IONIȚȚ ĂĂ ĂNDREI-IULIĂN CLĂSĂ a- VIII-a B

SĂ-I CUNOAȘTEM PE MARII MATEMATICIENI

ARHIMEDE, UN MARE ÎNVĂŢAT AL LUMII ANTICE

Cred că am auzit cu toţi de Arhimede şi de faimosul său principiu care ne-a dat bătăi de cap în
gimnaziu. E timpul să realizăm ce rol important a jucat acest om de ştiinţă în domenii precum fizica,
matematica, filozofia şi multe altele. Să aflăm aşadar mai multe despre el.
Viaţa lui Arhimede, pe scurt
Arhimede este un mare savant grec, principalele lui interese fiind matematica, fizica, astronomia şi
ingineria.
Fiu al astronomului Fidas, el s-a născut în Siracuza, Sicilia, în anul 287 î. Hr.
Totuşi, data naşterii este aproximativă, fiind bazată pe raţionamentul unui savant bizantin, John
Tzetzes. A existat şi o biografie a lui Arhimede scrisă de un prieten de-al său, însă aceasta s-a pierdut, astfel
neştiindu-se unele lucruri despre el, cum ar fi dacă a fost vreodată căsătorit sau dacă a avut copii.

Arhimede gânditor, pictură realizată de Domenico Fetti în anul 1620.

Arhimede a studiat în Alexandria, Egipt, unde i-a cunoscut pe marii matematicieni Conon din Samos,
Dositheos din Pelusion şi Eratostene.
A murit în anul 212 î.Hr, în timpul celui de-al Doilea Război Punic, când oraşul Siracuza a fost
capturat de romanii conduşi de Generalul Marcus Claudius Marcellus.
Se spune că Arhimede studia o diagramă matematică atunci când un soldat a venit la el să îl ducă în
faţa Generalului, însă acesta a refuzat, spunând că trebuie mai întâi să îşi termine treaba.
Soldatul s-a înfuriat şi l-a ucis pe Arhimede, ale cărui ultime cuvinte ar fi fost: “Nu-mi deranja
cercurile", făcând referire la diagrama sa.
Conform dorinţei sale, mormântul îi este împodobit cu o pictură ce reprezintă un cilindru circumscris
unei sfere. Acest mormânt a fost descoperit de Cicero, chestor roman, în anul 76 î.Hr.

CONTRIBUŢIILE LUI ARHIMEDE ÎN DOMENIUL MATEMATICII

Arhimede a adus multe contribuţii în matematica teoretică. Este considerat de unii chiar cel mai bun
matematician din toată perioada antichităţii.
De exemplu, el a folosit calculul infinitezimal într-un mod similar folosirii integralelor - deşi acestea
nu erau cunoscute pe atunci - pentru a aproxima valoarea lui π, rezultatul fiind un număr cuprins între
3,1408 şi 3.1429.
A avut dreptate, valoarea lui π fiind 3,1415.
Cea mai cunoscută lucrare a sa este „Măsurarea cercului” , ea conţinând trei teoreme, însă fiind doar
începutul unei munci lungi şi anevoioase.
 IONIȚȚ ĂĂ ĂNDREI-IULIĂN CLĂSĂ a- VIII-a B

Un alt tratat important este “Cuadratura parabolei” , scris de Arhimede în secolul III î.Hr. sub forma
unei scrisori adresate prietenului său, Dositheus, cuprinzând douăzeci şi patru de teoreme despre parabole.
O altă carte interesantă şi chiar îndrăzneaţă este “Calculul firelor de nisip” .
Arhimede doreşte să calculeze câte fire de nisip încap în Universul cunoscut până atunci. Pentru a
face asta, Arhimede a fost nevoit să estimeze dimensiunea Universului, bazându-se pe modelele existente în
acea perioadă, aceasta nefiind însă singura problemă. El trebuia de asemenea să găsească o metodă de a
lucra cu numere extrem de mari. Reuşeşte în cele din urmă să enunţe un număr egal cu 1 urmat de 800 de
milioane de zerouri, un număr mult mai mare decât firele de nisip ce ar încăpea în univers, pe care le-a
estimat la 10.
O altă lucrare de care Arhimede era foarte mândru este „Despre sferă şi cilindru”, motiv pentru care a
cerut ca în mormântul lui să fie desenate cele două figuri geometrice. Arhimede demonstrează că raportul
dintre aria unei sfere şi cea a cilindrului circumscris este egală cu raportul dintre volumele celor două
corpuri (şi anume exact 2/3).
 IONIȚȚ ĂĂ ĂNDREI-IULIĂN CLĂSĂ a- VIII-a B

PITAGORA (580-500 Î.HR.)

580 î.Hr. Acesta pare sa fie, cu aproximatie, anul in care s-a nascut Pitagora. A fost un matematician
si filozof grec, originar din insula Samos. S-a nascut aici, dar la maturitate a calatorit mult si apoi a trait in
Italia (colonia greceasca Crotona), unde conducea partidul aristrocratic. Scriierile sale nu s-au pastrat.
Tradiția ii atribuie descoperirea teoremei geometrice si a tablei de inmultire, care ii poartă numele. Ideile si
descoperirile lui nu pot fi deosebite cu certitudine de cele ale discipolilor apropiati.
529 î.Hr. A fost fondatorul unei comunitati religioase din sudul Italiei, iar despre viata sa se mai
stie ca era fiul unui negustor.
554 î.Hr. A castigat intrecerile de pugliat la cea de-a patruzeci si opta Olimpiada, A facut lungi
calatorii, stabilindu-se la Crotona si apoi la Metaponto.
495-500 î.Hr. Intre acesti ani, se pare ca Pitagora s-ar fi stins din viata, la Metaponto, Italia, insa
invatatura sa a supravetuit dupa disparitia sa, pana in zilele noastre. El acorda o importanta divina numerelor
si disciplinelor legate de aceastea: geometria, aritmetica si muzica.
Matematicienii din scoala mistica pitagoreica, intemeiata in coloniile din sudul Italiei, dupa moartea
sa, au facut descoperiri importante in geometrie, matematica, astronomie.
Interesant este ca au abandonat, prima data in lume, conceptia geocentrica, afirmand ca Pamantul nu
e fix (cum zicea Ptolemeu), ci se misca in jurul unui foc central. Tot universul, dupa ei, e o armonie de
numere.
"Tabla lui Pitagora" (transmisa de discipolii sai, pitagoreicii) e o tabla de inmultire care se compune
dintr-un patrat cu 10 linii si 10 coloane.
"Teorema lui Pitagora", stiuta de micii matematicieni de pretutindeni, spune ca intr-un triunghi
dreptunghic, patratul ipotenuzei este egal cu suma patratelor catetelor (a2 = b2+c2).
 IONIȚȚ ĂĂ ĂNDREI-IULIĂN CLĂSĂ a- VIII-a B

THALES DIN MILET

Thales din Milet (n. cca. 624 – d. cca. 546 î.Hr.) a fost un filozof grec presocratic, care a contribuit
la dezvoltarea matematicii, astronomiei, filozofiei. Este considerat părintele științelor.
Herodot, primul autor care-l menționează pe Thales, afirmă că strămoșii lui Thales erau fenicieni, dar
Diogenes Laertios adaugă că cei mai mulți scriitori îl prezintă ca aparținând unei vechi familii milesiene.
Numele tatălui său era Examyes, nume obișnuit pentru un cetățean milesian, iar mama purta numele grecesc
de Cleobulina.
Thales a murit la o vârstă înaintată, în timpul unor manifestări sportive, din cauza unor călduri
excesive. Pe mormântul său este o inscripție care spune: „Aici, într-un mormânt strâmt zace marele Thales;
totuși renumita sa înțelepciune a ajuns la ceruri”. Deși niciuna dintre scrierile lui nu a fost găsită, opera sa a
fost păstrată prin intermediul scrierilor altor autori.
Percepția în epocă
Era nominalizat în toate listele tradiționale ale celor "Șapte Înțelepți", inclusiv în cea a lui Platon.
Avea o reputație de priceput om politic iar istoria relatată de Herodot despre deturnarea cursului râului Halys
atestă reputația și capacitatea sa de inginer.
Thales și-a pus întrebări despre natura universului și a dat răspunsuri care nu au luat în considerare
zeii și demonii. Renunțarea la mitologie a fost un pas crucial în gândirea științifică și a condus la o explozie
intelectuală care a durat sute de ani. Se pare că este primul care a rupt tradiția gândirii dependente de
supranatural, trecând la real.
Thales a fost fondatorul filosofiei grecești și a Școlii Milesiene a cosmologiștilor.
Matematica
În domeniul matematicii, Thales a adus geometria în Grecia, familiarizându-se cu ea în timpul
călătoriilor sale în Egipt și dezvoltând-o ulterior. Teoremele geometrice elaborate de el au constituit temelia
matematicii grecești.
Thales a demonstrat că:
1. un cerc este împărțit în două părți egale de diametru;
2. unghiurile bazei unui triunghi isoscel sunt congruente;
3. unghiurile opuse la vârf sunt congruente;
4. un triunghi este determinat dacă sunt date o latură și unghiurile adiacente ei;
5. unghiul înscris într-un semicerc este unghi drept;
6. o paralelă dusă la una dintre laturile unui triunghi formează segmente proporționale pe celelalte
două laturi ale triunghiului dat.
Atribuirea primelor patru teoreme ale lui Thales provine de la Proclos, care se baza pe o afirmație a
lui Eudemos. Cea de-a cincea teoremă este citată din Diogenes din Pamphila, din secolul I.
Teorema patru este asociată cu realizarea practică a măsurării distanței dintre vasele de pe mare.
Hieronymus din Rhodos povestește cum a măsurat Thales înălțimea piramidelor din Egipt, folosind
umbrele (a determinat momentul zilei în care umbra noastră este egală cu înălțimea).
 IONIȚȚ ĂĂ ĂNDREI-IULIĂN CLĂSĂ a- VIII-a B

EUCLID
Euclid, numit și Euclid din Alexandria, a fost un matematician grec
Euclid care a trăit și a predat în Alexandria în Egipt, în timpul domniei lui
Ptolemeu I (323 – 283 î.Hr.).
Despre viața lui Euclid s-au păstrat foarte puține date, de aceea se
spune că viața lui se confundă cu opera. Dar nici aceasta nu s-a
păstrat în întregime. Puținele referințe istorice despre Euclid au fost
scrise la secole după el de Pappus din Alexandria 320 e.n. și
Proclus 450 e.n. Într-o anecdotă scrisă la 800 de ani de la moartea
sa se povestește că Ptolemeu I l-ar fi rugat pe Euclid să-i arate o
cale mai ușoară ca să înțeleagă geometria, iar Euclid ar fi răspuns:
„În geometrie nu există drumuri speciale pentru regi”.
În afara de cartea Stihia, în traducere românească Elementele,
tradusă în peste 300 de limbi, în care Euclid pune bazele aritmeticii
și ale geometriei plane și spațiale, s-au mai păstrat câteva cărți dintre
care: Datele, lucrare ce cuprinde teoreme și probleme care
completează Elementele, precum și Optica, privită ca o geometrie a
„razei vizuale”.
Euclid a expus sistematic rezultatele geometrice cunoscute în
vremea sa, datorate predecesorilor săi în dezvoltarea geometriei în
tratatul Elementele. A expus și cercetări în domeniul opticii în
tratatele Optica și Catoptrica.
Deși multe din rezultatele din Elemente au fost descoperite de
matematicienii de dinainte, una dintre realizările lui Euclid a fost să
le prezinte într-un singur cadru, logic și coerent, pentru a putea fi
ușor folosite. A fost inclus și un sistem riguros de demonstrații
matematice ce constituie baza matematicii încă și astăzi, 23 de
secole mai târziu.
Chiar dacă a fost cunoscută în special pentru informațiile din geometrie, cartea Elementele include de
asemenea și teoria numerelor. Este vorba despre legătura dintre numerele perfecte și numerele prime de tip
Mersenne, despre infinitatea de numere prime.
Sistemul geometric descris în Elemente a fost cunoscut pentru mult timp ca simplă geometrie,
considerată singura geometrie posibilă. Totuși astăzi sistemul este deseori denumit geometrie euclidiană,
pentru a o diferenția de așa numita geometrie neeuclidiană, descoperită în secolul al XIX-lea.
La Biblioteca din Alexandria, care poate fi considerată cea mai veche universitate din lume, Euclid a
înființat o celebră școală de geometrie.
Dacă pentru mărimile geometrice se folosește pentru simplificarea expunerii notația algebrică,
primele 5 axiome din prima carte se pot scrie într-o formă concisă astfel:
 1.Dacă A=C și B=C, atunci A=B
 2.Dacă A=B, atunci A+C=B+C
 3.Dacă A=B, atunci AC=BC
 4.Dacă A=B, atunci 2A=2B
 5.Dacă A=B, atunci B=A
Iată câteva axiome:
 Și cele congruente sunt egale între ele.
 Și întregul este mai mare decât părțile.
 Și două drepte nu închid un spațiu între ele.
Câteva postulate:
 De la un punct până la orice punct se poate duce o linie dreaptă
 Din orice centru și orice rază poate fi descris un cerc
 Toate unghiurile drepte sunt egale.
 IONIȚȚ ĂĂ ĂNDREI-IULIĂN CLĂSĂ a- VIII-a B

 Punctul este ceva care nu are părți.

 Capetele liniei sunt puncte.

ISAAC NEWTON

Matematician de inalta valoare, Isaac Newton nu s-a multumit numai sa foloseasca acest eficient
instrument de investigare matematica.
L-a ameliorat si l-a complectat
A studiat si a generalizat binomul care ii poarta numele in 1665,(X+A)n,pentru valori rationale
pozitive si negative ale exponentului.a dezvoltat in serii cateva functii trigronometrice studiind si curbele de
gradul III.A inteles si demonstrat specificul invers al celor doua operatii de baza,diferentierea si
integrarea(„Metoda directa si inversa a fluxiunilor”).
Gaseste o larga aplicare la studiul(varianta) functiilor,pentru gasirea maximelor si minimelor.
Fizician, matematician si filozof englez, Isaac Newton este considerat unul dintre cei mai importanti
oameni din istoria stiintei. Newton a inventat o metoda analitica mult mai complexa decat cele realizate de
predecesorii sai, iar metodele sale experimentale mai sunt practicate si in prezent.
Contributia adusa matematicii, fizicii si studiului fenomenelor naturale, dovedeste valoarea
inegalabila a lui Isaac Newton.
Publicate in 1687, cele doua volume Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (Principiile
matematice ale filozofiei) contin importantele sale trei legi ale miscarii, de asemenea numite si legile lui
Newton.
- Cunoscut pentru: - inventarea, intr-o anumita masura, a unei ramuri a matematicii cunoscuta acum
sub denumirea de calcul matematic;
1669-1701 - este profesor de matematica la Universitatea Cambridge
1687 - publica opera sa Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (Principiile matematice ale
filozofiei), care contine cele trei legi ale miscarii si teoria gravitationala
1704 - publica “Optica“, unde descrie teoria sa privitoare la faptul ca lumina alba este un amestec de
mai multe culori.
S-a nascut la 25 decembrie 1642,in prima zi de Craciun,in catunul Woolsthorpe,comitatul
Lincolnshire,Anglia,intr-o familie de fermieri instariti.
La Cambridge a scris lucrarea sa fundamentala "Philosophiae Naturalis Principia
Mathematica"(Principiile matematice ale filosofiei naturale),tiparita in latina in 1687,cu sprijinul Societatii
Regale si mai ales al astronomului Halley,care au asigurat fundurile necesare.
In matematica,el a adus contributii fundamentale prin descoperirea formulei dezvoltarii binomului
(1+x)r,unde r este un numar rational pozitiv sau negativ,dar mai ales prin crearea calculului
infinitezimal(calculul diferential si calculul integral),numit de el calculul fluxiunilor.Aproape in acelasi timp
si in mod independent,Leibniz a realizat acelasi lucru.Astazi se considera ca ei au drepturi egale in ceea ce
priveste descoperirea calculului diferential si integral.
 IONIȚȚ ĂĂ ĂNDREI-IULIĂN CLĂSĂ a- VIII-a B

GALILEO GALILEI

Galileo s-a născut la Pisa (pe atunci parte a Ducatului Florenței), din actuala Italie, fiind primul
dintre cei șase copii ai lui Vincenzo Galilei, celebru cântăreț din lăută și muzician teoretician și ai soției sale,
Giulia Ammannati.
Numele complet al lui Galileo a fost Galileo di Vincenzo Bonaiuti de' Galilei. La 8 ani, familia s-a
mutat la Florența, dar el a rămas doi ani în grija lui Jacopo Borghini. Apoi, educația sa a continuat la
Mănăstirea Camaldolese de la Vallombrosa, la 35 km sud-est de Florența. Deși a luat în serios posibilitatea
de a deveni preot, s-a înscris la Universitatea din Pisa să studieze medicina la îndemnurile tatălui său. Nu a
încheiat studiile medicale, începând să studieze în schimb matematica. În 1589, a început să lucreze la
catedra de matematică de la Pisa. Tatăl său a murit în 1591 și Galileo l-a luat în grijă pe fratele său mai mic
Michelagnolo. În 1592, s-a mutat la Universitatea din Padova, unde a predat geometrie, mecanică și
astronomie până în 1610. În această perioadă, Galileo a făcut descoperiri semnificative atât în domeniile
științei pure (de exemplu, astronomie și cinematica mișcării) și în cele ale științei aplicate (de exemplu,
rezistența materialelor, îmbunătățiri aduse telescopului). Printre interesele sale multiple s-au numărat studiul
astrologiei, care, în practica disciplinară pre-modernă era văzută ca fiind corelată cu matematica și
astronomia.
Galileo a adus contribuții originale în știință printr-o combinație inovatoare de experimente și
matematică.
La acea vreme, practica științifică se caracteriza mai ales prin studiile calitative de genul celor ale lui
William Gilbert, în domeniile magnetismului și electricității. Tatăl lui Galileo, Vincenzo Galilei, muzician,
făcuse experimente prin care a stabilit poate cea mai veche relație neliniară cunoscută în fizică: pentru o
coardă întinsă, înălțimea sunetului este proporțională cu rădăcina pătrată a tensiunii.
Aceste observații se încadrau în contextul tradiției pitagoreice a muzicii, bine cunoscută de
fabricanții de instrumente, și care includeau și faptul că împărțirea unei coarde într-un număr întreg produce
o scară armonică. Puțină matematică legase de multă vreme muzica de fizică, iar tânărul Galileo a văzut cum
observațiile tatălui său au dezvoltat această tradiție.
Galileo este poate primul care a afirmat răspicat că legile naturii sunt matematice. În Il Saggiatore, el
scria „Filosofia este scrisă în această mare carte, universul ... este scris în limba matematicii, iar personajele
sunt triunghiuri, cercuri și alte figuri geometrice; ... .” Analizele sale matematice reprezintă o nouă
dezvoltare a tradiției filosofilor scolastici târzii, pe care i-a învățat Galileo când a studiat filosofia. [28] Deși a
încercat să rămână loial Bisericii Catolice, urmărirea rezultatelor experimentale și a interpretării lor celei
mai oneste, a dus la respingerea supunerii oarbe față de autoritatea acesteia, atât religioasă cât și filosofică,
în chestiuni științifice. Aceasta a ajutat la separarea științei de filosofie și de religie, un progres semnificativ
al gândirii umane.
 IONIȚȚ ĂĂ ĂNDREI-IULIĂN CLĂSĂ a- VIII-a B

HERON

HERON (din Alexandria: sec. 1 î.e.n.) a fost un matematician şi enciclopedist grec. Despre viaţa
acestui distins cărturar şi inventator nu se ştie nimic, în pofida faptului că numele său este legat de istoria
învăţământului – înfiinţând, pentru prima dată în lume, o şcoală – politehnica - la Alexandria, unde a activat
neîntrerupt ca conducător şi profesor.
A adus contribuţii în geometrie, astronomie, fizică, tehnică.
În lucrările sale de matematică: Geometria, Stereometria, Katamelrisis, Peri ton geometrias ke
streometrias onomaton şi în comentariile la Elementele lui Euclid (sec.3 î.e.n.) sunt menţionate prima oară
formulele pentru aria triunghiului în funcţie de laturile lui (care se datorează lui Arhimede (sec. 3 î.e.n.)) sau
în funcţie de semi-perimetrul triunghiului şi raza cercului înscris, ca şi aceea în funcţie de laturi şi de raza
cercului circumscris (despre care se crede că s-ar datora tot lui Arhimede); a stabilit formula pentru aria
rombului (ca semiprodusul diagonalelor); a determinat volumele corpurilor; a tratat problema duplicării
cubului; a redat metoda de determinare aproximativă a rădăcinii cubice; a definit termeni tehnici folosiţi în
geometrie (de exemplu definiţiile paralelogramului, trapezului ş.a.).
În Geoponika a întreprins studii despre Pământ, a imaginat o metodă pentru determinarea diferenţei
de longitudine dintre două puncte; în Mihanika expune, printre altele, definiţia lucrului mecanic, regula
paralelogramului de adunare a forţelor, mişcarea pe plan înclinat; principiile opticii sunt redate în
Katoptrika, unde se explică propagarea razelor luminoase în linie dreaptă (în conformitate cu principiul
drumului de cea mai scurtă durată) deduce legea reflexiei luminii pe oglinzi.
A inventat diopterul (instrument optic pentru măsurări geodezice şi astronomice), precum şi fântâna
arteziană; a creat primele automate: distribuitor de apă, uşi automate, este descoperitorul puterii aburului –
pe care a folosit-o la maşini şi turbine - realizări descrise în Peri automatoponytikon.
 IONIȚȚ ĂĂ ĂNDREI-IULIĂN CLĂSĂ a- VIII-a B

BLAISE PASCAL

Blaise Pascal (n. 19 iunie 1623, Clermont-Ferrand, Franța – d. 19 august 1662, Paris) a fost un
matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum
construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin
clarificarea conceptelor de presiune și vid. În urma unei revelații religioase în 1654, Pascal abandonează
matematica și științele exacte și își dedică viața filozofiei și teologiei.
În onoarea contribuțiilor sale în știință numele Pascal a fost dat unității de măsură a presiunii, precum
și unui limbaj de programare.
Blaise a început să învețe geometrie de unul singur, descoperind că „suma unghiurilor unui triunghi
este egală cu 2 unghiuri drepte“. Când a aflat tatăl său, s-a îmbunat și i-a permis lui Blaise să aibă o copie a
„Elementelor“ lui Euclid.
La vârsta de 14 ani, Blaise Pascal a început să-l însoțească pe tatăl său la întrunirile lui Mersenne de
la Paris, la care participau Roberval, Auzout, Mydorge, Desargues, ultimul devenind un model pentru
tânărul Pascal. Pe la vârsta de 16 ani, Blaise a prezentat la aceste întruniri câteva teoreme despre geometria
proiectivă, incluzând hexagonul mistic al lui Pascal.
După ce a lucrat 3 ani, între 1642 și 1645, Pascal a inventat primul calculator mecanic, Pascaline
pentru a-l ajuta pe tatăl său în munca sa de colector de taxe.
În 1646 tatăl său s-a rănit la picior și a trebuit să se recupereze acasă, în grija a 2 frați mai tineri dintr-
o mișcare religioasă, care au avut o influență asupra tânărului Pascal care a devenit profund religios. Tot din
această perioadă datează și primele încercări de studii asupra presiunii atmosferice, iar in 1647 demonstrează
că vidul există, după ce la 25 septembrie el și Descartes s-au contrazis asupra acestui adevăr. În 1648 Pascal
a observat că presiunea atmosferei scade cu înălțimea și a dedus că vidul există deasupra atmosferei.
Contribuții în știință
Pascaline unul din primele calculatoare mecanice, lăsat după moartea lui Pascal lui Pierre de Carcavi,
unul din prototipuri aflându-se la muzeul Zwinger din Dresda
La vârsta de 16 ani Pascal a prezentat primul său rezultat original cunoscut sub numele de triunghiul
lui Pascal (teorema lui Pascal), iar la 18 ani a construit primul calculator mecanic, pentru a-și ajuta tatăl la
calculul taxelor. Dispozitivul numit Pascaline, semăna cu un calculator mecanic al anilor 1840, iar această
invenție îl face pe Pascal a doua persoană care inventează calculatorul mecanic deoarece Schickard mai
făcuse unul în 1624. Pascal se confruntă cu probleme de design ale calculatorului, datorate sistemului
francez din acea vreme. Erau 20 de soli într-o livră și 12 dinari într-un sol, astfel încât Pascal trebuia să
rezolve probleme tehnice mult mai grele cu această împărțire a livrei în 240 decât dacă ar fi lucrat cu
împărțirea la 100.
Pascal a fost primul care s-a gândit că, cu ajutorul barometrului, poate fi măsurată diferența de
altitudine dintre două puncte și a atras atenția că modificarea lungimii coloanei de mercur mai depinde și de
umiditate și temperatura aerului, putând fi folosită astfel în previziuni meteorologice. Nu mai puțin
importante sunt lucrările lui Pascal din domeniul hidrostaticii. În lucrarea sa cea mai importantă „Tratat
despre echilibrul lichidelor“ a formulat legea fundamentală a hidrostaticii, numită apoi legea lui Pascal. A
 IONIȚȚ ĂĂ ĂNDREI-IULIĂN CLĂSĂ a- VIII-a B

calculat mărimea presiunii hidrostatice, a descris paradoxul hidrostatic, legea vaselor comunicante și
principiul presei hidraulice.
El a lucrat la secțiunile conice și a produs teoreme importante în geometria proiectivă. În „The
Generation of Conic Sections (Generația secțiunilor conice)“, Pascal considera conurile generate de o
proiecție centrală a unui cerc. Acesta era prima parte a tratatului asupra conurilor (pe care Pascal nu l-a
terminat niciodată). Lucrarea este acum pierdută dar, Leibniz și Tschirnhaus au notat din ea și prin acestea
este posibilă o imagine aproape completă a lucrării.
Lucrarea lui Pascal asupra coeficienților binomiali l-a condus pe Isaac Newton la descoperirea
teoremei binomului general pentru puteri fracționare și negative.
Din corespondențele cu Fermat se va naște apoi teoria probabilităților, în urma unor întrebări
adresate de cavalerul de Mére privind jocul de zaruri.