SCRIITORI GRECI:

Esop (în greacă Aisōpos, Aesopus, n. 620 î.Hr. - d. 560 î.Hr.) a fost un scriitor antic grec,
cunoscut pentru fabulele lui. Se crede că a fost sclav, mai târziu eliberat de stăpânul său.
Fabulist și filosof, atunci când îl sfătuia corect pe stăpânul său, era eliberat pe o perioadă
scurtă de vreme. Multe fabule ale sale s-au păstrat până în prezent.

Homer (gr. Ὅμηρος Hómēros) a fost un poet și rapsod grec legendar, căruia i se atribuie
scrierea Iliadei (Ἰλιάς) și Odiseei (Ὀδύσσεια). În antichitate, i-a fost atribuit uneori
întregul Ciclu Epic, care includea și alte poeme despre Războiul troian, precum și poeme
tebane despre Oedipus și fiii săi. Alte opere, precum corpul Cântecelor religioase
homerice, mini-epopeea comică Batrachomyomachia (Βατραχομυομαχία, „Războiul
dintre broaște și șoareci”) și epopeea Margites i-au fost atribuite, însă în prezent aceste
fapte sunt privite cu incertitudine.

Sofocle (Greacă veche Σοφοκλῆς-Sofokles - n. cca. 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.) a fost un poet
tragic grec. Împreună cu Eschil și Euripide a pus bazele tragediei clasice grecești[2].
Aduce însemnate inovații în tehnica teatrală: renunțarea la conexiunea trilogiei prin
crearea de piese independente, mărirea numărului choreuților de la 12 la 15, introducerea
celui de-al treilea actor, dezvoltarea dialogului, importanța acordată decorului și
costumelor[2]. Opera marelui poet tragic, continuator al lui Eschil, cuprinde peste 120 de
piese[3] (după diverse păreri și izvoare, numărul pieselor e de 123, 130, 133, ba chiar și de
140), dintre care ne-au mai rămas în întregime numai șapte.

Eschil (625456 î.Hr.; greacă: Αἰσχύλος, Aischylos) a fost un dramaturg grec antic,
considerat părintele tragediei clasice. S-a născut la Elefsina în anul 525 î.e.n. Tatăl său se
numea Ephorion și era descendent dintr-o familie nobilă și înstărită.

PICTORI GRECI:

Apelles (în greacă (Ἀπελλῆς) din Kos a fost un pictor grec care a trăit în a doua jumătate a
secolului al IV-lea î.Hr. la curtea lui Alexandru cel Mare și Ptolemeu I.

Unele picturi murale din Pompeii sunt, probabil, copii după lucrările sale sau inspirate
după acestea.

PERSONALITĂȚI CELEBRE:

Herodot din Halicarnas/Halikarnassos (greacă: Ήροδοτος, Herodotos, n. 484 î.Hr. - d.

cca. 425 î.Hr.) a fost un istoric grec. Herodot este considerat părintele disciplinei istoriei,
prin modul în care a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale. Până la
el evenimentele erau tratate în cronici sau epopei. Este cunoscut pentru scrierile sale
despre conflictul greco-persan, precum și pentru descrierile oamenilor și locurilor
vizitate.
S-a născut într-o familie aristocratică din orașul Halicarnas (în greacă Halikarnassos, azi
Bodrum, Turcia). Obligat să-și părăsească patria din cauza luptelor civile în care este
implicată familia lui, Herodot a trăit o vreme în Samos, iar după căderea tiranului
Lygdamis revine în orașul natal, călătorește mult și se stabilește la Atena. Aici se numără
printre prietenii lui Sofocle și este un apropiat al cercului lui Pericle.

Filozofi
Aristotel (în greacă: Αριστοτέλης, Aristoteles) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost
unul din cei mai importanți filozofi ai Greciei Antice, clasic al filozofiei universale, spirit
enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși bazele filozofiei au fost puse de Platon,
Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filozofia acestuia și a dezvoltat-o,
putându-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de
sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filozofice ca Metafizica, Logica
formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas
paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

Platon (în greaca veche: Πλάτων; Plátōn; n. 7 mai 427 î.e.n.,[1] Atena clasică, Liga de la
Delos[2] – d. 347 î.e.n.,[2] Atena clasică, Liga de la Delos) a fost un filozof al Greciei
antice și fondatorul Academiei din Atena. Este considerat figura pivotantă pentru
dezvoltarea filosofiei, în special a tradiției Occidentale. Spre deosebire de ceilalți filosofi
contemporani ai săi, întreaga operă a lui Platon se presupune că a supraviețuit intactă
pentru mai bine de 2500 de ani.[4]

Alături de profesorul său, Socrate, și de cel mai cunoscut student al său, Aristotel, Platon
a pus bazele filosofiei Occidentale și științei. [5] După spusele lui Alfred North Whithead:
„caracterizarea în general cea mai sigură a tradiției filosofice europene este că ea constă
într-o serie de note de subsol la scrierile lui Platon.” [6] Dincolo de importantele sale
contribuții care au ajutat la închegarea filosofiei, științei și matematicii pe continentul
european, Platon este de asemenea adesea considerat ca fiind unul dintre importantele
personaje fondatoare ale religiei și spiritualității occidentale. [7] Friedrich Nietzsche,
alături de alți gânditori, au caracterizat Creștinismul ca fiind ,,platonism pentru mase” [8].
Influența lui Platon asupra gândirii creștine este adesea văzută ca fiind mediată de către
Sfântul Augustin de Hipona, acesta din urmă fiind unul dintre cei mai importanți teologi
și filosofi din istoria Creștinătății.

Pitagora sau Pythagoras (în greacă: Πυθαγόρας; n. circa. 580 î.Hr. - d. circa. 495 î.Hr.)[2]
a fost un filosof și matematician grec, originar din insula Samos, întemeietorul
pitagorismului, care punea la baza întregii realități teoria numerelor și a armoniei. A fost
și conducătorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei). Scrierile sale nu s-au
păstrat. Tradiția îi atribuie descoperirea teoremei geometrice și a tablei de înmulțire, care
îi poartă numele. Ideile și descoperirile lui nu pot fi deosebite cu certitudine de cele ale
discipolilor apropiați.

Socrate
Oameni de stiinta:

Arhimede din Siracuza (în greacă Αρχιμήδης, Archimedes; n. aprox. 287 î.Hr. în
Siracusa, pe atunci colonie grecească, d. 212 î.Hr.) a fost un învățat al lumii antice.
Realizările sale se înscriu în numeroase domenii științifice: matematică, fizică,
astronomie, inginerie și filozofie. Carl Friedrich Gauss considera că Arhimede și Isaac
Newton au fost cei mai mari oameni de știință din întreaga istorie a civilizației umane.

Se cunosc puține detalii despre viața lui, dar este considerat drept unul din principalii
oameni de știință din antichitate. Printre altele a pus bazele hidrostaticii și a explicat legea
pârghiilor. I s-au atribuit proiectele unor noi invenții, inclusiv al unor mașini de asalt,
precum și șurubul fără sfârșit. Experimente moderne au arătat că Arhimede a proiectat
mașini capabile să scoată corăbiile din apă și să le dea foc folosind un sistem de oglinzi.[1]

Euclid (în greaca veche Εὐκλείδης, Eukleídēs, latinizat: Euclides; n. 323 î.e.n.[1] – d. 285
î.e.n.,[1] Alexandria, Egipt), numit și Euclid din Alexandria, a fost un matematician grec
care a trăit și a predat în Alexandria în Egipt, în timpul domniei lui Ptolemeu I (323 – 283
î.Hr.).

Hipocrat, Hipocrate sau Hippocrates din Kos (n. cca. 460 î.Hr. pe insula Cos din
Arhipelagul insulelor Sporade, d. cca. 370 î.Hr. în localitatea Larissa din Tessalia) a fost
cel mai vestit medic al Greciei antice și este considerat părintele medicinei. Numele lui
este legat de Jurământul lui Hipocrat, un adevărat codice moral al unui medic în
exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat și în zilele noastre în multe universități de
către absolvenții facultăților de medicină.

Conducători politici și militari

Alexandru cel Mare (în greacă Μέγας Αλέξανδρος, Megas Alexandros, n. 20 iulie 356
î.e.n., Pella, Macedonia Antică[1] – d. 10 iunie 323 î.e.n., Babilon, Macedonia Antică),
cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei
sau Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), a
fost unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale
spectaculoase i-au făcut pe macedoneni stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la
vârsta de 32 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.
Alexandru cel Mare a contribuit substanțial la răspândirea civilizației elenistice în
întreaga lume.

Pericle (aproximativ 495 - 429 î.Hr.) a fost un general, orator și om de stat atenian. A fost
conducător al Atenei între 443 și 429 î.Hr., timp în care a inițiat numeroase reforme
democratice, care au transformat orașul într-un centru politic, cultural, artistic și
economic al lumii grecești. A construit Partenonul, noul Erehteion și altele. În timpul
conducerii sale a început Războiul peloponesiac (431 - 404 î.Hr.), în care a fost implicată
și Atena. A fost răpus de ciumă, care a lovit Atena în perioada desfășurării acestui război.