Cei mai influenţi greci din antichitate…

Impactul Greciei Antice asupra culturii europene este de netãgãduit, iar moştenirea sa culturalã este una din cele mai bogate,
variind de la literatura, arhitecturã, jocuri olimpice, ştiinţã, pânã la matematicã şi politicã. Iatã doar câţiva dintre cei mai
memorabili greci care au avut ceva de oferit omenirii…

Alexandru cel Mare. Nãscut la Pella în 356 a. Hr., Alexandru îl are ca tuture pe Aristotel pãnã la vârsta de 16 ani. La 30 de ani este
fãuritorul unuia dintre cele mai vaste imperii din lumea anticã, care se întinde la Marea Ionianã la Himalaya. Rãmâne neînvins în bãtãlie şi
este considerat unul dintre cei mai mari comandanţi din istorie. Alexandru îi urmeazã la tron tatãlui sãu în 336 a.Hr., dupã ce acesta este
asasinat. Ca general continua expansiunea începutã de Filip. In 334 a.Hr. invadeazã Asia Micã aflatã sub control person şi întreprinde o serie
de campanii care se întind pe 10 ani. Alexandru nimiceşte puterea persona în mai multe rânduri, notabile fiind luptele de la Issos şi
Gaugamela. Ulterior îl rãstoarnã pe Darius al III-lea şi cucereşte întregul Imperiul Persan. La momentul respective imperiul se întinde de la
Marea Adriaticã la Indus.

Urmãrind sã ajungã la capãtul lumii, invadeazã India în 326, dar este forţat sã comande retragerea trupelor. Moare în Babylon în 323, fãrã a
duce la bun sfârşit campanile plãnuite care ar fi început cu o incursiune în Arabia. În anii de dupã moartea sa rãzboaiele civile scindeazã
imperiul în mai multe state cârmuite de diadohi. Moştenirea lui Alexandru include difuziunea culturalã pe care au presupus-o cuceririle sale.
Fondeazã cam 20 de oraşe care îi poartã numele, cel mai important fiind Alexandria Egiptului. Plasarea de colonişti greci şi rãspândirea
culturii greceşti în est rezultã în civilizaţia elenisticã, ale cãrei aspect încã mai persist în tradiţii bizantine de secol 15. Alexandru devine un
personaj legendary în genul lui Ahile, figurând adesea în istoria şi mitologia greacã.

Socrate. Creditat drept unul dintre fondatorii filozofiei vestice, este o figurã enigmaticã cunoscutã mai ales prin scrierile elevilor sãu Platon
şi Xenofon, precum şi comediile lui Aristofan. Prin portretul pe care i-l face Platon, Socrate capãtã un renume în domeniul eticii şi tot el dã
numele conceptelor de ironie socraticã şi metodã socraticã. Ultima reprezintã un instrument foarte uzitat în dezbateri şi este un tip de
pedagogie în care se pun întrebãri nu numai pentru a atrage rãspunsuri, ci şi pentru a încuraja analiza. Tot Socrate al lui Platon aduce
contribuţii în domeniul logicii şi epistemologiei, iar influenţa ideilor sale rãmâne puternicã în cultura occidentalã, fiind perceput ca un fel de
idol, maestru al filozofiei.

Homer. Autorul Iliadei este celebrat în tradiţia vesticã drept cel mai mare poet epic grec. Ciclul sãu epic stã la baza canoanelor literaturii,
având o influenţã covârşitoare asupra istoriei literaturii. Contribuţia pe plan formativ a lui Homer, în conturarea culturii greceşti, este
recunoscutã de majoritatea cercetãtorilor. Opera sa relevã multe trãsãturi ale grecilor din epoca arhaicã, poetul elogiind curajul, onoarea sau
elocinţa care rãmân emblematice de 3000 de ani pentru scritori şi artişti din toatã lumea.

Aristotel. Filozof multivalent, se ocupã de multe subiecte, incluzând fizica, metafizica, poezia, teatrul, muzica, logica, retorica, lingvistica,
politica, etica, biologia sau zoologia. Împreunã cu Platon şi Socrate, Aristotel este şi el un personaj fondator al culturii occidentale. Scrierile
sale creeazã pentru prima datã un sistem complex care cuprinde morala, estetica, logica şi ştiinţa, politica şi metafizica. Abordãrile sale
privitoare la ştiinţele natural au avut efecte considerabile asupra dezvoltãrii învãţãturiii medievale şi renascentiste. În zoologie afirmaţiile
sale capãtã valoare de adevãr abia în secolul al 19-lea. Lucrãrile sale conţin cele mai timpurii studii de logicã formalã. Gândirea teologicã şi
filozoficã din tradiţiile islamicã şi iudaicã îi datoreazã la rândul lor destul de mult, ca sã nu mai vorbim de tradiţia scolasticã a bisericii
catolice. Toate aspectele filozofiei sale continua sã fie obiect de studio în mediile academice. Din pãcate, doar o treime din scrierile sale s-a
pãstrat.

Platon. Elev al lui Socrate şi fondator al Academiei din Atena, prima instituţie de învãţãmânt avansat din vest. Împreunã cu Socrate şi
Aristotel, este unul din pãrinţii culturii occidentale. În faimoasele cuvinte al lui A.N. Whitehead:“Cea mai sigurã caracterizare a tradiţiei
filozofice occidentale este aceea cã ea constã din nişte note de subsol la filozofia lui Platon. Nu mã refer la schema sistematicã de gândire pe
care învãţaţii au extras-o din scrierile sale. Mã refer la bogãţia de idei generale care se regãsesc acolo”. Dialogurile sale sunt un instrument
util în învãţarea logicii, matematicii, eticii, retoricii.

Pericle. Om de stat remarcabil, orator şi general atenian în timpul epocii de aur a oraşului. Influenta sa asupra societãţii ateniene este atât de
proeminentã încât istoricul Tucidide îl declarã “primul cetãţean al Atenei”. Pericle transformã Liga de la Delos într-un veritabil imperiu
atenian şi este commandant în primii doi ani ai rãzboiului peloponeziac. Periada dintre 461 şi 429 a.Hr. este cunoscutã şi drept epoca lui
Pericle, deşi perioada respective poate include vremuir mai timpurii, ca de pildã rãzboaiele Greco-persane. Pericle a susţinut artele şi
literature, motiv pentru care Atena se afirmã ca central cultural şi educaţional al lumii antice. Elaboreazã un proiect ambiţios care genereazã
majoritatea structurilor de pe Acropole. Proiectul înfrumuseţeazã oraşul, îi expune Gloria, dar oferã şi de muncã oamenilor. Mai mult, Pericle
mizeazã atât de mult pe democraţia atenianã încât unii critici l-au numit populist. Cea mai vizibilã moştenire se gãseşte în operele literare şi
artistice ale epocii de aur, despre care un istoric grec spunea cã sunt suficiente pentru a înscrie numele Greciei în eternitate. Discursul la
funeraliile celui valorizat ca idealul omului de stat devine sinonim cu chemarea la lupta pentru democraţia participativã.

Pitagora. Are contribuţii majore în religie şi teologie în secolul al VI-lea. Adesea este apreciat drept un mathematician talentat, un mistic şi
om de ştiinta, dar cel mai cunoscut este pentru teorema omonimã. Totuşi, pentru cã legenda umbreşte opera sa în şi mai mare mãsurã
comparative cu alţi filozofi presocratici, se pot spune relative puţine despre învãţãturile sale. Multe dintre realizãrile sale este posibil sã fie de
fapt ale colegilor sau succesorilor sãi. Se spune cã este primul care s-ar fi numit filozof, sau iubitor de filozofie, iar ideile pitagoreice au avut
un impact deosebit asupra lui Platon şi implicit asupra întregii culturi europene.

Arhimede. Arhimede din Syracuza a fost mathematician, fizician, inginer, inventator şi astronom. Deşi se cunosc puţine detalii despre viaţa
sa, este privit ca unul din principalii oameni de ştiinţã din antichitatea clasicã. Printer inovaţiile sale din fizicã se numãrã principiile
hidrostaticii, staticii şi principiul levierului. Concepe maşinãrii precum dispositive de asediu sau pompa care îi poartã numele. Experimentele
moderne au confirmat cã Arhimede a construit maşini capabile de a da foc corãbiilor folosind un sistem de oglinzi. Mathematician eminent,
calculeazã aria de sub arcul de parabolã şi oferã o arpoximare destul de exacta a lui pi. Defineşte de asemenea spirala care îî poartã numele,
calculeazã formulele pentru volumele suprafeţelor de revoluţie şi realizeazã un sistem ingenious pentru a exprima numere foarte mari. Spre
deosebire de invenţiile sale, scrierile matematice sunt mai puţin cunoscute în antichitate. Matematicieni din Alexandria îl citeazã, dar prima
compilaţie serioasa apare în 530 a.Hr. sub pana lui Isidor din Milet, în vreme ce comentariile lui Eutocius din secolul al VI-lea deschid calea
unui public mai numeros. O importantã descoperire se face în 1906, când se scot la ivealã opera necunoscute pânã atunci, care oferã o nouã
perspective asupra rezultatelor sale matematice.

Leonida. Eroul-rege al Spartei, al 17-lea pe linia Agizilor, unul dintre fiii lui Anaxandridas al II-lea, ilustrat în mitologie sub chipul unui
descendent al lui Herakles. Notabil pentru nãtãlia de la Termopile, cea mai faimoasã mişcare de rezistentã din antichitate. Povestea luptei cu
soarta ne este transmisã de Herodot. Deşi cifrele sunt exagerate (300 vs. 2 milioane), apar astfel în multe lucrãri vreme de secole,
performanţa apãrãtorile servind ca exemplu crucial de bravurã şi exploatarea a condiţiilor de teren. Ba mai mult, serveşte şi ca exemplu de
superioritate a unei armate de voluntari. Sacrificiul spartanilor dã naştere unei referinte culturale de necontestat.

Herodot.Istoric grec din Halicarnassus, Caria, trãieşte între circa 484 şi 425 a.Hr. Pãrintele istoriei este primul care adunã materialele
sistematic şi le analizeazã oarecum acurateţea, aranjându-le într-o formã narativã vivace. Istoriile, capodopera sa, este o documentare a
cercetãrii sale, o investigare a originii rãzboaielor greco-persane care include o sumedenie de informaţii geografice şi etnografice. Deşi unele
dintre relatãri nu sunt precise, el pretinde cã relateazã din ce i se spune. Despre istoric existã informaţii preacare.

Democrit. Nãscut în Abdera, elev al lui Leucip, care formuleazã teoria atomica. Contribuţiile sale exact sunt greu de disociat de cele al
profesorului sãu. Speculaţiile lor în privinţa atomilor se aseamãnã cât de cât cu înţelegerea structurilor în secolul al 19-lea, de aceea sunt
consideraţi mai mult oameni de ştiinta decât filozofi, cu toate cã ideilor lor au rãdãcini diferite. Ignorat în Atena, ii este binecunoscut lui
Aristotel. Platon în schimb îl detestã pe cel vãzut de mulţi pãrintele ştiinţei moderne.

Solon. “Evaluându-l pe Solon, sursele antice se axeazã pe cât de democraticã este constituţia. Dar Solon îşi primeşte extraordinara sarcinã de
la nobili, care vor ca el sã elimine posibilitatea ca poziţia nobililor sã fie rãsturnatã” (Stanton). Solon este om politic, legislator şi poet. Este
reţinut mai ales datoritã eforturilor de a opri declinul politic, economic şi moral în Atena arhaicã. Reformele sale eşueazã în scurt timp, şi
totuşi i se atribuie punerea bazeolor democraţiei ateniene.

Fidias.Sculptor, pictor şi architect din secolul al V-lea. Statuia lui Zeus din Olimpia, capodoperã a sa, era una din cele şapte minuni ale lumii
antice. Fidias mai elaboreazã şi statuia Atenei pe Acropole, Athena Parthenos, mai précis în interiorul Parthenonului, şi statuia Athenei
Promarchos, de bronz, aflatã între Parthenon şi Propylaea, o poartã monumental de la intrarea în Acropole. Înainte de rãzboiul peloponeziac,
Fidias este acuzat de sustragere de aur pãstrat statuia Athenei din Parthenon. Duşmanii lui Pericle gãsesc un martor fals pe nume Menon.
Fidias moare în închisoare, deşi Aspasia, soţia lui Pericle, este achitatã de acuzaţii.

Thales. Filozof din Milet şi unul din cei şapte înţelepţi ai lumii antice. Mulţi îl privesc drept primul filozof în tradiţia greacã. Potrivit lui
Bertrand Russell, filozofia occidentalã începe cu Thales. El a încercat sã explice fenomenele natural fãrã apelul la mitologie. În domeniul
matematic, utilizeazã geometria pentru a rezolva probleme, cum ar fi calculul înãlţimii piramidelor şi a distantelor corãbiilor de ţãrm. Este
creditat cu prima folosire a raţionamentului deductiv în geometrie, derivând patru corolare din teorema omonimã. Drept urmare este salutat
ca primul mathematician în toatã puterea cuvântului, primul personaj cãruia I se atribuie o descoperire matematicã. Este şi primul care
studiazã electricitatea.

Hippocrate.Medicul din Cos care a trait în era lui Pericle este o figurã remarcabilã în domeniul medicinii, numit pãrintele sãu în virtutea
cercetãrilor întreprinse şi fondãrii Scolii Hippocratice. El revoluţioneazã domeniul, delimitând disciplina de altele cu care a tot fost asociatã
(teurgia, filozofia) şi definind-o ca pe o profesie.