SCENA NINA-TREPLEV

Nina: E cineva aici?

Treplev: (acord) – Nimeni. Ai slăbit şi ochii îţi sunt mai mari.
Nina: M-am schimbat mult? Lasa-ma sa te privesc...(pauza) îmi e teamă că mă urăşti (pauza)
(acord) Aşadar ai devenit scriitor... Dumneata eşti scriitor, iar eu actriţă...
Treplev : Din clipa în care te-am pierdut şi de când am început să public, viaţa mea e un chin.
Nina: Mizerabilă viaţă! am devenit meschină, nu însemn nimic, joc fără nici un sens... Nu ştiu ce
să fac cu mâinile, nici cum să stau pe scenă, nu sunt stăpână pe vocea mea
Treplev: Nu sunt în stare să nu te mai iubesc, Nina.
Nina: Îţi mai aduci aminte că ai împuşcat odată un pescăruş?
Treplev: Despre ce vorbeam?
Nina: Kostea, în meseria noastră, nu strălucirea e importantă, nimic din ce visam, ci puterea de a
răbda. Să ştii să-ţi porţi crucea şi să-ţi păstrezi credinţa.iar atunci când mă gândesc la chemarea mea, nu
mă mai tem de viaţă.
Treplev: Eu nu am credinţă şi nici nu ştiu care este chemarea mea.
Nina: Când voi deveni o mare actriţă, vino să mă vezi. Îmi făgăduieşti?
Treplev: Mai ramai.
Nina: Trebuie sa plec. Ramai cu bine.

…………..

Prolog.

Se aude o pocnitură puternică. Toţi tresar.

Arkadina (speriată): Ce-a fost asta?
Dorn: Nimic. O fi plesnit sticluţa cu eter din trusa mea de medicamente. Nu vă îngrijoraţi. (Iese
(Fredonează.) „Din nou în faţa ta stau fermecat...”

Complezenta, ciocnirea vinului.

Dorn: (cu voce scăzută). Konstantin Gavrilovici s-a împuşcat...

Arkadina: De ce tocmai azi, când am sosit eu?
Maşa (se opreşte din ţipat): Evgheni Sergheevici, dă-mi o ţigară.
Medvedenko: Maşenka... Copilul...
Mașa: Nu trebuia sa-l lasam sigur.
Arkadina: A aşteptat dinadins până am venit, numai ca să mă necăjească pe mine! Întotdeauna m-
a urât.
Medvedenko: Acum sigur nu-mi mai dau nici macar un cal. Nici azi, nici mâine.
Arkadina: In salonul de lucru ?! A . Pe covorul verde...este insuportabil ! Rosu...pe fond verde !
Trigorin: Dacă e să ne gândim, e totuşi un covor persan, cu lucrătură fină. S-ar putea spune că
este singurul lucru de valoare din casă. Iar sângele nu se spală. Evgheni Sergheevici, să îi bandajăm rana?
Arkadina: Dar... Dar de ce? Pentru ce?
Medvedenko:. Adică o să trebuiască să merg şase km pe jos şi încă pe ploaia asta torenţială.
Arkadina: Acu’ te pomeneşti că aşa e la modă. E romantic să incerci te sinucizi.
Medvedenko: Pe asa o ploaie o raceala e tot ce imi lipseste.
Arkadina.: Trebuie să-l văd.
Dorn (o opreste): O să zacă acolo unde e, nu este nevoie să mai intri.
Arkadina: Doctore, arăţi de parcă ai vrea ne spui ceva şi nu îndrăzneşti.

1
 Dorn: Întocmai. Am să vă dau o veste. Mai precis, nu numai una, ci două...Domnul Treplev nu s-
a sinucis. Asta e prima veste.... Konstantin Gavrilovici e mort.

Toţi încremenesc. Se aşterne o linişte de mormânt.

Dorn (public) Numai că nu s-a împuşcat singur. A fost împuşcat. Am intrat in salon, i-am ridicat
capul... am văzut o gaură în ochiul stâng. La început m-am gândit că va trebui să inchidem imediat sicriul.
Pe urmă m-a izbit dintr-o dată: nimeni nu se poate împuşca în felul ăsta, glontele să intre prin urechea
dreaptă şi să iasă prin ochiul stâng. Revolverul are ţeava lungă, e un Smith-Wesson. Nimeni nu-şi poate
răsuci aşa mâna.
Arkadina (îl ia în braţe, îl mângâie pe faţă): Linişteşte-te, eşti livid. Doctore, sunt sigura că e doar
rănit. Data trecută glontele doar l-a zgâriat un pic. Dragule... iţi face rău să te tulburi aşa, pe urmă n-o să
mai poţi să scrii... (întorcându-se către ceilalţi) Boris Alexeevici este atât de sensibil!
Dorn (Făcând un semn cu mâna.): Ce tot spui? Kostea e împuşcat în ureche şi creierii îi sunt
împrăştiaţi pe tot peretele.
Maşa :(Fumează şi vorbeşte, pronunţând răspicat fiecare cuvânt.) Eu-nu-mi-o-voi-ierta-nici-o-
da-tă. (Se duce spre fereastră şi rămâne cu spatele la spectatori, ţinându-se de coate.)
Medvedenko : Pardon.?
Trigorin : Oh, sărmanul, sărmanul de el....
Medvedenko: Te întrebi ce-i lipsea? A visat să ajungă scriitor. A ajuns. Uite că şi bani au început
să vină de la reviste. Cărţile o să i se vândă bine. Şi totul îţi revine dumitale, scumpă Irina Nikolaevna,
dumneata eşti singura moştenitoare.
Arkadina: Ajunge, cum poţi într-un asemenea moment...
Trigorin : Trebuie sa-l vad.
Arkadina: Dragule, tu esti absorbit de creaţia ta, iar daca te tulbură ceva, apoi te chinuie multă
vreme şi nu mai poti să scrii. Linişteşte-te, dragul meu. (Deodată pricepe sensul cuvintelor lui Trigorin şi
se întoarce brusc spre Dorn.) Doctore E adevărat? chiar s-a împuşcat?!
Dorn: Domnilor, este, fără îndoială, o crimă mascată cu stângăcie de o sinucidere. (Toţi rămân în
continuare complet nemişcaţi, doar îl urmăresc cu privirea pe Dorn, care se mişcă încet pe scenă. ) Eu
cred că s-a întâmplat cam aşa: Konstantin Gavrilovici stătea lângă uşa dinspre terasă. Cineva a intrat. A
luat revolverul care, dintr-un motiv oarecare, se afla deasupra hârtiilor de pe masa de scris. Pe prima
pagină a rămas o pată de ulei pentru arme abia vizibilă, dar proaspătă. Apoi, acel cineva a aşteptat foarte
liniştit, deşi putea fi chiar foarte neliniştit, dar asta nu contează, a aşteptat aşadar, până când Konstantin
Gavrilovici s-a întors. Cum avea deja revolverul, a tras piedica, l-a îndreptat spre urechea lui şi a tras.

Medvedenko: dacă e aşa, înseamnă că a fost ucis aproape sub ochii noştri.

Dorn (ridicând din umeri): Pe Konstantin Gavrilovici l-a ucis un om de-al casei,

Arkadina: Bine, dar eram aproape toţi în camera asta. Şi eu cu Boris Alexeevici, şi dumneata şi
Maria Ilinicina. Cine nu era aici? (Se uită de jur împrejur). Nu mai rămâne decât... (Se întoarce spre
Medvedenko, dar nu reuşeşte să-şi aducă aminte numele lui de familie) domnul învăţător.

Medvedenko: Domnilor, domnilor, vă jur... Am stat în bucătărie şi am băut ceai. Apoi am auzit
ţipătul Maşei...

Dorn: M-da. De fapt, nu am mai apucat să vă dau şi a doua veste. Îmi deschid geanta să iau
bandajul şi ce văd: sticluţa cu eter chiar plesnise, iar asta s-a întâmplat de puţină vreme.

2
 Trigorin: Şi ce-i cu asta?

Dorn: Păi asta înseamnă, mult iubite Ilia Afanasievici, că pocnetul pe care l-am auzit cu toţii, nu
a fost o împuşcătură, ci chiar explozia sticluţei cu eter. Nu a fost bine închisă şi a intrat aer, iar oxigenul
în amestec cu eterul devine exploziv şi... poc-poc!
Medvedenko: O clipă, De vreme ce Konstantin Gavrilovici este împuşcat, înseamnă că a fost totuşi o
împuşcătură?

Dorn: A fost. Dar cu câteva minute mai devreme, când nici unul dintre noi nu era încă în această încăpere.
Cina se terminase deja şi noi toţi, sau aproape toţi, ne-am împrăştiat prin casă.

Trigorin: Adică vreţi să spuneţi că...

Dorn (răspicat): ...că pe Konstantin Gavrilovici l-ar fi putut împuşca oricare dintre noi.

Toţi încep să se mişte.

Arkadina: Ei nu, nu putem fi suspectaţi chiar toţi, eu sunt mama lui.

Trigorin: Iar eu l-am iubit pe Kostea, ca pe propriul meu fiu. Nimeni nu l-a iubit ca mine. (Speriat
se uită scrutător la Arkadina şi îşi lasă capul în jos). eu întotdeauna i-am vrut numai binele băiatului.

Maşa (întorcându-se spre el): Nimeni nu l-a iubit pe Kostea ca dumneata? Da’ ce ştii dumneata
despre iubire? (Râde strident şi se întoarce din nou.)

Medvedenko (în grabă): Iar eu i-am purtat întotdeauna lui Konstantin Gavrilovici cel mai adânc
respect. Era naşul fiului nostru.

Dorn (ironic, îi face o reverenţă): Merci, înseamnă că în afară de mine, e clar că nimeni nu avea de ce să-l
ucidă pe Konstantin Gavrilovici, toţi l-aţi iubit foarte mult. Eu însă, nu pot spune că l-aş fi iubit , avea un
caracter mizerabil, era un mucos capricios, egoist şi crud. Recunosc, nu-mi plăcea deloc.
Sunteti de acord că o usoara ostilitate nu este un motiv suficient pentru crimă. Eu sunt singurul
dintre cei de aici pe care nu il leaga de Konstantin nicio relatie personala. De aceea mă ofer să mă ocup de
anchetă. Desigur, dacă nimeni nu are nimic împotrivă.

Medvedenko: și cum să ne lămurim, dacă cel care l-a ucis nu-și recunoaște vina?

Dorn: Multiubitul meu Medvedenko, de aceea i-a fost dată omului partea frontală a scoarţei
cerebrale. Dispunem de două recomandări vechi de când lumea : Cui prodest şi Cherchez la femme.1
Aproape toţi criminalii ajung să ucidă exact din aceste două motive.

Medvedenko: Îmi aduc aminte ce înseamnă Cherchez la femme. Dar pe prima uite c-am uitat-o. E
în latineşte?

Masa (tăios): Dacă nu ştii, atunci taci, nu te face de râs. Cui prodest înseamnă Cine are de
câştigat? Şi mai eşti şi învăţător! Trebuia sa ne fi dus acasă.

1
Două expresii folosite în original, în latină: Cui prodest – Cui foloseşte şi în franceză Cherchez la femme – Căutaţi
femeia sau Aici trebuie să fie o femeie la mijloc! (n.t.)

3
 Medvedenko: Daca dumnealor nu ne-au dat cai…
Dorn: Şi ce-i cu asta, ce dacă nu ţi-a dat? Şase km! Nu-i capătul lumii, n-ai fi murit. Daca ai fi
plecat, nu nimereai în povestea asta.

Medvedenko: A început furtuna. Pe-aşa o vreme nu-ţi trebuie mult să faci guturai. Iar să mor, nu-
mi permit nicicum.

Trigorin: Dumneata las-o mai uşor, fii mai vesel. Ce te tooot plângi? Aşa făceai acum doi ani şi-
aşa faci şi acum. Asta nu le place femeilor.

Medvedenko: Dumitale îţi e uşor să vorbeşti. Eşti un om bogat, scriitor celebru, dar eu am o
mamă, două surioare…

Maşa: Mai taci! Ajunge!

Dorn (gânditor): Aşadar, e puţin probabil să fi fost Cui prodest. Treplev nu avea nici măcar o
para chioară. Prin urmare, rămâne cherchez. Poate că a fost la mijloc o poveste de amor. Ce părere aveţi?
(catre Masa )

Maşa (tresărind, după o pauză): Da, l-am iubit. Toată lumea ştie. Ştie şi el. (Face dispreţuitor un
semn cu capul în direcţia lui Medvedenko.) Şi am să-l iubesc întotdeauna.

Medvedenko: De iubit, iubeşte-l, dar de ce să mai şi spui in gura mare?

Arkadina: Tu singură eşti vinovată că te-ai măritat cu un om de nimic.

Medvedenko (către Trigorin cu glas tânguitor): Despre mine e vorba, eu sunt „omul de nimic”.
Cu mine de faţă. Şi-aşa fac mereu.

Dorn: Dar spune-mi, Semion Semionovici, Ţin minte că voiai să te duci acasă. Ce te-a făcut totusi
sa ramai?

Medvedenko (făcând un pas înapoi): Furtuna, ți-am mai spus... A început să tune. Eu nu am voie
să răcesc... Am o sănătate şubredă.

Dorn: Nu cumva te-a afectat faptul că soacra dumitale l-a îndemnat pe Treplev să fie mai drăgăstos cu
soţia dumitale? Nu cumva de asta te-ai răzgândit şi n-ai mai plecat acasă? Poate ţi-ai găsit altă treabă, mai
interesantă.***de modificat*

Medvedenko (PUBLIC): Cat de rusinos...cat de rusinos ca o mamă să ceară aşa ceva pentru fiica
ei… Boieraşul ăsta, trântorul ăsta… (arată spre uşa din dreapta) mi-a distrus viaţa! Se pare că ajunsese
scriitor de succes, banii de la reviste curgeau, aşa că, drum bun spre capitală, du-te acolo să-ţi arăţi geniul.
Dar nu, el stătea aici, ca cioara asupra prăzii. Distruge, calcă în picioare, scoate din minţi. Maşenka şi-a
ieşit din minţi până la urmă. Nu mai aveam puterea să stau şi să mă uit la una ca asta! Copilul l-a lăsat în
voia sortii… voiam doar să-l rog omeneşte, să plece, să aibă milă de noi. Pentru asta am şi venit, să
vorbesc cu el între patru ochi. Iar el s-a uitat la mine ca la un gunoi, a mormăit ceva pe franţuzeşte, ştiind
că nu înţeleg şi mi-a întors spatele. . Cum ar putea dumnealui, răsfățatul sorții, preferatul femeilor, să
înțeleagă, cum e să fii ultimul om de pe pământ. Atunci parcă mi s-a întunecat mintea. Am apucat

4
revolverul de pe dulăpior… mintea mi se împrăștiase ca fumul… Aș fi vrut să-l omor… dar... Totuşi m-
am gândit: nu trebuie să ajung la ocnă. Doamne, rogu-te, izbăveşte-mă de păcat! În niciun caz nu trebuie
să ajung la ocnă. Trăiești ce trăiești, rabzi ce rabzi, vezi totul, înțelegi totul, iar speranța îți șoptește ai
răbdare, mai așteaptă. Și pe Iov, cel atât de încercat de suferințe, l-a răsplătit Dumnezeu...

Medvedenko. Hai mai bine să ne aducem aminte cine a propus să ne mutăm din sufragerie în salon.

Trigorin (ridicând din umeri): Nimeni. Pur şi simplu am terminat de băut ceaiul şi am hotărât să
ne continuăm jocul de loto.

Arkadina: Nu, nu! Eu am povestit cum m-a primit publicul din Harkov, iar Maria Ilinicina m-a
întrerupt brusc spunând: „Ce zăpuşeală e aici. Să mergem în salon”. De fapt, nimic nu are sens, toate
astea nu sunt decât prostii... Sărmanul, sărmanul meu băiat. Nu ţi-am fost mamă bună, am fost prea
egoistă, m-am dăruit prea mult artei şi am fost prea preocupată de mine însămi; da, da, de mine însămi.
Acesta este veşnicul blestem al actriţelor, să trăiască în faţa oglinzii, să se uite cu nesaţ la propria
persoană şi să-şi vadă doar propriul chip, mereu numai propriul chip. Scumpul meu, băiatul meu fără
talent, lipsit de iubire... Tu eşti singurul care a avut cu adevărat nevoie de mine. Acum zaci acolo, cu faţa
la pământ, plin de sânge, cu braţele desfăcute. M-ai chemat, atâta vreme m-ai chemat şi eu tot n-am venit,
iar acum chemarea ta a amuţit...

Dorn: Maria Ilinicina, dumneata ai lipsit o bucată de vreme din sufragerie. Ai putea să ne explici
unde ai plecat şi cu ce treabă?

Pauză. Maşa se comportă ca şi cum nu ar fi auzit nimic.

Maşa: (fără să se întorcă, cu voce egală şi stinsă, recită un monolog) Am plecat să văd unde e şi
ce face. Adesea îl supraveghez pe furiş. Adică... îl supravegheam. Îmi era teamă să intru. Se supără când
intru la el. Adică se supăra. Prezenţa mea îl supără. Adică îl supăra...

Trigorin: Nu te mai abate de la subiect din pricina gramaticii. Continuă.

Maşa: Viaţa mea e mizerabilă. Trăiesc într-o izbă de bârne, cu un soţ pe care nu-l iubesc şi nu-l
respect. Familia sa cea numeroasă se teme de mine şi mă urăşte. Şi mai e şi copilul! Nu l-am vrut, nu-mi
inspiră nici un fel de sentimente în afară de ciudă şi iritare! De ce ţipă noaptea, de ce are nevoie de lapte,
de ce murdăreşte scutecele? Eu aş fi putut să trăiesc şi altfel. Aş fi putut să plec, să fac ceva sau măcar să
fi rămas cu visele mele până la bătrâneţe. Dar nu, Kostea m-a legat, m-a vrăjit, m-a otrăvit... Cât era de
frumos! Numai eu vedeam asta şi nimeni altcineva. În ultima vreme mi se părea că mă priveşte altfel. Nu,
nu cu dragoste, nu cu tandreţe, nu sunt chiar atât de oarbă. Dar e bărbat şi are nevoie de o femeie, iar în
afară de mine nu mai era nimeni în preajma lui... Mă gândeam că mai devreme sau mai târziu o să fie al
meu. Dar a apărut ea şi i-a sucit din nou minţile. Și cum o mai privea… Oh, ea e actriţă, ei îi reuşeşte
perfect. Şi nici măcar nu avea nevoie de el, pur şi simplu, exersa pentru propria meserie. Dacă s-ar fi uitat
vreodată, măcar o singură dată şi la mine aşa, mi-ar fi ajuns pentru toată viaţa... Nu Zarecinaia este
pescărușul… eu sunt pescărușul! Stăteam dincolo de fereastră şi mă gândeam: ajunge, e destul! Chiar şi
un pescăruş, dacă îl chinui, probabil că loveşte cu ciocul. Aşa l-aş fi lovit și eu cu ciocul în moalele
capului sau în fruntea lui înaltă şi strălucitoare sau în tâmplă, unde i se zbătea o vinişoară albastră. Eram

5
gata să privesc această vinişoară ceasuri întregi...ma voi elibera...ma gandeam...ma voi elibera...
pescăruşul… eu sunt pescăruşul.

Medvedenko: Maşa, draga mea, nu eşti în apele tale.

Arkadina (către Trigorin, cu jumătate de glas): Acum nu mai e la modă să plangi pe scena.

Trigorin : Am Observat de multă vreme că oamenii se poartă mult mai firesc când simulează.
Uite despre ce ar trebui să scriu. Tocmai lucrez la o povestire poliţistă în stilul lui Charles Barbara, de
altminteri, genul ăsta de povestire în literatura nostră, din păcate, încă nu s-a scris. Cât m-am chinuit şi tot
nu mi-a ieşit nimic: psihologia criminalului nu e convingătoare, ancheta bate pasul pe loc.

Arkadina: O povestire poliţistă. Într-adevăr? Nu mi-ai spus. Este original şi nou în literatura rusă.
Sunt convinsă că o să fie genială. Sărmanul, sărmanul meu băiat. Nu ţi-am fost mamă bună, am fost prea
egoistă, m-am dăruit prea mult artei şi am fost prea preocupată de mine însămi, da; da, de mine însămi.
Acesta este veşnicul blestem al actriţelor, să trăiască în faţa oglinzii, să se uite cu nesaţ la propria
persoană şi să-şi vadă doar propriul chip, mereu numai propriul chip. Scumpul meu, băiatul meu fără
talent, lipsit de iubire... Tu eşti singurul care a avut cu adevărat nevoie de mine. Acum zaci acolo, cu faţa
la pământ, plin de sânge, cu braţele desfăcute. M-ai chemat, atâta vreme m-ai chemat şi eu tot n-am venit,
iar acum chemarea ta a amuţit...

Dorn (ridică uimit din sprâncene): Irina Nikolaevna, o clipă te rog... Ai spus: „cu faţa la pământ,
cu braţele desfăcute”? Dar dumneata nu ai intrat în odaia aceea. Cum se face că ştii cu atâta exactitate în
ce poziţie zace Konstantin Gavrilovici? Că doar eu n-am descris-o.

Arkadina (cu un gest convulsiv ţinându-se cu mâna de gât): Eu... eu exact aşa îl văd. Este imaginaţia mea
de actriţă. Inima de mamă la urma urmei. doar nu vă gândiţi... că mi-am ucis propriul fiu? Pentru ce?

Trigorin (se îndepărtează brusc de ea, ţipă isteric): Pentru ce?! Ştiu de ce! O, femeie! Messalina!
Oh, trebuia să ghicesc imediat! Desigur! Tu niciodată nu m-ai lăsat să trăiesc, mereu ai stat în calea
fericirii mele! Tu m-ai distrus, mi-ai supt tot sângele picătură cu picătură, ca o păienjenoaică!

Arkadina (strident, cu gesturi urâte): Boris! Vino-ţi în fire! Eu pe tine te iubesc mai mult decât viaţa!

Trigorin: Exact! Mai mult decât viaţa! Viaţa mea! Şi (arată spre uşă) viaţa lui! De câte ori nu te-
am implorat: lasă-mă să respir, lasă-mă să iubesc, lasă-mă să trăiesc! Dar nu, tu nu dai drumul prăzii din
pânza ta! Eu sunt prada. Prada păienjenoaicei! (Râde isteric.)

Medvedenko: Nu înţeleg nimic. Delirează. Evgheni Sergheevici, trebuie să-i dai câteva picături
de valeriană.

Dorn: Aşteaptă, Simion Sim....., nu delirează deloc.

Arkadina: Nu, nu! E obosit, e istovit, nici el nu ştie ce spune.

Dorn: Nu cred că-ți stă ție, Boris Alexeievici, gândul la Charles Barbara. Din câte știu nu te leagă
amintiri prea plăcute de acest loc. Ești un om ocupat, ai o povestire de terminat… data trecută abia ați
evitat un scandal.

6
 Arkadina: Într-adevăr, însuși Boris m-a rugat să venim. Spunea că vrea să îl vadă pe Kostea… a
spus: ”în ultima vreme, Konstantin Gavrilovici, era obsedat de idea sinuciderii. Trebuie să îi studies
comportamentul!”

Dorn: Ei și? Cum a fost, te-a ajutat?

Trigorin (se uită la pescăruşul împăiat): De ce, de ce m-ai luat de aici acum doi ani? Mi-ai
zdrobit inima! Mi-ai băgat-o pe gât pe prostănaca aia exaltată. În locul diamantului m-ai amăgit cu un
ciob de sticlă! Eşti geloasă, lacomă şi nemiloasă! Tu ştiai, că de dragul lui aş fi făcut orice! Aş fi fost în
stare chiar să te părăsesc!

Arkadina: Nu! Asta nu-i adevărat! Eu te-am ocrotit mereu, ţi-am vrut numai binele! Eu voiam să
fii fericit, să fii Dumnezeul meu! Oare eram o piedică în calea distracţiilor tale cu băieţaşi şi cu fetiţe?.

Trigorin: Sigur că nu m-ai împiedicat. Pentru că ştiai că nu erau decât capricii trecătoare. Dar
inima mea a rămas aici. Cu câtă precizie, cu câtă graţie a împuşcat pasărea aia neroadă... Semăna cu un
efeb atenian străpuns de o săgeata. Fiul tău a tras în inima mea ca în pasărea albă. Eu sunt pescăruşul!
Arkadina: eu înţeleg perfect nevoile unei firi de artist dar oare ai uitat că te-a provocat la duel,
când ţi-ai mărturisit sentimentele? De ce am cedat rugăminţilor tale, de ce te-am luat cu mine? Te-ai jurat
că totul a trecut, M-ai înşelat! Ah, cum te uitai la el când v-aţi întâlnit!

Trigorin: Da. M-am uitat la el şi am simţit un fior de voluptate, am simţit plenitudinea vieţii, forţa
adevărului şi posibilitatea unei fericiri adevărate, de nedescris. De parcă aş fi dormit şi deodată m-am
trezit. Eram condamnat la închisoare pe viaţă.Dar acum e mort, nu-l mai invidiez si gandul la fantasticul
celor intamplate… Este absolut necesar…

Arkadina: Sărmanul, sărmanul meu băiat. Nu ţi-am fost mamă bună, am fost prea egoistă, m-am
dăruit prea mult artei…

Medvedenko: (i se adresează lui Trigorin cu jumătate de gură): Textul îmi sună cunoscut, l-am
mai auzit undeva. E din vreo piesă?

Dorn: Dar este adevărat ce spun criticii despre dumneata: că tot ce scrii în cărți trebuie neapărat
să experimentezi pe propria persoană?

Trigorin (dând din cap în semn de aprobare): Da, trebuie să încerc tot ca să nu sune fals. Evgheni
Sergheevici, ştii ce, dă-mi voie. Mai întâi, dacă nu aveţi nimic împotrivă, hai să lămurim cine l-a ucis pe
Konstantin Gavrilovici. În această afacere bate la ochi un lucru cam ciudat.

Medvedenko: Care anume?

Trigorin: Trucul cu explozia eterului. Să nu uităm despre asta. Cine putea să ştie, mai bine decât
dumneata despre condiţiile în care o substanţă aparent inofensivă explodează?

Masa: Cum îndrăzniţi! Nu ştiţi ce fel de om este Evgheni Sergheevici! Evgheni Sergheevici este
un sfânt, este protectorul tuturor fiinţelor vii. Câte vieți a salvat, câți oameni a ajutat. Unii chiar râd de el!
Este secretarul Asociaţiei Guberniale pentru Apărarea Animalelor!

7
 Trigorin: Asociaţia pentru Apărarea Animalelor? Aceea ai cărei membri, anul trecut au atacat
grădina zoologică din Ekaterinoslav şi au eliberat toate păsările din colivii; Deci şi dumneata, Evgheni
Sergheevici eşti membru al acestei asociaţii de fanatici? Ah, deci despre asta era vorba... Atunci totul este
limpede. (Se întoarce şi se uită la şirul de animale împăiate)

Dorn: Limpede? Ce ţi se pare aşa de limpede, domnule cinic? Da, îi apăr pe fraţii noştri mai mici
de cruzimea oamenilor şi de despotismul lor. Acest Treplev al dumitale era un adevărat criminal, mai
ceva decât Jack Spintecătorul. Ăla măcar ucidea ca să se distreze, dar nemernicul ăsta ucidea de
plictiseală. Ura viaţa şi toate fiinţele vii. După el, n-ar fi trebuit să mai rămână pe pământ nici lei, nici
vulturi, nici potârnichi, nici cerbi încornoraţi, nici păianjeni, nici peştii cei muţi, nimic în afară de „spiritul
universal al lumii”. Natura să fie la fel ca proza lui lipsită de viaţă şi sufocantă! Trebuie să pun capăt
acestui desfrâu sângeros. Victimele nevinovate au nevoie de răzbunare. (Arată spre pasărea împăiată.)
Şi totul a început cu această pasăre, ea a fost prima victimă. (Întinde mâna spre pescăruş.) Te-am
răzbunat, sărman pescăruş!

Treplev: …as spune, fara indoiala, ca e o monstruozitate ceea ce se intampla in lumea asta… iar eu nu
mai simt nici iubire, nici măcar milă, ci parcă am în suflet un fel de gol, o oboseală sfâșietoare.

Oameni de prisos, vorbe de prisos, si pe deasupra mai ai si obligatia de a asculta toate aceste inepții! M-au
obosit, m-au îmbolnăvit. Am devenit irascibil, violent, grosolan și atât de meschin, încât nu mă mai
recunosc… va spun cinstit… Nu va puneti în bețe cu miile de oameni din jurul vostru, nu vă luptați cu
morile de vânt, nu vă dați cu capul de toți pereții… e în zadar să fii inconjurat de oameni … închide-te în
propria-ți carapace și îndeplinește-ți până la capăt micul și neînsemnatul tău rost dat de Dumnezeu…
credeți-mă, e mult mai bine așa, mai cinstit și mai sănătos. De-ați știi cât de obositoare și de chinuitoare e
viața pe care am trăit-o eu! Câte greșeli, câte nedreptăți, câte absurdități! Am ajuns să-mi fie silă de
propria mea casă. Viața mi se pare un infern…

Se poate că dumneavoastră să trăiți intr-o lumină mai bună… poate sunteti inconjurati de oameni sinceri
și frumoși… dacă asta credeți… atunci deschideți-vă ochii! Toți oamenii sunt bolnavi și urâți… eu unul…
nu mai am pentru ce trăi!