Monolog „ZIŢA” , „O noapte furtunoasa” I.L.

Caragiale

Ziţa: Spiridoane , să vii repede !

Bonsoir , ţaţo !

Dar nu mă-ntrebi de ce am venit ? Să-ţi povestesc ce am păţi cu

mitocanul! Să vezi, e halima... Auzi, mizerabilul! să-ndrăznească să-mi
ţie drumul ca să-mi facă un atac... Stai, ţaţo, să-ţi spui şi să te cruceşti,
nu altceva. Mai adineaori şedeam acasă. Tuşica, cum ştii c-a făcut-o
Dumnezeu, se culcă o dată cu găinile. Eram ambetată absolut. "Dramele
Parisului" câte au ieşit până acuma le-am citit de trei ori. Ce să fac? N-
aveam ce citi. Zic: hai să mă duc la ţaţa, dacă nu s-o fi culcat, să mai
stăm de vorbă. Scoţ ivărul de la şalon şi plec. Când să trec pe maidan,
mă pomenesc cu mitocaul, cu pricopsitul de Ţircădău, că-mi taie drumul.
"Bonsoar-bonsoar", şi ştii aşa deodată, sanfasò: "Hei, cocoană, zice,
mai bine ţi-e acuma văduvă? - Pardon, domnule, zic, n-am de-a face cu
dumneta, şi mai întâi când e la o adică, nu sunt văduvă, sunt liberă,
trăiesc cum îmi place, cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: jună sunt,
de nimini nu depand, şi când oi vrea, îmi găseşte nenea Dumitrache
bărbat mai de onoarea ca dumneata. - Mi că t-ei căi! - Zic: pardon,
domnule, nu-ţi permit să te-ntinzi mai mult la un aşa afront; mă-nţelegi?
Aşa... zic mitocanului... ţaţo, că era trăsnit... Am auzit că de la o vreme-
ncoace într-o băutură o duce. Uf! ţăţico, maşer, bine că m-a scăpat
Dumnezeu de traiul cu pastramagiul! Să trăiesc eu cu un mitocan! Nu
era de mine; eu sunt o persoană delicată; bine că m-am văzut liberă!...
Aşa - să nu-mi uit vorba - zic mitocanului: "Nu-ţi permit, domnule, să te
naintezi la un aşa afront! Da' el: "Gândeşti, zice, că o să te măriţi,
cocoană? -Asta mă-mportă pe mine, cine ce treabă are! - Să te măriţi,
'ai? Cât o trăi Ghiţă Ţircădău, ori să te-nhăitezi cu vreunul? Sărcul! Dar
să ştiu de bine că merg cu el de gât până la Dumnezeu, tot n-ai
dumneata parte de un aşa ceva; încai dacă m-ai lăsat pe mine, să te
duci la mănăstire, că aşa te lăudai la trebunar!... -Mitocane,
pastramagiul! La poliţiune! Vardist! Nene Dumitrache!..." Am avut ţaţo,
parte că a sărit nenea Dumitrache şi cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul
scosese şicul de la baston pentru ca să mă sinucidă... Ei! Ce zici
dumneata, ţăţico, de nasul care şi l-a luat mitocanul ?!
Acu viu ‚ Spiridon
Ziţa: Ţăţico,  'aide ca eu plec . Alevoa, bonsoir. (pleacă şi se întoarce.)
A! să nu uit; mâine ne vedem, ştii că-i sărbătoare. Să ne legăm de
nenea să ne ducă la "Iunion".
Mergem să mai vedem şi noi lumea. Ce, pentru comediile alea mergem
noi? Ce, adică toţi câţi merg acolo înţeleg ceva, gândeşti? Ce, merg
numai aşa de un capriţ, de un pamplezir; de ce să nu mergem şi noi?

Ziţa: 'Aide, zău, ţaţo; i zic eu lui nenea,... vrei?

Ziţa: Zău! Ţăţico, parol! Să mă-ngropi!

Ziţa: Zi, nu vrei să mergi, ţaţo?

Ziţa: (obidindu-se treptat) Nu?Nu?

Ziţa: (podidind-o plânsul) Fir-ar a dracului de viaţă ş-afurisită! Că m-a

făcut mama fără noroc! (pleacă.) N-am avut parte şi eu pe lume măcar
de o compătimire! (iese, plângând şi trântind uşa, prin fund.