Povestea meşterului popular care a „îmblânzit” lemnul

Lemnul este materialul moale care trăieşte, respiră şi se lasă modelat în mâinile dibace ale
artiştilor. „Chiar şi dintr-o buturugă poţi crea ceva nemaipomenit, dacă îţi place cu adevărat
ceea ce faci”, este de părere Dumitru Oaserele, meşter popular din Călăraşi.

Pasiunea pentru sculptura în lemn l-a găsit când era departe de casă. Anume dorul a fost
cel care l-a învăţat, l-a inspirat şi motivat să creeze ceva cu propriile mâini. „Ciopleam lemnul
şi eram cu gândul la familie. Aşa îmi alinam dorul şi mă descopeream. Nici nu m-aş fi gândit
vreodată că pot să schiţez ceva cu propriile mâini, iar lucrările create de mine să placă
oamenilor”, recunoaşte meşterul.

Limbile meşteşugurilor
Anii ’90 au fost destui de grei. În acea perioadă lucra la o şcoală profesională din Călăraşi ca
maestru de instruire şi pregătire a specialiştilor pentru gospodăria agricolă. Însă, cu banii
câştigaţi nu mai izbutea să-şi întreţină familia. A fost nevoit să plece la muncă peste hotare.
Despărţirea de cei dragi îl chinuia şi, ca să-şi îmblânzească dorul, a început să facă o ramă
pentru fotografia cu cele mai dragi persoane din viaţa lui: fiica şi soţia. „Acolo, departe de
casă, în Cehia, am prins gustul pentru prelucrarea lemnului. Când aveam puţin timp liber,
ciopleam într-o bucată de lemn. Am reuşit, chiar dacă erau primele mele lucrări şi nu aveam
nicio experienţă”, îşi aminteşte Dumitru Oaserele.

Au urmat nopţi nedormite de studiere. „Am citit foarte multe cărţi, ca să fiu în stare să înţeleg
această lume a meşterilor care se ocupă de cioplirea lemnului. Fiecare meşteşug îşi are
propria limbă, pe care o înţelegi doar dacă o înveţi”, ne spune bărbatul. Experimentând, şi-a
descoperit şi talentul de a picta. „Pe parcursul anilor pot apărea tot felul de abilităţi, pe care
nu trebuie doar să le descoperi, ci şi să le dezvolţi”, zâmbeşte Dumitru.

Cu câţiva ani în urmă, el a devenit şi membru al Uniunii Meşterilor Populari din R. Moldova.
Întrebat cât de uşor este să fii meşter popular în R. Moldova, acesta a oftat, privindu-şi
mâinile bătătorite. „Este greu. Trăieşti doar din banii pe care îi câştigi din vânzarea lucrărilor
tale… Cumpărători sunt, majoritatea moldovenilor plecaţi peste hotare. Moldovenii rămaşi
acasă nu au bani nici măcar să-şi achite facturile, ce să mai zicem de procurarea unor piese
de decor. Ei doar vin, se uită, spun că le place şi pleacă”, suspină meşterul.

„Orice lucrare porneşte de la o imagine”

Lemnul în mâinile lui capătă o nouă viaţă. A lucrat cu fibra moale şi fragilă a lemnului de tei,
dar şi cu duritatea celui de măr şi nuc. „Lemnul de tei este mai moale şi mai uşor de
modelat, iar cel de nuc este mai rigid şi cu caracter”, explică maestrul. Până la urmă, a dat
preferinţă teiului, că e mai „domol”, se usucă bine, e moale pentru tăişul dălţii, iar la vopsire
poţi obţine efecte de nedescris, remarcă artistul. Obiectele sale sunt acoperite cu un strat de
vopsea naturală obţinută din coajă verde de nucă. „Apoi îl şlefuieşti puţin ca să-i conturezi
umbrele necesare”, adaugă Dumitru, meşterul care găseşte frumuseţea în fiecare nod, în
fiecare buturugă. „Îmi place prelucrarea artistică a lemnului, pentru că nu faci risipă de nimic.
Din fiecare bucăţică de lemn, oricât de mică ar fi, reuşeşti să faci ceva bun, doar dacă vrei
acest lucru şi munceşti mult. Orice lucrare pe care o faci porneşte de la o informaţie, de la o
imagine. O schiţezi şi apoi te apuci să ciopleşti”, povesteşte meşterul, ezitând cu mâinile
suspendate în aer, de parcă ar ţine în palmă o bucată de lemn.

Printre lucrările sale găsim foarte multe linguri din lemn cu mânerele cioplite în formă de
peşti, figuri geometrice, păsări etc. A început să facă tacâmuri din lemn în urmă cu cinci ani,
la iniţiativa elevilor săi. „Revenit din Cehia, am început să lucrez ca profesor de educaţie
tehnologică la liceul din oraş. Într-o zi, elevii mi-au adus o imagine cu o lingură din lemn şi
m-au rugat să încercăm să facem şi noi una la fel. Am încercat, am reuşit şi ne-a plăcut atât
de mult, încât nu m-am mai oprit. Şi acum îmi amintesc prima lingură pe care am
confecţionat-o. Avea pe mâner două lebede cu gâturile împleticite, simbolizând dragostea şi
familia. Fiecare lingură vine cu un mesaj, trebuie doar să o priveşti şi să încerci să-l citeşti”,
spune Dumitru Oaserele.

Cu toate acestea, artistul recunoaşte că-i place cel mai mult să creeze lucruri care au la
bază motive fitomorfe. „Motivul viţei de vie, frunzei de stejar sau frunzei de arţar, toate
acestea mă încântă… Acum vreau să creez o lucrare din lemn în formă de cap de cerb”,
zâmbeşte meşterul popular.