ISTORIA MATEMATICII

→Preistoria

Numărul este una dintre cele mai simple noțiuni abstracte; este abstractă deoarece
un număr nu poate fi evidențiat de un obiect material; există numai semne
convenționale care îl exprimă.

Datorită dezvoltării relațiilor interumane și intertribale și, nu în ultimul rând, a

primelor sisteme de scris (însemnările făcute pe pereții peșterilor sub forma unor
imagini care exprimau, atât trăiri în tărâmul real, dar și în cel oniric și, din ce în ce
mai mult, pe tărâmul ideilor), a apărut treptat noțiunea de „număr” și sub formă
abstractă.

Relațiile comerciale s-au dezvoltat odată cu evoluția spiritului uman; în același

timp, numărul a început să fie din ce în ce mai prezent în viața oamenilor și, în cele
din urmă, indispensabil unei existențe umane așa cum am început s-o conștientizăm
ca omenire în urmă cu 5.000 de ani, de când datează urmele primelor state care au
apărut în lume.

De asemenea, au apărut operațiile: adunarea, scăderea, înmulțirea și, în cele din

urmă, împărțirea, care a pus probleme oamenilor învățați până în timpul Renașterii,
când s-a dezvoltat metoda modernă de împărțire, numită metoda șahului, deoarece a
fost inspirată de unele mișcări pe tabla de șah.

Cel mai vechi obiect care dovedește existența unei metode de calcul este osul din
Ishango, descoperit de arheologul belgian Jean de Heinzelin de Braucourt în
regiunea Ishango din Republica Democrată Congo, care datează din 20.000 î.e.n.

-1-
→Antichitatea

Unele din primele descoperiri matematice țin de extragerea rădăcinii pătrate, a

rădăcinii cubice, rezolvarea unor ecuații polinomiale, trigonometrie, fracții, aritmetica
numerelor naturale, etc. Acestea au apărut în cadrul
civilizațiilor akkadiene, babyloniene, egiptene, chineze și civilizațiile de pe valea
Indului.

În Grecia antică, matematica, influențată de lucrările anterioare și de specificațiile

filosofice, generează un grad mai mare de abstractizare. Noțiunile de demonstrație și
de axiomă apar în această perioadă. Apar două ramuri ale
matematicii, aritmetica și geometria. În secolul al III-lea
î.Hr., Elementele lui Euclid[4] rezumă și pun în ordine cunoștințele matematice ale
Greciei antice.

Anthemios din Tralles (în greacă: Ἀνθέμιος ὁ Τραλλιανός) a fost un profesor

de geometrie și arhitect grec bizantin care s-a născut în jurul anului 474 și a murit
înainte de 558.

A trăit în Lybia și a colaborat cu Isidor din Milet la realizarea

celebrei catedrale Sfânta Sofia. Iscusința sa în domeniul construcțiilor se datorează și
tipului de ciment pe care l-a utilizat.

-2-
 Nu a fost numai un constructor capabil, ci și un om de știință. Astfel, în
fragmentele din operele sale, care au supraviețuit timpului, reiese faptul că a studiat
oglinzile incendiare, focarul și directoarea parabolei, construcția unei elipse cu
ajutorul unui fir fixat în focare etc.

O altă realizare a sa aparține domeniului instrumentelor muzicale. Este vorba

de orga termică, care genera sunete cu ajutorul aburilorproduși într-un cazan și care
ajungeau la țevile instrumentului producând vibrația acestora.[1]

A scris o lucrare intitulată Despre mașini extraordinare, care s-a păstrat parțial.

„Pentru contribuțiile sale în domeniul mecanicii a fost supranumit Arhimede din

Tralles.”

Pitagora sau Pythagoras (în greacă: Πυθαγόρας; n. circa. 580 î.Hr. - d.

circa. 495 î.Hr.)[2] a fost un filosof și matematician grec, originar din insula Samos,
întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realități teoria numerelor și a
armoniei. A fost și conducătorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei).
Scrierile sale nu s-au păstrat. Tradiția îi atribuie descoperirea teoremei geometrice și a
tablei de înmulțire, care îi poartă numele. Ideile și descoperirile lui nu pot fi deosebite
cu certitudine de cele ale discipolilor apropiați.

Pitagora a fost un mare educator și învățător al spiritului grecesc și se spune că a

fost și un atlet puternic, așa cum stătea bine atunci poeților, filosofilor (de
exemplu, Platon însuși) și comandanților militari.

Monada

Punctul de plecare al teoriei pitagoreice despre principiul numeric al lumii

este unitatea sau monada (he monas). Monada este principiu, esență a lucrurilor,
deoarece orice lucru este unu (este o unitate). În acest sens, Unitatea nu este număr,
ci generatoare a numerelor.

Al doilea principiu cosmologic este doimea sau diada nedeterminată (duas aoristos).
Ea este nedeterminată fiindcă are o natură pură, deci nelimitată, nedefinită. Nici ea nu
este număr, ci principiu al numerelor.

-3-
Din aceste două principii, monada și doimea nedefinită, iau naștere numerele. Monada,
ca principiu activ, introduce determinarea în duas aoristos și asfel apare numărul doi.
Celelalte numere se nasc prin adăugarea succesivă a unității.

Generarea numerelor[modificare | modificare sursă]

În acest fel, mișcarea unității creează toate numerele, pînă se ajunge la 10, care este
suma primelor patru numere (1+2+3+4=10). Din acest motiv numărul zece este
numit tetradă sau tetraktys (forță eficientă), deoarece funcționează ca bază și odată cu
el reîncepe numărătoarea prin adăugarea succesivă a unității. Astfel, numărul
zece este considerat numărul perfect, iar membrii ordinului pitagoreic jurau pe acest
număr.

Astfel iau naștere numerele.

Euclid (în greaca veche Εὐκλείδης, Eukleídēs, latinizat: Euclides; n. 323

î.e.n.[1] – d. 285 î.e.n.,[1] Alexandria, Egipt), numit și Euclid din Alexandria, a fost
un matematician grec care a trăit și a predat în Alexandria în Egipt, în timpul domniei
lui Ptolemeu I (323 – 283 î.Hr.)

Euclid a expus sistematic rezultatele geometrice cunoscute în vremea sa, datorate

predecesorilor săi în dezvoltarea geometriei în tratatul Elementele. A expus și
cercetări în domeniul opticii în tratatele Optica și Catoptrica. În cel dintâi a prezentat
noțiunea de rază de lumină și a formulat, pentru prima dată, legea propagării rectilinii
a luminii: „Razele... se propagă în linie dreaptă și se duc la infinit”. În continuare
Euclid a analizat probleme geometrice de aplicare a acestei legi: formarea umbrei,
obținerea imaginilor cu ajutorul orificiilor mici, problema dimensiunilor aparente ale
corpurilor și determinarea distanțelor până la ele. În Catoptrica Euclid a menționat că:
„tot ce este vizibil se vede în direcție rectilinie”. În tratatul menționat a fost cercetată
propagarea luminii de către corpuri.

La Biblioteca din Alexandria, care poate fi considerată cea mai veche universitate
din lume, Euclid a înființat o celebră școală de geometrie.

-4-
 Hypatia din Alexandria (n. 350 e.n., Alexandria, Egipt – d. 415

o
e.n., Alexandria, Egipt) a f st o matematiciană, filozoafă și astronomăgreacă ce a

trăit în Egiptul roman, la Alexandria. A fost o filozoafă neoplatonistă, care a încurajat

folosirea logicii și a matematicii împotriva misticismului. A fost ucisă de un grup de
creștini care o acuzau de producerea unor tulburări religioase în oraș.

Lucius Tarutius Firmanus (sau Lucius Tarutius din Fermo) a fost

un matematician, filozof și astrolog roman din secolul I î.Hr. A fost prieten apropiat al
lui Cicero și Marcus Terentius Varro.

Activitatea sa științifică este puțin cunoscută, fiind menționată de

către Plutarh și Cicero.

„Craterul Taruntius de pe Lună îi poartă numele.”

→Spațiul islamic medieval

Civilizația islamică a permis conservarea moștenirii grecești și reunirea ei cu

descoperirile din China și India, mai ales în ceea ce privește sistemele de numerație.
Domeniile trigonometriei (prin introducerea funcțiilor trigonometrice) și aritmeticii
cunosc o dezvoltare deosebită. De asemenea, în această perioadă sunt inventate
și combinatorica, analiza numerică și algebra liniară.

Matematicienii europeni au preluat și dezvoltat lucrările gânditorilor din țările

Islamului. De exemplu lucrările de trigonometrie ale lui Regiomontanus s-au bazat pe
studiul operelor lui Al-Battani sau Al-Tusi.

-5-