Sunteți pe pagina 1din 3

EUCLID DIN ALEXANDRIA

Euclid, numit și Euclid din Alexandria, mare matematician grec, a trăit între anii 323
îHr și 285 îHr în Alexandria, Egipt, în timpul domniei lui Ptolemeu I. Educatia a primit-o la
Academia lui Platon din Atena, Grecia.

Despre viața lui Euclid s-au păstrat foarte puține date, de aceea se spune că viața lui se
confundă cu opera. Dar nici aceasta nu s-a păstrat în întregime. Puținele referințe istorice despre
Euclid au fost scrise la secole după el de Pappus din Alexandria 320 e.n. și Proclus 450 e.n. Într-
o anecdotă scrisă la 800 de ani de la moartea sa se povestește că Ptolemeu I l-ar fi rugat pe
Euclid să-i arate o cale mai ușoară ca să înțeleagă geometria, iar Euclid ar fi răspuns: „În
geometrie nu există drumuri speciale pentru regi”.

Euclid a adunat rezultatele predecesorilor săi sau contemporani cu el (Hipocrate,


Eudoxus, Tectet și alții) în dezvoltarea geometriei în tratatul „Elementele”. Tratatul
„Elementele” al lui Euclid a fost timp de mai mult de 2.000 de ani principala carte după care s-a
învățat geometria. Acesta cuprinde 13 capitole (intitulate cărți). Ca orice tratat, expune
matematica-rezultat, cuprinzând peste 465 de teoreme și de demonstrații descrise într-un stil clar,
logic și elegant.. De asemenea, lucrarea, mai sus amintita, conține bazele teoriei numerelor.

Este binecunoscut algoritmul lui Euclid de aflare a celui mai mare divizor comun a doua
numere intregi. Acest algoritm este unul din cei mai vechi algoritmi cunoscuti.

Tot el și-a adus contribuția și la teoria numărului de aur φ ~ 1,618 și la însemnătatea lui
în cadrul figurilor geometrice.

S-au mai păstrat și alte lucrări ale sale: „Datele” și „Despre împărțirea figurilor”. După
Euclid, cercetările în domeniul geometriei au fost continuate de matematicienii greci Arhimede
și Apoloniu din Perga.

Câteva postulate remarcabile, adică principii date ca adevărate fără a avea nevoie de
demonstrație, atribuite marelui matematician, sunt:

 De la un punct până la orice punct se poate duce o linie dreaptă;

 Din orice centru și orice rază poate fi descris un cerc;

 Toate unghiurile drepte sunt egale;

 Punctul este ceva care nu are părți;

 Capetele liniei sunt puncte.

Însă, cel mai cunoscut dintre acestea, intitulat și Postulatul lui Euclid, este principiul
după care, printr-un punct situat în afara unei drepte, nu se poate duce decît o singura paralelă la
acea dreaptă.

Pe langă lucrările din aritmetică și geometrie, Euclid abordează și domeniul opticii:


definește propagarea rectilinie a luminii și noțiunea de rază de lumină (“razele se propagă in linie
dreaptă și se duc spre infinit”).

Deşi în timpul vieţii, figuri ilustre precum Napoleon, Alexandru cel Mare şi Martin
Luther au fost mult mai bine cunoscute decât Euclid, pe termen lung celebritatea lui va fi
probabil mai durabilă decât a celorlalţi.

Euclid din Alexandria

S-ar putea să vă placă și