Sunteți pe pagina 1din 34

Dmitri Bogoslavski

IUBIREA LA OAMENI

(Din viaţa în pragul iernii şi în aşteptarea verii)

Traducere din limba rusă de Raluca Rădulescu

1
Personajele:

Kolia
Liuska, soţia lui
Valka, fiul ei cel mic (fără cuvinte)
Olga Borisovna, mama ei
Serghei
Lidia Fiodorovna, mama lui
Ivan
Nastia, soţia lui
Ciubasov
Olga, iubita lui
Maşka, vânzătoare

ACTUL ÎNTÂI
(În pragul iernii)

2
1. Kolia
Întuneric. Linişte.
Mult întuneric. Multă linişte.
Foarte mult întuneric. Foarte multă linişte.
O voce şoptită.

Pe bandă se aude vocea lui Kolia.


KOLIA : Liuska! Liuska, adu apă. Hei? Liuska, Liuska, te bat de te snopesc,
jigodie-mpuţită, ţi-am zis s-aduci apă, ai surzit sau ce? Liuska, dacă mă
ridic... la tine, dacă... acu’, stai numa’ să mă dezlipesc de pernă... acuş...
a-a-aju... ajunge... ajun...

2. SERGHEI
Scârţâit de uşi.
Târşâit de cizme.

SERGHEI: Da!
LIUSKA: Bună ziua.
SERGHEI: Da. Bună ziua, Liudmila Fiodorovna. Ia loc.
LIUSKA: M-ai chemat?
SERGHEI: Da, te-am chemat. Ia loc.
LIUSKA: Stau şi-n picioare.
SERGHEI: Liudmila Fiodorovna. Nu vreau să te reţin mult. Am câteva întrebări
să-ţi pun.
LIUSKA: Sunt purceii mei, eu i-am cumpărat, Serghei, pe cinstea mea, i-am
cumpărat de la târg, de ce nu mă crezi? Zelenciha dă prea mult din gură, şi
dacă e s-o luăm aşa, de unde să aibă ea purcei!
SERGHEI: Liudmila Fiodorovna, nu despre asta e vorba. E legat de bărbatul tău.
LIUSKA: Ce, s-a-ntors scârba aia?
SERGHEI: Se pare că a dispărut.
LIUSKA: Dumnezeu ne iubeşte, ne-a scăpat!
SERGHEI: Liudmila Fiodorovna, e o problemă serioasă... eu deocamdată n-am
întreprins nicio acţiune, am vrut să discut mai întâi cu dumneata...
LIUSKA: Şi de ce eşti aşa de oficial? Serghei, poţi să-mi spui Liuska, ca pe
vremea când eram la şcoală.
SERGHEI: Liudmila Fiodorovna, eu te-am chemat... Soţul tău, după cât se pare,
a dispărut.
LIUSKA: Şi cum vine asta: „după cât se pare”?
SERGHEI: Ieri s-a întors Ciubasov. Şi zice că soțul tău nu s-a dus la Moscova
cum se-nţeleseseră.

3
LIUSKA: Şi tu de unde ştii? A venit Ciubasov personal să-ţi spună?
SERGHEI: Da, de fapt, eu... m-am văzut ieri cu el. Zice să soțul tău n-a ajuns la
Moscova.
LIUSKA: Cum adică n-a ajuns, eu însămi l-am dus până la Recinoi, la autobuz.
Scârba, de-atunci n-am primit nimic de la el, deja mi-e şi jenă să mai trec pe
la poştă, şi el, se vede treaba, umblă haimana de juma de an!
SERGHEI: Bine. Nu face vâlvă.
LIUSKA: Cum adică „nu face vâlvă”? I-am dat până la ultimul bănuţ ca să aibă
de bilet. L-am condus până dincolo de pădure şi sunt mai bine de şase
kilometri. De-acolo până la Recinoi nu mai e decât o aruncătură de băţ,
unde să dispară?
SERGHEI: Tocmai asta trebuie să clarificăm.
LIUSKA: Şi ce e de clarificat aici? Sigur iar s-a făcut pulbere. E nebun de legat.
Eu mă tot ţin de capul lui să nu mai bea, dar de cum trece pragul, fără pahar
nu poate să trăiască. E bolnav.
SERGHEI: Dacă e bolnav, atunci trebuie tratat.
LIUSKA: Da’ parcă tu nu ştii că la noi juma de sat suferă de boala asta.
SERGHEI: Când a plecat?
LIUSKA: Dacă mă ţine memoria, chiar înainte de Paşte, că exact atunci începe să
fie de lucru la Moscova. În construcţii. Eu l-am înebunit de cap pe Ciubasov
să-l ia şi pe-al meu să lucreze cu el.
SERGHEI: Eu consider că este absolut necesar ca dumneata, Liudmila
Fiodorovna, să declari oficial dispariţia soţului dumitale.
LIUSKA: Da’ la ce foloseşte?
SERGHEI: Liuska, au trecut aproape şapte luni, şapte, înţelegi? Ştii, la câte se
mai întâmplă, putea să fie şi omorât, să-şi piardă memoria, putea fi dus la
spitalul de nebuni.
LIUSKA: Tu ai uitat cine e bărbatul meu?... Serghei, eu abia acum, în aceste
aproape şapte luni am început şi eu să trăiesc...Valka nu mai plânge... mama
zice că poate deja mi-am găsit pe altul, dar n-am găsit pe nimeni, eu pur şi
simplu am început să trăiesc...
SERGHEI: Liuska, desparte-te de el, divorţează, mută-te la mama ta, ce ştiu eu?!
LIUSKA: Păi de cine să divorţez, dacă n-am de cine?
SERGHEI: Înseamnă că i s-a întâmplat ceva, tu înţelegi?
LIUSKA: Înţeleg! Poate că şi-a găsit pe vreuna la Recinoi şi se ascunde!... Of,
Doamne-Dumnezeule, crezi că mie mi-e uşor aşa?...
SERGHEI: Gata! Gata, Liuska. Nu trebuie decât să scrii declaraţia... ca să fim
acoperiţi legal. Am controale de tot felul.
LIUSKA: Am priceput. Am priceput.
SERGHEI: Uite că ne-nţelegem.
LIUSKA: Da’ poate scriu altă dată. Serghei, mai trec eu pe la tine şi o scriu, bine?
SERGHEI: Mda, nu arde chiar aşa tare... Vino când ai timp.

4
LIUSKA: Bine, Serghei, bine. Am priceput. Iartă-mă încă o dată, că am...
SERGHEI: Mama ta cum mai e?
LIUSKA: Bine, Mulţumesc... M-a întrebat de tine zilele trecute. Se gândea de ce
eşti tot timpul încruntat.
SERGHEI: Păi... am mult de muncă acum.
LIUSKA: Da’ ce muncă, Serghei? De unde atâta muncă la noi? Ei, Seriojka, mare
mincinos mai eşti. (Pleacă)
SERGHEI: Mint... mint, Liuska, mint.

3. IVAN
Plouă.
Arde un bec.
Se îndoaie pomii desfrunziţi.

IVAN: Serghei, ce-i cu tine?


SERGHEI: Ce?
IVAN: De ce stai în ploaie?... Serghei?
SERGHEI: Lasă-mă-n pace.
IVAN: Eşti cumva beat?
SERGHEI: Nu.
IVAN: Ba bine că nu, eşti beat turtă!
SERGHEI: Ţi-am zis să mă laşi.
IVAN: Bine. Hai, te duc acasă.
SERGHEI: Nu pune mâna pe mine!
IVAN: Ce e cu tine?
SERGHEI: Ţi-am zis că e totul în regulă. Nu-s beat. Du-te.
IVAN: Unde să mă duc?! Hai să mergem sub ştreaşină. Hai să mergem, nu fi căpos.
SERGHEI: Nu sunt căpos...
IVAN: Aoleu, eşti ud leoarcă. Uite cum îţi curge apa pe chipiu, scutură-l, altfel ţi
se udă insigna... şi-o să-ţi ruginească... mda, gluma asta nu mi-a ieşit.
SERGHEI: Ivan, îţi mulţumesc. Dar vezi-ţi de drum.
IVAN: Da’ ce-i cu tine, măi omule? S-a întâmplat ceva cu mama ta?
SERGHEI: Nu. Du-te. Lasă-mă.... Du-te. Lasă-mă, îţi zic.
IVAN: Ei da, dacă stăpânul dă poruncă... (Dă să plece, dar se întoarce) Ce-ai,
mă, te-ai scrântit, în pula mea? Serghei, ce s-a-ntâmplat?... Hai, ajunge,
gata, nu mai plec nicăieri! Te-am întrebat ce s-a întâmplat? Serghei, ce-i cu
tine, plângi?
SERGHEI: Ivan’, ţie îţi plac trandafirii?
IVAN: Ce trandafiri?
SERGHEI: Roşii.
IVAN: Tu chiar ai luat-o razna.

5
SERGHEI: Nastiei tale ce flori îi plac?
IVAN: Nastiei mele îi plac banii. Tu de fapt la ce te referi?
SERGHEI: Ciudată mai e iubirea asta la oameni! Dac-aş fi fost pasăre, dădeam
din aripi, îmi arătam penele şi gata! Pe când la noi, oamenii, trebuie ba să te
gândeşti, ba să ghiceşti, ba dracu’ mai ştie ce să mai faci.
IVAN: Să-mi bag picioarele! Serghei, uit-o pe Liuska. Ţi-am zis de o mie de ori.
Şi când eram la şcoală, şi după ce-am terminat şcoala. Ea are viaţa ei, îl are
pe Kolia, aşa că tu uit-o.
SERGHEI: Şi ce-i cu Kolia? Liuska zice că are pe una la Recinoi.
IVAN: Uit-o pe Liuska, îţi repet.
SERGHEI: Nu spune asta... Tu cum ai făcut prima dată cu Nastia?
IVAN: Ce-ai, mă, am zis eu că te-ai scrântit, ce-ţi veni să-ntrebi una ca asta?
SERGHEI: Nu despre asta te-ntreb. Eu vreau să ştiu cum i-ai dat prima dată
întâlnire? Sau cum aţi făcut?
IVAN: De parcă tu nu ştii.
SERGHEI: Eu eram în armată.
IVAN: A... păi, pe-atunci eu... da’ ce să-ţi povestesc eu ţie?!
SERGHEI: Povesteşte-mi, povesteşte-mi, Ivane.
IVAN: Da... păi, eu vedeam că se uită la mine. Că nici eu nu-s prost. Şi ea arată
chiar bine. Şi-apoi, m-am dus la ea şi-am invitat-o la o întâlnire, cum se
face. Una-alta, ştii şi tu! Şi-uite aşa, mă duceam eu cu bicicleta la o
petrecere, eee-he, şi bag eu viteză şi... nu mă mai pot opri! Mi-am spart
nasul, faţa îmi era făcută praf, lovituri peste lovituri, de toate, ce s-o mai
lungesc. Dar asta nu mă opreşte. Mă aşez lângă o fântână, fumez, apoi mă
spăl puţin, şi iese ea-n poartă. „Salut!” - zice. Îţi dai seama... „Salut...”. Eu
răspund: „Hei, salut!”, şi mă aşez pe colţul băncii, de parcă n-aveam nicio
treabă şi întorc capul: „Din cauza mea?” – întreabă. „Am căzut, zic, ce
legătură să aibă cu tine?”. Şi de-aici a început totul: de ea are grijă frate-su
din Maiski, şi cică ea n-are nicio vină, îi place de mine şi mă iubeşte... Şi
zic: „Atunci de ce plângi?” Iar ea: „Păi unde-ai mai văzut tu ca fata să-şi
mărturisească prima sentimentele?” Şi-atunci i-am mărturisit şi eu totul. Ea
s-a lipit de mine. Eu am luat-o în braţe...
SERGHEI: Și apoi/după aia?
IVAN: Am sărutat-o, dar mă dureau buzele şi lacrimile ei erau sărate.
Apoi bunicul, săracu, Dumnezeu să-l ierte, iese pe uşă, că el în fiecare zi, pe
la ora patru se ducea la pescuit, iar noi stăm aşa. Se apropie, o mângâie pe
Nastia pe cap. Clipeşte şi zice: „Nu e rău, că lumea s-a săturat deja să tot
aştepte”. Mi-a luat pachetul de ţigări din buzunarul de la cămaşă şi-a plecat.
Avea o canistră în mână cu un mâner care scârţâia şi mergea aşa, şi scârţâia,
iar noi stăteam ca încremeniţi, fără să ne mişcăm. Din păcate, bătrânul a
murit înainte de nuntă... Da’ nu ştiu de ce am început vesel şi am terminat în

6
lacrimi. Tu uit-o pe Liuska, du-te acasă, dă pe gât o sută de vodcă şi culcă-
te. Şi mâine totul va fi bine!

4. Kolia
Ţipă Kolia.
Ţipă Valka.
Liuska îl leagănă.

LIUSKA: Ne laşi şi pe noi odată să dormim sau nu, monstrule ce eşti?


KOLIA: O să dormi pe lumea ailaltă!... da’ fă-l să tacă odată!
LIUSKA: Tu să-l faci să tacă, te-ai apucat să urli în miezul nopţii. (Către Valka)
Gata, gata, iepuraş. Gata, Valka.
KOLIA: Liuska!Să mă asculţi până la capăt, să mă asculţi, am zis! Şi eu vreau
multe! Şi merit! Eu am avut încredere, mă înţelegi, am avut încredere! Ştiu
toate tractoarele ca pe propriile mele buzunare! Poţi să zici că n-am muncit?
Să-mi bag pula! Din zori şi până-n seară am muncit! Ascultă ce-ţi spun, din
zori şi până-n seară! Da’ închide-i odată gura puiului tău de curvă!
LIUSKA: Da’ nu mai urla şi tu.
KOLIA: Da’ eu nu urlu. Poate că vreau să-ţi arăt sufletul meu, ăla în care te-ai
căcat tu, în care ai scuipat. Sufletul meu!
LIUSKA: Care suflet? De unde ai tu suflet? Ah, iar loveşti jigodie.
KOLIA: Na! Ia de-aici să te-ndulceşti!
LIUSKA: Bestie! Bestie! Lasă-mă, Kolia. Lasă-mă-n pace!
KOLIA: Stai culcată. Ţi-am zis să rămâi culcată.
LIUSKA: Nu, nu. Dă-mi drumu’.
KOLIA: Stai fă, curvă, culcată. Îţi scot eu fumurile din cap, mieluşel fac din tine!
Îţi place?
LIUSKA: Nu, Kolia! Lasă-mă. Kolia, lasă-mă... Nu, nu în faţa copilului!
KOLIA: Ba da. Da. Da, curvă ce eşti! Uite, ăsta sunt eu. Ăsta e sufletul meu.
Ia de-aici!
LIUSKA: Lasă-mă! Ajunge. Lasă-mă, lasă-mă, Kolia. O fac eu. Eu singură. Eu
singură.
KOLIA: Uite-aşa. Aşa, da, da, da. (Se ridică şi pleacă) Curvă.
LIUSKA: Nu plânge Valka, nu plânge puiule. Totul o să fie bine. Rău faci, rău
găseşti. Nu plânge, iepuraşul meu, nici mama nu plânge, uite: mama nu
plânge, nici tu nu trebuie să mai plângi... Mama nu plânge, mama şi-a plâns
deja toate lacrimile. Acum mama nu mai face nimic altceva cu ochii, decât
să se uite. Multe a îndurat mămica ta, dar pe tine n-o să te lase să suferi. Tu
nu trebuie să înduri nimic. Tu eşti puiul meu, tu nu eşti cu nimic vinovat.
N-o să te las să suferi. Vezi tu, tăticul tău nu ne iubeşte. Iubeşte mai mult
vodca decât ne iubeşte pe noi. Pe noi nu ne iubeşte. Şi nici noi n-o să-l mai

7
iubim pe tăticul. Nu-i aşa, comoara mea, că n-o să-l mai iubim pe tăticul?
Mai bine să-l omorâm pe tăticul. Ce nevoie avem noi de unul ca el? Îl
omorâm pe tăticul? Hai, uită-te în ochii mei. Îl omorâm? O să-l omorâm,
drăguţul meu, o să-l omorâm, frumuşelul meu. Iepuraşul meu drag.

5. Serghei
Zdrăngăneşte zăvorul
Scârţâie balamalele neunse

SERGHEI: Mamă... Mamă!


LIDIA FIODOROVNA: Iartă-mă, copile, m-am grăbit să prind serialul şi-am
închis uşa la repezeală.
SERGHEI: Nu-i nimic.
LIDIA FIODOROVNA: Spală-te pe mâini, acuş pun masa.
SERGHEI: Mulţumesc. Nu mănânc.
LIDIA FIODOROVNA: S-a-ntâmplat ceva?
SERGHEI: Nu. Pur şi simplu nu vreau să mănânc.
LIDIA FIODOROVNA: Ţi-e rău?
SERGHEI: Nu. Totul e bine... Pe bune, mamă, nu te uita aşa la mine, totul e bine.
Mă duc în camera mea.
LIDIA FIODOROVNA: De două săptămâni nu mănânci mai nimic... Am făcut
clătite, încă-s calde, ce zici?
SERGHEI: Mulţumesc, mamă, mai încolo.
LIDIA FIODOROVNA: Serghei, m-am întâlnit cu Liuska azi la magazin...
Serghei?
SERGHEI: Şi ce-i cu asta? Și ce-i cu asta?
LIDIA FIODOROVNA: Ce-a mai înflorit... de când n-ai mai văzut-o?
SERGHEI : De mult.
LIDIA FIODOROVNA: Minţi?...
SERGHEI : Mint.
LIDIA FIODOROVNA: Nu e bine, copile.
SERGHEI: Ştiu, mamă, iartă-mă.
LIDIA FIODOROVNA: Şi Kolia al ei pe unde umblă?
SERGHEI: Tu nu ştii?
LIDIA FIODOROVNA: Păi de unde să ştiu eu?
SERGHEI: Eu credeam că tu ştii tot ce mişcă-n sat.
LIDIA FIODOROVNA: E urât ce spui, copile.
SERGHEI: Iartă-mă, mamă. A plecat la lucru...
LIDIA FIODOROVNA: Şi nu s-a mai întors.
SERGHEI: Da’ de ce trebuie să-ţi povestesc eu ţie toate astea, dacă tu oricum
le ştii?
LIDIA FIODOROVNA: Despre Recinoi ai auzit?

8
SERGHEI: Ce?
LIDIA FIODOROVNA: Cică şi-a găsit pe una acolo.
SERGHEI: Da’ de unde le ştii tu pe toate? Eu sunt singurul poliţist din sat, şi ştiu
mai puţin decât tine!
LIDIA FIODOROVNA: Liuska i-a spus maică-sii. Şi tu ce-ai cu ea?
SERGHEI: Cum adică „ce-am cu ea”?
LIDIA FIODOROVNA: Ce-ai tu cu Liuska, asta zic?
SERGHEI: Da’ de ce trebuie să am eu ceva cu ea?
LIDIA FIODOROVNA: Nu, întrebam şi eu aşa.
SERGHEI: Cum aşa? Cum aşa? De ce întrebi şi tu aşa? La ce-ţi trebuie să ştii şi
tu aşa? Uite că n-am nimic cu ea.
LIDIA FIODOROVNA: Serghei, tu eşti rău de foame. Hai, ia niște clătite, şi-o
să te linişteşti.
SERGHEI: Mulţumesc. (Ia farfuria şi mănâncă fără poftă. Lidia Fiodorovna
se
uită la el şi zâmbeşte) Mamă!
LIDIA FIODOROVNA: Mănâncă, mănâncă. Pur şi simplu îmi place să mă uit la
tine cum mănânci. Ştii bine.
SERGHEI: Hai, mă, mamă, termină.
LIDIA FIODOROVNA: Ştii cât de mult îţi lua să mânânci când erai mic?
SERGHEI: Ştiu. Mi-ai mai povestit./Mi-ai povestit de o mie de ori.
LIDIA FIODOROVNA: Te aşezai la masă, piureul de cartofi îl întindeai de jur
împrejurul farfuriei şi uruiai ca un camion.
SERGHEI: Mamă.
LIDIA FIODOROVNA: Mănâncă, nu mă băga în seamă... Şi pe-atunci eu îţi
vorbeam, iar tu o ţineai cu uruitul tău bruuum-bruum! Că te-am şi botezat
cu un tractor. Ne-am dus noi la biserică, iar tu ţineai un tractor în mână. Am
vrut să ţi-l luăm, dar tu tot urlai. Atunci preotul ne-a zis să-ţi dăm tractorul
înapoi. Şi-aşa te-au botezat, cu tractor cu tot.
SERGHEI: Îmi aduc aminte de tractorul ăla. L-am avut până pe la şapte ani.
Numai tata reuşea să-l repare. Auzi mamă, de ce nu ţi-ai mai găsit tu pe
nimeni, după tata?... Iartă-mă că te întreb.
LIDIA FIODOROVNA: L-am iubit pe tatăl tău mai mult decât orice pe lume.
Mai mult decât tractorul... Când el era la spital, tu ai stat la bunica, probabil
că-ţi aduci aminte... Doctorii ziceau că mai are maxim o lună de trăit, iar el
a mai trăit încă o jumătate de an... jumătate de an. Nu-ţi poţi închipui cum
au fost pentru mine acele şase luni. Seriojenka, atunci voiam să mă duc
după el. Tu m-ai oprit. Băieţelul meu...
SERGHEI: Mamă, nu mai e cazul.
LIDIA FIODOROVNA: El era totul pentru mine... Doctorul ăla, era unu’
pirpiriu, chel, cu ochelari, tot venea să mă liniştească. Cum să mă
liniştească? Cum aş fi putut să mă liniştesc? Nici până în ziua de azi nu m-

9
am liniştit. Omului numai o singură iubire îi e dată. Pe toată viaţa. Numai
una. Aşa zicea şi bunica mea, şi mama mea. Eu mi-am trăit iubirea. Am
trăit-o până la capăt şi-apoi mi-am plâns toate lacrimile. Numai tu mi-ai mai
rămas. Aşa că dacă o iubeşti, du-te după ea. Numai o iubire ne e dată, nu
uita. (Serghei o îmbrăţişează) Da’ bine, măi, copile, nu trebuie să te mai
învăţ eu. Eşti deja om în toată firea. Ştii şi singur ce ai de făcut...
SERGHEI: Sunt bune clătitele... mulţumesc... Noapte bună, mamă.
LIDIA FIODOROVNA: Bună să fie.

6. Ciubasov
O sticlă se sparge de podea.
Un râs vesel de femeie, iar apoi şi unul de bărbat.

CIUBASOV: Mașka!
MAȘKA: Ciubasov!
CIUBASOV: O să iau un bax de bere acum.
MAȘKA: O să iei, n-am nicio îndoială.
CIUBASOV: Maşka, ce îndoieli poţi avea din partea unui cavaler ca mine!
MAȘKA: Mai bine ţi-ai coase izmenele, cavalere!
Intră Ivan.
IVAN: Ciubasoooov!
CIUBASOV: O, Ivan-Ivanov dimineaţa umblă fără pantaloni!
IVAN: Sănătate, Ciubas. Ah, Sfântă Fecioară, Maica Domnului, unde-ai băut în
halul ăsta?
CIUBASOV: Am fost la fotbal azi şi mi-am zis să beau nişte beri. Trebuie să
ajutăm comerţul local să-şi facă planul lunar.
MAȘKA: Mie un bax de bere nu-mi ţine nici de foame, nici de cald!
IVAN: Maşka, se zice nici de foame, nici de sete.
MAȘKA: Şi care-i diferenţa, mă rog?
IVAN: Când ai venit, Ciubasov?
CIUBASOV: Păi acu’ vreo două zile...
MAȘKA: A venit acum două zile şi deja e a patra de când se aghesmuieşte cu bere.
CIUBASOV: Păi atâta bere am băut, că nici nu mai ştiu ce zi e/miercuri e mâine.
IVAN: Teveu ai adus?
CIUBASOV: Uite-atâta e! De-abia l-am cărat.
IVAN: Atunci vin şi eu azi la tine, la meci.
CIUBASOV: Păi poţi să vii chiar acum. Dă berile/bebelușele.
MAȘKA: Ciubas, vezi să ajungi cu sticlele întregi, să nu mai faci iar cale-ntoarsă.
CIUBASOV: Nu te teme, Marusia, c-am eu grijă.
IVAN (dă radioul mai încet): Ciubas, tu pe la Recinoi te-ai oprit?
CIUBASOV: Ca de obicei, trei zile la frate-miu.

10
IVAN: Pe Kolia l-ai văzut?
CIUBASOV: Nu, da’ ce e în Recinoi?
IVAN: Liuska zice că şi-a găsit pe una acolo.
CIUBASOV: Hmm... Eu m-am întâlnit miercuri cu Serghei şi i-am zis că la
Moscova, Kolia n-a ajuns.
IVAN: Da’ de plecat la Moscova, a plecat. Sau aşa am crezut noi.
CIUBASOV: Dacă era în Recinoi, mi-ar fi spus frate-miu, că el îl ştie. N-a venit,
să fie sănătos, treaba lui.
IVAN: Şi tu acolo, în capitală, n-ai pe nimeni?
CIUBASOV: Numai curve... din fostele republici socialiste.
IVAN: Ajutor umanitar.
CIUBASOV: Cam aşa ceva.
IVAN: Tu minţi? Chiar n-ai găsit acolo nicio tipă de care să-ţi placă?
CIUBASOV: Acolo femeile sunt altfel.
IVAN: Cum adică altfel?
CIUBASOV: Acolo, Ivane, e o singură fată...
IVAN: În toată Moscova?
CIUBASOV: Aşa credeam eu, că era singura din toată Moscova, sincer, mi s-au
aprins călcâiele. Lucrează la noi, pe macara, e din Kaluga, Olga o cheamă.
Vasilievna. Pare aşa delicată. Da’ numa’ ce te trezeşti că strigă odată în
staţia de emisie-recepţie, de nu ştii ce te-a lovit: “Slavka, te bag în pizda
mă-tii!” şi nu se mai opreşte din înjurat. Prima dată, mai să-mi cadă
urechile. Dar în afara orelor de muncă niciodată nu-şi permite aşa ceva.
Şi stai să vezi, ne-au invitat şi pe noi, băieţii la aniversarea unei zidăriţe. Şi
noi, cum se face, i-am cumpărat o vază, şampanie, bomboane, flori.
Ajungem noi. Intrăm. Fetele stau frumos, toate cu părul numai bucle. Eu mă
aşez lângă Olga. Şi bem, bem zdravăn. Ba chiar am invitat-o de două ori şi
la dans pe Olga. Îmi dau seama că nici ei nu-i sunt indiferent. Şi zice: „Dă-
mi şi mie o ţigară.” – „Ia, te rog, no problem, cum se zice.” Şi cum era cam
friguţ, mi-am scos pulovărul şi i l-am pus pe umeri, aşa ca-n filme, uite, te
rog, etc. etc. Şi-atunci ea zice: „Ia-mă în braţe.” „Ce?” – zic eu. „Ia-mă în
braţe.” Şi-atunci o iau în braţe din spate. Şi, înţelegi tu, voiam s-o sărut, pe
ureche, na, înţelegi tu. Şi avea un parfum... floral sau aşa ceva, cum să zic,
prea dulce. Şi m-a apucat strănutatul. Na... am umplut-o de scuipat,
înţelegi?
IVAN: Şi ce?
CIUBASOV: Şi-atâta.
IVAN: Cum, atâta?
CIUBASOV: Atâta. Şi până-n ziua de azi mi-e frică să mă mai apropii de ea. Sunt
un îngrămădit. Mi-a fost o ruşine de moarte.
MAȘKA: Ei, vrăbiuţelor! Gata, ridicaţi-vă, eu am pauză de prânz.

11
7. Liuska
Picură apă dintr-o ţeavă.
Latră un câine.

SERGHEI: Liuska?
LIUSKA: Hei, Serghei. Nu te-aşteptam.
SERGHEI: Eu eram doar aşa... Treceam pe-aici...
LIUSKA: Hai, intră. Stai jos, Serghei.
SERGHEI: Mulţumesc. Cum mai merg lucrurile pe-aici?
LIUSKA: Nimic nou.Tu ce mai faci?
SERGHEI: Bine.
Intră Olga Borisovna.
OLGA BORISOVNA: Ia uite, avem musafiri! Bună ziua, Serghei.
SERGHEI: Bună ziua, Olga Borisovna.
OLGA BORISOVNA: Și tu ce mai faci?
SERGHEI: Nici prea prea, nici foarte foarte.
OLGA BORISOVNA: Dar mamă-ta? N-am mai văzut-o demult.
SERGHEI: Bine, mulţumesc.
LIUSKA: Mamă, da’ cu tine ce-i?
OLGA BORISOVNA: Nu, nimic. Am tăiat o găină şi i-am adus o supiţă
lui Valka.
LIUSKA: Mulţumesc. Pune-o acolo, pe masă.
OLGA BORISOVNA: Hai, du-te tu şi pune-o tu unde ştii şi eu rămân să vorbesc
cu Serghei. Ce bine îţi stă în uniformă, Serghei.
SERGHEI: Da’ bine, acum şi dumneata.
OLGA BORISOVNA: O uniformă îi face pe bărbaţi mai frumoşi. Da’ nu pe toţi.
Crede-mă. Am văzut mulţi la viaţa mea în uniformă.
SERGHEI: Na, gata, ajunge, m-aţi făcut să roşesc.
OLGA BORISOVNA: De ce te-am făcut eu să roşeşti? Nu mai eşti copil Serghei.
SERGHEI: Bine, Olga Borisovna, mă duc şi eu.
OLGA BORISOVNA: Te-ai supărat?
SERGHEI: Nu.
OLGA BORISOVNA: Foarte bine. Nici n-ai de ce să te superi. Eu numai ţi-am
zis că-ţi vine bine uniforma.
SERGHEI: Mulţumesc. Dar pur şi simplu e timpul să plec.
OLGA BORISOVNA: Mă! Pentru tine e timpul să te-nsori. Nu te uita aşa la
mine. Nu te uita aşa, îţi zic. Eu doar spun verde-n faţă tot ce am de spus.
Luaţi-vă şi gata. Păi ce? Mai sunteţi copii?! Fă-ţi geamantanul şi vino-ncoace.
N-o să te dea afară, îţi dau cuvântul meu. Să nu te gândeşti că eu, ca mamă,
fac pe codoaşa. Nu. Eu vă vreau binele. Ce vă tot învârţiţi în jurul cozii şi nu

12
rezolvaţi odată problema? Trebuia să vă fi hotărât de mult şi să vă luaţi,
nimeni n-ar fi avut ce zice. Crede-mă.
SERGHEI: Spuneţi-i Liuskăi să treacă mâine pe la mine.
OLGA BORISOVNA: Îi spun, îi spun, drăguţă. Poate până atunci vă hotărâţi.
SERGHEI: La revedere.
OLGA BORISOVNA: Du-te, da’ gândește-te bine, nu mai sunteţi copii!
SERGHEI: La revedere. (Pleacă)
OLGA BORISOVNA: Doamne-ajută!
LIUSKA: Serghei unde e ?
OLGA BORISOVNA: A plecat. A zis că are treabă.
LIUSKA: Sigur i-ai zis tu ceva!
OLGA BORISOVNA: Nu i-am zis nimic. Ştie el şi singur.
LIUSKA: Evident.
OLGA BORISOVNA: Asta zic şi eu, totul e evident, şi voi, nu ştiu de ce, da’
parcă sunteţi orbi.
LIUSKA: Mamă, nu începe iar! (Scoate ţigările, caută bricheta)
OLGA BORISOVNA: Şi mai lasă otrava asta, te otrăveşti și pe tine şi otrăveşti
şi copilul. Şi n-o fi ultimul pe care-l naşti.
LIUSKA: M-o feri Dumnezeu!
OLGA BORISOVNA: După ce te măriţi cu Serghei n-o să dormiţi în paturi
separate.
LIUSKA: Gata, ajunge cu Serghei!
OLGA BORISOVNA: Mi-a zis să-ţi spun să treci mâine pe la el. Să te duci.
LIUSKA: Mă duc, mă duc.
OLGA BORISOVNA: Nu „mă duc, mă duc”, ci chiar să te duci.
LIUSKA: Gata, mamă, linişteşte-te.

8. Kolia
Picură îndelung apă.
Scârţâie uşa.

KOLIA: Liuska, vreau să vorbim.


LIUSKA: Du-te şi vorbeşte cu ăia cu care ai băut.
KOLIA: N-am băut. Am fost la mama azi.
LIUSKA: Şi?...
KOLIA: M-am gândit... poate c-ar trebui... să mă tratez? Mama zice că trebuie să
mă tratez. Trebuie să-mi schimb viaţa. Vreau să iau totul de la zero. Vreau
să încep o viaţă nouă, auzi? A făcut omul un pas greşit şi-acum ce, propria
lui nevastă nu-l ajută?

13
LIUSKA: Propria? Propria? Na, uită-te la propria ta nevastă! (Îşi desface
capotul,
pe spate şi pe umeri se văd vânătăi) Îţi aduci aminte? Nici pe dracu’ nu-ţi
mai aduci aminte, bestie!
KOLIA: Liuska... iartă-mă, vreau să mă tratez...
LIUSKA: Să te tratezi? Păi tu mai ai o singură scăpare, mă, să iei puşca, să te
duci în pădure şi să-ţi tragi un glonţ în cap! Numai să te duci mai departe ca
să nu te mai găsească nimeni.
KOLIA: Liuska...

9. Serghei
Se scapără chibrituri.
Vânt.
Chibrituri aprinse.

SERGHEI: Hai în casă. Nu trebuie să te descalţi.


IVAN: Da, bine, nu vreau să fac mizerie...
SERGHEI: Mamă! Mamă, avem musafiri, pune ceva pe masă!
Intră Lidia Fiodorovna.
LIDIA FIODOROVNA: A, Ivan...
IVAN: Bună seara, Lidia Fiodorovna.
LIDIA FIODOROVNA: Bună seara, Ivane. Ce te-aduce pe la noi la ora asta aşa
târzie?
SERGHEI: Mamă, nu mai pune întrebări. E week-end.
IVAN: Nu stăm mult... nu facem zgomot.
LIDIA FIODOROVNA: O să stau şi eu cu voi, ce să facă o femeie ca mine toată
ziua în faţa televizorului...
SERGHEI: Mamă...
LIDIA FIODOROVNA (către Ivan): S-a întâmplat ceva?
IVAN: Nu. Totul e în regulă. Dar, pur şi simplu, uneori, organismul are nevoie de
relaxare.
LIDIA FIODOROVNA: Relaxare? Dacă asta vă lipseşte, vă dau eu relaxare.
Duceţi-vă şi tăiaţi lemne.
SERGHEI: Mamă!
LIDIA FIODOROVNA: Da, am înţeles. Ia uite la el, cum încruntă din
sprâncene, exact ca taică-tu. Mă duc, mă duc. (Iese)
SERGHEI: Du-te, ne descurcăm singuri.
LIDIA FIODOROVNA: Stau şi eu niţel cu voi, până îmi începe serialul... Beau
şi eu un păhărel.
SERGHEI: Ai tensiune.
Lidia Fiodorovna tace.

14
SERGHEI: Mamă, hai, du-te.
LIDIA FIODOROVNA: Bine, bine, mă duc...
SERGHEI (îi toarnă): Să bem!
IVAN: Unde te grăbeşti aşa?
SERGHEI: Hai-hai, imediat simţi cum te-ncălzeşti. (Beau fără să ciocnească)
SERGHEI (toarnă din nou): Să bem!
IVAN: Lasă-mă să respir măcar.
SERGHEI: E mai bine pentru tine. Cu cât se termină sticla mai repede, cu atât
mai repede pleci acasă la Nastia. (Beau) Bea, al treilea e pentru iubire.
Sfânta iubire.
IVAN: Nu vreau.
SERGHEI: Atunci de ce-ai mai venit? Bea, trebuie să bei pentru iubire! (Ivan
bea) Gata, frate, mă-nsor! (Ivan, fără să termine de băut, începe să
tuşească) Asta e o ştire! Ştiu că e o ştire! Hai, bea până la fund, o să-ţi fie
mai uşor... ştiu că tu eşti împotrivă.
IVAN: Ba de ce să fiu împotrivă?
SERGHEI: Că aşa eşti! Împotrivă... uită-te în ochii mei, ochii nu mint.
IVAN: Pur şi simplu ea nu e de tine.
SERGHEI: Să bem pentru asta. (Umple paharele. Beau, fără să ciocnească)
Mama îmi spune că iubirea adevărată îi este dată omului o singură dată în
viaţă. Înţelegi?
IVAN: Nu înţeleg şi nici nu vreau să înţeleg.
SERGHEI: Foarte rău faci. Era mai bine să înţelegi. Să bem pentru înţelegere.
(Serghei umple paharele)
IVAN: Ei şi? Mai departe?
SERGHEI: Păi asta e, dacă atunci Kolia n-ar fi făcut ce-a făcut, noi ne-am fi
căsătorit.
IVAN: Cum adică? Păi ce, a violat-o?
SERGHEI: Posibil, asta nu e decât presupunerea mea, dar fiul ei nu din dragoste
s-a născut.
IVAN: Ai dovezi?
SERGHEI: Ea şi până în ziua de azi tot pe mine mă iubeşte.
IVAN: Cum vine asta?
SERGHEI: Uite-aşa. Am vorbit cu ea.
IVAN: Şi ce, ţi-a zis ea, aşa direct?
SERGHEI: Da’ oricum am înţeles totul foarte clar.
IVAN: Adică nu ţi-a zis! Lasă-mă cu presupunerile tale, Serighei, renunţă la ele
până nu e prea tîrziu. De astfel de femei trebuie să fugi.
SERGHEI: Taci! Nu vreau să mai aud aşa ceva... (Umple paharele) Eu aşteptam
un sfat de la tine...
IVAN: Şi eu ţi-am dat un sfat, aşa că nu înţeleg de ce te superi?
SERGHEI: Bine, hai să bem (Beau până la fund). Deci, spune-mi, Nastia ta îţi

15
bagă-n cap toate astea? Ba da, ba da, prietene! Şi tu o asculţi. Eşti o
zdreanţă, Ivan, te ţine sub papuc.
IVAN: Ia mai du-te-n mă-ta!
SERGHEI: De ce te-ai supărat? Vai-vai-vai, frăţioare, parc-ai fi copil. Da, te-ai
supărat, aşa că hai, trage-mi una-n meclă, bine? Hai, dă, dă, dă, dă!
(Îl împinge și cade)
IVAN: Ce labagiu eşti, Serghei...

10. Nastia
Merge radioul.

NASTIA: Bună.
MAȘKA: Bună.
NASTIA: Auzi, câtă vodcă au luat ăştia aseară?
MAȘKA: Cine?
NASTIA: Auzi, cine-cine, Ciubas cu al meu, cu Ivan!
MAȘKA: Aaaa. Ciubas a luat un bax de bere. Şi pe urmă nu s-au mai întors.
NASTIA: Atunci cum s-au făcut pulbere? Acu’ zace, îi e rău. Dă-mi o bere.
MAȘKA: De care?
NASTIA: De care o fi, nu mă pricep.
MAȘKA: Ține! E pentru tine?
NASTIA: Da’ pentru cine? Pentru ăla? Să-l ia dracu. Să sufere. I-am luat până şi
aspirină de la farmacie. (Ia o înghiţitură) E cam dulce.
MAȘKA: Deci aseară s-au îmbătat?
NASTIA: S-au făcut pulbere. Bate la uşă, eu deschid şi se prăvăleşte peste mine
un corp, îţi imaginezi?
MAȘKA: Mda, au făcut-o lată.
NASTIA: L-o fi adus Ciubas, l-o fi târât după el, l-o fi lăsat la uşă, a bătut şi s-a
cărat. Dracu știe.
MAȘKA: Da’ cum s-au făcut praştie în halul ăsta dintr-un bax de bere?
NASTIA: Da’ nu bere au băut ei, sau poate au băut berea cu altceva, dracu’ să-i
mai ştie.
MAȘKA: Bine, da’ Ivan al tău nu bea.
NASTIA: Asta să i-o spui lu mutu’, că eu nu mai cred. Nu bea. De mult
trebuia să mă fi despărţit eu de el.
Intră Ciubasov.
CIUBASOV: Nastionaaa!

16
NASTIA: Apariţia lui Iisus Hristos în faţa poporului.1
CIUBASOV: Mulţumesc, desigur, pentru compliment. Salutare, fetelor.
MAȘKA: Ce e, Ciubas, vrei să te dregi?
CIUBASOV: Întotdeauna „pregătit”!
NASTIA: Cum altfel!
CIUBASOV: Acum am venit numai după pâine.
MAŞKA: Na, ţine o pâine neagră.
CIUBASOV: Ee, ce face fetele?/Voi ce faceți aici, fetelor?
MAȘKA: Deschidem o farmacie.
NASTIA: Veterinară.
CIUBASOV: Şi de ce veterinară?
NASTIA: Fiindcă beţi ca porcii.
CIUBASOV: Evident.
NASTIA: Cine l-a-mbătat pe Ivan ieri ca pe-un porc?
CIUBASOV: Cum adică l-a-mbătat „ca pe-un porc”? Era treaz când a plecat.
NASTIA: Şi unde s-a mai dus de s-a-mbătat în halul ăla?
CIUBASOV: Habar n-am!
NASTIA: Dracu’ vă mai ştie. Bine. (Către Maşka) Mai dă-mi o bere, altfel îmi
dau duhul acum pe loc. (Maşka îi mai dă o bere) Cât?
MAȘKA: 50.
NASTIA: Ia. Mai trec eu.
MAȘKA: Îhi.
Nastia pleacă.
CIUBASOV: Ce-a păţit?
MAȘKA: Cum-ce? Parcă nu ştii şi singur? Nu v-aţi îmbătat aseară?
CIUBASOV: Chiar n-am băut mult. Numai bere. Şi numai câte patru de fiecare.
MAȘKA: Şi-atunci Ivan de ce-a ajuns beat acasă?
CIUBASOV: De unde să ştiu eu? Îţi repet: n-am băut mult.
MAȘKA: Io-te, unde era Poltergeistul! N-au băut, da’ Ivan abia a ajuns până acasă.
CIUBASOV: Poate s-o fi întâlnit cu careva, nu știu, cu Serghei, na!
MAȘKA: Cu cine să se întâlnească?
CIUBASOV: Cu Yeti.
MAȘKA: Cu cine?
CIUBASOV: Cu Yeti. Omul zăpezilor.
MAȘKA: Yeti du-te dracului... ce-ai mai scornit... auzi, yeti...

1
Se referă la tabloul lui Alexander Ivanov (1806-1858), Apariţia liu Hristos în faţa poporului, pictură în ulei pe
pânză, 540x750 cm, finalizată în 20 de ani (1837-1857).

17
11. Liuska
Scârţâit de uşi.
Târşâit de cizme.

SERGHEI: Da!
LIUSKA: Serghei.
SERGHEI: Liuska.
LIUSKA: Mi-a zis mama ieri că trebuie să trec pe la tine.
SERGHEI: Da. Trebuie scrisă declaraţia aia.
LIUSKA: A, pentru declaraţie, mda, îmi aduc aminte.
SERGHEI: Păi da.
LIUSKA: L-am omorât, Serghei... da. Nu te uita aşa. Nu te uita aşa la mine. Eu
l-am omorât. Nu mă crezi? Treaba ta. Da’ nu-l mai suportam... şi l-am
omorât...nu mai suportam să strâng voma după el, să-i spăl chiloţii pişaţi, nu
mai puteam, înţelegi? Diavolul mi-a supt tot sângele. Şi l-am omorât.
SERGHEI: Unde?
LIUSKA: Unde ce?
SERGHEI: Unde e cadavrul?
LIUSKA: Oh, Doamne... nu e niciun cadavru. Nu există. Să-ţi spun cum s-a
întâmplat... mda. M-am aşezat şi m-am hotărât să-l omor. El se pregătea să
plece la Moscova să lucreze cu Ciubas pe șantier. În ziua plecării s-a făcut
mangă şi s-a culcat. Eu am stat toată noaptea în fund lângă el. M-am tot uitat
la el şi am înţeles că sunt pregătită să-l sugrum cu mâinile goale. În noaptea
aia a început să urle că să-i aduc apă... I-am pus perna pe faţă şi m-am aşezat
deasupra. După aia l-am târât în grajd. L-am tăiat în bucăţi. Şi l-am dat la
porci. Aproape o săptămână nu le-am mai dat de mâncare. Aşa am văzut într-
un film. După aia i-am luat geanta şi-am plecat la Recinoi şi nu departe de
Recinoi am aruncat-o în pădure. Şi atunci am început şi eu să trăiesc. Însoară-
te cu mine, Serghei. Eu te iubesc... Ai văzut că Valka te place. Să ne luăm, să
începem să trăim, eu o să mă ocup de gospodărie... tu îţi vezi de serviciu.
Parcă vezi că mai facem şi-un copil. Însoară-te, Serghei, te implor, te implor.
Mă usuc pe picioare. Te însori cu mine, Serghei? Te însori?
Linişte.
SERGHEI: Ninge... a venit iarna... trebuie să ne căsătorim înainte să înceapă
postul.
Se uită unul în ochii celuilalt.
Tăcere lungă. Tăcere foarte lungă.
Pare că se aude chiar cum ninge.

ACTUL DOI
(În aşteptarea verii)

18
12. Liuska
Întuneric.
Ticăie pendula.

LIUSKA: Kolia, vino la mine, vino! Sărută-mă, sărută-mă. Aşa, da, uite-aşa...
Plângi, Kolia? Nu plânge... nu plânge, dragul meu, totul va fi bine, totul va
fi bine. Nu plânge, Kolia, totul se va schimba. Principalul e să mă ierţi, tu să
mă ierţi şi totul va fi bine (Kolia se dă jos de pe butoi), totul va fi bine, o să
fac eu tot, tu numai să mă ierţi (Kolia trântește primul butoiul). Mai stai...
încă un minuţel. (Kolia așeză al doilea butoi peste primul. Pleacă) Te mai
întorci? O să te întorci? Kolia?...
Serghei se ridică din pat și se o vede pe Liuska, după câteva clipe se întoarce și
pleacă.

13. Valka
Sunet de linguri şi furculiţe.
Un cuţit loveşte un fund de lemn.

OLGA BORISOVNA: Lidia, ţie fiu-to, Serghei, îţi face des cadouri de Anul Nou?
LIDIA FIODOROVNA: Drept să spun, nu.
OLGA BORISOVNA: Mă bucur, e aşa de plăcut, eu parcă am întinerit de-a
dreptul. O să-mi pun baticul cel nou la masă.
LIDIA FIODOROVNA: Serghei al meu e un băiat foarte atent.
OLGA BORISOVNA: Ai văzut ce i-a dat Liuskăi?
LIDIA FIODOROVNA: Îhî, un inel.
OLGA BORISOVNA: La început am crezut că e de argint, dar nu, zice, e aur
alb. Eu aşa ceva n-am mai pomenit.
LIDIA FIODOROVNA: Nici eu.
OLGA BORISOVNA: Nici nu mai ştiu de când n-am mai petrecut aşa de Anul
Nou. Ah, ard de nerăbdare! Unde e şampania?
LIDIA FIODOROVNA: Frigiderul e plin ochi.
OLGA BORISOVNA: E bine, e bine. Totul e bine. Ah, Lidia! (O îmbrăţişează
pe Lidia, amundouă râd)

19
LIDIA FIODOROVNA: Calmează-te, tinerico.
OLGA BORISOVNA: Mă bucur, eu pur şi simplu sunt bucuroasă, Lidia!
LIDIA FIODOROVNA: Toţi ne bucurăm. Slavă Domnului, toţi ne bucurăm.
Intră Liuska.
LIUSKA: Serghei n-a venit încă?
OLGA BORISOVNA: Nu.
LIUSKA: Am luat ultimul borcan de murături de la Maşka, vă imaginaţi?
OLGA BORISOVNA: Foarte bine. De Anul Nou visele se împlinesc. Să nu
arunci zeama, dă-o încoace c-o beau eu.
LIDIA FIODOROVNA: Na.
Olga Borisovna ia borcanul de la Lidia şi bea.
OLGA BORISOVNA: E bună. Îi duc şi lui Valka să guste.
LIUSKA: Mamă, cum să-i dai aşa ceva copilului?
OLGA BORISOVNA: Şi ce-are, e Anul Nou, să se bucure şi el.
LIUSKA: N-ai găsit altceva mai bun să-i dai. O să facă gaze.
OLGA BORISOVNA: Nu e grav. Dacă face gaze, le face şi gata, lasă-l să-i
lucreze stomăcelul.
Intră Serghei.
SERGHEI: Salutareee!
LIUSKA: Hei, salut.
OLGA BORISOVNA: Saluut!
LIDIA FIODOROVNA: Hei, saluut!
SERGHEI: Ia uite, luaţi şi împărţiţi-le, Ciubas, le-a trimis prin cineva care a
venit cu maşina.
OLGA BORISOVNA: Mie tare îmi plac cadourile
OLGA BORISOVNA: Ce-i asta?
LIDIA FIODOROVNA: O suzetă. E pentru copil
OLGA BORISOVNA: Noi mergem să vedem de copil voi giugiuliţi-vă.
Lidia, cadourile!
LIUSKA: Mamă!
SERGHEI: Ce-i cu tine?
LIUSKA: Nimic. Ce-i cu tine?
SERGHEI: Nimic.
OLGA BORISOVNA: A început să vorbească! A început să vorbească. Liuska,
Valka început să vorbească!
LIUSKA: Doamne, puiul meu a început să vorbească. Puiul meu!
Liuska îl îmbrăţişează pe Serghei.
OLGA BORISOVNA: „Tati”, zice „tati”!
LIDIA FIODOROVNA: Slavă Domnului!
SERGHEI: „Tati”... zice „tati”...

20
14. Nastia
Radioul cântă în surdină.
Scârţâie o uşă.

NASTIA: Maşka! Mașka! Maşka!


MAȘKA: Salut. Ce să-ţi dau?
NASTIA: Orez. Cât face?
MAȘKA: Şaizeci şi cinci.
NASTIA: Îhî.
MAȘKA: Nast’, tu ai plâns, cumva?
NASTIA: Ce-ţi veni?
MAȘKA: Se vede.
NASTIA: Ei, nu... bine, eu mă duc.
MAȘKA: Stai. Ce s-a întâmplat?
NASTIA: Nu ştiu. Cred că, de fapt, nu-i nimic... aşa...Ivan. Hai că mă duc.
Maşka... oare e posibil să nu-l mai iubesc?...
NASTIA: Ce-i cu tine?
NASTIA: Eu nu-l mai iubesc.
MAȘKA: Ţi se pare, uită.
NASTIA: Nu, Maşka, eu nu-l mai iubesc. Numai că încă îmi e teamă s-o
recunosc.
MAȘKA: Da’ ce tot îndrugi acolo, de ce să nu-l mai iubeşti?
NASTIA: Nu ştiu. Vine acasă, iar eu nu mă gândesc decât să nu cumva să mă
atingă. Uneori, noaptea, mă ia în brațe, eu mă fac că dorm, aud că nici el nu
doarme, se perpeleşte, dar nu poate să zică nimic, e ca o cârpă. E moale. De
multă vreme voiam să ne ducem la oraş. Putea să vorbească cu Ciubas, să fi
plecat la Moscova. Nu poate, pricepi? Măcar un pas în viaţă să facă şi el,
dar el nu poate. Nici un căcat nu e-n stare să facă...
MAȘKA: Eşti o proastă, Nastia.
NASTIA: Proastă eşti tu. O să crăpaţi în satul ăsta. Ce găsiţi voi aici? Tu când ai
fost ultima dată la mare?
MAȘKA: N-am fost niciodată.
NASTIA: Ei, poftim!
MAȘKA: Şi ce, asta e important?
NASTIA: Şi de ce să nu fie important, de ce să nu fie important? Putreziciune! De
jur împrejur nu e decât putreziciune. De ce să nu trăim şi noi ca oamenii?
MAȘKA: Care oameni?
NASTIA: Oamenii normali.
MAȘKA: Şi care sunt ăia normali?
NASTIA: Ăia obişnuiţi.
MAȘKA: Păi aşa suntem şi noi, obişnuiţi! Noi suntem normali.
NASTIA: Şi-ncă ce normali mai sunteţi?!

21
MAȘKA: Proastă mai eşti, proastă rău.
NASTIA: Bine, aşa să fie, dar eu vreau să trăiesc normal. Copii nu avem, aşa că
măcar să trăim pentru noi.
MAȘKA: Că nu aveţi copii nu e o problemă. Dacă ţi-i doreşti cu adevărat, copiii
vin repede.
NASTIA: Nu vin, Maşka. Nu vin. Eu vreau copii, vreau copii, dar nu am, înţelegi,
nu pot, nimic nu pot...
MAȘKA: De ce n-ai zis nimic? Asta e viața.
NASTIA: Şi nu eu nu pot el nu poate, Maşka.
MAȘKA: Asta hotărăşte Doamne-Doamne. Dacă nu ţi-a dat înseamnă că nu-ţi
trebuie.
NASTIA: Da’ cu ce i-am greşit noi?
MAȘKA: Cu nimic. Numai că nu noi hotărâm lucrurile astea.
NASTIA: Noi ne-am dus la oraş la doctor. Mai întâi au vrut să mă opereze, pe
urmă mi-au făcut doar nişte analize, pe urmă am aşteptat, pe urmă au zis că
cu mine totul e în regulă, Ivan nu poate. Eu zic că trebuie să plecăm la
Moscova, iar lui îi e frică. Poate că acolo totul e posibil, dar el...
MAȘKA: El ce!? Lui îi e frică, tu nu înţelegi ce lovitură e asta pentru un bărbat,
nu înţelegi? Acum tu trebuie să-l susţii şi tu ai cedat.
NASTIA: Nu vreau nimic de la el. Nici să-l ating nu pot.
MAȘKA: Adună-te, ține-te tare!

15. Liuska
Scârţâie podelele.
Linişte.
Din nou scârţâie podelele.

LIUSKA: Te aşteptam.
KOLIA: Am venit. Cum am şi promis.
LIUSKA: Mulţumesc. Ce faci? Valka a început să vorbească.
KOLIA: Ştiu. Acolo e mereu frig. Ţie nu-ţi e frică?
LIUSKA: Nu.
KOLIA: Nici mie. Uite cum stăm noi amândoi aici aşezaţi.
LIUSKA: Mie mi-e groază.
KOLIA: Şi mie.
LIUSKA: Ţine-mă de mână.
KOLIA: Ţine-mă de mână.
LIUSKA (îl ia încet de mână): E rece.
KOLIA: E caldă.
LIUSKA: Iartă-mă.
KOLIA: Trecutul e mort şi-ngropat.

22
LIUSKA: M-ai iertat?
KOLIA: Trecutul e mort şi-ngropat.
LIUSKA: Ţi-e dor de mine?
KOLIA: Da.
LIUSKA: Da?
KOLIA: Da.
LIUSKA: Asta înseamnă că m-ai iertat?
KOLIA: Asta înseamnă că trecutul e mort şi-ngropat. Vino mai des.
LIUSKA: Unde?
KOLIA: Pe la mine. Stau de multe ori în cocina porcilor, pe gard... prind fulgi de
zăpadă.
LIUSKA: Iartă-mă.
KOLIA: Trecutul e mort şi-ngropat.
LIUSKA: Vino mai des.
KOLIA: Eu sunt tot timpul cu voi. Vouă vă e bine. Şi lui Serghei la fel...
LIUSKA: Nu e cazul.
KOLIA: Iartă-mă.
LIUSKA: Nu-i nimic, dar pur şi simplu nu e cazul să vorbim despre el.
Cu el e simplu. El e atent. Pe mine mă iubeşte. Pe Valka îl iubeşte. Şi Valka
pe el. Numai că... nu ştiu. Nu ştiu, cum de m-a luat, că eu i-am povestit
totul. Totul. Şi el m-a luat, înţelegi? De disperare i-am povestit tot, iar el
m-a luat... Serghei m-a luat pe mine... Le-a acceptat pe toate aşa cum sunt.
Gata, m-am liniştit. Iartă-mă Kolia. Kolia? Kolia?
Intră Lidia Fiodorovna.
LIDIA FIODOROVNA: Cu cine vorbeai?
LIUSKA: Ei, aşa şi eu.
LIDIA FIODOROVNA: Şterge-ţi ochii... Totul va fi bine. Ce-a fost a fost.
Trecutul e mort şi-ngropat.

16. Ivan
Urlă vântul.
Arde un bec.
Se îndoaie pomii desfrunziţi.

SERGHEI: Ivan, salut!


IVAN: Salut.
SERGHEI: Of, ce ger azi?!
IVAN: Păi n-a venit încă primăvara.
SERGHEI: Îți îngheaţă degetele.
IVAN: Aha.

23
SERGHEI:Suntem la jumătatea lui martie şi geru’ ăsta tot nu se-nmoaie, futu-i
mama lui de ger!
IVAN: Mda...
SERGHEI: Auzi, Ivane...
IVAN: Mda... da?
SERGHEI: Hai să facem pace, bine? Iartă-mă. A fost o porcărie ce-am făcut,
eram beat...
IVAN: Am şi uitat.
SERGHEI: Iartă-mă Ivane!
IVAN: Am uitat.
SERGHEI: Eram beat, înţelegi tu...
IVAN: Totul e în regulă. Important e c-ai venit.
SERGHEI: Da’ nu-mi găsesc locul... ce puii mei/dracu, sunt cam stupid, nu?
IVAN: Stupid.
SERGHEI: Ce puii mei/dracu, trei luni, mă? Şi stăm în acelaşi sat...
IVAN: Bine, mă. Gata, totul e în regulă.
SERGHEI: Iartă-mă, frate, tu-mi eşti ca un frate mai mic, înţelegi?
IVAN: Serghei, gata, ajunge, am uitat totul, ajunge, îţi spun, ce te porţi ca un
copil?
SERGHEI: Gata. Bine. Mulţumesc, Ivan. Nu eram în apele mele, nu-mi găseam
locul...
IVAN (la început parcă cu regret, dar apoi, frăţeşte îl îmbrăţişează puternic):
Ei, hai, gata. Totul e bine.
SERGHEI: Da-da, gata, e bine. Şi tu, ce mai faci, şi Nastia?
IVAN: Nimic nou. Tu?
SERGHEI: Bine. Ivane, iartă-mă încă o dată.
IVAN: Ţi-am zis doar că a trecut, totul e în regulă!
SERGHEI: Iartă-mă. Ce face Nastia?
IVAN: Bine, doar ţi-am zis.
SERGHEI: Şi noi suntem bine. Ştii, totul e bine.
IVAN: Atunci e bine că e bine.
SERGHEI: Bine, da e bine. Nastia e bine?
IVAN: Bine, doar ţi-am zis, ce-i cu tine, iar nu eşti în apele tale? Parcă eşti cam
nervos?
SERGHEI: Ei, nu, sunt bine.
IVAN: Tu în oglindă te-ai uitat?
SERGHEI: Da, normal. Sunt bine.
IVAN: Atunci bine... hai că am fugit.
SERGHEI: Bine. Hai, fugi. Şi încă o dată iertare.
IVAN: Aha... Serghei.
SERGHEI: Da?
IVAN: Dă-mi o ţigară.

24
SERGHEI: Ia.
IVAN: Mulţam.
SERGHEI: N-ai de ce.
IVAN: Auzi, Serghei, crezi că e normal dacă mă despart de Nastia?..
SERGHEI: Ce... ce zici?
Linişte.
IVAN: Ziceam aşa şi eu... nici măcar eu nu ştiu încă. Uite, mă gândesc dacă să mă
despart de ea sau s-o omor! (Râde)
Serghei îl loveşte cu putere, Ivan cade.
SERGHEI (îl loveşte cu piciorul): Îţi arăt eu ţie, în pizda mă-tii, îţi dau eu, bă,
pulă, bă pulă! (Loveşte) Ca să nu te mai gândeşti, auzi, să nu te mai
gândeşti! Ai înţeles? Să nu mai ai astfel de gânduri!... (Serghei se
îndepărtează de Ivan) Ce pula mea! În pula mea! În pula mea! (Face un
salt brusc şi se aruncă spre Ivan, îl îmbrăţişează) Iartă-mă, iartă-mă,
frăţiorul meu bun, iartă-mă, Ivane. Dragul meu, iartă-mă, nu ştiu ce m-a
apucat, iartă-mă, prietene, iartă-mă, iartă-mă, Ivane. Uite, hai. Uite, ia şi
loveşte-mă, bate-mă, omoară-mă, iartă-mă! Nu ştiu, ce... iartă-mă, Ivan...
(Ivan se ridică și pleacă) Ah... ce pula mea, ce se-ntâmplă în capul meu... şi
zăpada asta...

17. Liuska
Ticăie pendula.
Scârţâie podelele.

KOLIA: Bună.
LIUSKA: Bună.
KOLIA: Ei, ce mai e nou?
LIUSKA: Păi tu oricum, probabil vezi totul.
KOLIA: Nu. Nu chiar tot. Uneori mai închid ochii.
LIUSKA: Anul ăsta iarna e lungă.
KOLIA: Da.
LIUSKA: Vreau să vină vara.
KOLIA: Căldura.
LIUSKA: Da. Căldura.
KOLIA: Nu e bine ce-ai făcut cu mâna...Te-a muşcat rău?
LIUSKA: Nu. Mi-a rupt degetele... probabil... Eu nu voiam decât să înţeleg...
KOLIA: N-aveai de ce să faci una ca asta...
LIUSKA: Kolia, pe mine acum, parcă mă roade ceva din interior.
KOLIA: Aşa că te-ai hotărât să hrăneşti porcii cu propria ta carne, aşa, de vie?
E absurd.
LIUSKA: Voiam să înţeleg...

25
KOLIA: Gata, ajunge. N-o să mai vorbim despre asta.
LIUSKA: Bine. Dar Valka te vede?
KOLIA: Nu.
LIUSKA: De ce?
KOLIA: El are acum alt tată.
LIUSKA: Poate, ai putea să vii şi pe la el din când în când?
KOLIA: Eu sunt oricum cu el.
LIUSKA: Da, iartă-mă. Câteodată mi se pare că nu-i decât un vis.
KOLIA: Şi mie.
LIUSKA: Aş vrea să ne trezim.
KOLIA: Şi eu aş vrea. Foarte mult aş vrea.
LIUSKA: Dacă ar fi un vis şi te-ai trezi, ce-ai schimba?
KOLIA: Nimic.
LIUSKA: De ce? De ce? De ce taci? Răspunde-mi, de ce n-ai schimba
nimic? De ce, Kolia?
Intră Serghei.
Liuska se uită de jur împrejur.
SERGHEI: Cu cine vorbeşti?
LIUSKA: Cu Kolia.
SERGHEI: Nu-mi plac deloc glumele astea ale tale. Şi la mână ce-ai păţit?
LIUSKA: Cu el vorbeam.
SERGHEI: Ce-ai păţit la mână? E o dâră de sânge de la cocina porcilor până aici.
LIUSKA: Kolia, lasă-l şi pe el să te vadă... Kolia...
SERGHEI: Gata, ajunge, ai luat-o razna sau ce?
LIUSKA: Kolia, arată-te, nu-ţi fie teamă.
SERGHEI: Ajunge. Ridică-te.
LIUSKA: Nu vreau.
SERGHEI: Ridică-te.
LIUSKA: Nu vreau.
SERGHEI: Ţi-am zis să te ridici!
LIUSKA: Ce faci, mă doare!
SERGHEI: Liuska iartă-mă, nu voiam să-ţi fac rău. Dar, pur şi simplu, toate astea
sunt foarte ciudate.
LIUSKA: În viaţa ta să nu mai îndrăzneşti să ridici tonul la mine! Ţi-am spus
adevărul. Eu chiar vorbeam cu Kolia.
SERGHEI: Acum înţeleg totul, Liuska, n-am vrut să te supăr...
LIUSKA: Dacă nu vrei să mă crezi...
SERGHEI: Te cred.
LIUSKA: Nu mă întrerupe.
SERGHEI: Iartă-mă.
LIUSKA: Nu mă întrerupe. Eu vreau ca totul să rămână cum este... Kolia n-o să

26
ne facă niciun rău. El are grijă de Valka, este tatăl lui, are tot dreptul... ce
privire ridicolă ai!
SERGHEI: Liuska, hai să cerem ajutor la un specialist...
LIUSKA: Ce idioţenie! Nu am nevoie de niciun ajutor. De nici un fel de doctor.
Nu am nevoie de sfaturile nimănui. Mă descurc singură. Lasă-mă-n pace!
Nu am devoie decât să taci. Nu am nevoie decât să mă lăsaţi în pace. Toţi!
Nu am nevoie de nimeni! Să mă lase toţi în pace.
SERGHEI: Vreau pur și simplu să vorbim. Ar trebui să rezolvăm totul împreună.
LIUSKA: Ajunge. Nu vreau să mai aud nimic.
SERGHEI: Şi de ce trebuie să suport eu aşa ceva?... Eu sunt gata să-ţi întind o
mână, dar tu trebuie să spui tot ce ai pe suflet. Poţi să-mi povesteşti orice.
N-o să-ţi reproşez niciodată nimic...
Liuska se aşază în faţa televizorului şi-l deschide.
Televizorul bâzâie, pe ecran sunt pureci.
SERGHEI: Închide televizorul... ţi-am zis să-l închizi. (Liuska dă televizorul
mai
tare) Ţi-am zis să-l închizi! (Serghei vine sprea ea. Liuska pleacă) Bine
du-te, du-te! Să -mi bag picioarele! Să-mi bag picioarele!

18. Kolia
Televizorul vorbeşte încet.
Tigaia sfârâie încet.
Radioul pârâie încet.

OLGA BORISOVNA: Trebuie s-o ducem la spital!


LIDIA FIODOROVNA: Nu ne lasă Serghei.
OLGA BORISOVNA: Şi Serghei al tău e bolnav, de-aia nu ne lasă.
LIDIA FIODOROVNA: Olga, ţine-ţi gura.
OLGA BORISOVNA: Au trecut deja două săptămâni... tace cu îndârjire, tace ca
un peşte.
LIDIA FIODOROVNA: Nu e treaba noastră.
OLGA BORISOVNA: Cum adică nu e treaba noastră? Vrei să zici că nu-i poate
spune nici măcar un cuvânt propriei mame?
LIDIA FIODORVNA: Poate, dar ce treabă avem noi? Poate că au nevoie să
rămână singuri.
OLGA BORISOVNA: Uite, ce vreau eu să spun e că...
LIDIA FIODOROVNA: Ce?
OLGA BORISOVNA: Păi ştiu şi eu...
LIDIA FIODOROVNA: Hai, zi odată, dacă tot te-ai apucat!
OLGA BORISOVNA: A venit Kolia...
LIDIA FIODOROVNA: Şi crezi că de-asta nu mai vorbeşte?
OLGA BORISOVNA: N-ai înţeles nimic. Spiritul lui.

27
LIDIA FIODOROVNA: Ce spirit, pentru Dumnezeu?
OLGA BORISOVNA: Lasă-mă să vorbesc.
LIDIA FIODOROVNA: Zi.
OLGA BORISOVNA: Intru în cameră, Valka stă pe podea şi se uită într-un colţ,
acolo lângă fereastră, unde e un scaun. Îi zic: „Valka, iepuraşul meu, pe
cine ai văzut tu acolo”. Şi el se uită fix la scaun, fără să-şi poată lua ochii de
la el şi zice numai: „îngî- îngî- îngî” şi râde. M-am gândit că poate e ceva
după perdea, pisica sau... ceva şi mă duc spre scaun şi... cum să-ţi zic, m-a
luat cu frig... şi ştii cum, parcă mă duc, dar parcă şi stau pe loc şi nu pot
nicicum să ajung la scaun. M-am speriat şi dau să mă întorc înapoi, dar nu
pot, mă întorc, dar uşa nu mai e, peste tot numai tapet, tapet, tapet şi mi s-au
înmuiat picioarele. Am închis ochii, mi-am făcut cruce şi când i-am deschis,
toate erau la locul lor. L-am luat pe Valka de mână şi-am ieşit în fugă din
casă. Am fugit cât am putut de departe, inima îmi bătea să-mi iasă din piept,
Valka începuse să plângă, eu eram în stare de şoc, nu puteam să mă mişc...
Atunci a intrat Liuska pe poartă şi îmi dau seama că am scos copilul
dezbrăcat afară. Şi-atunci ea l-a luat şi fără să zică nimic a întrat în casă. Iar
eu am rămas în capot, desculţă... fără să mă pot mişca. Valka s-a
îmbolnăvit, iar eu nu-mi mai găsesc locul...
LIDIA FIODOROVNA: Se mai întâmplă... nu te simţi vinovată... şi poate că nu
era Kolia.
OLGA BORISOVNA: Kolia, Kolia era, simt că el era.
LIDIA FIODOROVNA: Mai du-te şi tu la biserică. Mai aprinde o lumânare...
asta ajută întotdeauna.
OLGA BORISOVNA: Nu mă duc eu la biserică.
LIDIA FIODOROVNA: De ce?
OLGA BORISOVNA: Nu ştiu. De frică, poate...
LIDIA FIODOROVNA: Vrei să mergem mâine dimineaţă împreună la utrenie?
OLGA BORISOVNA: Ce să caut eu acolo?
LIDIA FIODOROVNA: Mergi cu mine. Stai lângă mine. Nu trebuie să faci
nimic altceva decât să stai lângă mine şi-o să vezi tu ce faci. Vezi ce
gânduri îţi vin şi le chibzuieşti bine. Te rogi pentru Liuska, pentru Serghei,
pentru Valka. pentru Kolia. Rău n-o să-ţi facă.
OLGA BORISOVNA: Bine... mergem...
LIDIA FIODOROVNA: Aşa e bine...
OLGA BORISOVNA: Lidia, (scoate o sticlă de băutură) bem un păhărel? E de
cumpărat, n-am deschis-o încă.
LIDIA FIODOROVNA: Ţine şi tu post până mâine, hai ţine post.
OLGA BORISOVNA: A, da, asta da... e drept... Ei bine, gata, toată lumea a băut?

19. Ciubasov

28
Pocnetul deschiderii unei sticle de şampanie.
Strigăte vesele.
Clinchet de pahare.

IVAN: Ciubasov!
Ivan o ajută pe Olga să se pună pe butoi.
CIUBASOV: Ei bine, gata, toată lumea a băut? Mașka, șampanska! (Mașka îi
aduce șampania lui Ciubasov, îi dă șampania Olgăi care o și deschide.
Dopul de la șampanie zboară și Ciubasov începe să cânte la acordeon.
Toți beau și sărbătoresc) Ei bine, gata, toată lumea a băut? Acum ne putem
şi săruta! (Olga îl pupă pe Ciubasov pe nas)
NASTIA: Uite la el, îşi zice singur „Să se sărute mirii!”.
CIUBASOV: Păi dacă stau după voi, sigur mor flăcău!
Intră Serghei cu o sticlă de vodcă aproape goală suflând într-un fluier de
petrecere.
SERGHEI (pune jos sticla de vodcă): De ce-aţi tăcut? Am venit să felicit mirii.
CIUBASOV: Ce mai faci, Serghei! Hai, intră, dacă tot ai venit.
SERGHEI: Fă-ne cunoştinţă.
CIUBASOV: Olga – Serghei. Serghei – Olga.
OLGA: Îmi pare bine. (Serghei îi pupă mâna lui Olga)
CIUBASOV: Serghei este poliţistul nostru. Ei, ce-i cu voi? Ivan, umple paharele.
IVAN (Ivan ia sticla și îi toarnă lui Ciubasov, vrea să își toarne și lui , dar se
loveşte de privirea nevestei): Da’ numai ce-am băut.
SERGHEI: Ce vă tot prostiți cu șampania voastră? Olga, bei cu mine în cinstea
întâlnirii? (Îi toarnă șampanie și merge după sticla de vodcă) Nastia, ce
mai faci?
NASTIA: Foarte bine.
SERGHEI: Am înţeles. Cetatea este inexpugnabilă. Maşka?
MAȘKA: Ce „Maşka”?
SERGHEI: Cum mai merge negoţul?
NASTIA: Ce te iei de ea?
SERGHEI: Da’ nu se ia nimeni de ea, e totul în regulă. Mi se pare mie sau nu
sunteţi prea vorbăreţi azi. Păi unde-aţi venit, hm? Zâmbeşte, Nastia,
zâmbeşte!
IVAN: Serghei, hai să fumăm.
SERGHEI: Tocmai ce am stins-o.
CIUBASOV: Serghei, până şi tigrii s-au aşezat la picioarele mele, stai şi tu,
cuminte.
OLGA: E! Poftim! Trci.. (Întinde paharul spre Serghei să ciocnească) Te rog.
SERGHEI: Din prima se vede că e gospodină.
CIUBASOV: Păi, cum se zice, de n-ar fi şi ultima.
SERGHEI: Hei-hei, staţi un pic, nu se face aşa. Hai, tinerii să se ridice în
picioare.

29
CIUBASOV: Da, bine, ne laşi?!
SERGHEI: Ridicaţi-vă, ridicaţi-vă, nu fiţi leneşi. (Olga se ridică) Dragi miri!
CIUBASOV: Care miri, că noi n-am făcut nici actele.
SERGHEI: Păi dacă ai adus-o, înseamnă ca asta urmează.
NASTIA: Da! Și când va veni momentul vom ciocni în cinstea lor.
SERGHEI: Linişte, când cineva ţine un toast, ceilalţi ascultă şi mor de invidie!
Dragi miri, Ciubasov şi Olga... Bem în cinstea voastră! Pentru fericirea
acestei case! Ura!... Hai? Ura! Hai, ce-aşteptaţi!
Toţi strigă, fără tragere de inimă, de trei ori „Ura!”.
Să se sărute mirii!
IVAN: Serghei, ajunge. Ce-i cu tine, ai luat-o razna?
SERGHEI: Of, iubirea-iubirea... ce frumos... bravo vouă, bravo, foarte bine!
Olga cum ţi se pare pe la noi?
OLGA: N-am apucat încă să văd nimic...
NASTIA: De parcă ar fi ceva de văzut? Nu e nimic de văzut aici.
SERGHEI: Uite, vezi, Olga, şi cică ea e localnică.
NASTIA: Şi ce, am minţit cumva?
SERGHEI: Dar pădurea? Cum e pădurea noastră? O plăcere pentru ochi. Şi
lacul... dacă era mai cald, ştii ce plimbare ţi-am fi organizat, am fi făcut şi
frigărui, e-hei!
OLGA: Înţeleg, şi mie îmi place pădurea.
SERGHEI: Ia uite. Eşti de-a noastră! Hei, Ciubas, îmi mai dai ceva de băut
sau ce?
CIUBASOV: De ce nu?! (Îi dă paharul lui)
SERGHEI: Are dreptul să ţină al doilea toast al serii fosta iubită a lui Ciubasov,
care în prezent îşi muşcă degetele – Maşka-vânzătoarea.
MAȘKA: Idiotule... (Se întoarce cu spatele la el)
SERGHEI: Da’ ce-am zis?... Nu vă supăraţi, Ivan, spune-le şi tu.
IVAN: Serghei, tu ţi-ai pierdut minţile?
SERGHEI: E totul sub control.
IVAN: Şi de Maşka de ce te-ai luat?
SERGHEI: Şi ce-am zis greşit? S-au iubit, s-au despărţit, asta e viaţa.
CIUBASOV: Bine, Serghei, da’ tu n-ai dreptul să...
SERGHEI: Da, bine-bine! Mai bine să bem.
NASTIA: Nu eşti decât un labagiu împuţit, Serghei.
SERGHEI: Gata, am închis subiectul.
NASTIA: Da-da, un labagiu!
SERGHEI: Nastia, nu începe. Bea nişte şampanie.
NASTIA: Nu-mi trebuie şampanie. Poartă-te ca un om normal.
SERGHEI: Da’ ce nu-ţi place?!
IVAN: Ajunge, hai să fumăm.
CIUBASOV: Aşa. Foarte bine, să mergem să fumăm, să ne mai răcorim.

30
SERGHEI: Răcoriţi-vă voi. Şi tu ce vrei, Nastia? Ce vrei?
IVAN (îl ia de mână): Hai, Serghei, să mergem, hai.
SERGHEI (îl împinge): Ţi-am zis că nu merg. (Către Nastia) Hai,
spune, ce vrei? De ce taci? În faţă nu poţi să-mi zici nimic. De ce mă
invidiezi? Eşti o viperă! O viperă plină de venin! Crăpaţi toţi de invidie!
NASTIA: De unde-ai mai scos-o şi pe-asta?
SERGHEI: Ai fost invidioasă când ne-am luat eu şi cu Liuska?
NASTIA: Nu văd ce legătură are?
SERGHEI: Nu, tu spune-mi, ne-ai invidiat sau nu, ai? Spune drept! Adevărul!
Voi toţi aţi fost invidioşi.
CIUBASOV: Gata, ajunge, hai să ieşim, trebuie să ne calmăm.
SERGHEI: Nu merg. Ciubasov, tu nu erai aici, dar ei toţi ne-au invidiat şi ne-au
deocheat.
IVAN: Ce-i cu tine, mă, Serghei? Ce căcat tot îndrugi tu acolo?
NASTIA: Ajunge cu aiurelile astea.
SERGHEI: Ce, vrei să zici că nu e aşa? Noi ne iubim, aţi înţeles? Ne iubim!
NASTIA: Iubiţi-vă sănătoşi!
SERGHEI: Ţi-aş... ce... tu, Nastia, eşti vipera numărul unu... ai aşa o privire rea,
căţea.
IVAN: Serighei, hai, ia-o mai uşor cu vorbele...
SERGHEI (uitându-se lung la el): Gata, frate, iartă-mă. Gata, nu mai spun
nimic. Şi tu, Nastia, iartă-mă. Şi Ciubasov şi Olga. Iertaţi-mă. Voi nu aveţi
nicio vină. Voi nu aveţi nicio vină, nu există vinovaţi aici.. nu există
vinovaţi. Gata, hai să bem. Noroc. (Bea) iertaţi-mă, m-a luat gura pe
dinainte, aşa sunt eu... Olga, îţi doresc numai bine. Iertaţi-mă încă o dată...
Serghei pleacă.
Ciubasov o dă jos pe Olga.
NASTIA: Un imbecil.
IVAN: Trebuie să mergem după el, dracu’ ştie ce-are de gând...
NASTIA: Stai aici, nu-mi face pe eroul, salvatorul sufletelor rătăcite.

20. Serghei
Televizorul vorbeşte încet.
Pendula ticăie.

SERGHEI: Bună... De ce stai pe întuneric?... (Se uită la ecranul care licărește)


Ciubas şi-a adus mireasă de la Moscova... Am băut niţel.. E frumoasă.. am
cumpărat baterii. M-am săturat de zăpada asta. Ce iarnă lungă... Liuska,
spune ceva, măcar un cuvânt! Spune măcar un cuvânt! Vorbeşte cu mine,
vorbeşte, Liuska... Vorbeşte, un pic, măcar dă din cap. (Liuska pleacă de
lângă el şi se pune pe pernă) Mă auzi? Mă auzi, Liuska?... Eu ce să fac

31
acum, hm?! Cum să trăiesc? Cum să trăiesc? Ticăloaso! Te întreb pe tine,
cum să mai trăiesc eu? Răspunde. Răspunde! Ridică-te! Ridică-te, ţi-am zis!
Ridică-te! Ţi-am zis să te ridici! Să te ridici, am zis! (Serghei se apleacă
peste ea şi începe să ostrângă de gât. Ea nu opune rezistenţă) Na, na, na...
Na şi gata... Gata, s-a terminat, Liuska. Gata. S-a terminat. Şi cu tine... şi cu
mine... şi cu Kolia... cu toţi. Să se ducă toţi la dracu! Linişte, în pula mea.
Iar linişte... peste tot linişte. În jur, înăuntru, în cap, în piept... e o linişte de-
ţi ţiuie urechile. Şi zăpada. Peste tot e zăpadă, atât de multă zăpadă, peste
tot. Şi eu vreau să vină vara... Am nevoie de căldură. A fost prea lungă iarna
asta. Prea lungă. Doamne, ce iarnă grea. Vreau să vină vara... Vreau să vină
vara. Vreau să vină vara. Vreau să vină vara. Vreau, vreau, vreau, vreau!
Iarna nu poate să fie aşa de lungă! Nu poate să fie atât de lungă blestemata
asta de iarnă! N-o mai suport! Ajunge! (Îşi scoate cureaua de la pantaloni)
Ajunge, ce pula mea!
E linişte.
Latră câinii.
Intră Ivan, Ciubasov şi Olga.
CIUBASOV: E cineva aici?
OLGA (o vede pe Liuska): Dumnezeule...
CIUBASOV (se duce la Olga şi o ia în braţe): Gata, gata, gata...
IVAN (în şoaptă): Serghei..
CIUBASOV: Liuska, ce s-a întâmplat? Unde e Serghei? (O ridică) Ce s-a
întâmplat, Liuska?
LIUSKA: A-a-ac...
IVAN: Serghei.. Serghei!..
CIUBASOV: Olga, du-te de aici. Aici n-ai ce face.
Olga iese.
Ivan şi Ciubasov se uită prin uşa deschisă.
IVAN: Uite aici iubirea oamenilor... asta le e iubirea...
O linişte nesfârşită.

21. Liuska
Linguri şi furculiţe se lovesc de farfurii.
Oamenii şuşotesc.

LIDIA FIODOROVNA (cântă):


Of, pe-aici cum au trecut
îngeri trei, cu pas tăcut
şi au luat cu ei departe
un suflet plin de păcate...
Vorbită

32
Cum, măi, sufletule, măi,
ai trecut pe lângă rai?
Cântă
Şi cu ce, biet suflet, spune
ai păcătuit pe lume?
Liuska începe să cânte și ea
Nu cumva ai fost zgârcit?
Prin prostie ai greşit?
Sau ai dus cu bună ştire
vreun alt Suflet la pieire?
Ori stricat-ai vreo nuntire?...
Maşka începe să cânte şi ea
La mijloc de rai umbros
stă un pom, un chiparos
Şi pe ramurile lui:
păsările raiului.
Cu glasuri serafice
cântă ele cântece,
triluri heruvimice.
Liuska bate în butoi de 4 patru ori 4 timpi
Ai, mereu în rai la noi
veselia e în toi
e petrecere şi cânt,
doar petrecăreţi nu sun

Liuska stă pe butoi.


Râde şi plânge, ţinând cu mâna dreaptă pe cineva invizibil şi stând cu capul
sprijinit în partea stângă tot pe umărul cuiva invizibil
Flori de măr îşi iau zborul din copaci ca nişte fulgi de zăpadă
Viscol

Cortina

33
34