IVAN: Da... păi, eu vedeam că se uită la mine. Că nici eu nu-s prost.

Şi ea arată
chiar bine. Şi-apoi, m-am dus la ea şi-am invitat-o la o întâlnire, cum se face.
Una-alta, ştii şi tu! Şi-uite aşa, mă duceam eu cu bicicleta la o petrecere, eee-
he, şi bag eu viteză şi... nu mă mai pot opri! Mi-am spart nasul, faţa îmi era
făcută praf, lovituri peste lovituri, de toate, ce s-o mai lungesc. Dar asta nu
mă opreşte. Mă aşez lângă o fântână, fumez, apoi mă spăl puţin, şi iese ea-n
poartă. „Salut!” - zice. Îţi dai seama... „Salut...”. Eu răspund: „Hei, salut!”,
şi mă aşez pe colţul băncii, de parcă n-aveam nicio treabă şi întorc capul:
„Din cauza mea?” – întreabă. „Am căzut, zic, ce legătură să aibă cu tine?”.
Şi de-aici a început totul: de ea are grijă frate-su din Maiski, şi cică ea n-are
nicio vină, îi place de mine şi mă iubeşte... Şi zic: „Atunci de ce plângi?” Iar
ea: „Păi unde-ai mai văzut tu ca fata să-şi mărturisească prima
sentimentele?” Şi-atunci i-am mărturisit şi eu totul. Ea s-a lipit de mine. Eu
am luat-o în braţe...
IVAN: Am sărutat-o, dar mă dureau buzele şi lacrimile ei erau sărate.
Apoi bunicul, Dumnezeu să-l ierte, iese pe uşă, că el în fiecare zi, pe la ora
patru se ducea la pescuit, iar noi stăm aşa... Se apropie, o mângâie pe Nastia
pe cap. Clipeşte şi zice: „Nu e rău, că lumea s-a săturat deja să tot aştepte”.
Mi-a luat pachetul de ţigări din buzunarul de la cămaşă şi-a plecat. Avea o
canistră în mână cu un mâner care scârţâia şi mergea aşa, şi scârţâia, iar noi
stăteam ca încremeniţi, fără să ne mişcăm. Din păcate, bătrânul a murit
înainte de nuntă... Da’ nu ştiu de ce am început vesel şi am terminat în
lacrimi. Tu uit-o pe Liuska, du-te acasă, dă pe gât o sută de vodcă şi culcă-te.
Şi mâine totul va fi bine!
SERGHEI: Bună... De ce stai pe întuneric?... (Se uită la ecranul care licărește)
Ciubas şi-a adus mireasă de la Moscova... Am băut niţel... E frumoasă... (Ia
telecomanda) Uite, am cumpărat baterii. (Schimbă bateriile, butonează. Pe
toate canalele sunt purici) M-am săturat de zăpada asta. Ce iarnă lungă...
Liuska, spune ceva, măcar un cuvânt! Spune măcar un cuvânt! (Se repede
spre ea, o ia de umeri, o scutură, apoi o ia în braţe, o sărută de multe ori
pe obraz) Vorbeşte cu mine, vorbeşte, Liuska... Vorbeşte, un pic, măcar dă
din cap. Mă auzi? Mă auzi, Liuska?... Eu ce să fac acum, hm?! Cum să
trăiesc? Cum să trăiesc? Ticăloaso! Te întreb pe tine, cum să mai trăiesc eu?
Răspunde. Răspunde! Ridică-te! Ridică-te, ţi-am zis! Ridică-te! (Liuska se
uită în gol la televizor. O ia de umeri, încearcă să o ridice, dar ea cade din
nou în fotoliu.) Ţi-am zis să te ridici! Să te ridici, am zis! (O loveşte cu
dosul palmei peste faţă, apoi se apleacă peste ea şi începe să strângă de
gât. Ea nu opune rezistenţă) Na, na, na... Na şi gata... Gata, s-a terminat,
Liuska. Gata. S-a terminat. Şi cu tine... şi cu mine... şi cu Kolia... cu toţi. Să
se ducă toţi la dracu! Linişte, în pula mea. Iar linişte... peste tot linişte. În jur,
înăuntru, în cap, în piept... e o linişte de-ţi ţiuie urechile. Şi zăpada. Peste tot
e zăpadă, atât de multă zăpadă, peste tot. Şi eu vreau să vină vara... Am
nevoie de căldură. A fost prea lungă iarna asta. Prea lungă. Doamne, ce iarnă
grea. Vreau să vină vara... Vreau să vină vara. Vreau să vină vara. Vreau să
vină vara. Vreau, vreau, vreau, vreau! Iarna nu poate să fie aşa de lungă! Nu
poate să fie atât de lungă blestemata asta de iarnă! N-o mai suport! Ajunge!
Ajunge, ce pula mea! (Sare în picioare, îşi scoate cureaua de la pantaloni,
se năpusteşte în camera de alături şi închide uşa după el)
E linişte.
Latră câinii.