Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

PERSONAJE: TEO

POVESTITOR – IRINA

IMPARAT: EDY

IMPARATEASA: IULIA

UNCHEȘUL: NICHOLAS FĂT FRUMOS: ALEX

BABELE: MAYA STAN-NĂZDRĂVAN: ERIC

MATHI GHIONOAIA: MARA

ELENA SCORPIA: IOANA

DARIUS ZÂNELE: IVANCA

DENISA ANTONIA

OȘTENII: BOGDAN SONIA

CRISTI STEFANA

TIMUR ANA

DAVID ALINA

ILEANA COSÂNZEANA: DARIA

1
 SCENA I

POVESTITORUL:

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, de când făcea plopşorul
pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade, de când se luau de gât lupii cu
mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi
nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti.

Au fost odată un împărat şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi.

BABA SAFTA: Auzi fa, că erau tineri și frumoși.

BABA LEANA: Doi moși?

BABA SAFTA: Frumosi!

BABA LEANA: Cu galoși?

BABA MARICICA: Nu, tu, frumoși!

BABA LEANA: Ai cui erau frumoși?

BABA SAFTA: Impăratul și impărăteasa.

BABA AGLAIA: Croitoreasa!

BABA SAFTA: Nu, impărăteasa!

BABA LEANA: Ce-i cu ea?

BABA SAFTA: Fa, tu chiar ești surdă?

BABA LEANA: Aaaa, era și mută. Săraca!

BABA SAFTA: (pleacă enervată): N-ai cu cine schimba o vorbă!

BABA CHIVA: Unde s-o dus Safta?

BABA LEANA: Văleleu, am uitat apa! (pleacă)

SCENA II

2
POVESTITORUL: Și cum spuneam, împăratul și împărăteasa erau tineri și frumoși, dar nu
prea norocoși. Au umblat pe la vraci şi filosofi, ca să caute la stele şi să le ghicească dacă or
avea și ei copii, dar în zadar.

ÎMPĂRATUL: Cât am colindat

Lumea-n lung și-n lat

Nicăieri n-am aflat

Leacul căutat.

ÎMPĂRĂTEASA: Nu te mai necăji. Într-o bună zi și noi vom avea fiul așteptat, pentru care
ne-am rugat.

ÎMPĂRATUL: Așa-i, draga mea. Speranța moare ultima.

BABA SAFTA: Știm noi pe cineva... care v-ar interesa...

BABA CHIVA: Da, da, da...

BABA MARICICA: Măria-Ta, un sfat îți voi da: dincolo de palat, e un câmp ciudat, iar apoi
un sat. Mergi spre răsărit, apoi spre asfintit.

BABA LEANA: Treci un deal mai mare și-n a noua vale, e o casă mică și o bătrânică...

BABA AGLAIA: Cred că nu-i așa. E o casă mare cu fața spre soare. Și un batrânel... nu prea
voinicel. El îți poate spune dacă pe-astă lume vei avea vreodată mângâiere-n viață.

ÎMPĂRATUL: Haide Doamnă dragă, să pornim degrabă spre acel unchieș.

ÎMPĂRĂTEASA: Fie voia Ta, chiar de vom afla ce ne-o întrista.

(Pleacă. Ajung la bătrânel)

UNCHIEȘUL: Ziua bună, oameni buni.

ÎMPĂRATUL: Bună, fie.

UNCHIEȘUL: Dragii mei buni împărați, îmi păreți cam supărați?

ÎMPĂRĂTEASA: Mda... ne dorim demult un fiu...

UNCHIEȘUL: Păi... vestea ce am a vă da, mai tare v-o întrista.

ÎMPĂRATUL: Cum așa?!

UNCHIEȘUL: După multe rugăciuni, cântece și descântece, veți avea un fiu: Făt-Frumos va
fi. Frumos, drăgăstos...

ÎMPĂRĂTEASA: Asta ne dorim!

3
UNCHIEȘUL: Stați așa, că n-am spus tot! De el parte n-o s-aveți pân’ la dalbe bătrâneți.
Când o crește cam... așa... (arată) va dori să vadă lumea și să înfrângă moartea.

ÎMPĂRATUL: Pân-atunci e cale lungă. Moartea nu poate s-o învingă. Cred că nici nu știi
prea bine cum e viața-n astă lume. Hai să mergem, Doamnă dragă. Rămâi bade, sănătos.

UNCHIEȘUL: Fie-vă sufletul frumos și flăcăul curajos!

(Se întorc la palat. Împărăteasa se plimbă și cântă)

SCENA III

(Împăratul și împărăteasa sunt lângă leagănul copilului)

ZÂNA 1:  

Din tărâmuri de poveste

Cale lungă am zburat
Căci din stele-am prins de veste
despre pruncul botezat.

ZÂNA 2:
Și cum asta ni-i menirea
La ceas de taină venim
Noi, aceste ursitoare
Pe prunc să îl ursim.

ZÂNA 3:

Suntem Zâne Ursitoare

Și din cartea noastra mare

Vom alege pruncului

Căile destinului.

ZÂNA 4:

Vei fi a mamei mândrie

Și a tatei bucurie

Bucuria tinereții

4
 Și sprijinul bătrâneții

ZÂNA 5:

Eu îți dărui frumusețe

Și-ți mai dărui bunătate

Înțelepciunea însă

Te călăuzească-n toate.

ZÂNA 6:

Eu am să-i ursesc s-ajungă

Stapân peste-mpărație.

Sa aibă o viață lungă,

Sau poate chiar... nemurire.

(pleaca ursitoarele)

SCENA IV

(Împărăteasa cântă lângă leagăn. Copilul plânge foarte tare)

ÎMPĂRĂTEASA: Dormi cu mama, dormi ușor,

Puiul mamii, scump odor...

(plânge mai tare)

ÎMPĂRATUL: Taci cu tata, că-ți voi da bogății și daruri multe...

(plânge și mai tare)

ÎMPĂRĂTEASA: Somn ușor, vise plăcute, îngerii să te sărute...

(plânge și mai tare)

5
ÎMPĂRATUL: Taci cu tata, că-ți voi da toată împărăția mea (tot plânge). Fiule, numai să taci,
am să-ți dau... ce vrei, cât vrei... (plânge) am să-ți dau... Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de
moarte! (Tace)

SCENA V

OȘTEAN 1: Măria-Ta, nu știm ce s-a întâmplat...

OȘTEAN 2: Făt-Frumos e supărat...

OȘTEAN 3: Nu mănâncă, nici nu doarme...

OȘTEAN 4: Nu vorbește, nu zâmbește...

OȘTEAN 5: Vorba tot o ocolește...

ÎMPĂRATUL: Mulțumesc, oștenii mei. Merg să văd îndată ce-i.

(Făt-Frumos stă supărat)

ÎMPĂRATUL: Fiul meu cel drag, iubit, cine, cu ce ți-a greșit?

FĂT-FRUMOS: Tată, nimeni nu m-a supărat. Doar că vremea a venit să-mi dai ce mi-ai
făgăduit.

ÎMPĂRATUL: Nu-nțeleg ce vrei să spui.

FĂT-FRUMOS: Tată, nu vorbi prostii. Însuți tu ai zis că-mi dai tinerețea făr’ de moarte.

ÎMPĂRATUL: A fost... doar o vorbă-n vânt.

FĂT-FRUMOS: Eu te-am crezut pe cuvânt! Am să plec în lumea largă să caut viață făr’ de
moarte.

OȘTEAN 1: Nu te du, tinere drag, te vom ridica în rang

OȘTEAN 2: Tatăl tău deja-i bolnav

OȘTEAN 3: Cui rămâne ăst meleag?

OȘTEAN 4: Fiule, degeaba vrei să trăiești fără să mori.

OȘTEAN 5: Nu e dat pe-acest pământ, traiul veșnic...

FĂT-FRUMOS: Tuturor vă mulțumesc pentru sfatul părintesc. Dar aș vrea totuși să plec.
Vreau să găsesc veșnicia și să trăiesc nemurirea.

OȘTEAN 1: Domnul să te aibă-n pază.

6
OȘTEAN 2: Necazul să nu te vază.

OȘTEAN 3: Să ai parte doar de bine.

OȘTEAN 4: Să cutreieri astă lume

ÎMPĂRATUL: Dar să te întorci la mine!

OȘTEAN 5: Fericit să fii mereu

OȘTEAN 6: Să ai grijă, dragul meu!

ÎMPĂRATUL: Rămas bun, copil iubit!

ÎMPĂRĂTEASA: Rămân cu sufletul mâhnit

Dar vreau să fii tu fericit!

FĂT- FRUMOS: Rămas bun, părinți iubiți!

SCENA VI

POVESTITORUL:   Apoi, Făt-Frumos se duse în grajdurile împărăteşti unde erau cei mai

frumoşi cai din toată împărăţia, ca să-şi aleagă unul; dar, cum punea mâna şi apuca pe câte
unul de coadă, îl trântea, şi astfel toţi caii căzură. În sfârşit, tocmai când era să iasă, îşi mai
aruncă ochii o dată prin grajd şi, zărind într-un colţ un cal răpciugos şi bubos şi slab, se duse
şi la dânsul; iar când puse mâna pe coada lui, acesta îşi întoarse capul şi pe dată se transformă
într-un tânăr puternic.
STAN-NĂZDRĂVAN: Ce porunceşti, stăpâne? Îți mulţumesc că mi-ai dat șansa să te pot
ajuta, dar ca să ajungi la dorinţa ta, trebuie să iei de la tatăl tău paloşul, suliţa, arcul, tolba cu
săgeţile şi hainele ce le purta el când era flăcău.
POVESTITORUL:   A treia zi de dimineaţă, toată curtea şi toată împărăţia era plină de jale.
Făt-Frumos îşi luă ziua bună de la împărat, de la împărăteasă, de la toţi boierii cei mari şi cei
mici, de la ostaşi şi de la toţi slujitorii curţii. Şi apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-
a dus, trei zile şi trei nopţi, până ce a ajuns la o câmpie întinsă...
STAN-NĂZDRĂVAN: Să ştii, stăpâne, că aici suntem pe moşia unei Gheonoaie, care e atât
de rea, încât nimeni nu calcă pe moşia ei, fără să fie omorât. A fost şi ea femeie ca toate
femeile, dar blestemul părinţilor pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie
Gheonoaie. Să fii gata cu arcul să o săgetezi, iar paloşul şi suliţa să le ţii la îndemână, ca să te
slujeşti cu dânsele când va fi de trebuinţă.
Ţine-te, stăpâne, gata, că iată se apropie Gheonoaia.

7
GHEONOAIA: Stai, Făt-Frumos, că nu-ţi fac nimic!
(Lupta)
GHEONOAIA: Să trăiască Stan, ca un năzdrăvan ce este, căci de nu era el, te mâncam fript.
Până azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele până aicea darămite să mă înfrunte!
Făt-Frumos, alegeți de soţie pe una din cele trei fete ce am, frumoase ca niște zâne.
FĂT-FRUMOS:Or fii Frumoase stăpână, dar eu nu caut soție. Ceea ce vreau eu, oi găsi mai
greu. Am să cutreier lumea largă până ajung la viața fără de moarte!

GHEONOAIA: Noroc să ai, tinere, și să auzim numai de bine!

(Merg și ajung pe tărâmul Scorpiei)

FĂT-FRUMOS: De ce este iarba pârlită?

STAN-NĂZDRĂVAN: Aici suntem pe moşia unei Scorpii, soră cu Gheonoaia. De rele ce
sunt, nu pot să trăiască la un loc. Se vede că a avut vreo ceartă cu soră-sa şi, voind s-o
gonească de pe tărâmul ei, a pârlit iarba pe unde a trecut; ea este mai rea decât soră-sa.
Fii gata, stăpâne, că iată se apropie Scorpia!
SCORPIA: Stai, Făt-Frumos, că nu-ţi fac nimic!
(Lupta)
SCORPIA: Să trăiască Stan, ca un năzdrăvan ce este, căci de nu era el, te mâncam fript. Până
azi nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele până aicea darămite să mă înfrunte! Făt-
Frumos, alegeți de soţie pe una din cele trei fete ce am, frumoase ca niște zâne.
FĂT-FRUMOS: Se prea poate stăpână, dar eu nu caut soție. Ceea ce vreau eu, oi găsi mai
greu. Am să cutreier lumea largă până ajung la viața fără de moarte!

SCORPIA: Mergi cu bine, Făt-Frumos! Să te întorci acasă sănătos!

(Pleaca)
SCENA VII

STAN-NĂZDRĂVAN: Aici este palatul unde locuieşte Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de
moarte.
(Ileana Cosânzeana se plimba prin grădina palatului)
ILEANA COSÂNZEANA: Bine ai venit, Făt-Frumos! Ce cauţi pe aici?
FĂT-FRUMOS: Bun găsit. Caut „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”.
ILEANA COSÂNZEANA: Ceea ce cauți, aici este!
ZÂNELE: Rămâi cu noi, Făt-Frumos!
ILEANA COSÂNZEANA: Poți să mergi prin toate locurile de prin împrejurimi, pe unde vei
voi. Numai pe o vale, pe cea de colo, să nu mergi, căci nu va fi bine de tine.
ZÂNA 1: Aceea e Valea Plângerii.
ZÂNA 2: Acolo, inima îți plânge
ZÂNA 3: Sufletul se frânge

8
ZÂNA 4: Nimic nu îți mai place.
ZÂNA 5: Dorul te cuprinde
ZÂNA 6: Și te va întoarce
ILEANA COSÂNZEANA: La casa părintească.

SCENA VIII

POVESTITORUL:  Și-au trecut ani muuuulți și buni. Făt-Frumos era voios. Până-ntr-o zi,
când...

FĂT-FRUMOS (era foarte trist și abătut)

ILEANA COSÂNZEANA: Ai trecut, nefericitule, în Valea Plângerii!

FĂT-FRUMOS: Am trecut, fără ca să fi voit să fac astă neghiobie. Și acum mă topesc de

dorul părinţilor mei. Mă voi duce să-mi mai văd o dată părinţii şi apoi m-oi întoarce, ca să nu
mă mai duc niciodată.
ILEANA COSÂNZEANA: Părinţii tăi nu mai trăiesc de sute de ani, şi chiar tu, ducându-te,
nu te vei mai întoarce. Rămâi aici, altfel vei pieri!

FĂT-FRUMOS: Nu mai pot de dor! Și de râmân aici, tot am să mor. Stane, vii sau rămâi?

STAN-NĂZDRĂVAN: Stăpâne, te conduc până la hotar. Te-aștept un veac, sau poate două.

FĂT-FRUMOS: Rămas bun, frumoasa mea, cu chip de rouă.

(Pleacă. Ajunge acasă unde totul e pustiu...)