Lebedele

dramatizare după povestea ”Lebedele” de Hans Christian Andersen

de Mihai Amarie

PERSONAJE:
Eliza
Regina cea rea
Regele
Prințul
Zâna cea bună
Episcopul
Cei unsprezece frați

SCENA I

Interiorul palatului, un tron îmbrăcat în aur, cu două oglinzi imense de o parte și de alta
având marginile aurite, într-un colț se află o măsuță mică . Lumina se deschide încet lasând să se
distingă din ce în ce mai multe detalii din sala tronului. Eliza stă așezată în mijlocul scenei cu o
carte foarte mare în fața ei.
Din fundal se aude vocea povestitorului:
”Undeva, departe, în țara în care zboară rândunicile când vine iarna, domnea un rege care
avea unsprezece băieți și o singură fată, pe care o chema Eliza. Cei unsprezece băieți erau prinți și
fiecare dintre ei mergea la școală cu o stea în piept și cu o spadă la șold. Ei scriau cu creioane de
diamant pe tăblițe de aur și învățau lecțiile atât de repede și citeau atât de ușor încât oricine putea
știi că erau prinți. Sora lor, Eliza stătea pe un scăunel de sticlă și avea o carte plină cu poze,
scumpă cât jumătate de regat. O, acești copii erau într-adevăr fericiți, dar nu se putea să rămână
așa veșnic. Tatăl lor care era regele acelei țări se însurase cu o regină foarte rea care nu îi iubea
deloc pe sărmanii copii.”
În scenă năvălesc prinții de parcă ar fi într-o bătălie.

Primul prinț: - La atac!!!

Al doilea prinț: - Să-i încercuim!!!
A treilea prinț: - Să-i nenorocim!!!
Urmează o învălmășeală de nedescris, gălăgie, strigăte și țipete. Eliza îi liniștește
Eliza: - Ce se întâmplă aici?
Al patrulea prinț: - Suntem în război!
Al cincilea prinț: - Și toți suntem eroi!
Al șaselea prinț: - Nimeni nu-i ca noi!
Eliza: - Și nu puteți mai încet că mă doare capul de la gălăgia voastră!
Al șaptelea prinț: - Ba da, scumpa noastră surioară.
Al optulea prinț: - Ți-am spus eu că trebuie să mori în șoaptă
Eliza: - Trebuie să vină noua mămică și nu trebuie să o supărăm!
Al nouălea prinț: - O să fim foarte cuminți îți promitem!
Al zecelea prinț: - Hai mai bine fraților să punem săbiile în teacă și să ne jucăm altceva.
Al unsprezecelea prinț: - Eliza, așa-i că eu sunt cel mai cuminte?
Așezați doi câte doi încep să se joace ala-bala. În timp ce se joacă intră regina cea rea
împreună cu împăratul.

1
Împăratul: - Cum să nu te bucuri când vezi pe micuții mei prințișori că se joacă atât de frumos
draga mea!
Regina: - Mă bucur, mă bucur!
Împăratul: - Și uite-o și pe frumoasa mea fetiță! O cheamă Eliza. Nu-i o bucurie să-i auzi numele
frumos?
Regina: - O bucurie, o bucurie!
Împăratul: - Am să te las acum să faci cunoștiință cu ei până ce pregătesc eu ospățul din seara
aceasta. Rămâneți cu bine dragii mei!
Regina: - De-atâta bucurie chiar că nu mai îmi încap în piele! Veniți lângă mine dragii mei prinți să
văd cât sunteți voi de cuminți, într-un cerc vreau să stăm, bucuroși să jucăm cel mai drag joc pe care
îl știu, e foarte zglobiu! Hi, hi, hi, repetați după mine dragii mei copii!
Ușor, ușor, ușor
Se-nalță al meu zbor.
Repede, repede, repede
Transformați-vă-n lebede!
(prinții repetă vorbele de trei ori timp în care regina aduce un sac în care sunt aripile de
lebădă.)
Și-acum din sacul acela mare, luați aripioare pentru fiecare, le puneți pe umăr ușor și repede
peste marea cea mare porniți-vă-n zbor!
Eliza: - Dragii mei frați, unde plecați? Și cum ați învățat să zburați?
Regina:- Sărmană copilă nu știi tu oare că eu sunt cea mai mare vrăjitoare? În lebede sunt acum
transformați prințișorii pe care-i știai tu de frați. Dar stai liniștită și tu vei pleca altfel degeaba îmi
spune povestea ”Regina cea rea”!
Vrajă nouă-n poloboc
Să transformi acum pe loc
Dintr-un drăgălaș boboc
De prințesă cu noroc
Într-o slută paparudă
Regelui să-i fie ciudă
Să nu vadă, să n-audă
Decât o fată urâtă!
Regele: - Gata, am dat ordin servitorilor să pregătească o petrecere minunată! Dar unde sunt copii
mei (începe să îi caute) Hei, copii! Unde v-ați ascuns? (o vede pe Eliza) Vai de mine! Dar cine mai
ești și tu pocitanie? Unde mi-ai ascuns copii?
Eliza: - Tată, eu sunt, nu mă mai recunoști?
Regele: - Cum te faci că nu știi?
Eliza: - Tată, eu sunt, nu mă mai auzi?
Regele: - Să pleci din ochii mei să altfel pun străjerii să-ți taie capul!
Eliza: - Nu! Tăticule ai fost vrăjit!
Regele: - Să vină străjerii!
(Eliza aleargă speriată din scenă plângând)

SCENA II

O plajă aproape de mare acoperită de alge. În fundal se aud zgomotele valurilor lovindu-se
de stânci. Lumină plină pe scenă de parcă ar fi în miezul zilei. Eliza, își târăște pașii prin nisip
plângând. Din partea dreapti și din partea stângă a scenei apar lebedele și o încercuiesc, încearcă
să vorbească cu ea dar nu se aude nici un sunet. Se aude un sunet ascuțit lumina capătă o culoare
verzuie și lebedele își dau jos aripile de pe umeri transformându-se în prinți. Eliza trece fericită de
la unul la altul și îi ia pe fiecare în brațe.

2
Primul prinț: - Ce fericit sunt că te văd, surioara mea dragă!
Al doilea prinț: - Ne-a fost dor de tine colindând lumea-ntreagă
Eliza: - Și eu mă bucur nespus să vă văd! Dar cum?
Al treilea prinț: - Vraja care ne-a pus pe drum o singură zi pe an ne lasă să venim iar acasă.
Al patrulea prinț: - Noi trăim într-o țară frumoasă dincolo de marea cea mare!
Al cincilea prinț: - Dar e greu să ajungem acasă pentru că atunci când soarele apune ne
transformăm din nou în oameni!
Al șaselea prinț: - Și e numai o singură stâncă în mijlocul mării unde ne putem odihni noaptea.
Eliza: - Tare mult mi-aș dori să pot veni cu voi.
Al șaptelea prinț: - Știu cum să facem, vom împleti o plasă din iarbă de mare.
Al optulea prinț: - După ce-i gata tu o să te sui în ea și fiecare va apuca de marginile plasei
Al nouălea prinț: - Vom zbura cât ne țin puterile
Al zecelea prinț: - Și vântul va ține sigur cu noi.
Al unsprăzecelea prinț: - Ce bine spuneți să ne-apucăm de lucru, nu mai stați pe gânduri.
Eliza: - Am să vă ajut și eu că doar mă pricep la împletit ca nimeni alta!
Încep să adune fiecare de pe jos alge verzi apoi încep să le lege una de alta și de Eliza, în timpul
acesta spun:
Când te joci e mai ușor
Dintr-al alegelor covor
Împletim și înnodăm
În zori te purtăm
Surioară noi în zbor
Peste marea cea mare
Când soarele răsare
Primul prinț: - Acum e timpul de culcare!
Al doilea prinț: - Îndată soarele răsare
Al treilea prinț: - Noi vom lucra cât ziua ține și repede și bine.
Al patrulea prinț: - Pe înserat, cu siguranță plasa va fi gata, acum mai bine e să doarmă fata.
Eliza: - Dar vreau și eu să vă ajut.
Al cincilea prinț: - Ne-ajuți că te vedem și-atât.
Al șaselea prinț: - Cât ziua ţine noi oricum nu putem vorbi cu tine.
Al șaptelea prinț: - Mai bine te-odihnește la umbră sub copac.
Al optulea prinț: - Noi te-om păzi și vom lucra, fă-ne pe plac!
Eliza: - Dar vreau și eu să împletesc la plasa ce o să mă poarte peste mare!
Al nouălea prinț: - E drumul lung chiar pentru niște păsări călătoare
Al zecelea prinț: - Și noaptea ce o vom petrece pe stânca de pe ape
Al unsprăzecelea prinț: - Va fi îngrozitoare nici vorbă nu încape.
Eliza se întinde la somn. Prinții își pun aripile și ies din scenă ducând cu ei și algele. Se
aude o muzică lină și intră în scenă o zână. Se apropie ușor de Eliza și cu bagheta magică o atinge
ușor pe frunte.

SCENA III

Eliza: - Am adormit? Ce e cu mine? Și frățiorii mei unde s-au dus?

Zâna: - Stai liniștită totul este bine și frații tăi vor revenii cu siguranță la apus.
Eliza: - Dar cine ești?
Zâna: - Eu sunt o zână din povești precum citeai în cartea ta de basme.
Eliza: - Oare visez de văd așa fantasme?
Zâna: - Desigur draga mea, dar ia aminte la sfatul pe care ți-l voi da, ascultă-mă cuminte! După ce-ți

3
traversa întinderea de ape, pe-aproape de țărm, o să gasești un câmp plin de urzici. Să nu te sperii,
știu ce vrei să-mi zici, dar vraja aruncată de regina rea doar într-un singur fel poate să fie distrusă.
Supusă să culegi urzicile înalte și să-mpletești din ele cămăși, apoi pe spate la frații tăi când vor fi
gata să le pui, dar nu uita nu trebuie să spui nici cea mai mică vorbuliță nimanui cât ai să împletești
cămășile vrăjite, chiar daca o să ai mânuțele rănite. Durerea ta va face vraja inutilă, ai înțeles ce-am
spus iubita mea copilă?
Eliza: - Am înțeles, și-ți mulțumesc zână frumoasă, abia aștept ca vraja să o rupem și să ne-
ntoarcem iar acasă la tata.
Zâna: - Acum că visul este gata și se face seară îți spun adio și spor la munca ta amară.

SCENA IV

O mică poeniță înconjurată de copaci. În mijlocul ei stă așezată pe o buturugă Eliza și

împletește la cămăși fraților ei. De departe se aud sunete de buciume și lătrat de câini. Eliza se
sperie și începe să adune cămășile într-un sac mare. În scenă apare prințul împreună cu alaiul său
pregătiți de vânătoare.
Prințul: - Curteni, dar ce-mi văd ochii, credeam că e un animal aici în poeniță, când colo e o fată
frumoasă ca-n povești. Cine ești și cum te numești domniță?
Eliza nu scoate nici o vorbă ci doar îl privește cu ochii măriți de spaimă
Prințul: - Nu trebuie să-ți fie frică fată frumoasă căci eu sunt prințul acestei țări și te voi duce-acasă
la mine. Nu suntem arătări suntem doar oameni și eu și dragii mei supuși. Ne vom sui pe cai și vom
pleca acuși acuși. Hai vino cu noi!
Episcopul: - E doar o fată săracă, Măria Ta, mai bine să o lăsăm aici, poate că o așteaptă cineva.
Prințul: - Ai tată, dar mamă ai? Ești singură aici în codru-ntunecos?
Eliza dă din cap în semn că da.
Prințul: - Ei ai vazut episcope cât de fricos mai ești, sărmană fată frumoasă ca-n povești sa rătăcit
desigur și imediat ce vom ajunge la palat am să trimit solii în lung și-n lat ca să-i gasească pe
părinții ei. Haide cu mine, cum? Nu vrei?
Episcopul: - Poate că și-a ieșit din minți de frică umblând singură prin pădure
Prințul: - Cine știe ce fiare cu ghiare și blănuri sure au încercat să o prindă, ai dreptate, oșteni
ajutați-mă să o ridic pe spatele armăsarului meu falnic. Nu te speria frumoasă fată, că grabnic vei
ajunge-n siguranță.
Cortegiul în frunte cu prințul ies din scenă, Eliza pleacă cu ei strângând în brațe fricoasă
sacul cu cămășile fraților ei.

Scena V

În curtea castelului, în fundal un zid de piatră. În stânga și în dreapta două arcade.

În mijlocul scenei un rug în jurul căruia se plimbă cu mâinile la spate îngrijorat prințul.
Episcopul: - De ce sunteți supărați, Măria ta?
Prințul: - Ei, am și eu ceva...
Episcopul: - Să fie frumoasa fată de vină?
Prințul: - Ei, poate... mi-ar plăcea să fie mai multă lumină să pot dezlega taina ce o înconjoară.
Episcopul: - Pentru ultima oară, ascultă-mă pe mine, e o mică vrăjitoare
Prințul: - Nu se poate, ai văzut-o oare cât este de frumoasă?
Episcopul: - Ei, cine știe ce vrajă întunecoasă a folosit să pară o fecioară când ea este pe semne o
zăludă

4
Prințul: - Pentru ultima oară îți spun că nu vreau să se audă vorbindu-se așa de draga mea.
Episcopul: - Stăpâne, dar am descoperit ceva.
Prințul: - Hai, spune nu te mai încurca în vorbe bâlbâite!
Episcopul: - Preamărite stăpâne, azi noapte când toată lumea dormea am urmărit-o pe iubita ta la
cimitir, și-noaptea-ntunecoasă culegea urzicile crescute pe morminte.
Prințul:- Gura ta minte!
Episcopul: - Atunci mint și gurile străjerilor ce-au fost cu mine.
Prințul: - Ei bine, dacă e așa și fata asta mută-i vrăjitoare, nu am să mai îngădui să trăiască, am să
pun să o omoare.
Episcopul: - E cel mai bine așa. Vom mai găsi noi altă prințesă mai frumoasă decât ea, hai
poruncește deci Maria ta să o arunce pe rug pe fata blestemată. Hei străjeri, îndată să mi-o aduceți
pe vrăjitoare și să o puneți pe rugul cel mare să ardem vrăjitoarea de îndată!
Intră un străjer iar în urma lui legată cu o frânghie de mâini intră Eliza cu capul în jos
plângând în tăcere. Străjerul o leagă de rug dar îi desface mâinile. Eliza ține tot timpul în brațe
sacul în care se află cămășile din urzici.
Episcopul: - Măria sa în marea sa-ndurare sa dechis și a aflat că ești o vrăjitoare deci, precum e scris
în cronicile din bătrâni pedeapsa nu bine să o amâni. Pe rug ai să fii arsă de îndată. De vrei să spui
ceva, deși știm toți că ai limba legată hai spune și ne dovedește că greșim.
Prințul: - Haide vorbește draga mea, să lămurim taina ce te înconjoară, altfel nebunul ăsta de
episcop te omoară și nu îl pot opri. Dar ce-mi văd ochii, ce păsări mari de tine se apropii?
Intră cei unsprăzece frați transformați în lebede și o înconjoară pe Eliza. Ea scoate de
îndată din sac cămășile și pe măsură ce le pune pe frații săi aceștia își dau jos aripile, ultimul prinț
rămâne cu o aripă.
Eliza: - Acuma pot vorbi prințul meu drag și vreau să știi că am vrut să-ți fac pe plac din prima
clipă. Noi suntem odrasle de-mpărat și locuim într-un castel înalt de partea cealaltă a mării din apus.
O vrăjitoare însă ne-a supus cu un blestem pe mine și pe frații mei și doar acum am reușit vraja să
rup.
Prințul: - Hai dezlegați-o repede pe draga mea prințesă! Să facem masă mare și să trimitem soli la
tatăl vostru să o prindă pe vrăjitoare ca niciodată să nu vă mai facă rău!
Începe o piesă muzicală veselă. Eliza, începe să danseze cu prințul apoi cu frații săi.

CORTINA