Platon

Platon (în greaca veche: Πλάτων; Plátōn; n. 7 mai 427 î.Hr.,[1] Atena clasică, Liga de la
Delos[2] – d. 347 î.Hr.,[2] Atena clasică, Liga de la Delos) a fost un filozof al Greciei antice și
fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura pivotantă pentru dezvoltarea
filosofiei, în special a tradiției Occidentale. Spre deosebire de ceilalți filosofi contemporani ai
săi, întreaga operă a lui Platon se presupune că a supraviețuit intactă pentru mai bine de
2500 de ani.[4]

Alături de profesorul său, Socrate, și de cel mai cunoscut student al său, Aristotel, Platon a
pus bazele filosofiei Occidentale și științei.[5] După spusele lui Alfred North Whithead:
„caracterizarea în general cea mai sigură a tradiției filosofice europene este că ea constă
într-o serie de note de subsol la scrierile lui Platon.”[6] Dincolo de importantele sale
contribuții care au ajutat la închegarea filosofiei, științei și matematicii pe continentul
european, Platon este de asemenea adesea considerat ca fiind unul dintre importantele
personaje fondatoare ale religiei și spiritualității occidentale.[7] Friedrich Nietzsche, alături
de alți gânditori, au caracterizat Creștinismul ca fiind ,,platonism pentru mase”[8]. Influența
lui Platon asupra gândirii creștine este adesea văzută ca fiind mediată de către Sfântul
Augustin de Hipona, acesta din urmă fiind unul dintre cei mai importanți teologi și filosofi din
istoria Creștinătății.

Platon a inovat dialogul scris și formele dialectice în filosofie, care originează odată cu el. În
special prin dialogurile Republica și Legile, Platon pune bazele și filosofiei politice
occidentale, producând unele dintre cele mai timpurii tratate politice scrise din perspectivă
filosofică.

La rândul său, Platon a fost profund influențat de predecesori precum Socrate, Parmenide,
Heraclit și Pitagora, cu toate că puține dintre textele acestora s-au păstrat și majoritatea
cunoștințelor care mai există aceștia provin din dialogurile lui Platon.

S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insula Egina, având ca tată pe Ariston
(descendent al regelui mitic Codros) și ca mamă pe Perictione (care provenea dintr-o familie
înrudită cu Solon). Numele său de naștere era Aristocles; Platon a fost o poreclă primită
datorită pieptului său lat. Copilăria îi este marcată de războiul peloponesiac și de luptele
civile între democrați și aristocrați.

La 20 de ani îl cunoaște pe Socrate, rămânând alături de el vreme de 8 ani, până la moartea

acestuia. Înclinațiile poetice, talentul în domeniul teatrului le-a înnăbușit și s-a dedicat total
filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.Hr.) nu a putut fi de față, fiind bolnav. Condamnarea
nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze (Apologia lui Socrate), dialogurile de
tinerețe purtând marca puternică a filosofiei socratice.

Refugiat o vreme la Megara, îl cunoaște pe filosoful Euclid din Megara(fr) (450 - 366 î.Hr.), un
alt discipol al lui Socrate.[10] Realizează mai multe călătorii: în Egipt se familiarizează cu
matematica; în Cirene intră în legătură cu matematicianul Teodor; în coloniile din Italia de
Sud face cunoștință cu pitagoreicii; în Sicilia, la Siracuza este invitat de tiranul Dionysios cel
Bătrân. O tradiție spune că Dionysios cel Bătrân l-a vândut pe Platon ca sclav în Egina
deoarece îi considera supărătoare prezența, dar prietenii l-au cumpărat și eliberat din
sclavie. Acest fapt ar putea explica hotărârea lui Platon de a se retrage din politică și de a
deschide o școală filosofică la Atena, lângă gimnaziul închinat eroului mitologic Academos,
de unde și numele Academia. Organizarea școlii era asemănătoare societăților pitagoreice,
cu o ierarhie bine structurată. Școala va funcționa aproape 1000 de ani, unul dintre
obiectivele ei cele mai importante fiind acela de a contribui la pregătirea politică a oamenilor
politici. Academia lui Platon este închisă în 529 d.Hr., la ordinul împăratului Iustinian.

După ce împlinise deja 60 de ani, Platon a mai efectuat două călătorii la Siracuza, în speranța
de a-l influența pe Dionysios cel Tânăr pentru proiectele sale de reformă politică și filosofică.
Din păcate, proiectul eșuează definitiv. S-a stins din viață, după cum spune Cicero, „cu
condeiul în mână”

Este cel dintâi filosof de la care au rămas scrieri complete: 35 de dialoguri și 13 scrisori
(dintre care doar una, a șaptea, pare a fi autentică). El a creat specia literară a dialogului, în
care problemele filosofice sunt abordate prin discuția dintre mai mulți interlocutori, Socrate
fiind cel mai adesea personajul principal. Lewis Campbell a fost primul cercetător care a
demonstrat prin studiul stilometric că dialogurile Philebos, Critias, Legile, Timaios și Omul
politic pot fi grupate și sunt clar distinse de Parmenide, Phaidros, Republica și Theaitetos.
Studiile recente demonstrează imposibilitatea stabilirii ordinii cronologice a dialogurilor, care
tradițional sunt grupate după criterii tematice și încearcă să urmărească o evoluție a gândirii
lui Platon. Cronologia dialogurilor nu mai poate fi stabilită astăzi decât în linii mari.