei.

IULIA
(arată spre afişul de afară)
Când dai jos monstruozitatea asta? E un fel de...

MIHAI
Un dragon. Din filme.
(se duce în bucătărie)

IULIA
Nu, ăia erau frumoși.
(tare, dupe el) Ăsta e aşa, un fel de gândac omnivor.

21
 MIHAI
(tare) Mâncător de oameni.

IULIA
Poftim?

MIHAI
(tare, din bucătărie) Mâncător de oameni.
(umblă la frigider)
Omnivor înseamnă că mănâncă ce mănâncă şi oamenii. Și cred că de fapt ai vrut să spui...

IULIA
(tare) Bine că eşti tu deştept!

MIHAI
(la fel) Normal!

IULIA
(după o pauză)
Ce faci acolo?

MIHAI
Un senviş.

IULIA
Îmi faci şi mie?

MIHAI
Sigur.

IULIA aprinde o veioză discretă şi dă la o parte cuvertura de pe patul-saltea. Se întinde.

În dreapta ALEX se ridică de pe pat și vine pe patul MAGDEI. Ea se ridică în capul oaselor
surprinsă.

MAGDA
Da?

ALEX
(îi pune mâna pe picior și urcă spre coapsă)

MAGDA
(își retrage piciorul)
Ce faci?!

22
 ALEX
Am auzit că ți-o pui cu dom’ profesor.

MAGDA
Da?!

ALEX
E adevărat?

MAGDA
Nu e treaba ta!

ALEX
Deci e adevărat...

MAGDA
Crezi ce-ți place.

ALEX
Și mă gândeam...
(pune din nou mâna pe ea, ea nu se mai retrage)
Poate îmi arăți și mie câteva din trucurile tale.

MAGDA
Ce trucuri?

ALEX
(urcă și mai sus cu mâna, se apropie mult de ea)
Cele pe care le practici cu babalâcul.

MAGDA
Aha...
Sau putem încerca altele noi.

ALEX
(se repede și o sărută pe gât, excitat, mormăie) Dacă vrei...

MAGDA
(îl respinge violent)
Cu o condiție.

ALEX
Orice.

23
 MAGDA
Știi, ”babalâcului” îi place să i se povestească.
Nu îl putem lipsi de o asemenea plăcere, nu?

ALEX
Vorbești serios?

MAGDA
Tu ce crezi?

Pauză.
ALEX se întoarce în tăcere pe patul lui.

MAGDA
Noapte bună, domnule doctor.

ALEX
Noapte bună.

În stânga, MIHAI intră cu o farfurie cu sandwichuri.

IULIA
E de maxim prost gust.

MIHAI
Ce?

IULIA
Păianjenul!

MIHAI
Ce păianjen? Aaaa, afişul... Ce să fac?

IULIA
Să-i dai cep. Retează-i tentaculele.
Mănâncă amândoi.

MIHAI
Nu pot. Au fost toţi de acord, toţi de pe scară. Oamenii fac aproape orice pentru două sute de
euro pe lună...

IULIA
Aproape? Chiar orice...

24
 (reia cu gura plină) Şi? Ai făcut ceva bani cu căcatul tău, astăzi?

MIHAI
Iulia... Mănânc...

IULIA
Eşti sensibil?

MIHAI
(după o scurtă pauză) Da, am făcut.

IULIA
Bine. Ca să ştiu măcar dacă a meritat... sacrificiul...

MIHAI
Ce căcat de sacrificiu? Vrei să te fut?

IULIA
Da!
(îl priveşte) Da’ acum lasă... Nu aşa...

MIHAI
OK. De parcă tu n-ai lua şpagă.

IULIA
Eu nu-mi fac un principiu din asta.

Mihai se opreşte din mâncat, se ridică într-un cot şi o priveşte lung.

IULIA
Eu nu am nevoie...
(îi observă într-un târziu atitudinea) Ce-i?
(el continuă s-o privească în tăcere) Ce-i?

MIHAI
Asta n-ar fi trebuit s-o spui. TU. N-ar fi trebuit să spui asta. Că „tu nu ai nevoie”. Nu ai
nevoie!

IULIA
(şoaptă) Îmi pare rău.

MIHAI
Dar ştii de ce, da?

25
 IULIA
Da, ştiu.
Îmi pare rău. Iartă-mă.

MIHAI
(trist şi rece) Nu e nimic de iertat. Asta e. „Nu ai nevoie”.

Se întinde cu faţa în jos, luând o sensibilă distanţă faţă de ea.

IULIA
Iubitule... Iartă-mă. Te rog.
(îl mângâie pe spate în tăcere; pauză)
Negul ăsta al tău s-a făcut cam mare. Poate ar fi bine să ţi-l scot.

MIHAI
(izbucneşte într-un râs amar)

IULIA
Vezi că nu e de râs. E grav...

MIHAI
Da, o să mor din cauza asta...

IULIA
Da, ce să zic... Sau ce - n-ai încredere în mine? Crezi că dacă am ajuns unde am ajuns prin
mijloace... şi prin alte mijloace... Mă rog...

MIHAI
(se întoarce spre ea)
Am încredere în tine. Ştiu că faci bine ce faci.

IULIA
Mulţumesc. (pauză) Atunci?

MIHAI
Ce?

IULIA
Ţi-l scot?

MIHAI
Nu. Nu încă.
(o priveşte cu un fel de contrariere în privire) Știi – azi la sală – operam cu Mihai... A început
să citească o povestire erotică dintr-un Playboy sau ceva de genul ăsta.

26
 IULIA
Îhm. Cine mai era de față?

MIHAI
Doar eu și Magda, rezidenta.

IULIA
Rezidenta ta, da?

MIHAI
De fapt e a lui, dacă e să fim corecți.
(brusc) Voi v-o mai puneți?

IULIA
Ce...?

MIHAI
V-o mai puneți?

IULIA
Nu prea.

MIHAI
Nu prea?

IULIA
Da. Nu prea.

MIHAI
Îhm. Bine.

IULIA
Bine?
(pauză) Iartă-mă pentru mai devreme. Îmi pare rău. Serios.

MIHAI
(blând) Bine.

Se culcă pe pieptul lui, îl sărută tandru; el o cuprinde în cele din urmă cu un braţ şi, după o
altă pauză în care ea continuă cu dezmierdările, o sărută pe păr şi o strânge mai tare la
pieptul său. Lumina se stinge peste îmbrăţişarea lor care devine statică.

27
 Scena 6: Super-concert

MARIUS
Sâmbătă seara la mall. Înghesuială mare. Numai lume bună. Pițipoance. Pițiponci.
(ia o radiografie din teanc și o pune pe legatoscop)
Plămânul stâng al Domnișoarei Mirela Pavelescu, din incidență laterală.

Mihai și Mirela termină de înghițit câte o porție copioasă de mâncare de fast food. Resturi
peste tot. Mirela suge cu zgomot dintr-un pahar de suc golit, în care doar gheața mai zornăie.
Ea agită gheața și soarbe avid picăturile de apă care se topesc între timp.

MIHAI
Ți-a plăcut? Filmul?

MIRELA
Da. A fost mișto.

MIHAI
(aparte) A fost horror.

MIRELA
(fără interes) Ție?

MIHAI
Daaa. A fost OK.

MIRELA
Da. A fost amuzant.

MIHAI
Și? Tu ce faci în timpul liber?

MIRELA
(se gândește)
Nu știu. Mă văd cu prietenii. Mergem în club. La film. Din astea.
(pauză)
Tu?

MIHAI
Ah, eu fac tot felul de chestii, când am timp. Uite, mai nou am făcut niște cursuri de scuba.
Scufundări. La vară mă duc în Egipt, cred. Că aici, la Marea Neagră, nu e cine știe ce.

28
 MIRELA
Nu e scump?

MIHAI
Ba da, costă ceva. Plus, dacă vrei să-ți cumperi și echipamentul...

MIRELA
Păi da. Așa mă gândeam și eu.

Pauză lungă.

MIHAI
Data viitoare poate mergem la un concert.

MIRELA
(brusc interesata) Pe bune?

MIHAI
Da. De ce nu?

MIRELA
Foarte tare! Nu știam că... ăăă... Cei ca tine fac din astea.

MIHAI
Moșii ca mine.

MIRELA
Ei! Nu moși! Oameni așa... Doctorii de exemplu.

MIHAI
Și doctorii sunt oameni.

MIRELA
Da.
Păi uite, o să vină Muse la București peste vreo lună și mi-a spus mie cineva că e super tare la
ei la concert. Cică fac cel mai tare show. Că așa, ca gen de muzică, nu pot să spun că mă
omor.

MIHAI
Nu, nu. Cred că ai înțeles greșit. Eu mă refeream la concerte de muzică clasică. Gen Ateneu.

MIRELA
A.

29
 MIHAI
Adică, vreau să spun... Știi, în viața de zi cu zi sunt foarte agitat. Spitalul, operațiile... Tot
felul de oameni, insistenți, cu dramele lor... Sunt mereu hăituit, pe fugă, se trage de mine în
toate părțile...

MIRELA
Cam nașpa.

MIHAI
Da. Dar când ajung acolo, în sală, și începe muzica, uit de toate. Mă liniștesc. Zgomotul din
cap dispare. Și toată agitația aia devine așa, ca un lac liniștit în amurg. Cum e și marea uneori,
dacă știi. O întindere lină și mătăsoasă, unduitoare. (pauză scurtă) Mda.

Pauză lungă.

MIRELA
De ce te vezi tu cu mine?

MIHAI
Dar tu? De ce te vezi cu mine?

MIRELA
Trebuie să-l operezi pe tata.

Pauză.

MIHAI
Atunci? Ce vrei să facem?

MIRELA
Mergem undeva?

MIHAI
Unde?

MIRELA
Unde vrei tu.

MIHAI
La mine?

Mirela se ridică.

30
 Scena 7: Amestecuri

(Pe scenă este întuneric, în afara spațiului ocupat de MARIUS.

Din stânga se aud zgomote înfundate și mormăituri, gemete – destul de sugestive pentru un
act sexual.)

MARIUS
Aici în stânga avem, ca de obicei, apartamentul lui Mihai.
Iar în dreapta avem... un spațiu. Propice introspecției.
(zgomotele din stânga se întețesc. MARIUS dă din cap cu înțelegere)
(ia o radiografie din teanc și o pune pe legatoscop)
Toracele Doamnei Doctor Iulia Bălan.
(ia o altă radiografie din teanc și o pune pe legatoscop)
Radiografie de coapsă. Domnul Doctor Mihai Nasta.
(spațiul din dreapta se luminează și o vedem pe IULIA gânditoare pe un scaun. Fumează)
(spațiul din stânga se luminează și el. Pe pat – MIHAI și MIRELA, nemișcați, goi.)

MARIUS
Este seară. În strada Rușchița numărul 24 ”păianjenul” - marea reclamă de pe fațada blocului
a dispărut. Prin fereastra larg deschisă se aude zgomotul stresant al oraşului. În dreptul
geamului flutură o bucată din pânza panoului de reclamă, de parcă cineva l-ar fi sfâşiat cu
furie.

MIRELA se ridică și se acoperă sumar.

MIRELA
Mă duc să fac un duș.

MIHAI
(o apucă de mână)
Stai! Stai. Mai stai.

MIRELA
De ce?

MIHAI
Așa.
(pauză)
Nu știam că ești virgină.

MIRELA
De ce? Nu arăt a fată cuminte?

31
 MIHAI
Nu, nu... adică...
Știam că fetele din ziua de azi... sunt foarte precoce.

MIRELA
Uite că nu toate.

MIHAI
Sper că a fost... OK.

MIRELA
Da, a fost. OK.

MIHAI
Bine, aşa e prima dată.
(scurtă pauză; reia, cu satisfacție, aproape glumeţ)
Ştii, se spune că trebuie s-o faci de mai multe ori, şi la intervale scurte, până te obişnuieşti. Şi
începe să-ţi placă.

MIRELA
Îhm. Acum pot să mă duc la duș?

Mihai îi face semn din cap că da. Fata pleacă și după o clipă se aude apa de la duş curgând.
Mihai se ridică și își pune ceva sumar pe el, după care se cufundat într-un fotoliu, își aprinde
o țigară și priveşte gânditor pânza care flutură în dreptul ferestrei. Lumina scade încet în
încăpere.

Dincolo, IULIA începe brusc să vorbească.

IULIA
(atitudine general melancolică)
La început a fost mai greu, da... (pufneşte) Ştiţi (privire scurtă spre public), înainte – înainte
de povestea asta – mi se părea imposibil... credeam că doar curvele sau dezaxatele pot face
asta fără să simtă vreo remuşcare – să ai doi bărbaţi. Să ai amant. (pauză) Apoi am descoperit
ceva... un paradox. (priveşte lung în public) Corpul meu are o memorie slabă... Ştiţi şi voi
asta, nu? Mintea, ea are multe remuşcări, da... Însă murdăriile, oboselile şi crampele,
mirosurile străine, somnul... saliva celuilalt şi gustul... Se uită. Se spală. Şi la începutul zilei
eşti un alt om, nou, pur. (pauză lungă, apoi şoptit) Sau cu posibilitatea de a deveni pur. Alb şi
neted. Iar vinovăţia din creierul nostru se stinge şi ea, încet, ca un mecanism amorţit, uzat.
Durează – săptămâni, luni... Te obişnuieşti. Chiar şi spaima tâmpită că într-o zi secreţiile...
saliva, sperma lor se vor întâlni şi se vor recunoaşte în mine, iar eu voi exploda ca un balon
plin cu... porcării... (îşi ia capul în mâini) Ce tâmpenie, Doamne!

32
 Toate aceste... amestecuri... trec. Precum apa pe suprafaţa pielii. Şi nemişcarea, şi timpul
pentru curăţire şi uitare... Te adaptezi la un ritm nou, straniu, la pulsaţia acestor licori tainice...
(pauză lungă) Mda... (pauză) Am făcut-o pentru el. Pentru că îl iubesc. L-am părăsit și l-am
minţit. Am vrut să-l uit.... Și l-am iubit întotdeauna... Bine, nu totdeauna... Vreau să spun că
nu a fost tot timpul un sentiment atât de viu. N-a fost disperare, nu, deloc, nu disperarea de
acum. Însă totul a renăscut când l-am revăzut, după atâția ani. Şi era tot acolo. (arată spre
piept; pauză) De ce l-am părăsit? Aşa... (priveşte fix spre spectatori şi răspunde scurt, plat)
Pentru bani. Pentru poziţie, pentru carieră, pentru posibilităţi. Pentru mai bine. Siguranţă.
Cum vreţi voi să-i spuneţi. Căcat!

În dreapta se face întuneric. IULIA iese.

În stânga zgomotul apei se opreşte şi din baie iese Mirela, înfăşurată într-un prosop mare.
Crește lumina. Mihai o priveşte lung şi preocupat.

MIHAI
Ei? Cum e?

MIRELA
Bine.
Îmi dai o țigară?

MIHAI
(îi aprinde o țigară)
(fumează în tăcere)
(după o vreme)
Îmi pare rău.

MIRELA
De ce?

MIHAI
(dă din umeri)

MIRELA
Când îl operezi pe tata?

MIHAI
Poftim?

MIRELA
(ceva mai ezitant)
Te-am întrebat... V-am întrebat...

MIHAI

33
 Futu-i! Nu începe iar!

MIRELA
Când îl operaţi – operezi.

MIHAI
(o pauză de stupoare; apoi cu tristeţe)
Credeam că între noi e ceva... altceva.

MIRELA
De ce?

MIHAI
De ce – ce?

MIRELA
De ce crezi asta?

MIHAI
(trist) Aşa... Am sperat... Mă rog, nu contează.

(o scurtă pauză în care Mirela începe să-şi adune şi să-şi îmbrace hainele)

MIRELA
(îi observă privirea şi se opreşte)
Mai vrei?

MIHAI
(absent)
Cum? Ce?

MIRELA
(gest de nerăbdare)
Te-am întrebat dacă mai vrei să mă fuţi.

MIHAI
...

MIRELA
Vrei?

MIHAI
Nu... Nu ştiu... Doar că... Mi se pare foarte excitant când vorbeşti aşa.

34
 MIRELA
Dar cum vrei să vorbesc?

MIHAI
Nu, nu vreau. Eu mă gândeam la tine...

MIRELA
(reia îmbrăcatul)
Te gândeai la mine?

MIHAI
Da, la cum a fost. Dacă ți-a plăcut.

MIRELA
Ți-am spus cum a fost.

MIHAI
A fost OK.

MIRELA
Da.

MIHAI
Ăsta nu e un răspuns prea măgulitor pentru mine.

MIRELA
Dar e sincer.
Lasă, că nici pentru tine n-a fost prea grozav.

MIHAI
De unde ştii?

MIRELA
(zâmbeşte) Ei... Dacă sunt virgină nu înseamnă că sunt venită cu pluta.

MIHAI
Erai.

MIRELA
Poftim? Ah, da.
(e gata îmbrăcată) Deci? Când îl operezi pe tata?

MIHAI
(o priveşte lung) Joi.

35
(îşi drege glasul) Cred că joi. Depinde de şefu’, dar în principiu a rămas pe joi.

MIRELA
(îl îmbrăţişează într-un avânt sincer)

MIHAI
Îl iubeşti mult, nu?

MIRELA
Nu.

MIHAI
Nu? De ce spui asta?

MIRELA
Pentru că ăsta e adevărul.

MIHAI
E un fel de datorie atunci, sau ce?

MIRELA
Dacă vrei.

MIHAI
Stai așa. Vreau să îți citesc ceva.

MIRELA
Să îmi citești ceva?

MIHAI
(caută în cameră și revine cu o carte)

MIRELA
Să îți aprind lumina.

MIHAI
Nu, nu, nu e nevoie. Îl știu aproape pe de rost.
Fii atentă aici:
”îți mulțumesc Doamne că mi-ai îngăduit
acest festin al inteligenței și splendorii de a fi om întreg
înțelegător cu toată nemărginirea materiei dinăuntru și dinafară
în această peșteră a mea de beton
de la etajul doi al unui bloc din Crângași
cu rafalele de lapoviță izbind în geamul dimineții urâte

36
 de 27 decembrie 2009
când cerul de afară e ca o pungă boțită de plastic luată de vânt
și trântită în zloată peste gunoaiele sfârșitului lumii
iar mintea și inima mea saltă de bucurie
mărturisind o nouă Geneză
în această peșteră de carne împovărată
de stalagmite sângerii și tumori
din cerul gurii căreia cânt și te preamăresc
în timp ce tu Doamne scormonești în cărbunii
aprinși de suferințe și dureri
să nu se stingă flacăra străveche a focului tău viu din vatră
mă descojesc zi de zi în cenușă de acest trup sleit și neputincios
dar sufletul meu va rămâne veșnic cu tine în cerurile noi de acasă”
Ei?

MIRELA
Așa. Ce-i?

MIHAI
Îți place?

MIRELA
Mda... E o poezie sau ce?

MIHAI
(amuzat)
Daaaa... ?!

MIRELA
E haioasă. Cred.

MIHAI
Haioasă... Nu îți sună familiar?

MIRELA
Nu. Tu ai scris-o?

MIHAI
Nu. Dar aș fi putut. Pentru că rezonez foarte tare cu poezia asta.

MIRELA
Îhm.

37
 MIHAI
Și eu sunt bolnav. Grav bolnav.

MIRELA
Pe bune?!

MIHAI
Hm...

MIRELA
Pe bune?! Pentru că... adică... sper să nu fie ceva care – ca să nu-l mai poți opera pe tata.

MIHAI
Nu, Doamne ferește!

MIRELA
Așa... Și ce ai?

MIHAI
Nimic. Nimic. Am glumit.

MIRELA
Ai glumit?!

MIHAI
Mda. Da.

MIRELA
Ciudat mod de a glumi cu oamenii.
Pot să plec acum?

MIHAI
Da.

MIRELA
Felicitări.

MIHAI
Mulțumesc.
(scurtă pauză) Stai! Pentru ce felicitări?

MIRELA
Pentru poezie. Doar nu credeai că pentru...

38
 MIHAI
Nu am scris-o eu.
(îi aruncă cartea în brațe)
Tatăl tău a scris-o.

MIRELA
Oh, da... Trebuia să mă gândesc.

MIHAI
Mi-a dat-o ieri, când l-am consultat.
De ce nu mi-ai spus că tatăl tău e un poet extraordinar?

MIRELA
Cu ce-ar fi ajutat asta?

MIHAI
Mi-a trezit admirația. L-aș fi operat oricum.

MIRELA
L-ai fi operat oricum?

MIHAI
Da. Eu nu sunt genul ăla. Niciodată nu am cerut nimic de la nimeni.

MIRELA
Nu? Și eu?

MIHAI
Tu te-ai oferit.

MIRELA
M-am oferit?!

MIHAI
Oarecum. A fost prea tentant.

MIRELA
Tentant? Te crezi vreo mare sculă sau ce?

MIHAI
Ai grijă cum vorbești. Vezi că încă nu am făcut operația.

MIRELA
Dar o să o faci oricum pentru că îl admiri pe marele poet care e taică-miu.

39
 MIHAI
Da.

MIRELA
Tare!
M-am futut degeaba cu tine...

MIHAI
Relația noastră poate fi alta.

MIRELA
Zii să mori tu?!

Pauză.

MIHAI
Îmi pare rău.

MIRELA
Îți pare rău? Și acum cum o să-l privești în ochi pe omul ăla pe care îl admiri atât? Căruia i-ai
dezvirginat singura fată? Pe care ai șantajat-o cu... cu... sex jegos...

MIHAI
Sex jegos?! Dar eu nu...

MIRELA
Scuze.

MIHAI
Eu nu... mi-am imaginat altfel.

MIRELA
Scuze. Am... exagerat.

MIHAI
Nu, eu... am crezut că... nu contează...

MIRELA
Scuze.

MIHAI
N-o să-l privesc în ochi.

40
Noroc că operația nu are nimic de a face cu omul, cu ochii. E ca și cum... ar fi doar un obiect
acolo. Asta e bine – în situația dată.

MIRELA
Dar o să-l operezi, da? Am să... o să fie mai bine data viitoare.

MIHAI
Data viitoare?

MIRELA
Da, o sa vezi.

MIHAI
Aha. Sper.

MIRELA
O să vezi.

MIHAI
Pentru că m-am îndrăgostit de tine.

MIRELA
(râde)

MIHAI
Da, ştiu că e tâmpit, dar sentimentul pe care îl am acum... Aşa e... Cred.

MIRELA
Hai că am spus la prostii în seara asta de mă doare capul.

MIHAI
Ești tare supărată? Pentru...

MIRELA
Nu. Aș putea fi chiar gâdilată, nu? Un bărbat ca tine... Ditamai chirurgul...

MIHAI
Da, dar felul...

MIRELA
Și cu chestia aia... cu boala... Ai glumit, da?

MIHAI
Da.

41
 MIRELA
Sigur?

MIHAI
Sigur.

MIRELA
Ciudați mai sunteți și voi bărbații... Vă plângeți de tot felul de chestii – credeți că asta vă face
mai interesanți...

MIHAI
Cumva. Poate.

MIRELA
(râde)
Bine. E târziu. Vorbim și mâine, da?

Scena 8: Mecanism biologic

MARIUS
Sala de pansamente. Instrumente și sticluțe – spaima pacienților.
(ia o radiografie din teanc și o pune pe legatoscop)
Radiografie de mână și antebraț. Domnul Doctor Mihai Nasta.

La televizorul sunt ştirile de dimineaţa. Intră Alex.

ALEX
(somnoros) ‘Neaţa.
MAGDA
’Neaţa, Alex.

ALEX îşi toarnă o cafea dintr-o cafetieră plină, lăsată aprinsă. Începe o ştire medicală, la TV
apare chipul Profesorului care dă explicaţii.

ALEX
(se apropie de televizor) Ce zice?

Alex dă aparatul mai tare.

PROFESORUL

42
 ...A fost foarte dificil, dar nu ne-am făcut decât datoria.

PREZENTATOAREA
(foarte însufleţită)
...Băiatul a fost operat de urgenţă... (pauză mare) şi cu ajutorul... (citeşte de pe un clip-board
pe care îl are în faţă, cu un aer super-profesionist) unui lambou de piele din altă zonă a
corpului i s-a reconstruit... (altă privire pe clip-board) regiunea peniană afectată de
traumatismul intens la care a fost supus...

MAGDA
Boul a pus pariu că trage cu pula o căruţa. În piaţă la Obor. Un ţigan handicapat de cin’şpe
ani.

ALEX
(perplex) Și l-a operat profu’?

MAGDA
(râde) Ei, na! Când a văzut şatra la uşă, şi a mai apărut şi televiziunea... S-a închis cu
anestezistul în camera de gardă.

ALEX
(cu ochii în TV) Şi?

MAGDA
L-au chemat pe doctorul Nasta de acasă.

ALEX
Aha... (îşi face de lucru)

MAGDA
(îl observă cu coada ochiului)

ALEX
Ştii, oricum, că azi e ziua cea mare?

MAGDA
Ziua cea mare?

ALEX
L-a programat pe Pavelescu la operaţie.

MAGDA
Ah, da. M-a rugat să îl ajut.

43
 ALEX
Şi cu mai cine?

MAGDA
Cu Bogdan.

ALEX
Aha. Sper să îi iasă. Că profu’ nu prea vroia să-l lase. Dar ştii cum e Mihai, încăpăţânat.
(se aşează răscrăcit pe un scaun rotativ şi o fixează provocator)
Trebuie că l-a futut tare bine fie-sa.

MAGDA
Poftim?

ALEX
Păi altfel, cum crezi?

MAGDA
(îl priveşte lung, cu duşmănie)

ALEX
Păi, coco de unde? N-ai văzut ce rupţi în cur sunt?

MAGDA
Nu te cred.

ALEX
Să fii tu sănătoasă! Chiar eu i-am dat ideea.

MAGDA
Nu te cred.

ALEX
Ei, asta e.

Pauză lungă. Magda îşi reia tulburată activitatea. Intră Mihai.

MIHAI
’Neaţa.

ALEX
Salut.
(se ridică şi iese.)

44
 MAGDA
’Neaţa.

MIHAI
Ce are?

MAGDA
(încercând să pară naturală)
Dracu’ ştie. Cred că nu i-a picat bine ştirea cu băiatul. Cu ţiganul.

MIHAI
Ah, da?

MAGDA
Au dat-o acum.

Mihai îşi toarnă o cafea şi se întinde obosti pe scaun. Magda evită să-l privească. Pauză
lungă.

MAGDA
A fost greu?

MIHAI
Îhm?

MAGDA
A fost grea operaţia?

MIHAI
(conspirativ)
Şşşşt!
(ea îl priveşte lung)
Să nu afle profu’ că a operat altul decât el.
(pauză scurtă)
A avut noroc puşlamaua, că avea arterele intacte. Am luat de pe scrot, că aveam de unde...
(râde) Sigur, n-o să mai fie ca înainte... Da’ ăştia într-o săptămână sunt ca noi. La anu’ mai
trage o căruţă cu ştiuletele.

MAGDA
Ar trebui făcut ceva.

MIHAI
Cu ăştia n-ai ce...

45
 MAGDA
Cu operaţia. Cu televiziunea. Nu e corect...

MIHAI
Serios?
(ea îl priveşte intens) Ce-i?

MAGDA
Nimic.

MIHAI
Magda? (ea îşi face de lucru) Magda!

MAGDA
(bravând) Da?

MIHAI
(moale) Ce e? Spune-mi.

MAGDA
Nu, nimic.

MIHAI
Știi că noi doi suntem prieteni foarte buni, nu? Sper.

MAGDA
Da, și eu sper.

MIHAI
Atunci?

MAGDA
Ce? Nu e nimic. Totul e în regulă. Doar că cineva ar trebui să îl dea în gât pe şpăgarul ăsta
nenorocit.

MIHAI
(încercând aceeaşi glumă de mai devreme) Şşşt!

MAGDA
Nu, serios.

MIHAI
Poate... (insinuant) Tu ştii cel mai bine.

46
 MAGDA
(atinsă) Toţi trebuie să trăim.

MIHAI
Las-o aşa.

MAGDA
Cineva tot trebuie s-o facă într-o bună zi.

MIHAI
Las-o aşa, dragă.

Pauză. Mihai se ridică să iasă.

MIHAI
Îmi pare rău.

Ea îl sărută scurt pe obraz. Intră Alex, îi surprinde, iese imediat fără a fi observat.
Asistenta iese în tăcere. El se sprijină de masă. Este extrem de obosit, sumbru. Examinează cu
un aer distrat flaconaşele cu sânge de pe masă. Îşi priveşte mâinile, care îi tremură uşor.
Vine înspre public şi scena se întunecă, mai puţin un spot care rămâne fixat pe el. Continuă
să-şi privească mâinile.

MIHAI
Hm. E ca o deformare a minţii. Nu pot să concep punctul exact în care am ajuns. Ce fac eu?
Unde sunt eu în toate astea? Scormonesc în fiecare zi prin măruntaie de oameni, scotocesc
carnea aia ciudată, pătată... Şi e doar un fel de concept. O teorie stranie, pusă în practică. Nici
o clipă nu este carne, nu văd un chip de om, nu văd un suflet. Dezgolesc mecanismul biologic
de orice relief şi, ca o maşinărie de reflexe învăţate, încerc să îl repar. Ca un robot. Mai există
oare ceva dincolo de noi? Scormonesc zi de zi prin resturi. Ca o hienă. Şi nu dau de nimic. (îşi
miroase mâinile) Nu există decât mirosul de cauciuc al mănuşilor, de care nu mai scapi
niciodată. În creier însă ai la un loc, deodată, toate miresmele unei operaţii: cea dulceagă a
sângelui, transpiraţia înțepătoare topită la dogoarea lămpilor... şi toate mirosurile murdare şi
totuşi atât de omeneşti, cele de dincolo de bariera pielii. Grăsime, muşchi, oase – tot mai
adânc... Iată privilegiul meu. Foarte exotic.
(scurtă pauză, apoi continuă în şoaptă) Aşa pot să recunosc... Şi sexul ei miroase cumva aşa,
adânc. Hm. (surâde strâmb) Nu ştiu, dar e ceva acolo, ceva animalic, care mă răscoleşte
insuportabil...

47
 Scena 9: Distracția maximă

MARIUS
Barul lui Cristi era la subsolul unei case, undeva prin centrul vechi al Bucureștiului. Nu era
cine știe ce, mai mult o chestie de cartier. Era destul de mare și amenajat OK, dar nu prea
aveau clientelă. Doar obișnuiți de-ai casei. Dubioșii pe care îi frecventa șeful meu. Seara aia o
țin foarte bine minte, pentru că atunci am cunoscut-o pe Magda.

MARIUS
(ia o radiografie din teanc și o pune pe legatoscop; se strâmbă)
Asta e o radiografie de-a mea. Da, da... Da! Este o radiografie de pelvis, într-adevăr.
(spre public) Învățați repede. Poate ar trebui să dați la medicină.

În mijlocul scenei, pe muzică house dată la maxim, dansează Cristi, Magda şi Mirela. Cristi
se agită mult şi vorbeşte tare. Mirela încearcă să ţină pasul cu el. Magda dansează apatică şi
indiferentă.
Undeva pe fundal, la bar, MARIUS priveşte spre grup, cu invidie.

CRISTI
Ia uite la ăla... Ce faţă de ornitorinc are...

MIRELA
Ce?

CRISTI
Faţă de or-ni-to-rinc!

MIRELA
Ce-i aia?

CRISTI
E animalul ăla ciudat care naşte pui vii din ouă!

MIRELA
Aaaa...

CRISTI
N-ai învăţat la şcoală?

MIRELA
Eu sunt la şcoală.

CRISTI
Frumos! Da’ nu-ţi ajută, surioară, ascultă-mă pe mine...

48
 MIRELA
Ştiu, da’ asta e.

CRISTI
Uită-te la mine! Am învăţat eu ceva la şcoală? Nţ! Canci! Şi? Sufăr cumva? Îmi lipseşte ceva?
Uită-te la prietena ta! Sau la looserul ăla de colo! Hei, MARIUS! (face cu mâna)

MARIUS
(îi răspunde la gest şi zâmbeşte)

CRISTI
Ei, vezi?

MIRELA
Aşa e! (râde de faţa lui MARIUS)

CRISTI
(Magdei) Hei, surioară!

MAGDA
(îl priveşte rece)

CRISTI
Amicul meu, pămpălăul de la bar, e în limbă după tine!

MAGDA
Ghinion!

CRISTI
(Mirelei) Şi pe tine, fată, de unde te ştiu? Că pe Măgduţa ştiu, e prietena mea, toată ziua sunt
pe la ea pe la spital, da’ tu?

MIRELA
Păi tot de pe acolo, cred?

CRISTI
Asistentă, ai?

MIRELA
Nu, pacientă. Sau, mă rog... Tata.

CRISTI
Ah, naşpa. Scuze. Doamne ajută!

49
 Pauză scurtă.

CRISTI
Nu, că dacă mă întrebi pe mine, ştii ce urăsc eu cel mai mult şi mai mult pe lumea asta?

MIRELA
Îhm?

CRISTI
Pe medici, tată! Cu feţele alea ale lor de luzări incurabili! Şi perverşi. Şi proşti pe deasupra!
Hai, zii că nu-i aşa! Zii că nu-i aşa! I-ai văzut pe ăştia de la spital de la Magda? I-ai văzut? L-
ai văzut pe dom’ profesor? Ei, Magda! Ia zii, tu, fată, cum merge dom’ profesor al tău la
vizită?
(imită un mers lent, burtos şi crăcănat; îşi ia o mină de tocilar senil; îşi schimbă vocea cu
una hodorogită şi libidinoasă)
Ia zii, Măgduţo, a mai făcut pacientul temperatură azi? Nu? Păi tu îi ei temperatura cu mâna,
Măgduţo... Ia vino tu la dom’ profesor să-i ridici...
(se dă la ea; Magda îl respinge, dar totul se face cu un aer de joacă.)
...temperatura lu’ marele tău savant, lu’ gâgâlicea ta...

MIRELA
(se amuză copios)

CRISTI
(se linişteşte şi se întoarce la Mirela)
Păi, nu?

Pauză mai lungă.

CRISTI
(Magdei) Ia zii, fată, te fac un blues?

MAGDA
Ăsta nu e blues.

CRISTI
Ei, lasă, că îl potrivim noi...

MAGDA
(pleacă spre bar) Mi-e sete.

Pauză scurtă.

50
 CRISTI
(Mirelei) Şi ia zii, la ce şcoală zici că eşti? De asistente?

MIRELA
Nu. La liceu.

CRISTI
Aha... Mda.

Magda se aşează la bar lângă MARIUS şi comandă o tărie.

MAGDA
Ce te uiţi?

MARIUS
Eu nu...

MAGDA
Ce nu? Nu te uitai la mine?

MARIUS
Ba da, dar...

MAGDA
Ce? Nu sunt mişto?

MARIUS
Ba da.

MAGDA
Păi atunci? De ce nu mi-o spui?

MARIUS
(după ce înghite de câteva ori în sec) Eşti mişto.

MAGDA
(bea)
Ei, ai văzut că nu e greu?
(pauză scurtă) Şi?

MARIUS
Şi ce?

MAGDA

51
 Rămânem cu atât?

MARIUS
Păi ai vrea să... să...

MAGDA
Să ce?

MARIUS
Nimic.
(după ce-şi adună forţele) Să ieşi cu mine...?

MAGDA
Păi nu suntem ieşiţi? Aici, acum, unde suntem? Nu suntem afară, în public? Nu ne distrăm?
(mişcă din şolduri) Uuuu! Uau-uau!
(mai comandă un rând)

MARIUS
Nu.

MAGDA
Nu?

MARIUS
Numai noi doi. Să ieșim numai noi doi. Aş vrea.

MAGDA
Aha.
(pauză lungă)
Ei, nu se poate.
(pauză)
Vrei să ştii de ce? Nu pentru că eşti nasol, cum zice prietenul tău, dom’ patron Cristi. Nu. Mie
îmi plac doctorii.

MARIUS
(şoaptă)
Mulţumesc.

MAGDA
...Doar că iubesc pe altcineva. Asta e. Cu iubirea nu te joci, nu?

MARIUS
Aşa e.

52
 Tot în bar, după un timp. Cristi și Mirela, la o masă.

CRISTI
(amețit)
Băi, fată, şi i-am spus: fată, nu te mai sparge atâta în figuri... Crezi că dacă îl abureşti pe
moşul ăla al tău, o să-ţi dea şi mandea bani pentru orice? Mă lua de fraier, gărgăriţa... Băi, ai
capul plin de băşini, fată – aşa i-am spus.

MIRELA
Pe bune?

CRISTI
Ce? Da, mă, normal, i-am spus-o în faţă... Așa sunt eu... Că acuma se crede cine ştie ce miez,
vine la mine în bar şi face pe deşteapta... Păi mie mi-a spus o grămadă de lume – că ce umblu
cu ea, că puteam să-mi găsesc alta, de o mie de ori mai faină... I-am spus să lase figurile astea
şi a plecat ofuscată. Mă piş! În seara asta m-a sunat de o mie de ori, că cică să ne vedem. I-am
spus că la mine nu merge cu figuri din astea...

MIRELA
Foarte tare.

CRISTI
Păi da, fată, normal...

MIRELA
Mișto.

CRISTI
Ce-i așa mișto?

MIRELA
Păi nu, că... Adică e mișto cum ai întors-o cu ea.

CRISTI
Da, da, normal. Păi eu i-am spus...

Lumina scade treptat.

Magda și MARIUS la bar. Apare foarte animată Mirela și comandă ceva de băut.

MIRELA
Auzi, să știi că nu e deloc rău aici!

MAGDA
Nu?

53
 MIRELA
Nu! Cine ar fi crezut... Eu stau aici și mă distrez și tata...

MAGDA
Vrei să mergem?

MIRELA
Nu! Doamne ferește! De abia m-am încălzit!

MAGDA
Da? Și cât mai ai de gând să stai?

MIRELA
Până dimineață dacă am chef.

MAGDA
Ei, bravo.

MARIUS
Te conduc eu acasă dacă vrei.

MAGDA
Serios?

MIRELA
Vezi? Te-ai rezolvat...

MAGDA
Așa... Și Mihai ce-o să zică?

MIRELA
Cine?

MAGDA
Mihai. Doctorul Nasta.

MIRELA
Nu înțeleg.

MAGDA
Îhm.
Eu cred că da.

54
 MIRELA
Am plecat de aici.
(pleacă)

MAGDA
Normal, du-te... Ce-ți pasă ție.

MARIUS
Ce are? De ce v-ați certat?

MAGDA
Noi? Ți s-a părut.

MARIUS
Da? Oricum, oferta rămâne valabilă.

MAGDA
Oferta? De ce, vrei să ...

MARIUS
Ce?

MAGDA
Nimic. Ce proastă sunt!

MARIUS
Nu-i adevărat.

MAGDA
Nu?

MARIUS
Nu.

MAGDA
Îhî.
(scurtă pauză)
Va trebui să mai aștepți dacă vrei să... Mă rog.
(îl examinează din cap până în picioare)
Dar... Ai perspective.

MARIUS
Da?

55
 MAGDA
Da. Dacă o să știi când și cu cine să cedezi.

MARIUS
(râde)
”Să cedez”? Ce mod de a vorbi.

MAGDA
Da? Lasă, o să îmi dai dreptate în câțiva ani.

MARIUS
Adică.

MAGDA
Da, da. Sper să îmi dai dreptate. Altfel n-o să ai nici o șansă.

MARIUS
Cu tine?

MAGDA
Nu cu mine. În viață în general, puișor.

MARIUS
Nu îmi spune puișor!

MAGDA
Bine, cocoșule.
(termină paharul)

Scena 10: Massive Attack

Pe aparatul lui MARIUS se află o radiografie voalată. O imagine confuză, cețoasă, care nu
reprezintă nimic. MARIUS stă cu capul pe masă și pare că doarme.
Apartamentul lui Mihai.
Mirela, aproape goală, tolănită într-un fotoliu, vorbeşte în şoaptă la telefonul mobil. Din baie
se aude apa la duş curgând.

MIRELA
Ne vedem mâine seară? De ce? Hai, mă! Ce concert? Massive Attack? Cine-s ăştia? (râde)
Ce? Hai, băi, meserie, că n-asculţi tu din astea... Ah, dacă-i dă fiţe, vin şi eu. Hai, bă, nu fi
naşpa, că nu am nevoie să-mi cumperi biletu’! (se opreşte apa la duş) Da, mă, ce, nu mă

56
crezi? Bine... Da’ dacă îmi plătesc biletul, mă iei şi pe mine, da? Să mori tu? (zgomot: cineva
face pipi la baie) Bine... Să nu uiţi ce-ai promis... Şi cât e biletul? Da’ ce nevoie am eu de
VIP? Ce, alea la peluză nu sunt bune? Bine, dacă e de figuri, fie... Da... Hai, mă, cum nu mai
sunt!? Băi, eşti naşpa-naşpa! Hai, mă... (zgomot: se trage apa la toaletă) Bine. (râde) Îhî. (se
alintă) Bine. Asta mai vedem... (privire rapidă înspre baie; se aude apa curgând la chiuvetă)
Bine – dacă faci rost de bilet... Hai, că acum trebuie să închid. Te pupic. Pa, pa.

MIHAI
(intră, îmbrăcat într-un halat încheiat neglijent)
Vorbeai cu cineva?

MIRELA
(ascunde telefonul)
Nu.

MIHAI
(se apropie) Ei?

MIRELA
Ce?

MIHAI
Ţi-a plăcut, nu?

MIRELA ...
MIHAI Ţi-a plăcut...

MIRELA
Da. OK?
(se ridică nervoasă, trece pe lângă el, îşi scotoceşte în haine după o ţigară, o găseşte, şi-o
aprinde)

MIHAI
(se reazemă leneş de fotoliul din care ea s-a ridicat şi zâmbeşte satisfăcut)
OK...

MIRELA
(îşi stăpâneşte cu greu nervii; îi întinde o ţigară)

MIHAI
(ia) Mersi.

Ea îi aprinde, se reaşează în fotoliu lângă el; fumează amândoi în tăcere o perioadă lungă;
ea îi trece mâna prin păr.

57
 MIRELA
Dă-mi şi mie nişte bani.

MIHAI
Poftim?

MIRELA
(îi evită privirea) Ce?

MIHAI
Câţi?

MIRELA
...Vreo două bulioane.

MIHAI
”Bulioane”?

MIRELA
Îhm.

MIHAI
Adică două milioane?

MIRELA
Da. Ce, e mult?

MIHAI
Depinde pentru ce.

MIRELA
Nu mă deranjează să mă plăteşti.

MIHAI
Nici pe mine. Da’ parcă tu mă plăteai pe mine.

MIRELA
(cu sfidare în glas) Serios?

MIHAI
Nu. Glumeam.
(pauză scurtă) Da’ la ce-ţi trebuie?

58
 MIRELA
Aşa.

MIHAI
Nu există aşa. Fix două milioane...

MIRELA
Poţi să-mi dai cinci atunci.

MIHAI
Îţi dau dacă îmi spui pentru ce.

MIRELA
Pentru mine.

MIHAI
...

MIRELA
Poate vreau să mă duc să mă fut pe bani, na.

MIHAI
(râde).

MIRELA
(zâmbește încordată) Pentru un concert, bine?

MIHAI
Ce concert?

MIRELA
Massive Attack.

MIHAI
Ei, da!

MIRELA
Cum „Ei, da”?

MIHAI
Te duci tu la ăia.

MIRELA
Da, ce? Vrei să vii şi tu?

59
 MIHAI
Nu sunt eu genul...

MIRELA
Aşa mă gândeam şi eu. Altfel îți spuneam să vii, să știi.

MIHAI
Păi hai că vin – dacă mă rogi...

MIRELA
(îi aruncă o privire ucigătoare)

MIHAI
Cu cine te duci?

MIRELA
Tu cu cine crezi?

MIHAI
N-am nici cea mai mică idee.

MIRELA
Cu amantul meu.

MIHAI
Îhm. Și atunci de ce nu-ți plătește el biletul.

MIRELA
Doar ți-am zis – eu îl plătesc pe el.

MIHAI
Hai, lasă bancurile astea.

MIRELA
Cine ți-a zis că sunt bancuri?

Se studiază din priviri.

MIRELA
Hai, marcă banu’.

MIHAI
Cât e biletul?

60
 MIRELA
Pentru tine, cinci.

MIHAI
Şi în realitate?

MIRELA
Tot cinci.

MIHAI
Nu te cred.

MIRELA
Ai promis.

MIHAI
Nu şi dacă minţi.

MIRELA
Tot cinci. Serios. Îl iau la negru, că nu mai sunt bilete. Şi vreau să merg la VIP.
(îl pupă pe obraz) Merit, nu?

MIHAI
(ridicându-se)
Da, cred că meriţi.
(o priveşte cu subînţeles, apoi iese să aducă banii)

Mirela se tolăneşte la loc în fotoliu şi fumează satisfăcută.

În cameră intră Iulia, înaintează, dă cu ochii de fată şi se blochează. Mirela continuă să
fumeze în tăcere şi îi înfruntă privirea.
Intră Mihai, cu banii în mână. Iulia îi aruncă cheile pe care le ține în mână – cheile de la
casă, care îl lovesc destul de tare, şi iese val vârtej. Mihai are un gest să o ia după ea, apoi
renunță. Își freacă pieptul resimțind lovitura. Se așează, marcat.
Mirela stinge țigara, se duce în baie, revine cu un prosop și vine să-l ”oblojească” pe Mihai.
Acesta îi urmărește gesturile atente cu uimire. În momentul în care el lasă capul pe spate și
închide ochii Mirela ridică banii care au rămas aruncați pe jos și îi bagă în chiloți.

MIHAI
Și atunci s-a întâmplat. Atunci, da. Nimeni nu m-a mai atins niciodată așa. Cu atâta blândețe.
Și am știut că trebuie să fie a mea pentru totdeauna. Știam că înaintea mea e doar moarte și
singurătate, dar nu îmi păsa. Am știut atunci că trebuie să fac orice – să-i dau bani, să încerc
să o înțeleg, să încerc să mă apropii peste prăpastia care ne despărțea și să o fac să rămână
lângă mine. (oftează relaxat) Cu orice preț.

61
 Scena 11: Drumuri încrucișate

MARIUS
Același mall. Îmbulzeala de vineri seara. Lumea este ceva mai obosită, dar dă buluc.

MARIUS
(pune o poză pe legatoscop, apoi o ia și o arată direct la public)
Eu, mama mea, fratele meu. În concediu de odihnă la Sărata Monteoru, în ’85.

Cristi însoțit de o tipă bună, machiată și îmbrăcată provocator, dă să se așeze la o masă.

Mirela apare în fugă și îl trage pe Cristi de mână.

MIRELA
Cine e asta, mă?

CRISTI
Ce vrei, fată?

MIRELA
Băi, cine-i vaca asta?

CRISTI
(printre dinți) Băi, mie nu-mi faci scene din astea...

PIȚIPOANCA
Cristi, cine e fătuca?

MIRELA
Băi, eu nu sunt fătuca ta...

CRISTI o trage deoparte

CRISTI
Băi, nu fii nebună...
(către cealaltă) Scumpete, nu te duci tu să iei înghețată de la Mac? Două...

Tipa pleacă. Cristi o trage și o așează la masă.

MIRELA
(cu ochii în lacrimi) Băi, cine era asta?

CRISTI
Fă, nu fi proastă... Ți-am zis eu vreodată că...

62
 MIRELA
Eu te iubesc...

CRISTI
Mamă care m-ai făcut...

MIRELA
Cine e asta?

CRISTI
Băi! Bagă-ți mințile în cap, că n-am chef de crizele tale!

MIRELA
Mi-ai promis că nu te mai vezi cu curvele tale...

CRISTI
Vrei să-ți trag una? Zii! Vrei să-ți trag una? Că te lipesc de scaunul ăla!
(pauză înlăcrimată)
Băi... (își ia avânt) Băi, fată... Dragostea mea... Am intrat în belea, păpușa mea. Trebuie să fac
rost urgent de trei’j de mii de coco. Mi-i dai tu? Zii? Mi-i dai tu? Așa că – îmi pare am sori –
fac și eu ce pot, vorbesc și eu cu cine pot.

MIRELA
Când îți trebuie?

CRISTI
Hai, băi fii serioasă...

MIRELA
Când îți trebuie?

CRISTI
Fata mea, luminița mea... Tu dacă faci rost de zece mii e OK... Da’ musai până săptămâna
viitoare, că altfel e degeaba... Și acuma du-te, că nu vreau să-mi strici seara.

MIRELA
Bine. Vorbim (dă să plece)

CRISTI
Băi! Porumbița lu’ tata... Să nu faci prostii, auzi?

Mirela îi face un semn din cap și pleacă.

63
 Mihai și Iulia la o masă.

MIHAI
Sunt cu cineva.

IULIA
Cu ea?

MIHAI
Care ea?

IULIA
Ah, sunt mai multe?

O FATĂ
(apare brusc lângă ei; pare la începutul activităţii de sampling - e timidă şi nesigură)
Bună seara.

MIHAI
Bună seara.

IULIA
(o priveşte chiorâş)

O FATĂ
Dacă îmi perminteţi... Aş dori să vă ofer din partea firmei noastre aceste mostre de
prezervative, complet gratuit... (Mihai râde) Este o promoţie specială pentru cupluri... chiar şi
cupluri mature ca dumneavoastră...
(îşi dă seama de gafă, face o pauză jenantă)

MIHAI
Tu le-ai încercat? Sunt bune?

O FATĂ
(roşeşte puternic) Da...
(îşi drege vocea) Da, sunt foarte bune. Marca noastră este vestită în toată lumea.

MIHAI
Da? Şi pentur ce anume? Adică... care sunt calităţile care le fac – pe prezervative – atât de
bune?

IULIA
(între amuzament şi nervi) Mihai...

64
 MIHAI
Nu, stai, stai! De exemplu: dacă VREI să faci copii sunt bune?

O FATĂ
Păi... Nuuu...

IULIA
(ia mostra gratuită) Mulţumim, domnişoară...

O FATĂ
(prinde puţin curaj) Acestea sunt gratuite... Dar dacă mai doriţi, puteţi cumpăra de la mine, la
o ofertă de preţ unică...

MIHAI
Nu ne mai ţine pe noi atâta... (o priveşte în ochi amuzat)

O FATĂ
(roşie toată) Vă mulţumesc. O seară minunată în continuare...

Fata se grăbeşte să plece.

Se lasă tăcerea. Iulia se joacă distrată cu pachetul de prezervative.

MIHAI
Da, sunt cu ea. Și nu, nu sunt mai multe.

IULIA
Și? Înseamnă ceva pentru tine?

MIHAI
(arată spre prezervative) Tu și Alex – de ce n-ați făcut copii până acum?

Lângă ei apare Mirela. Este foarte agitată.

IULIA
Eu plec.

Îl sărută pe Mihai pe obraz și pleacă. Mirela se uită lung în urma ei.

MIHAI
Ei? Ai rezolvat?

MIRELA
Ce caută aici?

65
 MIHAI
Ne-am întâlnit întâmplător.

MIRELA
Sigur?

MIHAI
(o privește amuzat)

MIRELA
(face un efort să fie simpatică) Sunt proastă, știu... Dar asta pentru că...
Uite. Mă duc până acasă, mă schimb... Și vin la tine. Bine?

MIHAI
Aveam ceva important să îți spun.

MIRELA
De bine?

MIHAI
Hm.

Pauză.

MIRELA
(nu are răbdare) Bine. Lasă, îmi spui diseară, în liniște. Și după aia ne facem de cap, da?
(îl sărută pe obraz) Să mă aștepți...
(dispare în fugă)

Mihai scoate din buzunar niște bilete de film și le rupe.

Scena 12: Accidentul

MARIUS
Strada Rușchița. Apartamentul lui Mihai. O seară de vară ca oricare alta. Pânza tăiată de la
fereastră flutură. Ca un steag sfâșiat.

MARIUS
(ia o poză din teanc)
Hai că am trecut la fotografii. Asta e vestita poză cu bebelușul pe canapea. Doar că nu e a
mea. Se spune că ar fi fost a Mirelei.

66
 (O privește o clipă gânditor, apoi o așează la loc pe masă)

Mihai stă pe un fotoliu, gânditor. Are în mână un pahar de băutură gol, iar lângă fotoliu o
sticlă mare de whisky, pe treisferturi goală. În poală are volumul de poezii al tatălui Mirelei.
Privește în gol.
Intră Mirela. E foarte agitată.

MIRELA
Bună.

MIHAI
Bună.

MIRELA
Uite... Am o mare rugăminte la tine.

MIHAI
Îhî.

MIRELA
Mă asculți?

MIHAI
Da.

MIRELA
Am nevoie de ceva bani.

MIHAI
Normal.

MIRELA
Nu, nu înțelegi. E vorba de ceva foarte grav. Altfel nu veneam să-ți cer.

MIHAI
Altfel nu veneai deloc.

MIRELA
Poftim?

MIHAI
Dacă n-ar fi fost asta, nu ai fi venit, sunt sigur.

67
 MIRELA
Nu-i adevărat. Doar că...

MIHAI
(urlă) Nu mă mai minți, în pula mea!

MIRELA
Nu te mint.

MIHAI
Curvă împuțită ce ești!

MIRELA
Dacă vorbești așa...

MIHAI
Ce-ai să faci? O să ieși pe ușă afară?

Pauză lungă.

MIRELA
Ce-i cu tine?

MIHAI
Aha. De parcă ar conta.

MIRELA
(se apropie) Hai, spune-mi ce-i cu tine...

MIHAI
Stai dracului acolo. Să te văd. Să te examinez. Acolo. Așa.

MIRELA
Poftim.

MIHAI
Să văd unde anume stă cuibărită ticăloșia și mizeria.

MIRELA
Nu ai nici un motiv să îmi vorbești așa.

MIHAI
Nu? Ți-am dat tot! Toată înțelegerea și toată atenția de care sunt în stare!

68
 MIRELA
Nu despre asta a fost vorba. De la bun început.

MIHAI
Dar ție puțin îți pasă! Pot să și mor...

MIRELA
Credeam că ești suficient de matur ca să înțelegi că nu e decât un târg.

MIHAI
... că nici nu ai clipi.

MIRELA
Ești bolnav?

MIHAI
Târg? Ai spus ”târg”?

MIRELA
Ai băut mult. De asta ai băut?

MIHAI
”Matur”? ”Nu sunt suficient de matur”?

MIRELA
E grav?

MIHAI
Da’ eu te iubesc, în pula mea
(se ridică și vine cu violență spre ea)
Înțelegi? Înțelegi ceva din toate astea? Pizdă mică și proastă, înțelegi tu ceva din viața asta?
Știi tu ceva din ce vrea să fie căcatul ăsta?

MIRELA
(fuge de el, dar rămâne lucidă și demnă; vorbesc în același timp)
Da, înțeleg! Știu foarte bine toate astea, libidinos bătrân! Pentru că și eu iubesc! Da, iubesc!

MIHAI
Ce-ai spus? ”Libidinos bătrân”?
(râde cu un hohot enorm, silit)

MIRELA
Dar nu pe tine, cu toate ifosele tale de geniu ratat!

69
 MIHAI
Te omor! Curva dracului!

MIRELA
Omoară-mă cât vrei! Crezi că mi-e frică? Boule!

Mihai o încolțește pe pervazul ferestrei și își încleștează mâinile pe gâtul ei.

MIHAI
De ce dracu’ ai mai venit aici? Dacă ți-e așa silă de mine?

MIRELA
Pentru bani.

MIHAI
Cât? Zii, cât?!

MIRELA
Zece mii de euro.

MIHAI
(râde) Atunci va trebui să te fuți cu mine zece mii de ani pentru banii ăștia!

MIRELA
S-o crezi tu!

MIHAI
(își mută mâinile de pe gâtul ei pe corp și vrea s-o tragă înapoi în cameră)
Ce vorbești, pizda mătii de curvă...

MIRELA
(se smulge și cade peste pervaz în gol)

MIHAI
(rămâne cu mâinile desfăcute, neînțelegând)
Se apropie încet de pervaz și privește în jos.

MIHAI
Oh, Doamne! Ce-am făcut?

Se prăbușește moale lângă fereastră.

MARIUS
(de pe margine, recită cu o voce tristă):

70
 dacă mărunta mea celulă de sânge
funcționează impecabil după planul Tău
nevăzută de nimeni în întunericul geologic al trupului
în subsolurile cele mai igrasioase ale rărunchilor mei
cum s-ar putea ca trupul acesta întreg
identitatea și numele meu în istorie
ansamblul perfect unitar al tuturor anonimelor mele celule
să nu funcționeze după același program și același cod?
Cristos a înviat din morți
cântă măreața mea celulă de hemoglobină
cu atomul proaspăt de oxigen în spinare
cu atomul sleit de bioxid de carbon
pre moarte călcând respirând
și atunci trupul meu întreg
cum să nu învie din morți la lumină
în Împărăția Ta cerească Doamne sfinte
dacă mii de miliarde de celule din adâncul meu nevăzut
cântă același cântec pe aceeași lungime de undă
pe care o preiau ca mesaj al lor corzile mele vocale
în cântec în cuvânt și-n rugăciune?
întreg trupul meu care este corul și armonia lor sfântă
cu stelele Tale și slava luminilor Tale cerești
poate cânta altceva?

Scena 13: Curva

MARIUS
Este noapte. Suntem într-o parcare din centru, pustie la ora asta. Să ne imaginăm că suim în
limuzina de lux a lui Mihai.

MARIUS
(ia o radiografie din teanc și o pune pe legatoscop)
Asta e ceva mai specială. E un RMN. În mijloc vedem loja hipofizară, în care stă hipofiza. O
glandă minusculă din cap și care controlează o grămadă de chestii inconștiente din corpul
nostru. Pacientul este necunoscut sau, mai bine zis, lipsit de importanță pentru povestea
noastră.

O curvă îi face sex oral, mascată de bordul mașinii.

MIHAI
(monolog detașat)

71
Şi în tot timpul ăsta nu mă puteam gândi decât la Mirela... la ziua aceea în care... o obsesie pe
care nu mi-o mai puteam scoate din cap de luni. Şi, colac peste pupăză, a sunat telefonul.

(îi sună mobilul; el se uită la ecranul luminat şi răspunde cu o voce sugrumată, dar în acelaşi
timp enervată).

VOCEA IULIEI
Mihai? Sunt eu, Iulia...

MIHAI
Bună.

FATA
(se ridică, în şoaptă) Să mă opresc?

MIHAI
(o împinge la loc)

VOCEA IULIEI
E cineva cu tine acolo?

MIHAI
Nu, nu...

VOCEA IULIEI
Deranjez?

MIHAI
(tot iritat) Nu vorbi prostii.

VOCEA IULIEI
Răspunzi ciudat... Ai ceva?

MIHAI
Nu, nimic... Sunt obosit...

VOCEA IULIEI
De ce nu răspunzi pe fix? Unde eşti?

MIHAI
Ce vrei?

IULIA
Nimic special. Așa... Vroiam să-ți aud vocea.

72
 MIHAI
OK. Ai auzit-o.

IULIA
Da.

MIHAI
Altceva?

IULIA
Nu. Altceva nimic.

MIHAI
Bine. Pa. (închide)

FATA
(se ridică) Vrei să facem o pauză?

MIHAI
Ţi-am spus eu să te opreşti?!
(o împinge la loc cu capul în jos; reia, pe acelaşi ton de monolog, detaşat, de mai devreme)
Trebuia, aveam nevoie să regăsesc imaginea Mirelei!
(telefonul sună din nou; Mihai nu mai răspunde; intră mesageria vocală)

VOCEA IULIEI
Vroiam să-ți spun că încă mi-e dor de tine. Am auzit tot ce ți s-a întâmplat și mi-a fost...
rușine. Cu tine. De tine. Dar tot nu mă pot împiedica să... O să fiu totdeauna alături de tine.
Dacă ai vreodată nevoie de... orice – dă-mi un semn. Mda.
(pauză)
Și mai vroiam să știi că Alex a aflat de noi. Se pare că tipul ăla... cu care se vedea tipa ta... Un
mizerabil. Cumva a aflat și i-a spus. Știi că ăsta a dat toate detaliile și la presă... Bine. Multă
baftă atunci. Te sărut. Pa.

Mihai scoate un geamăt scurt.

Fata se ridică cu un fel de zâmbet tâmp, mai mişcă mâna maşinal câteva fracţiuni de
secundă. Cu cealaltă mână deschide portiera şi Mihai se repliază în scaun derutat, crezând
că individa vrea să o ia la fugă.
Ea scuipă gros pe trotuar, lângă portiera maşinii.

MIHAI
(o priveşte fix)

FATA

73
 (brutal, neliniştită) Ce-i?
MIHAI
Îmi aduci aminte de cineva...

FATA
Poftim?

MIHAI
Nimic, nimic. Mersi.

FATA
(râde)
(pauză) Cu plăcere. Cred că asta se spune...

MIHAI
Nu ştiu. Ce se spune în astfel de situaţii?

FATA
Nu ştiu.

Scena 14: Senzațional

ALEX
(dă o declaraţie în faţa camerelor de luat vederi)
Nu se poate spune ca avea un comportament de om nebun. Era un chirurg talentat. Oricum
este anormal faptul ca această fată, am înţeles că e o aparţinătoare, o rudă a unui pacient, cum
spunem noi – se afla la el acasa. Țin să subliniez că un accident de acest fel, sau deviaţie
psihologică, sau cum vreţi s-o numiţi, se poate întâmpla în orice meserie. Din punct de vedere
profesional doctorul Nasta era un bun operator şi nu am ce să-i reproşez. Dar altfel, uman
vorbind... Da, deci, din punctul meu de vedere cariera doctorului Mihai Nasta este terminată.
(rumoare, dă să plece, apoi este oprit de o întrebare dintre reporteri și se întoarce)
Da, este adevărat, o decizie administrativă finală va fi luată abia atunci când domnul profesor
Ionescu se va întoarce de la Congresul din Statele Unite la care participă. Dar am vorbit câte
ceva la telefon cu Domnia Sa în acest sens și cam asta va fi decizia cel mai probabil. (scurtă
pauză, îmbulzeală) Da, cazul va fi judecat și de Colegiul Medicilor, dar cumva speța nu ține
de atribuțiile lor. Iar cele două anchete vor merge în paralel. Vă mulțumesc.

MARIUS se ridică de la locul lui. Are florile de câmp în mână.

MARIUS
Acum știu pentru cine sunt florile...

74
 (se uită lung la buchet) Sunt douăsprezece.
(se descalță; rămâne în picioarele goale, ca la începutul spectacolului)
Atunci m-am gândit la Mirela, deși n-am cunoscut-o prea bine. Nu cred toate prostiile alea pe
care le-au debitat la televizor, dar e drept că toată povestea a fost ciudată. Mda. Colcăia o
viață așa, specială, în ea. Nu poți să știi niciodată ce-i în mintea omului.

Scena 15: Flori de câmp versus trandafiri

MARIUS Intră în alt spațiu de joc. Pune buchetul de flori de câmp într-o glastră.

MARIUS
Cabinetul doamnei doctor Iulia Bălan.

MARIUS, nevăzut, dă un ocol biroului. Iulia, la birou, scrie concentrată.

Cineva bate la ușă. MARIUS se retrage.

IULIA
Intră!

Alex intră tiptil, profitând de faptul că ea este încă absorbită de ceea ce scrie. Are un buchet
de trandafiri.

ALEX
(întinde brusc florile chiar în fața Iuliei, aproape lovind-o)
Bau! (scoate capul de după flori) Bună!

IULIA
(deloc emoționată sau surprinsă, îşi scoate ochelarii de pe nas, îşi masează rădăcina nasului)
Bună, Alex.

ALEX
(îi dă trandafirii)

IULIA
Mulţumesc.

ALEX
De la cine le ai?

IULIA
Ce?

75
 ALEX
(cu un gest spre buchetul din vază) Astea.

IULIA
(fără să clipească) De la un pacient.

ALEX
Așa. Frumos.
(pauză lungă) Se spune despre ele că sunt nemuritoare.

IULIA
De unde știi?

ALEX
Ce? A. Așa se spune.

IULIA
Ai văzut vreunele pe câmp? Iarna?

ALEX
Iarna?

IULIA
Da, iarna. Să fie totul alb și numai capetele astea galbene peste toată întinderea. Atunci ai
putea spune despre ele că sunt nemuritoare.

ALEX
Da. Cred. Cred că atunci.

IULIA
N-am mai văzut un câmp. Știi, așa, pustiu... Și complet alb. Imaculat. Cred că sunt ani...
(brusc)
Ce vrei, Alex? Am treabă.

ALEX
(gest spre uşă) Da, am văzut.

Brusc, Alex scoate ceva dintre flori şi îl striveşte de podea cu piciorul. Izbitura puternică o
face pe Iulia să tresară.

IULIA
Ce-i?
(cu vulnerabilitate în glas) Ai înnebunit?

76
 ALEX
Nu – era o gânganie între florile tale.

IULIA
(pare să nu înţeleagă) O gânganie?

ALEX
Da, un păianjen din ăla cu picioare lungi, inofensiv. Ciudat...

IULIA
Nu e nimic ciudat. Sunt flori de câmp.

Pauză lungă. Iulia începe să-l privescă fix în ochi, nerăbdătoare.

ALEX
Da... Bine, vorbim acasă.
(se îndreaptă spre uşă)

IULIA
Alex?

ALEX
Da?

IULIA
(gest spre buchetul de la el; cu un zâmbet silit) Mulţumesc.

ALEX
OK. Vorbim acasă, da?

IULIA
Da.

Alex iese. Intră o asistentă.

IULIA
(îi dă buchetul de trandafiri cu un gest sec) Pune şi tu astea într-o vază. Du-le în sala de
raport. Şi spune următorului pacient să intre.

Schimbare de lumină. Suntem tot în cabinetul Iuliei şi ea îşi continuă activitatea

funcţionărească – mută dosare, le răsfoieşte, notează câte ceva în foile de observaţie. Între
timp însă, în paralel cu mişcările degajate şi prinse în ritmul mecanic al activităţii de rutină,
vorbeşte.

77
 IULIA
Există un moment în care realizezi… Eşti aşa, străină cu tine, departe, te simţi golită...
detaşată... Şi simţi nevoia să te răzbuni, pe tine şi pe lume, să faci ceva neobişnuit, şocant,
contra moralei ciufute, strigător la cer – nu ştiu, să te dezbraci pe stradă, ziua în amiaza mare
şi să alergi aşa pe stradă, să dansezi, să le arăţi trecătorilor cracii dezgoliţi... Sau să mergi pe
stradă în pijamale – de câte ori n-am visat eu asta şi m-am simţit ruşinată, teribil de ruşinată...

IULIA
...Şi nici măcar nu e vreo înverşunare, vreo îndârjire, aşa... Mai degrabă o sfidare, o dorinţă
subtilă de a arăta, de a demonstra lumii întregi că TU eşti cea mai tare, cea mai bună,
nepăsătoare, crudă, frumoasă, mândră, demnă de a fi adorată de lumea întreagă. Iar tu să îi
respingi pe toți, să îi sfidezi cu un hohot de râs.

IULIA
Dar nu e nici o patimă în toate astea, nu. Mă privesc de sus, din altă lume, vidă. Corpul nu îmi
mai e familiar, deşi nu m-am desprins. Încă. Şi singurul lucru pe care îl mai ştiu e că timpul
trece ireversibil. Și stau nemişcată în mijlocul acestui torent de nestăpânit, fără să mă ud,
complet uscată. Și toate se preschimbă în jurul tău. Trec. Şi nu pot face nimic. Şi pe cele două
maluri ale şuvoiului – vidul. Şi orice aș face, orice aș fi făcut, nimic nu se mai întoarce şi
nimic nu mai poate fi regretat.

Scena 16: Tablou cu medici yoghini

MARIUS
Camera mea. Garsonieră confort doi cu chirie. Spaţiu foarte gol. Minimum necesar de obiecte.
Patul meu e doar o saltea groasă pusă direct pe jos. Tare, nu?

MARIUS
(ia o radiografie din teanc și o pune pe legatoscop)
Radiografie de craniu. Aici ar trebui să fie ochii, dar nu se văd. Au prea multă apă. Pacientul –
Doamna Doctor Bălan. Iulia.

Hainele Iuliei, foarte sexy, şi ale lui MARIUS sunt împrăştiate pe jos.
Iulia fumează pe marginea unui scaun, îmbrăcată minimal. Eventual un tricou de-al lui
MARIUS. MARIUS e pe saltea, visător, cu faţa în sus.

MARIUS
(aparte) Nu te mai uita la mine ca şi cum aş fi vreun obiect simpatic. Nu sunt o jucărie. Nu
sunt un ţânc. Aşa că nu te mai umfla atâta în piele, chiar dacă arăţi al naibii de bine.

78
 IULIA
Ai spus ceva?

MARIUS
Nu. De ce?

IULIA
Nu ştiu. Te uiţi la mine cumva...

MARIUS
Bine. Nu mă mai uit la tine.
(se întoarce în joacă, de profil)

Pauză.

IULIA
Faci yoga?

MARIUS
Ha?

IULIA
Faci yoga?

MARIUS
(râde) De ce? Am performat bine?

IULIA
(îl priveşte ironic)

MARIUS
Adevărul e că am luat lecţii particulare direct de la Grig.

IULIA
Grig?

MARIUS
Gregorian Bivolaru. Ştii... MISA... pipi... sex în grup...

IULIA
Şi? E mişto?

MARIUS
Marfă. De ce? Nu ţi s-a părut?

79
 IULIA
Hm... Se putea şi mai bine, băieţaş.

MARIUS
Eu nu sunt băieţaşul tău.

IULIA
Nu?

MARIUS
Eu zic că a fost foarte bine.

IULIA
Dacă zici tu...

MARIUS
Bine... Data viitoare o să mă rogi...

IULIA
Îhm. Sigur.

MARIUS
(o privește lung)

IULIA
Se putea şi mai bine. Pentru un mare yoghin ca tine.
(pauză scurtă) Da’ eu te întrebam de ăilalţi... De gagicile de la MISA...

MARIUS
Aaaa... E fain. Unele sunt cam nasoale. Unele sunt mişto.

IULIA
Normal. Cred că vin acolo toate nefututele.

MARIUS
Nu e chiar aşa.

IULIA
Nu, mă, acu’ serios, chiar te duci pe acolo?

MARIUS
(zâmbeşte) Nu, normal!

80
 Pauză lungă.

MARIUS
Dar oricum, chiar dacă ar fi, nici una nu s-ar compara cu tine...

IULIA
(absentă) Mersi. Eşti un dulce.

MARIUS
Nu, serios. Nimic nu se compară cu o femeie... ca tine.

IULIA
Cu experienţă. Bătrână.

MARIUS
Matură.

IULIA
„Matură”?!!

MARIUS
Ei, nu o lua chiar aşa...

IULIA
Nu?

MARIUS
Nu. Adică, pe bune... Chiar...

IULIA
(împăciuitoare) Da, știu. E OK.
(altă tăcere; ea fumează.)

MARIUS
(aparte) Da’ - pe bune. Pe bune că e mișto. Tare aş vrea să ştiu la ce se gândeşte acum...

IULIA
(aparte, monoton, alb)
Psoriazis. Vitiligo. Lupus eritematos. Furuncul vulgar. Ichtioză.
(înşiruire lungă de boli dermatologice)

ALEX
(într-un alt spațiu, dansează grotesc în jurul unui birou elegant. În mână are volumul de
poezii al tatălui Mirelei și recită inspirat din el, în pași de dans.)

81
 la radiografie și hemografie
la ecografie și scintigrafie
la irigografie și tomografie
cum în vremuri străvechi la tipografie și zincografie
peste tot sunt biografi inspirați care văd și scriu
zi și noapte scriu anatomografii fără întrerupere
și nu-și mai văd capul de atâta scris
cu conștiința vie că marele evenimente istorice
își mută sângeroasele câmpuri de bătălie
între dușmanii dinăuntru ai omului
și orice măreție se anatomizează
orice înfrângere și victorie se anatomizează
se uită în bioluminescența celulelor și organelor tale
ca la niște vietăți abisale surprinse
de filmările spectaculoase de la National Geographic
iau probe de țesuturi vii pentru arhivele lor
pe care le numesc atât de frumos
fragmente bioptice de talie medie
cu structuri glandulare polianoide atipice
cu aspect inflitrativ in lamina propria
iar încheierea documentarului vine aproape de la sine
și te va urmări toată viața de acum înainte
cu finalul apoteotic ca un apus romantic de soare:
adenocarcinom biodiferențiat ulcerat
se recomandă cura chirurgicală a tumorii

ALEX
V-a plăcut, nu? Aș fi putut fi actor. Sau poet. Sau amândouă. Și știți de ce? Pentru că sunt cel
mai bun. De orice m-aș fi apucat în viață sunt convins că aș fi fost un profeisonist strălucit.
Așa sunt eu – genial.
Dar am ales să fiu medic. Și bine am făcut. Pentru că acum usnt șef de secție. Sunt cel mai
tare din parcare. Tai și spânzur.
Bun poetul ăsta. Poate îi ridicăm un bust pe holul secției, tot s-a operat și a murit la noi anul
trecut.
Sau o sa îmbunătățesc echipa de asistente de la reanimare cu o serie de prospături. Toate vor
veni la mine și îmi vor depune ofrande ca unui zeu. Vor intra pe acea ușă și vor fi
impresionați de tinerețea mea, nu ca alți șefi de secție cu care sunt ele obișnuite. Și atunci vor
mulțumi Zeiței Fortuna că le-am fost dăruit. Vor îngenunchia și...
Trebuie să mai slăbesc. O să trec pe la sală. Știu că sunt irezistibil și așa – puternic și
irezistibil – dar o să o fac pentru mine, pentru ca să guvernez acest regat al meu întru mulți ani
fericiți și voi fi...

Lumina se stinge încet peste avalanșa de vorbe și țopăitul de pinguin al doctorului.

Revenim în camera lui Marius.

82
 MARIUS
(aparte) ...Toată şmecheria acum e să nu mă las dominat, să nu arăt ca un băieţaş ieşit din
pubertate, lipsit de experienţă. (brusc, către ea, cu un ton poruncitor) Vino aici.

IULIA
(îl priveşte ironic)

MARIUS
(ezită, se corectează) Vino... Vreau să te sărut.

IULIA
(stinge tacticos ţigara şi defilează prin cameră până la el.)
Vrei să săruţi băbătia?

MARIUS
Termină cu prostiile.

Ea se opreşte deasupra lui, îl încalecă dar rămâne în picioare. El începe să o sărute pe

coapse, apoi o trage în jos şi se sărută. Ea alunecă şi se aşează lângă el. El o îmbrățișează pe
la spate și rămân un timp așa.

IULIA
Camera asta a ta îmi aminteşte de... de ceva. Aşa: goală, fără obiecte. Doar cărţi şi câteva
haine.

MARIUS
De cineva?

IULIA
Şi salteaua asta... Pusă aşa, direct pe podea.

MARIUS
O consider o formă de ascetism.

IULIA
Mişto.

MARIUS
Ştii, eu de fapt nu am vrut foarte tare să dau la medicină. Ai mei au insistat. Eu toată viaţa am
vrut să scriu.

IULIA
Serios? Ce tare...

83
 MARIUS
Mă rog... Da, visez la un minimum de bani, să pot să stau toată ziua să scriu şi să citesc...

IULIA
Ei... Frumos vis.

MARIUS
De asta... vreau să îmi închipui că e un fel de ascetism. Spiritual.

IULIA
Mai rămâne să îţi laşi o barbă de un cot... (el o ciupeşte, ea râde; se joacă)

IULIA
(brusc) Ar trebui să te reapuci de meserie.

MARIUS
Doar dacă te laşi şi tu de fumat.

IULIA
Nu, serios.

MARIUS
De ce?

IULIA
Pentru că e cea mai frumoasă meserie din lume. Singura pentru care merită să trăieşti.

MARIUS
Crezi? Chiar crezi asta?

IULIA
Da.

MARIUS
Nu cred că merită... Toate sacrificiile, stresul. Şi mai ales modul în care eşti tratat şi ești
obligat să tratezi oamenii. Nu. Să vând medicamente proaste pe bani mulţi este forma mea de
protest împotriva sistemului. Dacă ei nu mă vor...

IULIA
Forma ta de protest?

MARIUS
Tu crezi că toate mizeriile... pe care noi doi le ştim...

84
 IULIA
Da.

MARUS
Ce – da?

IULIA
Da, merită. Cu toate mizeriile pe care noi doi le ştim. Îţi dă un sens concret, o greutate a
faptelor. O direcţie.

MARIUS
Mda. Poate.

IULIA
Altfel... Ce altceva rămâne? Viaţa trece... Îmbătrânim... Banii, casa, excursiile... toate astea
îmi par mai mult sau mai puţin fade. Rămâi cu atât de puţin după ele.

MARIUS
Asta aşa e.
(pauză) Nu ştiu.

IULIA
Şi da, nu toate compromisurile sunt rele.
(se întoarce la el) Te-aş putea ajuta eu.

MARIUS
De ce?

IULIA
(îl sărută)
Poate că asta e forma mea de protest.

EPILOG – Labirintul devine tăcut și întunecat

MARIUS se desprinde din spațiul în care se află în scena anterioară, care încremenește brusc
ca un tablou. Începe să vorbească. Se duce la aparatul pentru radiografii, desprinde pozele
din el și îl stinge. Apoi vine în avanscenă și își termină discursul adresându-se direct
publicului.

85
 În parelel, într-un alt colț, îl vedem pe Cristi dansând un dans al victoriei, triumfător, pe o
muzică de manele. Dansează până la epuizare și se va prăbuși pe jos odată cu finalul
monologului lui Marius.

MARIUS
Nu regret nimic din tot ce a fost. Din tot ce ar fi putut să fie şi nu s-a întâmplat. Se poate
întâmpla acum din nou, ca şi cum nimic nu ar fi trecut peste noi. Ne învârtim în cerc. O luăm
de la capăt. Şi cât de puţine sunt lucrurile care contează cu adevărat. Nimic nu contează cu
adevărat. Şi totuşi. Câtă irosire. Câtă răutate. Oraşul e acolo. Obositor. Duşmănos. Nimic nu
se clădeşte. Dar învăţăm. Învăţăm să nu ne pese. Să o luăm de la capăt şi să nu ne pese. Decât
de noi. De cariera şi de obiectele noastre. Atât. O maşină nouă e un nou început pentru toată
viaţa noastră de până acum şi de acum înainte. Învierea şi mântuirea noastră. Sunt fericit.

Sfârșit

86