Am ajuns nebun cu nervii

Bună ziua……numele meu este……

Nu contează cine sunt important e că sunt.
Şi până să daţi mână de la mână tot ce aveţi tranchilizant, am să vă
spun de ce am ajuns nebun cu nervii.
M-am căsătorit cu o văduvă,care avea o fată, mare.
După un timp tatăl meu sa căsătorit cu fata, mare.
Adică fata nevestei mele.
Nevasta mea devenise soacra tatalui meu.
Fica mea vitregă, adică fata nevestei mele, a devenit mama mea.
Iar tatăl meu ginerele meu.
Mama mea vitregă, adică fata mea vitregă, a născut şi ea un băiat, care
mi-a devenit nepot.
Iar eu am devenit bunicul fratelui meu.
Acum soţia mea a născut şi ea un băiat.
El a devenit, cumnatul tatălui meu, deoarece era fratele ficei mele
vitrege.
Iar fiica mea vitregă adică soţia tatălui meu, a devenit bunica fratelui ei.
Deci eu sunt tatăl vitreg al tatălui meu, fiind căsătorit cu mama nevestei
sale.
Fiul meu, e fratele şi totodată fiul bunici mele, deoarece soţia mea e
nora fetei sale.
Astfel eu am devenit tatăl vitreg al mamei mele vitrege, tatăl meu e fiul
meu, mama mea e fiica mea şi nevasata mea e bunica mea.
Iar eu îmi sunt mie însumi şi tată şi fiu.
Vă salut în numele tatălui şi al fiului şi în al cui nume vreţi voi că nu
mai pot.
Acum mă duc că mai naşte fiica mea, adică nevasta mea sau bunica
mea sau…vecina mea….
 Câinele şi măgarul

Cu urechea pleoştită, cu coada-ntre picioare,

Câinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlneşte
Un măgar, şi-l opreşte:
"Unde te duci? îi zise,
Ce rău ţi s-a-ntâmplat? Şii, parcă te-a plouat,
Aşa stai de mâhnit."

- "Dar, sunt nemulţumit.

La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
Însă purtarea lui,
De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfârşit să fug, să-l părăsesc,
Acum cat alt stăpân; bun unde să-l găsesc?"

- "Numai de-atât te plângi? măgarul întrebă;

Stăpânul l-ai găsit, îl vezi, de faţă stă.
Vino numaidecât la mine să te bagi:
Eu îţi făgăduiesc
Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi."

"Ascultă-mă să-ţi spui: e rău a fi supus

La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor, şi încă mai amar."
 SNOBUL
Alexandru Andi

Bună seara, îmi pare bine că v-am cunoscut, că sunteţi o

intelectuală.
Ce poate fi mai plăcut pe lumea asta decât să ai o conversaţie la un
nivel mai relevant.
De altminteri, eu tot din conversaţie mi-am însumat şi cultura,de la
unlul un “bon jur”,de la atul un “o tanăn bau”,”bona sera”şi uite
aşa am început sa posedez vreo 4-5 limbi materne.
Pot spune,fară să mă laud că am devenit un bun poligam.
Au vrut să mă angajeze şi la T.N.T.ca tranzistor dar, ……nu
am……pentru că …..eu nu…….întelegeţi.
Luaţi,vă rog, poftiţi, este o băutură foarte bună,tare
reconfortabilă,coniac Tenessi Williams. Coniac excepţional. NU
beţi alcool? Foarte bine faceţi! După mine, băutura e un viţiu şi ar
trebui să fie penibilă de pedeapsă. Luaţi mai bine un pahar de apa
portabilă că tot apa portabilă este cea mai bună băutură de izvor.
Eu mă pricep foarte bine pentru că sunt apicultor. Vă rog, nişte
murături nu doriţi? Nu,nu,nu…sunt gratis, nu vă costă nimic.
Murăturile sunt la indiscreţie, n-o să vă facă rău, pe garanţia mea.
Mă pricep foarte bine că am şi vreo doi ani de medicină generală
pe înţelesul tuturor. Aşa că sunt oarecum un semidoctor.
Şi pe băiatul gazdei tot eu l-am vindecat. Toţi se speriaseră,
credeau că are o concluzie intestinală dar de fapt i se umflaseră
migdalele. O nimica toată, mâncase nişte grăsimi şi avea arsuri pe
sarcofag. A doua zi l-am chemat pe frate-meu –că am un frate care
e soră la un spital –şi i-a făcut o intraveninoasă şi a scăpat băiatul.
Vă rog, luaţi, serviţi. E foarte drăguţă, gazda. Ospitalieră,
primitivă, dar ce îmi place mie foarte mult la dânsa e că nu e
posacă. Are o fire veselă, vorbăreaţă, solubilă, foarte solubilă.
Şi mobila aranjată cu gust. Ce lămpi, ce ilustre, şi îmi place
lumina confuză, care procrează o atmosferă intimistă. Pentru noi,
intelectualii, asta e un lucru foarte de preţ. Ştiţi, creierul are o
mulţime de unde electromagnifice, pe care le omite în toate
direcţiile. De aceea noi, care muncim foarte mult cu psihicul, cu
inconştientul, avem nevoie de un relaxativ. Odihnă sau, mai bine, o
carte mai uşoară. Poliţistă. Ştiţi, de ce să nu recunoaştem, mie îmi
plac foarte mult cărţile poliţiste. Chiar aseară am citit una foarte
frumosă. Câinele din Basketball. Aia cu Şarlon Hons. Este o mică
epopee, acţiunea se întâmplă într-un mic orăşel de lîngă Scotlan
Diard. Cine vrea s-o citească i-o dau imediat c-o am în biblioteca
mea pentru toţi.
Eu mai am şi alte cărţi. De pildă, Mama lui Gorki. Da…Mama
lui Gorki…păcat că nu-mi aduc aminte numele autorului. Dar cine-
a scris-o, frate…Staţi, staţi…nu-mi spuneţi că ştiu. …Am un lipsus
acuma…Tolsftoieschi, sau aşa ceva. Mai am şi un Larus. Da, un
Larus , dar pe ăsta nu l-am citit încă pe tot pentru că ruseşte nu ştiu
încă aşa de perfect. Şi pe urmă e şi gros, mă frate… Vă rog,
luaţi, serviţi nişte icre delicioase de peşte nu doriţi? Prin astea,
peştii se şi înmulţesc. Ce, nu ştiaţi? La fel ca broaştele, prin
metempsihoză.
(Cântă fals) Vă place muzica? Şi eu, să ştiţi că sunt un mare
megaloman. La toate concertele am abonament. (Cântă o arie de
operetă) Asta e un vals.( mai cîntă) E minunat! Un vals de-al lui
Şopenhauăr. Foarte frumos. Ce de mai întâmplări şi-n viaţa
compozitorilor ăstora. Aţi auzit desigur de fuga lui Bah. A fugit,
săracul, de frica inchiziţiei, fiind acuzat de calviţie.
(Cântă ) Ce muzica…şi pe tineretul ăsta. Câtă de debandare la
tineretul ăsta. N-au nici un vel dansant. Eu am unul, dar nu-i
găsesc baterii.
Şi cucoanele astea care îşi pierd ore întregi la coafor, cu capul
în diferite vase capilare, îşi delapidează şi părul de pe picioare.
Vorba poetului: “tu bi or no tubi oicis da coiccis”…moliere nu?
 Stinge-mi lumina ochilor

Stinge-mi lumina ochilor:te pot vedea;

acopera-mi urechile:te-aud usor;
fara picioare catre tine pot umbla,
si fara gura pot sa te implor.
Frange-mi in doua bratele,la fel
te va cuprinde inima-mi,in loc;
opreste-mi inima si creierul va bate,
iar de-mi vei azvarli in creier foc
pe sange te voi duce mai departe

Sonet

Mereu cerşim vieţii ani mai mulţi, aşa-s neştire,

Ne răzvrătim, ne plângem de pierderea noastră,
Şi încă nu-nţelegem că fără de iubire
Se vestejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea ţărâm asemeni
Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim îcremeni
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,
Minunile iubirii n-au staile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând şi ori de unde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.
 Teatru mut

Nu mai ies actorii iar şi iar pe scenă,

Stau retraşi în neguri grele de culise;
Să-şi trăiască rolul este o problemă
Uşile din teatru toate sunt închise...

A albit de-atâta neagră aşteptare

Şi şi-a-ntins machiajul pe obraz, actorul,
Într-un colţ, cu pumnii strânşi în buzunare,
Stă de-un veac şi-o noapte însuşi regizorul.

Ca roboţi cucernici prinşi de felinare

Joacă maşiniştii table la o masă
Tot sperând în licăr blând de reflectoare
Şi în veşti mai bune primite de-acasă...

Replicile multe s-au uscat de ură,

Prinse într-o pânză de-un păianjen mut...
Toată lumea ştie : cabiniera fură
Ca să poată creşte un motan urât.

Vine primadona când şi când la rampă

Şi se-ntreabă cât mai are de murit,
Mai aprinde-un talger şi mai stinge-o lampă
Şi se-ndrăgosteşte de portar, subit...

Zăvorât e teatrul, însă spectatorii

Încă dau târcoale pe la o fereastră;
Nu-şi doresc o piesă, dar i-apucă zorii
Tot pândind orice ar merge să bârfească...
 GLASUL COPILULUI

Dragă mamă,

Sunt fiul tău, alcătuit din suflet şi trup, adapostit lângă inima ta. Îmi
întreţin viaţa cu sângele tău, deci, tu eşti adevărata mea mamă.
Glasul meu nu se aude dar el există şi simt acest lucru aşa cum simt că am
cap, trup, mâini, picioare. Mă găsesc într-un moment unic al existenţei mele
şi nu pot să nu-ţi strig în conştiinţă.
Ştii mai bine ca mine că sunt pe punctul de a fi ucis.
Ce crudă nefericire …..ucis.... de propria mama.
VREU SĂ TRĂIESC MAMĂ ….LASĂ-MĂ!!!
Sunt fiinţă şi mi-e dragă viaţa. Te implor scumpă mamă nu-mi lua lumina
zilei şi bucuria existenţei. Mă aflu în acest rai pământesc dintr-o rânduială
divină: de ce-mi iei dreptul la viaţă?
Ma îndrept mai întâi spre inima ta iţi cer înţelegere şi-ţi caut iubirea.
Niciodată sensul vieţi tale nu apare mai limpede şi mai deplin decât acum
când mă porţi în pântece. Eşti sfântă prin prezenţa mea, prin jertafa care o
faci pentru existenţa şi dezvoltarea mea.
Nu renunţa la numele sfânt de mamă, care face ca sufletul tău să fie ca un
rug de iubire. Nu te pierde cu firea şi nu te teme de viaţa mea. Dar mai ales
nu păta cu sânge nevinovat ceea ce ai mai de preţ, mai nobil şi mai imaculat
în adâncul fiinţei tale.
Am speranţa că glasul meu va pătrunde în inima ta ca o rază de lumina.
Eşti întradevăr conştiientă de ceea ce ai hotărât să săvârşeşti?
Bănuiesc că îmi răspunzi imediat:
-Da desigur.
Oare chiar aşa iţi spune conştiinţa?
Eu ştiu mai bine decât tine că te ascunzi în dosul conştiinţei altora, adică, a
celor care şi-au pierdut de fapt limpezimea conştiinţei îndemnându-te
împotriva mea. Unii potrivnici iţi şoptesc sau chiar iţi strigă că eu nu aş avea
viaţă proprie deci pot fi avortat.
Nu, mamă, nu, categoric nu, nu te lăsa înşelată.
Eu sunt o bucată de carne din pântecele tău, sunt făptură vie de sine
stătătoare…nu te lăsa condusă de aceşti monştrii cu chip de om.
Alti potrivnici iţi spun că eu nu aş fi om decât după ce m-ai naşte, şi aş fi
conştiient de mine însumi.
Aşa ai avea negreşit dreptul să mă arunci la gunoi.
Răspunde-mi…..?
Omul matur poate fi omorât în somn, pentru că nu este conştiient?
Nu,…..deci nici eu nu pot fi ucis fără a se comite crima avortului.
Dacă vei fi cu băgare de seamă vei vedea că propria ta conştiinţă te opreşte
să făptueşti această crimă. Ea nu-ţi îngăduie să te atingi de sufletul meu,
pentru că el nu este un obiect în proprietatea ta, nu este un lucru de vânzare.
Eu sunt în primul rând în proprietatea lui Dumnezeu şi din partea Lui am
dreptul absolut de a mă naşte. Deocamdată, spre încheiere, iţi mai spun doar
atât.
Când glasul meu de acum va înceta pentru că m-ai omorât va aparea
un alt glas. El îţi va aduce aminte necontenit de crima săvârşită. Simplul fapt
că mai trăieşti după aceea te va apăsa ca o vină de neiertat.

Copilul tau !