I)COMUNICAREA

Factorii Functii

comunicarii lingvistice

EMITOR = cel care transmite un mesaj; cel Functie

care comunica; sursa de informatie prezenta ntr-o situatie de comunicare emotiva

RECEPTOR = cel care primeste un mesaj; cel Functie

caruia i se adreseaza comunicarea; beneficiarul informatiei ntr-o situatie de conativa

comunicare.

MESAJUL = cantitatea de informatie care este Functie

transmisa; secventa de semnale (verbale sau nonverbale) pe care emitatorul poetica

o transmite catre receptor. Pentru a fi nteles, mesajul trebuie construit din
unitati/ elemente cunoscute deopotriva de emitator si de receptor. 0 fraza
poate fi purtatorul (vehiculul informatiei).

CODUL = tipul de semnale utilizat: lingvistic (oral sau scris), gestual, vizual, sonor; Functie
ansamblul semnelor prin care este transmis mesajul; n cazul textelor codul
metalingvis-
esteverbal.
tica

CANAL = suportul sau mediul prin care se transmite informatia. Canalul poate Functie
fi aerul prin care circula vocea n comunicarea orala; scrisoarea, telegrama, fatica
biletul, cartea (manuscrisul) n comunicarea scrisa; telefonul, faxul, posta
electronica n comunicarea rapida la distanta.

CONTEXTUL = aspectul la care se refera mesajul, referentul (domeniul n care se nca- Functie
REFERENTUL dreaza mesajul): tema, subiectul acestuia, care poate fi real (n textele referentiala
stiintifice sau publicistice) sau imaginar/ fictiv (n operele literare).

E ------------------------------------ R

CANAL

( CONTEXT/REFERENT )

Daca unul dintre itemi ti cere sa stabilesti elementele situatiei de comunicare, vei prezenta cei sase factori ai
comunicarii: emitator, receptor, mesaj, cod, canal si context/ referent.
II. FUNCIILE COMUNICRII (limbajului)

Fiecare functie se dezvolta n legatura cu unul dintre factorii actului de comunicare. Mai multe functii ale limbajului
se pot manifesta simultan, ntr-un mesaj, dar unele sunt dominante n anumite secvente.

1. Functia expresiva sau emotiva (centrata pe emitator). Sunt exprimate sentimentele, starile sau valorile
locutorului (=cel care vorbeste), adica subiectivitatea lui. ("vai!", "uf!", "of!", "ah!", "ura!", "valeu!", "aoleu!" etc!)

2. Functia de apel sau conativa (centrata pe receptor), prin care se exprima o ncercare de a-l influenta, de a-l
incita la actiune pe interlocutor printr-un ordin, rugaminte etc. -aceasta functie este pregnanta n comunicarea
cotidiana si n stilul oficial-administrativ. Verbe folosite: "Va rog"! "Te rog"!

3. Functia poetica (centrata pe mesaj), prin care se pune n valoare mesajul, forma n care este organizat/
structurat acesta. Prin functia poetica, textul este frumos, placut, amuzant, interesant. Este pusa n evidenta n
proverbe, zicatori sau n poezia moderna.

4. Functia metalingvistica (centrata pe cod), prin care se controleaza codul, cuvintele folosite, discutndu-le
ntelesul sau forma pentru a favoriza ntelegerea corecta. Este pregnanta n stilul stiintific, unde ntelegerea
mesajului si a conceptelor este esentiala.

5. Functia fatica (centrata pe canal), prin care se controleaza canalul, urmarind mentinerea contactului dintre
interlocutori, priri verificari sau confirmari. Este specifica unei comunicari la distanta, deoarece aici pot interveni
perturbari. Verbe folosite: "Ma auzi?", "Mai esti pe fir?"

6. Functia referentiala (centrata pe referent), prin care se transmit informatii despre lumea reala sau imaginara.
Este o functie dominanta n limbajul stiintific, dar ea are o pondere importanta n orice tip de comunicare. Exemple:
"Filmul ncepe la ora 15".

7. Functia reflexiva - ndeamna la reflectie, visare, filosofare.

III. SCOPUL COMUNICRII = ce urmareste emitatorul unui mesaj:

1. informativ = nsiruire de idei cu scopul de a informa receptorul.

2. persuasiv = se urmareste convingerea receptorului de calitatea unor produse pentru a le cumpara (n cazul
reclamelor sau a prezentarilor de produse).

3. predictiv = n cazul prognozelor meteo. Verbele sunt folosite la indicativ viitor.

Distinctia ntre literar/ nonliterar

Stilul beletristic sau al literaturii artistice se afla n opozitie cu celelalte stiluri functionale, care sunt nonliterare.
Pentru a argumenta ca un text este nonliterar se pot stabili urmatoarele trasaturi:

- folosirea cuvintelor cu sens denotativ;

- obiectivitatea - lipsa subiectivitatii;

- lipsa figurilor de stil;

- registrul de stil standard: fara arhaisme, regionalisme sau expresii populare;

- folosirea dominanta a modului indicativ;

- prezenta unor verbe sau expresii impersonale;

N- lipsa elementelor afective.

Textul nonliterar are dominant caracterul informativ (eventual si persuasiv), spre deosebire de textul beletristic/
literar care urmareste sa impresioneze cititorul (caracter emotiv).

A. TEXTUL LITERAR particularizeaz comunicarea artistic,pentru c n el se recunoate originalitatea

reflectrii lumii nconjurtoare de ctre creatorul operei artistice (populare sau culte). n text se
manifest funciapoetic a limbajului, prin excelen reflexiv, ntruct expresivitatea coninutului primeaz i nu
informaiile oferite.

B. TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica un coninut n care acioneaz, cu precdere, funcia
referenial. Vizeaz domenii diverse, de la cele tiinifice i juridico-administrative la mass-media audio-vizual,
concretizndu-se; cu ajutorul registrelor lingvistice (oral/ scris; popular/ cult; regional, colocvial, argoul i
jargonul). Indiferent de textul funcional reprezentat n comunicare, emitorul abordeaz obiectiv realitatea i
foloseteun limbaj comun, convenional, prin excelen tranzitiv (scopul principal este de a transmite informaii).

TEXTUL LITERAR

- caracter reflexiv

- subiectivitatea emitorului

- nclcarea intenionat a normelor lingvistice

- limbaj expresiv, realizat cu ajutorul figurilor de stil i al procedeelor artistice

- acioneaz funcia poetic

- modalizare afectiv maxim

TEXTUL NONLITERAR
- caracter tranzitiv
- obiectivitatea emitorului

- respectarea normelor de redactare a textului funcional

- limbaj specializat pe domenii de activitate

- acioneaz funcia referenial

- modalizare afectiv minim

Reguli pentru realizarea unui text argumentativ:

1. Formularea clara a ipotezei/ a propriei opinii fata de afirmatia data.

2. Doua argumente pro si/ sau contra viabile, pertinente, adecvate ipotezei, dezvoltate n mod convingator prin
exemplificari sau explicatii clare.

3. Formularea unei concluzii adecvate.

Constructia discursului de tip argumentativ:

1. Echilibru ntre ipoteza-argument-concluzie; constructia paragrafelor subliniaza ideile.

2. Utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate discursului de tip argumentativ:

. verbe de opinie: a crede, a considera, a presupune;

. adverbe/ locutiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivitatii evaluative. probabil, posibil, desigur, fara
ndoiala, cu siguranta etc;

. conjunctii/ locutiuni conjunctionale cu rol argumentativ (indicatori de argumentare), utilizate pentru a exprima
raporturile de tip cauzal, consecutiv, final, conclusiv etc: deoarece, din cauza ca, nct, ca sa, asadar, pentru ca...;

. conectori argumentativi: n primul rnd, n plus, de fapt, oricum, n ceea ce priveste, prin urmare, n realitate.

Tehnici si structuri argumentative

Tehnicile argumentative urmaresc att nglobarea auditoriului n procesul de realizare a deducerii ideilor respective,
ct si prezentarea ca indiscutabila a concluziei. Astfel, la nceputul discursului sau la finalul lui putem observa
folosirea persoanei I plural, urmata de trecerea la persoana a lll-a, de multe ori fiind folosite verbe sau structuri
impersonale. Argumentele vor fi prezentate dominant prin enumeratie/ coordonare - din punct de vedere
gramatical, iar sublinierea lor se va face prin utilizarea repetitiilor.

Structurile argumentative se refera, mai ales, la prezenta celor trei elemente constitutive ale textului argumentativ:
ipoteza-argumente/ exemple-concluzie, a indicatorilor de argumentare pentru ca, deoarece, de aceea, ntruct, deci,
asadar, a conectorilor argumentativi n primul rnd, n plus, de fapt, oricum, n ceea ce priveste, prin urmare, n
realitate si a adverbelor/ locutiunilor adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivitatii evaluative: probabil,
posibil, desigur, fara ndoiala, cu siguranta etc. Exprimarea argumentata a unui punct de vedere personal urmeaza
regulile textului argumentativ. Pentru aceasta, ai grija ca din expunerea ta sa nu lipseasca ipoteza, argumentele sus-
tinute prin citate reprezentative din text si concluzia!

IV. TIPURI DE TEXTE

1. Text argumentativ = are o ipc eza/ teza - propozitie care exprima ideea de baza cu valoare de a"devar. fn
continutul textului se afla argumentul/ argumentele si exemplul/ exemplele. Discursul argumentativ contine
indicatori de argumentare; pentru ca, deoarece, de aceea, ntruct, deci, asadar si se ncheie printr-o propozitie cu
rol de concluzie. Un text nu este argumentativ daca:

- propozitia care exprima ideea de baza nu este urmata de alte informatii n text care sa o sustina n mod
convingator;

- nu este identificabila propozitia cu rol de concluzie;

- nu sunt prezenti indicatorii de argumentare si nici conectorii.

Textul argumentativ poate fi folosit n urmatoarele tipuri de texte:

a. texte specifice: eseuri, articole, discursuri, pamflete, polemici, scrieri filosofice;

b. texte unde poate aparea argumentatia: expuneri, prezentari de carte, prezentarea unei lucrari, editoriale, cronici,
comentarii de presa, dezbateri, mese rotunde etc.

Scopul textului argumentativ este de a convinge/ a persuada.

Pozitia lectorului/ a receptorului: reflexivitate si spirit critic sau receptare afectiva, complicitatea receptorului cu
emitatorul (acceptarea opiniilor).

2. Text descriptiv (de tip definitie).

Discursul de tip definitie porneste de la ntrebarea ce nseamna ceva, ce reprezinta, ce este? Definitia se compune
dintr-un ansamblu de propozitii care analizeaza ntelegerea unui termen, a unui concept, a unei notiuni. n functie de
raportul obiectiv/ subiectiv, definitiile pot fi:

- teoretice = fac apel la o teorie stiintifica sau la o conceptie generala despre lume. Tonalitatea este neutra;

- persuasive = urmaresc inducerea unei atitudini favorabile sau defavorabile definitului. Cel care defineste intervine
n text prin diverse marci ale subiectivitatii. Tipuri de texte n care sunt folosite definitii: dictionare, manuale, pros-
pecte.

3. Text descriptiv (alte tipuri de descriere). Focalizarea (cine vede?) determina tipul descrierii:

- subiectiva: prezenta implicita sau explicita a naratorului;

- obiectiva: efectul documentar.

n acest context, descrierea poate fi:

. contemplativa, lirica - un peisaj n acord cu o stare de spirit;

. critica, satirica, admirativa - portretul;

. realista - are functie narativa, subliniind psihologia personajului;

. poetica - anticipeaza o actiune printr-o serie de semne distinctive.

Tipuri de texte literare (proza, portret, poezie) / texte de granita (memorii, jurnale).

4. Text informativ = transmite un mesaj ntr-o maniera organizata, ierarhizata. Se poate combina cu texte de tip
explicativ, descriptiv sau argumentativ. Informatiile transmise nu vizeaza stabilirea unei concluzii. ntrebarile care
evidentiaza specificul textului sunt: Despre ce se informeaza?, Cine?; Ce?, Unde?; Cum?, De ce?

Marcile lingvistice ntlnite des:

. estomparea completa a emitatorului - ton neutru;

. folosirea cu preponderenta a timpului prezent;

. lexic specific domeniului tematic;

. prezenta unor articulatii care introduc cronologia (mai nti, apoi, pe urma).

Tipuri de texte: articole de presa, anunturi, manuale.

5. Text injonctiv = indica un mod de actiune, un mod de ntrebuintare a unui produs; contine un set de informatii
despre produsul/fenomenul a carui folosinta/ntrebuintare o indica. Tipuri de texte unde se foloseste: retete de
bucatarie, prospecte pentru medicamente, instructiuni de instalare/de folosinta a aparatelor, publicitate. Pozitia
lectorului: docilitate sau spirit critic.

6. Text explicativ = text cu baza informativa, n care emitatorul doreste sa-l faca pe receptor sa nteleaga un
fenomen, o problema. Se intersecteaza cu textul informativ, descriptiv sau argumentativ. ntrebarile care evidentiaza
textul explicativ: Ce se explica?, Cine?, De ce?
Tipuri de texte: manuale'scolare, texte stiintifice.

V. CMP SEMANTIC/ CMP LEXICAL Cmpul lexical reprezinta totalitatea cuvintelor care se nscriu n
aceeasi arie semantica si se pot grupa n jurul unei notiuni, fara a se confunda cu familia lexicala (care cuprinde
totalitatea cuvintelor derivate, compuse sau care si pot schimba clasa gramaticala, pornind de la acelasi cuvnt).
Subiectul textului/ fragmentului dat poate fi stabilit n urma gasirii cmpului lexical dominant. Spre exemplu, cmpul
lexical al cuvntului "floare" poate contine urmatorii termeni: lalea, garoafa, narcisa, trandafir etc, n timp ce familia
lexicala contine termenii: floricica, nflorit, nfloritor, nflorire, (a) nflori, nenflorit, floare-de colt etc. Cmpul
semantic reprezinta totalitatea conotatiilor unui cuvnt care este folosit n contexte diferite: "Toata floarea cea
vestita a ntregului Apus...'

Perspectiva din care autorul poate prezenta faptele/ ideile/ opiniile poate fi:

1. obiectiva/ subiectiva;

2. neutra;

3. storica;

4. stiintifica;

5. cronologica.