O zi din viaţa unui spartan

. Educaţia spartană îşi are rădăcinile în tendinţele şcolilor din Insula Creta. Şcolile
spartane înfloresc în sec. al VII-lea – al IV-lea î. Hr., atunci când în oraş trăiau cca. 9000 de
aristocraţi, 250 000 de sclavi (hiloţi), şi un număr mic de perieci (oameni liberi). În acest oraş-
stat, populaţia avea o astfel de structură: un număr de oameni bogaţi (9000 în perioada de
înflorire a Spartei), şi un număr de 3 până la de 10-15 ori mai mare de sclavi, făuritori ai
lucrurilor. De aceea, oraşele-state erau oraşe sclavagiste, se bazau pe munca sclavilor.
În perioada de înflorire se dezvoltă aici cele mai vestite şcoli, care urmăreau formarea
unor excelenţi luptători pentru apărarea cetăţii. Cuvântul spartan are dublu sens: aminteşte de
numele oraşului-cetate Sparta; al doilea sens înseamnă severitate, ceva aspru, o disciplină
riguroasă, cazonă, militară, aşa cum s-a dezvoltat ulterior în Rusia. Educaţia spartană se făcea în
următoarele cicluri:
1. până la 7 ani – în familie, unde copiii erau crescuţi şi educaţi de către părinţi în mod
normal, dar se avea în vedere deprinderea copilului de mic cu efortul fizic, cu exerciţiile, cu
disciplina;
2. de la 12-18 ani – tinerii erau instruiţi şi educaţi în gimnazii (gimnaziile de stat = ageli).
Aici, accentul se punea pe exerciţiile fizice, pe fugă, săritură, luptă, aruncarea discului şi a
suliţei, în aşa fel încât să rezulte oameni foarte atletici, disciplinaţi, obişnuiţi şi cu greul, cu
drumurile lungi, cu căratul unor poveri, cu răbdatul de foame, de frig, cu abstinenţa;
3. de la 18 ani în sus – timp de 2-3 ani tinerii erau instruiţi să devină efebi (în înţelesul de
atunci, păstrat până azi însemna un tânăr atletic de o perfectă frumuseţe fizică, sprinten, subţire,
energic, proporţional dezvoltat, adică tipul tânărului ideal, care se obţine prin exerciţii fizice,
cumpătare, moderaţie, disciplină, cavalerism, rigurozitate). În acest al treilea ciclu, educaţia
consta, cu precădere, tot pe unele exerciţii fizice (jocul cu mingea, călăria, înotul, mânuirea
armelor). Un efeb însemna şi un militar, un cetăţean ideal. Educaţia spartană aproba, în cadrul
procesului instructiv-educativ, educaţia fizică, deprinderea tânărului cu tot felul de privaţiuni:
frigul, foamea, setea, boala, dormitul pe stuf, umblatul desculţ, îmbrăcămintea sumară. Educaţia
spartană mai presupunea utilizarea bătăii, uneori cu cruzime, exerciţii de supunere şi ascultare.
Educatorul trebuia recrutat dintre adulţi stăpâni de sclavi, cu următoarele calităţi: curaj,
înţelepciune, să poată fi model pentru tineri. Între legislatorii celebri amintiţi în Sparta, istoria îl
menţionează pe Licurg, cel care a voit, prin legile sale, ca toţi cetăţenii să treacă prin şcoli
spartane. Greşeala se pedepsea prin lege, pedeapsa fiind un element obligatoriu al educaţiei
spartane. Această educaţie includea, între altele, şi anumite marşuri nocturne sau înfruntări
bărbăteşti, presupunând ca un tânăr spartan să fie capabil să ucidă un sclav într-o luptă dreaptă.
Aşadar, educaţia spartană avea două laturi:
a. o educaţie fizică complexă, prioritară, cu extrem de multe elemente menite să formeze
tineri oţeliţi, riguroşi, disciplinaţi, puternici;
b. o educaţie intelectuală sumară, constând în însuşirea noţiunilor de scris, citit, cultivarea
vorbirii – foarte concisă, laconică, lapidară. Cei mai zgârciţi la vorbă erau cei din Laconia, unde
se cerea să vorbeşti puţin şi să faci mult. De aceea, cuvântul „laconic” nu se referă la oraşul
Laconia, ci la a vorbi foarte puţin.
Ţinând cont de aceste norme privind educaţia în oraşul-cetate Sparta, apreciez că o zi din
viaţa unui spartan era ocupată în mare măsură de exerciţii fizice, mai uşoare la vârste mai
fragede şi din ce în ce mai grele, o dată cu înaintarea în vârstă. Spre deosebire de tinerii din zilele
noastre, obişnuiţi din ce în ce mai puţin cu munca, tinzând spre o viaţă sedentară, în special în
faţa calculatoarelor, tinerii spartani erau adevărate modele de urmat în ce priveşte condiţia fizică
şi calităţile de sportivi. Dictonul latin „Mens sana in corpore sano” este de mare actualitate şi în
zilele noastre.