Scenete si Prostia omeneasca

Cucoana Ioană!
Ioana Hăi, cucoană!
Cucoana Adu-mi pălăria.
Ioana Ce-i cucoană? S-a spart farfuria?
Cucoana Of, da proastă mai eşti.
Cucoana Ioană!
Ioana Hăi, cucoană!
Cucoana Mi-ai făcut pantofii?
Ioana Nu, cucoană, nu s-a copt cartofii.
Cucoana Of, da proastă mai eşti.
Cucoana Ioană!
Ioana Hăi, cucoană!
Cucoana Adu-mi sandalele.
Ioana Ai, cucoană, nu-s gata sarmalele.
Văleu, ce mă fac eu cu tine? Pleacă de aici să nu te mai văd.
Cucoana Ioană!
Ioana Hăi, cucoană!
Cucoana Ia vin până’ncoa.
Ioana Da, cucoană.
Cucoana Ia bine aminte la ce ţi-oi spune.
Ioana Da
Cucoana Cască bine urechile şi ascultă-mă.
Ioana Da, cucoană.
Cucoana Fii atentă! Ia colea banii ăştia
Ioana Simbria mea, cucoană? Săru’mâna, cucoană.
Cucoana Nu, toanto, să te duci la farmacie.
Ioana Da, cum fac, cucoană?
Cucoana Of, că nimic nu ştii.
Ioana Nimic, cucoană.
Cucoana Fii atentă aici. Ieşi din curte şi o apuci la stânga, apoi la dreapta, la stânga, la dreapta şi
iar la stânga. Mergi ce mergi până dai o piatră. Ai grijă să nu dai peste piatră şi să te
împiedici, să cazi şi să-ţi rupi nasul, că nu ştiu ce-ţi fac. Ai înţeles?
Ioana Da cucoană.
Cucoana După piatră o iei la dreapta şi apoi la stânga, apoi la dreapta, la stânga, la dreapta şi iar la
stânga şi mergi iar până dai de un pod. Ai grijă să nu care cumva să te apleci peste el să
cazi în apă să te murezi ca nu ştiu ce iţi fac. Ai înţeles?
Ioana Da, cucoană
Cucoana Apoi o iai iar la stânga, la dreapta, la stânga, la dreapta şi dai peste o farmacie. Apeşi pe
buton. Iese farmacista şi-i ceri o seringă şi un kg de bomboane. Ai înţeles?
Ioana Da, cucoană.
Cucoana Ia repetă după mine ce am zis.
Ioana Păi, ies din curte şi o iau la…
Cucoana La stânga, idioato.
Ioana Aşa, cucoană. O iau la strâmba, la drâmba, la strâmba, la drâmba şi dau de o piatră. Am
grija să dau peste ea să cad să îmi rup bine nasul ca altfel mi-l rupe cucoana când ajung
acasa. Apoi o iau iar la strâmba, la drâmba, la strâmba, la drâmba şi dau peste un pod.
Am grijă să cad peste el să mă murez bine că altfel mă murează cucoana, când oi veni
acasă. Apoi o iau iar la strâmba, la drâmba, la strâmba, la drâmba şi dau de o farmacie.
Apăs pe farmacista şi iese butonul şi-i cer un kilogram de seringi şi o bomboana. Am
spus bine cucoană?
Cucoana Lasă-mă şi dute. Fă ce-oi vrea că eu m-am săturat de tine că de mere pădureţe.

Cecilia Calinescu 1
 Scena I
Ion Mamă, hăi!
Mama Şe-i mă, Şe-i?
Ion Iar am fost la fata şeia.
Mama Şi şe s-o dat?
Ion Mi-o dat un ac.
mama Şi ce-ai făcut cu el?
Ion L-am aruncat în carul cu fân.
Mama Mă… da’ prost mai eşti! Nu puteai să-l pui şi tu la pălărie?
Ion Bini, mamă. Aşa-am să fac data viatoare.
Scena 2
Ion Mamă, hăi!
Mama Şe-i mă, Şe-i?
Ion Iar am fost la fata şeia.
Mama Şi şe s-o dat?
Ion Mi-o dat un topor.
mama Şi ce-ai făcut cu el?
Ion L-am pus la pălărie, cum m-ai învăţat mata.
Mama Mă… da’ prost mai eşti! Nu puteai să-l pui şi tu la brâu?
Ion Bini, mamă. Aşa-am să fac data viatoare.
Scena 3
Ion Mamă, hăi!
Mama Şe-i mă, Şe-i?
Ion Iar am fost la fata şeia.
Mama Şi şe s-o dat?
Ion Mi-o dat un căţăl.
mama Şi ce-ai făcut cu el?
Ion L-am pus la brâu, cum m-ai învăţat mata.
Mama Mă… da’ prost mai eşti! Nu puteai să-l legi şi tu cu o funie şi să-l târăşti după tine?
Ion Bini, mamă. Aşa-am să fac data viatoare.
Scena 4
Ion Mamă, hăi!
Mama Şe-i mă, Şe-i?
Ion Iar am fost la fata şeia.
Mama Şi şe s-o dat?
Ion Mi-o dat o bucată de slană.
mama Şi ce-ai făcut cu ea?
Ion Am legat-o c-o funie şi am târât-o după mine, cum m-ai învăţat mata.
Mama Mă… da’ prost mai eşti! Nu puteai s-o pui p-o farfurie şi s-o bagi în cămară?
Ion Bini, mamă. Aşa-am să fac data viatoare.
Scena 5
Ion Mamă, hăi!
Mama Şe-i mă, Şe-i?
Ion Iar am fost la fata şeia.
Mama Şi şe s-o dat?
Ion Mi-o dat o vacă.
mama Şi ce-ai făcut cu ea?
Ion Am pus-o p-o farfurie şi am bagat-o în cămară, cum m-ai învăţat mata.
Mama Mă… da’ prost mai eşti! Nu puteai să-i pui un căpăstru pă cap şi s-o bagi în grajd, să-i pui o mână
de fân sub bot?
Ion Bini, mamă. Aşa-am să fac data viatoare.
Scena 6
Ion Mamă, hăi!
Mama Şe-i mă, Şe-i?
Ion Iar am fost la fata şeia.
Cecilia Calinescu 2
Mama Şi şe s-o dat?
Ion Mi-o dat-o pe ea.
mama Şi ce-ai făcut cu ea?
Ion I-am pus un capastru pa cap şi am bagat-o în grajd şi i-am pus o mana de fan sub bot, cum m-ai
învăţat mata.
Mama Ma… da’ prost mai eşti! Hai să luam fata şi s-o bagam în casa s-o tratam omeneste.

Ziţa Ce faci Miţo?

Miţa Bine, Ziţo.
Ziţa Ce coincidenţă! Tu bine, eu bine!
Şi un’te duci, Miţo?
La piaţă. Ziţo...
Ce coincidenţă! Tu piaţă, eu piaţă!
Şi ce să iei de la piaţă, Miţo?
Miţa Carne, Ziţo…
Ziţa Ce coincidenţă! Tu carne, eu carne!
Şi ce fel de carne, Miţo?
Miţa De vacă, Ziţo…
Ziţa Ce coincidenţă! Tu vacă, eu vacă!

Cecilia Calinescu 3
 Povestea prostiei omeneşti.
Actul I
Povestitorul A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.
Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care
avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră. Aşadar, nici una
mai isteaţă decât alta şi, în schimb, amândouă leneşe… care mai de care. Acu, într-una
din zile, omul nostru iese pe afară după treburi. (scârţâie uşa). Scârţâitul uşii, se vede
treaba că a treZiţ-o pe soacră-sa, care dormea pe cuptor ziua în amiaza mare.
Soacra Aa, care eşti?
Nevasta Cin să fie maică? Noi. Ţâcă şi cu mine
Soacra (căscând) Ţâcă?! El o deschis uşa?
Nevasta Ei, el, şi matale…
Soacra Hai nu te mai hlizi, că am auZiţ.
Nevasta O deschis-o Ion. Şi tot el o închis-o.
Soacra Da, ce treabă avea cu dânsa?
Nevasta (râzând) Cu cine?
Soacra Cu uşa?, fată, hăi, de ce-o deschis-o?
Nevasta Ca să iasă afară, de ce alta?
Soacra Şi-apoi de ce a închis-o?
Nevasta S-o mai deschidă o dată când s-o întoarce, altfel de ce?
Soacra Văleu, da ce om sucit şi barbatul ăsta al tău! Vini ca să să ducă, să duce ca să aiba de
unde veni. Nici că te poţi hodini aice la voi.
Nevasta Asta cam aşa-i. Cată să aţipeşti măcar o lecuţă, cât ii el lipsă.
Soacra Am să mă strădui că tare mai sunt ostenită.
Nevasta Ai şi de ce, maică. Destul te-ai trudit pe ziua de astăzi. Eu zic pruncului un cânticel şi să
vedem care adoarme mai rapede, mata ori Ţâcă?
Nani, nani, Puiu’ mamii,
Să creşti mare şi voinic. (soacra sforaie)
Ai adorMiţ? Frumosule! Eşti leit maică-ta. să nu-ţi fie di diochi! Ptiu, ptiu. Am să-ţi pun
o cordică roşe. (intra pisica. Către pisică). Ia, hop şi cu tine. De unde-ai mai apărut?
Zât, zât. Nu pi cuptior că o trezeşti pe mămuca. Pe plită? Lângă oala de lapte? Vai de
mine! Nici atâta, nici atâta. Zât. Aşa, covrigeşte-te sub sobă. Aici e tocma bine. I bini, da
dacă... hii... (începe să se văicărească)
Aoleu, copilaşul meu, aoleu!...
Soacra Da ce-i? ce-ai fată?
Nevasta Mamă, mamă, copilul...
Soacra Ei, ce-i cu el?
Nevasta Copilul are să moară.
Soacra De ce? Cum?
Nevasta Drobul
Soacra Care drob?
Nevasta Cel de sare de pe horn.
Soacra Îl văd. Ei şi?
Nevasta De s-ar sui mâţa o să-l trântească drept în capul copilului. Şi-are să mi-l omoare.
Soacra Vai de mine şi de mine, fata mea, că bine zici.
Nevasta Aoleu (plânge)
Soacra Se vede că i s-au sfârşit Miţitelului zilele
Nevasta Arză-o-ar focul de mâţa netrebnică.
Soacra Dragul mamii, dragul (plânge)
Nepoţelu maichii, frumuşelu’. (plag amandoua şi se vaicaresc.)
Scena 2
Ion (întrand) Da ce v-a găsit? V-am lasat durmind şi vă găsesc plângând şi bocind ca de mort.
Nevasta Ca de mort
Cecilia Calinescu 4
Soacra Ca de mort
Ion Păi de ce?
Nevasta Atâta i-o fost dat, atâtica...
Soacra De-abia o venit şi-amu să duciii...
Ion Potoliţi-vă, că nu-nţeleg o vorbă. Cine-o murit?
Nevasta Copchilu’ (incepe să plaga şi copilul)
Ion Care copchil, nevastă?
Nevasta Al nostru
Ion Pai, cum să moară? Cum să moară, femeie, dacă ţipă de-mi ţiuie urechile?
Nevasta Pai, aşa bine. Dacă s-a sui mâţa pe horn, are să trântească drobul cel de sare...
Ion Nu eşti sănătoasă!
Nevasta Are să-l trântească...
Soacra Drept în capul copilului...
Nevasta Şi are să moară...
Ion Of, of, pacatele mele cele multe şi cele grele... mulţi proşti am mai văzut eu în viaţa mea,
dar ca voi nici că... (pleaca lasand femeile bocind în surdina) Mă duc în toată lumea, şi
dacă oi mai afla altii şi mai dihai, apăi... m-oi mai întoarce acasa, iar de nu, ba! aşa să
stiţi.
Scena 3
Soacra Copchilu, saracu, cum să duce, cum să duce...
Nevasta Vai de mine şi de mine... Ion s-o şi dus...
Soacra Şi noi rămânem de izbelişte... eu sus pe cuptior...
Nevasta Şi eu lângă vatră.
Soacra Ei, da, da’ cuptiorul ceri lemne sparte.
Nevasta Plita asemenea.
Soacra Da’, pe sară cini mulge vaca?
Nevasta Cine-o da boabe la orătănii?
Soacra Ei, fată, hăi, îmi pare mie că rău cu rău, da’ mai rău fără rău.
Nevasta Mi-e c-o să trebuiască s-alungăm mâţa asta mămucă.
Soacra Şi să tăiem nişte vreascuri...
Nevasta Să mergem în ocolul vitelor...
Soacra Şi la toate astea numa noi, câtă vreme bărbatu-tu se preumblă teleleu, cine ştie pe unde.
(Ies amandoua, din cadru)
Actul II
Întra un om cu o banita în brate, care alearga de colo colo să care soarele în casa. Întra şi Ion şi
cere permisiunea să se aseze.
Ion Bună ziua, bade.
Omu cu baniţa Multamesc dumitale.
Ion Auzi, pot să ma hodinesc şi eu o leaca pe prispa aiasta?
Omu cu baniţa Pai poti, cum de nu? Numai pe mine să ma ierti ca nu te primesc cum s-ar cuveni, dar,
nu-mi vad capul de treaba.
Ion Ei lasa. Nu te sinchisi, nu-ti face griji.
Omu cu baniţa Ei, usor de zis: nu-ti face griji, dar de-ai sti dumneata ca de dimineata ma chinui tot asa.
Ion Cu banita asta?
Omu cu baniţa Cu banita, cu banita în colo si-n coace.
Ion De fapt, cu ce gand tot alergi cu dansa tot în brate?
Omu cu baniţa Pai, nu să vede?
Ion Nu. Marturisesc ca nu prea.
Omu cu baniţa Pai de dimineata, cum iti spun, ma tot chinuiesc să car pocitul asta de soare în bordei, ca
să am lumina. şi nici ca pot.
Ion Oooo, asta era, va să zica? Da, topor, topor n-ai la-ndemana?
Omu cu baniţa Ba da. Da, de ce?
Ion Ia-l omule de coada,
Omu cu baniţa Asa, si?...
Ion Sparge o bucata uite-atata de parete şi soarele o întra inauntru singur.
Cecilia Calinescu 5
Omu cu baniţa Mai să fie! Da, cred ca ai dreptate. şi eu care m-am ostenit ziulica întreaga...
Ion (Razand) Ei cu bine şi cu sanatate.(iese)
Omu cu baniţa (uimit) Cu bine
(pentru sine, iesind) Deci, iau toporul de coada... si...
Actul III
Întra un om cu o furca în mână, care încearcă să arunce nişte nuci în pod..Corul cântă. Întră şi Ion
cântând înşi dă căciula pe spate si-l întreaba pe om ce face.
Corul Harnică-i nevasta me
Harnică si nu prea pre
Păi dimineaţa binişor
Se dă jos di pi cuptior
Păi şi pe-o laiţă să aşează
Să mai doarmă pân’deamiază
După masă ar munci,
Da’ nu cini ştii ci,
Să prăşască un răzor
Parcă nu prea are spor
Mai degrabă-n bătăturâ
Ca să dea mereu din gurâ.
Ion Bună ziua, bade. Da ce faci aicea, bre?
Omu cu ţăpoiu Ia-n ma ostenesc de vreo două zili să urc nucili astea in pod.
Ion Măi omule, da cu ci vrei să le urci?
Omu cu ţăpoiu Ia, cu ţăpoiul ăsta, colea.
Ion Da, sac nai?
Omu cu ţăpoiu Ba, am cum să n-am. Ca tot gospodarul la casa lui.
Ion Dute degrabă de-l adu.
Omu cu ţăpoiu Iaca acusica. (omul fuge si revine cu un sac pe care i-l da lui Ion). Iaca, mai om bun. Da,
la ce-ţi trebui sacu?
Ion Ia uite colea, sa punem nucile astea în el şi acu’ hai cu ele-n pod. Ţăpoiul îi doar pentru
paie şi fân. Nu pentru aburcat nucili în pod.
Omu cu ţăpoiu Tii, că bini m-ai mai învăţat, măi omule. Să-ţi dea Dumnezău sănătate şi noroc în viaţă.
(omul pleacă cu sacul la spinare, iar Ion gânditor işi aminteşte de casă)
Ion După câte-mi dau seama, prostia nu-i de-un fel. Auzi, să zvârle nucile în pod cu ţăpoiul.
Acuma înclin sa le dau dreptate şi alor mei de-acasă, după cele văzute ieri şi astăzi. Da’,
când îmi aduc aminte de unele şi de altele... de drobul cel de sare... oh, îmi vini să-mi iau
lumea-n cap. Da’ parcă mai bine acasa la ai mei, asa cum or fi ei.
Actul IV
Întră in scenă nevasta măturând, trece şi soacra fuga cu doniţele să ia apă... Vecinii din curtea lor,
sprijiniţi pe gard se uită în ograda vecină cum cele doua femei trebăluiesc.
Vecinul Măi femeie, măi. Ia vino-ncoace, măi!
Vecina Ei, ce ţi s-o mai năzărit?
Vecinul E lucru mare
Vecina Ei, ce-i?
Vecinul Tu vezi ce văd eu?
Vecina Unde?
Vecinul Colea peste gard.
Vecina Adicăte la...
Vecinul La dânşii, la dânşii. Ei ce zici?
Vecina Ei minunăţia lumii. Smărăndiţa mătură ograda. Tii! şi cumătra Mărioara...
Vecinul ... cu doniţa la vale. Şi-adineauri, o hrănit păsările. Ce crezi dumneata?
Vecina Ce-o fi păţit, de s-o scoborât de pe cuptior?
Vecinul Păi ce să păţească?! Mai nimica, hăi. Atâta doar ca Ion le-a lăsat şi s-o dus de răul lor
prin lume.
Vecina Chiar aşa? Săracile femei
Vecinul Da... pe dânsul nu-l căinezi, c-a făcut ce-o făcut de prostia şi de lenea lor?, măi.
Cecilia Calinescu 6
Vecina E, amu, ce să mai zâc şi eu? S-ar putea ca întâmplarea aiasta să le fi fost de folos şi lor şi
lui.

Povestea unui om lenes

În scenă intră 5 ţărani, ducând un al şaselea pe sus
Povestitorul Cică era odată, într-un sat, un om grozav de leneş. De leneş de era, nici bucătura din gură
nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului,
hotărâ să-l spânzure pentru a nu mai da pildă şi altora. Şi aşa se aleg vreo câţiva oameni
din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi ca pe un butuc
nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare. Aşa era pe vremea aceea. (intră
săteni dintr-o parte a sceneii)
Pe drum se întâlnesc ei cu o cucoană. (din direcţia opusă intră în scenă cucoana)
Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om ce semăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei
doi ţărani.
Cucoana Oameni buni, se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul. Şi-l duceţi la vreo
doftoroaie undeva, să se caute. (ţăranii se opresc şi lasă pe leneş jos)
Taran 1 Ba nu, cucoană. Să ierte cinstita, dumneavoastră faţă, dar aista-i un leneş care nu credem
să mai fi având păreche în lume şi-l ducem la spânzurătoare ca să curăţim satul de un
trândav.
Cucoana Alei! Oameni buni, păcat de el sărmanul să moară ca un câne fară de lege. Mai bine
buceţi-l la mine la moşie. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi. Ia, aşa, pentru
împrejurări grele. Doamne, fereşte! A mânca la posmagi, ş-a trăi pe lângă casa mea, că
doar ştiu că nu m-a mai pierde Dumnezeu pentru o bucăţică de pâne, că suntem datori a
ne ajuta unii pe alţii.
Taran 1 I-auzi, mă, leneşule, ce spune cucoana. Că te-a pune la coteţ într-un hambar plin cu
posmagi.
Ţăran 2 Iaca, peste ce noroc ai dat, bată-te întunericul să te bată! Urâciunea oamenilor! Sai
degrabă din car şi mulţămeşte cucoanei că te-a scăpat de la moarte şi-ai dat peste belşug,
luându-te sub aripa dumisale. Noi gândeam să-ţi dăm săpun şi frânghie, iar cucoana, cu
bunătatea dumi-sale îţi dă adăpost şi posmagi.
Ţăran 3 Să tot trăieşti, să nu mai mori. Să-şi puie cineva obrazul pentru tine sâşi să te hrănească
ca pe-un trântor. Mare minune-i ş-asta.
Ţăran 4 Da, tot de noroc să se mai plangă cineva. Bine-a mai zis, cine-a zis că boii ară şi caii
mănâncă.
Ţăran 3 Hai, hai, dă răspuns cucoanii, ori aşa, ori aşa. Că n-are vreme de stat la vorbă cu noi.
Leneşul Da’ muieţi-s posmagii?
Cucoana Ce-a zis?
Ţăran 4 Ce să zică, milostivă cucoană? ia, întreabă că muieţi-s posmagii!
Cucoana Vai de mine şi de mine! Încă, asta n-am auzit. Da el nu poate să şi-i înmoaie?
Ţăran 1 Auzi, leneşule! Te prinzi să-nmoi posmagii singur, ori ba?
Leneşul Ba!
Ţăran 5 Bunătatea dumneavoastră, milostivă cucoană, da, degeaba mai vroiţi a strica orzul pe
gâşte. Vedeţi bine că nu-l ducem noi la spânzurătoare numai aşa... de flori de cuc... să-i
luăm năravul. Cum chitiţi? Un sat întreg n-ar fi pus oare mână de la mână ca să poată
face oare dintr-însul ceva? Da’ ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împărăteasă mare.
Cucoana Oameni buni, făceţi, dar, cum v-a lumina Dumnezeu.
Toţi ţăranii Hai la spanzurătoare! (ies cu toţii, ducând pe leneş)
Povestitorul Iar sătenii duc pe leneş la spânzurătoare şi-i fac felul. Şi iaca aşa au scăpat sătenii de
leneş, dar şi leneşul de săteni. Mai poftească şi alţi leneşi de-acuma în satul acela, dacă
le dă mâna şi-i ţine cureaua. Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus poveste-aşa.

Cecilia Calinescu 7
 Prostia omeneasca
A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar poveşti.
Cică era odată un om însurat, şi omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta
lui, care avea copil de ţâţă, era cam proastă; dar şi soacră-sa nu era tocmai hâtră.
Asadar, nici una mai isteata decat alta si, în schimb, amandoua lenese… care mai
de care. Acu, într-una sin zile, omul nostrum iese pe afara după treburi. (scartaie
usa). Scartaitul usii, se vede treaba ca a treZiţ-o pe soacra-sa.
Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta
lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă,
căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi,
stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul
meu, copilaşul meu!"
Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi,
sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:
— Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit
Miţitelului zilele!
Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă
le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe
când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului întră pe uşă, flămând
şi năcăjit ca vai de el.
— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile şi a-i poveşti cu mare jale despre
întâmplarea neîntâmplată.Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:
— Bre! mulţi proşti am văzut eu în viaţa mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă... duc în lumea toată! Şi de-
oiu găŞi mai proşti decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba.
Aşa zicând, oftă din greu, ieşi din casă, fără să-şi ieie ziua bună, şi plecă supărat şi amărât ca vai de om!
Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se
întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi
răpede-l înşfăca şi întra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl punea iar
cu gura la soare, şi tot aşa făcea... Drumeţul nostru, nedumerit, zise:
— Bună ziua, om bun!
— Mulţămesc duMiţale, prietene!
— Da' ce faci aici?
— Ia, mă trudesc de vro două-trei zile să car pocitul ist de soare în bordeiu, ca să
am lumină, şi nici că-l pot...
Cecilia Calinescu 8
 — Bre, ce trudă! zise drumeţul. N-ai vrun topor la îndămână?
— Ba am.
— Ie-l de coadă, sparge ici, şi soarele va întra singur înlăuntru.
Îndată făcu aşa, şi lumina soarelui întră în bordeiu.
— Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram să îmbătrânesc cărând
soarele cu oborocul.
"Încă un tont", zise drumeţul în sine şi plecă.
Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om.
Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind
să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai
strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat
să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.
— Foarte mulţămesc, om bun, zise gazda; bine m-ai învăţat! Ia uită-te dumneta! Era să dărâm bunătate de
casă din pricina carului...
De aici, drumeţul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte, până ce ajunse iară la o casă.
Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n ţăpoiu în mână, voia să arunce nişte nuci din tindă în pod.
"Din ce în ce dau peste dobitoci", zise drumeţul în sine.
— Da' ce te frămânţi aşa, om bun?
— Ia, vreu să zvârl nişte nuci în pod, şi ţăpoiul ista, bată-l scârba să-l bată, nu-i
nici de-o treabă...
— Că degeaba te trudeşti, nene! Poţi să-l blastămi cât l-ei blăstăma, habar n-are
ţăpoiul de scârbă. Ai un oboroc?
— Da' cum să n-am?!
— Pune nucile într-însul, ie-l pe umăr şi suie-le frumuşel în pod; ţăpoiul e pentru
paie şi fân, iar nu pentru nuci.
Omul ascultă, şi treaba se făcu îndată.
Drumeţul nu zăbovi nici aici mult, ci plecă, mai numărând şi alt neghiob.
Apoi, de aici merse mai departe, până ce ajunsese ca să mai vadă aiurea şi altă
năzbâtie. Un om legase o vacă cu funia de gât şi, suindu-se pe-o şură, unde avea
aruncat oleacă de fân, trăgea din răsputeri de funie, să urce vaca pe şură. Vaca răgea
cumplit, şi el nu mai putea de ostenit...
— Mă omule! zise drumeţul, făcându-şi cruce; dar ce vrei să faci?
— Ce să fac, mă- ntrebi? Da' nu vezi?
— Ba văd, numai nu pricep.
— Ia, hăramul ista e hâmisit de foame şi nu vrč nici în ruptul capului să vie
după mine sus, pe iastă şură, să mănânce fân...
— Stai puţin, creştine, că spânzuri vaca! Ič fânul şi-l dă jos la vacă!
— Da' nu s-a irosi?...
— Nu fi scump la tărâţe şi ieftin la făină.
Atunci omul ascultă şi vaca scăpă cu viaţă.
— Bine m-ai învăţat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi
gâtui vaca!
Aşa, drumeţul nostru, mirându-se şi de această mare prostie, zise în sine: "Mâţa
tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar să cari soarele în casă cu oborocul, să
arunci nucile în pod cu ţăpoiul şi să tragi vaca pe şură, la fân, n-am mai gândit!"
Apoi drumeţul se întoarse acasă şi petrecu lângă ai săi, pe cari-i socoti mai cu duh decât pe cei ce văzuse
în călătoria sa.
Ş-am încălecat pe-o şa, ş-am spus povestea aşa.
Ş-am încălecat pe-o roată, ş-am spus-o toată.
Ş-am încălecat pe-o căpşună, şi v-am spus, oameni buni, o mare minciună!!

Cecilia Calinescu 9