CROITORUL

Creaţie scenică în trei acte

Croitorul
17
Actul I
(încadrând avanscena, o ramă barocă de
oglindă, aurie, uriaşă şi goală, aşezată în aşa fel
încât cine se uită în această, chipurile, oglindă va
sta cu faţa drept spre sala de spectacol. Deasupra
oglinzii, cupola unui cort din ţesături scumpe şi
împodobite, asemenea pânzei grele şi înflorate a
locuinţelor de campanie, destinate regilor şi
comandanţilor în veacurile de demult. Toate
acestea pe fundalul unei pânze mari înfăţişând
grădinile geometrice din Versailles.
Lângă oglindă, un manechin cu cap şi
membre, dar fără faţă. Cu un caftan de atlas
auriu pe el şi pantaloni albi până la genunchi,
prinşi jos.
In faţa oglinzii stă Excelenţa sa, un bărbat
corpolent în vârstă de cincizeci de ani, fără barbă.
Pe cap are o perucă argintie, care-i cade pe umeri.
Este îmbrăcat numai într-o cămaşă lungă.
Alături de Excelenţa sa, Croitorul, de aceeaşi
vârstă cu cel dintâi, cu o faţă directorială, ener-
gică. Cămaşă, vestă şi pantaloni de actualitate,
obişnuiţi. Este încins cu un şorţ de pânză cu
buzunar din care iese în afară un foarfece mare
de croitorie. Interiorul cortului este puternic lumi-
nat. In rest, întuneric. în cort se află o măsuţă,
iar pe măsuţă un teanc de jurnale.)
CROITORUL: (înclinându-se) Şi peruca, înălţimea
voastră.
EXCELENŢA SA: (scoate peruca şi i-o dă Croito-
rului, care o pune pe manechin; apoi Croitorul
întinde o bucată de purpură şi o pune pe umerii
Excelenţei sale) Deci, maestre, dumneata spui că
barbarii sunt aproape?
CROITORUL : Sunt aici, în anticameră.
EXCELENŢA SA: Şi de când asta? Totdeauna am
fost de părere că ne despart de ei cel puţin o sută
de ani şi câteva oceane.
CROITORUL: Timpul trece repede, iar cu oceanele
treaba este de asemenea nesigură.
EXCELENŢA SA: E o veste neplăcută. Cum arată ?
CROITORUL: Groaznic. Sunt aproape goi.
EXCELENŢA SA: Şi cum se comportă?
CROITORUL: Neaşteptat de paşnic. Se uită la tapete,
miros neîncrezători scaunele. Unul dintre ei a
mâncat un buchet de trandafiri.
EXCELENŢA SA: Cu ghimpi cu tot?
CROITORUL: Nu, mai întâi a îndepărtat ghimpii
de pe tulpină cu ajutorul unui briceag.
EXCELENŢA SA: Aşadar, nu este totuşi un barbar
sadea.
CROITORUL: întocmai. Excelenţă, dumneavoastră
nu aveţi o imagine prea clară despre barbarie.
EXCELENŢA SA: îi aperi, maestre ?
CROITORUL: Da' de unde, excelenţă. Ştiţi bine că
eu reprezint civilizaţia.
EXCELENŢA SA: A, nu! Civilizaţia înseamnă eu şi
tot ce reprezint eu, ce m-a creat pe mine: ştiinţa,
arta, umanismul...
CROITORUL: Dacă nu greşesc, excelenţa voastră
nu sunteţi nici savant, nici artist şi nici măcar
un învăţător de şcoală generală. Sunteţi doar
excelenţa sa, adică întruchiparea perfecţiunii.
18
Slawomir Mrozek
EXCELENŢA SA: Tocmai.
CROITORUL: Da, dar o excelenţă îmbrăcată. Gol,
nu mai sunteţi excelenţa sa. Aici, în atelierul
meu... (arată spre manechin) Iată perfecţiunea
excelenţei voastre.
EXCELENŢA SA: Dar fiinţa mea...
CROITORUL: Fiinţa e aparenţa, cel puţin acea fiinţă
pe care putem s-o percepem şi s-o distingem.
Restul nu mai înseamnă nimic, este chiar întu-
neric, în cel mai bun caz. în clipa asta, fiinţa
excelenţei voastre este lângă excelenţa voastră.
EXCELENŢA SA: Totuşi, eu însumi...
CROITORUL: Sunt nevoit să recunosc că mă uit
fără plăcere la trupul excelenţei voastre... Dar, în
această situaţie, mai este vorba de excelenţă?
Aceste glezne, trupul... Barbaria o indică tocmai
goliciunea, şi acum excelenţa voastră... în acest
moment mai sunteţi excelenţă?... nu vă deosebiţi
cu nimic de cei din anticameră. Dacă n-ar fi fost
necesitatea profesională neplăcută, eu nu v-aş fi
descoperit goliciunea pe care o urăsc... întâmpin
cu uşurare încununarea fiecăreia dintre operele
mele. Goliciunea înseamnă nimicnicie, natură,
haos, barbarie. Când îmi voi realiza scopul, cine
ştie dacă nu mă voi apuca să cos îmbrăcăminte
pentru animale sau poate chiar pentru plante şi
minerale. O să acopăr totul. Adică voi conferi
sens întregii existenţe.
EXCELENŢA SA: Este o întreprindere impunătoare.
CROITORUL: Sunt încă departe. Mai întâi scopul,
visul vieţii mele...
EXCELENŢA SA: Asta ce mai e?
CROITORUL: Excelenţă, dumneavoastră ştiţi oare
ce este piatra filosofală ?
EXCELENŢA SA: Ceva imposibil.
Croitorul
19
CROITORUL: Ceva ce caută toţi, dar voi găsi doar
eu. Caut marele secret al croitoriei, adică, altfel
spus, al civilizaţiei.
EXCELENŢA SA: Mă uimeşti, maestre.
CROITORUL: Da. Moda ne conduce. Dar ce este
moda ? Fiecare vrea să poarte ceea ce poartă toţi;
însă, în acelaşi timp, ceea ce nu are nimeni. E un
paradox? Numai aparent. Moda exprimă dorinţa
civilizaţiei. Uneşte comunitatea perfectă cu perfec-
ţiunea individualizării. Cel dintâi care va înfăptui
acest lucru va fi marele croitor.
EXCELENŢA SA: îţi urez succes.
(Ecou de fluiere şi tobe, larmă nearticulată. Intră
în fugă, condus de lumină, Calfa, în aceeaşi vestă
ca şi maestrul, dar mai modestă, şi în acelaşi
şorţ. Se opreşte înaintea cortului).
CALFA: Stăpâne!
CROITORUL: (iese în faţa cortului) Ce-i tărăboiul
ăsta?
CALFA: Ei sunt de vină, oamenii aceştia...
CROITORUL: Ce vor?
CALFA: Vor să-i las să intre!
CROITORUL: Să aştepte.
CALFA: Bine, stăpâne (iese în dreapta alergând).
CROITORUL: (revine în cort) Veşti rele.
EXCELENŢA SA: Cine-i acolo? '
CROITORUL: Ei, barbarii.
EXCELENŢA SA: Cutează să facă gălăgie când îmi
iei măsura ?
CROITORUL: Mai rău, vor să dea buzna aici.
EXCELENŢA SA: Peste capul meu!
CROITORUL: Asta n-au spus-o.
EXCELENŢA SA: Şi de ce, mă rog? N-au întrebat
de mine ?
CROITORUL: Nici o vorbuliţă.
20
Slawomir Mrozek
Croitorul
21
EXCELENŢA SA: Asta-i bine. Nu, asta-i rău! Cum
aşa? Hoardele barbare coboară din munţii de la
Nord, ies din păduri şi se apropie dinspre stepe,
ca o furtună, un nor de lăcuste sau o lavină ame-
ninţătoare şi nici nu le trece prin cap acestor
sălbatici să întrebe de mine? Eu nu cred.
CROITORUL: E şi greu de crezut.
EXCELENŢA SA: Cu siguranţă, vor să mă distrugă.
Poate numai dacă sunt nişte barbari neadevă-
raţi.
CROITORUL: Arată întru totul ca barbarii.
EXCELENŢA SA: Atunci, de ce au venit?
CROITORUL: Aflăm numaidecât.
EXCELENŢA SA: Poate nu ştiu că mă aflu aici.
CROITORUL: Le spun îndată.
EXCELENŢA SA: Nu, stai omule! Vrei să mă pierzi,
maestre ?
CROITORUL: Ferească Dumnezeu!
EXCELENŢA SA: Mai bine să ne grăbim, ia-mi
măsura, maestre.
CROITORUL: Măsura, dar pentru ce?
EXCELENŢA SA: Pentru mantia de purpură.
CROITORUL: Iarăşi? Asta a fost.
EXCELENŢA SA: Nu strică s-o iei din nou.
CROITORUL: Mereu acelaşi lucru.
EXCELENŢA SA: Deci, dumneata, maestre, ce mă
sfătuieşti ?
CROITORUL: Le-am cusut pe toate.
EXCELENŢA SA: Să le coasem din nou de la început.
CROITORUL: De la început, ca să nu mai sfârşim
niciodată - fără noimă distracţie.
EXCELENŢA SA: Dacă-i aşa, inventează dumneata,
maestre, o nouă operă.
CROITORUL : Uşor de zis. Pot să fiu sincer?
EXCELENŢA SA: Maestre, eu am încredere în
dumneata, numai să nu mă faci să întârzii prea

mult. Aş vrea să plec de aici. Nu-mi place această

vecinătate sălbatică.
CROITORUL: Atunci, voi spune adevărul: n-o să
mai cos nimic.
EXCELENŢA SA: Cum adică, nimic ?
CROITORUL: Nimic altceva.
EXCELENŢA SA: Ce vrea să însemne asta?
CROITORUL: înseamnă că nu vă mai pot coase
nimic care să merite osteneala.
EXCELENŢA SA: Aud bine, oare?
CROITORUL: Nimic ce nu m-ar plictisi de moarte...
EXCELENŢA SA: Asta-i obrăznicie sau lene ?
CROITORUL: ...sigur şi pentru excelenţa voastră e
la fel. Stăm pe acelaşi scaun.
EXCELENŢA SA: Ce familiaritate! Vrei oare să
chem straja, meseriaş fără ruşine?
CROITORUL: Care strajă? Să nu îndrăzniţi, exce-
lenţa voastră. Straja excelenţei voastre s-a îngră-
şat atât de mult din cauza mâncării îmbelşugate
şi a lipsei de activitate, încât de mult nu mai
poate ieşi din cazarmă, pentru că nu-i mai încape
burta pe uşă.
EXCELENŢA SA: Asta-i adevărat. N-am nici o
putere. Să uităm de asta.
CROITORUL: Mi-am îngăduit să mă compar cu exce-
lenţa voastră, fiindcă avem aceeaşi soartă. Ca
vulturul şi marca de pe aceeaşi monedă. Nu ne
putem descurca unul fără celălalt. O, Doamne,
câte costume am cusut pentru excelenţa voastră.
Uniforme de gală şi de campanie, veşminte pentru
tron şi încoronare, pentru vânătoare, haine pentru
baluri. Acum, însă, vă spun: gata! Nu se mai
poate face nimic în acest domeniu. Doar dacă...
am o idee!
EXCELENŢA SA: Maestre, încep să mă tem de ideile
dumitale.
22
Slawomir Mroiek
CROITORUL: 0 idee limpede ca lumina zilei!
Excelenţă, vă rog să mă ascultaţi: am construit
simbolurile umanităţii pe excelenţa voastră ca pe
un fundament, pe abdomen, pe şale şi pe membre...
V-am înălţat sus de tot, dar încă n-am ajuns în
vârf, iar întreaga construcţie se clatină din temelii.
De ce, care-i pricina ? Munca de mântuială ori lipsa
strădaniei ? O, nu, motivul se află chiar la temelie.
EXCELENŢA SA: Mai clar, maestre, mai clar!
CROITORUL: De mulţi ani, mă străduiesc să exprim
cât se poate mai bine, cu ajutorul operelor mâi-
nilor mele, demnitatea instituţiilor, măreţia
puterii, nobleţea naşterii, adâncimea ştiinţei,
seriozitatea legii, spiritualitatea artei, metafizica
sacerdoţiului şi slava armelor. Cu toate acestea,
ceva mă limitează mereu, mă încătuşează. Dum-
neavoastră ştiţi, excelenţă, ce anume ?
EXCELENŢA SA': Nu.
CROITORUL: Sexul! Sexul excelenţei voastre. O,
dacă n-ar trebui să fundamentez ideile pe ber-
becii de montă şi pe cocoşi. Să exprim dreptatea
printr-un judecător mascul, pe Dumnezeu printr-un
prelat, iar istoria prin calitatea de ţap a unui
general. Pantalonii ăştia mă înăbuşă !
EXCELENŢA SA: Am totuşi un corp obişnuit. N-am
ce face.
CROITORUL: Ba da! Excelenţa voastră n-are decît
să-şi şteargă, să-şi netezească bărbăţia! E sufi-
cientă o mică intervenţie...
EXCELENŢA SA: (depăr'tându-se) Monstrule!
CROITORUL: (căzând în genunchi) Vă implor!
EXCELENŢA SA: Croitor nebun, tu nu ştii ce
vorbeşti!
CROITORUL: Nebun? Nu, doar un om care-şi face
datoria. Excelenţa voastră nici măcar nu presu-
pune câte posibilităţi dormitează în mine, cu ce
Croitorul
23
strălucire curată aş lumina idealurile noastre,
dacă n-ar fi sexul dumneavoastră, această rămă-
şiţă a barbariei apuse, miezul goliciunii, ultimul
bastion al naturii în meseria mea. Excelenţă, vă
rog în numele civilizaţiei...
EXCELENŢA SA: Refuz.'
CROITORUL: (ridicându-se din genunchi) Mă aştep-
tam la asta.
EXCELENŢA SA: Să nu ne năpustim asupra dreptu-
rilor naturii, să nu hulim şi să nu ne aruncăm în
braţele revoluţiei.
CROITORUL: Care revoluţie ? Dimpotrivă, e vorba
de consolidarea ordinii noastre. Iar excelenţa
voastră mai îndrăzniţi să vă socotiţi leagănul
civilizaţiei? Păi cine vorbeşte aici despre natură,
cui îi sunt scumpe rămăşiţele animalităţii ? Dum-
neavoastră, excelenţă, nu vreţi să vă hotărâţi să
faceţi pasul decisiv.
EXCELENŢA SA: Să facem ce se poate, dar să nu
depăşim orice limită. Maestre, eu cred în dum-
neata. Să căutăm stofe şi culori noi, dar să nu ne
atingem de lucrurile sfinte.
CROITORUL: Lucruri sfinte! Nu-i decât puţină ana-
tomie!... Excelenţă, de ce aveţi dumneavoastră
nevoie de asta?
EXCELENŢA SA: Maestre, te rog să mă înţelegi...
CROITORUL: O, suflet mărunt!
EXCELENŢA SA: E un fel de a ţine la ceva...
CROITORUL: Pretexte.
EXCELENŢA SA: Sunt îndrăgostit.
CROITORUL: A, asta-i ceva nou.
{fluiere, tobe şi larmă în culise; intră în fugă
Calfa în cort; excelenţa sa se înfăşoară în purpură)
CALFA: Stăpâne, barbarii înarmaţi...
CROITORUL: Păstrează-ţi calmul'. Ce mai vor?
24
Slawomir Mrozek
CALFA: Le-am spus că maestrul este ocupat, dar ei
au început să strige, bat darabanele şi se hol-
bează înfricoşător. Mai-marele lor cere să discute
cu maestrul. Aţâţaţi, au spart o vază de majolică
şi au înghiţit cioburile cu scrâşnete îngrozitoare.
Iar căpetenia, folosind cuvinte cumplite, se jură
pe zeii lor că va dărâma sala de aşteptare, dacă
nu vor fi primiţi de îndată.
EXCELENŢA SA: Sunt pierdut!
CROITORUL: Spune-le să binevoiască să aibă
răbdare.
EXCELENŢA SA: Poftim, ei vor să folosească forţa,
să dea foc şi să jefuiască, iar dumneata, maestre,
le recomanzi răbdare. Ar merita să fie trecuţi
prin foc şi sabie!
CROITORUL: (ia teancul de ziare de pe măsuţă şi-l
dă Calfei) Dă-le să citească jurnalele astea. Numai
să nu le murdărească.
EXCELENŢA SA: O să facă numaidecât o pată cum
nu s-a mai pomenit. Eu, în locul dumitale, i-aş
alunga.
CROITORUL: Sunt doar un biet croitor, nu şi exce-
lenţa sa.
EXCELENŢA SA: Te rog să nu mă jigneşti!
CROITORUL: Aleargă! (Calfa iese în fugă cu zia-
rele) Asta ar trebui să-i reţină deocamdată...
EXCELENŢA SA: Nu-i un mijloc eficient.
CROITORUL: La obiect. Cine este iubita excelenţei
voastre ?
EXCELENŢA SA: Ce te priveşte pe dumneata?
CROITORUL: Eu trebuie să ştiu.
EXCELENŢA SA: Am să-ţi spun... fiindcă pe dum-
neata te consider ca şi duhovnicul meu.
CROITORUL: Asta mai' lipsea! Deşi nu-i vorba de
un favor, ci de o necesitate. Trupul ăsta ca vai de
el vă obligă la familiarisme. Până şi un cocoşat
Croitorul
25
trebuie să-mi spună lucruri intime când îi pipăi
cocoaşa.
CORUL BARBARILOR: (afară din scenă) Ooooo...!
CROITORUL: Auziţi, excelenţă ? A prins. S-au apu-
cat să se uite pe ziare.
EXCELENŢA SA: Nu-i cunosc numele mic, am
văzut-o o singură dată, aici, la dumneata, când a
ieşit îmbrăcată într-o rochie nouă.
CROITORUL: Cum arăta?
EXCELENŢA SA: Nu-mi aduc aminte, dar era minu-
nată. Strălucirea şi frumuseţea ei m-au orbit.
CROITORUL: Victorie!
EXCELENŢA SA: A cui ?
CROITORUL: A mea. Arta mea v-a orbit, excelenţă.
Eu o cunosc prea bine pe aleasa dumneavoastră.
A stat aici, înaintea oglinzii, cum a făcut-o
Dumnezeu. Pe cuvântul meu că n-avea nimic
deosebit. Ei, acolo, nişte braţe...
EXCELENŢA SA: Braţe! Ah, măcar o dată să le
ating!
CROITORUL: Un abdomen rotund...
EXCELENŢA SA: Abdomen!
CROITORUL: Şolduri comune... Cum sunt cu miile,
aşa sunt toate.
EXCELENŢA SA: Omule fericit, dumneata aşa ai
văzut-o? Nu, sunt gelos! Voi porunci să te lege!
CROITORUL: Iarăşi ameninţări fără temei...
EXCELENŢA SA: 6, dacă aş putea fi în locul croi-
torului! Spune-mi, are un amant, un soţ?
CROITORUL: E prea deşteaptă ca să se dezbrace
altfel decât faţă de mine. E o curtezană.
EXCELENŢA SA: Vai mie! Aşadar, oricine are
dreptul la goliciunea ei?
CROITORUL: Ba, dimpotrivă. Are mare grijă să nu
i se vadă nici măcar un deget. A învăţat asta
dintr-o experienţă îndelungată şi inteligenţa
26
Slawomir Mrozek
înnăscută : nu corpul, ci arta este succesul ei. Se
lasă privită, dar nu dezbrăcată sau atinsă.
CORUL BARBARILOR: Ooooo...
CROITORUL: Da' ştiu că s-au aprins.
EXCELENŢA SA: Atunci, în ce constă greşala ei?
CROITORUL: în minciună.
EXCELENŢA SA: Care minciună?
CROITORUL: Nu minte ea, ci ei. Cei care se dau în
vânt după ea, ca fermecaţi, amăgindu-se singuri
că doresc goliciunea ei. Ea îi încurajează şi mai
mult în această minciună cu ajutorul meu, eu
sunt complicele ei.
EXCELENŢA SA: Iei bani de la ea?
CROITORUL: Sunt croitorul ei, artistul minciunii
lor. Dar nu pentru bani. Eu îi acopăr nuditatea,
îmbrăcându-i trupul, pentru idee. Ei îi doresc
goliciunea doar pentru că este acoperită. Le stâr-
neşte o dorinţă care nu va fi satisfăcută nicio-
dată. Ergo, eu creez dorinţa pură, pură precum
ideea. Din hăul nefiinţei, scot la iveală nume şi
lucrurile cunoscute le zvârl în spaţiul lumii. Eu
creez cultura.
EXCELENŢA SA: Sau tirania. Eşti un tiran.
CROITORUL: Altă cale nu există! (iarăşi fluiere şi
tobe, larmă) Auziţi, excelenţă? Astea-s glasurile
întunericului!
(intră în fugă, gâfâind, Calfa)
CALFA: Nu mai pot să-i ţin în frâu! Vor fi aici
numaidecât! (iese alergând)
EXCELENŢA SA: Animale lacome de sânge. Intu-
iesc că vor să profaneze în persoana mea statul,
care înfloreşte de secole, să distrugă biserica şi
să dea foc la mori.
Vor moartea mea.
CROITORUL: O să vedem îndată.
Croitorul
27
EXCELENŢA SA: E prea târziu. Prefer să nu fiu
martorul propriei mele pierzanii. Plec.
CROITORUL: Şi unde, mă rog?
EXCELENŢA SA: Puţin mai departe. Arată-mi o
ieşire lăturalnică.
CROITORUL: (arată spre stânga) Pe acolo! (Exce-
lenţa sa aruncă purpura şi aleargă în directa
indicată de croitor) Excelenţă, uniforma !
EXCELENŢA SA: Acum n-am timp. Prefer să tră-
iesc gol, decât să mor ca la paradă.
(Toată scena se luminează. Din partea stângă
intră Nana, în rochie elisabetană şi cu coturni
invizibili. Malacov uriaş, cercurile fac impresia
unor şolduri de proporţii supranaturale. Rochia
n-are decolteu, dar este acoperită cu lănţişoare,
coliere. Pălărie, un voal des. Mănuşi, evantai.
Totul poate fi conceput într-o nuanţă de pastel,
albastră, trandafirie, sau dimpotrivă, într-o tona-
litate stridentă, în orice caz, nu poate fi vorba de
un veşmânt de culoare închisă.
După Nana, intră Karlos, un tânăr neglijent,
numai în cămaşă şi pantaloni de tricot. Poartă
în teacă o spadă subţire, agăţată vertical. Pe cap,
o pălărie mică, aproape tiroleză. Păr lung şi barbă
rară, netunsă de mult.)
EXCELENŢA SA: O, Doamne, ea este!
CROITORUL: Care ea?
EXCELENŢA SA: Iubita mea! (revine în cort) Nu
pot apărea aşa, pentru că sunt gol.
CROITORUL: (sarcastic) Ce lipsă de logică, unde-i
dispreţul faţă de veşminte? De ce să n-o cuce-
rească acum prin nuditate ? Nu e vorba oare doar
de a trăi gol ?
EXCELENŢA SA: Dar nu separat! (se strecoară din
cort) Ea vine aici!
CROITORUL: Nu-i de mirare. Astăzi are probă.
Slawomir Mrozek
EXCELENŢA SA: (smulge peruca de pe manechin
şi şi-o apasă pe cap) Ajută-mă să mă îmbrac!
CROITORUL: Bravo, deci croitorii au totuşi drep-
tate. La ce vă foloseşte, excelenţă, anatomia pe
care o apăraţi atâta ? De ce vreţi dumneavoastră
să acoperiţi totul cu un strai luxos şi să dobândiţi
astfel dragostea? Care-i deci lucrul cel mai impor-
tant, anatomia sau arta mea?
CORUL BARBARILOR: Aaaa...
EXCELENŢA SA: (smulge peruca) Nu, nu sunt în
stare ! Ei or să mă omoare!
CROITORUL: Ori cochetăria, ori salvarea, trebuie
să alegeţi.
EXCELENŢA SA: Scapă-mă, croitorule, o să te umplu
de aur!
CROITORUL: Am aici gata pregătit un veşmânt de
călugăr cerşetor...
EXCELENŢA SA: Niciodată! Prefer să mor!
CROITORUL: Eu nu vă împiedic.
EXCELENŢA SA: Dacă ea o să mă vadă în straie de
cerşetor, o să mă dispreţuiască!
CROITORUL: Aşadar, veşmântul este totuşi impor-
tant? Dulce-i triumful meu!
EXCELENŢA SA: O să mi-o plăteşti! Unde-s boar-
fele alea?
CROITORUL: Pe acolo.
(Excelenţa sa dispare după peretele din spate al
cortului.)
KARLOS: Mamă, aruncă măştile astea false, care
fac din tine o curtezană uşuratică, artificii respin-
gătoare ce-ţi acoperă adevărata faţă. Fii naturală,
te rog eu, fiul tău. Să ne întoarcem în raiul feri-
cirii de demult, unde omul era om, nu o larvă
scârboasă în mătăsuri şi catarame. încetează să
te mai înjoseşti cu această mascaradă nedemnă
de un om, pe care-l ascunde pe de-a-ntregul şi,

Croitorul 29
mai mult, îl duce la pierzanie! Mamă! Iar mergi
la croitor?
NANA: Bietul meu fiu, ţi-ai pierdut minţile.
KARLOS: Nu, eu sunt sănătos, dar voi sunteţi nebuni,
sclavii aparenţelor gemând nevolnic.
NANA: La ce bun această exagerare. Nu fac decât
să mă îmbrac, atâta tot.
KARLOS: Nu ţi-am mai văzut adevărata faţă de
când eram copil. Nu ştiu ce riduri o acoperă şi
nici cum sunt ochii care mă privesc... am doar tot
dreptul, nu?
NANA: Riduri! Asta-i bună! Ai ales un exemplu
nepotrivit. N-am riduri.
KARLOS: Asta-i bună. Ridurile vorbesc despre sufle-
tul omului, unic şi propriu. Nu cred, trebuie să ai
?
riduri.
NANA: Copil încăpăţânat. Ce vrei de la mine ?
KARLOS : Vreau adevărul, nu aparenţa ta.
NANA: Ce este adevărul?
KARLOS : Ce porţi în tine, nu pe tine.
NANA: Cândva, te-am purtat pe tine, acum nu mai
port nimic. Nu am nici un adevăr. Iar dacă este
adevărat ce spui, tu eşti adevărul meu. Ocupă-te
deci de tine şi lasă-mă în pace.
KARLOS: Viclean răspuns.
NANA: De ce cauţi adevărul în corporalitatea altora?
Caută-l în tine, dacă eşti atât de deştept, nu mă
mai chinui pe mine.
KARLOS : O fac numai pentru tine.
NANA: Exact.
KARLOS: E posibil oare ca biata mea mamă să-şi
piardă minţile ? Nu, ea e nevinovată! Diavolii
şi-au făcut cuibul în altă parte! Mama este vic-
tima înşelătorului ăsta care coase pene, stăpâ-
nind slăbiciunea înnăscută a femeii pentru
propriul câştig! Unde-i croitorul ăsta ?
30
Slawomir Mrozek
Croitorul
31
CROITORUL: (iese din cort) Aici sunt, tinere.
KARLOS : Câine, şarlatanule! (scoate spada)
NANA: Ce faci, Karlos?
KARLOS : Vreau să-l străpung cu spada şi am să-ţi
eliberez o dată pentru totdeauna nevinovăţia de
intenţiile-i mârşave!
NANA: Fiul meu a înnebunit! Maestre, fugi!
CROITORUL: Dimpotrivă, am să-l înfrunt.
KARLOS: Tu? Pe mine?
(Atacă. Darabane, fluiere, strigăte... Karlos se
opreşte)
VOCEA CĂPETENIEI: (în afara scenei) înainte,
vulturi ai Caucazului!
CALFA: (intră alergând) Dărâmă uşa! (iese în fugă)
CORUL BARBARILOR: Oooo...
(Lumină maximă. Intră Onucy, căpetenia barba-
rilor. Cu coif plat, medieval, de oştean pe cap, cu
guler larg. Păr lung, roşcat, barba roşcată. Pe
jumătate gol, într-o piele aproape netăbăcită,
strâns cu o cingătoare largă cu cataramă de aramă
şi cu tenişi vechi în picioarele goale. în mână, un
paloş. Se opreşte la intrare. In spatele lui, în
culise, se văd câteva suliţe. Onucy se întoarce spre
ai lui şi ridică paloşul)
ONUCY: Stai! (suliţele se retrag. Onucy vine cu
pasul rar spre mijlocul scenei, privind curios
împrejur. Cu vârful paloşului ridică şi lasă să
cadă purpura aruncată pe jos. Ceilalţi aşteaptă
în tăcere, încremeniţi. Onucy se uită la ei pe rând)
Deci aşa arătaţi... (pauză; Onucy mai înaintează
câţiva paşi, apoi se opreşte şi îşi pune mâinile în
şold) Care-i croitorul ?
KARLOS : (grăbindu-se, arată spre croitor) Ăsta!
ONUCY: (se apropie de croitor) Eu sunt Onucy, căpe-
tenia seminţiei.
KARLOS : Faimosul Onucy!
CROITORUL: Bine aţi venit, stăpâne.
ONUCY: De acum înainte, eu voi fi stăpân aici.
CROITORUL: Păi...
ONUCY: Nu admit nici o împotrivire ! Dacă vreau,
dau foc sau tai capete!
CROITORUL: De ce să le tai?
ONUCY: Tăcere! Am spus: dacă vreau eu, şi asta
ajunge. Nu trebuie să vă explic nimic!
CROITORUL: Oamenii sunt curioşi...
ONUCY: Ţară putredă, sistem găunos! Ţi-ai trăit
traiul, acum este rândul nostru! Noi îţi vom
îngropa leşul putred! Recunoaşte că eşti putred.
KARLOS: Da, putred, stăpâne.
ONUCY: Nu te-ntreb pe tine! (croitorului) Ei, recu-
noşti ?
CROITORUL : Parcă nu-mi dau seama.
ONUCY: Eu însă îţi spun că eşti putred. Ştii ce-o să
facem ?
CROITORUL: Păi, de unde să ştiu?
ONUCY: O să renaştem ţara voastră parşivă, o să-i
redăm viaţa, insuflându-i o idee nouă. Ce zici de
asta?
CROITORUL: Foarte frumos, stăpâne.
ONUCY: Nu te bucuri?
CROITORUL: Mă bucur, stăpâne, dar puţin mai
încolo, când o să mă obişnuiesc. Sunt surprins.
ONUCY: Deci nu uita că trebuie să te bucuri! (către
ceilalţi) Şi voi la fel!
KARLOS: (se apropie de Onucy şi îngenunchează
înaintea lui într-un picior) Bine-ai venit, izbăvi-
torule! Pe tine te aşteptam.
NANA: Karlos!
ONUCY: (surprins) Cine-i ăsta?
KARLOS: Sluga ta.
CROITORUL: S-a muiat de tot flăcăul. Şi era atât
de mândru, învârtea cu atâta vrednicie săbioara...
32
Slawomir Mroiek
ONUCY: {neîncrezător) De ce eşti atât de bucuros ?
KARLOS: Eu am visat şi am dorit întotdeauna pe
ascuns că va veni cândva o eră nouă. Mă înăbuş
în această lume a strălucirii false şi a minciunii,
în care nu există oameni, ci manechine, nu suflete,
ci aparenţe. Nu există nici credinţă şi nici un
spirit adevărat, doar simboluri şi semne exte-
rioare ale spiritului şi credinţei. Ştii cine conduce
aici? {arătând spre croitor) Acest tăinuitor al
adevărului, acest impostor!
CROITORUL: ...Şi mai şi pârăşte.
KARLOS: Voi sunteţi ca furtuna care smulge linţo-
liul şi îngăduie pieptului să respire în voie. Ca
vijelia puternică ce înlătură gunoaiele tarabelor
de la iarmaroc şi curăţă câmpul. Voi sunteţi mânia
naturii, căpetenie! Făptura ta înseamnă adevăr,
pieptul tău gol - sinceritate, iar fapta e braţul
tău. Veşmântul lor e giulgiu putred de mormânt.
Rupe-l şi arată-l lumii! Şuieră, vifore!
CROITORUL: Nu-i este ruşine să-l cădelniţeze aşa?
Făcea pe eroul când voia să străpungă un croitor
neînarmat, unde-ţi este spata acum? Ptiu!
ONUCY: Hei, tu de-acolo, tăcere!
KARLOS: Nu, nu poate fi vorba de ruşine când
preamăreşti viaţa! {îşi desface spada de la cingă-
toare şi i-o dă lui Onucy) Tu, viaţă, primeşte
spada mea, de acum a ta să fie!
ONUCY: Hm, frumos, bine... o să ţin seama...
CROITORUL: Colaboraţionist sadea.
KARLOS : Sunt al tău cu totul.
ONUCY: Aşa-i, ai dreptate, mda... lăudabil din partea
ta. {respinge spada oferită) Ascunde beţişorul
ăsta, o să mă mai gândesc la asta, deocamdată,
eşti liber.
KARLOS : {ridicându-se) Dar vigilent. Voi fi gata la
primul semnal, {confidenţial) Acum, aş fi de părere
Croitorul
33
să ardeţi tot ce se poate, să distrugeţi, iar pe
ceilalţi să-i măcelăriţi până la unul. Să începem
cu croitorul.
CROITORUL: Mulţumesc din toată inima.
ONUCY: {iritat) Nu ţi-am cerut sfatul, ştiu şi eu ce
am de făcut.
KARLOS: {ia poziţia de drepţi) Voi fi gata.
{Onucy se apropie de veşmintele excelenţei sale
de pe manechin; Karlos îl însoţeşte de grabă,
păşind în urma lui.)
ONUCY: Dar asta ce mai e ?
CROITORUL: Haina unui client al meu.
ONUCY: Ce urâţenie!
KARLOS: II recunosc pe tiran! El este reprezen-
tantul culturii blestemate! Piei, umbră a trecu-
tului !
{scoate spada şi străpunge manechinul)
CROITORUL: Protestez! îmi găureşte munca mea.
ONUCY: Am spus: aşteaptă! La o parte de-aici, la
colţ!
NANA: Karlos, vino aici.
KARLOS : De ce, căpetenie? Am vrut s-o fac în locul
tău... {posomorât, pleacă la o parte)
ONUCY: (îi face semn croitorului care se apropie)
Cine este această persoană? {arată spre Nana).
CROITORUL: E o doamnă aleasă.
{Perdeaua după care dispăruse excelenţa sa începe
să facă valuri dese.)
ONUCY: Adevărat?
CROITORUL: Pe cuvântul meu. Vă place, prinţe?
ONUCY: Nici un place! întreb pentru că un cuce-
ritor se cuvine să ştie tot despre această ţară.
Asta-i obligaţia mea!... Zici că este aleasă?
CROITORUL: Pe cât de frumoasă, drăguţă, deş-
teaptă şi iute la minte.
34
Slawomir Mrozek
ONUCY: Aşa am crezut şi eu. Frumoasă, zici? Nu-i
aşa?
CROITORUL: E vestită prin frumuseţea ei.
ONUCY: întreb, fiindcă îmi este străină estetica
voastră putredă. O s-o fac eu să dispară!
CROITORUL: Bineînţeles.
ONUCY: Nu vreau să greşesc.
CROITORUL: Dacă e vorba despre asta, principe,
aţi nimerit bine. Este întruparea frumuseţii. Vreţi
s-o chem?
CĂLUGĂRUL: (adică Excelenţa sa, acum travestit
în călugăr cerşetor; gluga trasă peste ochi, desaga
la brâu; iese de după perdea) Minte! Ea, fru-
moasă? Ha, ha! E o batjocură! Principe, nu vă
lăsaţi îmbrobodit de un prost de croitor. Nu-i
vrednică de privirea şi atenţia voastră, (către
croitor, încet) Codoş josnic!
ONUCY: (ridicândpaloşul) Ăsta cine mai este?
CĂLUGĂRUL: Sunt un călugăr cerşetor, un ins fără
însemnătate... (întinde mâna) Poate că-mi daţi
ceva, principe, cât vă lasă inima, pentru o mică
mănăstire.
ONUCY: (croitorului) Este adevărat ce spune?
CROITORUL: Ce ştie un preot ca ăsta despre fru-
museţe ! E un fanatic şi un amărât, mai bine
alungaţi-l, să nu se amestece în discuţia noastră.
ONUCY: Âi auzit? Pleacă de aici.
CĂLUGĂRUL: Nu suport ca să fie indusă în eroare
căpetenia. Iar cât priveşte nobleţea ei, toţi ştiu
că este o curtezană, nedemnă de un prinţ...
NANA: Karlos, mama ta este insultată!
KARLOS : Numai tu eşti vinovată. Nu pricepi oare
că vicleanul croitoraş îşi laudă marfa, nicidecum
sufletul tău? O, iadule! Călugărul ăsta are
dreptate.
CĂLUGĂRUL: Cred că mărturia fiului este de ajuns...
Croitorul
35
NANA: Principe, te rog să-mi îngădui să plec de
aici. Nu mi se cade să ascult în acelaşi timp şi
laude, şi măscări grosolane.
KARLOS: Mamă! Acest preot cumsecade îţi smulge
masca pentru binele tău, pentru mântuirea ta!
NANA: Linişteşte-te, prostănacule.
CĂLUGĂRUL: Aşa-i, n-are decât să plece şi să nu
mai apară înaintea voastră, prinţe.
CROITORUL: în locul căpeteniei, eu l-aş îndepărta
mai degrabă pe călugăr.
ONUCY: Linişte, tăceţi cu toţii! (Nanei) Prea bine,
poţi să pleci, doamnă, dar nu prea departe. Este
stare de război şi de acum poruncile mele vor
hotărî legea.
NANA: Vii şi tu cu mine, Karlos ?
KARLOS : Mă aflu împărţit între o slujbă sfântă şi
dragostea de mamă. Nu, în lături cu slăbiciunea!
Dacă voi fi puternic, o voi sluji mai bine pe scumpa
mea născătoare, deşi împotriva voinţei ei, decât
cedând tentaţiilor slăbiciunii. Călugăre, eu sunt
de partea ta!
CĂLUGĂRUL: (Za o parte) Bine că m-am îmbrăcat
în rantie de călugăr. (Nanei) îngăduie-mi, doamnă,
să te însoţesc, iartă-mi cuvintele aspre. îţi voi
explica totul urmându-te. Deşi poate că înţelegi
cât îţi sunt de binevoitor.
KARLOS: îţi mulţumesc, părinte. Da, da, du-te cu
ea şi fă-o să asculte vorbele amare ale adevă-
rului. Nu da înapoi de la nimic, arată-i adevăra-
tul drum al izbăvirii, salvează-i sufletul. Poate
că va lepăda aceste veşminte blestemate.
CĂLUGĂRUL: Trag nădejde.
CROITORUL: Amin.
NANA: Maestre, ce facem cu proba?
CROITORUL: Totul este gata.
36
Slawomir Mroiek
NANA: O să ne mai întâlnim, {iese în stânga, urmată
de călugăr)
ONUCY: Eu n-am încredere în călugărul ăsta.
KARLOS: (în urma celor care pleacă) Curaj, părinte,
curaj! Eu voi rămâne aici. (lui Onucy) Călău-
zeşte-mă, căpetenie!
ONUCY: E cam gălăgios aliatul ăsta al meu. Dar aş
vrea să vorbesc liniştit cu maestrul...
CROITORUL: La dispoziţia dumneavoastră în orice
clipă.
ONUCY: Nu aici. înflăcărarea lui mă încurcă întru
câtva. Să discutăm numai noi doi. Să mergem
undeva mai la o parte.
CROITORUL: înţeleg. Pe aici. (ies în stânga)
KARLOS:Ha!
(se aruncă asupra manechinului şi-l străpunge
cu spada de mai multe ori cu turbare)
Actul II
(Anticameră rotundă, spaţioasă şi înaltă în
palatul excelenţei sale, ocupat acum de barbari.
Pilaştri de stuc, între ei nişe simetrice cu busturi
de înţelepţi şi conducători, unele ciobite. Pe perete,
un portret uriaş, în mărime naturală, al Excelenţei
sale în costumul de gală din primul act şi cu
perucă, pe fundalul unui peisaj, încălţat în şosete
albe. Mustăţile şi barba completate primitiv cu
cărbunele. Dreptunghiuri deschise la culoare în
locul tablourilor scoase, urme de lovituri, pete. Pe
podea şomoioage rare de paie, iar de candelabre
atârnă fire şi smocuri asemănătoare. Un covor
strâns, câteva suliţe sprijinite de perete, câteva
torţe înfipte în lăcaşe de fier, proaspăt bătute în
zid, în tencuiala spartă. O sofa, o măsuţă şi câteva
scaune în stil empire, pe unul o şa, pe altul un
scut. O darabană aruncată la întâmplare.
Croitorul 37
în faţă, uşa mare de la dormitorul înainte al
Excelenţei sale, acum al lui Onucy. Lângă uşă,
rezemat de perete, stă întins Karlos, îmbrăcat
doar într-o piele, asemănătoare cu ale barbarilor,
în mână ţine o măciucă. Intră croitorul, ducând
ceva într-o legătură.)
KARLOS : (zvâcneşte în picioare) Stai!
CROITORUL: Nu te mai prosti, Karlos, doar ne
cunoaştem.
KARLOS : Oho, şi încă bine, să nu cutezi să intri.
CROITORUL: Şi cu ce drept mă opreşti, mă rog?
KARLOS : Legea războiului. Stau de pază la camera
căpeteniei.
CROITORUL: Stai? Mai degrabă te-ai culcat pe
podea. Bine că nu te vede maică-ta. N-ar fi deloc
mulţumită. O să răceşti. Nu-ţi este frig? De ce
nu te întinzi pe sofa ?
KARLOS : (încurcat) Mă călesc.
CROITORUL: Văd că ţi-ai schimbat hainele. Te-ai
îmbrăcat într-o piele.
KARLOS: Şi ce? Veşmântul meu simplu îţi supără
ochiul tău de croitor? Uită-te bine, asta-i uni-
forma de luptător al noii ere.
CROITORUL: La fel şi ciomagul ăsta?
KARLOS : De ce-ai venit?
CROITORUL: Vreau să vorbesc cu Onucy.
KARLOS : Cu căpetenia Onucy.
CROITORUL: Fie şi aşa.
KARLOS : Ai venit degeaba.
CROITORUL: Nu este acasă?
KARLOS: Ba da, este, se gândeşte la viitorul omenirii.
CROITORUL: Foarte frumos din partea lui. Lasă-mă
să mă duc la el.
KARLOS: Nu e voie să fie deranjat.
CROITORUL: Bine, dar eu am o problemă...
KARLOS : El nu vrea să te vadă.
38
Slawomir Mrozek
Croitorul
39
CROITORUL: Bine, mă rog, du-te şi anunţă-mă.
KARLOS : îndrăzneşi să-mi porunceşti?
CROITORUL: Plicticoasă potaie... {păşeşte spre uşa
dormitorului)
KARLOS : {îi ţine calea) Să nu mai înaintezi nici un
pas!
CROITORUL: E ultimul tău cuvânt, tinere onuţan?
KARLOS : Insulţi căpetenia ?
(se repede cu măciuca asupra Croitorului)
CROITORUL: {fugind) Pionier de peşteră!
(se aleargă în jurul măsuţei, Croitorului îi cade
pachetul din mână)
KARLOS: {ridicăpachetul) Ce-i asta?
CROITORUL: întreabă-l pe Onucy.
{Karlos scoate din pachet hainele excelenţei sale
din primul act)
KARLOS: Ce, iarăşi porcăria asta?
(se deschide uşa, intră Onucy într-un halat bordo,
în mână cu pensula de bărbierit, cu faţa săpunită)
ONUCY: La dracu! Ce se petrece aici ?
KARLOS: {uimit) Căpetenia se bărbiereşte?!
ONUCY: De ce arăţi aşa, ce-i mascarada asta?
KARLOS: Asta ? M-am îmbrăcat în hainele eroice
ale seminţiei. Căpetenie, nu vreau să mă deose-
besc de aceşti oameni. Fie ca vântul sălbatic să
răcorească şi pieptul meu.
ONUCY: A, bine. Să te răcorească, e-n regulă, se
cuvine s-o facă. Trebuia să mă previi. Şi ce faci
aici?
KARLOS : Stau de strajă.
ONUCY: Cine ţi-a poruncit?
KARLOS : Eu însumi, din propria voinţă...
ONUCY: Ce s-a întâmplat aici ?
KARLOS : Groparul ăsta s-a strecurat în palat şi în
plus a profanat cvartirul căpeteniei aducând cu
sine ciuma trecutului.
ONUCY: Care ciumă?
KARLOS : Uite, asta. {arată hainele)
ONUCY: Aha, într-adevăr... Şi ce te priveşte pe
tine?
KARLOS : Tocmai voiam să-l dau afară.
ONUCY: Vigilent mai eşti, băiete. Să intre !
KARLOS: Cum aşa, căpetenia vrea să-l primească?
ONUCY: O să-l pedepsesc personal. Iar pe tine te
sfătuiesc ca pe viitor să mă anunţi de tot ce se
petrece, pricepi? Dacă mai faci cum te taie capul,
voi porunci să te biciuiască. De data asta, te iert.
{Onucy se duce în dormitor, urmat de Croitor,
luând costumul cu el)
CROITORUL : {trecând pe lângă Karlos) Pa!
KARLOS: Căpetenia se bărbiereşte...
{intră Excelenţa sa în mantie de călugăr cerşetor)
CĂLUGĂRUL: Nobile războinic, n-ai văzut pe undeva
o curtezană pe nume Nana?... Ptiu! Nu cumva
tu eşti Karlos?
KARLOS: Karlos a fost, dar nu mai este. Acum e
doar slujitorul credincios al căpeteniei Onucy.
Căpetenia se bărbiereşte...
CĂLUGĂRUL: Nu te-am recunoscut, iartă-mă pentru
vorbele mele. Eh, omul îndrugă verzi şi uscate...
N-ai văzut-o pe mama ta?
KARLOS: N-am mai văzut-o din clipa în care am
început să lupt pentru cauză. Eu însumi aş vrea
să ştiu pe unde umblă această femeie nefericită.
Trebuia să ai grijă de ea, călugăre.
CĂLUGĂRUL: Da, dar nu-i o treabă prea uşoară.
Se vede că s-a supărat rău pe mine. Am urmat-o,
vorbindu-i despre morală, dar pe stradă o aşteptau
cinci admiratori. Adevăraţi haidamaci! „Vine
Nana!" - au strigat în cor şi au început să o im-
plore să le îngăduie să-i vadă măcar tivul cămăşii.

40
Slawomir Mrozek
Atunci, ea i-a asmuţit împotriva mea şi s-au
repezit la mine.
KARLOS: Cum ai putut s-o părăseşti?
CĂLUGĂRUL: Dar ţi-am explicat. Unul mi-a pus
piedică, altul... ce să mai vorbim, instincte ani-
malice. Când mi-am revenit, erau departe şi o
rugau mereu.
KARLOS : Şi le-a îngăduit?
CĂLUGĂRUL: Da' de unde, s-au depărtat, ei implo-
rând-o întruna, iar ea amăgindu-i...
KARLOS: Aşa face întotdeauna. Nimeni nu i-a văzut
faţa. Nici măcar eu.
CĂLUGĂRUL: Faţa ca faţa, dar, să zicem, nici măcar
antebraţul sau îndoitura genunchiului ?
KARLOS : Nici vorbă. Asta ar readuce-o la natură.
Până acum a fost artificialitatea întruchipată.
CĂLUGĂRUL: Hm, fiind fiul ei, ciudate dorinţe mai
ai. Dar asta nu mă priveşte. în orice caz, dacă-i
vorba de mine, poţi fi sigur că ai în mine un aliat.
Tu o cunoşti prea bine, spune-mi, e adevărat că
ea nu-şi scoate niciodată nici măcar mănuşile ?
KARLOS : Aşa este, din păcate.
CĂLUGĂRUL: (sieşi) După mine - din fericire, fiindcă
aş fi gelos. Dar, până la un punct, şi din păcate.
A, dacă nu aveam gluga asta! M-au bătut ca pe
un călugăr.
(doi barbari, îmbrăcaţi în piei, cu bărbi şi calpace
împodobite cu coarne de bivol, aduc oglinda uriaşă
din primul act)
KARLOS: Fiţi bineveniţi, fraţilor, (barbarii mor-
măie ceva neclar, cărând cu greu oglinda) Astăzi,
avem o nouă zi, frumoasă. Bucuria vieţii... nu?
(barbarii mormăie, Karlos continuă mai puţin
sigur pe sine) Văd că duceţi ceva, e foarte bine.
Toţi trudim pentru victorie. Nu-i aşa? (barbarii
mormăie)
Croitorul
41
CĂLUGĂRUL: Nu sunt prea vorbăreţi.
KARLOS : Vorba lor este fapta.
CĂLUGĂRUL: Atunci, încearcă să te înţelegi cu ei
prin semne.
KARLOS: Ce-i asta, o oglindă?
CĂLUGĂRUL: într-adevăr, oglinda asta îmi este
cunoscută de undeva.
KARLOS: Ce vrea să însemne asta... (către barbari)
Ascultaţi, colegi, de ce-aţi adus asta...
BARBARUL I: Adică ce?
KARLOS: Nu cumva este o greşală?
BARBARUL I: Onuc ne-a poruncit.
KARLOS : Nu e cu putinţă, aici e cvartirul general,
nu lupanar!
BARBARUL I: Dacă spun că Onuc, atunci e Onuc.
Puneţi-o la mijloc.
BARBARUL II: Hugh!
BARBARUL I: Gata. (ies)
CĂLUGĂRUL: Ei, vezi că n-ai putut să vorbeşti
cu ei.
KARLOS : Sunt un popor aspru, copiii pădurilor...
CĂLUGĂRUL: Da, numai că părinţii nu sunt cunos-
cuţi.
KARLOS : îţi interzic să vorbeşti astfel! Căpetenia
ştie ce face.
CĂLUGĂRUL: Mai bine să facă ce ştie. (se opreşte
înaintea oglinzii) Tristă răsfrângere...
KARLOS : Te sfătuiesc să nu te uiţi. Ştiu de la mama
că asta nu duce la nimic bun...
CĂLUGĂRUL: Dureroasă decădere...
KARLOS : Despre ce vorbeşti?
CĂLUGĂRUL: Cine s-ar fi gândit că sub mantia de
călugăr... Dar dacă avea dreptate croitorul? Oare
eu mai sunt excelenţa sa?
KARLOS : îndepărtează-te de oglindă!
CĂLUGĂRUL: Cine sunt acum?

I
42
Slawomir Mrozek
Croitorul
43
KARLOS : Pleacă de la oglindă! (îl îmbrânceşte pe
călugăr)
CĂLUGĂRUL: {privind înjur) Ce ruină...
KARLOS: Nu-mi mai placi. Asta nu-i ruină, ci începu-
tul unei vieţi noi.
CĂLUGĂRUL: Şi cea veche unde este ?
KARLOS: A pierit.
CĂLUGĂRUL: Nu-i chiar atât de simplu. (îşi priveşte
portretul)
ONUCY: (în afara scenei) Hei, e cineva acolo?
KARLOS : Vin numaidecât, căpetenie! (se căzneşte
să deschidă uşa, care nu cedează) E închisă...
ONUCY: Au adus oglinda?
KARLOS : Au adus-o, căpetenie, s-o sparg? (pauză)
ONUCY: Las-o acolo.
KARLOS: De ce?
ONUCY: Las-o, n-auzi?
KARLOS: întocmai...
CĂLUGĂRUL: De neînţeles, n-am purtat niciodată
barbă... (Karlos nu-i răspunde) De ce eşti atât de
posomorât?
KARLOS : Căpetenia se bărbiereşte...
CĂLUGĂRUL: Şi ce-i cu asta, nu mai ai şi alte griji ?
KARLOS: Asta-i singura.
CĂLUGĂRUL: Toţi se bărbieresc.
KARLOS : Cum adică, toţi?
CĂLUGĂRUL: Ce vezi ciudat în asta?
KARLOS : Cum adică „se bărbieresc..."? Stai puţin,
călugăre, tu ştii ceva!
CĂLUGĂRUL: Ăsta-i oare un secret?
KARLOS : (îl apucă de piept şi-l scutură) Vorbeşte:
cine, unde, când... Ai văzut ceva? Răspunde mai
repede!
CĂLUGĂRUL: Foarte bine. Venind încoace, am trecut
pe lângă o frizerie, unde se rad bărbile. Frizerul
era fericit, cred că nu mai avusese în viaţa lui
atâţia clienţi. Şi atâta de lucru, fiindcă toţi erau
neraşi, ca nişte sălbatici, oşteni sadea.
KARLOS: Minţi!
CĂLUGĂRUL: De ce te-aş minţi? Acum, acolo, pe
unii îi tunde, iar alţii îşi aşteaptă rândul cu
multă^răbdare.
KARLOS : (slăbind strânsoarea) Nu se poate!
CĂLUGĂRUL: Fie cum socoteşti tu, băiete. Nu mă
mai scutura atâta!
KARLOS : (după o clipă de gândire) Ai puţin timp ?
CĂLUGĂRUL: Cât vrei. Am pierdut-o pe Nana, aşa
că nu mai am nimic de făcut.
KARLOS: Nu vrei să stai puţin de strajă în locul
meu?
CĂLUGĂRUL: Nu ştiu dacă voi fi în stare.
KARLOS: E foarte simplu: stai la intrare şi, dacă
vine cineva, îl loveşti cu măciuca.
CĂLUGĂRUL: Şi dacă dă şi el?
KARLOS: Te sacrifici pentru căpetenie. E o mare
onoare să mori pentru el.
CĂLUGĂRUL: Nu sunt decât un biet călugăr, nu
mi se cuvine să râvnesc la o asemenea onoare.
KARLOS: (nerăbdător, dându-i măciuca) Mă întorc
îndată, (iese)
CĂLUGĂRUL: Sărman nebun, (se uită fără plăcere
la măciucă şi o aruncă; se preumblă pe scenă) Aici,
în acest palat, am locuit odinioară. N-a mai rămas
nimic din vechea tapiserie. Sunt un alungat, (se
crapă uşa, Croitorul priveşte prudent înăuntru)
CROITORUL: A plecat?
CĂLUGĂRUL: Ei, şi dumneata eşti aici, maestre?
CROITORUL: (intră, închizând uşa) Sănătate, călu-
^ găre. _
CĂLUGĂRUL: Nu mă recunoşti, maestre?
CROITORUL: Nu, călugăre.
CĂLUGĂRUL: Să sfârşim cu glumele! Sunt eu!
I
44
Stawomir Mrozek
CROITORUL: Eu, adică cine?
CĂLUGĂRUL: (apăsat, deşi coborând vocea) Exce-
lenţa sa.
CROITORUL: Unde-s dovezile ?
CĂLUGĂRUL: (îşi arată pieptul) Aici!
CROITORUL: Asta înseamnă: în inimă, în ficat, în
plămâni ? Toţi au plămânii la fel.
CĂLUGĂRUL: {arătându-şi fruntea) Aici!
CROITORUL: în oasele frunţii? Aşa n-ai să dove-
deşti nimic, chiar dacă te vei dezbrăca de tot şi te
vei tăia în bucăţi. Dezbrăcat, vei fi doar nud, iar
tăiat - cadavru. Deci, aşa cum te văd eu, eşti
doar un călugăr.
CĂLUGĂRUL: Nu, sunt excelenţa sa.
CROITORUL: în mintea ta, mă rog, dar asta nu
demonstrează nimic. Poate pentru tine, dar nu
şi pentru ceilalţi. în mintea noastră, toţi putem
fi oricine, dar numai un croitor ştie cu adevărat
să facă ordine în asemenea galimatias.
CĂLUGĂRUL: Croitorul este un trădător. Tu m-ai
trădat.
CROITORUL: Eu, pe tine?
CĂLUGĂRUL: Şi încă de două ori. Mai întâi, te-ai
alăturat lui Onucy, apoi i-ai oferit-o pe Nana.
CROITORUL: A văzut-o el singur.
CĂLUGĂRUL: Iar tu ai lăudat-o faţă de el. împo-
triva voinţei mele, a trebuit să spun măscări despre
ea, ca să-l îndepărtez. Acum, nici nu vrea să mai
ştie de mine.
CROITORUL: Am şi eu un scop al meu în asta.
Sălbaticul Onucy ne ameninţă pe toţi. N-are decât
să se îndrăgostească şi poate că se va schimba.
Deja s-a şi bărbierit.
CĂLUGĂRUL: Ţi-ai schimbat stăpânul.
CROITORUL: Mi-am schimbat sluga.
CĂLUGĂRUL: Slujeşti pe altul.
Croitorul 45
CROITORUL: îl îmbrac pe altul.
CĂLUGĂRUL: Nu-i acelaşi lucru?
CROITORUL: A îmbrăca înseamnă a crea. Cândva,
tu mi-ai slujit pentru a-l crea pe excelenţa sa.
Acum, îmi slujeşte el, pentru mine e totuna.
CĂLUGĂRUL: Mă pui pe aceeaşi treaptă cu el ?
CROITORUL: Anatomia este aceeaşi, numai eu
contez.
CĂLUGĂRUL: Dacă-i aşa, creează-mă pe mine încă
o dată. Să apar în faţa Nanei ca excelenţa sa, nu
ca un cerşetor...
CROITORUL: Spune-i lui Onucy să-ţi dea caftanul
şi pantalonii tăi.
CĂLUGĂRUL: Nu-ţi bate joc, ştii bine cum s-ar
purta cu mine.
CROITORUL: Atunci, ce vrei de la mine ? Stai liniş-
tit, nu mă încurca! Şi să-mi fii recunoscător că-l
îmblânzesc. Ce-a fost mai rău a trecut.
CĂLUGĂRUL: A trecut? {arată spre pereţi) Şi dis-
trugerile astea? Ar trebui oare să mă bucur că
palatul meu a fost transformat în grajd? Poate
vrei să-mi spui, maestre, că asta înseamnă progres,
cultură, nobleţe? în curând aici vor creşte buru-
ienile. Iubite maestre, ce se va întâmpla atunci
cu civilizaţia dumitale ?
CROITORUL: Răbdare.
CĂLUGĂRUL: Pe vremea mea, nu numai oamenii,
ci şi lumea era îmbrăcată. îmi aduc bine aminte
de declaraţiile maestrului: să acoperim până şi
goliciunea copacilor şi a animalelor. Să mergem
până la capăt. Planuri mari şi îndrăzneţe. Astăzi
toate sunt jerpelite, iar dumneata, maestre, spui:
„nu face nimic". Ai trădat de trei ori, maestre,
pentru că te-ai trădat până şi pe dumneata.
CROITORUL: Cine a spus? Mi-am încrucişat oare
braţele? N-am renunţat la nimic. Numai că trebuie
să aşteptăm. Au şi apărut primele semne.
46
Slawomir Mrozek
CĂLUGĂRUL: Văd şi eu. E destul să mă uit cum
arătăm noi.
CROITORUL: Excelenţa sa ştie oare pentru ce au
venit ei aici ?
CĂLUGĂRUL: Să dezgolească, să calce în picioare,
să facă totul una cu pământul.
CROITORUL: Excelenţa voastră vorbeşte cu atâta
naivitate, ca şi smintitul ăla de Karlos. De ce
însă au venit mai întâi la atelierul meu, şi nu la
palatul excelenţei voastre ? Ei ştiu unde să caute
nodul.
CĂLUGĂRUL: Dumneata crezi...
CROITORUL: Nu cred, sunt sigur. încă de la început,
Onucy m-a chemat să stăm de vorbă. A încercat-o
încoace şi încolo, dar adevărul a ieşit la supra-
faţă. Chipurile se încruntă, se strâmbă şi ame-
ninţă, dar pe mine nu mă păcălesc. Au venit pur
şi simplu să se îmbrace ca lumea. Ca toţi ceilalţi,
ca întotdeauna.
CĂLUGĂRUL: în hainele mele!
CROITORUL: Nu! într-ale mele. Eu le-am cusut.
CĂLUGĂRUL: (arată spre pereţi) Dar astea ?
CROITORUL: Dărâmă numai pentru că aşa se cuvine
şi nu se cade să mărturisească dintr-o dată. în
curând vor începe să se privească în oglindă, apoi
să se spele pe dinţi. Şi aşa, încetul cu încetul,
totul va reveni la normal. Atunci o voi lua de la
capăt. Nu forţa noastră îi va învinge, ci propria
lor vanitate. Fiindcă oricare dintre ei este tot
atât de vanitos ca şi ex-excelenţa voastră.
CĂLUGĂRUL: Eu n-am fost niciodată vanitos.
CROITORUL: Să nu mi-o spuneţi tocmai mie, croi-
torului...
CĂLUGĂRUL: Aşadar, pot să sper?
CROITORUL: Ce anume? Că ex-excelenţa voastră
va ajunge iarăşi excelenţa sa? Nu. Ei nu vor
Croitorul
47
suporta vechea concurenţă. Vor să fie frumoşi
ei înşişi, de ce să vrea doar să admire? O spe-
ranţă aş putea avea numai eu. Cine ştie, poate
va fi mai bine cu ei decât cu ex-excelenţa voastră!
Ei nu se vor da înapoi de la nimic, cu ex-excelenţa
voastră.
CĂLUGĂRUL: Maestre, eşti încă supărat pentru
că nu ţi-am îngăduit să mă castrezi ? Nici ei n-or
să te lase.
CROITORUL: Nu mă mai interesează, astăzi am
alte planuri: invenţia mea.
CĂLUGĂRUL: Şi cu mine ce se va întâmpla ?
CROITORUL: M-am gândit şi la asta: pot s-o pri-
mesc pe ex-excelenţa voastră pe postul de a doua
calfă.
CĂLUGĂRUL: Nu vreau să decad atât de jos.
CROITORUL: E mai bine să te mai gândeşti. E
singurul loc sigur pentru ex-excelenţa voastră în
lumea care vine.
CĂLUGĂRUL: Va trebui să însăilez hermine pentru
prostovanii ăştia?
CROITORUL: De ce nu? îi vom crea împreună. E
mai bine să creezi pe cineva decât să fii cineva.
Vă ofer ex-excelenţei voastre singura ocazie de
avans şi revanşă.
CĂLUGĂRUL: Eu însă nu ştiu să cos.
CROITORUL: O să învăţaţi, ex-excelenţa voastră.
CĂLUGĂRUL: Chiar aşa... de ce nu? Ca excelenţă,
nu mai sunt călugăr, aşa că, fiind el, aş putea fi
şi calfă. E totuna.
CROITORUL: Bravo!
CĂLUGĂRUL: ...în plus, în straie de călugăr, sunt
cu totul compromis faţă de Nana. Nu am prea
multe şanse nici ca simplă calfă, dar aşa cel puţin
o să fiu mai aproape de ea. Maestre, primesc.
48
Slawomir Mrozek
CROITORUL: Asta-mi place, să începem imediat.
Ex-excelenţa voastră, duceţi-vă repede la atelierul
meu şi aduceţi-mi purpura - ştiţi care, nu? O să
am nevoie de ea.
CĂLUGĂRUL: Bine-ai venit, viaţă nouă! Te ascult,
maestre, (iese)
ONUCY: (de după uşă) Hei, croitorule !
CROITORUL: Aici, excelenţă, drumu-i liber.
(intră Onucy în hainele excelenţei sale; totuşi,
şi-a pus pantalonii pe cap, iar caftanul în picioare;
are deci capul înfăşurat în pantaloni, iar cu mâi-
nile în craci îşi ţine caftanul cu picioarele în
mâneci; şosete albe şi pantofi de lac cu catarame
de argint)
ONUCY: Ei, ce zici?
CROITORUL: Minunat.
ONUCY: E bine?
CROITORUL: Perfect! îndrăznesc doar să observ...
ONUCY: Spune!
CROITORUL: ...Că excelenţa voastră s-a îmbrăcat
invers.
ONUCY: Ce invers, cum invers!
CROITORUL: Ce este sus, trebuie să fie jos. Pot să
vă ajut?
ONUCY: Nu-i nevoie, ştiu şi singur.
(iese pe uşa dormitorului; în acest timp, Croi-
torul şterge oglinda; revine Onucy, de data asta
cu hainele la locul lor; descheiat, se chinuie să se
încheie; fără perucă, proaspăt ras, numai părul
roşcat îi este neatins pe cap, lung şi răvăşit)
ONUCY: De ce te uiţi aşa la mine ?
CROITORUL: Da' de unde! Excelenţă...
ONUCY: Ai grijă, credeam că te uiţi.
CROITORUL: Voi avea, excelenţă.
ONUCY: Credeai că arăt ca un caraghios, nu?
Croitorul
49
CROITORUL: Doamne fereşte! în hainele mele,
nimeni nu arată caraghios.
ONUCY: Ceilalţi nu mă interesează. Mă strânge ceva.
CROITORUL: Măsurăm, reparăm şi o să vină ca
turnat.
ONUCY: Dar ăştia... cum se numesc...
CROITORUL: Pantaloni, excelenţă.
ONUCY: îmi stă bine cu ei ?
CROITORUL: Perfect! Parcă excelenţa voastră s-ar
fi născut în ei!
ONUCY: E o aluzie?
CROITORUL: La ce să fie, excelenţa voastră, nimeni
nu se naşte în pantaloni.
ONUCY: Pe la noi, toţi se nasc în pantaloni. Pricepi ?
Aşa-i cultural.
CROITORUL: Aşa-i, excelenţă. N-am ştiut.
ONUCY: Vezi să ţii minte. Voi credeţi că noi ştim
doar de vine şi lanţuri. Cum se încheie asta ?
CROITORUL: Cu nasturele, excelenţă.
ONUCY: Ştiu şi vorbele străine. Pe dinafară. Şi
nu-mi mai spune excelenţă, ca la voi.
CROITORUL: De ce? Excelenţă înseamnă per-
fecţiune. Oare excelenţa voastră nu reprezintă
perfecţiunea? Sau perfecţiunea voastră nu este
excelenţă?
ONUCY: Aşa zici ? într-adevăr, ai dreptate. Dar flă-
căii mei nu sunt obişnuiţi. Dumnezeu ştie ce-ar
putea să gândească. Ei îmi spun Onuc.
CROITORUL: Şi asta-i minunat.
ONUCY: Da, dar nu-i acelaşi lucru. Ei n-au învă-
ţătură.
CROITORUL: Sunt nişte oameni foarte drăguţi.
ONUCY: Inimi de aur, dar cu ştiinţa stau prost.
Mereu în marşuri şi bătălii... Şi tu de ce te
hlizeşti ?
CROITORUL: Excelenţă, nu râd, ci dimpotrivă...

I
50
Slawomir Mroiek
ONUCY: Condu-mă la oglindă, (se opreşte în faţa
oglinzii) Nu-i rău, nu-i rău deloc... Tu ce crezi?
CROITORUL: E minunat, fără îndoială. Ar mai trebui
doar puţin călcat...
ONUCY: Cum mi-ai spus ?
CROITORUL: Excelenţă...
ONUCY: Excelenţă... Excelenţă...
(intră calfa-client în hainele calfei din primul
act, adică fostul călugăr şi fosta excelenţă; aduce
un balot de purpură; Onucy ridică fulgerător
măciuca de jos şi întreabă)
ONUCY: Cine-i aici?
CALFA: De-al casei.
CROITORUL: E calfa mea, excelenţă.
ONUCY: Cât pe-aci să-l pun jos. Nu-mi place când
cineva vine pe la spate, (lasă măciuca jos)
CROITORUL: A adus purpura.
ONUCY: (bănuitor) Ce purpură?
CROITORUL: Ceva care lipseşte excelenţei voastre.
Din ea se fac cele mai grozave haine.
ONUCY: Cefei de haine?
CROITORUL: Mantia regală sau veşmântul călăului.
ONUCY: Prefer mantia. Cât despre celălalt, oamenii
mei se descurcă fără prea multă ceremonie, ostă-
şeşte.
CROITORUL: Acum, când căpetenia a devenit exce-
lenţă, nu se mai cade ca osânda să fie înfăptuită
fără ceremonia corespunzătoare. Nu se mai poate
ca înainte, nu mai trăim în pădure. Veşmântul
călăului este, într-un fel, mantia excelenţei voas-
tre, numai că îmbracă dreptatea dumneavoastră.
Recomand o diademă din panglici şi flori. S-ar
putea să ne prindă bine în curând.
ONUCY: La dracu', credeam că o să mă odihnesc şi
eu puţin, dar tu îmi vorbeşti de nu ştiu ce căsă-
pire. Ai observat ceva ? Vreo conspiraţie ?
Croitorul 51
CROITORUL: Deocamdată, nimic concret, dar s-ar
putea întâmpla.
ONUCY: Ei, numai să îndrăznească. O să aibă de-a
face cu Onucy. Bine, coase-i podoaba călăului.
CROITORUL: Ce cuvinte înţelepte!
(din dreapta, intră un barbar cu suliţă, dar fără
barbă)
BARBARUL: Onuc nu-i aici?... Doamne Sfinte!
(priveşte la Onucy)
ONUCY: (iritat) De ce căşti ochii, prostănacule, n-ai
mai văzut o excelenţă?
BARBARUL: (cu admiraţie) Ce căpetenie fru-
moasă!...
ONUCY: E clar că sunt frumos. Ce vrei?
BARBARUL: Am găsit o femeie.
ONUCY: Aduceţi-o aici numaidecât.
BARBARUL: La poruncă! Măi să fie... (iese, dând
din cap)
ONUCY: încheiaţi-mi caftanul!
(Croitorul şi Calfa îi încheie clamele şi nasturii).
CROITORUL: Mai e şi peruca, excelenţa voastră. O
aduc îndată.
ONUCY: (calfei) De ce stai? Mişcă-te şi fă puţină
curăţenie!
CALFA: (strânge paiele, timp în care Onucy se uită
în oglindă) Puturosul, porcul sălbatic. Se lăfăie
în caftanul meu ca şi când s-ar îmbrăca în mine...
(adună suliţele) La urma urmei, acum aş putea
să-l străpung. Atât este de preocupat de sine,
încât n-ar observa nimic. De cine mă tem, de
croitor? Croitorul s-ar cuveni să se întoarcă la
mine, să coasă pentru mine, doar întotdeauna
trebuie să coasă pentru cineva. La fapte, ajunge
o singură împunsătură... (apucă suliţa)
ONUCY: Trage puţin de caftan. Gulerul se ridică
prea mult la spate.
52
Slawomir Mroiek
Croitorul
53
CALFA: Sluga dumneavoastră, excelenţă, (lasă suliţa
şi apucă gulerul lui Onucy cu amândouă mâinile,
lângă gât)
ONUCY: Destul.
CALFA: încă puţin.
ONUCY: Ajunge, când îţi spun...
CALFA: Doar o idee şi gata...
ONUCY: Lasă-mă că mă strângi de gât!
CALFA: Ei, da' de unde...
ONUCY: Mă-năbuş, dă-mi drumul!
CALFA: (se dă la o parte) A scăpat lotrul. Nu mai
înţeleg nimic. Să fiu într-adevăr doar o calfă ?
(intră croitorul cu peruca; o pune pe capul lui
Onucy).
CROITORUL: Gata!
(barbarul o aduce pe Nana)
CALFA: Pe cine-mi văd ochii!
ONUCY: Să vină mai aproape, (barbarului) In-
toarce-te şi stai de strajă. (Croitorului şi Calfei)
Plecaţi şi voi!
(barbarul iese)
CALFA: Să plec tocmai acum, când o văd din nou ?
ONUCY: (nerăbdător, fără să privească la ei) N-aţi
auzit?
CROITORUL: Plecăm, stăpâne. (Calfei) Ai auzit ce-a
poruncit stăpânul ?
CALFA: (în şoaptă Croitorului, nesigur) Ce mă sfă-
tuieşti, maestre?...
CROITORUL: Hai cu mine. Vrei să te pierzi? Ne
ducem, stăpâne, închinăciune...
CALFA: Poate că într-adevăr...
CROITORUL: Aştept poruncile ce vor veni.
CALFA: Mila excelenţei voastre să fie cu noi. (se
înclină şi ies amândoi)
NANA: M-ai chemat, stăpâne ?
ONUCY: Vino mai aproape.
NANA: L-am văzut aici pe croitor...
ONUCY: Să nu mai vorbim despre el. Te-am chemat
într-o problemă de stat.
NANA: L-am căutat pretutindeni. De când s-a schim-
bat guvernul, n-am mai avut ocazia să vorbesc
cu el. La atelier nu mai vine şi peste tot mişună
oştenii.
ONUCY: O să ţi-l trimit oricând doreşti, doamnă.
NANA: Vă voi fi foarte recunoscătoare.
ONUCY: (luând o şa de pe scaun) Ia loc, doamnă.
NANA: Mulţumesc.
(se aşază; Onucy sade în faţa ei, tăcere)
ONUCY: Da' ştiu că-i cald astăzi...
NANA: Da, e cald.
ONUCY: O să fie sigur furtună...
NANA: Nu mai încape îndoială.
(tăcere)
ONUCY: (ştergându-şi sudoarea de pe frunte) Ei,
mă prinde ?
NANA: Ce să prindă?
ONUCY: (sieşi) Să mai aşteptăm. (Nanei) Cum stai
cu sănătatea?
NANA: Mulţumesc.
ONUCY: Dar cei de acasă?
NANA: Şi ei sunt sănătoşi.
ONUCY: Cum merge?
NANA: Aşa şi aşa.
(tăcere)
ONUCY: (sieşi) Acum. (Nanei) Ei, atrage?
NANA: Ce să atragă?
ONUCY: Cu mine poţi fi sinceră?...
NANA: Nu înţeleg... '
ONUCY: Te rog să-mi spui limpede: a început să te
atragă ?
NANA: Dar despre ce este vorba?

54
Slawomir Mrozek
Croitorul
55
ONUCY: Eu sunt un băiat simplu. La ce bun
vicleniile astea?
NANA: Dar, excelenţă...
ONUCY: Mai bine recunoaşte. Simţi ceva, nu-i aşa ?
NANA: Dar ce, fie-vă milă!
ONUCY: Ce rost are să te prefaci, doar trebuie să te
impresioneze.
NANA: Nu mai înţeleg nimic.
ONUCY: (se ridică, face câteva jumătăţi de întoarceri
în faţa Nanei) Dumneata mă vezi?
NANA: Chiar foarte bine.
ONUCY: Ce vezi, doamnă?
NANA: Pe excelenţa voastră.
ONUCY: Da, dar pe care?
NANA: Ce-aş putea să mai spun ?
ONUCY: Ce am pe mine?
NANA: Hainele, excelenţă.
ONUCY: Şi asta-i totul?'
NANA: Sunt puţin prea strâmte, mai ales la umeri...
ONUCY: {loveşte cu pumnul în masă) Spune de-a
dreptul! Iţi plac, doamnă?
NANA: S-ar putea...
ONUCY: (uluit) Care „s-ar putea", ce „s-ar putea"...
Eu ştiu sigur!
NANA: Atunci ce rost mai au întrebările ?
ONUCY: Să nu-ţi vină să crezi, (stă înaintea oglinzii)
Probabil că minte, o înfăţişare atât de fru-
moasă... (strigă) Da sau nu?!
NANA: Şi în caz că nu ?
ONUCY: (se preumblă repede pe scenă, acum mai
mult dezamăgit decât furios) „Nu... nu... nu..."
Pur şi simplu „nu" şi atât. Pentru ea e deajuns.
Dar ce simt eu, n-o interesează pe ea. M-am prostit.
Trebuia s-o iau de la început în felul nostru. Ei,
Onucy, ce s-a petrecut cu tine ? Eşti încă bătrânul
şi bunul Onucy ? La ce-ţi foloseşte? Ehei, soartă...
NANA: Stăpâne...
ONUCY: Nici câine, nici vidră.
NANA: Onucy, uită-te la mine.
ONUCY: (se opreşte din mers) îmi spune pe nume ?
Ce vrea să însemne asta... Lasă-mă în pace. N-am
nevoie de tine.
NANA: Vino încoace.
ONUCY: Nu vreau. Du-te de-aici.
NANA: Bietul meu oştean.
ONUCY: Da. Sunt oştean. Pentru mine, sunt bune
numai zgârciul de berbec şi pielea de pe tobă. Fie
şi aşa.
NANA: (se ridică) Bine. Plec numaidecât dacă asta
vrei.
ONUCY: Nu, rămâi!
NANA: De ce?
ONUCY: Cere-ţi iertare.
NANA: Eu, ţie?
ONUCY: Cazi în genunchi!
NANA: Stăpâne!
ONUCY: Poate am să te iert că nu m-ai implorat de
la început cu umilinţă să binevoiesc să-ţi plac. Ai
crezut cumva că mă predau ? Sunt încă în putere,
sunt iarăşi Onucy.
NANA: Deci despre asta este vorba, eu trebuie să te
preamăresc pe tine! Ştii cu cine vorbeşti? Tu să
mă implori pe mine şi poate că am să-ţi las spe-
ranţa că vreodată îmi vei scoate o mănuşă şi-ţi
voi da vârfurile degetelor să le săruţi. îngenun-
chează, excelenţă!
ONUCY: Cum, eu înaintea ta?
NANA: îngenunchează, cât mai e vreme, până nu
mă răzgândesc.
ONUCY: Fă-o tu mai întâi.
NANA: Auzi ce-ţi spun?
ONUCY: Să îngenunchem împreună.
56
Stawomir Mrozem
NANA: Nu, tu trebuie să mă rogi.
ONUCY: Chem straja şi am să poruncesc să te dez-
brace de tot, nu o să-ţi scoată numai mănuşa.
O să te las în pielea goală. Aşa voi face, pe
Dumnezeul meu!
NANA: Şi ce folos vei avea ?
ONUCY: Aici este nevoie de forţă, bine mă sfătuia1
Karlos!
NANA: Mă mir că un om în toată firea ascultă un|
sfat atât de copilăresc.
ONUCY: Aha, deci te temi? Asta mi-am dorit.
Vagmistru! La mine, flăcăi!
(intră doi barbari cu suliţe, dar fără barbă, b
tunici pe trupul gol şi pălării; în schimb, fân
pantaloni şi în tenişi)
ONUCY: Luaţi-o pe această doamnă!
NANA: Să nu cutezaţi!
ONUCY: Ţipetele sunt zadarnice. Dezbrăcaţi-o până
la piele!
NANA: Nu! Dezbrăcaţi-l pe el!
BARBARUL I: Pe cine să dezbrăcăm ?
ONUCY: Mai întrebaţi?
BARBARUL I: Păi dacă nu ştim...
ONUCY: Nu mă mai recunoaşteţi?
BARBARUL II: Parcă-ai fi Onuc, dar eşti schimbat.
BARBARUL I: Hm, seamănă cu un civil. Şi-a ras şi
barba?
ONUCY: Câinilor, îndepliniţi porunca!
BARBARUL II: (scărpinându-se în cap) E Onuc şi
nu e Onuc...
BARBARUL I: Nu suntem siguri.
ONUCY: Ce, oştenii mei se răscoală?!
BARBARUL II: Dacă l-am dezbrăca, am şti...
ONUCY: (bate din picior) Eu sunt Onucy, Onucy
Auziţi ?!
BARBARUL I: în hainele astea nu se vede...
Croitorul
57
BARBARUL II: Ce facem, îl dezbrăcăm? (se apropie
de Onucy)
ONUCY: (se retrage) în lături, netrebnicilor!
BARBARUL I: Mai bine să ne convingem...
BARBARUL II: Nu-i oare altcineva...
(Onucy îl loveşte pe barbarul I şi-i scapă din
mâini)
BARBARUL I: (ţinându-se de cap) Parcă nu mai
văd bine...
BARBARUL II: Ce zici de asta?
BARBARUL I: E lovitura lui Onuc.
ONUCY: (înhaţă o suliţă din colţ şi se apără) Veniţi
la mine şi am să vă aduc aminte cine sunt. Apro-
piaţi-vă, păsăruicilor!
BARBARUL II: Ia-l din partea cealaltă.
BARBARUL I: Tu aţine-i calea din faţă.
(îl înconjură pe Onucy şi se apropie de el; intră
în fugă Karlos)
KARLOS: Căpetenie, să mergem repede! Oamenii
tăi credincioşi... (îşi dă seama de situaţie) Fraţilor,
ce faceţi ?!
BARBARUL II: Mai bine ajută-ne! Se apără cu
nădejde.
KARLOS: Ce-i cu voi, ridicaţi mâna asupra căpe-
teniei ?
ONUCY: Auziţi, proştilor? M-a recunoscut el, va
mărturisi numaidecât...
KARLOS: Eu să nu-mi recunosc căpetenia ? (observă
travestiul lui Onucy) Dumnezeule! (se apropie
de Onucy) E cu putinţă, văd bine oare ? Nu! Ochii
mei îşi bat joc de mine.
ONUCY: Ce mai aştepţi ? Porunceşte să lase suliţele!
NANA: Karlos, nu te amesteca!
KARLOS : Căpetenia cu această înfăţişare!
BARBARUL I: înţelegi ceva din asta?
BARBARUL II: Nici o picătură.
58
Slawomir Mrozeki
ONUCY: N-aţi auzit că sunt Onucy?
KARLOS: Onucy, dar care? Cât e de schimbat!
Schimbarea asta îmi străpunge inima de durere,
împotriveşte-te, căpetenie, spune că greşesc !
BARBARUL II: Greşeşte ori nu greşeşte?
BARBARUL I: Nu se exprimă limpede.
NANA: Onucy s-a travestit, ce-i atât de ciudat în
asta?
KARLOS: Mă aşteptam mai degrabă să te văd pe
tine goală decât pe el în aceste veşminte atât de
respingătoare.
NANA: Iarăşi goliciune?
ONUCY: O să-ţi lămuresc totul.
KARLOS : Idealurile mele!
ONUCY: Să le ia dracu'! Vezi ce se petrece! Mai
întâi, spune-le proştilor ăstora că greşesc amarnic!
BARBARUL I: Tocmai.
BARBARUL II: Să nu ne mai învârtim atâta!
KARLOS : (barbarilor) Unde vă sunt bărbile ?
BARBARUL I: Ce-ţi pasă ţie?
KARLOS : Se bărbieresc cu toţii. Pretutindeni pân-
deşte trădarea. Sus sau jos, aceeaşi boală nocivă
sănătăţii. Eraţi ca nişte sfinţi, acum ce sunteţi ? \
Vă cuprinde morbul, primul bolnav fiind chiar
căpetenia. Totul se prăbuşeşte!
ONUCY: (barbarilor) îngăduiţi-mi să vorbesc mai
la o parte cu omul acesta. Eu n-o să fug.
BARBARUL I: îi lăsăm să vorbească?
BARBARUL II: Păi n-ar fi rău.
BARBARUL I: Tu păzeşte ieşirea asta, iar eu o să
stau la cealaltă.
(se despart şi stau lângă intrările din stânga şi
din dreapta; Onucy îl conduce pe Karlos la o
parte; totuşi, Nana se duce după ei şi stă aproape,
neobservată)
Croitorul 59
ONUCY: Acum, băiete, să vorbim cu cap. înţeleg
revolta ta. Şi eu am fost tânăr, aşa că ştiu că
tinereţea, sinceră şi fierbinte, îşi urmează numai
părerea ei, oarbă la înfăţişarea reală a lumii. îţi
apreciez motivele, sunt într-adevăr nobile, şi îţi
laud intenţiile. Nu sunt oare şi ale mele? Cu
toate acestea...
KARLOS: Ce rost are discuţia asta? Aş prefera să
mă văd mort pe mine în locul căpeteniei... (plânge
în hohote)
ONUCY: Hm. Aşadar, acorzi chiar atâta însemnă-
tate schimbării mele?
KARLOS : (hohotind de plâns) M-am înşelat...
ONUCY: în aparenţă, doar în aparenţă. Ascultă, tu
crezi că m-am travestit pentru plăcerea mea? Că
mă îmbrac cu hainele astea strâmte fiindcă îmi
place mie? O, nu, o fac pentru popor.
KARLOS: (trăgându-şi nasul) Cum aşa, pentru...
popor...
ONUCY: Vreau ca poporul meu să vadă cum merge
mână în mână cu aceste veşminte de ocară. Să
afle astfel cu cine luptă.
KARLOS: Dar unde-i poporul acesta...
ONUCY: (arâtându-şi pieptul) Este aici, în mine.
Nu sunt eu oare căpetenia şi întruchiparea lui,
os din osul lui şi reprezentant al său? Când beau
eu, e ca şi când ar bea poporul.
KARLOS : Deci transformarea asta...
ONUCY: Reprezintă datoria mea.
NANA: Nu-l crede, Karlos.
ONUCY: Iartă-mă, doamnă, dar vreau să discut cu
viteazul dumitale fiu între patru ochi. Te rog să
nu ne deranjezi.
KARLOS: N-are decât să discute, eu vreau adevărul!
NANA: S-a împopoţonat aşa pentru mine.
ONUCY: Tăcere, doamnă!
60
Siawomir Mrozem
KARLOS : Vorbeşte, mamă!
NANA: Născoceşte nu ştiu ce mincinoase raţiuni de
stat, nu ştiu ce datorie. Nu vrea decât să te înşele.
KARLOS: Totuşi, atunci...
ONUCY: Intrigă femeiască!
NANA: Nu te lăsa păcălit.
ONUCY: Doamnă, te implor...
NANA: Deci mă rogi totuşi.
ONUCY: Nu te rog, îţi poruncesc... Nu, nu-ţi porun-
cesc... doresc... Da' ştiu că m-am încurcat.
NANA: Ăsta-i cuvântul potrivit.
KARLOS: înţeleg totul. Adio, visuri ale tinereţii
mele. Te-am iubit, căpetenie, ai fost speranţa mea.
ONUCY: Şi nu mai sunt?
KARLOS : Mi-ai călcat în picioare crezul.
ONUCY: Nu-i chiar atât de tragic, ne-am putea
înţelege.
KARLOS: Am vrut să-mi dau viaţa tânără pentru
tine. Tu m-ai dezamăgit, aşa că-mi voi sacrifica
viaţa pentru cauză.
NANA: Karlos, ce vrei să faci...
KARLOS: (întorcându-se spre luptători) Fraţi bar-
bari...
BARBARUL I: Cu noi vorbeşte ?
BARBARUL II: Aşa mi se pare.
KARLOS: Am o noutate pentru voi. Tristă, ca şi
pentru mine. Ascultaţi-mă şi nu vă pierdeţi firea:
căpetenia a trădat!
(barbarii se apropie de Karlos)
BARBARUL I: Ce vrea să spună?
BARBARUL II: O să aflăm numaidecât.
KARLOS: In acest ceas de cumpănă, mă adresez
vouă: păstraţi-vă curajul, nu disperaţi.
ONUCY: îmi îndemni oamenii la răscoală ? îi instigi
împotriva mea?
BARBARUL I: Nu s-ar putea mai pe scurt?
Croitorul
61
KARLOS: A trădat, ăsta-i adevărul. Vă împărtăşesc
durerea. Dar e în stare trădarea să spulbere idea-
lurile noastre ? Ha, ha! Nicicând!
BARBARUL I: De ce râde ?
BARBARUL II: Cred că ne-a spus ceva caraghios.
ONUCY: Lăsaţi-l să vorbească. Să vedem ce alte
gânduri nesănătoase i-a clocit mintea. Dă-i
înainte!
KARLOS: Să ne luăm în propriile mâini cauza noastră
sfântă şi să mergem mai departe!
ONUCY: Parcă încep să înţeleg.
KARLOS: Fraţilor, vă chem să-l răsturnăm pe ticălos!
NANA: Karlos!
KARLOS: Să fie osândit! Eu voi sta în fruntea
voastră, puteţi conta pe mine.
NANA: Karlos, încetează!
KARLOS : Alegeţi-mă căpetenie !
ONUCY: Aşadar, asta-l doare.
KARLOS: Daţi-mi puterea mie şi veţi vedea împlinită
deîndată până la capăt opera voastră sfântă!
(arată spre Onucy) Luaţi-l!
BARBARUL I: Pe cine?
KARLOS: Pe el, pe Onucy, cetluiţi-l în butuci!
BARBARUL I: (către Barbarul 77) Ai auzit? Ăsta-i
Onuc!
BARBARUL II: în sfârşit, se ştie.
KARLOS : Ce mai aşteptaţi?
BARBARUL I: Nu mai trebuie să-l dezbrăcăm.
BARBARUL II: Acum e limpede.
ONUCY: Eu sunt, copiii mei, v-am spus de la început.
BARBARUL I: Nu te supăra, Onuc.
BARBARUL II: Noi am vrut să fie bine.
KARLOS: Luaţi-l, când vă spun...
BARBARUL I: Pe cine, pe Onuc?!
KARLOS: Pe Onucy, pe trădător!
62
Slawomir Mrozek
BARBARUL II: Un moment, ăsta-i Onuc sau nu e
Onuc?
KARLOS: E Onuc.
ONUCY: în fine !
BARBARUL II: Atunci, ce vrei de la noi?
KARLOS : Să-l legaţi fedeleş pe Onucy!
{barbarii râd)
BARBARUL I: E vreo glumă!
BARBARUL II: (bătându-lpe umăr pe Karlos) Frate,
eşti un caraghios.
KARLOS: Nu pricepeţi? Uitaţi-vă la el!
ONUCY: Ajunge cu glumele, la temniţă! Şi păziţi-l
cu grijă, să nu fugă. Acum o să-mi plătească
pentru tot.
BARBARUL I, BARBARUL II: {în cor) La poruncă!
{îl înşfacă pe Karlos)
NANA: Nu, nu! Karlos, de ce nu mi-ai ascultat sfatul,
de ce te amesteci?
ONUCY: Acum văd limpede ce avea în gând croi-
torul. Aici se pregăteşte o conspiraţie.
KARLOS: {barbarilor) Fraţilor, aşadar şi voi sunteţi
de partea lui? Şi bărbieriţi?
ONUCY: Duceţi-l de-aici! Voia să ajungă căpetenie,
o să-i arăt eu căpetenie.
KARLOS: Tâlharilor! Toţi sunteţi nişte trădători!
Daţi-mi drumul! în lături! O, lume!
{îl conduc afară)
NANA: Ce vei face cu el, stăpâne?
ONUCY: Va hotărî judecata.
NANA: Să nu-l nedreptăţeşti, e încă un copil.
ONUCY: Un copil prea mare.
NANA: Onucy...
ONUCY: Ce-i asta, familiarism ? Am permis eu să
mi te adresezi pe nume? Eu sunt excelenţa sa.
NANA: Excelenţă...
Croitorul
63
ONUCY: Mai târziu. Acum nu am timp. Trebuie să
ard conspiraţia asta cu fierul roşu.
NANA: Un singur cuvânt...
ONUCY: Sunt ocupat.
NANA: Excelenţă, comoara mea...
ONUCY: Adio, doamnă!
{iese în dormitor; Nana îşi aranjează maşinal
pieptănătura înaintea oglinzii; intră Croitorul,
aducând o rochie neagră)
NANA: Maestre, nenorocire...
CROITORUL: Rochia este gata de probă.
Actul III
{Acelaşi decor ca şi în primul act, dar lumina
este egală. Pe manechin, hainele de purpură ale
călăului, cu glugă. Intră Calfa cu un felinar, car-
neţel, metru de croitorie şi o legătură de chei.
Se opreşte şi se pregăteşte să aprindă felinarul,
întuneric deplin, iar când aprinde felinarul, într-un
colţ se află deja o cuşcă în care stă pe un scăunel
Karlos, îmbrăcat ca în actul al doilea, în piei de
animal. Calfa alege cheia potrivită şi deschide
cuşca, apoi intră în ea.
Karlos nu-i acordă atenţie. După o clipă, Calfa
îl înghionteşte.)
KARLOS: Ce vrei?
CALFA: M-a trimis croitorul.
KARLOS: Du-te dracului.
CALFA: îmi pare foarte rău. Trebuie să-ţi iau măsura.
KARLOS: Pentru ce?
CALFA: Nu ştiu. Mi-a poruncit doar să-ţi iau măsura.
KARLOS: Nu vreau.
CALFA: Nu-i vina mea, eu lucrez pentru el.
KARLOS : N-ai decât să lucrezi.
64
Slawomir Mrozek
CALFA: Uşor de zis. Deşi nu prea comod, ai traiul
asigurat. Eu trebuie să trudesc ca să mă descurc.
KARLOS : O să scapi cu viaţă, nu te teme. Pe când
eu... Ce vor face cu mine?
CALFA: Nu se ştie nimic.
KARLOS : Onucy nu ţi-a spus nimic ?
CALFA: Nu. Cu toate că... probabil...
KARLOS : Ce-a spus, probabil că...
CALFA: Eu n-am acces la el. Maestrul îl slujeşte
personal.
KARLOS : Şi-a găsit prietenul.
CALFA: Sunt mereu împreună.
KARLOS : S-au unit doi hoţi, sunt vrednici unul de
celălalt.
CALFA: Mai încet, or să te audă.
KARLOS : O să le-o spun în faţă.
CALFA: Ţie puţin îţi pasă, dar toate oalele se vor
sparge în capul meu.
KARLOS : Cred că te-am văzut pe undeva.
CALFA: Nu e posibil.
KARLOS : Odată, nu prea demult...
CALFA: Ţi separe.
KARLOS: Poate că mi se pare.
CALFA: Să încep să-ţi iau măsura.
KARLOS : Lasă-mă în pace.
CALFA: Doar o clipă.
KARLOS: Nu.
CALFA: Te rog, fă asta pentru mine.
KARLOS: (se ridică) Fă ce ţi s-a poruncit, numai
să pleci odată. (Calfa îi măsoară mijlocul şi îşi
notează rezultatul) O cunoşti pe mama mea?
CALFA: Ce? Nu. Da... din vedere...
KARLOS: Toţi o cunosc.
CALFA: Te rog să ridici braţul, (măsoară pieptul lui
Karlos)
KARLOS: Ce face... ce se mai aude despre ea?
Croitorul
65
CALFA: îşi probează doliul.
KARLOS :Doliul? După cine?
CALFA: A, nu doliul, am greşit, ci ceva negru.
KARLOS: Aşadar, continuă să se gătească. Vezi,
lumea îşi vede înainte de drumul ei respingător.
CALFA: îi stă bine în negru.
KARLOS : Nu mai vorbi despre asta !
CALFA: E mai frumoasă ca până acum...
KARLOS: Ascultă, dacă vrei să nu ne certăm, înce-
tează !
CALFA: Doreşti să-i transmit ceva ?
KARLOS: Tu,'ei?
CALFA: Din partea ta. Salutări, vreo parolă, niscaiva
secrete, pot să-i spun orice.
KARLOS: Nu, nu vreau să ştiu de ea.
CALFA: Păcat. Spatele, te rog. (Karlos se întoarce
cu spatele la el; calfa îi măsoară braţele) Karlos...
KARLOS : Tu mă strigi ?
CALFA: Ai dreptate, noi ne cunoaştem.
KARLOS : (revine cu faţa la el) Eşti calfă.
CALFA: Nu. Adu-ţi aminte.
KARLOS: Nu-mi amintesc nimic.
CALFA: Uită-te bine. M-ai văzut şi înainte.
KARLOS: Nu. Nu-mi amintesc.
CALFA: încordează-ţi memoria. Galoane aurii,
mătase albă ca zăpada, veşmintele măririi.
KARLOS : (îl priveşte atent) Onucy?
CALFA: Nu, mai demult.
KARLOS : Acum ştiu, ai fost călugăr!
CALFA: Doar întâmplător, (se dă înapoi) Sunt Exce-
lenţa sa.
(pauză)
KARLOS: Acum te recunosc.
CALFA: Şi ce zici de asta ?
KARLOS : Ce să zic, e treaba ta.
CALFA: Nu vrei să mă străpungi ?
66
Slawomir Mrozek
KARLOS : Cu ce să te străpung, pentru Dumnezeu?
Doar nu mai am spada.
CALFA: Nici să mă strângi de gât?
KARLOS : Spânzură-te singur!
CALFA: Nici chiar să mă loveşti?
KARLOS : Dacă ţii neapărat... (ridică braţul încet şi
fără plăcere)
CALFA: Nu atât de indiferent. Loveşte-mă din toată
inima, cu toată forţa ta, sincer, cu entuziasm!
KARLOS: A, asta-i altceva. Nici nu visam... (se
întoarce)
CALFA: (mergând după Karlos) Mai gândeşte-te !
KARLOS : De ce mă provoci?
CALFA: Pentru că tu mă urăşti.
KARLOS : Pe tine? (râde)
CALFA: Aminteşte-ţi!
KARLOS: Asta a fost demult.
CALFA: M-ai iertat?
KARLOS: Nu. Am uitat, (pauză) Hai, sfârşeşte cu
măsurile!
CALFA: Am pierdut.
KARLOS : De ce vrei să nu te pot suporta?
CALFA: (sieşi) Nu sunt excelenţa sa.
KARLOS: Cum preferi?
CALFA: Prefer, dar nu pot. Nu mai sunt eu însumi.
KARLOS: De ce?
CALFA: Am pierdut multe, dar eram sigur că mi-a
rămas măcar ura ta. Mă întărea sufleteşte. îmi
repetam : câtă vreme Karlos mă urăşte din toată
inima, voi continua să fiu excelenţa sa. Sunt
ce-am fost şi înainte. Dacă m-ai fi iubit, aş fi
gândit la fel: mă iubeşte şi acum, ergo exist.
KARLOS: Ia exemplu de la mine. Fii tu însuţi, ca
mine, pentru sine, numai prin sine.
CALFA: Nu, aşa ceva nu se poate. Simţămintele
celorlalţi ne fixează identitatea. Ţie îţi convine,
pe tine Onucy te urăşte cu adevărat.
Croitorul
67
KARLOS : Ai vrea să schimbăm ?
CALFA: Ori de câte ori dispăream în diferite traves-
tiuri şi propria absenţă mă chinuia îngrozitor,
mă gândeam: ce înseamnă travestiurile, acum
eşti călugăr, peste o clipă calfă, dar Karlos te va
urî întotdeauna. Asta înseamnă că fiinţa ta este
ceva statornic, de vreme ce el îşi îndreaptă mereu
sentimentul acela către tine. După asta îmi recu-
noşteam propria substanţă.
KARLOS : Aş vrea să te ajut. Eu nu-ţi doresc răul.
CALFA: Atunci, doreşte-mi cel mai mare rău, dacă-mi
vrei binele. Dacă-mi eşti binevoitor, redă-mi ura ta.
KARLOS : Nu pot. Urăsc şi acum, dar nu pe tine.
CALFA: Aici te contrazici, nu poţi să-mi doreşti răul,
deoarece îmi eşti binevoitor, şi numai dorindu-mi
răul mi-ai face favoarea de care am nevoie. Cine-i
rivalul meu ?
KARLOS: Dă-mi-l pe Onucy şi-ţi voi arăta de ce
sunt capabil. De ce nu este aici Onucy în locul
tău! L-aş sfâşia în bucăţi!
CALFA: Fericitul Onucy! Se pare că mi-a luat totul,
până şi ura ta. Hoţul obraznic !
KARLOS: Acum ai nimerit-o bine. E un tiran viclean,
trădător şi ipocrit!
CALFA: Un barbar!
KARLOS: Un laş înşelător!
CALFA: Porc şi pavian. Dar pentru mine nu contează,
îmi place să-l blestem, dar asemenea distracţie
nu-mi rezolvă problema. Spune, Karlos, nu se
mai poate face nimic?
KARLOS : Din nenorocire, nu.
CALFA: Ăsta-i sfârşitul ?
KARLOS: Vezi şi tu.
CALFA: Deci trebuie să caut în altă parte confir-
marea persoanei mele.
KARLOS : îţi urez succes.
|

I
68
Slawomir Mrozek
CALFA: în definitiv, cine ştie, poate că voi izbuti
să-ţi recâştig ura minunată...
KARLOS : Nu-ţi pot promite.
CALFA: Eşti atât de sigur? Dar dacă ţi-aş face vreo
mare nedreptate? Karlos, nu mă sili, mai bine
dă-mi ura ta cu binişorul.
KARLOS: Refuz.
VOCEA CROITORULUI: Hei, de ce durează atâta?!
CALFA: Vin îndată!
KARLOS: Hai, năsturel, du-te, te cheamă degetarul.
VOCEA CROITORULUI: întârzii prea mult, gră-
beşte-te, mai cu viaţă!
CALFA: E gata, stăpâne!
(îşi ia lucrurile, deschide cuşca, iese, închide cuşca
pe dinafară)
KARLOS: (de lângă gratii, îl necăjeşte) „Mai cu viaţă,
grăbeşte-te, vin îndată, stăpâne." Eşti un nimic,
auzi? N-ai nici o valoare, nu ţi-aş suporta nici
măcar nimicnicia.
CALFA: Bagă de seamă ce vorbeşti!
KARLOS: Acest zero mi-a cerut ura mea. E prea ]
sus pentru tine.
CALFA: Taci, că o să-ţi pară rău.
KARLOS: Mă ameninţă un zero ? Ştii că-mi placi. ]
Nu, îmi eşti indiferent.
CALFA: Vom mai vedea.
(cade cortina mică, interioară; Calfa iese în
dreapta; din stânga intră Onucy şi Nana; Onucy
e în veşmintele din actul al doilea; Nana estet
îmbrăcată în rochie la fel ca în actele I şi II, dar
de culoare diferită; acum e numai în negru)
ONUCY: Nu, repet, nu. Am şi dat porunca.
NANA: E încă un copil.
ONUCY: A urzit o lovitură de stat. A vrut să mă
răstoarne.
NANA: Ei, o trăznaie nevinovată.
Croitorul
69
ONUCY: N-are decât să se joace în nisip, nu de-a
politica.
NANA: A greşit şi el.
ONUCY: Asta înseamnă că, dacă reuşea, avea drep-
tate, îţi apreciez sinceritatea.
NANA: Arată-ţi puterea, stăpâne. Dacă-l osândeşti,
înseamnă că te temi de slăbiciunea lui. Deci eşti
la fel de slab.
ONUCY: E un argument înşelător.
NANA: Slab, aşadar deloc frumos.
ONUCY: Adică şi fiul dumitale este urât.
NANA.: Şi nu-i mai bine să transformi slăbiciunea
lui urâtă în propria frumuseţe ?
ONUCY: Cosmetică!
NANA: Nu-i destul ca excelenţa voastră să poarte
astfel de veşminte. Este nevoie de atât de puţin
ca excelenţa voastră să fie luminată de strălu-
cirea unui farmec neobişnuit.
ONUCY: Vrei să-mi spui că-mi lipseşte ?
NANA: Ce plăcut mi-ar fi să exclam: iată chipul
perfecţiunii...
ONUCY: Trebuia să spui asta la momentul potrivit.
NANA: Atunci, nu puteam să mint. Aş vrea atât
de mult s-o preamăresc pe excelenţa sa, dacă ar
merita.
ONUCY: E prea târziu. Şi nu-i adevărat. întotdea-
una am fost frumos.
NANA: Cu toate astea, stăpâne, atunci m-ai chemat
pe mine să judec. Aveai nevoie de confirmare.
ONUCY: O clipă de slăbiciune.
NANA: A trecut oare ? Excelenţa sa e sigur că nu-i
mai trebuie recunoaşterea mea ?
ONUCY: De acord. Să presupunem că-mi lipseşte
puţină frumuseţe. Puţintel, nu prea mult. Dar
dacă stă în puterea mea să-l eliberez pe Karlos şi
să devin cu adevărat frumos, rezultă că deţin
^
70 Slawomir Mrozek
puterea asupra propriei frumuseţi. Aşadar, s-ar
putea să n-o am, când pot s-o am? Ea este în
mine.
NANA: Atunci, dovedeşte-o, stăpâne!
ONUCY: Nu-i neapărată nevoie.
NANA: Ce este posibil nu înseamnă deloc că se va şi
împlini.
ONUCY: Dar e în puterea mea.
NANA: Asta nu ajunge. Trebuie să se şi împlinească.
ONUCY: Şi dumneata ai fi înclinată atunci să-mi
recunoşti frumuseţea?
NANA: Am să mă delectez cu tine.
ONUCY: Asta înseamnă? , ,'
NANA: Mă vei vedea aşa cum nu m-a mai văzu||
nimeni, deşi atâţia m-au implorat. t-
ONUCY: Tot nu-i prea clar.
NANA: Am să mă descopăr în faţa ta.
ONUCY: Sigur? ' .
NANA: Jur. , _: . . {,
(pauză) .■;■■ .. |;
ONUCY: Bine. Vreau un avans.
NANA: N-ai încredere în cuvântul meu? «
ONUCY: Nu-ţi cer prea mult. Scoate-ţi o mănuşă!
NANA: La ce bun, doar am jurat.
ONUCY: Ori îmi dai avansul, ori înţelegerea cade.
NANA: Vrei să mă jigneşti.
ONUCY: Aştept, eu am răbdare.
NANA: Nu se cuvine ca o căpetenie nobilă să
târguiască asemenea unui negustor.
ONUCY: îmi asum acest risc.
NANA: Frumosul meu Onucy, de ce să ne târgui:
atâta?
ONUCY: Hai să nu mai pierdem vremea.
NANA: Numai o mănuşă. Dacă ţii cu tot dinadinsul.
(începe să-şi scoată încet mînuşa, trăgând de dege<
tele de la o mână; se opreşte totuşi) Nu!
Croitorul
71
ONUCY: Şi de ce, mă rog?
NANA: încă nu eşti frumos.
ONUCY: Asta-i pricina?
NANA: Fă mai întâi ce mi-ai promis. Fă-te splendid!
ONUCY: Mai întâi, mănuşa.
NANA: Nu pot, de vreme ce nu sunt sigură de fru-
museţea ta.
ONUCY: Nici eu de a ta.
NANA: Ce vor să însemne aceste cuvinte?
ONUCY: Tocmai asta.
NANA: îţi iert grosolănia. Poţi să fii sigur de frumu-
seţea mea.
ONUCY: Dacă mi-o dovedeşti. îţi cer atât de puţin...
Un fleac, pur şi simplu.
NANA: Cred că este de prisos.
ONUCY: De ce eziţi?
NANA: Nu ezit deloc.
ONUCY: Atunci?
NANA: Onucy, te rog eu...
ONUCY: Te-am priceput, babo. Niciodată n-ai să-ţi
dezgoleşti nici măcar dosul palmei. Nici acum,
nici după aceea!
NANA: Nu-i adevărat!
ONUCY: Ţi-am descoperit secretul, te temi că nu
eşti frumoasă.
NANA: Asta-i calomnie!
ONUCY: Preferi să-ţi ascunzi nurii sub veşminte.
Şi ştii prea bine că nu ai curajul să te arăţi fără
haine, nimănui şi niciodată!
NANA: De frica lui Karlos, găseşti pretexte, ca să-ţi
salvezi demnitatea.
ONUCY: Iar tu vrei să-ţi păstrezi legenda, încer-
când să mă convingi. Dar n-ai să izbuteşti.
NANA: Unde-i ambiţia ta?
ONUCY: Nu-i duce tu grija.
NANA: Curajul?
72
Slawomir Mrozekl

ONUCY: E la locul lui.

NANA: Nobleţea?
ONUCY: Dar frumuseţea ta unde este?
NANA: Te dispreţuiesc.
ONUCY: Fireşte. Acum, nu ţi-a mai rămas decât să
te prefaci că nu-ţi pasă de persoana mea.
NANA: Retrage-ţi cuvintele numaidecât, în clipa
asta! Recunoaşte că nebunia şi lipsa de educaţiei
te-au făcut să mă răneşti. Nerăbdarea, gelozia...;
ONUCY: Gelozia pentru cine? Nu poţi să promiţi
nimănui nimic. Eşti singură.
NANA: Am admiratorii mei.
ONUCY: Toată gloata asta care aleargă după tine,
neştiind că îşi urmăreşte propria prostie. Ce-o să
se mai bucure când le voi dezvălui taina ta. O să
izbucnească toţi în râs.
NANA: N-ai să faci una ca asta.
ONUCY: Şi cine mă va împiedica?
NANA: Dacă mă iubeşti...
ONUCY: Ce-ai mai născocit?
NANA: Ştii prea bine, nu te mai ascunde.
ONUCY: Pentru mângâierea ta, eşti gata să crezi
că te iubesc. îmi ierţi totul, până şi moartea lui
Karlos, doar ca să rămâi cu această iluzie.
NANA: Nu te mai împotrivi, ăsta-i adevărul.
ONUCY: Creatură respingătoare! Pentru un preţ
atât de mic, renunţi la fiul tău şi înduri orice
insultă din partea mea! Vrei doar să pleci de aici
cu convingerea măgulitoare că te chinuiesc numai!
din cauza iubirii. Restul n-are nici o valoare!
NANA: Te înţeleg şi te iert.
ONUCY: Cum să-ţi dovedesc că greşeşti?
NANA: Asta nu stă în puterea ta.
ONUCY: Nu-ţi dau voie să iei ce nu-ţi dau eu, sci
teşte-mă!
NANA: Nu poţi să-mi interzici.
Croitorul
73
ONUCY: Gândeşti că mă poţi obţine atât de lesne ?
îţi interzic!
NANA: Degeaba îmi interzici.
ONUCY: Eu sunt numai al meu!
NANA: Eşti descumpănit.
ONUCY: Nu vreau să exist în tine ca propria-mi
stafie, precum închipuirea ta!
NANA: Te iau, Onucy.
ONUCY: Eu nu te iubesc! {pauză) Deci, de ce-ai
mai venit? Abia acum înţeleg. Te-ai folosit de
rolul mamei nefericite. Karlos al tău nu te inte-
resează câtuşi de puţin. Ştiai că va pieri.
NANA: Am făcut şi eu ce-am putut.
ONUCY: Ca să pui mâna pe mine.
NANA: Ca să-l salvez.
ONUCY: Şi ai venit în doliu.
{pauză; intră Croitorul)
CROITORUL: Salutare, excelenţă. Totu-i pregătit
pentru execuţie.
NANA: Ai rămas totuşi la hotărârea-ţi nemiloasă.
Plec, Onucy, dar n-am să-ţi spun adio. De acum
înainte, vei fi cu mine în vecii vecilor. împreună
pentru totdeauna, aşa că ce rost are să ne des-
părţim.
ONUCY: Aşteaptă o clipă!
CROITORUL: Excelenţă!... Nu aude... Excelenţă!...
Ce s-a întâmplat cu el...
ONUCY: Stai! Nu se poate fără învoirea mea...
Trebuie s-o lămurim!
NANA: Pentru mine este limpede. Acum, la plecare,
sunt sigură de sentimentele tale.
ONUCY: Bine dar, de acord! Ţi-l redau pe Karlos,
iar tu dă-mi înapoi siguranţa ta. Viaţă pentru
existenţă.
NANA: Pentru care existenţă ?

74
Stawomir Mrozek
ONUCY: Existenţa mea independentă, a mea proprie,
pentru mine şi numai pentru mine.
NANA: Mă duc. La revedere, dacă „împreună" nu
înseamnă destul de clar pentru tine că mergi cu
mine, deşi ne despărţim.
ONUCY: Cum adică, nu primeşti acest schimb?
NANA: Recurgând la negocieri, ai recunoscut în
sfârşit că n-am greşit. îmi aparţii.
ONUCY: O, Doamne!
NANA: (pronunţând apăsat „meu") Dragul meu Onucy!
ONUCY: Nu sunt al tău!
NANA: Tot neajutorat vei rămâne, (iese în stânga)
ONUCY: Niciodată, înţelegi?!... A plecat. N-a mai
vrut nici măcar să-i eliberez fiul. I-am cerut o:
nimica toată, să renunţe la părerea ei, şi i-aş fi
lăsat fiul liber. Deşertăciune nesăţioasă.
CROITORUL: Excelenţa sa e gata să-i dăruiască
viaţa acum, când am şi cusut un frumos veşmânt
de călău?
ONUCY: Ne va prinde bine în curând. Vom reteza
lăstarul dacă aşa vrea feminitatea ei.
CROITORUL: (conducându-l pe Onucy spre mane-
chin) Uite un compleu roşu, aşa cum trebuie.
ONUCY: Lucrurile s-au aranjat de minune, nu eu
l-am condamnat, ci vanitatea ei. Eu i-aş fi dat
drumul, dar dacă ea n-a vrut... Sângele lui nu va
cădea asupra mea.
CROITORUL: Vă place, excelenţă?
ONUCY: Bravo, bravo! Te-ai descurcat grozav şi la
timp, maestre. Mai e nevoie numai de topor.
CROITORUL: Topor ? Nu neapărat, ajunge foarfecele.
ONUCY: Cu toporul se retează...
CROITORUL: Foarfecele taie.
ONUCY: Maestre, văd că nu te orientezi prea bine.
Croitorul şi-a făcut treaba lui. Acum am nevoie
de călău.
Croitorul
75
CROITORUL: Uneori e util ca cele două meserii să
se unească într-o singură artă.
ONUCY: îmi trebuie cineva care să desprindă dintr-o
lovitură capul de trunchi. Nu vreau lucru de
mântuială.
CROITORUL: Să desprindă capul?
ONUCY: Ca să fie separat. Puterea lui constă în
legătura cu trupul.
CROITORUL: Să-l taie şi să-l arunce?
ONUCY: Cât se poate de departe.
CROITORUL: Asta-i pierdere de vreme.
ONUCY: Ei, maestre, dumneata nu ştii de ce am
comandat o glugă roşie?
CROITORUL: îmi pare rău de un om.
ONUCY: Atenţie, maestre, să nu mă faci să cred
că-i ţii partea. Nu ţi-o doresc.
CROITORUL: Nu în acest sens. Niciodată n-aş
cuteza...
ONUCY: Ar fi chiar păcat. Nimeni nu-i ia apărarea
bietului osândit. Mama din vanitate, iar croitorul
fiindcă-i laş. în ce lume trăim!
CROITORUL: Dacă-i vorba de îmblânzirea pedepsei,
eu aş propune o altă rezolvare, mai folositoare şi
mai nevinovată.
ONUCY: Aşadar, totuşi. Maestre, ai zăbovit prea
mult în jurul acestei probleme. Ce vrei să spui?
CROITORUL: Să fie jupuit de piele.
ONUCY: Asta vrea să însemne micşorarea pedepsei ?
CROITORUL: Fără îndoială, e o dovadă de bună-
voinţă. Oricine este bucuros să-şi dea pielea în
schimbul vieţii. Ce folos are de pe urma pielii ?
ONUCY: Dar îl va durea mai rău.
CROITORUL: Ca de obicei în viaţă. Dacă doare,
înseamnă că trăieşte. O dovadă evidentă pentru
condamnat că n-a murit încă. Ne va fi recunoscător.
76
Slawomir Mrozek
ONUCY: Poate că pentru el este o soluţie mai bună.
Dar, după mine, la ce bun asemenea subtilităţi?
CROITORUL: Folosul este neîndoielnic. El va fi
pedepsit, iar faima generozităţii excelenţei voastre
va creşte. Va fi mai bine pentru toţi.
ONUCY: Eşti un vulpoi şiret.
CROITORUL: E doar o socoteală simplă.
ONUCY: Şi... Nana ce va zice?
CROITORUL: Aşa gândeşte şi ea. Nu s-a rugat ea
atâta pentru viaţa osânditului ? Pielea nu este a
nimănui.
ONUCY: Ei, nu-i chiar aşa! E pielea lui Karlos.
CROITORUL: După aceea, va fi a noastră.
ONUCY: Lasă-mă să mă gândesc! Mă sperie puţin
operaţia asta.
CROITORUL: Nu este deloc dificilă.
ONUCY: De unde să iau un călău cu atâta expe-
rienţă? Să taie, să tranşeze, să scoată mărun-
taiele chiar... da, la asta se mai pricep şi oamenii
mei. Dar să jupoaie de piele ? Pentru asta-ţi trebuie
pricepere.
CROITORUL: Mă descurc eu. Există discipline de
croială corespunzătoare. în meseria noastră, se
taie mereu câte ceva, se întoarce pe dos, aşa că
avem mijloacele potrivite.
ONUCY: A, asta-i altceva. Dacă dumneata rămâi la
soluţia asta, nu văd de ce m-aş opune. îmi este
indiferent.
{Croitorul bate din palme, intră Calfa)
CROITORUL: Adu felinarul, un scaun şi frânghii!
{Calfa iese) începem imediat, n-are rost să mai
întârziem. {Onucy se preumblă pe scenă încoace
şi încolo) Nu-i aşa, excelenţă? {Onucy nu răs-
punde) Excelenţă!
ONUCY: Ce-i?
CROITORUL: Excelenţă, sunteţi cam distrat.
Croitorul
77
ONUCY: Nu mai am chef de nimic.
CROITORUL: Sunteţi trist, excelenţă? După o
victorie atât de strălucită, în veşminte atât de
frumoase...
ONUCY: Ce victorie? A fost deajuns să ai picioare
bune, ca să mărşăluieşti prin toate ţările astea
care nu s-au apărat. Nici o cicatrice, n-am decât
bătături la un picior. Cât despre veşminte...
CROITORUL: Rezultatul contează. Suntem înfrânţi.
ONUCY: Iar eu sunt în robie. Nu sunt în stare nici
măcar să mă apăr de pretenţiile unei femei. Mă
ia ca pe unul de-al ei. Unde s-a dus ? Maestre, nu
ştii cumva?
CROITORUL: Dar aceste cuceriri ale civilizaţiei...
ONUCY: De-ar fi dat Dumnezeu să nu ies niciodată
din pădure! Abia am ieşit şi au şi început contra-
dansurile voastre. Pe asta chipurile o iubesc, ăsta
mă urăşte, celălalt mă linguşeşte... Civilizaţie!
Ajunge să te amesteci cu oamenii şi totu-i pier-
dut, nu se mai ştie unde sunt eu şi unde stau ei.
In pădure, eram liber.
CROITORUL: în schimb, atâtea posibilităţi noi! în
pădure, aveam doar libertatea şi nimic altceva.
ONUCY: Când umblam gol, nu puteam ascunde
dedesubt pe nimeni care să nu fiu eu însumi.
Acum, dracu' mai ştie. La suprafaţă excelenţa sa,
iar sub ea, eu sau invers ?
CROITORUL: Dacă vorbele mele pot să însemne
ceva, numai suprafaţa contează. Dedesubtul nici
nu există deloc. Niciodată n-a existat.
ONUCY: îţi convine să vorbeşti. Eu nici măcar pentru
mine nu mai sunt unul singur, ce să mai zic atunci
când apare altcineva, tot îmbrăcat. Ar trebui
oare ca eu, din dedesubtul meu, să mă arăt veş-
mintelor lui sau hainele mele dedesubtului său.
Ori e nevoie ca cele două costume să înceapă să
78
Slawomir Mrozek
discute între ele ? Sau cele două dedesubturi ? Ce
şi al cui trebuie să intre în tratative cu ce şi al
cui, cine cu cine şi către cine, care cu acesta ori
cu celălalt? O învălmăşeală deplină.
CROITORUL: Ăsta-i rezultatul iluziei. în fapt, noi
nu existăm. Noi putem doar să fim.
ONUCY: Mulţumesc frumos. Eu, Onucy, nu mai
sunt?
CROITORUL: Cum de nu, este un Onucy spre care
tinde onucia dumneavoastră, iar singurul drum
trece prin mine, prin meseria mea.
ONUCY: Vrei să fii ceva mai mult decât croitorul
meu?
CROITORUL: Nu, asta îmi ajunge.
ONUCY: Ai grijă, încă nu m-au dat gata diferenţele
voastre. Eu sunt cine sunt.
CROITORUL: Fie şi aşa. Vă cred pe cuvânt... (Onucy
se îndreaptă spre ieşirea din stânga) Excelenţă,
încotro ?
ONUCY: Mă întorc îndată.
CROITORUL: Bine, dar execuţia?
ONUCY: Aşteptaţi-mă, doar nu arde nicăieri.
CROITORUL: Acum este momentul cel mai potrivit.
ONUCY: O clipă. Ea crede, mai mult ca sigur, că
m-a încercuit. Ha, fir-ai tu să fii! N-am să mă
predau atât de uşor.
CROITORUL: Excelenţă, prudenţă! (Onucy iese în
stânga) Am mai cunoscut eu unul care se împo-
trivea calităţii mele de croitor. Uite-l că vine.
(intră Calfa, aducând un scaun, felinarul şi frân-
ghia ; aruncă frânghia jos, pune felinarul şi scau-
nul înaintea oglinzii)
CROITORUL: Ai auzit?
CALFA: Am auzit.
CROITORUL: Şi ce părere ai?
Croitorul
79
CALFA: Dacă-i vorba să-l necăjim pe mucosul ăsta,
l-aş putea tăia eu. Să vedem dacă atunci o să mă
îndrăgească.
CROITORUL: Nu ajunge să-l ciopârţeşti. Trebuie
s-o faci cu grijă, să nu-i strici ceva. Iţi aminteşti
cum te-am învăţat?
CALFA: Fii liniştit, maestre. Meseria de croitor am
deprins-o.
CROITORUL: Dă-mi cheile! (calfa îi dă legătura de
chei) Acum, du-te şi schimbă-ţi hainele şi ascute
foarfecele!
(Calfa duce manechinul îmbrăcat în călău spre
dreapta; Croitorul ia felinarul de jos -e întuneric -
şi îl aprinde; merge cu felinarul în fundul scenei,
la cuşca lui Karlos, care apare iarăşi; deschide
cuşca; întuneric, numai siluetele Croitorului şi a
lui Karlos care stă pe scăunel sunt slab luminate
de felinar)
KARLOS : Tu eşti, calfă mică? Iar vii să-mi cerşeşti
puţină ură? Nu-ţi dau de pomană. (Croitorul îşi
luminează faţa cu felinarul) Ce văd, croitorul în
persoană!
CROITORUL: Te miră vizita mea?
KARLOS : Nu ţi-am comandat niciodată nimic. Nici
măcar o pereche de pantaloni.
CROITORUL: Nu-ţi port pică pentru asta.
KARLOS : Nici un singur crac.
CROITORUL: Hai să uităm neînţelegerile noastre.
KARLOS: Nici un laţ.
CROITORUL: Cinste perseverenţei tale! Am venit
să ne împăcăm.
KARLOS: Iată o noutate! Te-ai lăsat de croitorie?
CROITORUL: Dar tu ai renunţat la barbarie?
KARLOS: Dacă aşa numeşti tu prietenia mea cu
trădătorul Onucy, atunci nu greşeşti. In schimb,
80
Slawomir Mrozek
dacă te gândeşti la trupul meu, la firea mea,
greşeşti. Sunt un barbar.
CROITORUL : Asta aşteptam. Fii tu însuţi, Karlos,
fii tu însuţi.
KARLOS: (uimit) îmi dai dreptate? E suspect.
CROITORUL: S-ar putea arăta că principiile noastre
sunt totuşi compatibile.
KARLOS: Mira-m-aş.
CROITORUL: Să mergem într-o cameră de sus. Aici
nu e locul potrivit pentru asemenea discuţii.
KARLOS : Eu sunt prizonier.
CROITORUL: Răspund eu pentru tine.
KARLOS: Dacă mă inviţi... (se întinde... cască) Mă
plimb cu plăcere. Am amorţit aici din bunăvoinţa
căpeteniei. Unde-i el? Excelenţa sa este sănătos?
Se mai bărbiereşte? (iese din cuşcă) încotro mer-
gem?
CROITORUL: După mine!
(iese din cuşcă; întuneric; apoi tot lumina slabă
a felinarului; cuşca dispare)
KARLOS: De ce-i atât de întuneric... Ei, iarăşi
oglinda?
CROITORUL: (punând felinarul pe podea) Stai jos!
KARLOS: Mulţumesc, am stat destul. (Croitorul îl
împinge pe scaun) Dacă ţii neapărat... (Croitorul
îl leagă cu frânghia de scaun) Ei, ce înseamnă
asta?!
CROITORUL: Asta în eventualitatea că ai vrea să
fugi.
KARLOS: Să fug de tine? Ia te uită ce croitoraş
ameninţător! Nici nu-mi trece prin minte.
CROITORUL: Nu se ştie încă. Dacă te conving, asta
nu înseamnă că vei fi de acord cu mine. Eu am
nevoie de siguranţa că nu vei fugi, în pofida con-
vingerilor tale.
KARLOS : Nu ai încredere în propria dreptate ?
Croitorul
81
CROITORUL: In curajul tău.
KARLOS: Treci la obiect!
CROITORUL: O să cos un caftan din tine.
KARLOS: Ei, astea-s glume proaste.
CROITORUL: Eu nu glumesc.
(pauză)
KARLOS: Nu-mi place metafora. Se coase din mătase,
pânză, din catifea, dar nu din Karlos. Ce ţesătură
mai sunt şi eu?
CROITORUL: într-adevăr, nu prea bună...
KARLOS: Vezi şi tu!
CROITORUL: ...dar de neînlocuit. Să faci haine din
identitatea cuiva înseamnă triumful croitoriei.
Va ieşi din tine un caftan sau poate şi pantaloni,
dacă ajunge...
KARLOS: Ce anume?
CROITORUL: Pielea ta.
(pauză)
KARLOS: (părăsind tonul ironiei lejere) Pricep, vrei
să te răzbuni.
CROITORUL: Halal răzbunare! La nevoie, aş coase
chiar din a mea. Totdeauna am visat să cos odată
ceva ce au toţi, dar n-are nimeni. Voi rezolva
astfel veşnicele dileme ale croitoriei, legate de
unitate şi diferenţă. Ce nu are nimeni? Nimeni
nu are o piele străină. Ce au toţi? Toţi au o piele.
Tot secretul este să uneşti aceste două noţiuni
contradictorii într-o sinteză minunată. în ea,
încap amândouă. Ştii oare ce viitor anunţă pla-
nurile mele pentru civilizaţie?
KARLf)S : Umanotăierea şi umanocroiala.
CROITORUL: Asta-i o judecată morală. Nu poate
ajunge la miezul problemei. Iată că va sosi era
satisfacerii clienţilor mei. Fiecare vrea să fie altul,
dar pretinde unitatea. Purtând pielea altcuiva,
va purta ce poartă şi ceilalţi, dar nu acelaşi lucru,
82
Slawomir Mroiek
deoarece croitorii îndatoritori vor coase fiecare
costum din pielea altui individ.
KARLOS: De aici nu rezultă că trebuie să te iert
pentru arta ta respingătoare de a acoperi adevă-
rul. Veşmintele sunt aparenţa, iar adevărul
umblă gol.
CROITORUL: Bine, dar croitoria, avansând în
această nouă direcţie, va înlătura această con-
tradicţie, când oamenii, îmbrăcaţi în identităţi
străine, vor deveni identici cu hainele lor. De asta
ce mai zici ?
KARLOS : Dă-mi voie să mă concentrez. Cred că e o
capcană.
CROITORUL: Nu voiai, oare, să le redai oamenilor
identitatea lor minunată?
KARLOS: Dar cei de la suprafaţă, cei care sunt
purtaţi ?
CROITORUL: Aceştia, permanentizaţi ca veşminte
cu abilitate, vor fi şi mai feriţi decât ceilalţi de
dualitate, adică de minciună, cum o numeşti tu.
Se vor transforma în adevăr, curat ca cristalul,
în adevăr şi nimic altceva. O să te convingi singur.
KARLOS: Ce mă mai interesează adevărul, când
voi deveni adevăr?
CROITORUL: Ai vrea să devii ceva mai mult?
KARLOS : Nu vreau să mor!
CROITORUL: Adică nu vrei să renunţi la acest strop
din minciuna ta.
KARLOS : Prefer să rămân în viaţă.
CROITORUL: Ei, Karlos, fie să nu mă îndoiesc de
sinceritatea intenţiilor tale. Totdeauna ţi-am res-
pectat părerile.
KARLOS: N-ai decât să le iei cu tine, dă-mi pace!
CROITORUL: Deci la asta am ajuns, acum trebuie
să le apăr împotriva laşităţii tale, a meschinei
dorinţe de a trăi...
Croitorul
83
KARLOS : Lasă-mă să mă duc acasă!
CROITORUL: Ţi-ai strigat prea tare ideile. Ţi le-au
auzit şi alţii.
KARLOS: Ce-mi pasă mie de ceilalţi?!
CROITORUL: Li te adresezi ca să-i faci să creadă
că ei nu există pentru tine? Cum ar putea să te
creadă?
KARLOS: {rugător) De-acum n-o s-o mai fac.
CROITORUL : N-o s-o mai faci, vei înceta oare?
KARLOS : Nu asta, pentru Dumnezeu! Dar n-am să
mai propovăduiesc nici o idee, dacă-mi dai drumul!
O să dispar din ochii tăi, ai cuvântul meu, gata,
n-am s-o mai fac!
CROITORUL: Tinereţe fără minte! Tu crezi că
numai viitorul te va înţelege întotdeauna. Vrei
să fii matur, dar e-n zadar. Când vine vremea să
plăteşti pentru acest trecut, plângi şi te aperi cu
drepturile care li se cuvin numai copiilor. Ce să-i
faci, Karlos, acum eşti un om în toată firea şi voi
face un caftan din tine.
KARLOS: De ce neapărat din mine, de ce nu din
altcineva ?
CROITORUL: Tu ai fost deja condamnat.
(se aude scrâşnetul fierului frecat de piatră)
KARLOS: Ce-i asta?
CROITORUL: Calfa mea ascute foarfecele.
KARLOS: Deci de aceea i-ai poruncit să-mi ia
măsura?
CROITORUL: Ca de obicei. Ca să croieşti, trebuie
să ştii cât tai.
KARLOS: O, mamă!
(în afara scenei se aude un zgomot prelung şi
înfricoşător, ca şi când o grămadă de oale şi vase
s-ar împrăştia pe podea, ca şi când multă vreme
câte o cratiţă şi cioburi, tuturigi de tuci ar sări şi
s-ar rostogoli în toate părţile, până când totul se
84
Stawomir Mrozek
linişteşte; încetează şi ascuţitul foarfecilor;
tăcere deplină; Croitorul şi Karlos ascultă)
CROITORUL: Asta ce mai înseamnă?
KARLOS : Nu cumva e tot calfa ta ?
CROITORUL: Nu, se aude în altă parte.
(pauză, puţin mai multă lumină;
din partea stângă intră Onucy, fără grabă, şchio-
pătând puternic; Croitorul aleargă spre el)
CROITORUL: Excelenţă, un cuvinţel! S-a întâm-
plat ceva?!
ONUCY: Cum? A, nimic important... M-am împie-
dicat pe scară... Nu-i nimic, un fleac.
CROITORUL: (lui Karlos) Fă-i loc excelenţei sale!
Nu vezi că stă în picioare ? (Karlos încearcă să se
ridice, dar, fiind legat, se ridică o dată cu scaunul;
Croitorul îl dezleagă; Onucy se aşază cu greutate
pe scaun, întinzănd un picior înainte) Să aduc
puţină apă ?
ONUCY: Nu, nu-mi trebuie.
CROITORUL: Excelenţa sa e sigur că n-are nevoie
de nici un ajutor ?
ONUCY: Mă simt grozav. M-am întors doar să anunţ...
(îl observă pe Karlos stând în apropiere) Apro-
pie-te, fiul meu! (Karlos se apropie de el) Mama
ta nu mai trăieşte.
KARLOS: Nu mai trăieşte? De ce?
ONUCY: Aşa a fost să fie...
KARLOS: Aha, ştiu, tu ai ucis-o! (se repede la Onucy)
ONUCY: Nu am nici o vină, ea a vrut... aşteaptă, o
să-ţi povestesc totul... din cauza încăpăţânării ei...
(Karlos îl smuceşte pe Onucy, iar pe Karlos Croi-
torul, care încearcă să-l scape pe Onucy de Karlos;
lumină puternică; intră Nana în rochie neagră,
ruptă, pentru prima dată fără voal, cu faţa des-
coperită; este o femeie bine făcută, de vârstă
mijlocie)
Croitorul
85
NANA: (calmă, stând lângă uşă, cu accent pe „meu")
Dragul meu Onucy!
(cei ce se luptau se despart; Onucy se ridică greoi
de pe scaun şi fuge şchiopătând în colţul opus al
scenei)
ONUCY: Piei, stafie! Luaţi-o !
NANA: Nu sunt stafie. Ai crezut oare că-mi ajung
câteva lovituri? Unde-i lovitura ta, Onucy?
KARLOS: Mamă, nu mai porţi mască!
CROITORUL: Asta nu-i spre lauda ei. Doamnă, ar
trebui să te acoperi numaidecât.
(intră Calfa în veşminte de călău, cu glugă, clăm-
pănind prin aer cu foarfecele; o vede pe Nana
fără voal)
CALFA: Ptiu, nu-i deloc impunătoare! Şi eu care
voiam să-mi dau regatul pentru ea.
CROITORUL: Doamnă, nu vezi că-mi distrugi opera
vieţii mele ? Acoperă-te cât poţi de repede!
(îşi desprinde şorţul de croitor şi se apropie de
Nana, ca să-i acopere faţa; Nana îl îndepărtează)
NANA: Nu mai e cazul. Nu mai am nevoie nici de
voal. (m,erge pe scenă spre Onucy, aproape) Nu-i
aşa, Onucy?
ONUCY: Nu pricep nici eu cum s-a întâmplat.
NANA: M-ai privit în ochi.
ONUCY: Şi-acum ce facem ?
(Nana îşi întinde mâna, Onucy îngenunchează şi
i-o sărută)
NANA: (către ceilalţi) Domnilor, vedeţi că nu mai
trebuie să aşteptăm.
CROITORUL: Vă atrag atenţia că asta-i împotriva
legilor civilizaţiei, şi, de asemenea, a oricărei
dezvoltări...
KARLOS : Tranca-fleanca! Maestre, uneltirile tale
au luat sfârşit.
CROITORUL: Vom mai vedea.
86
Stawomir Mrozek
NANA: La bună vedere!
(Croitorul, Karlos şi Calfa se îndreaptă spre
ieşirea din dreapta)
CALFA: Şi eu am să-mi scot asta de pe cap. Mă simt
ca o paiaţă şi mă înăbuş.
(îşi scoate gluga şi se întoarce spre Nana şi Onucy,
înclinându-se adânc)
CALFA: Respectele mele!
{Nana îi face semn cu mâna; Calfa îşi şterge
fruntea cu gluga şi îşi face vânt cu ea)
CROITORUL: (se întoarce şi el şi se înclină adânc)
Voi fi la dispoziţia nobilei perechi! (Nana îi face
semn cu mâna, neglijent)
KARLOS : (Calfei) Ce drăguţ eşti fără gluga asta!
(toţi trei sînt aproape de ieşire; Karlos merge
puţin mai în faţă; Croitorul şi Calfa se uită după
Nana şi Onucy şi, văzând că s-au luat de braţ şi
se îndepărtează încet pe scenă în direcţie con-
trară, fără să se mai uite după grupul celor trei
bărbaţi, îl apucă brusc pe Karlos de braţe, astu-
păndu-i gura; îl scot în grabă pe Karlos, care-şi
târăşte picioarele)
NANA: (nemaiîntorcându-şi capul) Să nu uit! Karlos,
eşti liber!