Pacala si Tandala 

- Alexandru Mitru
Pacala şi Tandala au mers împreuna prin lume o buna bucata de timp. Şi, iacata, într-o
noapte, dupa ce strabatusera un drum plin de hartoape, pe cand erau sfarşiţi de oboseala, au
ajuns într-un sat. În sat, oamenii se culcasera. Nici o luminiţa nu mai sclipea pe la ferestre.
– Am ajuns prea tarziu! s-a oprit locului Pacala.
– Ca sa mai suparam pe cineva la ceasul acesta ar însemna sa ne facem un mare pacat, şi-a
dat cu parerea Tandala.
– Mai bine ştii ce ma gandesc? Sa dormim în biserica.
– Aşa e. Bine zici. Tot nu e nimeni acolo, acum, în miezul nopţii.
– Ne odihnim pe cinste, pe una din rogojinile din biserica.
– Şi, dis-de-dimineaţa, pornim mai departe.
– Dar unde-o fi biserica?
– Uite-o pe culmea dealului. Chiar langa cimitir…
– Sa nu-i trezim pe morţi!
– Sa nu-i trezim pe oameni, c-or fi trudiţi de munca. Şi urcara ei, amandoi, ca nişte umbre, pe
deal. Ajung la cimitir. Strabat pe o poteca, printre morminte, dar cand sa paşeasca în biserica,
rasuna o voce groasa:
– Sa împarţim sacul cu galbeni în zece ! Vocea venea, neîndoios, dinauntru.
– Dec, tu ce zici, Pacala, ce-o fi ? şuşoteşte, mirat, Tandala.
– Zic ca se petrece aici un lucru foarte ciudat.
– Sa ne dam mai aproape şi s-ascultam temeinic. S-apropie ei, uşor, şi în lumina ferita sub
obroc a unei faclii, prin crapatura uşii, zaresc mai mulţi barbaţi. Unul din ei rostea:
– De ce sa-mparţim galbenii-n zece, cand noi toţi suntem noua?
– Suntem noua, e drept, glasuia iar acela care avea vocea groasa, însa cum este îndeobşte
legea la noi, talharii, capitanului bandei i se cuvin nu una, ci doua parţi din prada !
– I-o banda de talhari ! mai şopteşte Pacala. Au savarşit un jaf şi-şi împart galbenii. Numai ca
socoteala de-acasa nu se prea potriveşte cu cea din targ…
Şi îl învaţa, îndata, pe Tandala ce trebuie sa faca. Şi fiindca în tinda, sub masa, se aflau niste
giulgiuri, îşi iau de-acolo doua şi se învelesc cu ele.
Pe urma, Tandala, cu glasul înfundat, începe sa rosteasca:
– De ce ieşiraţi, mai, voi, mortii, din morminte?
– Pai cum sa nu iesim ? îi raspunse Pacala, la fel de infundat, ca noi, cat am trait, am fost
lipsiţi de bunataţile lumii. Şi-acu am auzit, ne-a spus un spiriduş, ca s-ar gasi în biserica nişte
talhari stapani pe-un sac cu galbeni jefuiţi de la oameni…
– Şi voi ce doriţi ? Cate-un galben ?
– Da, dorim fiecare dintre noi cate-un galben. Şi pe cei noua hoţi am pofti sa-i avem langa noi
în morminte, acoperiţi cu ţarana de vii, ca sa se-nveţe minte sa nu mai jefuiasca pe nimeni.
Talharii din biserica, cand a început sa glasuiasca Tandala, împietrisera. Dar cand 1-au auzit
şi pe Pacala ca ei, cei raposaţi, ar pofti sa-i aduca pe hoţi alaturea, în morminte, şi sa-i
îngroape de vii, au început sa ţipe:
– S-a ispravit cu noi ! Pe unde sa fugim ? Şi care mai de care s-au napustit pe uşa din dosul
careia Tandala, la ieşire, le da cate-un picior în spate, ca sa-i ajute sa se pravaleasca pe
povarniş mai lesne…
Cand au ramas numai ei singuri, Pacala şi Tandala au intrat în biserica, razand de se ţineau cu
mainile de pantece.
Nastruşnici raposaţi şi plini de voie buna erau!
 Pacala si Tandala- frati de cruce- snoava populara

Daca vrei sa citesti snoava in care  s-au cunoscut Pacala si Tandala  si cum au devenit ei frati
de cruce trebuie sa stii ca era o vreme in care cei doi erau mari gospodari fiecare in satul lui.

Satui de matrapazlacurile si hotiile care se faceau in lumea lor si-au luat lumea in cap si au 
plecat care unde vedea cu ochii.

Pacala,care se gandea numai la pacaleli,pleacase de acasa cu un sac plin de coji de nuci si

incepuse sa strige cat il tinea gura:
-  Hai la nuuuci!.
Din celalalt capat al drumului apare Tandala care ducea si el un sac,insa sacul era plin cu
matasea broastei si incepe sa strige cat il tinea gura:
- Hai la mataasa!
Pacala intra in vorba cu Tandala si-l intreaba daca nu vrea sa faca schimb de marfa cu el.
Tandala ,dupa ce s-a scarpinat putin in cap, a primit sa faca targul. Si s-au dus: unul in susul
drumului,  celalalt in josul drumului.
Si s-au umplut de bucurie cand au vazut castigul .
- Mai! Al naibi-ii si omul ista- a spus unul.
- Al naibii-i si drumetul ista! zise celalalt.
Si dupa cum sunt rostuite lucrurile pe pamant, cei doi s-au reintalnit:
- Noroc bun, mai frate ! striga de departe Tandala razand.
- Ma rog,cum iti zice? Ca bine ne-am potrivit noi!
- Pe mine doar Pacala ma cheama!-zise razand acesta.Dar tie cum iti zice?
- Mie, Tandala..
Si dupa ce s-au cunoscut mai bine,cei doi s-au prins frati de cruce.
- Mai Pacala!- zise Tandala- de vreme ce suntem freti de cruce, hai sa ne bagam amandoi la
un stapan si sa nu ne mai despartim niciodata.
- Hai, mai Tandala!- zise celalalt. Si au intrat in slujba la un preot.
Si cum era vara, preotul l-a trimis pe Tandala sa munceasca la arie, iar pe Pacala la pascut
vacile.
Vaca preotului era,  sa te fereasca Dumnezeu,  sperioasa!
Numai ce prindea sa pasca si pe urma cand isi umfla coarnele-n vant, fugea animalul de calca
sapte hotare si numai dupa aceea se oprea.
Asa ca bietul Pacala trebuia sa alerge dupa ea toata ziua..
Nici lui Tandala nu-i era prea bine: toata ziua umbla umbla de-a valma cu caii preotului la
treierat..si-i mana preotul!
Seara, cei doi s-au reintalnit la masa.
- Ei, mai Tandala, cum a fost la arie? - l-a intrebat Pacala.
- Doamne, mai!- raspunse Tandala, intre noi fie zis, preotul asta al nostru nu stie nimic ce-i pe
lume! Uite, cat a fost ziua de lunga, am stat degeaba, am dat de vreo doua ori cu matura dupa
ce l-a vanturat, iar la treierat e ca la dormit: nici mancare nu ti-o platesti!..
- D-apoi la pascut vaca, mai frate!- zise Pacala, dormi toata ziua: numai o perna sa-mi iau de
acasa, ca altfel vaca paste si eu n-am ce face!
-Asa?
-Chiar asa!
-Apoi, lasa-ma sa merg eu cu vaca maine, mai Pacala! Tu, vei sta la arie, ca vorba ceea, tot de
un somn ti-i!
-Bine, mai Tandala!
Si chiar asa au si facut!
A doua zi,Bietul Pacala era sa-si iasa din minti umbland de-a valma cu caii la arie, iar
Tandala era sa-si lase sufletul pe dealuri, alergand dupa vaca!
- Mai, al naibii e si Pacala aista!- zise Tandala.
- Mai nu-i chip cu Tandala aista!- zise si Pacala.
Si cand au dat ochii unul de altul,seara, nu mai puteau de ras..
Si cum le pierise cheful de slujba, de unde si pa na unde, s-au gandit ei cum sa-i fure banii
preotului, care erau ingropati adanc in ocolul vitelor. Dupa ce au sapat putin, nu stiau care sa
vare sapa mai adanc, pana la caldarea cu bani.
- Vara-te tu si-i scoate!- zise Pacala.
- Ba vara-te tu!- face Tandala.
- Ba tu!
- Ba tu!
Si in sfarsit, s-a varat Tandala, a scos caldarea cu bani si cum era noapte...tuleo tata! Si Pacala
..dupa el!
Si au fugit pana au ajuns intr-o padure, unde au intrat ca sa fie la adapost si ca sa se
odihneasca.
Tandala si-a pus caldarea cu bani sub cap..(asa e povestea!) si a adormit.
Pacala s-a sculat incetisor, i-a ridicat capul lui Tandala de pe bani si i-a pus in locul lor un cap
de cal (pe care nu stiu de unde-l avea), apoi s-a culcat cu banii intr-un loc mai ferit.
Spre dimineata, Tandala se trezeste si vede ca banii nu-s, Pacala nici atat...
Ia si el capul de cal si cateva bucatele de tabla pe care le gasise pe jos si prinde sa pocneasca
din bici, prefacandu-se ca mana caii..Batea mereu din tablele acelea si pleznea din cand in
cand capatana de cal de ziceai ca se aud rotile unei caruti in miscare.
Si striga cu voce tare:
- Hii, alba tatii cea deocheata,
  Ca de musterii nu esti speriata!..
Pacala, care se afla pitit intr-o tufa si care se gandise  sa fuga cu banii , chiar avea nevoie de
un carutas ca sa duca caldarea grea cu bani. Si crezand ca e vreo caruta prin apropiere a
strigat:
- Hei! Mai cu alba de la rai
  Ai loc in caruta, ori nu mai ai?
-Am, am!- striga Tandala.  Aici imi erai? Bine, ca altfel cine stie cat aveam sa te caut!
Si cand s-au vazut la ochi, au avut de ce rade amandoi!
Ei, acuma, le ramanea sa imparta banii frateste..
I-au impartit ei frumos, dar de la o para era acum tot buclucul,ca era o para in plus.
- Mie mi se cuvine!- striga Pacala.
- Ba mie!- striga Tandala.
Si..A ramas ca s-o tina unul trei zile si unul trei zile, ca sa fie egalitate!
Intai, a luat-o in stapanire Pacala.
Dupa trei zile, vine bietul Tandala acasa la Pacala sa-si ia paraua.
Cand colo, femeia lui Pacala ii spune ca nu-i barbatu-sau acasa, ci e la targ.
- Sa vii maine, i-a zis ea.
Pacala insa,  era ascuns in pod.
A doua zi cand trebuia sa vina Tandala, s-a prefacut mort.
- Unde-i Pacala?
- Hei saracu,Dumnezeu sa-l odihneasca! El ...a murit..! Si tocmai l-am ingropat- a raspuns
femeia, plangand cu sughituri.
- Asa? Si unde l-ai ingropat? macar sa vad si eu unde hodineste frate-miu, Dumnezeu sa-l
ierte!-zise Tandala.
Femeia l-a dus la cimitir si i-a aratat groapa unde Pacala se asezase si se acoperise cu putin
pamant proaspat ...
Atunci, Tandala prinde a boncalui si a mugi ca buhaiul si a  scormoni cu picioarele
mormantul!
- Ho, haramule! Ho! Inapoi, nea!- striga Pacala crezand ca-i un buhai adevarat!

Si asa s-au reintalnit cei doi frati de cruce, si nu mai puteu de ras cand s-au vazut!
Cu atat se mai luau si ei, ca niste stingheri si prosti ce erau ,   in lumea aceea de cuminti.
Pe urma, au taiat paraua cu un fierastrau si s-au imprastiat fiecare pe la casa lui.