ULTIMUL TREN SPRE CASĂ

(După un subiect de John Wine cu citate din Vaclav Havel, Witold Gombrowicz şi William
Shakespeare)

Decor : Clădirea unei gări

ACTUL I

PERSONAJE : DAN GOIA

CEZAR
ANGELA
DOCTORUL BUŞILĂ
CRUDU
DAVID
CATI
ANGAJATUL GĂRII
OPERATORUL

SCENA I

DAN, CEZAR

(Pe scenă este semiîntuneric; abia se vede o bancă; se aude zgomotul obişnuit al unei gări mari :
anunţuri la megafoane, şuierat de trenuri, voci, etc.; încet încet acest zgomot este înlocuit de
zgomot de tobe; sunetul creşte în intensitate până la paroxism; pe acest fond intră în scenă Dan;
este surescitat, fuge de acolo acolo, fără ţintă, de parcă ar fi hăituit; la un moment dat, epuizat se
aşează pe bancă ţinându-se cu mâinile de cap; zgomotul tobelor începe să se reducă şi este înlocuit
de zgomotul regular al gării; este de preferat ca zgomotele gării să fie doar sugerate sonor şi nu cu
personaje şi obiecte; se aude cum un tren intră în gară; forfota se înteţeşte; din culise apare un alt
personaj – ca şi cum tocmai a coborât din vagon; lumina se aprinde gradat; persoana care tocmai
a coborât trece pe lângă banca amintită mai devreme; dar la câţiva metri se opreşte puţin surprins,
se întoarce, priveşte către cel care stă pe bancă – îl recunoaşte; se îndreaptă către bancă)

CEZAR : Dan ? Tu ?… Bună.

DAN (îl recunoaşte şi este evident că l-a văzut încă de mai devreme) : Bună Cezar, ai coborât din
tren acum ?

CEZAR : A, da… şi tu la fel?

DAN : Nu…
(moment de tăcere)

Page | 1
CEZAR : Păi… eu nu mă grăbesc, vrei să bem o cafea împreună ? Întotdeauna îmi beau cafeaua în
gară – e mult mai bună decât cea din tren… ai timp?

DAN : Un actor are întotdeauna timp pentru adoratori (râde). Dar trebuie să mergem la peronul 1,
acolo se face cea mai bună cafea. (se ridică)… Mergem?

(cei doi se îndreaptă către cafeneaua indicată; într-un colţ al scenei este o masă cu două scaune;
se aşează – pentru a evita tabloul învechit al venirii ospătarului şi al comenzii, e de preferat ca pe
masă să se afle deja două cafele)

CEZAR : aşa… şi spuneai că n-ai venit cu trenul ăsta…

DAN : Nu, sunt mai de mult aici.

CEZAR (ezită puţin, bea din cafea îndelung) : Cum o mai duci ?

DAN : Merge… cred că am luat greutate (râde)

CEZAR : Ne-a părut rău, Norei şi mie, pentru tot ce s-a întâmplat… când am auzit de povestea
aceea…

DAN (se întunecă o clipă): David e bine acum… probabil că în situaţia lui, toţi au asemenea
ieşiri…

CEZAR : Cred că nu ţi-e uşor…

DAN : Iau lucrurile aşa cum sunt. Unora li se pare că asta îmi dă o aură de individ înţelept… se
înşeală desigur (râde iar)

CEZAR : Parcă nu râdeai atâta…

DAN : Astăzi am o dispoziţie comică…

CEZAR : Ah! Da…

DAN : Vrei să-ţi spun un banc? (râde)

CEZAR : Asta mai lipsea… Şi unde stai acum?

DAN : Aici, în Bucureşti.

CEZAR : N-am ştiut; de multă vreme…? Sau, mă rog, nu e treaba mea… Stai cu chirie ?

DAN : Da. Adică nu… stau la un hotel.

CEZAR : A-ha! Şi faci naveta ? Adică te duci de aici la teatru ?

DAN : Nu mai joc… m-am lăsat.

Page | 2
CEZAR : Nu se poate… aşadar de aceea… cred că cei de acolo regretă… (nu i se răspunde, dar
Cezar găseşte un moment bun să plece; soarbe repede ce a mai rămas în ceaşcă). Trebuie să plec,
vii şi tu? Iau un taxi până în centru; pot să te las undeva pe drum…

DAN : Nu, mulţumesc, eu mai rămân…

CEZAR : La revedere, atunci… poate ne mai vedem…

DAN : Poate… şi am să-ţi spun şi bancul ăla… la revedere. (Cezar se îndepărtează)

SCENA II

CEZAR

(acelaşi decor, dar după câteva ore; Cezar revine în gară; acelaşi zgomot sugerând aglomeraţia,
agitaţia unei gări; la un moment dat, Cezar îl observă din nou pe Dan, care se plimbă fără o ţintă
evidentă pe acolo; Cezar se îndreaptă către un telefon public, formează un număr)

CEZAR : Alo? Ce faci?… da, am rezolvat cam tot… auzi, Nora? vreau să-ţi spun ceva… lasă asta,
ştiu, sigur că ştiu… ascultă draga mea, e ceva important – l-am văzut chiar acum pe Dan Goia…
da, Goia, actorul…mă îngrijorează… nu, nu, el nu ia trenul… Nora, e ceva mai complicat, dă-mi
voie să-ţi explic… deşi, ca să fiu sincer, nici eu nu înţeleg prea mare lucru… te rog, nu mă
întrerupe, lasă-mă să vorbesc… nu te-am sunat numai pentru asta… să-ţi explic – pare să fi avut un
şoc nervos, sau cam aşa ceva. Umblă fără ţintă prin Gara de Nord şi râde tot timpul… păi şi cum ce
dacă râde – Goia nu râde aproape niciodată… voia să-mi spună un banc, mie… n-are nici un bagaj
dragă, nu arată deloc a trecător… de fapt, umbla prin gară ca prin sufragerie, mă mir că nu are un
halat pe el şi nu fumează pipă… da dragă, aia din Bucureşti… l-am văzut şi azi dimineaţă,
probabil că şi-a pierdut pe aici toată ziua… am vorbit cu el, spunea că stă într-un hotel de aici…
acum îmi explic de ce nu l-am mai văzut prin oraş… nu, n-ai înţeles, nu vreau să-l invităm la masă,
ajunge câţi am invitat pentru astăzi… era o idee bună până la urmă (râde)… glumeam… glumeam,
opreşte-te!… nu, nu e pentru ca am vorbit cu el, dragă… de fapt, n-am vorbit cu el în seara asta…
am spus că am vorbit cu el doar dimineaţa… acum doar îl urmăresc… da, asta voiam să-ţi spun
acum… nici un Colombo dragă, nu ironiza…mda, glumeşti şi tu… toată lumea glumeşte azi (râde)
… pentru mine e important, îl cunosc de atâta vreme… pare dezorientat… mi-a spus că nu mai
joacă… aş vrea să ştii că nu iau trenul de patru… nu, sigur că n-am uitat şi dacă iau trenul următor
pot ajunge acasă la opt şi jumătate… iar începi să te enervezi… înţelege Nora, trebuie să mă asigur
că e în toate minţile… pentru că îl admir… ne cunoaştem de atâta vreme, la naiba! chiar mă
interesează ce se întâmplă cu omul ăsta… da, mi s-a pus pata, e bine?… mi s-a pus pata… am un
sentiment ciudat în ce îl priveşte… vreau să stau de vorbă cu el să înţeleg măcar ce se petrece…
(este vizibil surescitat, semn că la celălalt capăt al firului, Nora este nervoasă)… vin la timp, nu te
teme… (trânteşte telefonul în furcă; îl priveşte puţin mirat – este evident că nu a mai făcut
niciodată un astfel de gest soţiei lui – ridică din umeri şi se concentrează către gară; îl vede pe
Dan şi se îndreaptă hotărât către el)

SCENA III

DAN, CEZAR
CEZAR (e încă nervos de la convorbirea abia încheiată) : Bună…
Page | 3
DAN (surprins) : A, iar ne-am întâlnit… te văd cam prost dispus, ai probleme?

CEZAR : Am pierdut trenul… cam neplăcut, avem nişte musafiri în seara asta; hai să bem o bere
dacă tot aştepţi şi tu trenul…

DAN : Sigur, o bere… eu nu aştept nici un tren.

(se îndreaptă către aceeaşi masă, pe care se află două halbe de bere şi un ziar)

CEZAR (ridică halba) : Noroc.

DAN (face la fel) : Noroc

CEZAR : Nu mai râzi ?

DAN : Nu, de ce aş face-o?

CEZAR : Dimineaţa voiai să-mi spui un banc…

DAN : Cum trece vremea (râde)

CEZAR : Ai râs !

DAN : Sunt capabil de gesturi amicale…

CEZAR : Deci nu aştepţi nici un tren.

DAN : Sunt la o vârstă când găsesc acest fapt drept indecent.

CEZAR : Ah! Ştii ?Am mereu impresia că ţi-e mai uşor să citezi o replică decât să te străduieşti
cauţi un răspuns simplu…

DAN : Zici ? Hm! Nu m-am gândit, poate că ai dreptate… dar, până la urmă contează dacă am
răspuns sau nu…

CEZAR : Până la urmă contează dacă vrei într-adevăr să răspunzi sau nu…

DAN : nu era o replică…

CEZAR (atacă): Ascultă, n-aş vrea să crezi că mă bag unde nu-mi fierbe oala, dar totul e în regulă
cu tine?

DAN : Cum adică dacă e în regulă cu mine… ce ţi-a venit?

CEZAR : Adică… cum să spun… vreau să fiu sigur că te simţi bine.

DAN (se pipăie fără convingere) : Par bolnav ?

Page | 4
CEZAR : Uite, să dăm cărţile pe faţă : n-am pierdut trenul ci l-am lăsat să plece, intenţionat; am
rămas pentru că sunt îngrijorat de starea ta.

DAN (îl priveşte uşor contrariat) : Aşa deci… E un gest frumos, mulţumesc frumos Cezar…

CEZAR : Disimulezi… nu eşti sincer cu mine, Dane…

DAN (zâmbitor ironic) : Şi ce voiai să-ţi spun, că mă bucur să aflu că te ţii după curul meu ?

CEZAR : Spune-mi sincer, de când stai aici în gară ?

DAN : De numai două luni de zile. Abia m-am acomodat cu zgomotul, ştiu aproape toate cursele
importante, nu pot să prevăd întârzierile, dar e bine.

CEZAR (nu se controlează) : Râzi de mine?

DAN : Nu te mint… n-aş avea nici un motiv…

CEZAR : Bine, atunci de ce? De ce?

DAN : Îmi prieşte. Pur şi simplu îmi prieşte. Uită-te şi tu în jur : oameni care vin şi pleacă, trenuri
care vin şi pleacă, toate fiinţele şi obiectele astea care aici trec dintr-o parte în alta, neîntrerupt…
(declama cabotin) „Ştii, Michal şi cu mine socotim că omul se aseamănă cu bârlogul lui. Dacă-ţi
aranjezi o casă cu chichirez, dintr-o dată viaţa ta capătă şi ea, vrei nu vrei, un haz anume, o nouă
dimensiune, un alt ritm, un alt conţinut, o nouă ordine. Nu-i aşa ?”

CEZAR : Nu ştiu…

DAN : Nu te-am întrebat pe tine… era o replică.

CEZAR : Cred că am lipsit la spectacolul acela…

DAN : Oricum n-am jucat rolul niciodată… l-am învăţat pentru că mi-a plăcut. (râde) Am râs…

CEZAR : Aflu lucruri noi…

DAN : Pentru că abia începe să te intereseze… totul era la vedere, Cezar (face un gest de parcă ar
prinde o muscă din aer). Nu trebuie decât să ridici mâna, să apuci şi să strângi…

CEZAR (cinic) : Iată-l pe Dan Goia filozofând asupra caracterului trecător al vieţii… ştii ce cred ?
cred că îţi baţi joc de mine.

DAN : Nu-şi bate nimeni joc de tine, dragă Cezar. Dar trebuie să înţelegi că oamenii se mai
schimbă.

CEZAR : Da, sigur, pierzând vremea prin gară…

DAN : Ba chiar mutându-se într-o gară…

CEZAR (gesticulează) : Rahat! Acum o să-mi spui că toate cele două luni zile le-ai petrecut numai
aici, între peroane.
Page | 5
DAN : Nu, noaptea dorm la hotel. Mă culc în jurul orei 11, dimineaţa mă trezesc târziu; nu mă
grăbesc aşa că până ajung aici se face 9 şi jumătate. Am o cameră fără televizor şi cu vedere către
poarta principală. Dimineaţa primul lucru pe care îl fac este să mă ridic din pat, să mă apropii de
fereastră şi să mă uit spre intrare. Am observat un lucru – oamenii se mişcă, întotdeauna se mişcă –
e singurul lucru pe care îl fac cum trebuie. Să mă ia naiba dacă am ştiut asta până acum. Uite, chiar
şi tu, nu stai locului – ai venit la Bucureşti cu treburi, o să revii acasă… într-o zi iar ai să baţi
drumul până aici, şi tot aşa… toată lumea se mişcă şi observ asta de parcă aş privi în vitrina unui
magazin de ceasuri.

CEZAR : Deci, dacă am înţeles bine, nopţile ţi le petreci la hotel, iar zilele bătând peroanele…

DAN : Uneori umblu, alteori mă aşez pe o bancă; iau mesele la diferite bufete sau doar nişte
gustări de la chioşc – n-am fost niciodată un gurmand… e o viaţă interesantă pe aici.

CEZAR : Pot să te întreb din ce cauză ?

DAN : Ca să nu mă îngraş… (râde) Nu mă pot abţine, scuze…

CEZAR : Nu face pe prostul cu mine…

DAN : Aş putea să-ţi povestesc dar, cu tot respectul pe care ţi-l port Cezar, nu văd de ce aş face-o.
Mă tem că nu ai înţelege mare lucru. Şi la urma urmei, ce importanţă are viaţa unui cunoscut
pentru tine ? Te schimbă cu ceva ? Îţi rezolvă vreo dilemă ? Te umple de bani ?

CEZAR : Atunci dă-mi voie să te întreb doar atât : e vorba de un studiu ? Adică urmăreşti un scop
precis ?

DAN : Dacă îţi închipui că mi-a cerut cineva aşa ceva, ei bine , nu. Este pur şi simplu o hotărâre a
mea.

CEZAR : A, te documentezi pentru ceva… (se luminează deodată)… du-te dracului, Goia! M-am
prins, eşti un bandit… te documentezi, asta faci… lucrezi la un rol. Asta era, un rol. Era şi timpul,
toată lumea se întreba acasă de ce nu mai joci.

DAN : Dacă ţie îţi convine explicaţia asta, atunci fie aşa… dar să ştii că aici am găsit multe
răspunsuri la întrebări imposibile altădată

CEZAR (ganditor): Pare ca ai suferit un şoc nervos de pe urma căruia ai rămas incapabil de a te
comporta raţional.

DAN : Aoileu…

CEZAR : Poţi să te distrezi cât vrei..

DAN : A te comporta raţional… cunoşti un model al comportamentului raţional ? Ai lăsat deliberat

să plece trenul tău numai ca să mă urmăreşti pe mine - numeşti asta comportament raţional?
Despre ce vorbim noi de fapt, Cezar ?

Page | 6
CEZAR : Stai, stai, nu te enerva… te rog, nu căuta să complici discuţia. Ştii bine la ce mă
gândesc.

DAN : Cezar, ascultă : dacă în fiecare gară ar locui în mod permanent câte 100 de persoane şi ai fi
obişnuit cu acest gând, nu ţi-ar părea deloc iraţional. În fiecare zi a vieţii tale accepţi lucruri mult
mai arbitrare – de ce nu ai accepta şi asta ?

CEZAR : Dane, ascultă : Încă nu există în lumea asta largă o gară în care să locuiască în mod
permanent 100 de persoane. Şi trebuie să accepţi că diferenţa dintre posibilitate şi realitate este cam
aceeaşi cu diferenţa dintre un bolnav psihic şi curatorul lui…

DAN (rămâne surprins; reacţionează, are o ieşire) : Aşadar... ai tras deja o concluzie – Goia s-a
ţicnit. Şi imediat urmează să-mi reproşezi că ţi-am stricat ziua, nu-i aşa ? Erai aşa de bine dispus
azi dimineaţă, te gândeai acasă sau la scopul plimbării tale prin Bucureşti, proaspăt ras, îmbrăcat
elegant, cu geanta asta din piele care îţi conferă distincţie şi încredere… şi deodată, dai de mine,
tragi repede concluzia că am luat-o razna, te indispui şi îmi reproşezi mie asta… mă întreb de ce nu
mă iei la bătaie.

CEZAR (se ridică, eschivează): Cum doreşti. Am pierdut un tren pentru că eram îngrijorat din
cauza ta, dar se pare că mi-am pierdut doar timpul.

DAN : Îmi pare rău că ai pierdut un tren… Ai un altul peste 15 minute, ar fi păcat să-l pierzi şi pe
ăsta. Îmi închipui ce dramă s-ar declanşa acasă. Nora e îngrijorată, de ce n-o suni ? Sun-o, spune-i
că îţi pare rău că ai întârziat, dar ai dat de Dan Goia şi te-a îngrijorat peste măsură purtarea lui…
(tace câteva clipe) Cred că ai sunat-o deja … (celălalt tace) Ai sunat-o, să mor eu… Dumnezeule,
eşti aşa de previzibil… ce i-ai spus ?

CEZAR (face câţiva paşi înainte şi înapoi; evită să-i răspundă) : Ştii ce mi s-a părut cel mai
îngrozitor din toate acestea ? Calmul tău.

DAN : Şi de ce nu aş fi calm?… M-ai întrebat de când stau în gară şi m-am gândit că e mai bine să
îţi spun, fără să te mint. M-am bizuit pe faptul că eşti un om înţelegător şi nu-mi vei pune cămaşa
de forţă pentru că nu mă comport ca toată lumea. Iar, dacă mă gândesc bine, mă comport exact ca
toată lumea : dorm bine, mănânc bine, visez, am unele planuri… funcţionez în parametrii normali.
Nu diferă decât contextul, dar cine se mai împiedică astăzi de contexte ?

CEZAR (încă mânios): Cămaşa de forţă, spui… Ştii ce cred ? Dacă rămâi în continuare aici, o să
înnebuneşti. Mulţimea asta, lipsa de confort, simţământul că nu ai cămin, o să te scoată din minţi.
Poţi să crezi ce vrei, dar după trei luni o să fii nebun de legat.

DAN (zâmbeşte tot timpul) : Vrei să pariem ?

CEZAR : Cu plăcere, dar îmi va fi greu să-ţi iau banii dacă vei fi declarat nebun.

DAN : Vezi ? Nu am greşit…

CEZAR : Cred că ai suferit o emoţie puternică şi te simţi epuizat şi, probabil, nu eşti în stare să
judeci ceea ce e cel mai bine pentru tine.

Page | 7
DAN : Cezar, în fiecare zi a vieţii mele simt o emoţie puternică. E ca un soi de certificat al faptului
că exist. Tu nu ai sentimentul acesta ? La urma urmei, dacă nu ai emoţii, de ce dracului să mai
trăieşti ?

CEZAR : Acum îmi repeţi iar cine ştie ce replică celebră…

(un moment de tăcere)

DAN : L-ai cunoscut vreodată pe Pavelescu ?

CEZAR : Numele îmi spune ceva…

DAN : Lucra la poşta de lângă gară – sorta scrisori. Venea des la teatru

CEZAR : Ce-i cu el?

DAN : Pavelescu, era omul cel mai însingurat individ pe care l-am întâlnit vreodată. Spunea că îi
era imposibil să stabilească o posibilitate de comunicare cu oamenii. Era apropiat doar de o fiinţă
sau două. Cred că de soţia lui şi de mine. I se părea că trăieşte ore de-a rândul fără nici o legătură
cu omenirea, pe o planetă cu un singur locuitor – el însuşi.

CEZAR : Ce s-a întâmplat cu el ?

DAN : S-a sinucis.

CEZAR : Şi de ce îmi spui asta ?

DAN : Să presupunem că Pavelescu ar fi găsit o cale de comunicare cu oamenii, dar puţin

excentrică, bizară. N-ar fi fost mai bine să-l fi lăsat să meargă înainte decât să-l fi forţat să revină
forţat la un mod raţional de viaţă?

CEZAR : Vrei să spui că ai de gând să te sinucizi dacă cineva va încerca să te ia de aici ?

DAN (râde) : Nu, nici gând – nu-mi pune în gură prostiile astea. Îţi vorbeam doar de un caz în care
o comportare raţională, aşa cum îi spui tu, n-ar fi fost de foarte mare ajutor.

CEZAR : Cred că am să plec, totuşi. Exemplul acesta cu prietenul sinucigaş îmi arată clar cam ce-
ţi umblă prin cap. Şi, în acelaşi timp, pretinzi că eşti perfect teafăr.

DAN : Dar n-am spus niciodată asta. Nu cred că poate pretinde cineva că este perfect sănătos – nici
măcar tu însuţi. Iar îmi pui în gură cuvinte pe care nu le-am spus.

CEZAR : Bine, bine… te las…

DAN : Faci cum vrei, dar să ştii că mai ai un tren şi peste două ore. Mai bine stai jos şi hai să mai
luăm o bere. Lumea din jur s-a rărit, putem sta de vorbă în linişte acum.

CEZAR : Să vorbim despre ce ? Despre sinucidere ? (se ridică şi pleacă) Îl iau pe acesta, am
musafiri acasă.

Page | 8
DAN (strigă după el) : Spune-le musafirilor tăi că, orice s-ar spune, Gara de Nord e cea mai mare
din ţară.

(Cezar pleacă hotărât; Dan ia ziarul de pe masă, îl desface dezinvolt şi începe să citească)

ACTUL II

SCENA I

ANGELA

(Scena este împărţită în două; jumătate este în întuneric, iar în jumătatea luminata se poate vedea
interiorul unei case de condiţie medie; sunt orele serii; Angela vorbeşte la telefon)

ANGELA : Bine fată, mulţumesc, fac faţă… în realitate, aşa cum stau lucrurile, având grijă de
casă şi de copii, nu cred că îmi voi mai păstra multă vreme statutul ăsta…le-am spus că voi avea
nevoie de o slujbă cu salariu şi mi-au promis că până la sfârşitul anului se rezolvă… eh,
curajoasă… te-ai descurca la fel de bine şi tu pentru că nu ai avea încotro… numai că tu n-o să ai
niciodată un asemenea ghinion – majoritatea soţilor nu-şi părăsesc soţiile… arareori mai apare unul
ca Dan căruia îi intră în cap că trebuie să plece şi să trăiască de unul singur (se enervează brusc)…
de ce, de ce!… pentru că l-am iubit, Monica, de aia… o nu, la naiba, te rog să nu-mi mai aminteşti
iar de diferenţa de vârstă dintre noi… iartă-mă, povestea este încă destul de nouă – n-am reuşit încă
să mă obişnuiesc cu ideea… el? acum? Nu am nici o informaţie dar, trebuie să recunosc, s-a
comportat civilizat – mi-a lăsat mie copiilor aproape tot ce adunase… ştii bine că nu era un om
sărac… nu, pentru moment nu vreau să mă gândesc la altceva – am destule pe cap cu o adolescentă
indolentă şi un fiu aproape de vârsta mea… eh, mă descurc… nu, nu am de ce să mă plâng, David e
un bărbat corect… nu…nu, chiar mă miră – nu m-a întrebat niciodată nimic despre el… iar între
noi lucrurile sunt clare, în general comunicăm doar în limita strictului necesar şi poate că e mai
bine aşa… aia a fost demult şi te rog să nu-mi mai aminteşti… poftim ? şi ce dacă am rămas
singură ?… merit ceva mai mult, nu crezi Monica ?… nu ştiu dacă l–am iubit… tu ai iubi un
handicapat ? nu este cazul să mă compătimeşti, Mon – e un individ matur cu capul pe umeri,
înţelege la fel de bine ca mine situaţia iar atâta vreme cât eu nu fac nici un gest se va ţine
deoparte… apoi, ţin la el… când Dan m-a adus aici, n-a avut nimic împotriva mea… (râde forţat)
… cum poţi să glumeşti cu aşa ceva ? mă rog, probabil că era surprins de întâmplarea asta, nu cred
că a fost prevenit că ta-su îi aducea o nouă mamă, tânără şi sexi… haha… dar s-a obişnuit, m-a
acceptat din prima clipă, ştiu asta… of, mă enervează să-mi amintesc de clipele plăcute… te las,
mai vorbim… la revedere Monica, îţi mulţumesc că eşti alături de mine…

SCENA III
ANGELA, CATI

(Angela stă într-un fotoliu şi răsfoieşte fără chef o revistă; intră Cati)

CATI (îşi tot aranjează tricoul – este unul nou; sub el nu are nimic decât o pereche de chiloţei) :
Mami, te-ai mai gândit ?

ANGELA (oftează; ridică ochii din revistă): La ce anume?

Page | 9
CATI : Ei, la ce anume… am stat destul în locul ăsta mizerabil. Tati nu mai e aici, iar dacă el a
plecat nu ştiu de ce nu putem să facem şi noi la fel. A venit vremea să trăim şi noi ca oamenii.

ANGELA : Ce te face să crezi că oamenii trăiesc numai în Capitală? (Cati se bosumflă) Cati,
draga mea, ştii bine că nu aşa simplu să iau o asemenea hotărâre. Lucrurile încă nu sunt lămurite.
În principiu n-am nimic împotriva mutării noastre la Bucureşti, dar trebuie să ştim exact cum stăm.
Dacă tatăl tău şi cu mine vom divorţa, atunci va trebui să se stabilească un aranjament bănesc între
noi şi habar nu am cu cât mă voi alege după asta.

CATI : Mami, dar de ce a plecat de acasă ?

ANGELA : Ţi-am mai spus – nu ştiu. Bărbaţii sunt în stare de lucruri ciudate când ajung la vârsta
pensionării.

CATI (atentă la tricou; trage tot timpul de el, se priveşte peste umăr să vadă cum îi vine la spate) :
Dar nu a spus nimic ? Adică, pur şi simplu s-a ridicat de la masă, a ieşit afară şi nu s-a mai întors?

ANGELA : Drăguţa mea, ai o ditamai oglinda la tine în cameră, nu e nevoie să-ţi deplasezi vreo
vertebră. A spus că se simte singur.

CATI : Singur ? Ca noi toţi atunci când stăteam pe lângă el ?

ANGELA : Aşa a spus. Nu ţi s-a părut dubios că de la o vreme ne tot cita din piesele în care a
jucat ?

CATI : Nu-mi place. Mrrr! Nu-mi vine bine, uite ce fel îmi stă… Nimic nu-mi stă bine, mami, îmi
vine să plâng.

ANGELA : Ba eu cred că te prinde foarte bine. Şi îţi scoate bine formele în evidenţă. Ai un
funduleţ…

CATI : Forme? Care forme ? Care funduleţ ? Arăt ca naiba; sunt urâtă, n-am fund, n-am nici
sâni… pe mine n-o să mă iubească nimeni niciodată…

ANGELA : Dar cine ţi-a spus ţie că bărbaţii iubesc o femeie numai dacă are fund şi sâni mari ?

CATI : Nu mi-a spus încă nimeni că bărbaţii iubesc o femeie şi pentru altceva, mami.

ANGELA : Arăţi foarte sexi dragă, asta nu e o problemă… toţi bărbaţii întorc capul după tine pe
stradă, am văzut cu ochii mei… trebuie să ai mare grijă.
CATI : Spui aşa ca să mă încurajezi… mami, vreau şi eu un prieten… un băiat care să mă
iubească, să mă sărute, să … ştii tu

ANGELA : Nu e cam devreme pentru aşa ceva prinţeso ?

CATI : Dacă vrei să ştii toate colegele mele au prieten… (se apropie complice) Auzi? Maria…

ANGELA : Ce e cu Maria ?

Page | 10
CATI : Şi-o pune cu un student (râde)

ANGELA : Ce face ?

CATI : Ei, ce face, ce face… şi-o pune… a băgat ratonul la scorbură… înţelegi ?

ANGELA : Doamne ce prostii poţi să vorbeşti… nici nu ştiu ce să fac, să te cert sau să trec cu
vederea…

CATI (se ridică, începe iar să se uite la sine şi schimbă tonul): Dar cum poate să se simtă mai
puţin singur acum, când este fără nimeni ?

ANGELA : Nu ştiu… pentru mine e un mister.

CATI : Mami… mi-a venit o idee… crezi că-i chiar atât de singur ?

ANGELA : După câte ştiu eu da…

CATI : Dar nu ştii sigur, nu-i aşa ?

ANGELA : Nu, nu ştiu sigur…

CATI : E clar, pentru mine e clar. Pun pariu că o să se însoare din nou. Probabil cu una de vârsta
mea – e artist, nu poţi avea niciodată încredere într-un artist, nu-i aşa mami? Cine ştie în ce pat se
rostogoleşte acum.

ANGELA : Nu ştiu, nu cred… el nu se prea rostogolea nici în patul acesta, d-apoi în altele… Dar,
cine ştie, în felul lor, fiecare bărbat e un soi de artist… e drept, Dan e ceva mai artist ca alţii (face
semn cu mâna către cap), dacă înţelegi ce vreau să spun…

CATI : Eu îl iubesc aşa cum e…

ANGELA (cade pe gânduri) : Mă tot gândesc la el… nu e un om rău…

CATI : Mai bine il luam pe ăla roz… ăsta e lălâu… nu găseşti un tricou ca lumea… mă enervează
asta mami. De ce mă enervez aşa repede ?

ANGELA : Nu, cu oranj îţi stă mai bine.

CATI : Dar de unde ştii tu cum îmi stă mai bine ? Uită-te şi tu, arăt ca o portocală.

ANGELA (râd amândouă ) : Da, dar eşti portocala lu’ mama…

CATI : Portocala asta aşteaptă să fie s-o stoarsă un bărbat într-o zi…

ANGELA : Ce naiba ai ? La două fraze aduci aminte de sex… nu e mare brânză, te previn.

CATI : Lasă-mă să descopăr singură asta, mami… uneori mă simt aşa de (începe să se învârtă prin
casă)… uşoară şi grea, veselă şi tristă, agresivă şi bleagă ca o legumă, toate în acelaşi timp… îmi
vine să las totul în urmă, să risc totul pe o singură carte, să mă avânt în necunoscut… vreau să
Page | 11
iubesc, vreau să devin femeie, să-mi las porii să urle de plăcere, să strâng cu unghiile obrajii
fierbinţi ai unui…

ANGELA (interzisă, o întrerupe) : Domnişoară, cred că ai nevoie de un duş rece imediat…

CATI (se opreşte brusc, schimbă iar tonul): Pariez că o să fie tare încurcat când va veni să mi-o
prezinte… Ea o să arate bestial, iar el o să se îmbrace bine, ca pe scenă… aş vrea să-l văd mire…
(Angela se uită urât) aşa, cât să mă distrez puţin pe seama lui.

ANGELA : Cati, dragostea mea, după cum mă pisezi cu tricoul acesta, cu impulsurile tale erotice
şi cu imagini terifiante cu taică-tu mire trag concluzia că ţi s-a făcut somn şi trebuie să dormi… să
ştii că dacă vrei să-i mai crească sânii trebuie să dormi (râde)

CATI : Ţi-am spus eu, ţi-am spus eu… am sânii mici… uite ce sâni am, parcă-s nişte nuci… La 20
de ani o să-mi implantez silicoane, jur că o să fac asta

ANGELA : Sânii tăi sunt O.K., dragă; crede-mă, îmi semeni…

CATI : Dar n-am spus niciodată că îmi plac sânii tăi… (râde)

ANGELA : Doamne, rea mai eşti…

CATI : Merg la culcare… mâine mergem si-l luăm pe acela roz, da mami ?

ANGELA : Mă omori cu zile, ştiai asta ?

CATI (dă să iasă, dar revine) : Merg în cameră… vreau să văd cum îmi mai stă cu costumul de
baie…

ANGELA : Copile, mă îngrijorezi… suntem abia în decembrie, ce ai ?

CATI : Încerc să mă descopăr, mami… nu vreau să mă surprindă maturitatea nepregătită.

ANGELA : Desigur, maturitatea nu vine decât dacă eşti în costum de baie…

CATI : Hai, pa… (iese)

SCENA IV

ANGELA, DAVID

(Angela mai răsfoieşte un pic plictisită revista; apoi o lasă pe jos; se ridică în picioare şi face
câţiva paşi prin cameră; se îşi scoate bluza şi rămâne în sutien; apoi îşi scoate pantalonii (sau
fusta); îşi pune un halat dar nu îl încheie; se apropie de telefon, îl ridică, începe să formeze un
număr, dar abandonează; în tot acest răstimp în scenă intră David : este un tânăr la 30 de ani,
imobilizat într-un scaun cu rotile; o priveşte fără să spună nimic, dar şi fără să-şi trădeze prezenţa;
după ce Angela pune receptorul în furcă înaintează spre centru scenei)

DAVID : Voi, toate femeile sunteţi chiar la fel…

Page | 12
ANGELA (după ce strigă scurt, surprinsă) : Doamne, ce m-ai speriat! Să nu mai faci asta
niciodată.

DAVID : Fac asta dintotdeauna, ai uitat ? Sunt condamnat să intru în scenă astfel, neobservat,
scârţâind din roţile care îmi ţin loc de picioare, spre deosebire de ilustrul meu tată…

ANGELA (îşi aminteşte că e dezlegată la halat; se încheie repede) : Iartă-mă…

DAVID : Of, Angela, te-am văzut de atâtea ori dezbrăcată încât gestul tău mi se pare pur şi simplu
ilar.

ANGELA : S-a întâmplat demult, David, nu vreau să îmi mai amintesc…

DAVID : A fost un accident de o jumătate de an, totuşi…

ANGELA : Am fost amândoi nesăbuiţi şi ştii bine asta…

DAVID : Tata a avut mereu gust bun la femei, de ce să nu fi profitat şi eu?

ANGELA : Acum eşti cinic…

DAVID : Ok, iartă-mă… de fapt voiam să stau de vorbă cu cineva… şi cu cine să-ţi poţi împărtăşi
gândurile dacă nu cu mama mea (zâmbeşte)

ANGELA: Nu sunt mama ta… A fost o nebunie, David, iar asta nu se va mai întâmpla, nici măcar
acum când condiţiile pot permite să…

DAVID (iritat): Pot permite să ce? Nu te mai iubesc, nu te-am iubit nici atunci… a fost doar o
chestiune de orgoliu masculin… un handicapat locomotor în pat cu o femeie nu doar sănătoasă dar
şi frumoasă; crezi că mai era loc pentru nuanţe ?

ANGELA : Şi mi-o arunci aşa, pur şi simplu în faţă.

DAVID : Am rămas măcar cu dreptul de a fi onest cu tine.

ANGELA : Nu eşti onest cu mine, să nu crezi că nu se observă.

DAVID : Ce vrei să spui ?

ANGELA : Doar nu ai venit să-mi vorbeşti de calitatea ta de individ onest… ştiu că mă urmăreşti
din nou… Crezi că Dan a aflat?

DAVID : Tata… tata e un lunatic simpatic; nu cred că ştie sau, mai degrabă, nu cred că a vrut să
ştie.

ANGELA : Atunci de ce a plecat ?

DAVID : Nu ştiu, dar o să aflu.

Page | 13
ANGELA : Cum ?

DAVID : O să aflu… ( se apropie de ea; o priveşte atent) Ţi-au apărut riduri la ochi, colţurile gurii
s-au mai lăsat… la fel şi sânii… dar…

ANGELA : … o da, mulţumesc… chiar aveam nevoie de asta.

DAVID : Eşti o femeie matură frumoasă, Angela.

ANGELA (îl priveşte surprinsă) : O, nu, nu, nici să nu te gândeşti… să nu-mi ceri aşa ceva… S-a
terminat de atunci David. Nu te supăra…

DAVID : Dar de ce nu ? Am mai trecut prin asta, o să mai trecem odată…

ANGELA : Ai rămas un naiv…

DAVID : Nu fac decât să-mi exercit calitatea de mascul deşi, recunosc, o fac extrem de
neconvingător. Eşti aici, eşti singură, trebuie să fac asta… şi… îmi placi la fel de mult, la mine nu
s-a vindecat niciodată.

ANGELA : O, David… dar şi eu ţin mult la tine. Eşti singura persoană în care mai am încredere,
în lumea asta plină de nebuni.

DAVID : Dovedeşte-mi-o.

ANGELA : Dacă până acum nu ai realizat asta…

DAVID : Dovedeşte-o.

ANGELA : Cum ?

DAVID : Vreau să te văd… dezbrăcată.

ANGELA : O, nu…

DAVID : O, da…

ANGELA : David… sunt derutată, nu pot… nu vreau… nu ştiu… de fapt, ce naiba ai?
DAVID : Nu ştiu exact, pur şi simplu am simţit nevoia să cobor, să te caut şi să te văd goală. Nu-
mi explic, poate pentru că mă simt singur.

ANGELA : Dar tu tot timpul eşti singur… iartă-mă, iartă-mă, n-am vrut să spun asta.

DAVID : E adevărat, tot timpul sunt singur, dar acum mă simt singur…

ANGELA : Şi crezi că asta se tratează numai dacă mă vezi pe mine goală?

DAVID : Asta nu se tratează decât după moarte…

ANGELA : Despre ce moarte vorbeşti?

Page | 14
DAVID (râde) : Nu mă sinucid, stai liniştită… mă simt bine în viaţă, chiar şi aşa hidos…

ANGELA : Dar nu eşti hidos, termină!

DAVID : Un individ handicapat nu poate fi decât hidos…

ANGELA : Te alinţi… aşa faceţi toţi ca să obţineţi ce doriţi… Uite cum facem… îţi fierb un ceai,
apoi ne aşezăm la poveşti; şi eu simt nevoia să vorbesc cu cineva…

DAVID : Bem şi ceai, povestim, facem ce vrei tu, dar vreau să te dezbraci…

ANGELA : Dar de ce ? Mă simt jenată… David… încetează…

DAVID (strigă) : La naiba! Pentru că aşa vreau eu, Angela. Simt nevoia să te văd dezbrăcată şi cu
asta basta.

ANGELA : Nu trebuie să strigi, îţi face rău.

DAVID : Atunci fă-mi plăcerea asta; te implor… Pot accepta că nu mă mai vrei, de fapt nici nu mă
aşteptam să fie altfel… Dar, în numele a ceea ce a fost, te implor… m-am săturat de site-uri porno,
de tot pizde etalate pe toţi inch-ii display-ului, m-am săturat să-mi umplu timpul cu mizerii
virtuale, Angela… vreau ceva real, înţelegi ? Ceva palpabil, tangibil, în care să am încredere şi
care să nu mă umple de scârbă… nu-ţi cer să comiţi o perversiune ci doar să îmi dai o dovadă de
încredere… asta e tot ce-ţi cer, Angela. Eşti prima femeie şi ultima pe care am cunoscut-o până la
capăt… n-am mai avut simţit niciodată nevoia să mă apropii de altcineva… dacă n-aş avea
picioarele inerte aş coborî din maşinăria asta şi ţi-aş cădea la picioare… ştii cum mă rog, mai ştii
cum te rugam ?… cum cedai ca o floare în…

ANGELA : Încetează! La naiba… Să mă dezbrac… Of, David… mi-e greu… nu ştiu de ce naiba
fac asta… (se frământă)… să mă dezbrac şi atât…?

DAVID : Să te dezbraci şi atât, nimic altceva… n-am să te ating şi n-am să te doresc… doar o să
mă uit la tine, la sex, la sân, la picioare, ochii…

ANGELA : Nu, ochii nu… nu am curaj.

DAVID : … şi o să-ţi vorbesc despre mine… am 30 de ani, Angela, puteam fi un bărbat de

succes… poate că e un rest, poate că mă străduiesc să reacţionez normal în faţa unei femei pe care
o iub… mă rog, la care ţin… aş vrea să înţelegi asta, deşi…ştiu că dacă o faci, va fi din milă, dar
chiar nu mai contează… oricum am riscat totul în seara asta, să nu crezi că nu sunt conştient… mă
pot acoperi de dispreţul tău pentru tot restul vieţii, mă poţi da afară, ai dreptul la orice reacţie…

ANGELA : Taci! Te rog, taci… nu mai spune nimic… bine, o fac, în amintirea a ceea ce a fost…
dar, pot să sting lumina ?

DAVID : Poţi să stingi lumina… iar după aceea poţi să aduci şi ceaiul… vreau să-ţi povestesc
despre un vis pe care l-am avut aseară

Page | 15
(lumina se stinge; în penumbră se observă cum Angela începe să se dezbrace; David stă rezemat în
scaun şi o priveşte)

ACTUL III

SCENA I

DAN, DOCTORUL BUŞILĂ

(Clădirea gării descrisă în primul act; în mijlocul ei este un pat pe care doarme Dan; lângă un
pat, o măsuţă şi un telefon; la o distanţă de câţiva metri se află o canapea şi în faţa ei o altă
măsuţă; trebuie să reiasă că este vorba de hotelul gării; telefonul sună; Dan se trezeşte mormăind
şi-l ridică; în faţa lui se insinuează un domn îmbrăcat bine – convorbirea telefonică este, în
realitate cu acest domn – DOCTOR BUŞILĂ; poate fi evidenţiat, prin regie, un dans ciudat între
cei doi)

DAN : Alo

DOCTORUL BUŞILĂ : Domnul Goia ?

DAN : Da, eu…

DOCTORUL BUŞILĂ : Vă rog să mă iertaţi că vă deranjez atât de devreme.

DAN : Cât e ceasul?

DOCTORUL BUŞILĂ : Opt… mai exact opt şi cinci.

DAN : O, sunt încă în pat… trebuie să aveţi un motiv serios ca să mă treziţi la ora asta.

DOCTORUL BUŞILĂ : Daţi-mi voie să mă prezint – Doctorul Buşilă.

DAN : Buşilă? N-am făcut nici o comandă de asemenea natură.

DOCTORUL BUŞILĂ : Aveţi un tonus bun pentru… în fine.

DAN : Un tonus bun pentru ce anume ? (nu i se răspunde) Ne cunoaştem, totuşi ?

DOCTORUL BUŞILĂ: Nu cred că ne-am cunoscut înainte, dar suntem de câţiva ani mai mult sau
mai puţin vecini. Lucrez la spitalul pentru boli psihice „ILIE IONESCU.”

DAN (priveşte impacientat în jur ca şi cum ar căuta o portiţă de scăpare; încearcă să menţină
acelaşi ton ironic) : A, spitalul acela… o secundă numai – trebuie să merg până la baie… (Dan
lasă pentru câteva clipe receptorul jos şi începe să se plimbe impacientat prin cameră; recită

Page | 16
sacadat răstimp în care se aud tobele; lumina se stinge şi e în faţa publicului ca actor) Iată-te în
sfârşit!

DOCTORUL BUŞILĂ (doar vocea îi dă replica din off până Dan apucă iar telefonul) S-a
întâmplat ceva ?

DAN : Nu

DOCTORUL BUŞILĂ : Ţi-a fost urât ?

DAN : Mă simt mai bine când e cineva aici… cum e afară?

DOCTORUL BUŞILĂ : Zăduf… multă lume… cum ai dormit ?

DAN : În principiu bine, după aprecierea mea… cam şase ore de somn curat. M-am trezit peste
noapte de vreo două ori, dar asta pentru că a trebuit neapărat să urinez…

DOCTORUL BUŞILĂ : Diaree n-ai avut ?

DAN : Nu, dimpotrivă…

DOCTORUL BUŞILĂ : Ai visat ceva ?

DAN : Da, dar probabil n-a fost ceva important sau interesant pentru că nu-mi mai amintesc mare
lucru… doar nişte tobe, parcă…

(lumina se prinde Dan ia din nou receptorul în mână)

DAN : La prima vedere s-ar părea că, pe ziua de azi, n-am de ce să mă plâng. Şi totuşi aş minţi
dacă aş afirma că sunt în apele mele…

DOCTORUL BUŞILĂ : Poftim ?

DAN : Cred că mă încearcă o indigestie… vă pricepeţi la aşa ceva ?

DOCTORUL BUŞILĂ : Din păcate cunoştinţele mele se limitează la cap.

DAN : Nimeni nu e perfect…

DOCTORUL BUŞILĂ : Într-adevăr…

DAN : Şi cu ce aş putea să vă fiu de folos, domnule doctor sau… vecine? Probleme cu câinele ? V-
a călcat florile ?

DOCTORUL BUŞILĂ : Nu, nimic din toate acestea. În fond nu e mare lucru; mă întrebam dacă
aţi putea să-mi acordaţi câteva minute în dimineaţa asta, să stăm puţin de vorbă.

DAN : Desigur… dar aş dori să ştiu despre ce anume doriţi să-mi vorbiţi.

Page | 17
DOCTORUL BUŞILĂ : Mă rog… nişte prieteni de-ai dumneavoastră, sau mai exact unul dintre
ei, m-au rugat să vă pun câteva întrebări…

DAN : La dracu’!

DOCTORUL BUŞILĂ : Poftim ?

DAN : Mă scuzaţi – n-am reuşit încă până acum să-mi încalţ ciorapii în timp ce conversez la
telefon cu un doctor psihiatru. Numai o secundă… (lasă receptorul puţin; tobele se aud din nou; se
sting luminile şi se află din nou faţă în faţă cu publicul ca şi actor; se plimbă de colo colo,
neliniştit) „Ce frumos era când nu interesam pe nimeni, când nimeni nu aştepta la nimic de la mine
şi nu mă îndemna la nimic; când bântuiam anticariatele şi căutam cărţi bune, când îi studiam în
linişte pe filozofii moderni şi noapte îmi făceam din ei extrase, iar ziua băteam parcurile oraşelor şi
reflectam la ideile lor. În definitiv de ce n-aş putea să-mi schimb numele în Urbanek şi să încep o
altă viaţă”

DOCTORUL BUŞILA (doar vocea lui, el nu se vede, doar dă replica) „Poate că ar fi bine să iei o
tabletă…”

DAN : „Mă înviorez cu apă rece, nu vreau tablete, mi-e teamă de urmări, să nu ajung tributar…
(ciuleşte auzul, devine atent)

DOCTORUL BUŞILĂ : „Nu se aude nimic… Leopold, ce-i cu tine? Nu te prosti, Leopold, fii
bărbat!”

DAN : „Trec iar toboşarii… toată ziua trec, ar trebui să li se interzică…”

DOCTORUL BUŞILĂ : „Dacă vrei, le spun că nu eşti acasă, dar mai bine ar fi dacă ai termina
odată cu povestea asta”

(se aprinde brusc lumina; tobele încetează)

DAN (îşi scutură capul): Ce spuneaţi ?

DOCTORUL BUŞILĂ: Niciodată nu e prea târziu pentru experienţe fundamentale…

DAN : Aşa deci, asta era… deci nişte prieteni de ai mei v-au rugat să-mi adresaţi câteva întrebări.
Devine palpitant.

DOCTORUL BUŞILĂ : Păreau îngrijoraţi…

DAN : De la o vreme toată lumea pare îngrijorată de toată lumea… Doctore, a scăzut numărul de
pacienţi la ILIE IONESCU?

DOCTORUL BUŞILĂ : Găsesc ironia dumneavoastră puţin forţată. Nu trebuie să vă simţiţi

încolţit.

DAN : Dar cine a vorbit despre asta ? Mă simt foarte bine. Tocmai m-am ridicat din pat, am
deschis geamul, trag aer adânc în piept, iar dumneavoastră sunteţi tot mai impacientat că aş putea

Page | 18
sări de acolo, nu-i aşa doctore? (râde) Nu mă simt capabil să vă ofer o asemenea satisfacţie, îmi cer
scuze.

DOCTORUL BUŞILĂ : Am bătut totuşi drumul până aici, mi-ar părea rău să ştiu că am făcut-o
degeaba. Nu vă cer altceva până la urmă decât să acceptaţi o simplă discuţie între bărbaţi.

DAN : Cezar… aţi vorbit cu Cezar…

DOCTORUL BUŞILĂ : Da, chiar el… dar, promit să nu vă reţin pentru multă vreme, am şi eu
treburile mele la Bucureşti…

DAN : Aţi ajuns la Bucureşti… nu ştiu dacă voi fi la hotel… sau nu, poate îmi revăd programul…
Bine, ne vedem la 11,15 în hol… o să vă aştept acolo.

DOCTORUL BUŞILĂ : Vă mulţumesc. Având în vedere că nu ne cunoaştem nici din vedere, vă

anunţ că voi avea pe mine un trenci gri şi voi ţine în mână un ziar Libertatea…

DAN : Perfect. Precum în filmele lui Sergiu Nicolaescu…

(Dan se ridică din pat şi se îmbracă direct peste pijamale; doctorul Buşilă, face câţiva paşi mai
încolo şi se aşează pe canapea; după ce se îmbracă, Dan se apropie ezitant de el)

DAN : Dumneata trebuie să fii domnul doctor Buşilă.

DOCTORUL BUŞILĂ : Ah, domnul Goia… sunteţi foarte amabil că aţi venit.

DAN : Cândva am luat un premiu pentru asta… Vreţi să bem o cafea ?

DOCTORUL BUŞILĂ : Desigur… cafeaua din gări e cea mai bună…

DAN : Şi acum ? Ce doriţi să ştiţi ?

DOCTORUL BUŞILĂ : Am să trec direct la subiect… nişte prieteni de-ai

dumneavoastră – domnul Cezar, cum aţi spus deja – dânşii… adică dânsul este îngrijorat în ce vă
priveşte. I se pare că nu este ceva în regulă cu dumneavoastră. Mi-au cerut să vă vorbesc şi să-mi
dau părerea ca medic.

DAN (râzând relaxat) : Râd cam mult…

DOCTORUL BUŞILĂ : Aşa mi-a spus şi el, i s-a părut dubios faptul că râzi aproape tot timpul…

DAN : Cu alte cuvinte, Cezar vrea să ştie dacă sunt sănătos sau nu. Mâine probabil mă va consulta
un cardiolog, poimâine un oculist… mi se pare acceptabil atâta vreme cât nu se prezintă mie nota
de plată.

DOCTORUL BUŞILĂ : Nu trebuie să vă faceţi grijă pentru aşa ceva… e o iniţiativă personală şi
atâta tot. O fac gratuit.

DAN: Iată o atitudine de individ sănătos la minte.

Page | 19
DOCTORUL BUŞILĂ : Care dintre noi este cu adevărat teafăr la minte în această harababură pe
care singuri ne-am creat-o ? Dar, pe de altă parte, unii oameni pot beneficia de anumite feluri de
ajutor.

DAN : Şi credeţi că sunteţi în măsură să apreciaţi de ce fel de ajutor aş avea eu nevoie ?

DOCTORUL BUŞILĂ : S-ar putea să nu aveţi nevoie de nici unul. Dar prietenul dumneavoastră
este un om pe care îl respect foarte mult. Şi am luat în cel mai serios mod îngrijorarea lui în ce vă
priveşte.

DAN : Asta îi face cinste… (începe iar să râdă, de data aceasta nervos )… Doctore, rămân tot
ţicnit dacă îţi spun că facem o conversaţie de tot căcatul ? Aşa vorbeşti cu toţi ?

DOCTORUL BUŞILĂ : Sunt un om bine crescut, domnule Goia…

DAN : Mda, văd… umbli după necunoscuţi prin gări…

DOCTORUL BUŞILĂ (nu-l bagă în seamă): Vă petreceţi o mare parte din timp în acest hotel,
nu-i aşa ?

DAN : În prezent locuiesc aici.

DOCTORUL BUŞILĂ : Presupun că este un loc tot atât de confortabil ca oricare altul… Am
aflat, evident, că sunteţi separat de soţia dumneavoastră.

DAN : Căsătoria mea s-a încheiat. Iar după ce am luat aceasta hotărâre m-am mutat aici, la
Bucureşti.

DAN : Te interesează dacă mai sunt potent ?

DOCTORUL BUŞILĂ (încearcă să-şi menţină neutralitatea): Nu, altceva… Am înţeles că aţi
demisionat de la teatru.

DAN : Da. Fiecărui om i se mai face lehamite câteodată. Nu îţi vine acru de atâţia demenţi zilnic ?

DOCTORUL BUŞILĂ : Da, recunosc… uneori.

DAN : Aşa mi s-a făcut mie acru de atâtea spectacole… Să repeţi la nesfârşit, să reţii sute de mii de
cuvinte, fraze sau replici, să le spui în fiecare seară… Şi, trebuie să mă crezi, frustrarea mea e mult
mai mare. În fond, nebunii sunt la fel peste tot.

DOCTORUL BUŞILĂ : În fine… Asta înseamnă că, pentru moment, nu mai aveţi nici un venit ?

DAN : Un tip grijuliu şi oarecum cunoscut ca mine, nu ajunge la aproape 60 de ani fără să fi pus un
ban la ciorap şi fără să-şi cultive nişte amiciţii favorabile… Nu te teme, nu moare nimeni de foame.

DOCTORUL BUŞILĂ : Vedeţi, toate mişcările pe care le faceţi par foarte raţionale din punctul
dumneavoastră de vedere, dar cei de afară sunt îngrijoraţi, pentru că le văd cu alţi ochi. Mai ales
acest obicei pe care îl aveţi de a vă petrece tot timpul la gară.

Page | 20
DAN : La gară?

DOCTORUL BUŞILĂ : Da, Cezar mi-a spus că nu părăsiţi niciodată gara decât doar ca să intraţi
în hotel.

DAN : Aşadar Cezar mă consideră nebun… pentru că stau în gară şi pentru că râd tot timpul.

DOCTORUL BUŞILĂ : E adevărat că nu părăsiţi niciodată gara ?

DAN : Pură fantezie. Locuiesc aici pentru că este un hotel bun, confortabil. Desigur că pot fi văzut
pe peron din când în când. Dacă mă duc să beau o bere din bufetul de la gară, o fac numai pentru
că la bar e de două ori mai scumpă. Sau mai cumpăr câte un ziar, sau mai intru la frizer să mă tund.
Universul meu îl constituie în prezent hotelul şi vecinătatea imediată, care este gara. Dar trebuie să-
ţi spun că este neplăcut să te vezi considerat un nebun obsedat de o gară pe care nu o poţi părăsi.

DOCTORUL BUŞILĂ : Aşadar, puteţi părăsi gara ?

DAN : Tot aşa de uşor ca şi tine.

DOCTORUL BUŞILĂ: Ei bine, atunci cred că sunt lămurit. Locuiţi în acest hotel doar pentru că
aţi vrut să fiţi departe de familie, vă duceţi încolo şi încoace văzându-vă de treburi, e doar o simplă
iluzie că vă petreceţi viaţa la gară.

DAN : Vezi ce simplu era ? Poate ţi-ar trebui o vacanţă… auzi? Te superi că te tutuiesc ?

DOCTORUL BUŞILĂ: Nu.

DAN : Aşa m-am gândit şi eu…

DOCTORUL BUŞILĂ : Mulţumesc pentru sfat, am să reflectez la asta… Până una alta, îi voi
spune lui Cezar că totul este în regulă.

DAN : E un tip cumsecade, dar prea prăpăstios uneori. Aşa a fost de când îl ştiu. Transmite-i
salutări. Spune-i că apreciez mult grija pe care mi-o poartă, dar să se liniştească, totul e în regulă cu
mine.

DOCTORUL BUŞILĂ: Da, îi voi transmite… la revedere

DAN : Mi-a părut bine domnule doctor…

(doctorul iese; Dan rămâne o clipă nemişcat, apoi intră într-o criză de panică; din off se aude
vocea lui repetând de câteva ori „eşti calm, eşti echilibrat, te stăpâneşti perfect”; se îndreaptă
către mijlocul gării, fapt sugerat de zgomotele care arată agitaţia dintr-o gară; se comportă ca un
animal hăituit)

SCENA III

Page | 21
 DAN, ANGAJATUL GĂRII

(Dan continuă să se plimbe hăituit prin gară şi ajunge într-un ungher mai dosit al acesteia; se
aude cum un tren face manevre; Dan începe să gesticuleze ca şi cum ar dirija trenul; se aud
tobele)

DAN : „cine-i acest sălbatic vijelios şi cordial ?... se află oare în căutarea civilizaţiei, ori a lăsat-o
în urmă şi stăpâneşte ?... Este vreun băştinaş din sud-vest crescut sub cerul liber ?... o fi român ?...
e din Europa... America Latină, Australia, Papua ?... vine din munţi ?... din păduri ? e matelot pe
mare ?... (arată către sine) cum ar putea vreodată acest trup să moară pe veci şi să fie îngropat ?...
oriunde merge, bărbaţi şi femei îl privesc şi-l doresc... doresc să-i placă, să-i atingă, să le
vorbească, să stea cu ei... purtarea lui e la fel de slobodă ca a fulgilor de zăpadă... vorbele lui
simple ca iarba, părul neţesălat, numai râs şi candoare... io-te!… portul lui e firesc şi emanaţiile lui
sunt fireşti... plutesc prin aerul înconjurător cu mireasma trupului şi răsuflării sale... ele iradiază
lumina ochilor lui... încă nu mi-am pierdut retorica... sau m-am ţicnit ?... m-am ţicnit ?”

(Apare un angajat al gării)

ANGAJATUL GĂRII: Lucraţi aici, dacă nu vă supăraţi că întreb ?

DAN (surprins): Aaaa… da… nu, nu…

ANGAJATUL GĂRII: Atunci ce sunteţi?

DAN : Un călător.

ANGAJATUL GĂRII: Aha! Să văd biletul, dacă se poate.

DAN : Nu-l mai am, l-am aruncat.

ANGAJATUL GĂRII: Aţi aruncat biletul, nu-l aveţi pe cel de întoarcere, înseamnă că nu plecaţi
nicăieri şi tocmai aţi intrat pe peronul interzis publicului. Ştiţi să citiţi ?

DAN : Da, sigur…

ANGAJATUL GĂRII: Ascultă puriule, faci mişto de mine?

DAN : Nu încerc să prostesc pe nimeni.

(zgomotele comune gării sunt înlocuite de bătăile tobelor; din off se aude vocea lui repetând :”Eşti
calm, te stăpâneşti perfect”)

ANGAJATUL GĂRII: Am mai văzut noi javre de nivelul tău...

DAN : De felul meu?

ANGAJATUL GĂRII: Nu face pe prostul cu mine, bei! (strigă)Gogule! Mergi şi cheamă-l pe

poliţai.
Page | 22
DAN (impacientat, strigă şi el) : Ce vrei să faci?

(tobele se aud tot mai puternic)

ANGAJATUL GĂRII: Să chem poliţia… dacă eşti vreun terorist? Ai ochii roşii, eşti extremist de
dreapta.

DAN : Nici gând de aşa ceva…

ANGAJATUL GĂRII (Se uită mai bine la el) : Te-am mai văzut… te-am mai văzut pe peron. O
arzi de acolo acolo fără nici o treabă. Toată lumea se grăbeşte, numai tu nu.

DAN : Desigur că m-ai văzut sunt un navetist obişnuit. (încearcă să se îndepărteze)

(din off se aude vocea lui repetând :”Eşti calm, te stăpâneşti perfect”)

ANGAJATUL GĂRII (îl ţine de mână): Păi dacă e aşa, atunci arată-mi abonamentul (Dan scoate
portofelul scoate nişte banii şi îi întinde). Gogule! Stai mă… (către Dan) Asta e mituire. Tu mă
mituieşti pe mine mă? (începe să-l lovească)

DAN (cade, strigă de jos): Nu, nu e mituire. Nu vreau decât să-mi cer scuze. Îmi dau seama că v-
am supărat şi v-am trezit bănuieli. Nu sunt decât un nebun inofensiv. Ah! M-am lovit.

ANGAJATUL GĂRII : Nebun, a ? S-a umplut gara cu alde voi… Daţi atacul la genţi, cerşiţi…
Să-mi taie mie din leafă din cauza ta, mă ? Te dau pe mâna poliţiei (continuă să-l lovească cu
picioarele) Futu-vă gura mamii voastre de boşorogi… de ce nu muriţi mă, a? De ce nu muriţi ?

DAN (geme) : M-am lovit… m-am lovit rău de tot… uită-te şi tu, sângerez…

ANGAJATUL GĂRII (se opreşte) : Şi ce dacă sângerezi mă…

DAN : Mi-e teamă să nu se infecteze…

ANGAJATUL GĂRII : N-ai nici pe dracu’! Să stai aici în frig şi nu-ţi face rău, iar un şut în cur te
omoară… bă jmechere…

DAN : Cred că mi s-a fisurat o coastă… ce mă fac acum, cine mă duce la spital ?

ANGAJATUL GĂRII (se impacientează) : Mă, tu vorbeşti serios ? (se lasă în genunchi lângă el)
Mă, tu vorbeşti serios… De ce dracu’ nu mi-ai spus ?

DAN : Încă puţin şi nu mai conta asta… mă doare domnule ceferist…

ANGAJATUL GĂRII (se ridică în picioare) : Ce naiba să fac acum cu ăsta… (face câţiva paşi
înainte şi înapoi)… dacă crapă… asta îmi mai lipsea, bulăul… (se apleacă iar) Cine spuneai că
eşti ?

DAN : E adevărat, nu am apucat să mă prezint (râde stins). Dan Goia.

Page | 23
ANGAJATUL GĂRII : Şi ce cauţi printre vagoane ? Ştii că n-ai voie ?

DAN : Sunt actor, noi avem voie…

ANGAJATUL GĂRII : Aveţi voie pe dracu’… ai vreo rudă pe aici prin Bucale ?

DAN : Nu, nu te am decât pe dumneata. O să mă ai pe conştiinţă dacă mor.

ANGAJATUL GĂRII (pentru el) : Mori pe pizda mă-tii… (cu Dan) Poţi să te ridici? Te duc la
dispensarul gării, îl ştiu pe domnu’ doctor. Te face acela bine, nici n-ai să mai ştii că te-ai lovit.

DAN (încearcă să se ridice) : E drept, căzăturile involuntare nu sunt cel mai plăcut lucru…dă-mi
mâna. (angajatul îl ajută să se ridice; dialogul următor se consumă în timp ce lumina se stinge
încet iar cei doi se îndreaptă către ieşire)

ANGAJATUL GĂRII : Şi ce fel de actor eşti tu, bei ? Ai jucat în vreun film ?

DAN : Da, în mai multe…

ANGAJATUL GĂRII : Zi şi mie unu’, poate l-am văzut…

DAN : Spre exemplu am jucat în „Am căciulă cu urechi”…

ANGAJATUL GĂRII : Ce film e şi ăsta, dom’ne? Ce titlu… cu ce era, cu bătaie ? Gagici ?

DAN : O, da, era cu multă bătaie…

ANGAJATUL GĂRII : Şi ce rol jucai ?

DAN: Eram un călător într-o gară şi unul mă bumbăcea până îmi rupea coastele…după aia mă
întreba de ce nu mor…

ANGAJATUL GĂRII (se opreşte puţin; râde) : Faci mişto, du-te naibii…

DAN (râde şi el, dar greu) : Nu mă face să râd că mă doare…

ANGAJATUL GĂRII : Te doare pe naiba, te prefaci că eşti actor… să mor io, dacă m-ai minţit,
te încarc frate până n-ai să mai poţi s-o duci…

DAN : Să mor io, dacă mai ridici odată mâna asupra mea…

ANGAJATUL GĂRII : Ia zi, ce se întâmplă ?

DAN : Nimic, înseamnă că e ceva serios (râde; tuşeşte; ies)

ACTUL IV

Page | 24
 SCENA I

ANGELA, CRUDU

(scenografia este aceeaşi ca în gară dar din difuzoare se aud sunetele unei petreceri burgheze;
Angela stă într-un colţ stingheră cu un pahar de şampanie în mână; de ea se apropie Crudu; ţine
în mână un pahar cu ceva tare)

CRUDU : Angela? Angela Goia ? Ce faci fată?

ANGELA (îl priveşte atentă) : Nu se poate, Crudu… tu eşti măi?

CRUDU : În carne şi oase… (se uită la ea atent, admirativ, din toate unghiurile)Dar nu te-ai
schimbat deloc.

ANGELA : Ei, lasă, lasă… nici tu.

CRUDU : Eşti exact fata pe care am cunoscut-o în ’81 (bea dintr-o dată conţinutul din pahar)… şi
după care am oftat multă vreme… ce bucăţică erai, mamă, mamă… adică erai frumoasă.

ANGELA : Crudu, Crudu…De atunci au trecut peste mine tot atâţia ani câţi au trecut şi peste tine.
În schimb tu ai rămas acelaşi…

CRUDU : Bădăran…

ANGELA : Nu, nu… Nonconformist…

CRUDU : Te vad singură aici? Dar ce s-a întâmplat ?

ANGELA : Ei… lucruri cunoscute.

CRUDU : Te bate ?

ANGELA : Ei, nu, nici pe departe… n-a mai suportat căsnicia, criza bărbatului trecut… ştii bine
asta, sau măcar ai auzit (zâmbeşte).

CRUDU : Şi l-ai părăsit…

ANGELA : Eh, parcă mai contează cine a plecat sau de ce… în fine, el a plecat.

CRUDU : O altă femeie…

ANGELA : A, nu… aş fi ştiut. Pur şi simplu a plecat.

CRUDU : Şi acum, e în oraş ? Vă mai întâlniţi?

ANGELA : Nu ştiu unde este… (schimbă tonul) dar nu ţi se pare nefiresc?

CRUDU : Nefiresc ? Ce anume?

Page | 25
ANGELA : Nu ne-am văzut de 15 ani şi prima conversaţie e una tristă… ar trebui, de fapt, să bem
pentru asta, nu?

CRUDU (râde): Da, cred că ai dreptate… eu şi natura mea curioasă. Îmi pare rău să aud ce ţi s-a
întâmplat, totuşi… (se apropie de faţa ei, condescendent) Sunt sigur că ai suferit, iar faptul că
frumuseţea ta a acoperit asta fără să aibă urme mă face să te admir şi mai mult pentru asta.

ANGELA (eschivează) : Iar tu ? Te-ai lăsat sedus de viaţa conjugală, cu maşină 4 x4 doi copii şi
casă de vacanţă ?

CRUDU : A, nu, nu… am fost prea preocupat ca să mă mai gândesc şi la asta. Apoi nu am întâlnit
încă o persoană care să mă întoarcă de la ale mele, de la cursa mea nebună spre nicăieri, călătoriile
mele, dezamăgirile, vârfurile cucerite şi tristeţea solitarului… între timp m-am mutat în Bucureşti,
dar revin uneori aici, la locul natal (patetismul lui Crudu, este evident cabotin; după un moment de
tăcere încurcată) Dar acum… că ne-am reîntâlnit, trebuie neapărat să păstrăm legătura.

ANGELA (puţin surprinsă de reacţia ei) : Aştept cu nerăbdare… De fapt, simt nevoia să vorbesc
cu cineva. Să am pe cineva care să mă sfătuiască, cineva care cunoaşte lumea.

Crudu priveşte în jur – evident se gândeşte la ceva, face un calcul

CRUDU : Nu ştiu cum să fac… în seara asta sunt invitat la o cină, la familia Nicoară. Stai! Nu vrei
să vii cu mine ? Să luăm masa în patru…

ANGELA (puţin impacientată) : O, nu pot, nu… copii sunt singuri acasă şi nu-mi place să-i las
singuri prea mult timp. Fiica mea are 17 ani. E o fetiţă isteaţă. I-am spus că mă întorc până la 8 şi
vreau să mă ţin de cuvânt. Iar David e (tace)…

CRUDU (sesizează ezitarea) : David ?

ANGELA : David are aproape 30 de ani, e băiatul lui din prima căsătorie… e invalid, e imobilizat
într-un scaun cu rotile. A rămas pentru că… în fine, aici e casa lui.

CRUDU (se apleacă asupra ei curtenitor): Prostii. Nu ai de ce să te îngrijorezi – sunt mari. Cred
că abia aşteaptă să afle că au parte de puţină libertate în seara asta.

ANGELA : Eu ştiu…? O să-i sun şi dacă totul e în regulă o să le spun că întârzii o oră…

CRUDU : Sau două?

ANGELA : Sau două…

CRUDU : Aşa e mult mai bine. Uite, facem un compromis, vrei ? Mergem la familia Nicoară,
mâncăm repede, găsim o scuză şi plecăm astfel încât să te pot conduce acasă. Bem o ceaşcă de
cafea, mai sporăvăim până la ultimul tren care pleacă la noapte spre Bucureşti. Locuiesc la
Bucureşti acum…

ANGELA (radiază) : Aha… Unde e telefonul ? A, acolo… (se îndepărtează)

Page | 26
Crudu o urmareste lacom

SCENA II

(Angela vorbeşte la telefon; e surescitată)

Monica ? Ce faci ? Angela, da… fata, n-o să-ţi vină să crezi ce mi s-a întâmplat… sunt la o
petrecere… (râde) dar ce dragă, sunt văduvă?… la nişte cunoscuţi, în fine, nu are importanţă… îţi
spun, îţi spun, dacă nu mă laşi… deci… stăteam într-un colţ şi mă holbam la rochia Biancăi… cum
care Bianca, nevasta ginecologului… aşa, aia… se îmbracă bine scorpia, ca deh, are de unde…
roză cu panglică mare tot roz, dar mai închisă… parcă e o boarfă (râde)… în fine, mă uitam la ea,
că tot nu aveam ce face şi la un moment dat cine crezi că îmi iese în cale?… ei, Goia… nu-mi
strica cheful la naiba… am nişte emoţii… Miti Crudu… (chicoteşte şi face gesturi de adolescentă)
… el în carne şi oase… naiba ştie, zice că e mai vine din când în când acasă şi lucrează la
televiziune în Bucureşti… să vezi cum mă privea… ăsta e mort după mine încă, eu aşa cred… mai
ţii minte cum se ţinea după mine?… poate ar fi trebuit să-l aleg pe el… dar, deh, artist mi-a trebuit,
artist mi-am găsit… cum şi?… nu ştiu, n-am vorbit decât 5 minute şi m-a şi invitat la cină la
Nicoară… cum ce i-am spus? Aşa proasta mă ştii tu?… i-am zis că o să sun acasă, să văd ce fac
copii… de fapt… de fapt… voiam să mă sfătuiesc cu tine… nu prea ştiu ce să fac… mă simt încă
fidelă lui Dan… nu ştiu, spune-mi cum vrei, tot idioată se înseamnă că sunt… uite, îmi vine să
plâng… încă mă gândesc la el, lua-l-ar naiba de aiurit!… (schimbă imediat tonul)… ooo! E sexi
rău… costum patru ace, parfum Calvin Klein, fund (izbucneşte iar într-un râs de adolescentă
isterică)… are un cur… a pus ochii pe mine, mi-am dat seama de când m-a abordat… ce să fac, ce
să fac?… numai de o încurcătură mai am nevoie acum… uite spune tu… ce spui tu asta o să fac…
îmi las destinul în mâinile celei mai bune prietene… bine… dacă am să sufăr într-o zi ţie am să-ţi
reproşez… ce? (râde iar) nu fi nesimţită, cum o să-ţi povestesc aşa ceva… sunt pudică dragă, ai
uitat ?… bine, bine… văd eu, o să fiu atentă… da, durex, o să-l rog frumos să se axeze pe marca
sta… (râde iar)… gata, gata, închid… trebuie să sun la copii… să le spun că întârzii… acum dacă
am intrat în hora asta… of, Monica, mi-e aşa de frică… (închide)

SCENA III
DAN, DAVID

(Lumina se aprinde şi în acelaşi decor îl putem vedea pe Dan stând la masă, sorbind dintr-o
ceaşcă de cafea şi citind ziarul; pe masă se mai află o farfurie cu o friptură, o sticlă de vin şi două
pahare; afară, zgomotele fireşti dintr-o gară: trenuri, voci, muzică; în scenă intră David; se
apropie de masă dar nu este observat; Dan se uită în ziar şi vorbeşte)

DAN : „Acesta-i adevărul, Lucy. Nu pot scăpa de sentimentul apăsător că în ultima vreme se
năruie parcă ceva în mine… parcă s-ar frânge ceva în mine, un ax care mă ţinea întreg… pământul
îmi fuge de sub picioare, ceva înţepeneşte în mine, uneori mi se pare că mai curând mă joc pe mine
însumi, decât aş fi în realitate. Îmi lipseşte pur şi simplu, un punct fix din care totul să crească şi să
se dezvolte în mine; mă risipesc, mă las scuturat de hazard, mă scufund undeva într-un abis şi nu
mai sunt în stare să mă agăţ de nimic; de fapt, nu fac decât să aştept, ca să văd ce se întâmplă şi,
astfel, din subiectul conştient al vieţii mele devin doar obiectul ei pasiv; uneori am sentimentul că,

Page | 27
de fapt, nu fac nimic altceva decât să mă limitez, ascultând, neputincios, scurgerea timpului. (se
uită la David, vorbeşte cu el, dar nu-l recunoaşte) Unde-i perspectiva mea de odinioară ? Umorul
meu ? Râvna şi rezistenţa mea. Ironia şi autoironia ? Capacitatea mea de a mă însufleţi şi de a
investi afectiv, de a mă dărui şi de a mă sacrifica pentru o cauză ? Aparent îmi joc mai departe
rolul meu ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat dar, în interior, nu mai sunt de mult cel pe care îl
ştiai…”

DAVID : Tată…

DAN (nu-l observă) : „Acesta-i adevărul crud şi devreme ce-l recunosc eu, cu atât mai mult ar
trebui să-l recunoşti şi tu. E impresionant că nu-ţi pierzi speranţa, că mă consideri mai bun decât
sunt dar asta, nu te supăra, e doar o iluzie. Sunt un om descompus, paralizat, aşa cum voi fi de-
acum încolo şi cel mai bine ar fi să vină, în sfârşit, să mă ridice, iar eu să ajung acolo unde nu voi
mai răspândi alte nenorociri şi nu voi mai pricinui dezamăgiri…”

DAVID : Tată… s-a întâmplat ceva ?

DAN (îl observă; schimbă instantaneu tonul; devine uman, cald) : David…

DAVID : Tată… ştii, tocmai…

DAN (îl întrerupe): Era un fragment dintr-o piesă de Havel… aveai 12 ani când îl jucam pe
Leopold… dar ce naiba cauţi aici ?

DAVID : Ce naiba cauţi exact şi tu aici…

DAN (depăşeşte surpriza): Da, sigur…hai , apropie-te… ţi-e foame ? să-ţi comand ceva săţios –
trebuie să mănânci ca să te faci bine.

DAVID : De câţi ani îmi spui asta, tată ?

DAN : Vrei friptură? Sigur că vrei friptură…

DAVID (priveşte în jur): E prima oară când văd o gară.

DAN (zâmbeşte) : Aş putea spune că mi se datorează asta…

DAVID : E un noroc să am un tată ca tine…

DAN : Uitasem cum mai ironizezi…

DAVID : Tată, lasă asta… O sa stai aici mult timp?

DAN : Cât va fi necesar ca să aranjez nişte lucruri.

DAVID : Ce fel de lucruri ?

(după această replică, zgomotul gării este înlocuit cu sunetul tobelor; Dan îşi priveşte fiul cu un
soi de disperare mută, dar îşi revine; apoi din nou zgomotele obişnuite ale gării)

DAN : E vorba doar de nişte amănunte. Unde mă voi duce, ce voi face… tu? Probleme cu Angela ?
Page | 28
DAVID : Nu tată, ţine la mine mai mult ca la un handicapat… din punctul acesta de vedere, ai
făcut o alegere bună căsătorindu-te cu ea.

DAN : Am făcut şi alegeri bune în viaţă… din punctul ăsta de vedere, îmi semeni.

DAVID : Ce vrei să spui?

DAN : David, fiule… prefer să nu vorbim acum despre asta. Eu nu am nici un regret, nu văd de ce
ai avea tu vreunul. Angela merita oricum mai mult decât i-am oferit – nu sunt atât de nebun s-o
condamn pentru rătăcirile ei de moment…

DAVID : Tată, de ce nu vrei să stai din nou cu noi ?

DAN (toarnă în pahare; îl ridică pe al lui) : Să sărbătorim întâlnirea noastră… Nici nu ştii cât mă
bucur că te văd. (Băiatul nu are nici o reacţie; Dan bea puţin din pahar, apoi, cu un ton diferit)
Ascultă David, înainte de a mă mai întreba tu ceva, vreau să ştiu un lucru – de ce ai venit aici ?

DAVID : Tu de ce crezi , tată ? (apasă ultimul cuvânt; Dan ridică neputincios din umeri) Am vrut
să te caut.

DAN : Cine ţi-a spus că o să mă găseşti la gară ?

DAVID : Voiam să-ţi vorbesc.

DAN : Aşa că ai venit aici. Dar de ce la gară ? Cum de ţi-a venit ideea că ai putea să mă găseşti în
locul ăsta?

DAVID : Domnul Cezar… a trecut pe la noi

DAN : Mereu Cezar…

DAVID: Spunea că… îţi petreci tot timpul la gară. Îi era teamă ca nu cumva să fii nebun…
(realizează ce a spus) iartă-mă tată…

(tobele; din off se aude vocea lui repetând :”Eşti calm, te stăpâneşti perfect”)
DAN (ca pentru sine) : E a treia oară când aud azi asta… hai mănâncă, se răceşte.

DAVID : Chiar mi-e foame…

(câteva minute de tăcere; David mănâncă, iar Dan îl priveşte; la final David îşi toarnă puţin vin şi
bea)

DAN : Ştie cineva că eşti aici ?

DAN : Cam o oră.

DAVID (amar) : Vrei să scapi de mine, nu-i aşa ?

Page | 29
DAN : Pur şi simplu nu vreau să fie îngrijoraţi acasă… David, fiule, te rog, nu te necăji. Orice s-ar
întâmpla o să am grijă de tine şi nu o să-ţi lipsească nimic.

DAVID : Da? Şi cum o să ai grijă de mine de aici din gară ?

DAN : Angela se comportă ca o mamă; în momentul acesta ea ţi-e mult mai utilă.

DAVID : Ţi-e nu ţi-a mai fost utilă…

DAN : Vorbeam despre tine , David…

DAVID : Se pare că tot ce am moştenit de la tine a fost doar dorinţa nebuna de avea prin apropiere
pe cineva util şi pe care să-l exploatez până la epuizare…

DAN (evită ironia): În plus, poţi să mă vezi oricând vei dori.

DAVID : O să fii aici ?

DAN : Oriunde voi fi, voi avea grijă să ai şi tu adresa. (scoate nişte bani şi îi întinde) Ăştia-s
pentru drum… Apropo, de unde ai luat banii pentru tren ?

DAVID : Din economiile mele pentru cadourile de Crăciun… pensie, ajutor, ştii tu… Dar am
rămas cam lefter şi am luat bilet numai pentru dus.

DAN : Numai pentru dus ? Dumnezeule! Şi dacă nu mă găseai ? Cum aveai de gând să te întorci ?

DAVID : Aveam de gând să stau până te-aş fi văzut. (priveşte undeva aiurea). Îmi lipseşti grozav
de mult, tată. (Dan deschide gura să-i spună ceva dar nu reuşeşte; este vizibil tulburat) O să te
întorci vreodată acasă ?

DAN (vorbeşte neconvingător) : David… Lucrurile merg spre bine acum. Trebuie să dau vieţii
mele o nouă formă, una pe care să o înţeleg şi eu, şi tu… şi Angela. Îţi promit. (se desface teatral
la cămaşă; are un bandaj mare pe piept; încearcă să-l impresioneze) Ia uite aici!

DAVID : Ce ai păţit?

DAN : Am avut un mic accident; am căzut şi mi-am rupt câteva coaste. E unul din motivele pentru
care nu mă pot mişca de aici din gară. Sunt tratat ambulatoriu, la spitalul de pe Plevnei.

DAVID : Te doare ?

DAN : La început mai mult; n-am putut dormi două zile… acum e mai bine.

DAVID : Cum s-a întâmplat ?

DAN : Cred că am alunecat pe o coajă de banană, sau cam aşa ceva. M-am rostogolit de câteva
ori…

DAVID : Şi te-a ridicat cineva ?

Page | 30
DAN : M-am ridicat singur. (îşi încheie cămaşa la loc, ruşinat de spectacolul patetic pe care îl
oferă).

DAVID : Acum mă simt mai bine…

DAN (privindu-l şiret) : Toate au acum un înţeles, nu-i aşa ?

DAVID : Da, aşa este.

DAN (privind la ceas) : Se apropie ora 4. E timpul să mergem să vedem de la ce peron pleacă
trenul, să-ţi iei bilet…. Bem o cafea. Te voi conduce la vagon.

DAVID : O să-mi telefonezi ?

DAN: Am să te sun imediat ce-mi dau jos ghipsul… (se îndreaptă către un colţ al scenei)

SCENA III

DAN, DAVID, DOCTORUL BUŞILĂ

(dintr-un colţ al gării apare doctorul Buşilă; pare a se uita după cineva; Dan devine impacientat şi
încearcă să se ascundă)

DAN : David, mai bine hai să mergem la cabina de informaţii… nici nu ştii cu trenurile astea, dacă
s-a schimbat ceva ?

DAVID : Dar uite, acolo, mai în faţă… pe ecranul de sus se afişează cursele actualizate.

DAN (se întoarce cu spatele la doctorul Buşilă, care se apropie de ei) : N-am încredere în ecranele
astea, se schimbă abia din oră în oră…

DAVID (privind în continuare către un ipotetic ecran) : L-am găsit! Pleacă de la peronul 1 şi nu
are nici o modificare.

DAN : E bine, atunci. Hai să mergem să luăm biletul. Să nu mai pierdem vremea pe aici.

DAVID : Dar de ce graba asta ?

DOCTORUL BUŞILĂ (s-a aşezat între Dan si David) : O, ne întâlnim din nou.

DAN (încearcă să plece aşezându-se în spatele căruciorului şi pregătindu-se să îl împingă de

lângă doctor) : A, se mai întâmplă… (se îndepărtează ceva mai încolo; doctorul Buşilă rămâne pe
loc dar îi priveşte insistent) David, l-ai văzut pe bărbatul acela ?

DAVID : Cel cu ochelari ? care te-a salutat ?

DAN : Da, el… să nu vorbeşti cu el.

Page | 31
DAVID : Păi nici nu-l cunosc.

DAN : S-ar putea să fie cu tine în tren. Dacă îţi pune vreo întrebare, nu îi răspunde. Dacă se aşează
lângă tine prefă-te că dormi. Orice ce ar face sau ar spune, nu vorbi cu el. M-ai înţeles? Nu vorbi
cu el.

DAVID : Bine, o să îl ignor tată.

DAN : Hai să mergem către garnitură, nu mai e mult. O să te urc în tren şi o să stau cu tine până la
plecare. Aşa vom fi siguri că nu îl pierzi şi mai avem destul de vorbit.

DAVID : Dar dacă urcă şi bărbatul ăla ? E criminal ? Ţi-e duşman.

DAN : Nu o să se apropie dacă sunt cu tine…

(se opresc într-un loc, care pare a fi vagonul trenului; doctorul Buşilă se apropie de ei)

DAVID : Ne-a văzut, tată. Se uită la mine.

DAN : Nu are importanţă.

DAVID : Am 30 de ani, dar ai reuşit să mă înfricoşezi… cine este individul ?

DAN : Vine încoace… lasă-l, nu are importanţă.

DAVID : Dar vine chiar înspre noi; se va aşeza în compartimentul meu.

DAN : Nu-i periculos, David. Nu îţi va face nici un rău, nu e criminal. Tot ce poate face este să-ţi
pună nişte întrebări. Întrebări despre mine.

DAVID : Şi ce ştiu eu despre tine ?

DAN : Sunt lucruri pe care i le-ai putea spune, dar eu vreau să nu sufli nici un cuvânt.

DAVID : Ţi-e duşman ?

DAN : Da.

(Doctorul Buşilă a ajuns lângă ei)

DOCTORUL BUŞILĂ : Ah, domnul Dan, ce surpriză. Nu mi-am închipuit că vă veţi întoarce azi
acasă. (se aşează pe ceea ce poate sugera o banchetă) Vă supără dacă stau cu dumneavoastră ?

DAN (nu-l bagă în seamă vorbeşte cu David) : Şi spune-i Angelei, să mă simt mai bine, să nu se
îngrijoreze…

DOCTORUL BUŞILĂ : Parcă eraţi divorţaţi…

DAVID : O să-i spun, tată.

Page | 32
DAN (către doctor): Aş prefera să nu staţi, dacă sunteţi amabil.

DOCTORUL BUŞILĂ : O, vă întrerup ?

DAN : Avem o mulţime de discutat.

DOCTORUL BUŞILĂ (Se ridică şi deschide geamul) : Ce cald e astăzi în tren…

DAN (către David) : „Ştii, când te vede cineva, simte un imbold nestăvilit… o dorinţă aprigă să-ţi
dea o întrebuinţare : de pildă să-ţi lege o zgardă şi să te fugărească, sau să te pună să distribui
laptele, să te înţepe cu un ac sau să-ţi facă în ciudă. Dumneata scoţi omul din sărite, pricepi, eşti ca
pânza roşie a toreadorului, provoci.”

DOCTORUL BUŞILĂ : Aşa deci…

DAVID (pricepe jocul) : Recunosc replica… e din… e din…

DAN : Principele din „ Ivona , Principesa Burgundiei”. Îl agasa atât de mult proasta aia
(accentuează), pentru că era teribil de proastă, atât de proastă încât a devenit personaj de teatru…

DAVID : Proastă, dar l-a înnebunit pe Principe…

DAN : Proştii şi doctorii…

DOCTORUL BUŞILĂ : Piese cu nebuni…

DAN (Se ridică şi închide geamul) : Abia am scăpat de răceala…

DOCTORUL BUŞILĂ : Tată şi fiu, se vede de la distanţă. Şi aveţi de discutat ceva ce nu poate
aştepta până ajungeţi acasă, nu ? Cum ar fi amintiri de actor… sau replici… interesant.

DAN : Nu mi-am văzut fiul de mult timp, a fost mai mult prin sanatorii (David îl priveşte mirat)

DAVID : Tată, dar… (i se face semn să tacă)

DOCTORUL BUŞILĂ (se ridică şi deschide geamul) : Tot trebuie să se aerisească un pic…

DAN (îl întrerupe abrupt) : Am nevoie să-i vorbesc în linişte. De asta am urcat în tren mai
devreme.

DOCTORUL BUŞILĂ : Ciudat… parcă aveai o cameră de hotel.

DAN (se ridică şi închide geamul) : Da, şi este o cameră unde pot închide geamul când e curent…

DOCTORUL BUŞILĂ : E o cameră ieftină, totuşi, presupun.

DAN : Buşilă, dar aste e adevărată imixtiune.

DOCTORUL BUŞILĂ : Am fost educat să am grijă de minţile oamenilor şi, dacă au probleme,
să-i ajut.
Page | 33
DAN : Dar ce îţi închipui, că sunt…?.

DOCTORUL BUŞILĂ (se ridică şi deschide geamul ) : Ia uite, geamul e deschis…

DAVID : Tată, dar asta e o copilărie…

DAN (recită din nou) : „Ah, şi acum taci! Cum mai taci! Pe deasupra mai ai şi o mutră ofensată!”
(se ridică şi închide geamul ) : Cred că l-a uitat cineva aşa…

DOCTORUL BUŞILĂ : Băiatul dumneavoastră are dreptate…

DAN : (schimbă tonul, devine mai calm) : Uite ce e doctore, lasă-mă te rog singur cu fiul meu.

DOCTORUL BUŞILĂ : Desigur.(iese din compartiment)

(scena este invadată de zgomotul tobelor; se aud foarte tare, iar Dan are iar un atac de panică;
David îi spune ceva, dar nu se aude nimic decât tobele; la un moment dat se opresc fiind înlocuite
de sunetul unui şuierat de tren)

DAN : Trebuie să cobor.

(dialogul următor se poartă de parcă trenul începe să se pună în mişcare)

DAVID : Vreun mesaj pentru cei de acasă ?

DAN : Spune-le că totul e în ordine şi să-mi ceară tot ce au nevoie… Ce face Cati ?

DAVID : Cati creşte, e frumoasă…

DAN : Angela ştie unde mă poate găsi.

DAVID : Care adresă, de la hotel ?

DAN : Nu, adresa avocatului… (trenul se îndepărtează ) Cum mă instalez, poţi veni şi sta la
mine… (David iese)

SCENA IV

ANGELA, CRUDU

(În acelaşi decor din scena I îl regăsim pe Crudu stând în aşteptarea Angelei; aceasta apare
puternic surescitată)

ANGELA : Trebuie să plec imediat. Am vorbit cu fiica mea, David a dispărut de acasă.

Page | 34
CRUDU : Nu cred că trebuie să te impacientezi, pui mic. Sigur e pe undeva. Un bărbat invalid
poate fi uşor de reperat în oraşul nostru. Sigur e bine.

ANGELA : Dar unde să umble într-o noapte de iarnă rece? Abia reuşeşte să se învelească cu
pătura atunci când i se face frig. Trebuie imediat să-l găsesc înainte de a i se… Doamne
Dumnezeule!

CRUDU : Ascultă. Eşti cu maşina ?

ANGELA : Da, e afară.

CRUDU : Atunci dă-mi voie să te ajut.

ANGELA : Of, Mit, dar ce ai putea face în situaţia dată ?

CRUDU : Mit ?Nu mi-ai mai spus Mit din facultate. M-ai emoţionat, Angeluc…

ANGELA : Iarta-mă…

CRUDU : Nu nu nu… sunt măgulit… (revine) O să rog familia Nicoară să mai aştepte puţin. Vom
veni după ce-l vom găsi pe David, e bine ?

ANGELA : Cati a sunat pe la toţi cunoscuţii lui… nu foarte mulţi din păcate. Poate e blocat pe
undeva pe drum.

CRUDU : Mai mult ca sigur că este într-un loc vizibil. Lasă-mă să vin să te ajut – simt că ai nevoie
de mine. Aş fi bucuros să nu mă respingi.

ANGELA : Îţi mulţumesc că mă ajuţi, Mit

(Crudu o ia în braţe şi o sărută, Angela nu se opune; apoi se desprind încurcaţi)

CRUDU : Nu ştiu ce mi-a venit…

ANGELA : Eu sunt de vină… sunt atât de vulnerabilă acum…

ACTUL V

SCENA I

(din jocul luminilor trebuie să reiasă schimbarea de decor – au ajuns la Angela acasă; în scenă
intră Cati)

ANGELA, CRUDU, DAVID, CATI

ANGELA (o strânge în braţe şi îşi sărută fata) : Eşti bine, draga mea ?

Page | 35
CATI : Nu mami (îl priveşte insistent pe Crudu) Cine e frumosul ?

ANGELA : Trebuie să telefonăm la poliţie.

CRUDU (intervine) : O clipă… vreau să tratez asta cu… (o priveşte la fel de insistent pe Cati) …
ajutorul fiicei tale; pe care tocmai ai uitat să mi-o prezinţi.

ANGELA : Cati, el e domnul Crudu. Mit, ea e Cati.

CATI (impresionată) : Ai făcut bine că l-ai adus acasă, uitasem cum mai arată un bărbat. (întinde
mâna către Crudu)

CRUDU (i-o ia şi i-o sărută) : Sărut mâna domnişoară…

CATI (adulmecă) : Calvin Klein ?

CRUDU : Da, Crave… impresionant (către Angela). Fetiţa ta are gusturi.

ANGELA : Fetiţa mea are numai prostii în cap.

CATI : În faţa unui bărbat nu trebuie să o faci prea mult pe deşteapta, mami…

ANGELA (rece): Ai grijă ce vorbeşti domnişoară. Domnul Crudu a venit aici ca să ne ajute. Când
a aflat că David lipseşte de acasă, s-a oferit pe loc să ne… (cade pradă unui oftat prelung; începe
să plângă)

CRUDU (are un aer de mascul care are situaţia sub control asistat de două femei atrăgătoare) :
Ascultă, Angela…Uite ce trebuie să faci – te duci frumos la bucătărie şi găteşti ce ştii tu mai bine.
Va veni înfometat şi-ţi va cere de mâncare. Când o să dăm de el o să te anunţăm (o împinge delicat
spre ieşire) Între timp, eu şi Cati nu vom suna la Poliţie pînă nu vom clarifica unele amănunte –
poate că nu necesar să ne ridicăm autorităţile în cap. Cum spuneai că îl cheamă pe fratele tău ?

CATI : Nu spuneam nimic pentru că m-ai lăsat fără aer (se hlizeşte). David îl cheamă…

CRUDU (fals serios): Aşadar îl cheamă David, şi e un individ matur imobilizat într-un scaun cu
rotile. Ieşea des?

CATI : Nu, dar atunci când o făcea se descurca binişor. Are un scaun cu rotile modern. Eşti
ziaristul Crudu nu ? Ai locuit aici în oraş până acum doi ani. (îşi dezveleşte puţin picioarele şi le
îndepărtează)

CRUDU : Frumoase picioare… Dar de unde ştii tu asta ?

CATI : Domnişoarele privesc întotdeauna către un idol… vreau să devin jurnalistă. Auzi… nu te
lua după mama. Nu prea mai ţine pasul - suntem o generaţie grăbită, numai ea nu ştie (râde).

CRUDU : Recunosc… de altfel vă cunosc destul de bine obiceiurile, am făcut nişte reportaje bune
pe tema asta.

Page | 36
CATI : Da ? Şi eu cum n-am aflat ?

CRUDU : Cu unii care luau droguri... Ai încercat ? Un joint, ceva ?

CATI : A, nu, droguri nu… am alte vicii, dacă mă înţelegi (face un gest provocator către el)

CRUDU : Sunt un individ atent, puişor…

CATI : Atunci să nu-ţi scape ce se întâmplă în momentul ăsta, da ?

CRUDU : A-ha! Prieteni ?

CATI (se hlizeşte): Nu, sunt singură acum… şi, în general, prefer bărbaţii maturi.

CRUDU : Frumos… dar mă interesa dacă David are prieteni…

CATI : Ah, jmecherule! Da, dar puţini şi în general vin ei aici. Dar am sunat la toţi… nu e nicăieri.
Oricum nu are nevoie, Angela îi ajunge…

CRUDU (ciuleşte urechile): Nu pricep unde baţi.

CATI : Eh, David e doar fiul adoptiv… ce naiba, nu îi despart decât vreo 10 ani…

CRUDU : Aşa , şi ?

CATI : Şi, nimic…

CRUDU : Ei nimic…
CATI (se apropie de el provocator) : Dar curios mai eşti dumneata domnule Crudu…

CRUDU : Defectele meseriei… nu mă pot abţine…

CATI : Şi dacă îţi spun, ce-mi dai ?

CRUDU : Ce să-mi spui ?

CATI : Ce îmi dai…

CRUDU (se apropie de faţa ei) : Frumoasă domnişoară, când devin generos cu o femeie, atunci
lucrurile înseamnă că au evoluat atât de mult încât nu prea mai are cum să-mi scape… în general,
după un prânz copios, nu-mi refuz niciodată un desert

CATI : Sunt prăjituri şi prăjituri, tati… unele îţi provoacă greaţa…

CRUDU : Iar altele, necesită supliment…

CATI (nu se fereşte) : Cred că la asta mă gândeam şi eu… Cred că este ceva între ei… sau a fost,
sau mai este… habar nu am…

CRUDU : Între cine ?

Page | 37
CATI : David şi mama…

CRUDU : (devine curios) : Hm, nu e frumos să vorbeşti aşa despre rudele tale. Iar David e
imobilizat… nu cred ca o femeie frumoasă aşa cum este mama ta, s-ar uita la un bărbat infirm.

CATI : Ei dacă nu crezi, nu crezi… nu mai spun nimic.

CRUDU : Acum, daca ai început…

CATI : Eşti un bandit, domnule Crudu… Miti Crudu… ce drăguţ… la tine totul e aşa drăguţ?

CRUDU : Ascult…

CATI : Cred că trebuie să dăm nişte telefoane… ne vom mai vedea, avem multe de povestit…

CRUDU : Credeam că vrei doar să mă provoci…

CATI : Iar eu credeam că vrei să mi-o pui… (râde)

VOCEA ANGELEI : David!

CRUDU: Iată că a venit şi cavalerul.

CATI : Eşti un erou, să ştii…

(intră Angela împingând scaunul cu rotile şi pe David)

ANGELA (exclamă) : Unde ai fost ?

DAVID (ironic) : De ce, am întârziat mami ?

ANGELA : Ascultă David, toţi am fost foarte îngrijoraţi din cauza ta. Sper că ai avut un motiv
temeinic ca să pleci din casă. Iar dacă ai de gând să te comporţi ca un…

DAVID : Ca un ce, Angela ? Spune-mi…

ANGELA : Eşti nedrept să ştii…

DAVID : Nu mă face să mă simt mai recunoscător decât trebuie să fiu…

ANGELA : Ce vrei să spui ?

DAVID : Îmi vorbeşti de parcă ţi-aş mai fi amant, Angela…

CATI (începe să râdă; îi şopteşte lui Crudu) : Vezi ?

ANGELA : Ai grijă ce vorbeşti, David… nu ai nici un drept să te comporţi astfel?

Page | 38
CRUDU (intervine la timp) : Ce-ar fi să ne aşezăm la gura focului ? Să stăm confortabil şi să
punem lucrurile la punct. Sunt sigur că David n-a intenţionat să te îngrijoreze.

DAVID (tăios) : O, eşti sigur, nu ?

CATI : E domnul Crudu, ziaristul; era foarte îngrijorat de soarta ta…

DAVID : Toată lumea astăzi este îngrijorată şi nimeni nu se mai bucură.

CRUDU : E bine când totul se termină cu bine.

CATI (numai lui Crudu) : M-am îndrăgostit… ce naiba să mă fac?

CRUDU (încet, numai ei) : Epilează-te… (Cati îi dă un ghiont)

ANGELA : Voi nu simţiţi nimic ? Mi se arde şunca (fuge spre culise)

CRUDU (spre David) : David, nu ne cunoaştem, dar să ştii că sunt un vechi prieten al Angelei; aşa
că poţi să-mi spui mie de ce ai întârziat atât şi o să încerc să o liniştesc.

DAVID : Nu ştiam că Angela are vechi prieteni… Tu chiar nu înţelegi… ce vârstă ai ? şi cum te
cheamă, n-am mai avut onoarea până acum.
CATI : Doar ţi-am spus : Miti Crudu.

DAVID : Poate să se recomande şi singur, cred.

CRUDU : Oh, iartă-mă (întinde mîna), Crudu, Miti Crudu, reporter special.

DAVID (nu îi întoarce salutul ) : Sunt invalid…

CRUDU (se face că nu observă) : Aproape sigur m-ai văzut la emisiunea de actualităţi de acum un
an.

CATI : Te urmărea cu atenţie… îi plăcea cum găseai tot felul de personaje insolite… se întreba
mereu…

DAVID : Mă întrebam pe dracu’! N-am găsit nimic amuzant în a vâna oameni simpli… Prietene,
ai o meserie de căcat.

CRUDU : Televiziunea are şi părţile ei bune, ar trebui să priveşti mai atent şi nu doar selectiv

DAVID : Din păcate de când am computer, nu mă mai la TV; prefer site-urile porno… am şi eu
erecţie, ştii ?

CATI : Cred că ţi-e foame…

DAVID : Nu, am mâncat friptură de vită la tavă şi am băut vin.

CATI : Friptură de vită şi vin… dar cine te-a hrănit ?

DAVID : Nimeni, le-am cumpărat de la supermarket… acolo e plin cu de toate…

Page | 39
CATI : Şi le-ai mâncat într-o parcare, dintr-un ziar, în timp ce noi eram îngrijoraţi. Cum poţi fi atât
de crud ?

CRUDU (încearcă să fie autoritar) : David! Este sora ta… chiar nu trebuie să…

DAVID : Crudu… ia mai taci dracului din gură!… … ţi se văd balele de la o poştă…

CATI : David!

CRUDU : Eşti deplasat să ştii…

CATI (candid) : În fine, ai făcut ce ai vrut… doar eşti bărbat, la naiba! Cât aş vrea să am şi eu
curajul tău…

DAVID : După cum te dai la ăsta, eşti chiar o temerară.

CRUDU (cinic) : În casa asta toată lumea e nemulţumită…

DAVID : Nu-i aşa soră dragă ? (îi ia mâna şi i-o sărută, în timp ce se uită urât la Crudu)

CATI : Şi ia zi, unde ai fost ?

DAVID : Am fost să-l văd pe tata.

CATI : Minţi, nu se poate!

DAVID : Când te-am minţit eu pe tine, Cati?

CATI : Unde ai fost?

DAVID : Până aici la Bucureşti…

CATI : Vrei să spui că ai făcut singur tot drumul până la Bucureşti ?

DAVID : Am avut brusc revelaţia că sunt un bărbat matur. Mă uitam la tine cum creşti şi m-am
gândit că eu am pierdut partea asta. În plus… tata îmi lipseşte.

CATI : Şi cum ai dat de el ?

(între timp intră Angela cu un platou cu preparate)

ANGELA : De cine să dea? Despre ce vorbiţi aici ?

CATI : Pretinde că s-a dus să-l vadă pe tata.

ANGELA : Nu înţeleg…Ce treabă are Dan cu toată povestea asta?

DAVID : M-am dus să-l văd pe tata. Îmi lipsea…

Page | 40
ANGELA (trage adânc aer în piept) : David, dacă vrei să spui că… povesteşte mai departe.

DAVID : Nu mai am ce povesti. M-am dus să-l văd, am stat cu el toată ziua, l-am găsit bine. Am
luat prânzul împreună. Apoi mi-a dat bani de tren şi de taxi, m-a suit în tren şi asta a fost tot. Îmi
cer scuze că anul acesta nu vă voi mai cumpăra cadouri de Crăciun.

ANGELA : Of, David…

CRUDU : Hai să stăm de vorbă liniştiţi.

DAVID (ostil) : Ţi se pare că aş fi neliniştit, Crudu? Mă vezi sărind la gâtul cuiva din postura mea
de handicapat locomotor ?

CRUDU (insistă) : Să presupunem că te-ai dus să-ţi vezi tatăl. Nu-i nimic rău în asta. Îi simţi lipsa
nu-i aşa ?

(David nu îi răspunde dar îl priveşte plin de furie)

ANGELA : David… dar nici eu nu ştiu unde se află Dan, cum de ştii tu ?

DAVID : Dar unde trăieşti tu Angela ? Ştie aproape tot oraşul – a avut domnul Cezar grijă. Îşi
petrece tot timpul în Gara de Nord din Bucureşti. N-ar părăsi-o pentru nimic în lume. Locuieşte la
un hotel de la ieşire, iar ziua bate peroanele.

ANGELA : Dar e ridicol!

DAVID : Nu e ridicol, e doar adevărat.

ANGELA : Dan ar fi ultimul om din lume care ar face aşa ceva.

DAVID (tăios) : Cum de ştii asta ?

CRUDU : David…

DAVID (nu-l bagă în seamă) : Oamenii spun că e nebun. Se spune că nu poate părăsi gara. E ceva
în neregulă cu capul lui. Dacă ar părăsi gara ar înnebuni, aşa că nu o să plece de acolo niciodată,
decât dacă va fi dus la un… ospiciu, sau cam aşa ceva. (vocea îi tremură)

CRUDU : David… sunt sigur că drumul a fost lung şi obositor.

DAVID : Şi-mi sugerezi să merg la culcare…

ANGELA : David, te rog … o să-ţi aduc o cană cu lapte…

DAVID (se îndepărtează) : Nu e nevoie… când toţi îţi spun că eşti beat, atunci înseamnă că trebuie
să te culci, nu-i aşa ? (către Cati) Urci şi tu ?

(în timp ce se îndepărtează)

CATI : E sexi Crudu ăsta, mor după el.

Page | 41
DAVID : E un bou care profită de Angela- miroase de la o poştă

CATI : Lasă nu o plânge tu pe mama… (râde) eşti gelos, eşti gelos…

DAVID : De ce aş fi gelos ?

CATI : Locuim sub acelaşi acoperiş, unele lucruri nu se pot ascunde, frăţioare.

DAVID ( se opreşte şi se uită la ea) : Ascultă, orice ţi s-ar părea ţie, sau crezi că ai văzut…

CATI : Aşa…

DAVID : Ţine pentru tine, ok?

CATI : Aha! (râde) Ok, stai liniştit… n-o să stau în calea fericirii tale…

DAVID : În schimb aş sta eu în calea fericirii tale… ai grijă că a pus ochii şi pe tine…
CATI : Cine ? Crudu ?Aş vrea eu…

DAVID : Ba n-ai vrea…

CATI : Sunt aproape majoră…

DAVID : Eşti aproape naivă…

CATI : Dacă taci tu, tac şi eu… asta e condiţia… (ies)

(rămân Angela şi Crudu )

ANGELA : Rămâi ?

CRUDU : A, trebuie să plec…

ANGELA (izbucneşte) : Orice, numai nu pleca !

SCENA II

ANGELA CRUDU

(cei doi rămân o vreme tăcuţi)

CRUDU : Ai o cameră disponibilă unde să pot dormi noaptea asta ?

ANGELA (plăcut surprinsă): Da.

CRUDU : Cred că e bine să mănânci ceva… te-ai consumat destul în seara asta.

Page | 42
ANGELA : Am să mă mulţumesc cu o cană cu ceai… mai mult nu pot.

CRUDU (Angela se opreşte la mijlocul drumului) : Ştii…?

ANGELA : Da ?

CRUDU : Nu ştiu cum să-ţi spun… până acum câteva ore aveam drumul meu, mai mult sau mai
puţin abrupt… vreau să fac o emisiune nouă, sunt foarte implicat în asta… în fine… şi deodată ai
apărut tu… poate nu realizez încă exact dar simt… cred… nu vreau să pleci din nou, Angela…

ANGELA (cu o voce caldă) : Îmi faci curte, Miti ?

CRUDU : A, nu, nu… sau… nu ştiu… asta am simţit că vreau să-ţi spun şi am spus.

ANGELA : Ai făcut foarte bine… mă simt bine să descopăr acelaşi bărbat franc.

CRUDU : E bine şi aşa, dar hai să revenim la problema noastră… spune-mi, cu cine să vorbesc ca
să verific povestea cu soţul tău ?

ANGELA : Trebuie oare să verificăm ? A plecat şi cu asta basta… nu ştiu dacă mai am puterea să
lupt.

CRUDU : Trebuie, sigur că trebuie; pentru că, dacă e adevărat, va trebui să acţionezi în consecinţă.

ANGELA : Să acţionez ? De ce să acţionez ?

CRUDU : Pentru că, Angela draga mea, eşti singura persoană pe care o cunoaşte. Într-un fel sau
altul nu te poţi despărţi de el total niciodată.

ANGELA : Nu ştiu, poate că ai dreptate. Dar sunt aşa de obosită încât aş lăsa-o baltă.

CRUDU : Ştiu că nu ai chef dar, crede-mă, trebuie. Dacă a avut o criză de nervi se explică atunci
de ce a fost într-atât de nechibzuit încât să te părăsească. Situaţia unei femei părăsite de soţul ei este
neplăcută indiferent de circumstanţe. Şi cu atât mai mult dacă el e bolnav mintal si are nevoie de a
fi internat într-un spital. Criza de nebunie nu poate fi din cauza unei femei.

ANGELA : Se vor găsi unii să spună că a înnebunit din cauza mea.

CRUDU : Gândeşte-te puţin mai departe. Să presupunem ai vrea să divorţezi. Dacă e nebun atunci
nu ai nici o dificultate.

ANGELA : Dar de ce să fiu eu amestecată în treaba asta ? Dacă e nebun, se va descoperi imediat şi
ca fi internat.

CRUDU : Nu sunt de aceeaşi părere. Nu e obligatoriu să fie prea curând internat. Atâta timp cât se
comportă normal şi nu deranjează pe nimeni, poate s-o ducă aşa până rămâne fără nici un ban şi-l
dau afară din hotel. Asta poate dura luni de zile. Şi, în acest timp, lumea va tot vorbi pe la spate.
Suntem un oraş mic, aici toată lumea ştie totul despre toată lumea. Gândeşte-te şi la David, care e
infirm.
Page | 43
ANGELA : Cezar, Cezar Dinu. El s-a întâlnit cu Dan. E în cartea de telefon. Dacă vrei să-l suni fă-
o chiar acum. Eu sunt un om tare, să ştii, dar pentru seara asta îmi ajunge.

CRUDU (febril) : Tu nu trebuie să faci nimic, de asta sunt eu aici.

ANGELA : Mă duc să-mi fac un ceai… îţi aduc şi ţie. (iese)

Crudu ia repede cartea de telefon şi formează un număr de telefon; între timp intră din nou Cati,
căutând febril ceva; în timp ce Crudu vorbeşte la telefon, Cati face orice ca să-l provoace; se
apleacă dar cu spatele spre el, apoi caută între picioarele lui; îl ridică şi se uită unde a stat el;
aparent sub pretextul cercetării după obiect se dezvoltă un întreg joc erotic din mişcări, gesturi şi
priviri

CRUDU : (formează ) Ai pierdut ceva ?

CATI : Of, sunt aşa de dezordonată… n-o să mă mărit niciodată (se hlizeşte)

CRUDU : Unele femei sunt pentru căsnicie, altele doar pentru iubit… îţi stă bine cu tanga violeţi.

CATI (se opreşte din căutat; are hainele deranjate şi arată apetisant) : Şi îmi stă şi mai bine fără
ei… vrei să vezi minunea asta ? (reîncepe să caute înainte să i se răspundă)

CRUDU : Nu ştiu, Cati (pentru el) te iau cu mă-ta la pachet… (i se răspunde la telefon).. alo? Cu
domnul Cezar Dinu vă rog… a, dumneavoastră… domnule Cezar nu mă cunoaşteţi, mă numesc
Crudu şi o să vă daţi imediat seama de ce vă sun dacă vă spun că vă sun de la Angela Goia… Da,
soţia lui Dan Goia, aţi înţeles perfect…este foarte îngrijorată domnule Cezar… da, aş dori unele
detalii… Doamna Goia a fost tulburată de unele zvonuri ciudate. Sunt un vechi prieten de-al ei şi
aş vrea să o ajut făcând unele cercetări… aţi dori să-mi spuneţi tot ce ştiţi despre starea lui Dan şi
unde se află? A-ha… da… hm… cine? Doctorul Buşilă? Îmi puteţi da numărul dumnealui de
telefon ? mulţumesc, bună seara. (închide, formează alt număr; către Cati) Ai găsit ce căutai ?

CATI : La naiba, parcă a ascuns-o cineva dinadins.

CRUDU : Ce-i drept, n-aş paria că o s-o găseşti prea curând.

CATI : Dar de unde ştii tu mă rog asta ?

CRUDU : Ştiu multe frumoaso…

CATI ( se apropie de el) : I-auzi… zi-mi… spune-mi şi mie ce ştii.

CRUDU (se uită în jur) : Mă tem că în momentul acesta nu e chiar locul potrivit, dar promit să o
fac într-o zi… (i se răspunde la telefon; Cati rămâne puţin lângă el şi-l mângâie pe obraz în timp
acesta vorbeşte la telefon; apoi găseşte o bluză şi iese)
Alo? Doctorul Buşilă ? Crudu la telefon… exact, acela de la televiziune, mă bucur că mă
cunoaşteţi… mi-am permis să vă sun în legătură cu pacientul dumneavoastră, Dan… cum ? nu vă e
pacient?… în fine, am înţeles că aţi făcut unele cercetări… de la domnul Cezar Dinu… da… sun
din partea doamnei Goia, e foarte îngrijorată… sunt un vechi prieten, vă asigur că este o
conversaţie confidenţială… vă mulţumesc… într-un hotel din gară, deci e adevărat… aţi văzut
Page | 44
semnele vreunei boli mintale ? vi s-a părut suspect?… aha… hm…l-aţi văzut şi pe invalid? Adică,
mă scuzaţi, pe fiul lui… i-aţi văzut împreună ?…da, a ajuns cu bine, l-am văzut eu însumi… şi?
Cum se comporta Dan ? haha, l-aţi speriat… hm, se simţea încolţit, semn de boală… mă rog ( între
timp intră şi Angela şi ascultă) … credeţi că starea lui se va înrăutăţii ?… nu… şi dacă, să
presupunem, nu se înrăutăţeşte ? Dacă rămâne aşa ?… aveţi dreptate, nimic nu e static… deci e
posibil să involueze… vă mulţumesc domnule doctor, aţi fost foarte amabil, bună seara (închide
telefonul şi zice ca pentru sine) O uşoară infecţie a creierului.

ANGELA : Despre ce este vorba ?

CRUDU : Se pare că Cezar ăsta l-a sunat pe un doctor, unul Buşilă.

ANGELA (e speriată) : Buşilă? E şeful secţiei de psihiatrie.

CRUDU : Draga mea, nu intra în panică. Cezar l-a rugat doar să facă o investigaţie de rutină, să
vadă dacă se comportă normal. A făcut-o, iar după verdictul lui nu e nimic alarmant.

ANGELA : Pentru el e simplu să spună asta. Doctorii sunt nişte insensibili. (începe să plângă)
Până şi David a recunoscut că este nebun.

CRUDU : David ? Nu uita că este la rândul lui într-o situaţie în care… mă rog, unele complexe îţi
întunecă judecata. Sunt sigur că nu i-o iartă că a plecat.

ANGELA : Mit, ce trebuie să fac ?

CRUDU (ia un ton protector) : Mai întâi vino aici. (o ia lângă el, o îmbrăţişează) Angela, eu te
scot din rahatul ăsta. Dan e în Gara de Nord, ştim asta. Doctorul Buşilă mi-a spus că poate fi lăsat
acolo fără nici un risc atâta vreme cât este supravegheat.

ANGELA : Dar cine îl va supraveghea ?

CRUDU : Eu. O parte din timp, dar voi găsi şi pe alţii.

ANGELA : O, Mit, eşti aşa de bun… dar, te rog, nu implica şi pe alţii.

CRUDU (începe să o mângâie pe păr) : N-am vorbit de o mulţime de oameni. Am eu unul sau doi
amici de încredere care lucrează subţire, fără să lase urme. Iar dacă lucrurile ies de sub control, pot
apela la o firmă discretă de supraveghere. În orice caz, nu va transpira nimic, te asigur. Scopul este
să aibă grijă de Dan şi să-l oprească înainte de a-şi face vreun rău. Până…

ANGELA : Până când ?

CRUDU : Doctorul Buşilă a fost categoric : ori se vindecă ori se va îmbolnăvi de tot. Dacă se va
face bine va părăsi gara şi se va integra în societate. Atunci toţi vom respira uşuraţi şi vom încerca
să uităm.

ANGELA : Dar ce o să facem dacă e mai rău ?

CRUDU (o mângâie pe un sân, ca din greşeală): Angela, cel mai greu moment pentru tine este cel
de acum. Dacă, Doamne fereşte, soţul tău o va lua razna de tot, mă voi ocupa eu de tot. În orice caz
Page | 45
nu va fi în grija ta, tu trebuie să-ţi trăieşti viaţa (tonul lui devine persuasiv). Mit e aici doar pentru
tine…

ANGELA (cade victimă, pună mâna peste mâna lui dar nu o îndepărtează) : O forţă superioară mi
te-a adus în clipele astea, Mit. (geme)

CRUDU (râde mânzeşte) : Nici pe departe, scumpa mea. (apoi reia tonul persuasiv, începe să o
desfacă la nasturii de la bluză). Vreau să te întreb serios ceva. Spune-mi, care sunt sentimentele
tale reale faţă de toate acestea ?

ANGELA : Toate astea ? Cred că sunt excitată… o, Mit, de când nu am mai simţit asta…(se
sărută îndelung)

CRUDU : Faţă de Goia, voiam să spun… pentru că te-a pus în situaţia asta penibilă… vorbeşte-mi
despre toate acestea, deschis. Sunt aici ca să te ascult. (a ajuns la ultimul nasture, îi îndepărtează
laturile bluzei, rămâne în sutien). Aceeaşi sâni la care am visat întreaga mea viaţă…

ANGELA : Ştii, Mit, nu sunt catolică şi, chiar dacă aş fi, nu eşti confesorul meu. Iar în momentul
ăsta … (geme iar sub povara săruturilor lui Crudu)

CRUDU : Cu toate astea vreau să ştiu cum stau lucrurile. Vreau să văd situaţia din interior. Ceea
ce ţi se întâmplă nu mă lasă deloc indiferent, vreau să ştii asta. Sunt cu totul alături de tine… (o
sărută pe sâni, gâfâie)

ANGELA : De ce , Mit ? De ce-mi faci asta ?

CRUDU (ia un ton confesiv) : Pentru că altădată îmi plăceai foarte mult, iar viaţa mi te-a luat şi
acum mi te-a adus înapoi. Exact într-un moment greu în care te afli.

ANGELA (îi îndepărtează brusc capul de pe sâni): Cu alte cuvinte mă compătimeşti, aşa cum ai
compătimi o femeie de serviciu reumatică bătrână care are o poveste nefericită.

CRUDU : Nu, nu, nu… (o strânge în braţe) Angela, cred că eşti prea dură. Oamenii te iubesc
pentru ceea ce eşti, iar dacă vor să te ajute este pentru că meriţi să fii ajutată.

ANGELA (cedează iar, îl lasă s-o sărute) : Of… Mit… mi-aş dori atât de mult să te cred.

CRUDU (dintre sânii ei): Poţi să mă crezi, poţi să mă crezi… Angela, cât de mult mi-ai lipsit…

ANGELA (în timp ce-l mângâie timidă pe prohab): Şi ce o să mă fac cu copiii, Mit ?

CRUDU : Copiii cresc, îşi vor urma drumul lor. Cati se va lăsa absorbită de băieţi care nu o vor
lăsa să se gândească la altceva până la măritiş. Iar David… (o întinde pe pat).. stai bine ? să nu te
doară spatele…

ANGELA : De David sunt îngrijorată. Deşi e adult are nevoie de mine mai mult ca oricând. Azi
am fost atât de îngrijorată când a dispărut. Da, stau bine… miroşi frumos, Mit…

Page | 46
CRUDU : Dar s-a descurcat, şi s-a descurcat foarte bine. Sau dacă vrei… Cunosc directorul unui
sanatoriu frumos, undeva la munte. Aş putea aranja pentru el, pentru o nimic toată… (îşi coboară
mâna către sexul femeii; mormăie)

ANGELA : Ce spui ?

CRUDU : Mormăiam…

ANGELA : A… (revine la subiect) În adâncul sufletului am acceptat deja ideea că Dan şi cu

mine…Ştiu că nu se va mai întoarce. (îi opreşte mâna pentru o clipă, apoi i-o conduce chiar ea
nervoasă, între picioare)

CRUDU: Ar trebui să te gândeşti mai puţin la asta, Angela, viaţa e scurtă. Ştiu, sună vulgar, dar
adevărul acesta este. Gândeşte-te puţin şi la tine, mai lasă-te din când în când pradă dorinţelor.
(cedează dorinţelor… se stinge lumina şi se aud gemete)

ACTUL VI

SCENA I

(Cati este întinsă pe canapea, este îmbrăcată sumar; se învârte în jurul telefonului; este neliniştită;
se hotărăşte brusc, pune mâna pe telefon şi formează un număr; i se răspunde)

CATI : Alo? (tinde să pună telefonul în furcă dar ezită; îl aduce din nou la ureche) Domnul
Crudu… (începe să râdă brusc puţin ruşinată) … sunteţi diabolic, m-aţi prins… bine, cum doriţi…
Miti… Mitişor (se hlizeşte)… păi nu ştiu de ce… aşa mi-a venit mie să te sun… sau sunt prea
tânără pentru o conversaţie cu un domn ca tine… nu?… (se întinde pe canapea, îşi aşează o mână
pe un sân ca din greşeală)… ce făceai ?… da? bărbaţii maturi obosesc mai repede (se hlizeşte)… te
superi ?… nu? şi eu care credeam că te superi… eşti un om puternic şi acum oftează mama după
tine… nu ştiu, cred că s-a culcat… ce m-am mai distrat în seara aia… amândoi în fundul aproape
gol, jenaţi… de parcă oamenii fac asta de câteva zile… nu mi-a mai spus nimic, văd că mă evită…
(se bosumfla brusc) doar n-am sunat să vorbim despre mama!… ţi-am mai spus, nu ştiu de ce… da,
logic ar trebuie să existe totuşi un motiv… să zicem că mi s-a pus pata pe tine (coboară mâna spre
pubis)… sunt o femeie aproape, am ieşit pe piaţă, nu vezi?… zici? Aşa spune şi mama, dar asta e
generaţia, nu m-am cerut eu în ea… pot să te întreb ceva ?… dar să nu râzi, poate părea o întrebare
naivă… sau, în fine, vinovat naivă… cum îţi par ? … da, ca femeie… sâni, fund picioare… ca
minte unde Dumnezeu nu dă…(se hlizeşte)… normal că nu sunt proasta, glumeam… zi… ce mă
enervezi… aşa faceţi toţi?… cum care toţi, toţi bărbaţii… (râde brusc, tare)… pămpălăii ăia ? dacă
le arăt decolteul ejaculează precoce… ups! mm spus o prostioară… mă ierţi?… ei, nu aşa cu tonul
ăsta… zi-o aşa cum o fac bărbaţii maturi, cald, condescendent… spune-mi că mă ierţi ca (se
gândeşte) ca…Leonardo Di Caprio… aşa… (se hlizeşte, se rostogoleşte prin pat) ai o voce aşa de
sexi… jur, nu fac mişto… acum spune-mi cum îţi par… să nu crezi că ai scăpat… wow!… minţi…
minţi aşa cum minţiţi toţi bărbaţii… (face o mică criză)… aşa îi spuneai şi Angelei… (tace o vreme
semn că de dincolo cineva se chinuie să îi explice contrariul)… şi eu m-am gândit mult la tine…
of, Mit, ce mă fac, cred că m-am îndrăgostit de tine… na c-am spus-o!… nu e devreme deloc… eu

Page | 47
mă îndrăgostesc când vreau şi cu cine vreau, e clar?… ce dacă eşti cu 30 de ani mai mare?… n-o să
spună nimic pentru că n-o să ştie… aaaa, m-am prins, ţi-e frică de faptul că am să-ţi devin o
povară… că am să mă agăţ de tine şi o să arate lumea cu degetul… n-am să fac asta, nu-s idioată…
ia spune, eşti în pijama?… ce culoare?… mov? (râde isteric)… cum de ce râd ? mă gândesc cum
arăţi tu în pijama mov… cred că eşti tare amuzant… eşti un urs obraznic şi-mi îmi vine să te muşc
de nas… ei na, ce o să-mi faci?… spune-mi ce o să-mi faci… (urmează un moment în care Cati se
mângâie şi se masturbează în timp ce celălalt îi vorbeşte… geme tot timpul; termină repede…)…
da, a fost bine… Doamne ce am ajuns să fac (râde)… aşa ar spune mama, nu eu… poftim?…
vreau, cum să nu vreau? Unde? La Central? Ce cameră?…ok, vin cum scap de la şcoală…. mucles,
jur… despre cine?… lasă-l pe tata, ăla e dus cu pluta… bine bine, dacă te interesează subiectul…
dacă vrei pot să-l întreb pe David, vorbesc la telefon mai tot timpul… David cu mama ?… nu ştiu,
dacă fac ceva se ascund foarte bine… vorbim mâine, da? daaaar… să ştii că nu scapi aşa, cu una cu
două… îmi dai un pupic la fiecare întrebare despre tata… asta e treaba mea… pa pijămăluţă (se
hlizeşte)… somn uşor, puricii pe un picior…

SCENA II

ANGELA CATI

(După ce Cati lasă telefonul jos, rămâne întinsă cu faţa în sus; cântă ceva, din când în când se
hlizeşte; se aude o bătaie în uşă)

CATI : David ? Tu eşti ?

ANGELA (de dincolo de uşă) : Nu, Angela sunt…

CATI (se ridică şi deschide uşa) : Dar de când baţi tu la uşă, mami ?

ANGELA : Mă gândeam că dormi…

CATI : Păi mă trezeai oricum, nu ?

ANGELA: Ce făceai ?

CATI : Nimic special, mă gândeam aiurea… tocmai am vorbit la telefon cu… cu Maria.

ANGELA : A, fata care şi-o pune cu un student.

CATI : Nu mai e cu ăla.

ANGELA : Nu ?

CATI : E cu altul (râde) De fapt, e cu un al treilea… complicat; îmi mărturisea că se simte ca într-
un parc de distracţii, simte la tot pasul nevoia să schimbe caruselul…

ANGELA : Fata asta e un rău exemplu pentru tine, eu aşa cred…

CATI : Un om fericit e un exemplu rău pentru unul nefericit, asta vrei să spui, nu mami ?

Page | 48
ANGELA : Ştii ceva domnişoară ? Nu-mi vorbi mie de nefericire.

CATI : De ce mami ? Crezi că asta selectează după criterii de vârstă ?

Se lasă liniştea pentru o vreme

ANGELA : Iartă-mă, n-am venit pentru asta…

CATI : Te-a cam tulburat Crudu, aste e de fapt…

ANGELA (oftează): Nu ştiu exact ce mi se întâmpla… mă simt brusc neajutorată (dă să plângă)

CATI : O, nu… mami, fără scene, te rog… nici un bărbat nu merită să plângi pentru el, n-ai spus
tu asta ?

ANGELA (se stăpâneşte) : Nu voiam să plâng pentru un bărbat dar… în fine, mi s-a luat… Dar…
pentru că ai adus vorba, ce părere ai despre… despre tot ce se întâmplă.

CATI : Cu David ai vorbit ?

ANGELA : Ce să vorbesc cu David ?

CATI : Of, mami, te trădezi aşa de uşor… e membru al familiei, opinia lui contează…

ANGELA : David… niciodată n-am ştiut ce gândeşte cu adevărat, nu văd de ce aş reuşi ceva
acum.

CATI : Mi se pare că trebuie să facem ordine puţin în viaţa asta a noastră… asta cred că se
întâmplă…

ANGELA : Până acum n-ai spus nimic nou, portocala mea…

CATI: O, sa nu te legi iar de tricoul ăla… am acceptat doar pentru ca să face economii, nu din
altceva…

ANGELA : Era doar un alint… repede îţi mai ieşi din fire…

CATI : În primul rând trebuie să plecăm de aici… la Bucureşti, la Constanţa, în Patagonia…

oriunde. Iar înainte de asta trebuie să mai faci un lucru simplu : să-l cauţi pe tata în gară şi să
vorbeşti cu el.

ANGELA : Cati, draga mea, îl cunosc pe Dan mai bine ca pe mine… nu se mai întoarce.

CATI : N-am spus că trebuie să-l readuci acasă, ci că trebuie să vorbeşti cu el.

ANGELA : Ce să vorbesc cu el ?

Page | 49
CATI : Mă mami, faptul că nu ştii încă de ce ne-a părăsit te ţine într-un fel aiurea legată de el. Voi
n-aţi avut o discuţie lămuritoare. Oamenii când se despart au grijă să poarte o ultimă discuţie
lămuritoare…

ANGELA : De unde ştii tu toate astea ?

CATI : Mi se pare doar logic, atât.

ANGELA : Ai dreptate, noi n-am purtat o conversaţie lămuritoare şi asta nu mă lasă în pace.

CATI : Deci caută-l, vorbeşte-i şi puneţi-i punct. Apoi te muţi la Bucureşti şi uiţi că l-ai mai
cunoscut vreodată. Îţi refaci viaţa…

ANGELA : Ce uşor ţi se pare…

CATI : Pentru că e uşor, femeie încăpăţânată ce eşti… ce-o să faci acum, o să porţi doliu ? Eşti
tânără, eşti bună încă… Crudu e acolo şi sunt sigură ca nu aşteaptă decât un telefon…

ANGELA : După câte i-am făcut…

CATI : Mai degrabă după câte nu i-ai făcut (se hlizeşte)

ANGELA : Cati!

CATI : E bărbat, suportă… şi, recunoaşte, ţi s-au aprins călcâiele după el…

ANGELA : Mă tem că nu numai mie… îţi umblă ochii în cap precum bilele de la loterie…

CATI : Ce dracului mă mami… mă vezi pe mine luându-ţi prăjitura din faţă ?

ANGELA : Iar vorbeşti aiurea…

CATI : În plus am prieten…

ANGELA : Ce ? Pe cine ? De ce nu mi-ai spus ? Reao ce eşti…

CATI : … nu te ambala că dai în fiert (râde) E ceva nou, abia ne tatonăm… telefoane timide,
invitaţii la cofetărie… în lipsă de altceva mai bun…

ANGELA : Cum poţi să spui asta ? Abia îl cunoşti şi îl şi critici?

CATI : Un bărbat adevărat nu conduce o femeie la cofetărie…

ANGELA : Păi la 18 ani, nu sunt încă bărbaţi adevăraţi – asta e , ei se dezvoltă mai greu…

CATI : Dar cine a spus că are 18 ani ?

ANGELA : În seara asta vrei să mă surprinzi cu orice chip… dar câţi ani are dragă…?

CATI : Ei câţi ani, câţi ani… nu e bătrân.

Page | 50
ANGELA : Câţi ?

CATI : 37

ANGELA : Câţi ?

CATI : E neînsurat, asta e sigur.

ANGELA : Cati, dar tu ai abia 18…

CATI : E aşa dulce mami… mi-a cumpărat un sutien cu două numere mai mari (râde)

ANGELA : Ţi-a cumpărat un sutien…

CATI : Cu două numere mai mari… îmi ieşeau sânii afară. I-am dat voie să mi-l pună… Doamne,
ce stângaci!

ANGELA : Dumnezeule! Nu-mi vine să cred… Şi? Aţi…?

CATI : Dacă ne-am tras-o ? Nu, nu încă… Încă mai ezit; mi-e teamă să nu intru în parcul de
distracţii al Mariei… din afară pare tentant, dar înăuntru parca e prea mult zgomot.

ANGELA : 37 de ani… e bătrân mamă… iar dacă e neînsurat, cine ştie ce vicii ascunde.

CATI : Să aibă, să aibă… un bărbat fără vicii e ca… sau lasă, ca iar mă întrebi de unde le ştiu pe
toate (se hlizeşte)

ANGELA : Ce să mă fac eu cu tine, fată dragă?

CATI : Până să te faci cu mine… adică (râde), la dracu’ cu limba română… ştiu foarte bine ce
fac… ocupă-te mai mult de tine… uite, ai slăbit, ai cearcăne… vorbeşte cu tata, rezolvă şi chestia
asta, apoi caută-l pe Miti şi fă ceea ce trebuie făcut. Plecaţi câteva zile la munte şi…

ANGELA : Şi ?

CATI : Ei şi, ei şi… urcaţi-vă pe pereţi… (râde)

ANGELA : De parcă ar fi totul aşa simplu.

CATI : Iar începem ?

ANGELA : Azi a fost o zi grea… mă duc să mă culc… să ştii că mi-a prins bine conversaţia asta…
sunt pe cale să iau câteva hotărâri, am nevoie de ajutorul tău, portocala mea…

CATI (aruncă după ea cu o pernă, râzând) Pleacă!… (apoi) Noapte bună, mami… (după ce iese
Angela, ridică receptorul şi formează un număr) Alo? Pijămăluţă, dormi ? (se hlizeşte)

SCENA III

Page | 51
CRUDU DAN

(Clădirea gării; Crudu, este în aşteptare; apare Dan; îl vede; întâlnirea trebuie să aibă tensiunea
unei confruntări mute)

DAN : Scuzaţi-mă, cred că vă ştiu, domnul Crudu, nu-i aşa ? Ziaristul…

CRUDU : Da.

DAN : Nu ne-am cunoscut dar mi se pare că sunteţi un vechi prieten al soţiei mele.

CRUDU : E un fel de a spune… să zicem, da.

DAN : V-am văzut odată la o masă rotundă la televizor. Tocmai mă întorsesem acasă când soţia
mea privea programul şi mi-a spus că aţi lucrat împreună la Iaşi.

CRUDU : Da, prin anii ‘80.

DAN : Nu o cunoscusem încă pe atunci. Presupun că sunteţi obişnuit să fiţi recunoscut.

CRUDU (se simte dominat şi contraatacă) : De fapt, mai deunăzi am vizitat-o pe soţia
dumneavoastră. Era gata gata să mă culc cu ea, noroc cu fata dumitale că ne-a surprins la timp…

DAN : O, înseamnă că aţi venit cu trenul de 11 şi 15. E un intercity, îl cunosc.

CRUDU : Mda, e foarte comod. V-aţi familiarizat deja cu mersul trenurilor…

DAN : Iar dumneata cu lenjeria intimă a neveste-mii…

CRUDU : Deh, fiecare cu norocul lui…

DAN : La revedere…

CRUDU : Sunteţi o vedetă, domnule Goia… se vorbeşte despre dumneavoastră… vă cunoaşte tot
oraşul…

DAN : Nu mi-au lipsit niciodată admiratorii…

CRUDU : Eu mă informez numai la cea mai sigură sursă… deformaţie profesională.

DAN : Angela v-a spus, evident, totul. Previzibil…

CRUDU : Da, mi-a părut rău, natural. Dacă tot n-am dus actul sexual până la capăt m-am gândit că
e mai bine să o descos…

DAN (încep să se audă tobele; dar se stăpâneşte): Mi se pare că încercaţi să mă provocaţi…

CRUDU : Nu, duc o conversaţie lipsită de griji cu un individ care şi-a lăsat familia şi s-a cărat
aiurea.

Page | 52
DAN : Norocul a venit exact din partea dumneavoastră; îmi pare rău că n-aţi reuşit prea multe cu
Angela… e o adevărată bestie în pat, iar la oral nu are egal;

CRUDU : Dacă fiica voastră seamănă cu mama ei, pot jura cu mâna pe inimă că n-am pierdut prea
mult;
DAN : Cacialmalele nu aduc câştiguri frumoase…

CRUDU : Aşa spunea şi Cati… de unde o fi învăţat atâtea lucruri?

DAN : Am apreciat întotdeauna bărbaţii potenţi.

CRUDU : Cred că trebuie să plec… mi-a făcut o adevărată plăcere să vă cunosc.

DAN : Da, natural…Mi-a făcut plăcere să vă cunosc. Sper să ne revedem (se îndepărtează)

SCENA IV

(Dan stă pe o bancă; e neliniştit, vorbeşte publicului; zgomotele gării sunt înlocuite de zgomotul
tobelor)

„Iertaţi-mă domnule doctor, dar dumneavoastră săvârşiţi iar un act de simplificare a lucrurilor. Tot
timpul, prin diferite sugestii, v-am dat a înţelege că aveţi de ales între diferite posibilităţi şi că
sunteţi autorul propriului dumneavoastră destin! Nu eu v-am păcălit, aţi picat în cursa pe care
singur v-aţi întins-o, în cursa propriului orgoliu, care v-a băgat în cap că sunteţi în stare să jucaţi la
mai multe nunţi deodată, fără nici un risc! Aţi uitat? Nu v-am explicat, pe larg, că omul trebuie să
respecte o autoritate, indiferent care, dacă vrea să n-o sfârşească rău? Şi că, revoluţia îşi are şi ea
regulile ei? Mai clar nici nu puteam să vă spun cum stau lucrurile în realitate. Eu am conştiinţa
curată, am făcut tot ce s-a putut; nu cred că misiunea mea putea fi îndeplinită mai concret, decât
aşa. Ghinionul dumneavoastră că n-aţi înţeles nimic. E paradoxal că abia acum, când am pierdut
partida definitiv şi cunoaşterea mea nu mă mai ajută cu nimic, încep să înţeleg întreaga poveste.
Fistula avea dreptate : am fost un nebun înfumurat, care şi-a închipuit că poate trage foloase,
exploatându-l pe diavol, fără să facă legământ cu el. Numai că, precum se ştie, diavolul nu poate fi
păcălit”

SCENA V

CRUDU OPERATORUL DAN

(acelaşi decor al gării; Crudu aşteaptă tot mai nerăbdător; apare un operator cu o cameră de luat
vederi performantă)

OPERATORUL : Bună ziua… mă scuzaţi că am întârziat… e un trafic imposibil aici, în

Bucureşti.

Page | 53
CRUDU (îl priveşte critic) : Tu eşti echipa de filmare, mă ? Adrian mi-a promis lumini, doi
operatori şi antenă. Ce pula mea se întâmplă aici?

OPERATORUL : Nu ştiu decât un singur lucru : eu sunt singurul trimis pe teren azi.

CRUDU : La dracu’! M-am săturat de amatori.

OPERATORUL : Sunt bun, domnule Crudu… o să vă convingeţi.

CRUDU : Eşti nou pe-acolo, nu te-am mai văzut…

OPERATORUL : Am lucrat la Sky TV, dar m-am întors acasă… America nu e de mine, put la fel
de nasol ca ai noştri.

CRUDU (îl priveşte iar atent) : Bine , bine… să vedem ce-ţi poate capul.

OPERATORUL : Ok, unde mergem ?

CRUDU : Nicăieri, stăm aici, în gară.

OPERATORUL : Şi ce facem, filmăm trenurile cum vin şi pleacă ?

CRUDU : Ai filmat vreodată o vânătoare ?

OPERATORUL : Nu, dar nu m-aş da la o parte…

CRUDU : O să luăm un interviu unei persoane care nu ştie că îi vom lua un interviu.

OPERATORUL : Filmăm pe furiş ?

CRUDU : Nu, ceva mult mai subtil. Filmăm un ţăcănit de actor din Piatra Neamţ care s-a mutat în
Gara de Nord şi nu mai pleacă de aici niciodată. Tocmai am avut o mică discuţie cu el, l-am
perpelit puţin… a devenit agresiv – îţi dai seama cum o să arate ăsta în cadru?

OPERATORUL : Dar cum l-aţi dibuit ? Cine v-a vândut pontul?

CRUDU : Flerul, frate… în chestii din astea, n-am egal

OPERATORUL : Cineva tot v-a scăpat o vorbuliţă…

CRUDU : Cum te cheamă?

OPERATORUL : Nae…

CRUDU : Nae… informaţia asta m-a costat o muie…

OPERATORUL (râde încurcat) : Ei… cum adică ?

CRUDU : I-am dat o muie lu’ fie-sa… Nae, ăştia în casa aia sunt toţi la fel de săriţi; pe oricare pot
să-l fac subiect de reportaj…
Page | 54
OPERATORUL : Să mori tu… ăăă, adică, mă iertaţi.

CRUDU : Da mă, să mor eu… unul e handicapat locomotor, soră-sa e o curva în devenire, şi mă-sa
e o băşinoasă de care m-am îndrăgostit când eram încă tânăr iar acum creşte păianjeni la fofo…

OPERATORUL : Nu degeaba a plecat ăla de acasă… O să facă rolul vieţii… (râde)

CRUDU (serios, profesional) : Nu, scopul meu este explorarea naturii acestui om. Să obţin o
imagine a vieţii sale. Vreau să aflu de ce nu pleacă de aici niciodată. Şi vreau premiul Asociaţiei…

OPERATORUL : A, e genul sărit de pe şină.

CRUDU : Dacă e nebun, este într-un mod interesant, pentru că e un om interesant. Dar, atenţie,
este posibil să nu obţin un interviu normal. Dacă va vedea camera sigur o va lua din loc, aşa că am
nevoie de câteva cadre de la distanţă. Apoi încerci să-l surprinzi în tot felul de ipostaze. Iar când
am strâns suficient material, voi încerca să-l atrag într-o conversaţie.

OPERATORUL : Atunci, eu spun să începem domnule Crudu. Cred că mă paşte o gripă, sau cam
aşa ceva. (priveşte în sus) Ce chestie, a început să ningă.

CRUDU : Nu încă, dar nu mai durează. Mă uit după el, trebuie să apară… (Dan apare în gară)
Uite-l… ai grijă, e un exemplar valoros.

OPERATORUL : Despre ce vorbiţi domnule ?

CRUDU : Tocmai eşti pe cale de a filma o partidă de vânătoare. Bărbatul în vârstă, cu barbă…

(Dan este pe aceeaşi bancă; ninge; din podul scenei trebuie să cadă zăpadă artificială; întreaga
scenă se va desfăşura însoţită de căderea zăpezii; Dan priveşte cum ninge preţ de câteva minute;
are o mină îngrijorată, vorbeşte singur, e evident; se ridică şi începe să se plimbe; zgomotele
regulate dintr-o gară îl însoţesc; dar, brusc , se simte încolţit; devine atent, priveşte în jur şi îi vede
pe cei doi : operatorul care filmează şi Crudu; încearcă să se ferească sau să se ascundă în
mulţime)

OPERATORUL : Mai filmez ?

CRUDU : Nu, opreşte. O să luăm mai încolo alte cadre. Să-l lăsăm să se liniştească un pic, s-ar
putea să ne fi văzut…. Aha, iată-l e la capătul peronului 4.

OPERATORUL : Pot să-l iau de aici, am teleobiectiv.

CRUDU : Ok, ia-l, filmează.

(Dan iese din scenă)

CRUDU : A ieşit din gară… ştiu unde se duce, pe 100 de dolari că ştiu unde se duce.

OPERATORUL : În parc ?

Page | 55
CRUDU : Nu, a coborât la metrou… îl simt.

OPERATORUL : O să aşteptăm mult ?

CRUDU : Nu, sigur nu. Nu rezistă mult afară. O să-l aştept chiar la intrarea în gară.

SCENA VI

(Intră în scenă Cati şi Angela; se întâlnesc cu Crudu şi operatorul)

ANGELA (surprinsă) : Miti ? Ce cauţi aici ?

CRUDU : Sărut mâna, Angela… buna Cati.

CATI : Bună ziua domnule Crudu, ce faceţi ?

CRUDU : Of, în meseria mea nu ai linişte niciodată, nu-i aşa Gică ?

OPERATORUL : Nae…

CRUDU : Nu-i aşa Nae?

OPERATORUL : Aşa e domnu’ Crudu

CRUDU : Nae e răcit cobză, dar nu are timp de bolit. Spectatorii aşteaptă subiectele noastre
fierbinţi…

ANGELA : Mie mi se pare dubios să te văd la ora asta aici.

CRUDU : Hm… de ce ?

ANGELA : Nu ştiu… aşa mi se pare…

CATI : Domnule Crudu, nu ne invitaţi la o cafea ?

ANGELA : Nu pentru asta am venit, Cati.

CATI : Dar pentru ce am venit , mami ?

ANGELA : Cati, te rog să…

CRUDU : Chiar aşa odios am deveni încât nu sunt în stare să te conving să rămâi la o cafea ? Sau
ceai… e frig, abia aţi coborât din tren… în plus, Dan nu pleacă de aici – aveţi tot timpul să-l vedeţi

ANGELA : Nu-mi amintesc să-ţi fi vorbit despre scopul vizitei noastre aici…

CRUDU : E foarte greu de dedus…

CATI : Mami, nu mai fi aşa rece… domnul Crudu încearcă să fie drăguţ…

Page | 56
ANGELA : Asta e problema domnului Crudu – încearcă să fie mereu drăguţ.

CRUDU : Dumnezeu mi-e martor.

ANGELA : Fie, o cafea… 15 minute… după care fiecare îşi vede de ale lui.

(se aşează la o masă pregătită dinainte cu cafelele pe masă)

CRUDU (încet, către Nae) : Să fi cu ochii pe gaura de metrou… dacă apare ăla, îi sărim direct în
faţă

OPERATORUL : Şi astea două ?

CRUDU : Nu ştiu, sunt un element nou… dar s-ar putea să dea mai multă culoare, am eu grijă.

Încep să bea cafea, moment de tăcere

CRUDU (către Angela, protector) : Ţi-e mai bine ?

ANGELA : Da, parcă… puţin…

CRUDU : Nu te supăra că te întreb dar… venind aici, ce crezi că vei obţine ?

CATI : O discuţie lămuritoare…

ANGELA : O discuţie lămuritoare…

CRUDU : A-ha! O discuţie lămuritoare… aşa dintr-o dată, după aproape trei luni de indiferenţă…

ANGELA (izbucneşte) : Nu mi-a fost niciodată indiferent…

CRUDU : Numai tu ştii asta.

ANGELA (se ridică brusc) : Au trecut cele 15 minute, trebuie să mergem Cati.

CATI : Unde ? Deja am ajuns.

ANGELA : Hai să-l căutăm prin gara; eu iau primele peroane, tu pe celelalte; apoi, dacă nu dăm
de el, luăm la rând terasele, restaurantele… la final mergem la hotel. Nu plec de aici până nu-l văd
şi nu am o discuţie lămuritoare cu el.

CRUDU : Nu e în gară…

ANGELA : Ce vrei să spui ?

CRUDU : Că nu este în gară.

OPERATORUL : Nu este, doamnă.

CATI : Dar unde este ?
Page | 57
CRUDU : Ţi-e dor de tati ?

CATI ( aluziv) : Şi încă ce dor…

CRUDU : O să-l vezi în curând…

ANGELA : Îl urmăreşti nu-i aşa ? Îl filmezi, vrei să-l faci de râs în faţa tuturor… numai ca să te
răzbuni pe mine… să-ţi fie ruşine, Crudu, eşti odios… eşti inuman…eşti… eşti…

CRUDU : Nu-mi fac decât datoria, Angela. Nu are nici o legătură cu tine. Un om a ieşit brusc din
funcţiune, eu trebuie să fac asta public…

ANGELA : Dar de ce ?

CRUDU : Ca să nu se mai întâmple şi altora…

ANGELA : Ştii ceva ? Lasă prostiile… tu şi actele publice… te rog, lasă-l. Fă-o pentru mine…

CRUDU : Şi ce te face să crezi că aş accepta ?

ANGELA : Faptul că te rog s-o faci pentru mine… Îţi promit solemn… Miti, după ce se termină
toate astea… îţi promit că… înţelegi ?

CRUDU : Nu, nu înţeleg, vreau să-mi spui în clar…

CATI (furioasă) : Ce nu înţelegeţi domnule Crudu, după ce se termină toate astea, vi se va vârî în
pat şi vă va oferi cea mai aprinsă şi frustrată partidă de sex din câte aţi avut vreodată.

ANGELA (o plesneşte brusc peste faţă) : Taci! Taci! Până aici, nu mai suport.

CATI (începe să plângă): M-a lovit…

CRUDU : Despre asta e vorba Angela ? Ne-o tragem ?

ANGELA : Înţelegi tu…

CRUDU : Vreau să aud din gura ta…

ANGELA : Cati…

CATI : M-ai lovit…

CRUDU : Deci nu ne-o tragem…

ANGELA : Facem cum vrei tu… nenorocitule… numai lasă-l în pace… te rog eu să-l laşi în pace.

CRUDU : Să mă gândesc puţin…

Page | 58
 SCENA VII

Intră Dan… este ezitant şi adulmecă atent fiecare colţ al gării; cei patru îl zăresc; operatorul
începe să filmeze; Angela dă să se ridice, dar este ţinută de mână de Crudu; după câteva încercări
nereuşite, se smulge şi fuge către Dan

CRUDU: Uite-l ! Gică, din momentul acesta filmezi totul, nu opreşti camera sub nici o formă, ai
înţeles?

OPERATORUL : Ok, boss… (pentru el) Mă cheamă Nae ‘te-n gură…

ANGELA : Dan! Dan! Fugi! Te filmează! Te vor da la televizor.

DAN (surprins să-şi vadă soţia alergând) : Angela ?

ANGELA (ajunge lângă el) : Crudu e la masa aia, te filmează… face o emisiune…nu ştiu…
trebuie să fugi de aici, trebuie să te ascunzi…

DAN : Nu mă îmbrăţişezi ? (Îl îmbrăţişează)

ANGELA : Acum fugi, nu mai sta…

DAN : Unde să fug, dragă, ce ai?

ANGELA : Dar te filmează…

DAN : Cea de acolo cine e, Cati ?

ANGELA : Da, Cati…

DAN : Şi de ce stă lângă ei ?

CRUDU ( s-a apropiat între timp) : Doamnelor şi domnilor ne aflăm în Gara de Nord din
Bucureşti, la ceea ce se poate numi finalul unei triste poveşti de familie…

ANGELA (îl întrerupe) : Nu e nici o poveste de familie, nu e nici un final… te rog să pleci…

CRUDU (imperturbabil) : După trei luni de căutări aproape disperate, Angela Goia a reuşit să-şi
găsească soţul…

CATI (strigă de acolo de unde a rămas) : Tati! U-u, aici sunt!

CRUDU : … plecat de acasă ca urmare a unei crize de personalitate…

ANGELA : Crudu, te rog din suflet… opreşte-te. Pleacă. Faci numai rău…

CRUDU : … pare un subiect melodramatic la prima vedere şi chiar ar putea având în vedere că
eroul acestui reportaj este un cunoscut actor din Piatra Neamt pe nume Dan Goia…

Page | 59
ANGELA : Dan, tu de ce nu spui nimic ? (Dan fixează camera cu o privire imobilă; sunetul
tobelor, la început insinuant, începe să se audă din ce în ce mai tare)

DAN : A fi sau a nu fi : iată întrebarea/Mai vrednic oare e să rabzi în cuget/ A vitregiei prăştii şi
săgeţi…

CRUDU : (Către operator) : Filmezi mă ? Ăsta e dus rău…

DAN : … Sau fierul să-l ridici asupra mării…

OPERATORUL : Da domnu’ Crudu… iau tot…

DAN : …De griji – şi să le curmi ? Să mori, să dormi…

ANGELA : Dan, nu e timp pentru asta… fugi, la naiba!

DAN : …atât : şi printr-un semn să curmi durerea de inimă şi droaia de izbelişti…/ce-s date cărnii;
este-o încheiere, cucernic de râvnit…

CATI (s-a apropiat de grup) : Miti… ce se întâmplă… tati ?

DAN : … Să dormi – visând, mai ştii? Aici e greul, căci se cuvine a cugeta…

CRUDU (din nou către obiectiv) : Nimeni nu poate stabili exact ce anume l-a determinat pe acest
om aparent normal şi onorabil să-şi lasă baltă familia, statutul, publicul şi să se refugieze într-o
gară…

DAN : … ce vise pot răsări în somnu-acesta-al morţii/când hoitu-i lepădat?…

CRUDU : Pentru că (lasă vocea jos, devine patetic), doamnelor şi domnilor, Dan Goia locuieşte de
3 luni de zile într-o gară… singur, neştiut de nimeni, hăituit de propriile himere…

DAN : …de-aceea-i lungă năpasta. Altfel cine ar mai răbda a’ lumii bice şi ocări, călcâiul tiran…

CRUDU : În jurul meu se află familia lui, epuizată, tristă, dar cu speranţa că…

ANGELA : Epuizată pe dracu’! Vorbeşti numai prostii… Dane, ce ai? Hai să mergem… nu trebuie
decât să mergem… hai un pas… fă te rog un pas… va mai urma unul, îţi jur că dacă faci pasul
acesta, toate se vor rezolva de la sine… uită-te în jur… uită-te la Cati e fiica ta… David te aşteaptă
acasă…

DAN (de parcă şi-ar aminti ceva): David…

ANGELA : Da, David… hai să mergem… s-a făcut suficient circ…

OPERATORUL : Mai filmez şi asta ?

CRUDU : Nu te opri… tăiem la montaj ce nu ne interesează…

Page | 60
OPERATORUL : Ok

CRUDU (iar cu microfonul la gură) : În jurul meu se află familia lui, epuizată, tristă, dar cu
speranţa că Dan Goia, actorul a sute şi sute de roluri se va întoarce acasă…

DAN : … Cine-ar răbda poveri, gemând şi asudând sub greul vieţii/cât teama a ceva de după
moarte…

CRUDU : După cum vedeţi, Dan se află într-o stare precară de sănătate… documentându-mă aici,
am aflat o mulţime de amănunte cutremurătoare…

DAN :… tărâmul neaflat, de unde nimeni nu se întoarce/ne-ncâlceşte vrerea şi mai curând răbdăm
aceste rele, decât zburăm spre alte neştiute…

CRUDU : … spre exemplu acela că locuia într-un vagon de mărfuri dezafectat, plin de igrasie,
murdar…

ANGELA : E o minciună… minţi! Locuia în hotel…

CRUDU (nu o bagă în seamă) : … hăituit de gloatele de aurolaci din împrejurimile gării,
înfometat, căzut în patima alcoolului…

CATI : Dar tati nu bea… ce dracului ai! De aia te-ai culcat cu mine, ca să-ţi baţi joc de tata ?
(începe să-l lovească) Porcule! Boşorog libidinos… mami, e un impotent, să ştii…

ANGELA : Te-ai culcat cu el?!?

DAN : … Astfel mişei pe toţi ne face gândul: şi-astfel al hotărârii galben chip/se gălbejeşte-n
umbra cugetării…

CATI : Da (începe să plângă) M-a păcălit… m-a atras numai ca să îl aduc la tati… i-am spus tot ce
ştiam de la David…

ANGELA : Dumnezeule ce proastă eşti!

CRUDU (către Angela) : Nu e mare lucru de ea la pat… ar trebui s-o mai înveţi…

ANGELA : Ce???

CRUDU (iar la microfon) : Nu vă ascund că la iniţiativa postului nostru de televiziune, a avut loc
această ultimă tentativă de a-l readuce pe Dan Borcia printre cei care îl iubesc…

CATI : Nici măcar nu eram virgină… agariciule…

DAN :… Tăcere!

Toţi tac; Dan Goia parcă îşi revine din transă, îi priveşte pe toţi, lucid, pe rând, apoi se întoarce
cu spatele şi o ia la fugă; Angela şi Cati rămân pe loc

Page | 61
CRUDU (către operator) : După el (apoi, la microfon, în fugă)… Are loc ceva uimitor… Dan
Goia a fugit… încercăm să-l ajungem în tentativa disperată de a-l determina să se oprească şi să
obţinem un interviu în exclusivitate pentru cei care ne urmăresc…

Dan urcă pe pasarela de deasupra liniilor de cale ferată şi continuă să fugă;

CRUDU : Iată-l căţărat pe pasarela numarul 2… (către operator) Să nu-l pierzi că te-am spart…
(către microfon)… fuge într-o direcţie necunoscută (se aud tobele tot mai tare şi tot timpul)…
încercăm să nu-l pierdem din vedere… este un pasaj periculos… se poate accidenta… (în timp ce
Crudu vorbeşte, Dan se vede tot mai puţin – din jocul luminilor; aflăm despre el doar din relatarea
lui Crudu)… acum a ajuns la mijlocul pasarelei… S-a aplecat… S-a uitat la noi… a vrut doar să
vadă dacă e urmărit… porneşte din nou la fugă… s-a împiedicat… nu se poate…(se aude un strigăt
vag) Dumnezeule! A căzut! A căzut! (către operator) Ai luat mă ?

OPERATORUL : A căzut să mor eu…

CRUDU : A căzut, boul…

Se opresc epuizaţi; Angela şi Cati nu se mai văd; încetează şi tobele

OPERATORUL : Mergem după el ?

CRUDU : Nu, nu dă bine în cadru…

OPERATORUL : Să le zicem la alea că a crăpat ăsta…

CRUDU : Nu, nu vreau să le mai văd, dă-le dracului de ştoarfe… oricum până în juma de oră îl
găseşte cineva… morţii nu ne interesează mă Gică, nu mai tresare nimeni când îi vede.

OPERATORUL : Şefu’ am pus-o cu reportajul ăsta…

CRUDU : I-am pus-o Gică…

OPERATORUL : Nu mă cheamă Gică…

CRUDU : Ce mai contează… hai ridică-te să spun cuvintele de final…

OPERATORUL : Să fie ceva frumos…

CRUDU : De ce spui asta ?

OPERATORUL : Nu ştiu, aşa cred eu…

CRUDU : Bine mă… deşi l-aş băga mai degrabă în mă-sa… m-a impresionat porcul…

OPERATORUL : Na că s-a făcut seara… hai acasă şefu, mâine trebuie să dăm filmul.

CRUDU : Strânge tot şi hai…

Page | 62
 SCENA VIII

Scena este aranjată (doar ca sugestie, din lumini) într-un soi de seară de gală; se anunţă premiile
Asociaţiei

VOCE DIN OFF (tot a lui Crudu eventual) : Anul acesta, premiul pentru cel mai bun reportaj de
televiziune îi revine lui Miti Crudu de la SPOT TV pentru „Ochiul care te priveşte/ Ultimul tren
spre casă.”

Se aud aplauze… intră în scenă Crudu, îmbrăcat bine

Din lumini se recreează scena VII

CRUDU: Doamnelor şi domnilor ne aflăm în Gara de Nord din Bucureşti, la ceea ce se poate numi
finalul unei triste poveşti de familie…
După trei luni de căutări aproape disperate, Angela Goia a reuşit să-şi găsească soţul plecat de
acasă ca urmare a unei crize de personalitate…

ANGELA : Crudu, te rog din suflet…

CRUDU : O femeie disperată căutând sprijin de la oricine numai ca soţul ei să revină acasă… pare
un subiect melodramatic la prima vedere şi chiar ar putea fi având în vedere că eroul acestui
reportaj este un cunoscut actor din Piatra Neamt pe nume Dan Goia…

ANGELA : Dan, tu de ce nu spui nimic ?

DAN : A fi sau a nu fi : iată întrebarea/Mai vrednic oare e să rabzi în cuget/ A vitregiei prăştii şi
săgeţi/atât : şi printr-un semn să curmi durerea de inimă şi droaia de izbelişti…/ce-s date cărnii;
este-o încheiere, cucernic de râvnit…

CRUDU: Nimeni nu poate stabili exact ce anume l-a determinat pe acest om aparent normal şi
onorabil să-şi lasă baltă familia, statutul, publicul şi să se refugieze într-o gară… Mă aflu aici lângă
el, lângă familia lui şi pare că nu recunoaşte pe nimeni. Un bărbat matur, înconjurat de familia sa,
recitând replici din Iulius Cezar… Să fie perioada de tranziţie pe care o traversăm fără încetare de
mai bine de 17 ani ? Să fie criza unui bărbat obişnuit cu luminile strălucitoare ale rampei şi
absorbit brusc de anonimat ? Să fie o simplă problemă de cuplu ? Iată ce încercăm să aflăm astăzi
la orele (se uită la ceas) 15,30 în Gara de Nord din Bucureşti…

DAN : … ce vise pot răsări în somnu-acesta-al morţii/când hoitu-i lepădat?…

CRUDU : Pentru că (lasă vocea jos, devine patetic), doamnelor şi domnilor, Dan Goia locuieşte de
3 luni de zile într-o gară – Gara de Nord… singur, neştiut de nimeni, hăituit de propriile himere,
înconjurat doar de şinele reci şi goana nesfârşită a călătorilor.

ANGELA : Dane, ce ai? Hai să mergem… nu trebuie decât să mergem… hai un pas… fă te rog un
pas… va mai urma unul, îţi jur că dacă faci pasul acesta, toate se vor rezolva de la sine… uită-te în
jur… uită-te la Cati e fiica ta… David te aşteaptă acasă…

DAN (de parcă şi-ar aminti ceva): David…

Page | 63
ANGELA : Da, David… hai să mergem… s-a făcut suficient circ…

CRUDU (iar cu microfonul la gură) : În jurul meu se află, aşa cum v-am spus familia lui, epuizată,
tristă, dar cu speranţa că Dan Goia, actorul a sute şi sute de roluri se va întoarce acasă…nu au
putere să spună nimic. Nu vor altceva decât să-şi ia tatăl, soţul acasă…

DAN : … Cine-ar răbda poveri, gemând şi asudând sub greul vieţii/cât teama a ceva de după
moarte…

CRUDU : După cum vedeţi, Dan se află într-o stare precară de sănătate… documentându-mă aici,
am aflat o mulţime de amănunte cutremurătoare… spre exemplu acela că locuia într-un vagon de
mărfuri dezafectat, plin de igrasie, murdar…hăituit de gloatele de aurolaci din împrejurimile gării,
înfometat, căzut în patima alcoolului. Nu vă ascund că la iniţiativa postului nostru de televiziune, a
avut loc această ultimă tentativă de a-l readuce pe Dan Goia printre cei care îl iubesc…

DAN :… Tăcere!

Toţi tac; Dan Goia parcă îşi revine din transă, îi priveşte pe toţi, lucid, pe rând, apoi se întoarce
cu spatele şi o ia la fugă; Angela şi Cati rămân pe loc

CRUDU (la microfon, în fugă)… Dar… nu se poate… se întâmplă ceva uimitor… Dan Goia a
fugit… încercăm să-l ajungem în tentativa disperată de a-l determina să se oprească şi să obţinem
un interviu în exclusivitate… pentru cei care ne urmăresc…

Dan urcă pe pasarela de deasupra liniilor de cale ferată şi continuă să fugă;

CRUDU : Iată-l căţărat pe pasarela numarul 2… fuge într-o direcţie necunoscută… încercăm să
nu-l pierdem din vedere… este un pasaj periculos… se poate accidenta… (în timp ce Crudu
vorbeşte, Dan se vede tot mai puţin – din jocul luminilor; aflăm despre el doar din relatarea lui
Crudu)… acum a ajuns la mijlocul pasarelei… S-a aplecat… S-a uitat la noi… a vrut doar să vadă
dacă e urmărit… porneşte din nou la fugă… s-a împiedicat… nu se poate…(se aude un strigăt vag)
Dumnezeule! A căzut! A căzut!

Blank de câteva secunde… apoi se aprinde din nou lumina cu Crudu în faţa camerei de luat
vederi… e vizibil afectat (de fapt joacă asta)… stă câteva clipe cu microfonul în faţă fără puterea
de a mai spune ceva… apoi

CRUDU : Doamnelor şi domnilor, în toată această urmărire nebună am avut tot timpul sentimentul
acut şi apăsător al unor tobe care băteau în apropiere. Însă, după ce Dan… minunatul nostru
actor… a căzut… s-au petrecut două lucruri, încheind cea mai dramatica scenă pe care a jucat-o
vreodată : tobele au încetat să mai bată, iar afară a început să ningă.

EPILOG

Clădirea gării… se aud zgomotele călătorilor, dar îndepărtate, ne aflăm într-o margine, pe un
peron, la o ieşire; intră în scenă angajatul gării; e întuneric; cântă ceva, fals, efect comic; la un
moment dat aude un geamăt

Page | 64
ANGAJATUL GĂRII : Care eşti acolo mă? (ridică lampa pentru a se apăra)

DAN : Eu…

ANGAJATUL GĂRII : Care eu mă ?

DAN : Eu…

ANGAJATUL GĂRII : Lumineaza-ţi faţa…

DAN : Cu ce ?

ANGAJATUL GĂRII : A… (se apropie timid de corpul întins pe jos, îl luminează) Aoleu!
Actoru’… Ce faci mă Albulescu? Ce ai patit?

DAN : Sunt rănit, ajută-mă…

ANGAJATUL GĂRII : Iar ţi-a pus-o cineva… bă ai şi tu o baftă…

DAN : M-am născut cu semn…

ANGAJATUL GĂRII : Da, văd… şi ţi-e teamă să rămâi fără… şmechere…

DAN : Sunt rănit… mă doare… nu mă mai face să râd…

ANGAJATUL GĂRII : Păi şi eu ce să-ţi fac ?

DAN : Bună întrebare… du-mă de aici… sunt rănit, mi-e frig… cred că pierd sânge…

ANGAJATUL GĂRII : Ia să văd ? (se uită) N-ai nici pe dracu’… eşti doar puţin umflat, parca ai
fi viu (râde)

DAN (râde slăbit) : Nu mă mai face să râd… mă doare…

ANGAJATUL GĂRII : Aşa spui tot timpul… (se apleacă spre el)… hai, să te iau de aici… mi se
pare că iar e doctoru’ acela al meu în tură… ce-o să-i mai zic acum, că te-am luat de nevastă ?
(râde)
DAN : Nu ştiu… vezi tu… (încep să se îndrepte către ieşire; dialogul de mai jos se poartă până
ies)

ANGAJATUL GĂRII : Cum ai ajuns mă acolo, că nu mi-ai spus ?

DAN : Am căzut de pe pasarelă…

ANGAJATUL GĂRII (se opreşte uimit) : De unde mă ? De acolo de sus ?

DAN : Da, de acolo… nu mă crezi…

ANGAJATUL GĂRII : Te cred mă cum să nu te cred… nu eşti tu cascadoru’ ăla… cum îi zice …
Buză de Iepure ăla ?
Page | 65
DAN : În fine… îţi sunt recunoscător, să ştii… m-ai salvat de la moarte…

ANGAJATUL GĂRII : Înseamnă că dai o bere… dar nu acum… când te faci bine…

DAN (se opreşte) : Nu ţi se pare ciudat ?

ANGAJATUL GĂRII : Ce să mi se pară ciudat?

DAN : Liniştea asta…

ANGAJATUL GĂRII : Ce linişte mă, te-ai lovit la cap ?

DAN : Nu, nu… taci puţin… nu se mai aude nimic… tobele… e linişte, pot să jur.

ANGAJATUL GĂRII : Tobe… da, e clar… eşti dus… da’ lasă asta… ia mai povesteşte tu de
filmu’ alea în care ai jucat…

DAN : „Am Căciulă Cu Urechi…” ?

ANGAJATUL GĂRII : Ăla, ăla…

DAN : Să fiu sincer, nu prea mi-a plăcut să joc în el…

ANGAJATUL GĂRII : De ce mă ?

DAN : Păi nu s-a mai rulat niciodată…

ANGAJATUL GĂRII : I-auzi… pentru ce ?

DAN : La final eu trebuia să mor… şi a venit un dobitoc de la producţie… că nu dă bine, că

spectatorii trebuie să vadă finaluri fericite, că să se bucure şi ei, că de aia plătesc bilete… cică dacă
vor morţi să se uite la televizor…

ANGAJATUL GĂRII : Zău mă? Ce bou… (ies)

Căderea cortinei se va face numai pe piesa Last Train Home – Pat Metheny (Still Life- Talking
album)

CORTINA

Page | 66