Henric IV- scenariu după Luigi Pirandello

HOP 2018

Regia- Monica Pop

Distribuția

Henric al IV-lea- Radu Catană

Marchiza Matilde Spina- Alexandra Cheroiu

Frida, fiica ei – Claudia Moroșanu

Marchizul Carlo di Nolli- Dragoș Lupău

Baronul Tito Belcredi- Dan Ioniță

 Text

Di Nolli- Am greșit venind cu toții..

Frida- Evident! Când el ne insoteste.. ( spre Belcredi)

Donna Matilde- De asta aș fi vrut să nu vină!

Belcredi- V-ați bătut intruna joc de mine.. ce nerecunoștință!

Donna Matilde- Tu faci lumea să râdă pentru că ai mania de a te înjosi veșnic, dragul meu. Ție ți
se râde în față!

Belcredi- Ei, mai bine decât în spate!

Frida- Nu ma faceti sa rad, ca explodez! Mult nu mai rezist! Doamne, dar ce taliuta aveai, mama!

Matilde- Asteapta. Cutele astea.. Chiar ti-e atat de stramta?

Frida- Ma sufoc. Trebuie sa ne grabim, va implor!

Di Nolli- Destul, Tito, te rog! Am venit pentru o chestiune foarte serioasă, care știi cât mă
apasă..Venirea noastră aici e o datorie față de mama, care m-a părăsit de o lună. Altfel, eu și ea..(
spre Frida), ar fi trebuit să fim în călătorie.

Belcredi- Și absorbiți de cu totul alte griji..înțeleg!

Di Nolli- Eh! A murit cu credința fermă că vindecarea fratelui ei adorat e aproape.Pe patul de
moarte, ea m-a făcut să-i promit că n-am să-l neglijez niciodată, că am să aduc oameni să-l
viziteze..

Frida- Fără mine, fără mine, Carlo. Mă retrag! Și tu, mamă, te implor, vino cu mine!

Donne Matilde- Frida, dar teama asta a ta e de-a dreptul copilărească.. Tu ai vrut să vii.

Frida- Ah, nu eu, te rog. Mama! Era mai bine daca il vedeam inainte..

Di Nolli-Dar crede-ma, nu are de ce sa iti fie teama.

Frida- Nu e furios?

Di Nolli- Nici gand! E linistit.

Belcredi- Melancolic. N-ai auzit ca te iubeste?

Frida- Foarte multumesc! Tocmai de asta.

Belcredi- N-o sa iti faca niciun rau..

Di Nolli- Si pe urma, e o chestie de-o clipa..

Frida- Da, dar pe intuneric!Acolo, cu el!

Di Nolli- Doar o clipa. Si eu am sa fiu langa tine. Imediat ce se pomeneste fata in fata cu mama
ta, intelegi?..rolul tau ia sfarsit.

Belcredi- Domnii mei, ganditi-va serios- pentru noi sunt 20 de ani, doua costume si o mascarada.
Dar daca pentru el timpul s-a oprit in loc, daca el traieste acolo, cu ea- spre Frida-, acum 800 de
ani, atunci ameteala saltului va fi atat de mare incat, picat dintr-o data in mijlocul nostru...

Di Nolli- Nu incepe iar! Mie remediul nostru mi se pare foarte eficient!

Frida- Si mie, si mie! Simt in sinea mea.. tremur de nerabdare!

Belcredi- Dar nebunii, dragii mei- din pacate, ei nu stiu asta! Isi au fericirea lor, de care noi nu
tinem seama.

Di Nolli- (o arata pe Frida) Priviti aici- e cu opt sute de ani mai tanara decat noi toti marchiza
Matilde di Toscana!

Matilde- N-as fi crezut sa fie chiar asa. Doamne, ce senzatie! Uita-te dumneata, Tito, nu e leita
cu mine din ziua aceea?

Belcredi- Ah, nu, eu nu ma uit! Pentru mine, a priori, e nu!

Matilde- Ce idiot! Crede ca-mi face un compliment!

Frida- Face pe maimutoiul de profesie, nu stiti?

Di Nolli- Nu mi se pare lucru de mirare ca o fata sa semene cu maica-sa..

Belcredi- Pam-pam. Ai zis-o!

Matilde- De ce pam-pam? Ce e ? Ce-a spus?

Belcredi- A zis ca nu-i de mirare, in timp ce dumneata esti in culmea mirarii. Si de ce, ma rog,
scuza-ma, daca pentru dumneata acuma e atat de firesc?

Matilde- Prostule! Tocmai pentru ca e atat de firesc! M-a uimit sa o vad pe fiica mea in locul
portretului meu.

Frida- Oh, mereu la fel..Pentru orice fleac, o cearta..

Matilde- El trebuie sa-mi strice intotdeauna si cel mai mic abandon in voia unui sentiment
spontan, asa, din placerea de a ma scoate din sarite!
Di Nolli- Sa lasam, sa lasam! Ideea cavalcadei cui i-a venit?

Belcredi- Eu am propus cavalcada aceasta istorica, mai curand, babilonica. Fiecare dintre noi
trebuia sa-si aleaga un personaj dintr-un secol ori altul, rege, imparat sau principe, cu doamna sa
alaturi, regina sau imparateasa, toti calare pe cai impodobiti..

Matilde- Eu am spus -asa, fara sa ma gandesc prea mult – ca vreau sa fiu Marchiza Matilde di
Toscana. El a raspuns ca are sa fie la picioarele mele, ca Henric al IV-lea la Canossa.

Belcredi- El ii facea atunci o curte nebuna, iar ea, fireste..

Matilde- Fireste, exact! Fireste! Atunci, mai mult ca oricand, fireste!

Belcredi- Da, nu putea sa-l sufere!

Henric- Omagiile mele, Madona, plecaciune, Monseniore. Uitati-va, e inca blond. Pentru
dumneata, eu nu as fi avut nevoie. Daca-mi permiteti, o vorba confidentiala Doamnei Ducese.
Fiica voastra va e draga cu adevarat?

Donne Matilde- Dar bineinteles..

Henric- Si vreti s-o despagubesc cu dragostea mea, cu devotiunea mea, pentru nedreptatile grave
pe care i le-am facut, desi nu trebuie sa credeti ticalosiile de care ma acuza dusmanii?

Matilde- Nu, nu cred, nu am crezut niciodata...

Henric- Ei bine, atunci, vreti?

Matilde- Ce anume?

Henric- Sa revin la iubirea pentru fiica voastra? Nu-i fiti prietena,nu-i fiti prietena marchizei di
Toscana!

Matilde- Si totusi, va repet ca ea nu a rugat, nu a implorat mai putin decat noi pentru a obtine
iertarea voastra...

Henric- Nu-mi spuneti asta! Nu mi-o spuneti! Pentru Dumnezeu, Madonna, nu vedeti ce efect are
asupra mea?

Matilde- Inca o iubiti?

Henric- Inca? De ce spuneti inca? Dumneavoastra stiti? Nimeni nu stie! Nimeni nu trebuie sa
stie!

Matilde- Dar poate ca ea, da, stie, de vreme ce s-a rugat atata pentru voi..
Henric- Si va iubiti fiica? Recunoasteti, Madona, ca prea putin va pasa de ea! Maine, la
Bressannone, 27 de episopi germani si lombarzi vor iscali impreuna cu mine destituirea Papei
Grigore al VII-lea; nu pontif, ci fals calugar!

Frida- Henric!

Henric al IV-lea- Cine ma striga?

Frida- Henric! Henric! Mi-e frica! Mi-e frica!!!

Di Nolli- Nu, nu, Frida, uite, sunt cu tine.

Henric- Destul! S-o ispravim! M-am plictisit! Cerule..nerusinarea de a mi se infatisa aici, cu

ibovnicul..Stiu bine ca ala de-acolo( spre di Nolli) nu pot fi eu, pentru ca Henric al IV-lea eu
sunt! Eu sunt aici, de douazeci de ani, intelegi? Incremenit in acesta vesnicie de masca! I-a trait
ea, ea s-a bucurat de acesti 20 de ani, ca sa ajunga, iat-o, asa cum eu nu o mai pot recunoaste!
Pentru ca eu asa o cunosc-(arata spre Frida) pentru mine asa e pe vecie...

Donna Matilde- S-a vindecat, Frida. Da! S-a vindecat, vezi?

Di Nolli- Vindecat?

Belcredi- Era totul o gluma! Linisteste-te!

Frida- Nu! Mi-e frica, mi-e frica!

Matilde- Dar de ce? Priveste-l! Doar nu era de-adevaratelea!

Belcredi- Juca teatru, ca sa rada de tine, si de noi, care de buna-credinta..

Di Nolli- E posibil? Si de sora lui, pana cand..a murit?

Henric- Hai, mai departe! Spune mai departe!

Di Nolli- Ce, mai departe?

Henric- Nu o fi murit doar sora –ta?

Di Nolli- Sora mea? Eu vorbesc despre sora ta, pe care ai obligat-o pana in ultima clipa sa se
prezinte aici drept mama ta, Agnese!

Henric- Si nu era mama „ta”?

Di Nolli- Ba da, tocmai, mama mea!

Henric- Dar mie, batran si indepartat, mi-a murit mama ta! Tu ai picat acum , proaspat, de acolo!
Si ce stii tu? Poate ca am plans-o indelung, indelung, in secret, chiar si imbracat astfel...

Matilde- Ce tot spune?

Henric- Ce spun? Va intreb pe toti daca Agnese nu era mama lui Henric al IV-lea! ( spre Frida)
Voi, marchiza, ar trebui sa o stiti, am impresia!

Frida- Nu, eu nu ! Eu nu!

Belcredi- Sa ispravim odata cu farsa asta!

Henric – Cine a spus farsa? Stii ca de douazeci de ani incoace nimeni nu a indraznit vreodata sa-
mi apara in fata, aici, asa ca tine si ca acest domn?

Belcredi-Ei, da, stiu! Si, de fapt, chiar eu, azi-dimineata, ti-am aparut imbracat in..

Henric- In calugar, da!

Belcredi- Iar tu m-ai luat drept Pietro Damiani! Si nici macar n-am ras, tocmai crezand ca...

Henric- Ca sunt nebun! Iar acum, ca „m-am vindecat”, iti vine sa razi vazand-o pe ea asa? Ati
costumat-o si pe ea in marchiza de Toscana.. Stii ca era sa imi intuneci din nou mintile? Pentru
Dumnezeu- sa pui portretele sa vorbeasca, sa le pui sa sara din rame, vii...Eh! Superba
combinatie.. Doua perechi..Foarte bine, foarte bine, pentru un nebun.. Ti se pare, acum, o
mascarada la momentul nepotrivit, nu? Jos de-acuma si hainele astea ale mele de imprumut! Ca
sa vin cu tine, nu –i asa?

Belcredi- Cu mine, cu noi!

Henric- Unde? La club? Cu frac si cravata alba? Sau acasa la marchiza,amandoi, impreuna?

Belcredi- Unde doresti! Ai vrea sa ramai aici- scuza-ma, ca sa perpetuezi, singur, ceea ce n-a fost
decat gluma nefericita a unei zile de carnaval? E absolut incredibil cum ai putut face asta, dupa
ce ai scapat de nenorocirea care ti s-a intamplat!

Henric- Exact.Dar stii? Cazand de pe cal si lovindu-ma la cap, mi-am pierdut mintile de-
adevaratelea, pentru nu stiu cat timp...

Di Nolli- Si te-a tinut mult?

Henric- Da, mult, cam doisprezece ani. Si sa nu mai vezi nimic, dragul meu Belcredi, din tot
ceea ce s-a petrecut, dupa acea zi de carnaval cu voi, nu cu mine, cum s-au schimbat lucrurile,
cum m-au tradat, cum mi-au luat locul altii..de pilda, ce stiu eu? Presupune ca in inima femeii pe
care o iubeai, cine a murit, cine a disparut, toate astea, stii? Pentru mine nu a fost deloc o farsa
cum ti se pare tie!
Belcredi- Dar nu, eu nu spun de asta, iarta-ma! Spun de ce a fost dupa!

Henric- Ah, da? Dupa? Caz foarte interesant. Studiaza-ma bine! Asa, de la sine, cine stie cum,
intr-o zi, incep din nou sa vad clar.. Ah- cum spune el-( spre Belcredi) – gata! Jos, jos atunci cu
haina asta de carnaval..! Cosmarul asta!.. Sa deschidem ferestrele: sa respiram viata! Hai, hai! Sa
fugim afara! Unde? Ca sa fac ce? Sa ma arate toti cu degetul, pe ascuns- Uite-l pe Henric al IV-
lea!

Donna Matilde- Cine ar mai putea sa.. Nu, nici gand! Doar a fost o nenorocire!

Henric- Dar si inainte de nenorocire ziceau ca-s nebun, toti! ( lui Belcredi) Tu stii asta! Tu, care
mai tare ca toti te indarjeai impotriva oricui incerca sa –mi ia apararea!

Belcredi- Ei, hai, era in gluma!

Henric- Ia uite-te la parul meu!

Belcredi- Si al meu e carunt!

Henric- Da, cu o diferenta, ca eu am incaruntit aici, ca Henric al IV-lea, intelegi? Totul a

incaruntit asa, si totul s-a prabusit, s-a terminat, iar eu am sosit cu o foame de lup la un banchet
de mult incheiat.

Belcredi- Eh, dar ceilalti..

Henric- Stiu, nu puteau sta sa ma astepte pe mine pana ma vindec, nici macar aceia care, pe la
spate, mi-au impuns pana la sange calul meu inzorzonat..cu spada, pana la sange!

Donna Matilde- Cum?

Henric- Da, pe la spate, ca sa-l faca sa cabreze si sa ma arunce la pamant!

Donna Matilde- Dar asta acum o aflu!

Henric- O fi fost tot in gluma!

Donne Matilde- Dar cine a fost? Cine calarea in spatele nostru?

Henric- Nu are rost sa afli! Toti cei care au continuat sa petreaca la banchet si care acum mi-ar fi
oferit, marchiza, resturile lor de mila macra sau grasa ori vreo feliuta de remuscare ramasa lipita
de farfuria murdara. Multumesc! Si asa am preferat sa raman nebun..Singuratatea aceasta sa mi-o
imbrac in toate culorile si stralucirea acelei zile indepartate de carnaval, cand dumneata-
marchiza, ai triumfat. Stii? Te obisnuiesti usor, si te plimbi fara probleme, asa, in chip de
personaj tragic...M-am vindecat, domnilor, pentru ca-mi dau perfect seama ca fac pe nebunul
aici, si o fac pe deplin linistit. Pacat de voi ca traiti atat de agitat, fara sa stiti, nebunia voastra.
Belcredi- Ei, iata, am ajuns la concluzia ca acum nebunii noi suntem!

Henric- Daca n-ati fi fost nebuni, tu si cu ea, ati fi venit impreuna la mine?

Belcredi- Eu, de fapt, am venit crezand ca nebunul tu esti.

Henric- Si ea?

Belcredi- Ah, ea nu stiu, Vad ca e ca vrajita de tot ce spui...fascinata de aceasta nebunie

constienta a ta! Daca tot esti impodobita asa, ai putea ramane aici, sa o traiesti, marchiza..

Donne Matilde- Esti insolent!

Frida- Nu-i da atentie! Continua sa provoace.

Henric- (catre Belcredi) Dar de ce vrei sa ma mai tulbure ceea ce s-a intamplat intre noi? Viata
mea e asta! Pe-a voastra, in care ati imbatranit, eu n-am trait-o! Ce voiai sa-mi demonstrezi cu
sacrificiul tau, gatita asa? Acest miracol infiorator: visul care invie in tine, mai mult ca oricand!
Acolo erai o imagine:te-au facut faptura vie- esti a mea! A mea! A mea! A mea, de drept!

Belcredi- Da-i drumul! Las-o! Nu esti nebun!

Henric- Nu sunt nebun? Poftim!

Di Nolli- Te-a ranit?

Donna Matilde- L-a ranit!

Frida- V-am spus eu!

Di Nolli- Frida, vino!

Donna Matilde- E nebun! E nebun!

Belcredi- Nu! Nu esti nebun! Nu e nebun!

Henric- Paiate! O claviatura de culori! Imi pareti cu totii niste copii pe care pot sa-i sperii! Abia
o atingeam- [ alba, rosie, galbena, verde.] Ii gatesc, ii dichisesc, paiate ingrozite! Si Pietro
Damiani. Ha, ha! Perfect. L-am nimerit din plin! Ei,da,gata, sunt nebun: dar atunci, in genunchi!
Va ordon sa ingenuncheati cu totii in fata mea! Asa! Jos! Toti, in fata nebunilor, asa trebuie sa
stea! Hai sus, turma de oi, ridicati-va! V-ati supus? Puteati sa ma bagati in camasa de forta.
Acum din nou va par nebun! A te afla in fata unui nebun, stiti ce inseamna? Inseamna sa te afli
in fata unuia care-ti darama din temelii tot ce ai construit in tine si in jurul tau, logica, logica
tuturor constructiilor tale! [ Nebunii, ferice de ei, construiesc fara logica, sau cu o logica a lor,
care pluteste ca un fulg! ] [ Plutitori, plutitori! Azi asa, maine cine stie cum! ] [Voi va tineti tare,
iar ei nu se mai tin deloc. Plutitori! ] [Voi spuneti „ Asa ceva nu se poate”, iar pentru ei orice se
poate. ] [Dar voi spuneti ca nu e adevarat, pentru ce?] [ Pentru ca nu ti se pare adevarat tie, tie,
tie, sau altor o suta de mii! ] Mie, cand eram copil, mi se parea adevarata luna din fantana...[ Si
cate alte lucruri nu mi se pareau adevarate, si eram fericit! ] Uitati-va la mine- puteti crede ca
Henric al IV-lea e inca viu? Si totusi, iata: va comand voua, celor vii! [Va vreau asa!] [ Viata
continua sa ne-o faca mortii.] Dar iesiti de aici, in lumea vie! Se crapa de ziua. Aveti timpul in
fata.Zorii. Duceti salutul meu tuturor traditiilor, tuturor datinilor! Puneti-va pe vorbit! [ Veti
repeta toate cuvintele care s-au spus dintotdeauna! Credeti ca traiti? ] [Remestecati viata
mortilor!] Vai de voi daca va adanciti, asa cum am facut eu, in contemplarea acestui lucru
ingrozitor, care te poate cu adevarat innebuni: Daca esti alaturi de altul si il privesti in ochi, asa
cum am privit eu candva in anumiti ochi, [esti ca un cersetor in fata unei usi pe care n-o sa poti
intra niciodata] [cel ce intra nu vei fi niciodata tu, cu lumea ta launtrica, asa cum o vezi si o pipai
tu] [ci un necunoscut, asa cum te vede si te pipaie celalalt] [ in lumea lui de nepatruns]...S-a facut
intuneric aici. Sunt sau nu sunt nebun? Acum, da.. De nevoie..aici, impreuna, si pentru
totdeauna!