Meniul principal













Căutare
Creare cont
 Autentificare

Unelte personale



Cuprins
ascunde

Început


Biografie


Opera
Toggle Opera subsection
o
Dialoguri de tinerețe

o
Dialoguri de tranziție

o
Dialoguri de maturitate

o
Dialoguri de bătrânețe
 
Doctrina
Toggle Doctrina subsection
o
Dialectica

o
Metafizica

o
Teoria ideilor

o
Teoria formelor

o
Statul ideal


Ediții


Note


Bibliografie


Lectură suplimentară


Legături externe

Platon
209 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Unelte

 














De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Platon

Date personale

Nume la naștere Αριστοκλής

Născut 7 mai 427 î.Hr.[1]

Atena clasică, Liga de la Delos[2]

Decedat 347 î.Hr. (79 de ani)[2]

Atena clasică, Liga de la Delos

Părinți Ariston of Athens[*][3][4]

 Perictione[*][3]

Frați și surori Potone[*]

Adeimantus of Collytus[*]
Glaucon[5]
Antiphon[*][6]

Ocupație filozof
autor de epigrame[*]
poet
scriitor
philosopher of law[*]

Limbi vorbite limba greacă veche

Prezență online

Internet Movie Database

Modifică date / text

Platon (în greaca veche: Πλάτων; Plátōn; n. 7 mai 427 î.Hr., Atena clasică, Liga de la
Delos – d. 347 î.Hr., Atena clasică, Liga de la Delos) a fost un filozof al Greciei antice și
fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura pivotantă pentru dezvoltarea
filosofiei, în special a tradiției Occidentale. Spre deosebire de ceilalți filosofi
contemporani ai săi, întreaga operă a lui Platon se presupune că a supraviețuit intactă
pentru mai bine de 2500 de ani.[7]

Alături de profesorul său, Socrate, și de cel mai cunoscut student al său, Aristotel,
Platon a pus bazele filosofiei Occidentale și științei.[8] După spusele lui Alfred North
Whitehead: „caracterizarea în general cea mai sigură a tradiției filosofice europene este
că ea constă într-o serie de note de subsol la scrierile lui Platon.”[9] Dincolo de
importantele sale contribuții care au ajutat la închegarea filosofiei, științei și matematicii
pe continentul european, Platon este de asemenea adesea considerat ca fiind unul
dintre importantele personaje fondatoare ale religiei și spiritualității occidentale.
[10]
Friedrich Nietzsche, alături de alți gânditori, au caracterizat creștinismul ca fiind
„platonism pentru mase”[11]. Influența lui Platon asupra gândirii creștine este adesea
văzută ca fiind mediată de către Sfântul Augustin de Hipona, acesta din urmă fiind unul
dintre cei mai importanți teologi și filosofi din istoria Creștinătății.

Platon a inovat dialogul scris și formele dialectice în filosofie, care originează odată cu
el. În special prin dialogurile Republica și Legile, Platon pune bazele și filosofiei politice
occidentale, producând unele dintre cele mai timpurii tratate politice scrise din
perspectivă filosofică.

La rândul său, Platon a fost profund influențat de predecesori precum

Socrate, Parmenide, Heraclit și Pitagora, cu toate că puține dintre textele acestora s-au
păstrat și majoritatea cunoștințelor care mai există aceștia provin din dialogurile lui
Platon.[12]

Discipolii săi considerau obiectele matematice un intermediar între senzații și idei.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insula Egina (după Diogene
Laerțiu) având ca tată pe Ariston (descendent al regelui mitic Codros, ultimul și
legendarul rege al Atenei) și ca mamă pe Perictione (care provenea dintr-o familie
înrudită cu Solon). Numele său de naștere era Aristocles; Platon a fost o poreclă primită
datorită pieptului său lat. Copilăria îi este marcată de războiul peloponesiac și de luptele
civile între democrați și aristocrați. Tatăl său Ariston moare când Platon era încă un
copil, iar mama se căsătorește a doua oară cu Pyrilampos, prieten și colaborator al
lui Pericle.[13]

La 20 de ani îl cunoaște pe Socrate, rămânând alături de el vreme de 8 ani, până la

moartea acestuia. Înclinațiile poetice, talentul în domeniul teatrului le-a înnăbușit și s-a
dedicat total filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.Hr.) nu a putut fi de față, fiind
bolnav. Condamnarea la moarte nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze
(Apologia lui Socrate), dialogurile de tinerețe purtând marca puternică a filosofiei
socratice.

Refugiat o vreme la Megara, îl cunoaște pe filosoful Euclid din Megara(fr) (450 - 366
î.Hr.), un alt discipol al lui Socrate.[14] Realizează mai multe călătorii: în Egipt se
familiarizează cu matematica; în Cirene intră în legătură cu matematicianul Teodor; în
coloniile din Italia de Sud face cunoștință cu pitagoreicii; în Sicilia, la Siracuza este
invitat de tiranul Dionysios cel Bătrân. O tradiție spune că Dionysios cel Bătrân l-a
vândut pe Platon ca sclav în Egina deoarece îi considera supărătoare prezența, dar
prietenii l-au cumpărat și eliberat din sclavie. Acest fapt ar putea explica hotărârea lui
Platon de a se retrage din politică și de a deschide o școală filosofică la Atena, lângă
gimnaziul închinat eroului mitologic Academos, de unde și numele Academia.
Organizarea școlii era asemănătoare societăților pitagoreice, cu o ierarhie bine
structurată. Școala va funcționa aproape 1000 de ani, unul dintre obiectivele ei cele mai
importante fiind acela de a contribui la pregătirea politică a oamenilor politici. Academia
lui Platon este închisă în 529 d.Hr., la ordinul împăratului Iustinian.

După ce împlinise deja 60 de ani, Platon a mai efectuat două călătorii la Siracuza, în
speranța de a-l influența pe Dionysios cel Tânăr pentru proiectele sale de reformă
politică și filosofică. Din păcate, proiectul eșuează definitiv. S-a stins din viață, după
cum spune Cicero, „cu condeiul în mână” („scribens mortuus est”).
Opera[modificare | modificare sursă]
Este cel dintâi filosof de la care au rămas scrieri complete: 35 de dialoguri și 13 scrisori
(dintre care doar una, a șaptea, pare a fi autentică). El a creat specia literară a
dialogului, în care problemele filosofice sunt abordate prin discuția dintre mai mulți
interlocutori, Socrate fiind cel mai adesea personajul principal. Lewis Campbell a fost
primul cercetător care a demonstrat prin studiul stilometric că
dialogurile Philebos, Critias, Legile, Timaios și Omul politic pot fi grupate și sunt clar
distinse de Parmenide, Phaidros, Republica și Theaitetos. Studiile recente
demonstrează imposibilitatea stabilirii ordinii cronologice a dialogurilor, care tradițional
sunt grupate după criterii tematice și încearcă să urmărească o evoluție a gândirii lui
Platon. Cronologia dialogurilor nu mai poate fi stabilită astăzi decât în linii mari.

Dialoguri de tinerețe[modificare | modificare sursă]

Aceste dialoguri sunt unite prin prezența lui Socrate și reprezintă cea mai veridică sursă
despre personalitatea și filosofia sa, de aceea sunt supranumite „dialoguri socratice”.
Majoritatea îl prezintă pe Socrate discutând un subiect de natură etică (prietenia,
pietatea) cu un prieten sau cu cineva pe care îl crede expert în domeniu. Cu ajutorul
unui șir de întrebări interlocutorii săi înțeleg că cunoștințele lor sunt superficiale și nu
sunt adevărate.

 Apărarea lui Socrate (Ἀπολογία Σωκράτους)

 Euthyphron (Εὐθύφρων)
 Criton (Κρίτων)
 Protagoras (Πρωταγόρας)
 Ion (Ἴων)
 Lahes (Λάχης)
 Lysis (Λύσις)
 Charmides (Χαρμίδης)
 Republica (Πολιτεία), cartea I
Dialoguri de tranziție[modificare | modificare sursă]
În unele din dialogurile din tinerețe Socrate este prezentat de Platon ca oferind
răspunsuri clare la întrebările interlocutorilor, punând baza unei doctrine filosofice. În
discuțiile ținute de Socrate intervine și Platon, care începe să promoveze ideile proprii,
cum ar fi că bunătatea este înțelepciune, și că nimeni nu face răul cu bunăvoință.
Aceste idei probabil aparțineau lui Socrate, dar sunt preluate de Platon și ulterior
elaborate. Specifice acestui grup de dialoguri sunt ideile platonice despre imortalitatea
sufletului, justiție, și cunoștințe. Pentru prima dată, Platon exprimă ideea
că cunoștințele vin din înțelegerea formelor (sau esențelor) neschimbătoare ale
lucrurilor, astfel elaborând binecunoscuta „teorie a formelor”.
  Gorgias (Γοργίας)
 Menon (Μένων)
 Euthydemos (Εὐθύδημος)
 Hippias Minor (Ἱππίας ἐλάττων)
 Cratylos (Κρατύλος)
 Hippias Maior (Ἱππίας μείζων)
 Menexenos (Μενέξενος)
Dialoguri de maturitate[modificare | modificare sursă]
 Banchetul (Συμπόσιον)
 Phaidon (Φαίδων)
 Phaidros (Φαῖδρος)
 Republica (Πολιτεία), cărțile II — X
Dialoguri de bătrânețe[modificare | modificare sursă]
 Theaitetos (Θεαίτητος)
 Parmenide (Παρμενίδης)
 Sofistul (Σοφιστής)
 Timaios (Τίμαιος)
 Omul politic (Πολιτικός)
 Philebos (Φίληβος)
 Critias (Κριτίας)
 Legile (Νόμοι)

Doctrina[modificare | modificare sursă]

Platon și Aristotel, de Rafael

Dialectica[modificare | modificare sursă]
Dialectica este metoda prin care se ajunge la cunoașterea ideii, obiectul cunoașterii
adevărate (episteme); procedeul prin care se ajunge din lumea sensibilă în lumea
suprasensibilă; în cunoașterea metafizică intervine intelectul analitic (dianoia) și
intelectul pur (nous). Mitul peșterii este o imagine alegorică a lumii și a modului cum
poate fi cunoscută.

Metafizica[modificare | modificare sursă]

Platonismul este un termen folosit de savanți pentru a se referi la consecințele
intelectuale ale negării realității lumii materiale. În unele dialoguri, cel mai remarcabil,
în Republica, Socrate inversează intuiția oamenilor despre ce se poate cunoaște și ce
este realitate. În timp ce toți oamenii acceptă realitatea obiectelor, care sunt perceptibile
simțurilor lor, Socrate are o atitudine disprețuitoare față de oamenii, care cred că pentru
a deveni reale lucrurile trebuie să fie palpabile. În Theaetetus, el îi numește „eu mousoi:
ad literam «fericiți fără muze»”(Theaetetus 156a). Cu alte cuvinte, acești oameni trăiesc
fără inspirația divină, care îi dă lui, și altor oameni ca el, accesul la înțelesuri superioare
despre realitate.

Ideea lui Socrate, că realitatea nu este disponibilă celor ce folosesc simțurile, a creat
divergențe cu locuitorii Atenei și cu simțul comun. Socrate credea că cel care vede cu
ochii este orb, și această idee este cel mai des amintită în legătură cu alegoria peșterii.
Alegoria peșterii (Republica 7. 514a) este o asemănare paradoxală prin care Socrate
argumentează că lumea invizibilă este cea mai inteligibilă („noeton”) și că lumea vizibilă
(„(h)oraton”) este cel mai puțin posibilă pentru cunoaștere, și cea mai obscură.

Teoria ideilor[modificare | modificare sursă]

Teoria ideilor reprezintă nucleul filosofiei platonice ce se regăsește
în Phaidon, Republica (cărțile VI — VII), Banchetul și Phaidros.

Distincția existența sensibilă/existența inteligibilă este baza teoriei ideilor; planul

existenței sensibile este acela al realității aparente, accesibilă cunoașterii prin simțuri,
lumea Peșterii care fundamentează opinii (doxa); planul existenței inteligibile este acela
accesibil doar cunoașterii de tip rațional, lumea din afara Peșterii, lumea Formelor Pure,
a Ideilor, lumea metafizică a realității esențiale.

Ideile se caracterizează prin:

 Desemnează o existență absolută (sunt simple)

 Sunt o existență substanțială (există în sine și prin sine)
 Reprezintă o existență eternă
 Desemnează o existență universală (ideea închide în sine toate calitățile
particulare)
  Desemnează o existență imuabilă (neschimbătoare)
Lumea sensibilă este o copie palidă a lumii Ideilor; corpurile fizice nu au realitate decât
dacă participă („methexis”) la Idei ca prototipuri („paradigma”) ale lucrurilor.

„Mitul Peșterii” (Republica, cartea a VII–a):

 simboluri:
o peștera — lumea sensibilă (a realității aparente);
o întunericul peșterii — ignoranța omului incult, limitat;
o lanțurile — prejudecățile, simțurile care ne limitează;
o focul — lumina cunoașterii;
o umbrele de pe peretele peșterii — imaginile corpurilor fizice,
aparențele care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul
percepțiilor și al imaginației);
o corpurile purtate prin fața focului — aparențele adevărate,
realitatea fizică, generează opiniile adevărate („orthe doxa”), suișul
greu spre ieșirea din peșteră — drumul inițiatic spre cunoașterea
esențială, cunoașterea prin intelectul analitic;
o contemplarea lumii din afara peșterii — cunoașterea metafizică,
prin intelectul pur (episteme, cunoașterea adevărată prin intelect și
rațiune)
o Soarele — Ideea Binelui (Perfecțiunea)
Sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este simplu, nemuritor, cunoaște lumea
inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forță o constituie erosul (iubirea —
are ca efect uitarea, în vederea dobândirii purității primare); cunoașterea Ideilor este
doar o reamintire („anamnesis”) a sufletului încarcerat în corpul fizic (ideea corpului —
închisoarea este o reminescență a orfismului); menirea sufletului este să pregătească
omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemuritor și întoarcerea în lumea ideilor);
condiția eliberării definitive a sufletului este o viață virtuoasă; filosofia este pregătirea
sufletului pentru recunoașterea imortalității sale. Teoria Ideilor a fost sever criticată de
către Aristotel, dar și de către Plato în dialogul Parmenide.

Teoria formelor[modificare | modificare sursă]

„Teoria formelor” se referă la încrederea lui Platon precum, că lumea materială care ne
înconjoară nu este una reală, ci numai o umbră a lumii reale. Platon vorbea despre
forme când încerca să explice noțiunea de universalii. Formele, după Platon, sunt
prototipuri sau reprezentări abstracte a unor tipuri sau proprietăți (adică universalii) a
lucrurilor pe care le vedem în jurul nostru.

Statul ideal[modificare | modificare sursă]

  Este statul în care domnește dreptatea, o virtute conform căreia fiecare tip
uman se ocupă de ceea ce-i este orânduit prin funcția sufletească dominantă:
cei capabili de practicarea virtuții rațiunii (înțelepciunea) elaborează legi, cei
capabili de practicarea virtuții părții pasionale (curajul) se ocupă cu apărarea,
iar cei înzestrați cu posibilitatea practicării virtuții corespunzătoare părții
apetente a sufletului (cumpătarea) sunt responsabili de asigurarea resurselor.
Există astfel o ierarhie a unor clase sociale determinate natural: înțelepții,
militarii, respectiv agricultorii și meșteșugarii.
O altă condiție a oikeiopragiei (în afară de practicarea de către fiecare tip uman a
acelor activități care i se potrivesc) este păstrarea ierarhiei claselor.
Scopul statului este realizarea binelui tuturor:

 Clasele sociale, orânduite ierarhic, corespund celor trei părți ale sufletului:
clasa meșteșugarilor (demiurgii) corespunde părții apetente, clasa
războinicilor (apărătorii, phylakes) corespunde părții pasionale, clasa
conducătorilor (archontes, filosofii sau înțelepții) corespunde părții raționale.
 Comunismul aristocratic — luptătorii și conducătorii, pentru a nu fi ispitiți de
putere sau de preocupări care nu sunt proprii virtuților lor, nu vor poseda
nimic personal (proprietăți, bani, femei) ci totul va fi în comun (casă, avere,
femei, copii).
 Femeile au aceleași drepturi și obligații ca și bărbații.
 Este o aristocrație a rațiunii, înțeleasă de unii exegeți drept teocrație laică,
deși statul rațiunii și a contemplării Ideilor la Platon are și un sens religios.
 Armonia statului se realizează numai când conducătorii sunt filosofi, demiurgii
îi hrănesc pe apărători și conducători, iar apărătorii se ocupă numai de
siguranța statului.
 Formele degenerate (imperfecte) ale statului:
o timocrația — conducerea de către soldați
o oligarhia — conducerea exercitată de cei bogați
o democrația — conducerea poporului (periculoasă pentru că
încurajează ignoranța — înțeleasă de cei ignoranți drept gândire
liberă, promovarea scopurilor personale, egalitatea — cu sensul de
părăsire a oikeiopragiei, alegerea capricioasă a conducătorilor)
o despotismul — cea mai rea formă de corupere a puterii (un individ
acaparează puterea și conduce de dragul propriei măriri)
 Cetatea sau statul ideal conceput în dialogul Republica nu este un proiect
politic, ci o analogie utilizată de Platon pentru a putea răspunde la întrebarea
ce indică tema dialogului: „Ce este dreptatea?”. Astfel, teoria facultăților și
virtuților sufletului, precum și proiectarea ei asupra ideii de stat, reprezintă un
model pentru identificarea formei dreptății ca oikeiopragia. Nici statul ideal,
nici sufletul perfect armonizat în acord cu dreptatea, nu există în lumea
sensibilă. În domeniul sensibil, al lucrurilor corporale, există numai formele
 corupte ale Ideilor sau paradigelor (fie că este vorba de Ideea de Cetate, fie
de altele).

Ediții[modificare | modificare sursă]

 Omnia Platonis Opera, Venise, 1513.
 Platonis omnia Opera cum commentariis Procli in Timaeum et Politica, Bale,
1534.
 Platonis Opera quae extant omnia, ex nova Joan. Serrani interpretatione,
perpetuis ejusdem notis illustrata, 3 vol., Paris, H. Estienne, 1578.

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ a b Biblioteca Electronică Maghiară
2. ^ a b c Platon — Œuvres complètes[*], p. IX Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
3. ^ a b Platon — Œuvres complètes[*], p. 2060 Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
4. ^ Ariston 11 (Pauly-Wissowa)[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
5. ^ Glaukon 7 (Pauly-Wissowa)[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
6. ^ Antiphon 5 (Pauly-Wissowa)[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
7. ^ Cooper and Hutchinson, John M., D. S. (1997). Plato, Complete Works. Hackett Publishing.
p. "Introduction".
8. ^ Encyclopaedia Britannica (2002). Plato.
9. ^ Whitehead 1978, p. 39
10. ^ Michel Foucault, The Hermeneutics of the Subject
11. ^ Friedrich Wilhelm Nietzsche, Beyond Good and Evil
12. ^ Plato | Internet Encyclopedia of Philosophy (în engleză)
13. ^ Dal Maschio, E. A., Platon, adevărul este în altă parte. București, Litera, 2020, pp. 14-15
14. ^ fr Diogenes Laertios, Vies, doctrines et sentences des philosophes illustres, édition
bilingue, Livre III, paragraphe 6, online, accesat 10 mai 2014.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 Elisabeth Clement, Chantal Demonque, Laurence Hansen-Love, Pierre
Kahn, Dicționar Enciclopedic de Filosofie. ISBN 973-684-299-1
 Vasile Muscă, Alexander Baumgarten, Filosofia politică a lui Platon,
București, 2006. ISBN 973-46-0126-1
 Mugurel Păvălucă, Cunoașterea la Platon și la Sfântul Dionisie Areopagitul,
București, 2006. ISBN 973-87429-7-8
 Vasile Muscă, Introducere în filosofia lui Platon, București, 2002. ISBN 973-
683-854-4
 Cosma, D., Socrate, Bruno, Galilei în fața justiției, Editura Sport-Turism,
București, 1982
 Bernal, J. D., Știința în istoria societății, Editura Politică, București, 1964
Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]
 Florin Călian, Plato’s Psychology of Action and the Origin of Agency,
L'Harmattan, pp. 9-22 (2012)
 R. M. Hare, Platon, Humanitas, 2006

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Platon

La Wikisursă există texte originale legate de Πλάτων

La Wikisursă există texte originale legate de Platon

Caută „Platon” în Wikționar, dicționarul liber.

La Wikicitat găsiți citate legate de Platon.

 Platonismul și aristotelismul românesc - Lista cărților publicate despre Platon

și Aristotel
 en Stanford Encyclopedia of Philosophy -Platon
 en W.K.C. Guthrie, A History of Greek Philosophy, vol. IV, Platon
 en Dialogurile lui Platon

v•d•m
Subiecte legate de Grecia Antică

Marea
Locuri Egee · Helespont · Macedonia · Sparta · Atena · Corint · Termopile · Antiohia · Alexandria · Pergamon · Milet · Delphi
· Olimpia · Troia

Viață Agricultura · Arta · Economia · Dreptul · Medicina · Pederastia · Sclavia

Filozofie Pitagora · Heraclit · Parmenide · Protagora · Empedocle · Democrit · Socrate · Platon · Aristotel · Zenon · Epicur

Literatur
Homer · Hesiod · Pindar · Eschil · Sofocle · Euripide · Aristofan · Herodot · Tucidide · Xenofan · Polybius · Esop
ă

Arhitect Parthenon · Templul lui Artemis · Acropole · Statuia lui Zeus · Colosul din Rodos · Templul lui Hefaistos
 ură

Cronolog
Civilizația egeeană · Civilizația miceniană · Evul mediu grec · Grecia antică · Grecia elenistică · Grecia romană
ie

Mitologie Mitologia greacă · Lista personajelor mitologice elene

Liste Persoane notabile · Geografi · Orașe

Portal Grecia Antică

v•d•m
Filozofi din Grecia Antică

Anaxagora • Anaximandru • Anaximene • Antistene • Aristotel • Democrit • Diogene din

Filozof Sinop • Epicur • Empedocle • Heraclit • Hypatia din
i Alexandria • Leucip • Gorgias • Parmenides • Pitagora • Platon • Prodicos din
Cheos • Protagoras • Socrate • Teofrast • Thales • Zenon din Eleea • Zenon din Kition

v•d•m
Dialogurile lui Platon

Apărarea lui
Dialoguri de tinerețe: Socrate · Euthyphron · Criton · Protagoras · Ion · Lahes · Lysis · Charmides · Repu
blica (I)

Gorgias · Menon · Euthydemos · Hippias Minor · Cratylos · Hippias

Dialoguri de tranziție:
Maior · Menexenos

Dialoguri de
Banchetul · Phaidon · Phaidros · Republica (II-X)
maturitate:

Dialoguri de Theaitetos · Parmenide · Sofistul · Timaios · Omul

bătrânețe: politic · Philebos · Critias · Legile

Categorie asociată: Dialogurile lui Platon

 v
 d
 m
Platoniști
Academicieni Vechi  Platon

 Speusippus

 Heraclide Ponticus

 Menedem di Pirra

 Eudoxus din Knidos

  Filip din Opunte

 Xenocrate

 Crantor

 Polemon

 Crates din Atena

 Arcesilaus

 Lacide

Medii  Telecle

 Evandru

 Hegesinus
 Carneade

 Clitomah
Noi
 Harmadas

 Filon din Larisa

 Antioh

 Philon din Alexandria

 Plutarh

 Albinus

 Alcinus
Medioplatoniști
 Atticus

 Maximus din Tir

 Numenius din Apameia

 Longinus

 Origen Păgânul
Neoplatoniști  Ammonius Saccas

 Plotin

 Discipolii lui Plotin

 Amelius
 Porfriu

 Iamblicus

 Sopater

 Sosipatra

 Edesius

 Dexippus

 Chrysanthius

 Iulian

 Salustiu

 Maximus din Efes

 Eusebiu din Mind

 Antoninus

 Hypatia

 Plutarh din Atena

 Macrobiu

 Asclepigene

 Hierocle

 Syrianus

 Hermias

 Edesia

 Proclus

 Ammonius Herminae

 Asclepiodot

 Marinus

 Zenodot

 Hegias
  Isidor

 Damascius

 Simpliciu

 Priscian

 Olimpiodor

 Ioan Filopon
 BIBSYS: 90059026

 BNE: XX1155787

 BNF: cb11920019p (data)

 CiNii: DA00163843

 GND: 118594893

 ISNI: 0000 0001 2096 7858

 LCCN: n79139459

 LNB: 000009227

 MusicBrainz: f414935c-7ea7-45d7-b243-d7c0990158d8

 NCL: 022772873
Control de
autoritate
 NDL: 00452937

 NKC: jn19981001996

 NLA: 35425332

 NSK: 000043578

 ICCU: CFIV007350

 SELIBR: 196943

 SNAC: w6715dwv

 SUDOC: 027076164

 ULAN: 500248317

 VIAF: 108159964

 WorldCat Identities (via VIAF): 108159964

Categorii:
 Nașteri în 427 î.Hr.
 Decese în 347 î.Hr.
 Platon
 Logicieni
 Eponime ale craterelor de pe Lună
 Eponime ale asteroizilor
 Filozofi politici
 Filozofi din secolul al IV-lea î.Hr.
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 28 octombrie 2023, ora 22:57.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot
exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Cod de conduită

 Dezvoltatori

 Statistici

 Declarație cookie

 Versiune mobilă